De ce ma \u00eencapat\u00e2nez sa scriu despre tenis \u00eentr-o publicatie care numai de sport nu este? Are ceva de-a face staiful conditiei culturale cu fenomenul arenelor? La prima vedere, aceste \u00eentrebari sunt, \u00een chip evident, retorice. Raspunsul nu poate fi dec\u00e2t unul, fireste, negativ. Este o fortare a notei, se vor gasi unii a spune. Posibil. Nici nu tin sa-i contrazic.
\nCert este ca aceasta alegere a mea, de a converti interesul intelectual \u00eentr-o abordare a sportului \u00een general si a tenisului \u00een particular, a survenit \u00eentr-un moment nenorocit al istoriei recente rom\u00e2nesti: \u201evictoria\u201c \u00een alegerile prezidentiale din 2009 a amiralului Nelson ot Basarabi. Dupa o suita de opinii de-ale mele publicate \u00een \u201eCultura\u201c, faptul ca mai bine de cinci milioane de compatrioti au abilitat ceea ce s-a numit \u201emarea ciuruiala\u201c din decembrie m-a deprimat cumplit. Am trait t\u00e2mpa revelatie ca e inutil. Bine-bine, dar cifra de cinci milioane este o entitate abstracta, nevizualizabila. O fi, \u00eensa prietenii si cunoscutii mei \u2013 NU! Astia erau concreti, vii, fizici si vocali! Si toti o dadeau cu anticomunismul, la cinci eoni dupa Scriptura!
\nAbia atunci, vaz\u00e2nd c\u00e2t de profund a ros \u201ebasismul\u201c din sufletul si functionarea normala a mintii lor, am priceput ca n-are sens sa am opinii civice si politice \u00eentr-o tara \u00een care aproapele meu este (foarte) departele meu. Ca nu am gresit mi s-a confirmat rapid, \u00een 2010, prin nesf\u00e2rsita suita a actelor abuzive sav\u00e2rsite de asa-zisul presedinte-jucator, care n-a ezitat sa se substituie executivului, afect\u00e2nd ireversibil siguranta economica, fizica si morala a acestei parca blestemate natiuni. Natural, psihopatologic de natural, prietenii si cunoscutii mei, \u201efiloxerati\u201c zdravan la \u201emansarda\u201c si neputinciosi sa-si asume, simplu, greseala, au gasit cu cale sa \u201eargumenteze\u201c delirul distructiv al tartorului din deal, invent\u00e2nd motive \u201erationale\u201c pentru orice raptus prezidential. Asa am ajuns noi, rom\u00e2nii, prin acest comportament suicidar si masochist, sa abilitam un nou simptom psihanalitic, cel de basoza.
\nBasoza este acel comportament deviant care sacrifica siguranta fizica, economica, morala, educationala si intelectuala a familiei proprii pentru ca distrugerea unei natiuni si a unui stat sa continue neabatut, sub denumirea ilegitima de \u201ereforma\u201c. Basoza este asimilabila unei nevroze de durata, cu ad\u00e2nci radacini \u00een copilaria primara, atunci c\u00e2nd frustrarea legata de \u00eentarcare a degenerat \u00een ura fata de s\u00e2nul care se refuza manipularii. Inconstientul infantil a ramas fixat \u00een acel episod traumatic, iar rabufnirile sale peste decenii reflecta amploarea dezastrului psihic intial.
\nSuferinzii de aceasta maladie psihica, extrem de numerosi si de bine camuflati sub aparenta unei relative normalitati si \u201eneutralitati\u201c, urasc tot ceea ce le contrazice sistemul de asteptari, convertesc instantaneu \u00een contrariul sau evidenta realitatii si sunt \u00eencredintati ca divinitatea le-a trasat o sarcina mesianica: \u201ereformarea\u201c celor care nu vor sa se \u201ereformeze\u201c! Cine le rezista e \u201ecomunist\u201c, \u201eiliescianist\u201c, \u201eiubitor de mineriade\u201c si \u201erusofil\u201c. Nasol, frate! Din pacate, de basoza nu se scapa cu una cu doua, ci e nevoie de o abordare unitara, ceva \u00een genul unui proces de denazificare cu multe si dureroase etape. Inutil sa mai spun ca \u00een Rom\u00e2nia nu va exista asa ceva.
\nNu mai intru acum \u00een detalii despre ce-a facut si ce-a \u00eensemnat (si, din pacate, \u00eenca \u00eenseamna) Basescu. De ce sa vomit instantaneu? Lasa, va vor face partasi la glorioasa lui biografie de \u201eparinte\u201c al \u201ereformei si modernizarii statului\u201c elitistii cu papioane, dileme (mai noi si mai vechi) si apucaturi neo-\u201cecologice\u201c (de la \u201everdele\u201c interbelic, vreau sa spun!). Daca tot primesc \u201eargumente\u201c lichide de la bugetul de stat, macar asta sa faca: sa \u201eargumenteze\u201c, \u00een proza metafizica sau versuri politice \u201eexcelenta\u201c faimosului \u201ereformator\u201c. Eventual publicate si traduse \u00een limbi de circulatie de ICR. Poate chiar \u00een \u201eFrankfurter Allgemeine Zeitung\u201c ori \u00een \u201eNature\u201c. Merita, zau.
\nProblema mea e alta. Ma \u00eencapat\u00e2nez sa sustin ca tenisul este un orizont mai \u201emoral\u201c, mai \u201eintelectual\u201c si mai \u201enepropagandistic\u201c dec\u00e2t registrele \u00een care activeaza toti sinecuristii ultrapremiati si ultraplimbati ai ICR-ului. C\u00e2t despre mizeriile de tip \u201eCritic Atac\u201c si alte \u201esolidaritati scriitoricesti\u201c, a se scuti! Nu, nu \u00een Rom\u00e2nia! Fireste, o asemenea atitudine nu \u00eenseamna c\u00e2tusi de putin ca am vreo afinitate cu \u201emarile constiinte\u201c ale jurnalisticii sportive bastinase, \u00een genul Cristian Tudor Popescu, Catalin Tolontan, Grigore Cartianu et eiusdem farinae! Nu, fereasca zeul! Dec\u00e2t printre \u201eelite\u201c si \u201eelitarzi\u201c, mai bine la \u201ebrutarie\u201c, vorba hitului…
\nDeci, c\u00e2ta vreme basoza o sa roada creierele si sufletele, nu am motive sa scriu despre altceva dec\u00e2t despre tenis \u00een paginile revistei \u201eCultura\u201c. Din punctul meu de vedere, un prim semn ca ne apropiem de \u201enormalitate\u201c (sau ca macar tindem catre atingerea ei!) ar fi un breaking news cu imagini cobor\u00e2te din Mungiu, Puiu si alte \u201egenii\u201c cinematografice mioritice, imagini ce arata un marinar ex-prezidential cu \u201ebratari\u201c la m\u00e2na saltat din Vila Dante la o ora de v\u00e2rf, pl\u00e2ns \u00een fundal cu o durere de Piet\u00e0 de \u00eensasi doamna Maria, strident \u00eeng\u00e2nata de vestalele EBA si Ioana, la fel de guturale precum bocitoarele de la capat\u00e2iul Bubulinei din pelicula \u201eZorba the Greek\u201c a lui Cacoyannis. Cam at\u00e2t ca argument de ce nu parasesc literatura court-ului de tenis.
\nSi pentru ca desi e foarte cald afara, m-am \u201eracorit\u201c cu acea confesiune de mai sus, va propun astazi evocarea unei mare artist fotograf al terenurilor de tenis. Fireste, al celor pariziene. Un adevarat Robert Doisneau al Roland Garros-ului. Despre el vreau sa scriu.
\nAschia nu sare departe de trunchi. Pasiunea, aidoma unei gene secrete, se transmite mai departe. Eug\u00e8ne-Nestor de Kermadec (1899-1976) a fost un inspirat si bine cotat pictor abstractionist, din generatia lui Picasso, Gris, Braque. Un avangardist de m\u00e2na a doua. Artist de rang secund, desi extrem de talentat, el s-a afirmat ca un mare amator de tenis. A si jucat la un nivel \u00eenalt, fiind un excelent tenisman \u00een divizia a doua franceza. Daca nu l-a putut concura pe Picasso, daca nu a putut sa ameninte gloria lui Lacoste, atunci s-a consacrat \u00een calitate de arbitru international. Pentru multe decenii, Kermadec-p\u00e8re s-a confundat cu \u201ejudecatorul-de-scaun\u201c al Roland Garros-ului, iar chelia lui, bine rumenita de soarele de la Porte d’Auteuil, ca si vocea sa de bas jazzist, au devenit sinonime cu farmecul marelui turneu.
\nFiul sau, Gil de Kermadec, a mostenit ambele pasiuni paterne. A practicat tenisul cu \u00eenca si mai multa stralucire dec\u00e2t batr\u00e2nul pictor, evolu\u00e2nd asadar \u00een prima serie din Hexagon, apoi a fost mult timp, cam trei decenii, fotograful principal al celebrului lunar \u201eTennis de France\u201c. Unul care are \u00een medie jumatate milion de cititori pe luna, de la \u00eenfiintare si p\u00e2na azi.
\nAbia \u00een aceasta a doua calitate Gil si-a putut exprima cu asupra de masura talentul. Imaginile sale, emblema a boemei st\u00e2ngiste pariziene, au marcat istoria Roland Garros-ului, mai cu seama acea istorie fabuloasa, a anilor ’50-’60-’70, c\u00e2nd nebunia postcapitalismului tatcherist si reaganian \u00eenca nu \u00eencepuse. Era o vreme a trairii frenetice a vietii, a poeziei comportamentale si a unei joie de vivre asemanatoare cu episoadele de acest tip ale perioadei interbelice. Pitipoancele mediatice si maharii politici \u00eenca nu se nascusera, stridenta avea discretia ei, iar cetatenul obisnuit se bucura de ceva mai mult creier dec\u00e2t \u00een\u00a0 prezent. Consumerismul nu spalase p\u00e2na la stergere circumvolutiunile, iar propaganda neoconservatoare mondiala mai avea p\u00e2na c\u00e2nd sa se nasca. Oamenii \u00eesi traiau viata si se bucurau de ea. Inclusiv pe terenul de tenis.
\nFotografiile lui Gil de Kermadec surprindeau exact aceasta frenezie a bucuriei si destinderii, aceasta autenticitate pe care doar spiritele libere o puteau accesa. Printre aceste spirite, Yul Brynner, Grace de Monaco, Kirk Douglas, Yves Montand, Gilbert B\u00e9caud etc. \u00censa nu numai personalitatile ce populau p\u00eena la refuz tribunele Centralului de la Roland Garros constituiau tintele lui Kermadec. Oamenii simpli, pasionatii de tenis, femei, copii, batr\u00eeni si barbati, necunoscuti ilusti si expresivi, cei care configurau un adevarat bestiariu uman al iubirii pentru sportul alb erau cu totii obiectivele acestui mare artist fotograf al epocii. Figuri calme, de o tandrete meditativa, dimpotriva, fete schimonosite de concentrare, revolta si suferinta, toate exprima o gama infinita de sentimente generate de drama sau tensiunea terenului de tenis. Gil de Kermadec le-a surprins si le-a imortalizat, iar gloria Roland Garros-ului traieste cumva si prin subtilitatea obiectivului sau fotografic. Priviti-i pozele. At\u00e2t. Si lasati naibii flota sa pluteasca \u00een nefiinta!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
De ce ma \u00eencapat\u00e2nez sa scriu despre tenis \u00eentr-o publicatie care numai de sport nu este? Are ceva de-a face staiful conditiei culturale cu fenomenul arenelor? La prima vedere, aceste \u00eentrebari sunt, \u00een chip evident, retorice. Raspunsul nu poate fi dec\u00e2t unul, fireste, negativ. Este o fortare a notei, se vor gasi unii a spune.… Cite\u0219te mai mult »Roland Garros, mon amour (60)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-12671","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1967,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12671","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12671"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12671\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12671"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12671"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12671"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}