\u201eE posibil sa ai o atitudine obiectiva despre Twitter doar daca nu esti dependent de el\u201c, scriu editorii revistei americane n+1 \u00een cel mai recent numar al publicatiei, intitulat \u201eO epoca bizara\u201c. \u201ePutine lucruri ar putea sa para mai ciudate dec\u00e2t acest bilet sinucigas \u00een continua derulare al civilizatiei occidentale. Sa nu scrii niciodata mesaje mai lungi de 140 de caractere? Capacitatea de concentrare a atentiei oamenilor se prabuseste ca un apeduct roman. (\u2026) Pasarile s-au nascut ca sa emita\u00a0 acele sunete repetitive, placute si lipsite de \u00eenteles pe care le numim ciripit. Ideea, \u00een ceea ce ne priveste pe noi, bipezii fara pene, nu era tocmai aceea ca noi puteam da sunetelor legate si inteligibile un sens cumulativ?\u201c
\nPriviti feed-ul de pe Twitter la momentul nepotrivit, si o gaura neagra se va deschide deasupra narcisismului dvs, ne avertizeaza n+1. \u00cen spatele fluxului continuu de mesaje va aparea, subliminal, un mesaj de 140 de caractere care exprima esenta interactiunii pe Twitter: \u201eAm nevoie, at\u00e2t de tare, de atentie \u00eenc\u00e2t nu pot sa fiu atent la tine, dec\u00e2t \u00een masura \u00een care asta atrage atentia asupra mea. Stiu ca si pentru tine e la fel\u201c. Astfel, o multime uriasa de oameni se depreciaza, unii pe ceilalti, d\u00e2ndu-si fiecare importanta.
\nC\u00e2nd Beckett scria, \u00een 1930, ca e c\u00e2t se poate de lipsit de logica sa crezi ca ego-ul tau de m\u00e2ine va fi satisfacut de experienta zilei de azi, fiind la fel cum ai crede ca foamea \u00eeti va fi satisfacuta la vederea unchiului tau care man\u00e2nca un sandvis, el pornea de la premisa ca nimeni nu ar fi crezut ca sandvisul m\u00e2ncat de cineva poate sa potoleasca foamea altcuiva. Asta era valabil \u00een anii ’30. Astazi, o multime de oameni, de pe Twitter, sunt convinsi ca si tu te vei bucura, atunci c\u00e2nd ei scriu ca man\u00e2nca un sandvis. Oamenii acestia va spun, \u00een orice moment, ce man\u00e2nca, unde merg, ce cumpara \u2013 fara sa se g\u00e2ndeasca de ce ar trebui sa va pese. Sau \u2013 un mesaj care, \u00een aparenta, e opusul celui mai banal tweet, \u201eAzi man\u00e2nc din nou la pr\u00e2nz\u201c, dar care are un efect identic \u2013 scriu ceva at\u00e2t de criptic, \u00eenc\u00e2t nu are nici un sens. Acest tweet spune, oricare ar fi forma lui: \u201eNu am nimic de zis, dar vreau sa zic ceva\u201c.
\nAscensiunea postarii de 140 de caractere, pe Twitter, apare \u00een plina devalorizare a limbajului, ca efect al comunicarii pe Internet \u2013 at\u00e2t \u00een sensul pozitiv, c\u00e2t si \u00een cel negativ, arata editorialistii de la n+1. Scaderea economica a costului publicarii digitale democratizeaza exprimarea si atrage un public vital pentru scriitorii, sau pentru tipurile de scriitura care, altminteri, ar fi ramas \u00eenchise \u00een sertar. Si, totusi, usurinta extrema cu care poti sa \u00eeti afisezi, acum, cuvintele pe Internet a deschis larg portile neglijentei si ale confuziei. \u00cen afara Twitter-ului, lejeritatea coercitiva a stilului de postare de pe blog, o relaxare paradoxala, impusa de moda, ameninta proza unei \u00eentregi generatii. Nu vei parea contemporan si autentic daca nu vei scrie ca si cum nu ai avea nici cea mai mica idee despre ce vrei sa spui. Nu e departe momentul c\u00e2nd va parea pretentios, elitist sau demodat sa scrii orice, oriunde, cu rabdare si grija.
\nBloggerii (care se pare a devenit, tot mai mult, sinonim cu scriitorii) nu au luat niciodata contact cu rigorile unei editari profesioniste a textului si, daca scriu pentru bani, atunci trebuie sa scrie si iar sa scrie. Combinatia a descurajat virtutile stilistice ale conciziei, selectivitatii si ale stilului impersonal. Iar acum, epoca Twitter. Limita stricta, de 140 de caractere (si mai mica, daca vrei ca mesajul tau sa fie rasp\u00e2ndit si de altii), stabilita dupa lungimea unui SMS, a definit platforma \u00eenca din 2006. Un mesaj pe Twitter e at\u00e2t de scurt, \u00eenc\u00e2t poti sa treci direct la subiect \u2013 dar, pe de alta parte, e at\u00e2t de scurt, \u00eenc\u00e2t de ce ar trebui sa aiba un subiect? Caracteristicile formale ale Twitter-ului se \u00eenclina, simultan, \u00een doua directii opuse: spre esential, dar si spre superfluu, spre concizie, dar si spre prolixitate.
\n\u00censa aceasta platforma cu doua fete a adus, \u00een alta ordine de idei, ultimul lucru pe care l-am fi asteptat de la Internet: re\u00eennoirea epigramei si a aforismului, reevaluarea virtutilor literare ale conciziei si ale stilului impersonal. Asta \u00eenseamna ca Twitter, care e, oficial, o platforma de microblogging, a functionat, \u00een practica, exact pe dos fata de bloguri. Oscar Wilde, Kafka si Cioran ar fi fost vedete pe Twitter, iar cele mai bune tweeturi din ziua de astazi rivalizeaza cu aforismele lor de un singur r\u00e2nd. Iar \u00eent\u00e2lnirea cu aceste aforisme, segmentate sub forma de tweet-uri, ar fi fost mai interesanta dec\u00e2t o lectura, cap-coada, a cartii \u201eDespre neajunsul de a te fi nascut\u201c, cred editorii de la n+1. Modul ideal de a consuma aforisme e ca si cum ai m\u00e2nca alune, sau bomboane \u2013 c\u00e2te un pumn deodata.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u201eE posibil sa ai o atitudine obiectiva despre Twitter doar daca nu esti dependent de el\u201c, scriu editorii revistei americane n+1 \u00een cel mai recent numar al publicatiei, intitulat \u201eO epoca bizara\u201c. \u201ePutine lucruri ar putea sa para mai ciudate dec\u00e2t acest bilet sinucigas \u00een continua derulare al civilizatiei occidentale. Sa nu scrii niciodata mesaje… Cite\u0219te mai mult »Ciripeala si reinnoirea aforismului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[7985,7986],"class_list":["post-12578","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-despre-twitter","tag-stilul-pe-internet"],"views":1916,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12578","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12578"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12578\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12578"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12578"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12578"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}