Poet ironic, cum \u00eensusi se recunoaste si cum este \u00eencapsulat si de Nicolae Manolescu \u00een \u201eIstoria critica\u201c a lui, dar si de alti exegeti, Nicolae Prelipceanu este un poet singular, un \u201elup singuratic\u201c (Vasile Dan) \u00een poezia rom\u00e2na contemporana. A fost asezat de critica literara alaturi de Geo Dumitrescu si de Marin Sorescu, desi tot singur ram\u00e2ne.
\nPoet constant, friz\u00e2nd oarecum monotonia exprimarii poetice \u00eenca de la volumul de debut, \u201eTurnul \u00eenclinat\u201c (1966) si p\u00e2na la cel de acum, \u201ela pierderea sperantei\u201c (Casa de Pariuri Literare, 2012 an neprecizat), izbuteste totusi inteligent, da capo al fine, sa afle resurse de poeticitate acolo unde altii s-au \u00eempotmolit per sempre.
\nNicolae Prelipceanu are o abilitate deosebita sa socheze prin simplitate si discursivitate bine temperate, cobor\u00e2te p\u00e2na la pragul de jos al antipoeziei, dar \u00een acelasi timp sa incite interesul cititorului prin nonsalanta, degajarea cu care abordeaza temele cotidianului, banalului, ale nimicului din realitate \u201etransmut\u00e2ndu-le \u00een spatiile idealitatii\u201c (Paul Aretzu).
\nCartea \u201ela pierderea sperantei\u201c se poate defini, dimpotriva, ca o carte a cautarii sperantei, cum o prezinta, de altfel poetul, pe coperta a patra, ca doar poate parea \u201eo\u00a0 carte trista sau demobilizatoare (Doamne fereste!), desi sunt momente c\u00e2nd e da r\u00e2s, ca la \u201eIon de la gara\u201c, asta ne\u00eensemn\u00e2nd ca nu plonjeaza explor\u00e2nd profund magma pesimista a societatii contemporane, acel spatiu existential negru (culoare preferata), cum este intitulata rubrica sa \u00een revista \u201eRamuri\u201c din Craiova.
\nTonul cartii este general cunoscut, acela al insatisfactiei creatorului de arta fata cu imperfectiunea lumii reale, t\u00e2njind perpetuu dupa armonia existentiala pe care nu reuseste s-o afle \u00een realitate. Pe Nicolae Prelipceanu \u00eel nemultumeste si-l bulverseaza nu numai traversarea cortinei rosii sub faldurile careia s-a format ca om si ca scriitor, care \u00eei imprima acea alura de cavaler al tristei figuri sau de sceptic m\u00e2ntuit \u00een acelasi timp, dar si prezentul lipsit de orizont al democratiei actuale. Pierderea sperantei nu o pune pe seama senectutii, spune, ci a resimtit-o \u00eenca din vremea \u00eenceputurilor de la Cluj, din perioada redactoratului de la \u201eTribuna\u201c (1969-1986).
\n\u00cenca din poemul liminar titrat oarecum, \u00een stilul sau ghidus, cu initialele titlului cartii, \u201el.p.s.\u201c, facem cunostinta cu avatarurile, cu consecinte nefaste ale sperantei pierdute din timpuri imemoriale: \u201ema voi usca la focul sperantei mele pierdute si luate furate \/ ca sa o spun pe-a dreapta de cine stie cine \/ voi fi solidar cu tine \/ ne vom perpeli \u00eempreuna \u00een focul stins al acelei sperante \/ disparute fara urma\u201c. Poetul nu se lasa coplesit de vreo pornire vindicativa pentru aflarea acelui culpabil cine stie cine, ci accepta pierderea, furtul sperantei cu g\u00e2ndul la fericirea iluzorie \u201e \u00een afara vremii noastre veninoase\u201c pe care ni-l si i-l \u00eempartaseste interlocutoarei, sub presiunea interogatiilor unde? c\u00e2nd?, cazute de sus pe cap \u201esub forma de ploaie\u201c. \u00censusirile de baza ale cartii sunt: sinceritatea confesiunii eidetice si simplitatea exprimarii poetice \u00een stil narativ-liric, de sorginte colocviala: \u201ecum n-aveam nimic de facut m-am g\u00e2ndit sa \u00eencep un text \/ de renuntare \/ mai \u00eent\u00e2i la ce-am iubit \u00een viata aceasta \/ si abia mai pe urma la tot ce am ur\u00e2t \/ ultima zapada anunta pe-afara cele ce se petreceau \/ pe h\u00e2rtia din fata mea \/ de fapt un ecran luminos \/ poate chiar ultima lumina a ochilor mei\u201c (\u201epe cur\u00e2nd pe niciodata\u201c).
\nNicolae Prelipceanu \u00eesi devoaleaza \u00een pagina g\u00e2ndurile, trairile, angoasele, iluminarile prin intermediul versurilor construite cu disponibilitatea si stiinta poeticii si a poieticii bine \u00eensusite. Filotim si circumspect cu sine si cu semenii, ancorat \u00een realitatea actuala, cu oarecare speranta \u00een viitor, \u00eesi pune \u201esufletul maruntit pe un tocator perseverent \/ pentru a completa cosul zilnic al vaduvei \/ si al batr\u00e2nului cersetor de cioburi \/ fragmente\/ bucatele mici din care se va recompune peste veacuri \/ tabloul \u00eentreg\u201c (\u201ejudecata de acum\u201c). Asa cum se vadeste mai sus de doi bani speranta, totusi, \u00een contrast cu intentia incubata \u00een titlu de irosire cvasi-definitiva a \u00eencrederii, se strecoara \u00een continuare si insule de lumina, de optimism, de iubire de oameni si de lume: \u201eo lume vie mirosind a iarba proaspat cosita\/ sau poate a f\u00e2n de doua trei zile de vara\/ uitat pe c\u00e2mp\u201c (idem). Nu sunt prea numeroase aceste oaze de confienta, o perpetua umbra \u00eensotitoare a vietii si a trecerii, a golului sufletesc \u00eenconjurator, a nimicului ce se extinde enorm peste \u00eentreg universul dau masura tonului elegiac, ca fundament si laitmotiv ale lamentatiei omenirii contemporane \u00een fata degradarii continue a existentei si a finitudinii ei implacabile, necrutatoare: \u201e si aceasta enciclopedie a nimicului se extinde enorm\/ ia forme aberante fara sf\u00e2rsit \u00eenc\u00e2t \u00eeti vine sa zici ca \u00eensusi universul \/ cel himeric \/ din degetul lui mic \/ iata toate aceste contururi de animale mici mijlocii mari \/ bl\u00e2nde si crude toate din acceasi matrice \u00een fond \/ v\u00e2slind prin aerul care nu are nimic altceva dec\u00e2t sa se dea la \/ o parte \/ si sa se \u00eenchida la loc \u00een urma lor si a mea\u201c (\u201ela epitaf general\u201c).
\nMai mereu, versurile lui Nicolae Prelipceanu \u00eembraca haina deprimarii cioraniene sau bacoviene, fiind conviv si comiliton cu campionul culmelor disperarii sau cu cel al universului de plumb, dar si cu alti pesimisti mondiali: \u201esi cum veneam eu asa prin ploaia de noiembrie \/ pe geamul unei case mici l-am vazut pe george bacovia \/ si clavirista c\u00e2nt\u00e2ndu-i \/ cu un s\u00e2n mai lasat \/ el prabusit \u00eentr-un fotoliu de altadata \/ (…) nici baudelaire \/ nici poe \/ nici rollinat \/ nu mai miscau \/ cu toate ca eu \u00eei vedeam prin perdeaua ploii foarte bine\u201c ( \u201eo noapte ploioasa \u00een bucurestiul veacului douazeci si unu\u201c).
\nFoloseste metaforic negatia afirmativa, daca se poate spune asa, neaga evidenta ca sa fie pusa si mai bine \u00een evidenta. Exprimarea frusta, colocviala adeseori, \u00eel prind bine pe poet care se pare ca anticipase \u00eentr-un fel trendul actual de democratizare a poeziei \u00eenca de la debutul creatiei sale, invit\u00e2ndu-i pe douamiisti, poate, la scoala batr\u00e2nilor: \u201ememoria mai astia nu e ce credeti voi \/ cuvintele vi s-au dus s-au uscat \/ numai incontinenta mai uda vesmintele voastre \/ si rucsacii \/ dracu’ stie cum urca ea p\u00e2na la ei \/ o sa va \u00eenvatam noi cum e cu memoria \/ ce sunt amintirile cum e cu viata traita\u201c (\u201escoala pentru batr\u00e2ni\u201c).
\nNu lipsesc expresiile atidunale, de repudiere a \u201esimulacrelor normalitatii\u201c (sintagma E. Negrici) din societatea noastra actuala, a promisiunilor electorale fastuoase si neonorate. Este abjurata metaforic chiar si fagaduinta divina ca iadul e dupa, pe c\u00e2nd de fapt e aici, si cu \u201ece sosele de iad, ce vorbe de iad, ce declaratii de iad, ce promisiuni de iad, ce reclame de iad\u201c, \u201ecum se traduce limba rom\u00e2na \u00een limba dracului \/ o adevarata bogatie de metode si mijloace \/ si ce reclame ale iadului \/ pe c\u00e2te o fatada de bloc de sus p\u00e2na jos \/ ce ofere electorale \/ luati-l pe dracul meu ca e mai bun\u201c (\u201eiadul de l\u00e2nga noi\u201c). \u00cen relatia cu diatriba dintre teoria creationista si cea evolutionista, Nicolae Prelipceanu, ironic si mucalit tragic, gaseste o rezolvare pe masura: \u201e sunt un evolutionist \/ ma trag din doua maimute \/ adam si eva\u201c.
\nOriginea divina a inspiratiei, acceptata cvasi unanim, este privita parabolic \u00eentr-un poem \u00een cinci secvente, care contine si elemente de ars poetica: \u201ecel de sus are multe poeme \/ probabil stive \u00eentregi \/ nu le tine pentru el (…) mai \u00eent\u00e2i el le trece printr-o masina de tocat poezia \/ si ni le trimite vers cu vers (…) trebuie sa compui singur poemul de geniu \/ adun\u00e2nd si combin\u00e2nd \/ macaroanele de h\u00e2rtie (…) care cad \/ din cer \/ o data la o suta de ani \/ c\u00e2te una\u201c (\u201edumnezeu, scrieri alese\u201c). \u00cesi c\u00e2ntareste cu luciditate cantitatea de geniu oferita de Dumnezeu friz\u00e2nd grandilocventa at\u00e2tor genealoizi veleitari din actualitatea literara si nu numai literara, care vor sa-si cladeasca notorietatea pe demolarea trecutului. Astfel, printr-o avalansa de interogatii mai mult sau mai putin retorice, el \u00eei dezavueaza pe pretinsii juni care-si exala amnezia fata de \u00eenaintasi: \u201e si daca nu-ti aduci aminte de cei dinaintea ta \u00eenseamna ca ei nu \/ au fost? \/ si daca cei care vin dupa tine nu stiu ca tu ai fost \u00eenseamna ca nici tu nu \/ ai fost? \/ si daca uiti ce-ai trait \u00eenseamna ca n-ai trait niciodata ?\u201c (\u201edar de craciun\u201c). \u00cen tonul pesimist al cartii, precum sunt si tabletele din rubrica \u201enegru\u201c, amintita mai sus, Nicolae Prelipceanu resimte cu mare tristete arcanele degradarii omului si ale societatii contemporane, depreciere at\u00e2t de grava, ca p\u00e2na si oglinda s-a \u00eenvechit, s-a cojit pe alocuri, iar chipul omului s-a contopit cu al lui Dumnezeu, \u201e\u00eenc\u00e2t rezulta un fel de frankenstein \/ al creatiei \/ si arta cu litera mare de la \u00eenceput\u201c (\u201edespre frankestein\u201c). \u00cei da frisoane autorului, \u00eei provoaca unele cosmaruri funambulesti automatismul contemporan care \u00eei \u00eencorporeaza pe poetul automat, pe \u201ecriticii si cititorii automati\u201c, iar poezia parca ar fi o alta ciuma distrugatoare si poetul doar un automat indezirabil.
\nO interesanta si originala poietica parabolica reuseste el \u00eentr-un poem de factura usor ludica. O coaja de nuca este pentru el poemul \u00een care se \u00eembarca o furnica \u00eencep\u00e2nd calatoria poemului cu poetul la bord fara sa posede niciun mers al poemelor, precum al trenurilor, de exemplu: \u201e plecarea nu e prevazuta nicaieri \/ nu exista niciun mers la poemelor (…) p\u00e2na c\u00e2nd curentii pornesc si cuvintele \u00eencep sa se umfle \/ si sa traga din toate puterile lor invizibile \/ si abia atunci c\u00e2nd esti departe \u00eeti dai seama ca pam\u00e2ntul nu se mai vede \/ poate doar la orizont o linie subtire\u201c (\u201emersul poemelor\u201c).
\nParcimonios cu figurile de stil, volumul \u201ela pierderea sperantei\u201c al lui Nicolae Prelipceanu nu duce lipsa totusi de imagini poetice revelatoare, inteligente si expresive, integrate firesc, neostentativ \u00een limpezimea textului poetic: \u201e a trecut pe l\u00e2nga mine cu pasi gloriosi minciuna \/ si oric\u00e2t m-am opus a lasat o d\u00e2ra murdara\u201c; \u201emeseria mea-i tristetea \/ nici majuscule nu mai am \/ din cauza asta \/ profesiunea mea-i tristetea \/ c\u00e2nd toti se-nghesuie \/ la pravalia concurentei \/ eu le tin un loc dincoace\u201c; \u201eexista aproape o infinitate de sanse \/ ca inima lui greg \/ cea construita de el \u00een colaborare cu marea \/ sa straluceasca pur si simplu\u201c; \u201eca doar n-o sa spuneti ca banchiza nu e dec\u00e2t un fel de poezie solidificata \/ asa ca un abur \u00eenghetat dintr-o iarna trecuta\u201c; \u201e sa pictezi o ramura de bambus nesf\u00e2rsita pe care n-ai vazut-o \/ niciodata \/ si fiecare frunzulita verde sa-ti ia o zi din viata \/ asa \u00eenc\u00e2t ea sa fie t\u00e2nara si tu foarte batr\u00e2n \/ la sf\u00e2rsit\u201c.
\nAu mai apreciat cartea Horia G\u00e2rbea: \u201eO arta a curajului si a negarii, a \u00eendraznelii de a elimina iluziile dulci si confortabile…\u201c; Gabriela Gheorghisor: \u201eDesi \u201ela pierderea sperantei\u201c pare o lingurita de cianura, efectul nu e ucigator. E doar un catharsis…\u201c; Irina Petras: \u201e\u00cen poeme, situarea e sfatoasa si naravase, privirea \u00eenteleapta, severa si inconfortabila…\u201c; Nicolae Coande: \u201eIronia salvatoare din subtextul poemelor salveaza cartea de la o litanie care ar consolida figura poetului dezabuzat\u201c; Vasile Dan: \u201eToata cartea este de fapt o rafuiala tardiva si, ca atare, inutila, mai ales nedreapta a poetului cu el \u00eensusi\u201c; Ioan Holban: \u201e…poezia lui Nicolae Prelipceanu pare o enciclopedie a nimicului (…) scrisa dupa ce va fi stins lumina reflectoarelor noaptea Sf\u00e2ntului Bartolomeu…\u201c. S. a.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Poet ironic, cum \u00eensusi se recunoaste si cum este \u00eencapsulat si de Nicolae Manolescu \u00een \u201eIstoria critica\u201c a lui, dar si de alti exegeti, Nicolae Prelipceanu este un poet singular, un \u201elup singuratic\u201c (Vasile Dan) \u00een poezia rom\u00e2na contemporana. A fost asezat de critica literara alaturi de Geo Dumitrescu si de Marin Sorescu, desi tot… Cite\u0219te mai mult »\u201ePoeme \u00een cautarea sperantei\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7941],"class_list":["post-12459","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-nicolae-prelipceanu"],"views":4601,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12459","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12459"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12459\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12459"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12459"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12459"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}