{"id":12721,"date":"2012-08-09T11:29:30","date_gmt":"2012-08-09T09:29:30","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12721"},"modified":"2012-08-09T11:30:04","modified_gmt":"2012-08-09T09:30:04","slug":"miniaturistul-mortii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/miniaturistul-mortii\/","title":{"rendered":"Miniaturistul mortii"},"content":{"rendered":"

Petre Barbu, Pana la capatul liniei<\/em>, Colectia \u201eProza\u201c, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 2012, 168 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Douazeci si una de schite si patru nuvele compun cea mai recenta carte de proza a lui Petre Barbu. Naratiunile de maximum trei pagini (destul de unitare tematic si stilistic) au fost publicate, pe parcursul ultimilor doi ani, \u00een editiile de vineri ale cotidianului \u201eAdevarul\u201c, construindu-si un public fidel, care, foarte probabil, astepta antologarea lor. \u00cen schimb, nuvelele (care ocupa aproape doua treimi din volum) raspund mai degraba orizontului de asteptare al autorului \u00eensusi, ele evidentiind etape importante ale devenirii sale identitare si literare.<\/strong><\/em>
\nAmprenta Petre Barbu<\/strong>
\nDe pilda, \u201eMarul\u201c (istoria scrierii sale \u00een anul IV de facultate este relatata de prozator \u00eentr-un interviu acordat Doinei Ioanid, \u00een \u201eObservator cultural\u201c, nr. 602, 2011) constituie una dintre primele \u00eencercari epice ale lui Barbu si consfinteste \u00eenstrainarea de o viitoare cariera \u00een domeniul ingineriei, iar \u201eSur\u00e2sul cailor\u201c (datata 1988), \u201eEra marinar si semana cu Al Pacino\u201c ori \u201eRaport confidential despre scufundarea piramidelor\u201c surprind burlescul vietii din comunism\/ primii ani ai tranzitiei, c\u00e2nd toate fantasmele si universurile compensatorii (inclusiv cele artistice) contribuie doar la \u00eengrosarea absurdului unei existente doldora de prejudecati, de conformism, de refulari, de frustari si de rutinari aplatizante.
\nIncluse oarecum fortat \u00een \u201eP\u00e2na la capatul liniei\u201c, aceste nuvele au meritul de a devoala (tezist, uneori, cu irizari textualiste sau \u00een maniera realismului magic, alteori) mecanismele creatoare ale prozelor marca Petre Barbu: captivi \u00eentr-un infern cotidian \u00een care prolifereaza parca necontenit formele de \u00eensingurare si de mortificare spirituala, oamenii cauta solutii dintre cele mai insolite pentru depasirea unei crize existentiale generalizate. Fara exceptie, demersurile se dovedesc inutile, astfel justific\u00e2ndu-se coloratura parodic-burlesca sau dimensiunea tragi-comica care pigmenteaza destinele dramatice ale loser-ilor din epica lui Barbu. Pe de alta parte, nuvelele amintite dau seama si de scaderile sale estetice (unele sanctionate, de altfel, \u00een c\u00e2teva cronici dedicate romanului din 2005, \u201eBlazare\u201c): prozele suspenda derizoriul si banalul existential \u00een proiectii parabolice\/ fantasmatice artificiale; din aceeasi apetenta pentru conferirea exemplaritatii situatiilor epice, personajele sunt fortate sa cadreze cu niste tipologii sau devin neverosimile din cauza reflectiilor existentiale ori literare pe care le rostesc; mai mult, tumultul carnavalesc al vietii cotidiene este configurat prin intermediul alternarilor ametitoare ale planurilor narative si prin rasturnari epice cvasi-senzationaliste, inhibante pentru cititori.
\n\u00censa niciuna dintre aceste imperfectiuni nu afecteaza cele douazeci si una de schite din \u201eP\u00e2na la capatul liniei\u201c. Pastr\u00e2nd imaginarul si strategiile literare care l-au consacrat, autorul \u00eensceneaza o asumare biografica mai accentuata\/ explicita ca oric\u00e2nd. Loser-ul protagonist este chiar Petre Barbu, asa \u00eenc\u00e2t criza nu mai apartine tuturor si nimanui, dupa cum reprezentarea deziluziei si ratarii este ferita de tentatia generalizarilor fortate. Cu at\u00e2t mai substantiale se dovedesc ego-prozele volumului din 2012, cu c\u00e2t autorul experimenteaza si literaturizeaza o serie de traume autentice. Aparent un barbat \u00eemplinit, cu o cariera \u00een ascensiune (prozator si dramaturg recunoscut, senior editor \u00een presa centrala), familist conservator si echilibrat, Petre Barbu resimte acutizarea unei angoase existentiale de amploare. Nu clasica si previzibila criza a v\u00e2rstei mijlocii decide respectiva tensionare spiritual-emotionala, ci confirmarile repetate ale decaderii, chiar naruirii credintei \u00een forta umanitatii de a se opune desertaciunii existentei. \u00cen chiar textura celor mai banale evenimente, gesturi, vorbe (de aici caracterul minimalist al prozelor) se insinueaza un rau apocaliptic insesizabil pentru un ochi nedeprins cu inflexiunile durerii. Nu \u00eent\u00e2mplator, cehovianul Petre Barbu este acompaniat \u00een numeroase schite de Dostoievski.
\nUn deceniu de moarte<\/strong>
\nMalaxorul de conditionari socio-ideologico-politice, dublat de jocul mastilor afectivitatii deconspirat de fiecare contact cu vechii prieteni ori cu membrii familiei, \u00eel fragilizeaza interior pe protagonist. Peste toate acestea, cum aflam din schita ce da titlul cartii, el are de asumat, pe parcursul a doar zece ani, socul \u00eembolnavirii\/ mortii tatalui, mamei si surorii: \u201eMa misc \u00eentr-un apartament cu trei camere asezate ca niste compartimente de tren, trei camere de suferinte si dureri, trei camere pentru trei muribunzi desfigurati de cancer, de-a lungul unui singur deceniu\u201c. Aceste doua lumi aproape \u00een egala masura traumatizante \u2013 a vietii cotidiene, infestate de artefacte, respectiv a mortii manifestate violent \u00een realitatea imediata \u2013 se \u00eeng\u00e2na si-si raspund, dar nu pot oferi solutii sau retete ale salvarii. Ambele sunt acaparatoare, uniformizeaza, vulnerabilizeaza, secatuiesc individul, \u00eensa permit raportari complet diferite, relev\u00e2nd coordonatele unei veritabile filosofii existentiale a autorului.
\nCelei dint\u00e2i \u00eei corespunde parodia, (auto)ironia si satira, deoarece ea traieste exclusiv la nivelul suprafetelor, prin intermediul unui joc burlesc al mastilor ce denatureaza sentimentele si identitatile umane. Conturata mai ales \u00een \u201eAm fost odata la Roma\u201c, \u201eCarnavalul nemuritorilor\u201c, \u201eMeciul unchiului Petrica\u201c, \u201eSa traiti, sefu’!\u201c, \u201eGhita de pe Facebook\u201c, \u201ePrietenie, haina grea\u201c, \u201eVrei un job? Taie-ti aripile!\u201c, \u201eIubitele noastre sacose\u201c, \u201eUn Pepsi pentru unchiul Lica\u201c, \u201ePauza de Dostoievski\u201c, aceasta lume se fundamenteaza pe disiparea iluziilor democratiei si libertatii, pe imposibilitatea comuniunii firesti cu alteritatea, pe ridicolul demersurilor nostalgice. De exemplu, re\u00eent\u00e2lnirea peste ani cu prietenii se dovedeste invariabil deprimanta, deoarece deconspira nu doar spulberarea viselor de tinerete, ci si neputinta dezicerii de sabloanele identitare, care protejeaza ipocrit o stima de sine construita pe o suma de compromisuri. Personajele mimeaza empatia, comunicarea este mereu de convenienta \u2013 tacerile sunt enorme si monstruoase \u00een schitele lui Barbu \u2013 cuvintele, c\u00e2nd apuca sa fie rostite, exprima invariabil atenuarea unor emotii puternice. La fel de tulburatoare ram\u00e2ne confruntarea cu simulacrele impuse de asa-zisa societate democratica de dupa 1989. Sugestiva \u00een acest sens este imaginea absurda a unei Rom\u00e2nii unde \u201ecapitalismul a \u00eenvins\u201c, de vreme ce \u00eengramadeste, pe raza unui kilometru patrat, \u201eunitatile a opt banci comerciale\u201c, pavoazate cu reclame la \u201ecredite avantajoase\u201c, \u201eopt farmacii cochete\u201c ce \u201ese lauda cu promotii la medicamente\u201c, \u201epatru sali de jocuri de noroc si doua agentii de pariuri sportive\u201c, dar si un magazin de pompe funebre, care, nederanjat \u201ede tranzitie, de cresterea economica sau de criza financiara\u201c, refuza sa lanseze vreo promotie.
\nDaca, \u00een cadrele derizoriului cotidian, umorul (c\u00e2nd negru, c\u00e2nd buf) poate functiona ca un paleativ provizoriu, \u00een universul mortii din \u201eP\u00e2na la capatul liniei\u201c, inserturile tragi-comice sau tonalitatile (auto)ironice au rolul de a accentua deznadejdea autorului-narator-personaj. Confruntat cu boala\/moartea celor apropiati, el realizeaza ca aceste experiente \u00eel ravasesc prin impactul exercitat asupra unor aspecte aparent nesemnificative ale vietii sale. Convingerile arogante, ierarhia egoista de valori si de prioritati, acceptarea relaxata a rutinarii afectivitatii familiale, toate \u00eesi dezvaluie caracterul burlesc si sunt vizate de ironia protagonistului parca perpetuu \u00eendoliat.
\n\u00cen fapt, un moto elocvent pentru schite ca \u201eMi-e dor de Mos Craciun\u201c, \u201eLa o cr\u00e2sma din Fundeni\u201c, \u201eNostalgia CFR\u201c, \u201eLa prima ora a diminetii\u201c, \u201eDragostea sau cancerul\u201c, \u201eVai, sarmanul tata!\u201c sau \u201eRosu-aprins\u201c ar putea deveni chiar butada enuntata de Barbu \u00een dialogul cu Doina Ioanid, amintit anterior: \u201eLucrurile mici ne dar\u00e2ma, \u00een timp ce lucrurile mari ne uimesc\u201c. Absenta mamei este resimtita acut cu ocazia zilei de nastere, c\u00e2nd, la prima ora a diminetii, telefonul intermedia \u201eurarile bucuriei, urarile dragostei\u201c: \u201eErau identice \u00een fiecare an. Ascultam resemnat ca un bou, cu o detasare pentru care acum \u00eemi vine sa-mi trag palme, cu o superioritate ce merita numai flegme \u00een ochi, cu o nepasare din care m-ar trezi un sut \u00een fund. (…) Ma barbieresc cu urechile ciulite la telefonul fix. C\u00e2t de dor mi-e sa sune. Sa sune, dracului, odata telefonul asta mort!\u201c. Tot astfel, tata este evocat prin sfaturile si gesturile pe c\u00e2t de simple, pe at\u00e2t de necesare reechilibrarii emotionale a fiului. Iar relatia cu fiica Teodora (schitata memorabil \u00een \u201eRolul vietii mele\u201c si \u00een \u201eGerul iubirii\u201c) urmeaza tocmai un demers preluat de la propriii parinti, acela al valorificarii celor mai comune dovezi de iubire, chiar daca, momentan, efortul afectiv al tatalui o s\u00e2c\u00e2ie si o plictiseste pe copila.
\nCreatii ale unui artizan miniaturist, iar nu ale unui \u201ebijutier\u201c calofil, schitele din \u201eP\u00e2na la capatul liniei\u201c aduc \u00een literatura rom\u00e2na actuala cea mai substantiala radiografiere a impactului mortii (fizice\/ spirituale) asupra confortului artificial si ipocrit ce ghideaza existenta cotidiana. Cum demonstreaza prozele lui Petre Barbu, lumea nu poate fi salvata de frumusete, dragoste si speranta, at\u00e2ta timp c\u00e2t ele se manifesta cliseistic si autist.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Petre Barbu, Pana la capatul liniei, Colectia \u201eProza\u201c, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 2012, 168 p.   Douazeci si una de schite si patru nuvele compun cea mai recenta carte de proza a lui Petre Barbu. Naratiunile de maximum trei pagini (destul de unitare tematic si stilistic) au fost publicate, pe parcursul ultimilor doi ani, \u00een… Cite\u0219te mai mult »Miniaturistul mortii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8047,8046,5482],"class_list":["post-12721","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-pana-la-capatul-liniei","tag-petre-barbu","tag-proza-romaneasca"],"views":1595,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12721","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12721"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12721\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12721"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12721"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12721"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}