…noua productie a Operei Nationale bucurestene a dorit sa marcheze prin doua serate succesive, dupa un obicei mai vechi, \u00eencheierea stagiunii 2011-12. E bine, e rau? \u00cen privinta plasarii premierei, parerile diverg. Personal, nu cred ca este oportun ca dupa o munca intensa de pregatire, un spectacol complicat sa intre \u00eentr-o stare de gestatie latenta, peste vara, timp \u00een care deprinderile se estompeaza si reluarea, dupa aproape trei luni, presupune \u00een buna masura o restudiere muzical-regizorala. Iata o problema de constructie a stagiunii si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, de marketing, \u00eentruc\u00e2t publicul doreste sa vada c\u00e2t mai rapid noua realizare. La primele doua spectacole salile au fost arhipline.
\nDupa acest bemol, as continua \u00eensa cu un arpegiu \u00een tonalitate minora, dureroasa. Activul Birou de Presa al Operei a emis doua comunicate care, printre altele, prezinta istoria reprezentarii opusului \u00een Rom\u00e2nia. Textul s-a publicat si pe website. Ei bine, productia a carei premiera a avut loc \u00een 1963 a fost uitata. \u00cemi place sa cred ca involuntar. Au auzit tinerii care redacteaza asemenea comunicate de montarea lui Jean R\u00e2nzescu, care a tinut afisul vreme de peste doua decenii? De baghetele lui Egizio Massini si Constantin Petrovici? Au auzit de distributia plina de vedete ale timpului? Sa amintesc doar c\u00e2teva nume la rostirea carora ne plecam cu respect: Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Ludovic Spiess (Riccardo), Nicolae Herlea, Dan Iordachescu, Ladislau Konya, Octav Enigarescu (Renato), Elena Dima, Mariana Stoica (Amelia), Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez (Ulrica)… Marii nostri c\u00e2ntareti! Lipsa documentarii serioase, absenta verificarii textelor sunt carente inadmisibile. Cum sa ne omagiem trecutul liric daca nu si prin rememorarea macar scriptica a unor asemenea stele?
\nDupa aproape jumatate de veac, a fost aleasa o echipa mixta de realizatori condusa de regizorul Plamen Kartalov (directorul Operei si Baletului din Sofia), \u00eensotit de asistentii Vera Beleva, Catalin Voineag si de semnatarul decorurilor, Ivo Knezovic. Programul de sala nu pomeneste numele creatorului sau creatoarei costumelor, dar \u00eei noteaza pe maestrul de cor Stelian Olariu, pe asistenta pentru coregrafie Madalina Slateanu, pe autoarea miscarii scenice Mirela Simniceanu si pe light designer-ul Cornel Dume.
\nLa vremea sa, \u201eBal mascat\u201c a suferit prefaceri operate chiar de compozitor si libretistul sau Antonio Somma. Cenzura napolitana nu i-a iertat si opusul initial \u201eGustav al III-lea\u201c, cu actiune desfasurata la Stockholm, a devenit mai \u00eent\u00e2i \u201eRazbunare \u00een domino\u201c ale carui \u00eent\u00e2mplari se petreceau la Szeczin, pentru ca mai apoi trama sa fie mutata la Boston sub titlul \u201eBal mascat\u201c. Muzica a ramas aceeasi, doar personajele si-au schimbat numele. La Bucuresti, realizatorii au optat pentru aceasta ultima versiune de libret, care avusese si premiera absoluta si care a cunoscut succese mari \u00eenca de atunci, urmate \u00een mod curent de reprezentari pe toate scenele lumii. \u201eBal mascat\u201c este o opera celebra, pretentioasa vocal, ce \u00eel reprezinta puternic pe maestrul de la Busseto \u00een marea sa creativitate romantica matura, prin dramaturgia consistenta si prin tipologiile stricte de glas pe care le-a fondat si pe care le definim astazi ca \u201evoci verdiene\u201c.
\nIncoerente
\nLa Opera Nationala Bucuresti rar mi-a fost dat sa vad o montare at\u00e2t de eclectica, venita din dorinta de modernitate. Pare ca timpul actiunii nu a fost mutat, dar simtul stilizarii este evident si s-a transpus prin austeritatea si schematismul decorurilor. Vorbind de \u00eencaperi, camera de primire a guvernatorului este strajuita de coloane neornate, pe un fundal vitrat, biroul lui Renato are o simplitate a peretilor care nu inspira, draperii grele din catifea rosie si, neasteptat, traditionale \u00eempodobesc cancelaria lui Riccardo iar sala de bal este dominata de cariatide gigantice, \u201esiliconate\u201c, semi-grotesti, de inspiratie incerta. Scena vrajitoarei si cea a \u201epadurii sp\u00e2nzuratilor\u201c sunt singurele puternice, datorate unui peisaj industrial dur, strabatut de liniile de forta ale constructiilor din metal. Exista \u00een c\u00e2teva tablouri un numitor comun, o macheta \u00eenchisa \u00eentr-o piramida de sticla (sau plastic), ca simbol al convergentei si cresterii ascensionale. Poate fi a unui teatru, a unui palat, orice. Era guvernatorul Boston-ului un vizionar al constructiilor? Poate. Ce legatura are cu trama? Nu stim, este doar o idee. Numai ca daca \u00een primul tablou macheta troneaza \u00een centrul salii de primire, admirata de toti cei de fata, culmea este ca respectiva piramida domina din \u00eenalturi si \u201ecaverna\u201c vrajitoarei si este prezenta chiar pe \u201ec\u00e2mpia\u201c esafoadelor. Ciudat. \u00cen biroul lui Renato macheta dispare, dar se regaseste imediat pe masa guvernatorului, care este un obiect de mobilier minutios decorat, contrastant cu restul design-ului. Sunt incoerente care nasc permanente semne de \u00eentrebare si fac ca g\u00e2ndirea regizorului sa nu fie permeabila.
\nSi \u00eenca. Doua perechi de balerini, lebada alba, lebada neagra si \u00eensotitorii lor, \u00eentretin atmosfera \u00een asteptarea lui Riccardo, \u00een prima scena. Entertainment? Desigur, \u00eentruc\u00e2t curtenii \u00eei aplauda. Cu scop similar, este foarte clar, aceiasi dansatori revin \u00een scena balului, numai ca la tragicul sf\u00e2rsit al lui Riccardo ei continua sa baleteze marc\u00e2nd finalul printr-un soi de \u201emoartea lebedei albe\u201c, \u00een timp ce lebada neagra se tine tantosa. Triumful raului asupra binelui? Poate, dar a \u00eentina sublimele pagini ultime ale operei cu o simbolistica de care nu era nevoie pare arta naiva, profana. Mai ales ca mesajul scenei este durerea \u00eentregii suflari ce se \u00eengemaneaza cu nobletea lui Riccardo care \u00eesi iarta asasinii. Nu-i vorba ca \u00een contradictie cu Verdi, acestia sunt dusi catre locul de executie cu cagule pe cap, \u00een timp ce guvernatorul \u00eesi da duhul… urcat de curteni pe jiltul sau propriu, adus special de undeva, din spate. Vezi, Doamne, sa nu i se uite rangul.
\nAm descris poate mai mult dec\u00e2t era necesar, numai pentru a semnala incongruentele, incoerentele si st\u00e2ngaciile montarii.
\n\u00cen primul act si la final, miscarea scenica a ansamblului este destul de schematica. Stereotipie marcata si prin costumele de la bal, \u00een fapt niste… uniforme monocrome, voit extravagante, dar de \u00eendoielnic gust. Singurele momente bine prinse, datorate si diversitatii planurilor, sunt scenele vrajitoarei si sp\u00e2nzuratorilor, c\u00e2nd circulatia pe pasarele si scari metalice elimina liniaritatea. De fapt, aceste doua secvente sunt cele mai realizate din unghi regizoral.
\nAr mai fi c\u00e2teva solutii bine gasite si ma g\u00e2ndesc, \u00een primul r\u00e2nd, la furtunoasa si sugestiva trecere succesiva prin scena a celor trei eroi \u2013 Amelia, Riccardo si Renato, urmarindu-se si protej\u00e2ndu-se \u2013, pe tumultul orchestral al introducerii la actul al II-lea. Sau schimbarile \u00eentre tablouri si acte, operativ facute. Chiar plasarea \u00een scena balului a unor instrumentisti \u00een loja artistilor si a complotistilor \u00een fosta loja a directiei Operei Nationale sunt gaselnite inedite care implica spectatorul. Mai ales prin focul armei ucigase tras ca din public.
\nVedeta
\nSoprana bulgara Radostina Nikolaeva (Amelia) a fost vedeta serii de premiera. O voce frumoasa, timbrata cu generozitate, cu stralucire pe tot ambitusul si cu omogenitate \u00eendeosebi la trecerile de la registrul central catre cel grav cu note \u201ede piept\u201c. Sintagma \u201esoprana verdiana\u201c i se potriveste, chiar daca pianissimele \u00eenalte nu merg p\u00e2na la fir de voce.
\nTenorului Daniel Magdal, rolul Riccardo \u00eei ofera o partitura \u00een care acutele \u00eel servesc de minune. Sunt \u201esquillante\u201c si spectaculoase, totusi nota de Do din finalul duetului cu Amelia, nescrisa de Verdi, dar intrata \u00een traditie pare neconvingatoare pe de-a-ntregul. Desi mobilitatea vocii este bine pusa \u00een valoare de agilitatile baladei-barcarola \u201eDi’ tu se fedele\u201c sau ale cvintetului \u201e\u00c8 scherzo od \u00e8 follia\u201c, pentru restul registrului, lipsa de omogenitate se simte si impulsurile pe care le da \u00een rezolvarea rigorilor tesaturii vocale \u00eel gasesc obosit \u00een aria \u201eMa se m’\u00e8 forza perderti\u201c. Artistul nu impresioneaza prin expresivitate si, iata, contributia sa \u00een marele duet cu Amelia ram\u00e2ne monotona.
\nLipsa de omogenitate, sunt nevoit sa repet observatia, s-a facut simtita si la Andrada Ioana Rosu (Ulrica), mezzosoprana cu sonoritati impresionante \u00een registrele grav si central, luate separat, dar conexate fara fluenta. Trebuie notat ca fortarile si atitudinile de extractie verista pe care le-a \u00eenfatisat artista nu au nimic comun cu fraza si personajul romantic verdian, chiar daca acesta cere o compozitie complexa.
\nO buna remarca merge catre t\u00e2nara soprana Ioana Mitu (Oscar) care, cu dezinvoltura \u00een c\u00e2nt si joc, a conturat un personaj lejer articulat si credibil. Ca si catre dificila nota de Do acut din cvintet, abordata \u00een continuitatea frazei, fara respiratie.
\nDin distributie singurul star autohton a fost, \u00een rolul creolului Renato, baritonul Iordache Basalic, un cunoscut glas cu timbralitate placuta si fluiditate \u00een expunerea discursului melodic. Corectitudinea lecturii \u00eei este caracteristica, numai ca vocea sa eminamente lirica este privata de culoarea de bariton autentic verdian.\u00a0 Prima arie \u201eAlla vita\u201c a fost lipsita de maretie, exclamatia esentiala \u201eChe! Amelia! (Fa diez, actul secund) s-a pierdut \u00een fata orchestrei (nu a fost numai vina artistului) iar presiunea marii arii \u201eEri tu\u201c din actul al III-lea si a declamatiilor eroice ce urmeaza l-a obosit, cu rezultanta \u00een nesiguranta exprimarii unei fraze simple din final (\u201eDi qual sangue e qual vendetta m’asset\u00f2 l’infausto error\u201c).
\n\u00cen roluri mai mici, dar importante \u00een economia lucrarii au c\u00e2ntat baritonul Florin Simionca (voce frumos condusa \u00een Silvano), basii Iustinian Zetea (remarcat \u00een Tom) si Horia Sandu (Samuel).
\n\u00cen fosa am regasit un specialist \u00een teritoriul liric, Iurie Florea, care s-a aratat si de aceasta data drept un narator grabit pe care fiorul si poezia nu-l strabat \u00eentotdeauna. Sonoritatile impuse de dirijor au fost deseori excesive. Orchestra a c\u00e2ntat cu acuratete iar corul a demonstrat, ca \u00eentotdeauna, un studiu solid, cu rezultate performante.
\nCu plusuri si minusuri, noua productie a Operei Nationale Bucuresti este totusi un c\u00e2stig \u00een pregatirea anului 2013, An Verdi-Wagner. Asteptam celelalte premiere alese dintre opusurile celor doi titani, ca si anuntarea programului stagiunii viitoare care, ca de obicei, \u00eent\u00e2rzie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
…noua productie a Operei Nationale bucurestene a dorit sa marcheze prin doua serate succesive, dupa un obicei mai vechi, \u00eencheierea stagiunii 2011-12. E bine, e rau? \u00cen privinta plasarii premierei, parerile diverg. Personal, nu cred ca este oportun ca dupa o munca intensa de pregatire, un spectacol complicat sa intre \u00eentr-o stare de gestatie latenta,… Cite\u0219te mai mult »\u201eBal mascat\u201c de Verdi…<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-12645","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":2323,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12645","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12645"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12645\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12645"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12645"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12645"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}