{"id":12572,"date":"2012-07-12T12:00:43","date_gmt":"2012-07-12T10:00:43","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12572"},"modified":"2012-07-12T12:01:01","modified_gmt":"2012-07-12T10:01:01","slug":"noi-orizonturi-cinematografice-romanian-short-waves","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/noi-orizonturi-cinematografice-romanian-short-waves\/","title":{"rendered":"Noi orizonturi cinematografice. Romanian Short Waves"},"content":{"rendered":"

Cannes 2012<\/strong><\/p>\n

Pentru a patra oara la Cannes, studentii rom\u00e2ni \u00een cinematografie si media, alaturi de absolventi ai seriilor recente, intra, de fapt, \u00een v\u00e2rtejul celei mai aglomerate sectiuni. Acest tronson, cu parfum underground, ia aspectul unui fel de paria, ipostaza tranzitorie a unui anonimat trufas. Descoperim un perimetru unde fiecare s-ar putea autoevalua drept \u201egenius loci\u201c. Vin aici mii de filme, derulate pe monitoarele a zeci de cabine. Ca sa le vezi ai nevoie de o programare prealabila si de un timp \u2013 limitat \u2013, pentru fiecare repriza. Desi niciunul nu stie mai nimic despre celalalt, fiecare se considera aprioric superior. \u00cen consecinta, cu acerbia junetii, \u00eel priveste pe cel de l\u00e2nga el cu o fraternitate compresiva, cu g\u00e2ndul la gloria ascunsa \u00een rucsacul de turist aproape pe cont propriu. Dar si cu prudenta inteligentei agile. Niciodata nu se stie de unde sare iepurele. Cred \u00een ei \u00eensisi, \u00een sansa pe care Cannes-ul le-o ofera. Nu este macar unul care sa nu t\u00e2njeasca, desigur, cu \u00eendreptatire, la modalitatea de a transforma bagajul sumar cu care a abordat sejurul pe Croazeta \u00een porthartul cibernetizat alaturi de ofiterul de servicii speciale, expertul nedeclarat \u00een investigatii topografice, cu diagrama comorilor ascunse ale profesiei. Cu totii spera ca vor fixa momentul \u00een colimatorul CV-ului de mai apoi. Palpeaza \u00een felul lor enigmele at\u00e2tor nevazute si mult prea \u00eendepartate planete acoperite de jerbe multicolore.
\nFoiala lor este \u00een sine un spectacol. Trec zi de zi pe acolo, dimineata si seara, \u00een drumul grabit \u2013 cum totul la Cannes este o imensa precipitare, aproape absurda \u2013, duc\u00e2ndu-ma sau revenind de la etajul cu T\u00e2rgul de filme ori dinspre plaja bl\u00e2nda, cea mai atragatoare, din zona pavilioanelor cu staif: american, german, italian, canadian. \u00cei vad cum se \u00eent\u00e2lnesc, cum se saluta, cum \u00eesi z\u00e2mbesc si, apoi, cu c\u00e2ta lejeritate se ignora. Vad aici dezinvoltura celor dezinteresati. Ma g\u00e2ndesc ca mai sunt pe pam\u00e2nt oameni ca ei, vietuind \u00een credinta ca viata este un fabulos, dar incomensurabil infinit, numai lor cunoscut, un tar\u00e2m magic unde, la fiecare halta, ruleta te asteapta numai pe tine, cu semnul glorificator de care acum \u00eenca s-ar putea sa nu-ti pese. Precum soldatii fara nume, \u00eencrezatori ca vor dob\u00e2ndi m\u00e2ine bastonul de general, ei tropaie alandala. Au antene speciale, ca nimeni pe lume, spre a prinde rasfatul visat, de a detecta, desigur, pulsul genialitatii de la chiar prima luare de vederi. Strategiile lor par a fi de formula punct ochit, punct lovit. Deocamdata, tintele dobor\u00e2te sunt mai degraba imaginare. Nu ca doar se grabesc, personific\u00e2nd precipitarea tuturor artistilor din veacuri, dar, astazi, descinsi din cultura video a lumii cibernetice, ei cred ca au luat deja \u2013 si de multisor \u2013, caimacul. Se dedau la a-si face siesta precum nababii. Sunt saraci, le fluiera v\u00e2ntul prin buzunare, deloc saraci \u00eensa cu duhul. De aceea ar trebui sa-i si iubim, nu ca pe copiii nostri potentiali, ci ca pe eroii infantili ai veacului (non)paternal ce ameninta sa se destrame \u00eenainte de a \u00eencepe, omor\u00e2ndu-i sub povara volatila a imponderabilitatii audiovizuale. Ei toti cred \u00een destinul lor, mai mult dec\u00e2t batr\u00e2niciosii c\u00e2rcotasi. Si, tocmai de aceea, consider ca p\u00e2na la urma salvarea de aici vine, din suvoiul de neoprit al unei energii nebanuite si irepresibile.
\nTineam sa atrag atentia ca de fapt, atunci c\u00e2nd la nivelul zero de la Palais se organizeaza o manifestare, nu ar mai trebui sa mire pe nimeni ca aceasta ia dintr-o data \u00eengrijoratoarea \u00eenfatisare a unor nedorite circumstante atenuante. De aceea, \u00eencerc\u00e2nd sa-i admiri de aproape pe tinerii autori, unii \u00eenca imberbi, ai impresia ca fiecare este un detinator autorizat de cel putin trei Palme d’Or, altminteri, stiut fiind, performanta deocamdata de nimeni atinsa. Iei nota, cu simpatia pe care ei o merita din plin, de acea at\u00e2t de fireasca si de legitima, din perspectiva v\u00e2rstei, emfaza nerostita, caligrafie a faimei, imagine revelatoare, totodata, a inocentei desav\u00e2rsite, nu mai putin si a sperantei absolute \u00eentr-un destin pe care nu-l poti contrazice prematur. Cel mult ar fi de rostit, elegiac-retoric, \u00een pastisa eminesciana: \u201eLa steaua care-a rasarit,\/ E-o cale-at\u00e2t de lunga…\u201c
\nSunt si deosebiri de luat \u00een seama \u00een gradualizarea v\u00e2rstelor cinefile. Aici, jos, la Palais, la o privire fugara, pare ca totul este otova. Un anumit numitor comun le acorda aceleasi sanse, de pe orice continent ar veni, de la oricare dintre scolile de cinema. C\u00e2nd urca prin micile sali de proiectie, \u00eencep sa devina morocanosi. Se \u00eent\u00e2mpla ca uneori sa nu \u00eenregistreze nici urma de spectator pe la proiectiile lor. Situatie aproape penibila. As putea sa intru \u00een detalii, dar oricum \u00eemi este imposibil sa \u00eenteleg de ce promovarea acestui moment, altminteri sustinut financiar, persevereaza \u00een anonimat, \u00een lipsa evidenta a unui minim efort de promovare la fata locului. Principiul este prea batator la ochi, asemanator cu cel de la o reclama de acum c\u00e2tiva ani: \u201eLasa, ma, ca merge-asa…\/Ne-am obisnuit cu ea…\u201c
\nS-au \u00eenregistrat doar c\u00e2teva participari rom\u00e2nesti la editiile de p\u00e2na acum. Ai nostri tineri cineasti se g\u00e2ndesc, desigur, ca \u00een al cincilea lor an \u201esecventialist\u201c sa treaca dincolo de constr\u00e2ngerea clipei, \u00eentr-o ofensiva mai bine structurata. O fac deja prin felul de a-si alege subiectele si de a le trata. Desi trec drept niste efemeride fermecatoare, ad\u00e2ncimea privirii lor nu ar trebui tratata c\u00e2tusi de putin ca expresie a esecului. Nici vorba de asa ceva. Sunt doar tatonarile unor destine obsedate, fireste, de cititul \u00een stele. Drumul lor nu e paraginit, ci doar marginit de oglinda chipului care nu trebuie sa fuga de el \u00eensusi, eliber\u00e2ndu-se de cel de acum spre a-l \u00eent\u00e2lni c\u00e2t mai repede pe cel de m\u00e2ine. Sa intram, \u00een fine, \u00een subiect. Vom lectura productiile lor fara a \u00eendrazni sa ranim orgoliile autorilor si fara a acorda un minus sau un plus, situatie oric\u00e2nd discutabila, notelor lor, ca sa nu lezam, de asta data, aprecierile comisiilor profesorale, desi stiut fiind ca una este scoala, si alta viata.
\n\u201eNUMARATOAREA MANUALA\u201c (2011)<\/strong><\/p>\n

Revelator, dar alarmant compromis al v\u00e2rstelor<\/strong><\/em>
\nRegia: Daniel Sandu. Producator: Parada Film<\/strong><\/em>
\nFictiune, comedie, drama, 20 minute<\/strong><\/em>
\nCu: Alexandru George, Catalin Stelian<\/strong><\/em><\/p>\n

Radiografie a relatiilor de familie, surprinse \u00een genul acela de atitudini protectoare cu iz de coruptie minora, dar cu rezonante la nivelul \u00eentregii societati. Angajat gratie vorbei bune pe care i-o pune unchiul din partea surorii mamei lui, un t\u00e2nar are de numarat tot ce merge pe patru roti (masini, camioane, carute) pe un drum aflat \u00een studiul Companiei de drumuri nationale, situatia fiind solicitata de UE. Baiatul este sfatuit sa ia \u00een serios \u00eendeletnicirea, \u00eensa, cum \u00eentre timp unchiul pleaca la o bere, acesta trece din burta, bifeaza la \u00eent\u00e2mplare, reiesind un trafic mult prea intens fata de situatia reala. Formularele sunt predate unui sef care accepta situatia. Filmul subliniaza tocmai acest compromis generalizat, caldut, \u00eentre o generatie si alta, \u00eentre sef si subaltern. Baiatul \u00eel ameninta pe unchi ca a fost la o bere, iar unchiul \u00eel ameninta ca va trebui sa renunte la slujba. \u00cempacare amara, cufundare \u00een indiferenta si lipsa de raspundere, \u201eNumaratoare manuala\u201c nu depaseste cu mult aspectul unui reportaj, lipsit de dramatism si de necesara subliniere a unor momente esentiale.
\n\u201eHELLO KITTY\u201c (2011)<\/strong>
\nLungi ritmeme comico-dramatice, actori de luat \u00een seama<\/strong><\/em>
\nRegia: Millo Simulov. Producator: UNATC \u201eI.L.Caragiale\u201c, Bucuresti<\/strong><\/em>
\nFictiune, comedie, drama, 24 minute<\/strong><\/em>
\nCu: Paul Ipate, Ionut Visan, Sergiu Flesner, Silviu Mircescu<\/strong><\/em>
\nCu rasturnari dramatice, filmul porneste la drum duc\u00e2nd grupul prea vesel al unor baieti pentru care distractia este a doua natura. \u00centreaga lor v\u00e2nzoleala, spectacolul \u00een tromba, cu un dialog parca prea \u00eencarcat, cu un mod anume de a brava, specific v\u00e2rstei si timpului, indica o stare de spirit \u00eengrijoratoare. Ei se comporta la mare, ca si pe drum, \u00eentr-un spectacol infatigabil. Un singur lucru pare a-i opri si a-i trezi la realitate. Dupa o noapte alba, dupa betie si castele de nisip, dimineata baietii constata ca unul dintre ei a pierit \u00een apele marii. Reper: cadrul fix, filmat din spate, cu baietii \u00eencremeniti \u00een asteptarea matinala a zorilor. Buni actori, buna frazare narativa, dar c\u00e2te un pic cam mult din fiecare pe ici, pe colo. Excelenta imaginea. O echipa omogena de la care putem astepta comediile menite sa aduca publicul \u00een salile noastre. O expertiza a nebuniei de a trai clipa si de a te lasa \u00een bataia v\u00e2ntului. Un final taiat \u00een carne vie. Un contrast relevant \u00eentre ofensiva trairista si presentimentul ca totul are un sf\u00e2rsit si ca acesta nu poate fi dec\u00e2t tragic. Momentul treziei din betie, aici devenite un personaj semantic, tratat cu rafinament, \u00een ciuda excesivei revarsari de truculenta epica si interpretativa.
\n\u201eWEDDING DUET\u201c (2011)<\/strong>
\nNunta ca premonitorie schizofrenie a comunicarii \u00een cuplu<\/strong><\/em>
\nRegia: Goran Mihailov. Producator: UNATC \u201eI.L.Caragiale\u201c Bucuresti.<\/strong><\/em>
\nFictiune, comedie, drama, 19 minute<\/strong><\/em>
\nCu: Ioana Manciu, Vlad Pavel, Sorin Dinculescu.<\/strong><\/em><\/p>\n

Nu pot sa nu constat maturitatea abordarii subiectelor, progres evident de la o editie a Cannes-ului la alta, cu siguranta, o consecinta a acutizarii relatiilor sociale din universul rom\u00e2nesc. Duetul nuntial este astfel mai mult o provocatoare ofensiva la fericire, o stare angoasanta, careia \u00eei cad capcana mirele, mai ales, tacut, aplatizat de eveniment, dar si mireasa, care se vrea dusa cu orice pret \u00een brate peste pragul casei, cum se spune. Doar ca pragul apartine banalei camere a hotelului unde s-a organizat petrecerea cu pricina. Aparatul de filmat se \u00eenv\u00e2rte \u00een jurul cuplului marital, pornind de la insistentele socrului mic \u00een a-i convinge pe miri sa mai ram\u00e2na alaturi de nuntasi. De retinut: decupajul mai mult pe verticala (urcusul scarilor, frica de spatiul claustrofob al liftului), spaima la intrarea \u00een alcov, asanarea oricarei trimiteri sexuale, cearta ca mod de a \u00eencepe viata \u00een doi, \u00eempacarea de circumstanta si, deloc mai putin, jocul celor doi tineri actori (Ioana Manicu si Vlad Pavel), dus cu inteligenta si truda nu catre un deznodam\u00e2nt al faptelor c\u00e2t spre o expresivitate a semnificatie de profunzime. Un fel de a spune ca (ne)fericirea are gustul mierii, iar mireasa, desi \u00een alb, maculeaza totul, operatiune echivalata cu un diavolesc talent al sicanarii orgolioase si suficiente. Ne\u00eencrezator, baiatul pare a fi fost luat pe sus de un v\u00e2rtej din care abia \u00eencepe sa se dezmeticeasca, fac\u00e2nd doar imprudenta de a fi spus ca doreste casatoria, cu un accept smuls dupa o metoda scandaloasa, instrumentata abil de mireasa ca agurida. Actrita merita toate laudele. Stap\u00e2neste nu doar personajul barbatului, dar si pe al ei, cu un exces de energie histrionica, \u00eempinsa \u00een grotesc. Un reusit studiu de psihologie \u00een ebulitie, comedie, dar mai mult drama, cu accente de disjunctie paranoica, analizat \u00een chiar situatia potentialului punct culminant al euforiei, luata aici ca o conventie, si nu, dupa cum s-ar fi cuvenit, \u00een forma fireasca, de imagine a sentimentelor curate.
\n\u201eKIDDO\u201c (2012)<\/strong>
\nDrama sordida a marginalitatii<\/strong><\/em>
\nRegia: Millo Simulov. Producator: Spider Film<\/strong><\/em>
\nFictiune, drama, film social. 29 minute<\/strong><\/em>
\nCu: Anamaria Maier, Adrian Titieni, Costin Florea<\/strong><\/em><\/p>\n

De doua ori pe afisul Cannes-ului, Millo Simulov ne ofera, cu acest al doilea titlu, o alta ipostaziere a viziunii sale asupra chefului de a trai sub semnul invincibilitatii. Daca \u00een \u201eHello Kitty\u201c, moartea reprezenta o formula metaforica, dincolo de avalansa foamei de a \u00eenvinge timpul, \u00een \u201eKiddo\u201c, \u00eencordarea \u00eenversunata de a \u00eempinge destinul personal dincolo de limite, ignor\u00e2nd datele concrete ale realitatii imediate, ia forma dezarticulata a unei energii aproape \u201eparanormale\u201c. Detectam aici conceptia unui cineast obsedat de \u201einteractivarea\u201c naratiunilor, experiment\u00e2nd \u00een perspectiva psihologiilor ravasite, decise sa ordoneze propria existenta, lu\u00e2nd ca atare sau \u00eencerc\u00e2nd sa resusciteze comportamentele celorlalti. \u201eKiddo\u201c \u00eesi preia titlul, sper\u00e2nd sa nu gresesc, de la un personaj jucat de Uma Thurman, B\u00e9atrice Kiddo, din \u201eKill Bill\u201c de Quentin Tarantino. Pot fi si alte influente, asimilate \u00een stadii diferite, din autori recenti pentru care jocul cu dinaintea si dinapoia discursului audiovizual, ca sa zic asa, se traduce \u00eentr-o consecinta a unui deliberat parcurs enigmatic, provoc\u00e2nd timpul, dar si temporalitatea. Este o supozitie legata de gloria celor fara glorie, dar mai cu seama, fara sansa unei biografii adecvate. Ne amintim cum Kiddo al lui Tarantino re\u00eenvia din moarte spre a se razbuna. Cam asa face si fata nascuta \u00eentr-o familie neajutorata: un tata alcoolic, un frate handicapat fizic, un mediu social incert, periferic si instabil, gregar, imprevizibil. Voind sa se bata, box\u00e2nd, fata din filmul lui Simulov este vindicativa, \u00een numele unui sentiment al justitiei. \u00cesi ucide tatal pentru ca \u00eesi facuse obiceiul de a-i lua banii spre a-si cumpara alcool. E doar o varianta de final. Pot fi si alte concluzionari, cu happyend, dar si cu sf\u00e2rsit tragic. Nimeni nu-i sta alaturi, desi toti asteapta totul de la ea, si fratele, si iubitul, surclasati de felul ei de a fi. Povestirea este o inventie. Inventia ca atare face din \u201ea povesti\u201c, imprim\u00e2nd ritmul propriei psihologii ultragiate, un mod de viata. \u00cen tentativa sa estetica, regizorul nu este chiar singur. \u00cesi alatura colaboratori la fel de inspirati. Imaginea si scenografia sunt, iata, de aceeasi clasa. Mai mult dec\u00e2t ambitios, proiectul sau \u2013 experimental, sub semnul unui impuls regizoral novator \u2013, lasa la vedere o simplitate atinsa de gratuitate, o lipsa de concizie si de decizie a optiunii formale. Nu le putem trece cu vederea. \u00cencercarea este de salutat, desi greu de acceptat, pesemne, de unii critici, iar faptul ca un actor precum Adrian Titieni \u00eei sta alaturi regizorului ne avertizeaza asupra unor noi si fecunde afinitati pe mai multe planuri. Titieni, acest Bud Spencer al cinematografiei noastre, par\u00e2nd a fi \u00eentruchiparea masivitatii, fara a da c\u00e2tusi de putin impresia ca agreeaza formula populista a jocului cu pumnul si nici pe aceea spectaculoasa a \u00eenotorului-campion, exprima ca nimeni altul conditia sordidului cotidian, ca si felul \u201edomestic\u201c de a ne \u00eenchide \u00een \u201ecolivia\u201c unui \u201epescuit sportiv\u201c fara glorie. Traim \u00een ape tulburi, tot mai \u00eenvolburate \u00een ad\u00e2nc, \u00een ciuda apatiei aparente, de suprafata. Se schimba, asadar, si modul de a construi naratiunea cinematografica, dar si felul de a juca, fara rigoarea didactica a emotiei unice. Acest \u201eKiddo\u201c are si multe tronsoane aluvionare, dar derapajul moral si afectiv reprezinta tinta lui principala. Este simptomatic prin felul de a trage un semnal de alarma asupra dezintegrarii fiintei umane. Ne fuge pam\u00e2ntul de sub picioare, iar fata din \u201eKiddo\u201c \u00eencearca imposibilul.
\n\u201eSTREMT 89\u201c (2011)<\/strong>
\nRevolutia ca parodie rurala<\/strong><\/em>
\nRegia: Anda Puscas, Dragos Dulea. Producator: Eat Us Alive Films<\/strong><\/em>
\nDocumentar, comedie, social. 14 minute<\/strong><\/em>
\nCu actori neprofesionisti<\/strong><\/em><\/p>\n

Alt loc unde nu s-a \u00eent\u00e2mplat mai nimic, pe fondul bahic al participarii la gonirea primaritei. \u00centr-un sat, adunati \u00een jurul butoiului cu vin, oamenii au facut cam ce i-a taiat capul \u00een perioada imediat urmatoare fugii lui Ceausescu cu elicopterul. Filmul aduna personajele de altadata si le culege impresiile. Reiese ca \u201etoata lumea o tot baut\u201c \u00een biroul secretarului de partid, ca au \u00eencercat sa nu se verse s\u00e2nge, desi au \u00eempartit arme. Apoi, cum \u201eo vinit unu cu o damigeana\u201c, \u201euna s-o \u00eembatat si o crezut ca-s teroristi\u201c. Totul deja vazut si cam la fel spus.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cannes 2012 Pentru a patra oara la Cannes, studentii rom\u00e2ni \u00een cinematografie si media, alaturi de absolventi ai seriilor recente, intra, de fapt, \u00een v\u00e2rtejul celei mai aglomerate sectiuni. Acest tronson, cu parfum underground, ia aspectul unui fel de paria, ipostaza tranzitorie a unui anonimat trufas. Descoperim un perimetru unde fiecare s-ar putea autoevalua drept… Cite\u0219te mai mult »Noi orizonturi cinematografice. Romanian Short Waves<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[7981,7979,7982,7978,7980,7797,2330,7983,7977],"class_list":["post-12572","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-hello-kitty","tag-kiddo","tag-numaratoarea-manuala","tag-stremt-89","tag-wedding-duet","tag-cannes-2012","tag-filme-romanesti","tag-filme-scurte","tag-studenti-romani-in-cinematografie"],"views":1487,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12572","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12572"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12572\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12572"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12572"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12572"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}