{"id":12474,"date":"2012-07-05T12:56:49","date_gmt":"2012-07-05T10:56:49","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12474"},"modified":"2012-07-05T12:57:18","modified_gmt":"2012-07-05T10:57:18","slug":"%e2%80%9exilogravura-este-un-univers-crestat-intr-o-placa-de-lemn%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/%e2%80%9exilogravura-este-un-univers-crestat-intr-o-placa-de-lemn%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"\u201eXilogravura este un univers crestat intr-o placa de lemn\u201c"},"content":{"rendered":"

Mircia Dumitrescu \u00een dialog cu Mihai Zgondoiu<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

La cei 71 de ani proaspat inpliniti (pe 3 iulie a.c.), maestrul Mircia Dumitrescu a ramas un \u201eentuziast\u201c incurabil (asa cum il portretiza criticul Dan Grigorescu la \u00eenceputul anilor ’90) \u00een fata artei si a prietenilor sai. Gravor, ilustrator de carte, sculptor, universitar cu rezultate deosebite la catedra si o remarcabila activitate de creator de carti de arta si de editii bibliofile, Mircia Dumitrescu este un nume important, de referinta, \u00een constructia scolii rom\u00e2nesti de grafica. Chiar daca opera sa este cunoscuta si premiata \u00een tara si peste hotare, \u201eMirciiia\u201c, cum \u00eei spunea bunul sau prieten Nichita Stanescu, continua sa fie un artist fara orgolii si ifose si un bonom \u00een boema intelectuala a Bucurestiului.
\nZilele trecute mi-am permis sa bat la usa atelierului domniei sale cu rugamintea de a-mi acorda un interviu legat de practicile gravurii clasice fata cu metodele de\u00a0 imprimare tipografice a textului si a imaginii. Venisem cu un set de \u00eentrebari preg\u00e3tite de acasa, dar \u00een atmosfera primitoare a atelierului \u00een care artistul e gazda buna pentru toti oaspetii care \u00eei calca pragul, \u201estrategia\u201c s-a cam schimbat. L-am surprins grav\u00e2nd tocmai o lucrare dintr-o noua serie de xilogravuri, \u201eApocalipsa\u201c, pe o placa de lemn de tei de 50×70 cm. Dialogul s-a legat firesc, \u00eentre amintiri si proiecte de viitor, \u00eentre evocarea unor prieteni ilustri si amanunte ale unei vieti dedicate gravurii si tipografiei, unele dintre ele spectaculoase prin ineditul lor. Prezenta lui \u00een preajma scriitorilor si a oamenilor de film, dar si pasiunea povestitului, destul de rara printre confratii artistului, fac din Mircia Dumitrescu un interlocutor \u00een fata caruia nici nu stii ca trece timpul.<\/p>\n

 <\/p>\n

M.Z.: Odata cu \u00eenceputul anilor ’90 ati pornit un proiect de lunga durata ce viza cartea ca obiect bibliofil, cartea de colectie manufacturata. Ati simtit nevoia sa reveniti la metodele tipografice traditionale pentru a le conserva \u00een carti \u2013 opere de arta?<\/p>\n

M.D.: Sunt un colectionar de carte, un bibliofil prin definitie. Apreciez cartea bine legata cu coperti cartonate \u00eembracate \u00een piele, cu ilustratii gravate \u00een original si cu litere culese manual. Multe dintre aceste tehnici nu mai sunt folosite aproape deloc astazi din motive financiare sau de timp. Dragostea mea pentru gravura ca un principiu de multiplicare m-a facut sa investesc moral \u00een acest proiect care astazi functioneaza mai departe prin fostii mei studenti. \u00cemi aduc aminte cu mare drag de prima mea promotie de absolventi (1992) cu care am si facut o expozitie \u00een acelasi an la Galeria Caminul Artei din Bucuresti cu titlul \u201eCartea bibliofila\u201c.<\/p>\n

Totusi primele g\u00e2nduri legate de acest proiect sunt putin mai vechi.<\/p>\n

Prin ’86 am vrut sa fac o carte dupa un poem al Angelei Marinescu \u201eParcul\u201c, av\u00e2nd deja o experienta anterioara cu poemul \u201eDecalog pentru Mircia\u201c daruit de Nichita Stanescu. I-am facut o mica poligrafie prin care lipeam litere decupate dupa care le fotografiam, transferam imaginea pe placa de zinc (printr-o emulsie foto procurata de la Casa Sc\u00e2nteii) pentru a tiparii aceste pagini. Nu vroiam sa imprim dec\u00e2t maximum cinci exemplare pentru a se deosebi de o carte cu tiraje mari. Din pacate, un securist al vremii a aflat de preocuparea mea artistico-literara (\u00een afara tipografiei) si m-a \u00eempiedicat sa duc la bun sf\u00e2rsit acest proiect fiindu-i frica de multiplicarea textelor.<\/p>\n

M.Z.: Exista diferente \u00eentre cartea obiect si cartea bibliofila?<\/p>\n

M.D.: Nu sunt de acord cu conceptul de \u201ecarte obiect\u201c pentru ca nu respecta legile cartii tiparite. Pentru mine, cuv\u00e2ntul scris \u00eenseamna la fel de mult ca o imagine plastica, un poet \u00eenseamna la fel de mult ca un grafician. Este inutil sa te joci de-a cartea. Ea trebuie sa transmita ceva prin text si imagine, nu separate una de cealalta. Chiar daca eram vecin de atelier si bun prieten cu regretatul Ion Bitzan care performa \u00een zona \u201ecartii ca obiect de arta\u201c, viziunile noastre legate de aceasta matrice erau diferite.<\/p>\n

M.Z.: Ati afirmat \u00eentr-un interviu recent ca cele 36 de volume cu \u201eManuscrisele lui Eminescu\u201c nu sunt tiparituri ci sunt mai degraba \u201eo redare\u201c a lor prin mijloace ce ne amintesc de principiul de imprimare al gravurii traditionale. Ce procedee ati folosit tin\u00e2nd cont de dificultatile pe care le \u00eent\u00e2lnesti atunci c\u00e2nd fotocopiezi si imprimi un manuscris vechi de peste 100 de ani?<\/p>\n

M.D.: Daca majoritatea oamenilor ar avea notiuni legate de tiparul \u00eenalt, de zincografie ori de imprimarea de tip offset, lucrurile ar fi stat mult mai simplu. Ei bine, tipografia si gravura sunt \u00eenca lucruri tabu chiar si pentru artisti, scriitori sau colectionari. Am separat culorile de pe manuscris folosind principiul tiparului \u00eenalt (de data aceasta aplicat pe offset) liniariz\u00e2nd tonurile existente \u00eentr-unul singur. Cele trei nuante ale cernelii (violet, sepia si negru) c\u00e2t si culorile creionului (rosu, albastru sau grafit), le-am autonomizat, prin izolare, iar pentru imprimare am folosit exact culoarea dorita, preparata \u00een afara masinariei de tipar. Prin simpla scanare sau xeroxare, manuscrisele nu mai puteau fi citite deoarece cerneala scriiturii de pe verso trecuse pe partea cealalta las\u00e2nd ca literele sa se \u00eencalece. Cu acest procedeu am reusit sa redau caligrafia lui Eminescu, lizibila si pe foaie alba. H\u00e2rtia s-a \u00eengalbenit din cauza timpului si nu pentru ca asa a vrut poetul. Mi s-a parut extrem de important sa se descifreze c\u00e2t mai bine cuv\u00e2ntul cu intelesurile lui si nu patina manuscriselor. Pe de alta parte, fiecare carte este \u00eensotita de un CD-rom \u00een care se pot vedea fotografii cu starea actuala a manuscriselor ca sa se poata face o comparatie cu originalele. O mare problema a fost sa redam creionul de pe manuscris. Fiind negru, am folosit un raster care este insesizabil cu ochiul liber, doar cercet\u00e2nd amanuntit cu o lupa ai putea sa descoperi \u00een spatele scrisului aceste puncte. Cred eu ca a fost cea mai bun\u00e3 si mai economica solutie, altfel ar fi trebuit sa mai pregatim o placa separata doar pentru griul creionului. A fost o \u00eentreprindere laborioasa \u00een urma careia m-am simtit de parca as fi fost partas la scrierea acestor manuscrise. Partas la modul de lucru al poetului. Eram fascinat de cum corecta el. Am \u00eenvatat foarte mult, asa ca acum am curaj sa gresesc si \u00een desenele mele.<\/p>\n

M.Z.: Ca \u00eempatimit bibliofil, ce relatie aveti cu cartile \u00een format digital si cu programele computerizate care imita orice tehnica plastica de exprimare \u00eentr-un suport computerizat?<\/p>\n

M.D.: O sa te mire ce am sa \u00eeti dezvalui: de cur\u00e2nd mi-am cumparat Biblia pe CD-rom. Eram curios cum poate arata \u00eentr-un format digital. Toate aceste descoperiri sunt firesti. Odata cu tehnologizarea si transformarea modului nostru de viata (aparitia computerului, a internetului s.a.m.d.) se transforma si perceptia noastra fata de functionalitatea unor obiecte, artefacte. Importanta cartii este sa transmita print cuv\u00e2nt si text o idee, un mesaj. Daca aceste lucruri le putem gasi si \u00eentr-un limbaj digitalizat, eu cred ca nu este rau deloc, ba dimpotriva le poti stoca sau rasp\u00e2ndi cu o mai mare usurinta. Pe de alta parte, cartea tiparita nu-si poate pierde utilitatea si interesul tocmai prin conditia ei de artefact. 4\tMajoritatea oamenilor prefera cititul tactil, sau mai bine spus implicarea mai multor simturi \u00een acest act. Referitor la tehnicile digitale ce imita perfect manierele plastice de creatie eu cred ca sunt binevenite si ele. \u00cen grafica publicitara, mai ales, se economiseste foarte mult timp folosind computerul. Poti sa gresesti dar \u00een acelasi timp sa revii la imaginea initiala pe c\u00e2nd \u00eentr-o xilogravura odata ce ai crestat asa ram\u00e2ne. Vizualizezi mai repede etapele si le poti prezenta \u00eentr-un format final impecabil. Din pacate, pentru noi graficienii care nu am prins aceste tehnologii avansate de prelucrare a imaginii si a textului \u00een format digital a fost mult mai greu. Noi trebuia sa avem pe l\u00e2nga partea creativa si o buna \u00eentelegere si colaborare cu tipografii. Pregatirea pentru tipar (DTP) o faceam manual. Era un dezavantaj din punctul acesta de vedere, dar pe de alta parte stiam cum functioneaza masinariile de imprimare si nu greseam at\u00e2t c\u00e2t se greseste astazi.<\/p>\n

M.Z.: Care ar fi \u00een viziunea dumneavoastra opera literara cea mai des abordata de gravori si ilustratori de carte?<\/p>\n

M.D.: Fara prea mare \u00eendoiala tind sa cred ca Biblia a avut parte de cei mai multi ilustratori p\u00e2na \u00een prezent. O alta capodopera literara ilustrata sub diverse forme plastice de Sandro Botticelli, Salvator Dali sau Marcel Chirnoaga, \u00eentre multi altii, este \u201eDivina Comedie\u201c a lui Dante Alighieri. Pe vremuri se ilustrau mai mult texte care tineau de specificul nostru national. Astazi, odata cu invazia asazisului capitalism am fost acaparati de o noua industrie vizuala, abandon\u00e2ndu-ne eroii din basme (Pacala, Ochila, Fat Frumos, Ileana Cos\u00e2nzeana, etc) pe supereroii americani care zboara ori se catara pe zg\u00e2rie-nori (Spiderman, Batman, Superman etc). Pe Creanga nu \u00eel poti ilustra \u00eentr-o maniera japoneza sau americana. Opera lui tine de atmosfera si identitatea acestor plaiuri, dealtfel el \u00eempreuna cu I. L. Caragiale nici nu pot fi tradusi cu prea bune rezultate \u00een alte limbi. \u00cenainte, ilustratia de carte trebuia sa redea cu exactitate povestea unui text. Vasile Socoliuc, Ion State si multi altii au excelat \u00een directia aceasta. Astazi, ilustratia nu mai urmareste exact aceleasi trasee. Ea \u00eembogateste textul prin atmosfera, da pauzele de rigoare scriiturii atunci c\u00e2nd construiesti vizual o carte, \u201e\u00eei cauti tonul\u201c, cum prea bine spunea Nichita Stanescu.<\/p>\n

M.Z.: Cum ati reusit sa gasiti \u201etonul\u201c \u00een cele 25 de caiete \u201emanuscris\u201c, jurnale de autor desenate \u00een penita, creion ori laviuri colorate?<\/p>\n

M.D.: Am \u00eenceput sa desenez caiete prin 1963. Am vrut sa pastrez c\u00e2t mai multe desene si laviuri \u00eempreuna. Sa nu am sentimentul ca ma risipesc. \u00cen formatul lor actual ele au o forta mult mai mare dec\u00e2t pastrate separat. Practic, sunt povesti de jurnal, \u00eent\u00e2mplari din viata reala, notatii pentru viitoarele gravuri sau pentru lucrari de mari dimensiuni. Un fel de laborator \u00een care g\u00e3sesti lucruri finite, dar si multe schite pe marginea unor idei ce ma fram\u00e2nta. C\u00e2teva dintre aceste \u201ecaiete\u201c sunt facute din h\u00e2rtie manuala de buna calitate, apoi legate \u00een piele. Le-am primit de la un prieten din Ungaria. Este o placere sa lucrezi pe un asfel de suport de lux.\u00a0 Unul dintre aceste manuscrise vizuale de care \u00eeti vorbeam are la baza ideea unei carti a \u00eenceputurilor, ceva aseanator cu ce gasim \u00een Biblie. I-am putea spune \u201ebiblia unui novice\u201c. Aici am transformat experientele mele senzoriale prin sabloane biblice. Nu este deloc blasfemie, ci dimpotriva, reasez c\u00e2teva mituri si \u00eent\u00e2mplari \u00eentr-o lumina personala \u00eenchipuita si reg\u00e2ndita de mine. Caietele nu sunt de v\u00e2nzare. Vreau sa le donez \u00eentr-un final Academiei Rom\u00e2ne, dar \u00eenainte de acest lucru ele vor fi prezentate \u00eentr-o expozitie personala ca artefacte, dar si ca proiectii video pe simezele galeriei. Astfel vizitatorul poate sa urmareasca mai relaxat miile de pagini din manuscrisele mele grafice.<\/p>\n

M.Z.: Care sunt afinitatile si interferentele dumneavoastra cu personalitatile si operele unor valori indiscutabile din domeniul xilogravurii autohtone precum gravorii Horia Teodoru si Ion State?<\/p>\n

M.D.: Mai \u00eenainte de toate trebuie sa ne ducem la origini si sa amintim de xilogravura popular\u00e3 ori de cea a manuscriselor de pe teritoriul tarii noastre. Centre precum Piatra Neamt, T\u00e2rgul Neamt, T\u00e2rgoviste sunt doar c\u00e2teva din exemplele istorice, adevarate repere pentru scoala rom\u00e2neasca de gravura. Xilogravura c\u00e2t si linogravura au preocupat (si \u00eei mai preucupa \u00eenca) pe multi artisti din breasla. \u00cei putem aminti aici pe Gy. Sabo Bela, Vasile Dobrian cu ale sale linogravuri colorate, Stefan Popescu, Ethel Lukats Baias cu seria de \u201eRinoceri\u201c, sau pe Suzana F\u00e2nt\u00e2nariu cu compozitiile sale abstracte si extrem de elaborate. Din punctul meu de vedere, cel mai important xilogravor al nostru a fost Horia Teodoru. O personalitate de exceptie aproape inexistenta \u00een critica noastra de specialitate. A absolvit \u00een anul 1925 la Paris Scoala Academica \u201eBelle Arte\u201c la sectia de arhitectura. Tot \u00een acea perioada a frecventat un atelier de gravura unde si-a dezvoltat aptitudinile unui mare xilogravor. Maniera de gravare \u00een lemn, \u201etaietura\u201c cum \u00eei spunem noi cei din breasla, era una perfecta. Nimic din ce s-a facut \u00een Rom\u00e2nia \u00een perioada aceea nu a ajuns la acel nivel de \u00eenalt profesionalism. Este de prisos sa mai amintesc faptul ca era bun prieten cu Marcel Duchamp, Man Ray si multi alti avangardisti. Unul dintre proiectele de viitor ar fi sa editez c\u00e2tiva gravori extrem de importanti din spatiul rom\u00e2nesc, artisti de prima m\u00e2na de care critica de specialitate nu s-a prea ocupat. Pentru Horia Teodoru dar si pentru Ion State am sa duc la bun sf\u00e2rsit aceasta datorie morala pe care le-o port, un semn de recunostinta pentru ce au \u00eenceput \u00een acest domeniu \u00eenaintea mea. Pe Ion State l-am invidiat si urmat \u00een modul cel mai pozitiv. Din pacate, la cutremurul din 1977 \u201el-am pierdut\u201c. A fost un reper important, o voce cu ecouri mari \u00een xilogravura rom\u00e2neasca.<\/p>\n

M.Z.: Ce v-a determinat sa gravati \u00eentre anii 1968 – 1980 xilogravuri cu tenta social-politica? Titluri precum \u201eMitul bucuriei de a trai\u201c, \u201ePozitie de taiat capete sau impresia puterii\u201c \u201eOmul care depaseste linia\u201c sau \u201e\u00cencercare de \u00eensurubare \u00een real\u201c sunt doar c\u00e2teva din ciclurile de xilogravuri \u201emanifest\u201c pe care le-ati facut \u00een acei ani.<\/p>\n

M.D.: De xilogravura m-am apucat mai serios deoarece puteam face lucrari de dimensiuni mult mai mari dec\u00e2t \u00een celelalte tehnici de gravura. Pentru mine este o tehnica simpla, pot spune ca este la \u00eendem\u00e2na tuturor. Trebuie sa stap\u00e2nesti foarte bine desenul, compozitia si proportia negrului fata de alb, sau invers. Un singur lucru nu \u00eel poti face. Nu te poti b\u00e2lb\u00e2i \u00een cazul lemnului. Este foarte greu sa c\u00e2rpesti. Odata ce ai taiat o linie trebuie sa construiesti totul \u00een jurul ei. Xilogravura este un \u00eentreg univers crestat \u00eentr-o placa de lemn care \u00een final \u00eeti reproduce pe h\u00e2rtie viziunea ta plastica oglindita. Era o perioada \u00een care cenzura facea legea \u00een orice domeniu, mai ales \u00een cele artistice. Ca sa putem rezista opresiunii politice bagam tot felul de glumite \u00een lucrarile noastre. Noi le spuneam \u201esop\u00e2rle\u201c. \u00cen epoca exista o alta expresie \u201eesti pe linie\u201c, care sublinia faptul ca esti cu partidul, iar eu am facut o sculptura si o gravura (din ciclul \u201ePozitional\u201c) care purta titlul: \u201eOmul care depaseste linia\u201c, ambele expuse la Galeria Simeza \u00een personala din 1973. Dupa vernisaj au venit c\u00e2tiva securisti sa ma \u00eentrebe daca nu e prea mult negru \u00een expozitia mea. Cum puteam sa le explic ca aceasta culoare este de baza \u00een gravura? Am avut noroc cu fata mea inocenta si cu statura mea deloc impun\u00e3toare. Urmatorul artist programat la Galeria Simeza, Paul Vasilescu, nu a mai avut voie sa expuna pe motiv ca avea lucrari ce reprezentau femei cu mai multe perechi de s\u00e2ni goi. Se pare ca i-a speriat viziunea progresista a artistului. \u00cen anul V de facultate (1964) profesorul meu de tehnologie care era si directorul tipografiei de la Casa Sc\u00e2nteii m-a trimis sa fac practica \u00een sectiile combinatului. Acolo am \u00eenvatat diverse tehnici de preluare a imaginii fotografice pe zinc, si tot acolo am luat contact cu rasterul. Acesta era folosit la toate ziarele vremii. \u00cen anul 1969, c\u00e2nd am \u00eenceput ciclul lucrarilor \u201eMitul bucuriei de a tr\u00e3i\u201c a fost pentru prima data c\u00e2nd foloseam idea de raster \u00een xilogravura. Am avut mari dificult\u00e3ti \u00een gravarea lor pentru ca nu foloseam sablon. Fiecare punct de raster avea alta dimensiune variabila. Prin aceste diferente cream volum si ad\u00e2ncime. Nu le foloseam ca un element de decor care sa dea bine sau nu. \u00cen acel ciclu de lucrari am refacut o placa de noua ori pentru a fi multumit de ea. \u00cen acea perioada faptul ca erai opresat de sistem \u00eeti dadea un resort puternic sa evadezi de acolo. Astazi c\u00e2nd traim o libertate de expresie fara margini, nimic din ce propuneam atunci nu-si mai are rostul. Din pacate, tinerele generatii de artisti mizeaza mai mult pe subiecte de scandal, pe scene obscene de sex, lucruri violente si tulburatoare, fara sa fi trait \u00eentr-un regim \u00een care \u00eeti era frica si sa g\u00e2ndesti pentru ca puteai fi ascultat si turnat partidului.<\/p>\n

M.Z.: Cred ca sculptura pe care o creati este tot o forma de incizare a lemnului, o extensie spre tridimensional a preocuparilor dumneavoastra din zona xilogravurii, \u201eCina cea de taina\u201c fiind doar unul dintre exemplele concludente. Cum vedeti aceasta alaturare dintre doua forme de expresie plastica total diferite?<\/p>\n

M.D.: \u00cen primul r\u00e2nd trebuie sa-ti marturisesc ca gasesc o legatura fireasca \u00eentre desen, gravura si sculptura. Daca \u00een gravura si desen sunt preocupat de cea de a treia dimensiune, \u00een sculptura, de cele mai multe ori, ma intereseaza bidimensionalitatea ei. Pot spune ca sculpturile mele sunt gravuri spatiale. Gasesc interesant sa se confunde partile concave cu cele convexe ca atunci c\u00e2nd te uiti atent pret de c\u00e2teva minute la canelurile unei coloane grecesti. Nu-mi plac sculpturile \u00een care vrei sa redai volumul copiindu-l. Mi se pare ca aceasta parte de creatie a reusit-o \u00eensusi \tCreatorul prin existenta noastra. Sculpturile mele acapareaza spatiul dar nu prin copia fidela a realitatii ci printr-un filtru optic ce deformeaza perspectiva si imaginea noastra asupra lucrurilor.<\/p>\n

M.Z.: \u00cen anul 2007, la Timisoara, artista Suzana F\u00e2nt\u00e2nariu a lansat un nou proiect vizual, \u201eXilogravura \u2013 matrice stilistica\u201c, ce cuprinde o serie de manifestari, colocvii si expozitii av\u00e2nd ca tema xilogravura clasica fata cu noile transformari de limbaj generate \u00een timp de aceasta. Ce relevanta are un asemenea demers artistic \u00eentr-o societate consumista deloc conservatoare?<\/p>\n

M.D.: Demersul artistei Suzana F\u00e2nt\u00e2nariu este unul de laudat si de luat ca exemplu. Ea este un gravor cu performante notabile si un bun catalizator pentru arta gravurii \u00een lemn. La Timisoara, si nu numai, xilogravura a rec\u00e2stigat teren prin preocuparile sale de mare succes. Proiectul \u201eXilogravura \u2013 matrice stilistica\u201c aduna \u00eentr-un grup dinamic fosti studenti si apropiati ai atelierului de gravura, tineri artisti cu performante at\u00e2t \u00een tara c\u00e2t si \u00een strainatate. Xilogravura are resurse nemarginite. Cu fiecare individ care se apropie de aceasta tehnica poate sa apara si o rezolvare noua. Experimentele nu stau niciodata departe de tehnicile de imprimare. C\u00e2teodata ai de c\u00e2stigat, alteori te poti opri \u00eentr-un capat de drum si atunci te re\u00eentorci la matrita, la matricea fundamentala care \u00een cazul acesta este xilogravura.<\/p>\n

M.Z.: Credeti ca ne lipseste un Muzeu al gravurii?<\/p>\n

M.D.: De ani buni, c\u00e2tiva artisti printre care ma numar lucr\u00e3m la un asemenea proiect. Vom deschide \u00een cel mai scurt timp, \u00een Bucuresti, o Pinacoteca de gravura si desen cu lucrari care au fost create numai pe suport din h\u00e2rtie. Biblioteca Municipala prin directorul sau Florin Rotaru ne-a disponibilizat un spatiu generos pentru demararea acestui proiect. Aici vreau sa-mi donez o parte din gravurile personale dar si gravuri si desene colectionate de la artistii din breasla. Pinacoteca va fi utilizata precum o biblioteca de gravura si desen, dar si ca o galerie de arta unde vom aduce expozitii internationale si autohtone de mare nivel calitativ.<\/p>\n

M.Z.: La ce lucreaza acum Mircia Dumitrescu?<\/p>\n

M.D.: Pregatesc o expozitie eveniment la sala Dalles. Vreau sa expun cele mai recente lucrari de sculptura create \u00een ultimii ani, caietele manuscris cu toate insemnarile mele biografice de laborator, o serie de desene pe care am reluat-o, tema femeii, a mamei privita prin propria-mi biografie si cea mai recenta serie de xilogravuri la care lucrez \u00een prezent intitulata sugestiv \u201eApocalipsa\u201c. Potrivirea acestei teme din urma cu anul 2012 este pur \u00eent\u00e2mplatoare. Nu urmaresc astfel de suprapuneri \u201eprofetice\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Mircia Dumitrescu \u00een dialog cu Mihai Zgondoiu   La cei 71 de ani proaspat inpliniti (pe 3 iulie a.c.), maestrul Mircia Dumitrescu a ramas un \u201eentuziast\u201c incurabil (asa cum il portretiza criticul Dan Grigorescu la \u00eenceputul anilor ’90) \u00een fata artei si a prietenilor sai. Gravor, ilustrator de carte, sculptor, universitar cu rezultate deosebite la… Cite\u0219te mai mult »\u201eXilogravura este un univers crestat intr-o placa de lemn\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[7946,6812],"class_list":["post-12474","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-mircia-dumitrescu","tag-xilogravura"],"views":5251,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12474","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12474"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12474\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12474"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12474"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12474"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}