\u00cen deschiderea Zilelor Culturii Japoneze de la Bucuresti (mai-iunie 2012) a fost vernisata o expozitie de fotografii, s-au proiectat filme si a fost sustinuta conferinta despre dansurile Kagura \u201epulsatii ale inimii Japoniei\u201c. \u201eInima\u201c sau \u201esufletul\u201c manifestarii a fost Doamna profesor dr. Angela Hondru, specialist reputat \u00een cultura si literatura japoneza, cunoscator la fata locului al acestui fenomen complex si plin de semnificatii pentru traditiile stravechi ale Tarii de la Soare-Rasare, ale carui \u00eenfatisari multiforme fac din aceasta sarbatoare-spectacol un adevarat simbol identitar al \u00eentregii Japonii. Din datele prezentate de conferentiar si din pliantul manifestarii retinem faptul ca, la origine, dansurile kagura aveau un caracter religios, fiind interpretate de fetele de la templu (miko) si de catre preoti, iar dupa revolutia Meiji (1868), c\u00e2nd preotilor li s-a interzis sa mai danseze, ele au fost preluate integral de catre laici, amatori sau trupe profesioniste care pastreaza cu strictete traditia, p\u00e2na \u00een zilele noastre. Mai mult, cum s-a vazut din expozitia din holul Teatrului Odeon si din proiectia care a \u00eensotit expunerea, spectaculosul predomina, fara a se fi uitat cu totul semnificatiile si functiile stravechi ale ritualului. \u201eSpectacolele kagura \u2013 spune Angela Hondru \u00een prezentarea sa \u2013 vorbesc, prin limbajul muzicii si al gesturilor, despre evenimentul primordial caruia i se datoreaza, despre crearea universului si ce s-a mai \u00eent\u00e2mplat de atunci si p\u00e2na azi, dovedind fara tagada ingeniozitatea japonezului, dar pastr\u00e2ndu-se totodata \u00eentre granitele orizontului sau cultural, fiind un semn distinctiv al identitatii sale\u201c.
\nTrebuie spus ca Angela Hondru este unul dintre cei mai buni niponologi rom\u00e2ni la ora actuala, daca nu chiar cel mai bun, \u00eensum\u00e2nd, \u00een personalitatea sa, calitatile profesorului de limba si cultura japoneza (a publicat p\u00e2na acum un Curs de limba japoneza, 2 vol., 1991-1992; 111 dialoguri situationale, 1991; Ghid de literatura japoneza, vol. I, 1999), ale traducatorului si promotorului literaturii japoneze \u00een Rom\u00e2nia (a tradus peste douazeci de carti direct din japoneza, \u00eentre care opere literare majore, apartin\u00e2nd unor mari personalitati ale literaturii nipone clasice si contemporane, precum Yukio Mishima, Soseki Natsume sau Abe Kobo), si ale etnologului, ale omului de stiinta (a obtinut cu ani \u00een urma titlul de doctor \u00een filologie cu o teza remarcabila, prin ineditul temei si originalitatea tratarii, despre obiceiurile vietii de familie, nunta si \u00eenmorm\u00e2ntarea, \u00een traditia si literatura rom\u00e2na si japoneza si a organizat un seminar de folclor comparat ale carui lucrari au fost adunate \u00eentr-un volum de studii de \u00eenalta tinuta stiintifica, Universal and Particular in Japanese and Romanian Folk Beliefs, Editura Victor, 2002). Pentru meritele sale incontestabile \u00eentru promovarea culturii japoneze \u00een Rom\u00e2nia, prof. dr. Angela Hondru i-au fost conferite importante distinctii nipone: Premiul Ministerului de Externe al Japoniei, Premiul Japan Foundation (ambele 2008) si Ordinul Soarelui Rasare al Casei Imperiale (2009). De asemenea i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Hirosaki (2009), calitate cu care putini universitari din Rom\u00e2nia se pot lauda. A beneficiat, \u00een timp, de mai multe burse de cercetare \u00een Japonia, ocazie cu care a studiat, la fata locului, sarbatorile populare. Dintr-o astfel de calatorie de studii a rezultat cartea-album Festivalurile japoneze cu subtitlul \u201e\u00cen spiritul traditiei\u201c, mentiune care indica exact perspectiva din care cercetatoarea rom\u00e2na a privit, a \u00eenregistrat si a comentat splendidele sarbatori japoneze pe care le-a vazut si la care a participat direct ca bursier al Japan Foundation. \u00cen recenzia mea la volumul respectiv (vezi Nicolae Constantinescu, Festivalurile japoneze, dincolo de pitoresc, \u201eAdevarul literar si artistic\u201c, nr. 591, 2001, p. 4, reprodus \u00een Citite de mine \u2026 Folclor, etnologie, antropologie. Repere ale cercetarii, vol. II, CNCP, Colectia \u201eAnotimpuri culturale\u201c 6, 2011, p. 178-181) notam: \u201eCu precizie, exactitate a detaliului, claritate, dar si cu multa caldura, fara a se lasa, totusi, prada euforiei pe care asemenea manifestari o pot provoca celui din afara, sunt descrise, comentate, interpretate zeci si zeci de festivaluri japoneze \u00eenchinate salaselor zeilor, marilor momente ale calendarului natural si din viata omului (Anul Nou si Anul Nou Mic, Ritualuri agrare, Cultul mortilor), sarbatorilor estivale urbane, festivitatilor fastuoase catre care au evoluat unele ceremonii stravechi, \u00een timpurile moderne. Iar imaginile fotografice, de o calitate exceptionala (cele mai multe realizate de Angela Hondru \u00eensasi) sunt, pe r\u00e2nd, ilustratii, concretizari ale comentariului prin cuv\u00e2nt, sau punct de plecare pentru astfel de glose substantiale si explicative.
\nDupa mai mult de un deceniu de la acel prim omagiu adus culturii care a adoptat-o si a modelat-o, Angela Hondru revine cu Scrisoare catre Japonia (Editura Enciclopedica, 2011), epistola de 120 de pagini (format mic, e adevarat, respect\u00e2nd si astfel unul dintre principiile spiritului japonez, \u201esmall is beautiful \u201c, ceea ce e mic e frumos), scrisa cu italice, pe o h\u00e2rtie usor \u00eengalbenita, culoarea paiului de orez, rememorare dintr-o rasuflare, s-ar zice, a experientelor sale \u00een lumea fascinanta a traditiilor populare japoneze.
\nSe vede cum cercetatoarea, ca un burete absorbant, a str\u00e2ns \u00een caietele sale, pe pelicula fotografica sau cinematografica, pe banda magnetica sau \u00een sistem digital imagini, sunete, trairi, sentimente, bucurii\u2026 Dar cel mai \u00eencapator dispozitiv pentru retinerea noianului de impresii si cunostinte, de frumuseti nemaivazute a fost (este) sufletul sau.
\nC\u00e2nd a ales sa transpuna toata aceasta fabuloasa experienta japoneza sub forma unei scrisori, autoarea a facut o alegere excelenta \u2013 scrisoare da celui care o scrie o anumita libertate, \u00eel descatuseaza de rigorile scrisului stiintific, doct, cu note de subsol si bibliografie, dar si de acelea ale scrisului \u201efrumos\u201c, ale literaturii beletristice. Desi, fapt demn de relevat, nici una, nici cealalta din aceste variante ale scrisului nu lipseste din compunerea Angelei Hondru, care le-a exersat din plin pe am\u00e2ndoua, \u00een calitate de cercetator-etnolog si traducator-creator, echivalarile sale rom\u00e2nesti ale unor v\u00e2rfuri ale literaturii nipone vechi si moderne purt\u00e2nd semnul excelentei, al capodoperei.
\nEpistola, confesiune, memorial, auto-fictiune, Scrisoare catre Japonia \u00eel poarta pe cititor prin lumea fabuloasa a traditiilor japoneze, re\u00eenviate, actualizate cu precizia unui etnolog si concretizate \u00een cuvinte, plasticizate, cu sensibilitatea unui artist. Asemenea cronicarului care se dispensa de documentele scrise pentru a reconstitui trecutul apropiat, \u00eentruc\u00e2t acesta \u201e\u00een inima sluit era scris\u201c, Angela Hondru lasa deoparte maldarele de fise, de \u00eensemnari, de notite si deschide portile amintirii, lasa sa se reverse fluxul memoriei, nu chiar \u00een maniera proustiana, dar suficient de \u00eenvolburat pentru a-l tine pe cititor cum se zice cu sufletul la gura. Sigur ca o asemenea revarsare de trairi, emotii, informatii avea nevoie de un ax ordonator si acesta este cel cronologic, marile sarbatori, festivitati obiceiuri japoneze fiind \u00eenfatisate \u00een curgerea timpului, de la Anul Nou oficial, sa zicem (1 ianuarie) p\u00e2na la sarbatorile toamnei.
\nCa un alt Lafcadio Hearn (1850-1904), fiul unui islandez si al unei grecoaice, devenit american, dar stabilit spre sf\u00e2rsitul vietii (din 1890) \u00een Japonia, tara despre care a scris mii de pagini (vezi Japonia lui Lafcadio Hearn. Antologie de Donald Richie. Traducere din engleza si note de Angela Hondru, Humanitas, 2009), profesoara rom\u00e2na ne vorbeste despre \u201eJaponia sa\u201c cu entuziasm, caldura, atasament, emotie. Iar Scrisoare catre Japonia transmite cititorului aceleasi sentimente, \u00eel face partas la experientele unice, irepetabile, pe care cercetatoarea le-a trait acolo, \u00een incinta templelor sintoiste sau budiste, la marile sarbatori si festivaluri japoneze, alaturi de cunoscuti si de necunoscuti, carora le multumeste, \u00een maniera extrem-orientala, cu multe plecaciuni ad\u00e2nci, dar at\u00e2t de firesti, c\u00e2nd ele apartin fiintei celui care le face: \u201eLe multumesc tuturor pentru clipele minunate traite alaturi de ei \u2013 scrie autoarea \u00een finalul epistolei sale. Daca locul cuvintelor l-ar lua culorile si daca ar trebui sa pictez acum, as picta un foc mare, focul iubirii mele pentru Japonia, pentru sarbatorile si dansurile ei sacre, pentru toti aceia care au stat la c\u00e2rma destinului meu \u2013 foc care nu se va stinge dec\u00e2t odata cu ultima p\u00e2lp\u00e2ire a inimii mele\u201c.
\nFelicitari, Sensei Hondru!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u00cen deschiderea Zilelor Culturii Japoneze de la Bucuresti (mai-iunie 2012) a fost vernisata o expozitie de fotografii, s-au proiectat filme si a fost sustinuta conferinta despre dansurile Kagura \u201epulsatii ale inimii Japoniei\u201c. \u201eInima\u201c sau \u201esufletul\u201c manifestarii a fost Doamna profesor dr. Angela Hondru, specialist reputat \u00een cultura si literatura japoneza, cunoscator la fata locului al… Cite\u0219te mai mult »Tie iti scriu, Japonia, tie!<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-12755","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":3331,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12755","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12755"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12755\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12755"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12755"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12755"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}