{"id":12447,"date":"2012-07-05T12:39:59","date_gmt":"2012-07-05T10:39:59","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12447"},"modified":"2012-07-05T12:40:51","modified_gmt":"2012-07-05T10:40:51","slug":"pentru-o-poetica-fotografica","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/pentru-o-poetica-fotografica\/","title":{"rendered":"Pentru o poetica fotografica"},"content":{"rendered":"<p>\u00centreaga poetica a lui Max Blecher graviteaza \u00een jurul conceptului de realitate. Fara a se disocia \u00een mod violent de suprarealism, scriitorul rom\u00e2n adopta un corelativ al termenului, pe acela de \u201eirealitate\u201c. Critica a \u00eent\u00e2mpinat, \u00een general, dificultati \u00een a cataloga conceptia lui Blecher asupra realitatii. Pentru Radu G. Teposu, proza blecheriana manifesta o apetenta constanta pentru metarealitate, pentru o lume artificiala si onirica: \u201e&#8230;romanele si schitele sale conlucreaza temeinic la \u00eentemeierea unui imaginar eminamente artistic, oniric \u00een sens suprarealist, artificial \u00een sens decadentist\u201c. Chiar daca respinge afilierea lui Blecher la o spiritualitate de sorginte romantica, criticul aduce unul dintre cele mai importante toposuri ale romanticilor \u00een centrul creatiei blecheriene: \u201e\u00eentreaga opera a lui Blecher nu este altceva dec\u00e2t un triumf al iluziei compensatoare\u201c. Un asemenea tip de interpretare nu numai ca eludeaza specificul poeticii blecheriene, dar risca sa fie inexact sau, \u00een orice caz, incomplet. \u00cenregimentarea scriitorului \u00een grupul (cam nediferentiat) al romanticilor, al decadentistilor sau al suprarealistilor apare astazi insuficienta. De fapt, criteriul unic \u00een virtutea caruia M. Blecher e plasat sub umbrela celor trei curente consta, daca nu \u00een respingerea realitatii, cel putin \u00een preferinta pentru ceea ce transcende realitatea. Acest principiu \u00eenglobeaza o serie variata de subcategorii, ca visul, realitatea compensatorie sau estetismul.<br \/>\n<strong>\u201eMecanismul\u201c realului<\/strong><br \/>\nAt\u00e2t romanele, c\u00e2t si marturisirile din articolele sau din corespondenta blecheriana dezvaluie un scriitor care mizeaza \u00een primul r\u00e2nd pe valorile contingentului. Modernitatea lui consta tocmai \u00een renuntarea la fabulatiile abstractizante si \u00een redescoperirea valorilor orizontale ale lumii. Realitatea obiectiva, cu tot enigmaticul ei stiintific, dar si introspectia corporala, analiza la nivel senzorial sunt solutii poetice de renuntare la o perspectiva metafizica asupra lumii.<br \/>\n\u00centr-o scena din \u201e\u00cent\u00e2mplari \u00een irealitatea imediata\u201c, adolescentul are o revelatie simptomatica pentru aceasta noua conceptie asupra realitatii: privind cu atentie, de la mica distanta, o stampa cu portretul regelui Carol I si al reginei Elisabeta, t\u00e2narul face o descoperire \u201euimitoare\u201c: \u201eceea ce luam eu drept culoare stearsa nu era altceva dec\u00e2t o \u00eengramadire de litere minuscule, descifrabile numai cu lupa. \u00cen tot desenul nu era o singura trasatura de creion ori de pensula; totul era o alaturare de cuvinte \u00een care se povestea istoria vietii regelui si a reginei\u201c. Asadar, \u00een filigranul imaginii plasate sub evidenta simturilor, adolescentul descopera realitatea microscopica a cuvintelor, a conceptelor prin care e realizata aceasta imagine. Prima reactie, de natura afectiva, este cea de nemarginita admiratie fata de \u201earta desenatorului\u201c. O a doua consecinta a observatiei ne plaseaza \u00een miezul unei \u00eendoieli epistemologice asupra realitatii: \u201e&#8230;\u00een acelasi timp crescu \u00een mine marea mea nesiguranta \u00een tot ce vedeam: de vreme ce contemplasem at\u00e2tia ani desenele fara a descoperi materia \u00eensasi din care erau alcatuite, nu se putea oare \u00eent\u00e2mpla ca printr-o miopie asemanatoare sa-mi scape \u00eentelesul tuturor lucrurilor din jurul meu, \u00eenscris \u00een ele, tot at\u00e2t de clar ca si literele componente ale tablourilor?\u201c. Marea descoperire asupra realitatii e, \u00een acest context, aspectul ei codificat, natura ei profund conceptuala. Sub aparenta evidenta a obiectelor naturale, naratorul le descopera compozitia materiala, insesizabila cu ochiul liber. Realul ascunde, \u00eentotdeauna, un mecanism. Realitatea lui Blecher e enigmatica nu \u00een virtutea faptului ca ea \u00eembraca \u00eenfatisarea oniricului, ci dimpotriva, tocmai pentru ca ram\u00e2ne cantonata \u00een exactitatea sa cuantica. \u201eCeea ce era mai comun si mai cunoscut \u00een obiecte ma turbura mai mult\u201c, marturiseste naratorul \u201e\u00cent\u00e2mplarilor\u201c. \u00cen acest context, corectitudinea si exactitatea sunt simptome sigure ale imposturii, ale teatralitatii realului. La Blecher, imaginarul obiectiv, natura cu elementele ei se artificializeaza, \u00eencerc\u00e2nd sa respecte un program strict, conceptual: cerul \u201ecorect\u201c dar \u00een acelasi timp \u201eabsurd\u201c \u2013caci e vorba aici de un program care include si hazardul, eroarea \u2013 sau muntii \u201edecorativi si teatrali\u201c din \u201eVizuina luminata\u201c sunt semne ale aceleiasi realitati contrafacute: \u201e\u00centr-o astfel de lume, supusa celor mai teatrale efecte si obligata \u00een fiecare seara sa reprezinte un apus de soare corect&#8230;\u201c. Atitudinea secreta, \u201ecomplice\u201c a obiectelor deriva tocmai din aceasta \u00eencifrare, din atitudinea ermetica a lumii.<br \/>\n\u00cen unele cazuri, realitatea \u00eesi contine propriile instrumente de codificare. Moartea bunicului \u00eei prilejuieste personajului o notatie interesanta: \u201e\u00cenmorm\u00e2ntarea avu loc pe o zi caniculara de vara: nimic mai trist si mai impresionant dec\u00e2t o \u00eenmorm\u00e2ntare \u00een plina caldura si lumina a soarelui, c\u00e2nd oamenii si lucrurile apar putin mai mari, \u00een vaporii fierbintelii, ca priviti printr-o lupa\u201c. Asadar, disparitia unui membru al familiei provoaca o coincidenta simptomatica a realitatii blecheriene: ceremonia \u00eengroparii se suprapune exact caldurii si luminii soarelui din acea zi. E o modalitate excelenta prin care naratorul denunta facticitatea realului, \u00eei exhiba caracterul demonstrativ. Efectul de lupa al soarelui tradeaza un\u00a0 real care \u00eesi contine, insidios, virtualitatea modificarii unghiului de vedere.<br \/>\nCriza identitatii despre care s-a vorbit \u00een exegeza \u201e\u00cent\u00e2mplarilor\u201c (pe o filiera rimbaldiana) trebuie integrata \u00een cadrul mai larg al crizei realului, un real care este, \u00een cazul lui Blecher, o imagine a conceptelor din care e format. Matricea realitatii, simbolul naturii ei de prefabricat e, \u00een universul blecherian, fotografia.\u00a0 \u201e\u00cent\u00e2mplarile \u00een irealitatea imediata\u201c \u00eenfatiseaza evolutia unei personalitati prin raportul direct cu realitatea captata \u00een imagine. De la diverse fotografii (ale sale sau ale prietenilor), la grafice din manuale sau la radiografii, toate sunt teme recurente \u00een romanele lui Blecher. \u00centr-o scrisoare catre Geo Bogza, scriitorul \u00eesi marturiseste dorinta de a analiza radiografia prietenului sau, specialist fiind \u00een descifrarea fizionomiei interioare a corpului. Aceste imagini tehnice nu sunt, aproape niciodata, \u00een imaginarul lui Blecher, prilejuri de identificare. Dimpotriva, contemplarea unei fotografii sau a propriei radiografii st\u00e2rneste \u00eendoiala privitorului. Personajele blecheriene nu sunt fascinate de recunoasterea unei alte ipostaze a fiintei \u00een imaginea fotografica, ci sunt de-a dreptul \u00eenspaim\u00e2ntate de aceasta perspectiva. \u00cen cazul lui Blecher, fotografia e \u00eentotdeauna, celalalt, strainul fiintei.<br \/>\n\u00centr-un excelent studiu, \u201ePentru o filozofie a fotografiei\u201c, Vilem Flusser anunta \u00eenceputul unei ere a imaginii tehnice, \u00een masura \u00een care descoperirea fotografiei reprezinta o \u00eembl\u00e2nzire a concurentei dintre imagine si text. Pentru Flusser, fotografia nu are un aspect mimetic, ea nu traduce lumea, ci combinatia conceptuala \u00eenscrisa \u00een programul aparatului. \u201eObiectivitatea imaginilor tehnice este o iluzie&#8230;ele nu semnifica lumea exterioara, ci texte\u201c. Exemplele lui Flusser sunt concludente \u00een acest sens: \u201eVerdele c\u00e2mpiei fotografiate este o imagine a conceptului verde, asa cum apare el \u00een teoria chimiei. \u00centre verdele fotografiei si verdele c\u00e2mpiei a intervenit un sir \u00eentreg de codificari\u201c. Asadar, \u201ecu c\u00e2t mai veritabile devin culorile fotografiei, cu at\u00e2t mai mincinoase sunt, cu at\u00e2t \u00eesi ascund mai mult provenienta\u201c. Un mecanism de acelasi tip respecta si realul lui Max Blecher, caci tocmai momentele exacte din realitate, tocmai coincidentele neverosimile sunt suspectate de facticitate. Naratorul ataca tocmai cusaturile lumii, locurile \u00een care aceasta pare sa-si fixeze cu claritate limitele si criteriile. Cu c\u00e2t mai exact se dovedeste a fi spectacolul realului, cu at\u00e2t mai fals i se pare, acest real, personajului blecherian: \u201eCine fusese regizorul acestui spectacol corect si halucinant?\u201c se \u00eentreaba Emanuel \u00een momentul c\u00e2nd face cunostinta cu lumea de la sanatoriu.<br \/>\nDe altfel, Berckul e un \u00eentreg sistem, o vasta tesatura de relatii si de oameni-functii plasati \u00een lume \u00een mod demonstrativ, de vreme ce naratorul \u00eenregistreaza chiar existenta unor \u201econsolatori profesionisti\u201c ai bolnavilor. Acest mod de a denunta impostura realului se constituie, la personajele lui Blecher, \u00een prima instanta, ca o strategie de protectie \u00eempotriva unei realitati greu de asimilat. Moartea Eddei, un alter ego marturisit, \u00eei provoaca personajului din \u201e\u00cent\u00e2mplari\u201c o criza fara precedent: \u201eCine era Edda? Ce era Edda? Pentru \u00eent\u00e2ia oara ma vedeam \u00een exterior, pentru ca prezenta Eddei era \u00eentrebarea sensului vietii mele&#8230;moartea ei era moartea mea&#8230;\u201c. Nesiguranta de sine e compensata, \u00een acest fragment, printr-o \u00eenscenare pe care t\u00e2narul o banuieste \u2013construieste pe baza acestei disparitii: \u201eUrc\u00e2nd scarile ma g\u00e2ndeam la posibilitatea extraordinara a unui joc dirijat de Ozy, la care sa ia parte si doctorul si Paul Weber si batr\u00e2nul&#8230;Totul era \u00eensa prea bine aranjat pentru ca sa se opreasca \u00een capul scarilor&#8230;\u201c. Prin acest filtru care dedubleaza liniile realitatii e privita \u00eentreaga scena a mortii Eddei. Teatrul lumii \u00eesi greseste, \u00eensa, adesea, la Blecher, accentele, ateriz\u00e2nd \u00eentr-o realitate de ne\u00eenteles: \u201eCa si actorul mare \u00eensa, care \u00eengros\u00e2nd vocea prea mult pentru tirada tragica o transforma \u00eentr-un urlet ridicul demn de r\u00e2sul galeriei, batr\u00e2nul Weber \u00eencerc\u00e2nd sa joace rolul \u00eentr-adevar cu prea mult calm \u00eei gresi efectul\u201c.<br \/>\nDe altfel, programul care se afla \u00een anticamera realitatii e unul automat, \u00een masura \u00een care functionarea lui include, \u00een combinatorica sa, \u00eent\u00e2mplari si erori. \u201eVizuina luminata\u201c se constituie \u00eentr-un adevarat tratat al realului, caci \u00eencearca sa-i elucideze mecanismele. Mai putin un diarist c\u00e2t un fin analist, autorul \u201eJurnalului de sanatoriu\u201c opereaza, \u00eentr-un stil care mimeaza stiintificul, o taxinomie a patologiei. Se vorbeste, astfel, despre \u201econfuzia de teme ale realitatii\u201c. Exista doua tipuri de bolnavi: cei bolnavi intrinsec, prin natura lor, carora maladia le-a adus o minima nuantare a fiintei, dar si cei pentru care boala a survenit ca o nepotrivire totala, ca un accident. Din prima categorie face parte si Emanuel din \u201eInimi cicatrizate\u201c, care \u201ea avut \u00eentotdeauna \u00een el un fond de lene\u201c, dupa cum marturiseste. Tema corectitudinii sau a erorii naturii e unul dintre subiectele centrale ale \u201eVizuinei luminate\u201c. Portretele personajelor nu vin dec\u00e2t sa completeze ilustrativ aceasta schema restrictiva a realului. Prin transparentizarea caracterului manifest al lumii, naratorul \u00eei denunta caracterul automat, aleatoriu.<br \/>\n<strong>Realitatea fotografica<\/strong><br \/>\nO scena importanta din \u201e\u00cent\u00e2mplari\u201c priveste, din nou, o capcana aruncata de personaj efectului de realitate. B\u00e2lciul e, pentru adolescent, nu at\u00e2t o \u00eent\u00e2lnire cu bizarul, cu artificialul, c\u00e2t o \u00eencercare de asimilare, prin educarea simturilor, a diversitatii realului. B\u00e2lciul se distinge, \u00een constiinta copilului, ca o stridenta vizuala si auditiva, ca o experienta senzoriala inedita: \u201e\u00cen multimea zgomotelor de toate zilele se desprindea deodata un t\u00e2r\u00e2it care nu era nici t\u00e2r\u00e2itul unei tinichele, nici clinchetul \u00eendepartat al unei legaturi de chei, nici v\u00e2j\u00e2itul unui motor, un zgomot usor de recunoscut \u00eentre alte o mie si care apartinea Roatei norocului\u201c. B\u00e2lciul nu e doar o exaltare a simturilor, c\u00e2t mai ales o exersare, o punere \u00een practica a depozitului de imagini pe care \u00eel detine copilul: astfel, aspectul strazii actualizeaza \u00een mintea copilului o situatie inedita: \u201eBulevardul devenea un coridor luminos, si de-a lungul caruia umblam \u00eenmarmurit, asa cum vazusem \u00eentr-o editie ilustrata de Jules Verne un baiat de v\u00e2rsta mea, razimat de fereastra unui submarin, privind afara, \u00een \u00eentunecimile suboceanice, minunate si misterioase fosforescente marine\u201c. \u00cen acelasi sens, lumea din t\u00e2rg \u201ese plimba \u00een roata, trec\u00e2nd, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, prin luminozitati maxime si regiuni \u00eentunecoase, ca luna de pe desenul meu din cartea de geografie care parcurgea alternativ zone tipografice albe si negre\u201c. Asadar, lumea se \u00eenfatiseaza, la Blecher, ca o copie a unui univers grafic preconfigurat. Punctul de focalizare al acestei lumi \u00eel reprezinta realitatea fotografica, ale carei enigme t\u00e2narul \u00eencearca sa le descifreze. Moartea fiului unui fotograf e o scena tipica prin intermediul careia cusaturile realitatii sunt denuntate. Sicriul celui decedat e plasat \u00een cadrul artificial care servea drept decor persoanelor fotografiate: \u201eP\u00e2nza din spate reprezenta un parc splendid cu terase \u00een stil italian si coloane de marmura. \u00cen acest decor de vis, cadavrul mic cu m\u00e2inile \u00eencrucisate pe piept, \u00een haine de sarbatoare, cu beteala de argint la cheutoare, parea cufundat \u00eentr-o inefabila beatitudine\u201c. Avem de a face, aici, cu o interferenta, de felul celor planuite de Blecher la orice pas, \u00eentre conceptul realitatii si manifestarea ei efectiva. Plasarea mortii \u00eentr-un background prefabricat \u00eei anuleaza acesteia forta de impact si \u00eei subliniaza caracterul artificial.<br \/>\nCinematograful sau panopticul sunt imagini privilegiate care demonstreaza facticitatea lumii. Critica traditionala s-a oprit la formularea unor ipoteze generale cu privire la cele doua teme majore ale imaginarului blecherian. Obsesia pentru film sau pentru manechinele de ceara a fost subsumata aceleiasi nevoi redemptive a personajului principal \u2013dornic sa evadeze \u00eentr-o dimensiune fictionala \u2013sau pasiunii decadentiste pentru lumile artificiale. Mai putin s-a vorbit despre caracterul demonstrativ al acestor scene-cheie din roman. Cel care nareaza detine o schema compozitionala fixa prin intermediul careia \u00eesi construieste episoadele care au \u00een centru \u2013\u00een sens larg \u2013raportul realului cu fictiunea. \u00cen primul r\u00e2nd, trebuie remarcat faptul ca cinematograful sau panopticul fac parte din capitolul \u00een care personajul narator exemplifica obiectele prin intermediul carora poate regasi \u201emelancolia copilariei si acea nostalgie esentiala a inutilitatii lumii\u201c. Fragmentul este un prilej de condamnare a \u201emateriei brute\u201c care tine fiinta \u00eentr-un \u201eprizonierat dureros\u201c: \u201e\u00cen orice parte mi se \u00eendrepta g\u00e2ndul, el \u00eent\u00e2lnea obiecte si imobilitati ca niste ziduri \u00een fata carora trebuia sa cad \u00eengenuncheat\u201c. Modalitatea terapeutica de a \u00eembl\u00e2nzi asediul diversitatii materiei consta \u00een imaginarea \u201eevolutiei unui singur contur, sau a unui singur obiect\u201c: \u201e\u00cemi imaginam de pilda, \u2013si asta ca un repertoriu corect al lumii, \u2013lantul tuturor umbrelor de pe pam\u00e2nt, ciudata si fantastica lume cenusie ce doarme la picioarele vietii\u201c. Asadar, invazia materiei, a substantialitatii concrete e \u00eenlocuita, \u00een reveriile adolescentului, cu o exaltare a formei. Ansamblul obiectelor, combinatorica lor \u201eformeaza decoruri\u201c. De aici porneste, de fapt, discutia despre cinematograf, vazut ca un spatiu de conjugare factice a obiectelor. Artificialitatea nu e valorizata \u00een sine, ci ca modalitate de adecvare la o lume regizata: \u201eEi (actorii) singuri stiau ca \u00eentr-un univers spectacular trebuia jucata viata fals si ornamental\u201c. Apetenta blecheriana pentru teatral nu provine, \u00een mod paradoxal, dintr-un refuz al realului, ci dintr-o nevoie de acordare la liniile lui. Impulsul primar al subiectului e acela de sincronizare cu o lume spectaculara.<br \/>\n\u00cen scena cinematografului, adolescentul practica un tip de \u201evizionare de identificare\u201c, devine \u201eun veritabil personagiu al dramei\u201c, prilej pentru a teoretiza lipsa unei diferente \u201e\u00eentre persoana noastra reala si diferitele noastre personagii interioare imaginare\u201c. Dedublarea de la debutul romanului e repetata, aici, prin contactul cu imaginile de pe ecran. Daca prima era o alienare constienta, cautata, programata ( \u201eC\u00e2nd privesc mult timp un punct fix pe perete&#8230;\u201c), \u00een cazul de fata este vorba de o alterare involuntara a constiintei: \u201eMi se \u00eent\u00e2mpla de multe ori ca filmul sa-mi absoarba \u00eentr-at\u00e2ta atentia \u00eenc\u00e2t sa-mi \u00eenchipui\u00a0 dintr-o data ca ma plimb prin parcurile de pe ecran&#8230;\u201c. Cu toate acestea, fictiunea nu e, pentru personajul lui Blecher, prilej de identificare totala. Ea e mai degraba un mod inedit de iluminare a lumii, o perspectiva noua din unghiul careia e privita realitatea. \u00centr-o atare viziune, fictiunea e pretuita \u00een masura \u00een care efectele sale se rasfr\u00e2ng asupra realului: \u201e\u00cenchideam ochii si asteptam p\u00e2na ce rontaitul mecanic al aparatului \u00eemi anunta ca filmul continua; regaseam atunci sala \u00een \u00eentuneric si toate persoanele din jurul meu, iluminate indirect de ecran, palide si transfigurate ca o galerie de statui de marmora \u00eentr-un muzeu luminat de luna la miezul noptii\u201c. Reflectia asupra sensului realitatii se desfasoara, semnificativ, \u00eentr-un moment de pauza a fictiunii, de dislocare sintactica, interstitiu de reglare a mecanismului. Fictiunea blecheriana e dependenta de controlul automat al aparatului, cu \u201erontaitul\u201c sau acaparant si \u00een acelasi timp ezoteric. Privirea personajului central e \u00eendreptata nu catre ecran, ci catre lumea din penumbra lui.<br \/>\nSimptomatica pentru conceptul de realitate la Blecher e aceasta iluminare indirecta, mediata, care foloseste sistemul de ecleraj al fictiunii pentru a modifica datele realitatii. \u00cen limitele unei astfel de poetici, fictiunea nu e dec\u00e2t un mijloc de a actualiza potentele nesf\u00e2rsite ale realului.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>\u00centreaga poetica a lui Max Blecher graviteaza \u00een jurul conceptului de realitate. Fara a se disocia \u00een mod violent de suprarealism, scriitorul rom\u00e2n adopta un corelativ al termenului, pe acela de \u201eirealitate\u201c. Critica a \u00eent\u00e2mpinat, \u00een general, dificultati \u00een a cataloga conceptia lui Blecher asupra realitatii. Pentru Radu G. Teposu, proza blecheriana manifesta o apetenta&hellip;&nbsp;<a href=\"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/pentru-o-poetica-fotografica\/\" rel=\"bookmark\">Cite\u0219te mai mult &raquo;<span class=\"screen-reader-text\">Pentru o poetica fotografica<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7938,7937,7852,111],"class_list":["post-12447","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-intamplari","tag-vizuina-luminata","tag-max-blecher","tag-poezie"],"views":2016,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12447","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12447"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12447\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12447"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12447"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12447"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}