S-au \u00eemplinit \u00een acest august \u201890 de ani de la nasterea lui Marin Preda. Nascut \u00een plina zodie a Leului, marele prozator s-a stins la nici 58. Revad masivul volum \u201eTimpul n-a mai avut rabdare\u201c \u2013 parafraza ce evoca acea deschidere si, totodata, acea intrare de neuitat \u00een universul morometian \u2013 pe care criticul Eugen Simion \u00eel publica la un an de la moartea lui Marin Preda la Editura Cartea Rom\u00e2neasca. Eseuri, schite de portret, documente, marturii, corespondenta, file de jurnal, iconografie, toate evoc\u00e2nd viata, opera si personalitatea \u201emarelui singuratic\u201c alcatuiesc substanta acestei carti nu doar omagiale, ci si de referinta pentru istoricul literar, pentru exegetul sau biograful lui Marin Preda. O carte-document, \u00een cuprinsul careia sunt grupate pe genuri texte ale multor prozatori, poeti, critici, eseisti, publicisti din generatii diferite, inclusiv un interviu al semnatarului acestor r\u00e2nduri cu Alexandru (Sae), fratele lui Marin Preda, realizat la solicitarea profesorului Eugen Simion.
\nUn text memorabil este portretul pe care i-l schiteaza lui Marin Preda, Alexandru Paleologu: \u201ePentru ca avea o predilectie pentru licentele de limbaj si pentru ca, \u00eentr-adevar, \u00eesi dadea uneori \u00een petec \u00een ce priveste \u00ables biens\u00e9ances\u00bb, unii \u00eei contestau lui Marin Preda o \u00eensusire pe care, dimpotriva, tin sa i-o recunosc si s-o subliniez: Marin Preda era un domn… Valorile pe care miza, optiunile sale \u00een cultura si \u00een viata publica erau ale unui domn, adica ale unuia care se simte bine numai \u00eentre egali, consider\u00e2ndu-se egalul oricarui ins realmente uman, prin inteligenta si sentiment. Se asemana mult, asa \u00eemi pare, cu Pierre Bezuhov, cel mai desav\u00e2rsit domn dintre toate personajele literaturii universale. Desigur, el se stia mare scriitor, deci posesorul unei indiscutabile superioritati, tot asa cum Pierre se stia mare senior, dar dincolo de aceste privilegii, Preda, ca si Pierre, avea simtul profund al egalitatii umane. Respectul sau pentru cultura era nesf\u00e2rsit, ca si al lui Moromete, care-l admira pe Iorga pentru mintea si stiinta lui (\u00abdaca vrea sa ia puterea, eu, domnule, \u00eel sustin\u00bb). Respectul pentru cultura este o trasatura taraneasca, sau cel putin a unui anumit tip de taran, cel care a dat tarii noastre at\u00e2tia intelectuali si artisti de mare clasa. \u00ab\u00cemi dadeam seama, suntem tarani, nu mahalagii\u00bb, spune \u00een \u00abViata ca o prada\u00bb acea minunata faptura, Florica, iubita parasita a lui Ilie; ea, cea mai umila creatura cu putinta, spune aceste cuvinte cu constiinta clara a unei apartenente nobile\u201c. \u00cen fine, scrie Al. Paleologu, omul Preda era, \u201eplin de farmec si de constiinta\u201c, iar intelectualul avea o mare deschidere catre filosofie \u201edeclansata de citirea \u00een tinerete a lui Descartes si a lui Kierkegaard\u201c si \u201eun imens respect pentru intelectualii cu o formatie filosofica solida\u201c. Fara sa se compare cu ei, \u201eavea lecturile si g\u00e2ndurile lui \u00een domeniul acesta (al filosofiei \u2013 nota mea C.C.) si tinea sa le discute cu toata modestia, dar fara complexe. Avea perfecta \u00eendreptatire, de vreme ce a creat unul din cele mai autentic filosofice personaje din literatura noastra, care \u00een realitate fusese chiar tatal sau: Marin Preda g\u00e2ndea profund si avea cui sa semene\u201c.
\nO caracterizare pe c\u00e2t de profunda, pe at\u00e2t de emotionanta este cea a criticului Valeriu Cristea. El descoperise \u00een Marin Preda un tip aparte, cu totul aparte, de inteligenta, situata \u201ela antipodul inteligentelor cerebrale, uscate, \u00eenguste si reci\u201c, o inteligenta \u201enutrita de toate sevele vii ale trairii\u201c, o \u201einteligenta existentiala\u201c. Or, observa Valeriu Cristea: \u201eTocmai acest tip de inteligenta (inteligenta principala, cum i-ar fi spus Aglaia Epancina din romanul lui Dostoievski) explica greutatea cuvintelor lui Marin Preda, autoritatea incomparabila, prestigiul aproape oracular al g\u00e2ndirii sale. De la ceilalti oameni am asteptat si astept \u00een general informatii, idei, puncte de vedere. Marin Preda a fost unul dintre putinii de la care am asteptat \u2013 si astept (caci opera sa va fi recitita de noi toti \u00eenca de multe ori) \u2013 revelatii\u201c.
\nTulburatoare e si aceasta scena relatata de Nichita Stanescu \u00een stilul sau inimitabil:
\n\u201eEram la Capsa c\u00e2nd, zarindu-l pe Marin Preda m-am ridicat \u00een picioare, m-am dus la d\u00e2nsul si i-am zis:
\n\u2013 Stimate maestre, din moment ce v-am aparat ca o fiara \u00eempotriva unor \u00eentrebari nemernice ce mi s-au pus \u00een contra cartii dumneavoastra \u00abDelirul\u00bb, \u00een Strainezia fiind, \u00een pofida faptului ca firile noastre nu se suporta \u00een mod reciproc dezavantajos, nu ma pot \u00eempiedica atunci c\u00e2nd va vad sa va zic: \u00abBuna ziua, domnule Preda!\u00bb.
\n\u2013 Buna ziua, domnule Stanescu, si sa va spun ce ciudata \u00eent\u00e2mplare! Prietenul meu, Lucian Raicu, mi-a citit acum c\u00e2teva seri din versurile dumneavoastra si, brusc, mi-am dat seama ca aveti talent literar.
\n\u2013 Da? L-am \u00eentrebat.
\n\u2013 Da, mi-a raspuns izbucnind \u00eentr-un r\u00e2s sardonic.
\nCred ca ne-am sarutat, iar daca cumva nu ne-am sarutat, e ca si cum am fi facut-o\u201c.
\nEste sarutul, fie el si virtual, a doi mari scriitori care \u00een acea clipa auzeau \u2013 cum ar fi zis Octavian Paler \u2013 c\u00e2ntecul de sirena al gloriei…
\nCu Marin Preda ca personaj asa-zic\u00e2nd real, \u201eneascuns\u201c \u00een eroii de h\u00e2rtie, at\u00e2t de vii, ce populeaza cartile sale de fictiune, ne re\u00eent\u00e2lnim \u00een \u201eImposibila \u00centoarcere\u201c, \u00een \u201eViata ca o prada\u201c, o capodopera a memorialisticii, comparabila cu mari scrieri de acest gen, precum \u201eFar\u00e2me de memorii\u201c a lui Jos\u00e9 Saramago sau \u201eDecojind ceapa\u201c a lui Gunter Grass, \u00een \u201eConvorbiri cu Florin Mugur\u201c si \u00een \u201eJurnalul intim\u201c, editat de Eugen Simion si Oana Soare. Revaz\u00e2ndu-le acum, dupa multi ani de la aparitie, am \u00eenceput sa ma \u00eendoiesc putin ca noua, rom\u00e2nilor, ne-ar lipsi cu totul sentimentul tragicului. Precum publicistica lui Eminescu, amintitele carti ne revela o mare constiinta, un scriitor preocupat de drama existentiala, fram\u00e2ntat parca de toate c\u00e2te se petrec \u00een lume, bune si rele. Sintagmele ce dau titlurile primelor doua \u2013 \u201eImposibila \u00eentoarcere\u201c si \u201eViata ca o prada\u201c \u2013 au devenit din ce \u00een ce mai definitorii si mai emblematice pentru \u00eentreaga noastra viata sociala, pentru istoria si destinul Rom\u00e2niei. O marturisire a scriitorului ar putea contrazice, la prima vedere, aceasta observatie, dar, de fapt, o confirma: \u201eEu nu ma g\u00e2ndesc niciodata dec\u00e2t la ceea ce am cunoscut si la ceea ce am trait direct. Consider ca numai asta are valoare. Ceea ce au trait altii are valoare numai pentru ei. Nu ma g\u00e2ndesc dec\u00e2t la tatal meu si la felul cum si-a sf\u00e2rsit viata. Dupa el, pentru mine nu mai e nimic. Daca dupa el urmeaza, \u00een lumea lui, o tragedie sau o tragicomedie, asta e o \u00eentrebare la care trebuie sa raspunda altii, cei care au trait acest dupa la fata locului, acolo unde exista mirese tinere cu miri tineri. Dintre ei trebuie sa iasa scriitorul care sa le c\u00e2nte viata, sa le \u00eenfatiseze obiceiurile\u201c.
\nReflectiile lui Marin Preda, nelinistile sale, \u00een primul r\u00e2nd cele privind propria creatie, surprind prin actualitatea lor acum, mai ales acum, dupa ce s-a produs o rasturnare istorica numita de unii revolutie. Este \u00eenca un semn ca marii scriitori se ridica \u00eentotdeauna deasupra evenimentialului, prevad seismele, \u00eesi devanseaza epoca. Cine n-ar subscrie astazi mai mult ca oric\u00e2nd la aceste g\u00e2nduri ale lui Marin Preda?!: \u201e…autorul rom\u00e2n se teme sa fie sincer p\u00e2na la capat; daca se va zice: i-auzi, a furat, a \u00eenselat, a fost viclean, a facut scoala de jandarmi, a primit oua, gaini… avem alta fire, ne place sa r\u00e2dem de natura umana, e marea noastra distractie. At\u00e2t ar trebui, sa \u00eencerce cineva sa-si exploreze sufletul sub ochii tuturor, am avea de ce r\u00e2de… Pentru ca, sa reflectam, ce-ar fi sa vina un ins corupt sa faca marturisiri? Un tap basinos, o purcea sifilitica? El trebuie sa ne arate ca e cult, are acest complex, murdariile propriului suflet le varsa \u00een capul contemporanilor. Bine\u00eenteles ca tot nu scapa, vine unul care tot \u00eei schiteaza adevarata biografie\u201c.
\nNu vi se pare ca aceste fraze au fost scrise azi dimineata? Si ma mai \u00eentreb, contaminat de spiritul morometian: nu cumva \u201eporcul basinos si purceaua sifilitica\u201c \u00een cele din urma scapa? Oare sa vina acel cineva care sa-l pedepseasca?! Ne putem lesne imagina, recitind acest portret-robot, ce s-ar alege din \u201ecivicii\u201c si elitistii nostri de azi, din pseudofilosofii si cohortele de tocsoisti, daca ar intra \u00een raza de actiune a condeiului lui Marin Preda? Dar ei, la drept vorbind, chiar au intrat, avant la lettre. Scriitorul este reconfirmat \u00eentr-un mod tragicomic de realitatea acestei tari si a acestor vremuri cu asupra de masura. Numai ca trebuie sa mai si vrem sa vedem ca asa stau lucrurile, sa nu ne lasam prostiti de toti mercenarii, de toate figurile patibulare care au invadat scena publica. Si sa fim sinceri \u00eenainte de toate cu noi \u00eensine.
\n\u00cen scrisoarea trimisa Aurorei Cornu, datata ianuarie 1955, Marin Preda \u00eesi priveste opera fundamentala, \u201eMorometii\u201c, cu o severitate de care putini scriitori rom\u00e2ni, si nu numai rom\u00e2ni, au fost sau sunt capabili: \u201eEu stiu acest roman pe dinafara, cu toate ca nu l-am citit niciodata pagina cu pagina p\u00e2na la sf\u00e2rsit. N-am fost niciodata tentat sa fac acest lucru. Nu m-am simtit atras. Iata deci cheia care explica de ce nu l-am publicat si problema care ma nelinisteste, daca e bine sa-l public sau nu. Faptul mi se parea si mi se pare si acum ca demonstreaza viata scurta pe care o are acest roman. El a trait pentru mine doar c\u00e2t l-am scris… Tot asa, m-am g\u00e2ndit eu, va fi si pentru cititor. \u00cel va citi, \u00eei va face o bucurie, cum mi-a facut si mie c\u00e2nd l-am scris si, dupa aceea, dupa lectura, gata, cititorul \u00eel va uita. Cititorul nu-l va purta \u00een constiinta, cum poarta de pilda o carte ca \u00abAnna Karenina\u00bb sau \u00abMoartea lui Ivan Ilici\u00bb, carti care cresteaza sufletul, se \u00eempl\u00e2nta \u00een el, \u00eel schimba si devin parte componenta a constiintei umane… Eu nu pot sa nu stiu deci ca Morometii mei nu pot produce asemenea turburari si zguduire de constiinta. De unde stiu? De-acolo ca, scriindu-l, eu \u00eensumi n-am avut, n-am trait asemenea turburare si n-am urmarit asemenea scop\u201c.
\nO marturie a ceea ce as numi eroismul de a fi scriitor oric\u00e2nd si oriunde, dar mai ales \u00een vremuri tulburi, vitrege, precum cele \u00een care a debutat, s-a afirmat si si-a scris opera Marin Preda, el \u00eensusi cu adevarat un \u201emare singuratic\u201c. O singuratate pe c\u00e2t de dramatica, pe at\u00e2t de fecunda. \u00censusi modul de a-i privi, de a-i pretui sau de a-i judeca pe \u00eenaintasi si pe contemporani, dar \u00een primul r\u00e2nd pe sine intra \u00een logica singularitatii si singuratatii creatorului \u201eMorometilor\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
S-au \u00eemplinit \u00een acest august \u201890 de ani de la nasterea lui Marin Preda. Nascut \u00een plina zodie a Leului, marele prozator s-a stins la nici 58. Revad masivul volum \u201eTimpul n-a mai avut rabdare\u201c \u2013 parafraza ce evoca acea deschidere si, totodata, acea intrare de neuitat \u00een universul morometian \u2013 pe care criticul Eugen… Cite\u0219te mai mult »Marin Preda si cartile care cresteaza inimile<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[892],"class_list":["post-12835","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-marin-preda"],"views":3574,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12835","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12835"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12835\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12835"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12835"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12835"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}