De cur\u00e2nd (mai precis in 28 iunie) s-au implinit 300 de ani de la nasterea filosofului si scriitorului genevez Jean-Jacques Rousseau, una din gloriile intelectuale ale secolului al XVIII-lea, personalitate de prima marime a culturii europene moderne. Publicatii si institutii academice prestigioase din intreaga lume au marcat evenimentul prin manifestari comemorative diverse, chiar ingenioase. Fireste, nu au lipsit raportarile critice la ideile celui omagiat. Cercetatori din diferite domenii s-au straduit sa cuantifice actualitatea interogatiilor, ipotezelor si \u201esolutiilor\u201c cuprinse in opera lui Rousseau. Concluzia pare sa fie unanima: cel care a dob\u00e2ndit, in timp, faima de \u201evizionar si profet\u201c inca are ceva important de spus omului contemporan si civilizatiei lui devoratoare. El continua sa ne seduca nu doar prin mestesugul si eleganta stilului scriitoricesc, prin stralucirea elocintei sale, ci si prin originalitatea conceptelor si teoriilor lui. Toate acestea ne dezvaluie profilul unui g\u00e2nditor subtil, incitant, demn de luat in seama.
\nIn cele mai multe dintre prezentarile curente, Rousseau e numit scriitor si filosof. La ceas aniversar, incerc sa abordez c\u00e2teva aspecte privind relatia lui Rousseau cu filosofia, convins fiind ca aceasta tema dezvaluie ceva din substanta unica a personalitatii lui, dar si un moment important din istoria filosofiei moderne.
\nSa ne amintim: in epoca in care a trait Rousseau, un numar tot mai mare de scriitori, in majoritate francezi, au inceput sa critice l’ancien r\u00e9gime, sa puna la indoiala monarhia absoluta, arat\u00e2nd ca guvernarea trebuie sa se faca in folosul poporului, sa conteste monopolul Bisericii asupra educatiei, sa militeze pentru libertatea cuv\u00e2ntului scris si pentru toleranta religioasa. Acesti scriitori au primit numele de philosophes. Ei nu reprezentau insa un grup unitar: i-au unit anumite convingeri, dar i-au despartit altele. In plus, scrierile lor nu acopereau intocmai aria pe care o sugereaza termenul de \u201efilosof\u201c, multe din aceste scrieri nu aveau de-a face cu creatia propriu-zis filosofica. Apelativul comun \u2013 philosophes \u2013 era menit sa indice mai degraba un grup de opinie, definit de o anumita stare de spirit, de o anumita atitudine, dec\u00e2t un grup profesional omogen, definit prin preocupari si standarde metodologice impartasite in comun de membrii sai.
\nIncep\u00e2nd din 1749, baronul Paul-Henry d’Holbach a capatat faima de \u201eamfitrion\u201c al filosofiei. In casa sa din Paris se int\u00e2lnesc toti cei ce contau c\u00e2t de c\u00e2t in lumea literelor, printre care: d’Alambert, Marmontel, Morellet, Saint-Lambert, Grimm, Boulanger, Naigeon, Helv\u00e9tius, Raynal, Diderot, Voltaire si, bineinteles, Rousseau. Acestora li se adauga ocazional si oaspeti veniti de peste hotare, precum David Hume, Cessare Beccaria s.a. In locuinta baronului se desfasoara o activitate intensa, dupa cum aflam din \u201eIstoria g\u00e2ndirii libere\u201c a lui Raymond Trousson: \u201esecretarii transcriu, traduc, redacteaza pamflete si brosuri, organizeaza arsenalul unei considerabile productii anonime si clandestine\u201c. Granita dintre deism si ateism se estompeaza. Atacurile la adresa crestinismului romano-catolic si apostolic se inmultesc. Diderot jubileaza. Intr-o scrisoare catre Sophie Volland noteaza: \u201ePloua cu obuze in casa Domnului.\u201c In acelasi timp se teme ca nu cumva vreunul dintre temerarii \u201eartileristi\u201c sa n-o pateasca.
\nChiar daca in tinerete a apartinut \u201epartidei filosofilor\u201c, de indata ce a trecut de 40 de ani,\u00a0 Rousseau nu mai revendica pentru sine acest statut, ba chiar se dezice de aceasta apartenenta si trebuie sa-l credem, cel putin daca luam in serios propriile declaratii si marturisiri din scrierile cu\u00a0 caracter autobiografic. C\u00e2nd Voltaire i se adreseaza in scrisori cu \u201escumpul meu filosof\u201c, Jean-Jacques protesteaza si e gata sa ia acest apelativ ca pe o ofensa. In \u201eProfesiune de credinta a vicarului savoiard\u201c, nimic altceva dec\u00e2t profesiunea de credinta a autorului insusi, citim: \u201eNu sunt filosof si nici nu ma g\u00e2ndesc sa fiu; dar c\u00e2teodata am bun-simt si-mi place totdeauna adevarul.\u201c Recunoastem aici acel tip de refuz sau de protest identitar nascut nu neaparat din orgoliu, ci mai mult din luciditate si grija de sine, care se inscrie in traditia lui Montaigne: si el spusese pe un ton la fel de hotar\u00e2t: \u201eNu sunt filosof.\u201c Aceasta autorenegare nu exprima o toana sau o fandoseala; si nici nu trebuie interpretata ca izvor\u00e2nd dintr-un exces de modestie, ci din constientizarea si asumarea calma a unei relatii personale de inadecvare.
\nPentru a-si sustine pozitia, Rousseau se foloseste de mai multe serii de argumente. Int\u00e2i de toate era convins ca, prin insasi structura lui psihica, ce releva preeminenta sensibilitatii in raport cu intelectul, se situa mai aproape de conditia scriitorului dec\u00e2t de cea a filosofului. Socotea ca il defineste \u201eincetineala g\u00e2ndirii, unita cu iuteala de a simti\u201c. Altfel spus, considera ca nu poseda resursele sau inzestrarile intelectuale cerute de activitatea filosofica si ca nici nu era animat de interesele specifice celui dedicat filosofiei. In \u201eConfesiuni\u201c se zugraveste astfel: \u201eDoua insusiri aproape cu neputinta de aliat se int\u00e2lnesc in mine, fara sa-mi pot da seama in ce fel: o fire foarte aprinsa, cu pasiuni vii, nestavilita, si idei care se nasc greu, inc\u00e2lcite si care apar totdeauna cu int\u00e2rziere. S-ar spune ca inima si creierul meu nu apartin unuia si aceluiasi individ. Simtirea imi napadeste sufletul mai iute ca fulgerul; dar in loc sa ma lumineze, ma arde si ma orbeste. Simt totul, si nu vad nimic. Ma inflacarez, dar ram\u00e2n nauc; trebuie sa am gheata in vine ca sa pot g\u00e2ndi.\u201c
\nPe de alta parte, nu se considera filosof si din urmatorul considerent: voia sa se delimiteze de filosofii grupati in jurul \u201eEnciclopediei\u201c, cei de care, initial, s-a simtit legat, cu care a colaborat, dar de care, ulterior, s-a despartit in chip hotar\u00e2t din motive doctrinare, dar si datorita firii lui capricioase. In ultimii sai ani de viata, simtindu-se tot mai parasit si insingurat, vorbeste cu dezgust despre \u201eclevetirile clicii holbachice\u201c. Avea in vedere criticile si ironiile formulate la adresa scrierilor lui (in special de catre Voltaire si Grimm). Confratii de idei si amicii de altadata ii apar ca \u201epersecutori\u201c. In cele din urma rupe relatiile cu cercul adunat in \u201esinagoga\u201c lui d’Holbach.
\nAcestia sunt \u201efilosofii\u201c cu care Rousseau nu ar fi vrut sa fie asimilat. I-a acuzat de aroganta si ipocrizie, chiar de cinism, de vreme ce, dupa opinia lui, isi iroseau talentul in \u201echitibuserii si subtilitati metafizice\u201c lipsite de utilitate, cert\u00e2ndu-se pe seama a ceea ce ignorau, dar mai ales pentru ca sacrificau adevarul pentru interese de partid ori pentru propria fala. Iscusiti in a formula obiectii pe marginea oricarei probleme, ruin\u00e2nd pe r\u00e2nd certitudinile, pun\u00e2nd sub semnul intrebarii chiar si evidentele, acestia se dovedeau incapabili sa ofere solutii convingatoare pentru \u201einima\u201c. Filosofii aflati sub bagheta lui Voltaire \u201elucrau ca sa-i invete pe altii, nu pentru ca ei insisi sa se lumineze pe dinlauntru. Multi dintre ei nu voiau dec\u00e2t sa intocmeasca o carte, oricum ar fi fost, numai sa fie bine primita. C\u00e2nd era gata si publicata, continutul ei nu-i mai interesa deloc…\u201c. E limpede, Rousseau punea pret pe un alt gen de filosofie dec\u00e2t cel practicat de rationalistii veacului sau: \u201eFilosofia lor e ticluita pentru ceilalti; mie mi-ar trebui una g\u00e2ndita pentru mine.\u201c Nu respingea de tot ratiunea, considera insa ca principiile adoptate de ratiune trebuie \u201econfirmate de inima\u201c. E insetat de certitudine, dar vrea sa inlocuiasca certitudinea dogmei cu certitidinea inimii. In viziunea lui, filosofia trebuia sa conduca la reforma launtrica a celui ce i se consacra, asigur\u00e2ndu-i o solutie de viata, o ad\u00e2ncire a cunoasterii de sine in vederea perfectionarii de sine. Era mai aproape de Pascal dec\u00e2t de Diderot. Era un filosof al romantismului, poate cel dint\u00e2i.
\nIn fine, am mai putea detecta inca un motiv, de aceasta data de natura doctrinara, pentru care Rousseau nu-si atribuia calitatea de filosof (in acceptiunea consacrata in epoca). In \u201eDiscurs asupra inegalitatii dintre oameni\u201c, el respinge ideea ca natura l-ar fi inzestrat pe om cu g\u00e2ndire, asa cum si-au imaginat filosofii de la Aristotel incoace, potrivit viziunii intelectualiste. Autorul discursului este de parere ca \u201estarea de g\u00e2ndire este o stare contra naturii si ca omul care cugeta este un animal degenerat\u201c. Natura a asezat in sufletul omului doar\u00a0 iubirea de sine si mila. Aceasta din urma, sustinea Rousseau, e radacina tuturor virtutilor ulterioare. Oricum, mila declanseaza in individ o energie unificatoare, este cea care ne permite sa ne identificam cu ceilalti, cu suferinta lor. Mila ii uneste pe oameni, ratiunea \u2013 d\u00e2nd nastere amorului propriu \u2013 ii dezbina. Drept urmare, filosoful rationalist doarme linistit, el ram\u00e2ne indiferent la crimele ce se petrec sub fereastra lui. Aceleasi idei sunt reluate in \u201eProfesiune de credinta…\u201c, unde Rousseau denunta \u201efilosofia trufasa\u201c, dogmatica, riscul indepartarii ei de nevoile vietii. Expresia cea mai grava a alienarii filosofiei este \u201eindiferenta filosofica\u201c: \u201eIndiferenta filosofica seamana cu linistea dintr-o tara care e supusa despotismului: e linistea mortii, mai distructiva chiar dec\u00e2t razboiul.\u201c Gasim aici o observatie profunda si un avertisment. Pertinenta acestui avertisment ar trebui sa ne tulbure somnul.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
De cur\u00e2nd (mai precis in 28 iunie) s-au implinit 300 de ani de la nasterea filosofului si scriitorului genevez Jean-Jacques Rousseau, una din gloriile intelectuale ale secolului al XVIII-lea, personalitate de prima marime a culturii europene moderne. Publicatii si institutii academice prestigioase din intreaga lume au marcat evenimentul prin manifestari comemorative diverse, chiar ingenioase. Fireste,… Cite\u0219te mai mult »Refuzul filosofiei trufase<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[8038],"class_list":["post-12708","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-opera-lui-rousseau"],"views":1815,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12708","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12708"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12708\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12708"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12708"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12708"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}