{"id":1242,"date":"2010-01-27T23:03:10","date_gmt":"2010-01-27T21:03:10","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1242"},"modified":"2010-01-27T12:06:50","modified_gmt":"2010-01-27T10:06:50","slug":"moartea-care-asteapta","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/moartea-care-asteapta\/","title":{"rendered":"Moartea care asteapta"},"content":{"rendered":"

De ce prefer
\nmemorialistica marunta<\/strong>
\nSunt departe de a aplica principiile a ceea ce indeobste se numeste \u201epolitical correctness\u201c. Si totusi, imi pare ca, de multe ori, in cultura, in istoria literaturii rom\u00e2ne, precum si in discursul istoriografic, functioneaza autismul, omisiunea, un anume \u201espirit selectiv\u201c mai ales c\u00e2nd este vorba despre personalitatile care au ameliorat imaginea publica a Rom\u00e2niei.\u00a0 Aprecierile pe care imi permit sa le fac vin dintr-un soi de tristete care, de altfel, si explica preferinta mea pentru memorialistica marunta si mai putin pentru cea consacrata, preponderent egocentrica.
\nUn corespondent
\nde razboi antisemit<\/strong>
\nInt\u00e2mplarile investigatiei mele istorografice m-au condus si la textele memorialistice scrise de Constantin Virgil Gheorghiu, scriitor si preot ortodox pe care criticii literari si istoricii (chiar cei militanti) il citeaza selectiv, in functie de tema aflata in dezvoltare. Am citit mai int\u00e2i, in relatie cu literatura propagandistica si memorialistica de razboi, culegerea de \u201ereportaje\u201c numita \u201eArd malurile Nistrului\u201c. Cartea, o reeditare, aflata, de altfel, ca lectura si pe toate site-urile \u201enationaliste\u201c (adica de extrema dreapta), a fost un best-seller al perioadei razboiului antisovietic. Autorul a fost corespondent de razboi pe \u201efrontul rusesc\u201c fara a participa insa si la tragedia de la Stalingrad.
\nNu o sa ma refer la naratiune, la faptul ca autorul, un t\u00e2nar intelectual oportunist, a realizat o lucrare propagandistica eficienta, care a legitimat nu at\u00e2t razboiul rom\u00e2nesc impotriva URSS-ului, c\u00e2t genocidul comis in timpul acestuia, Holocaustul. Cine citeste cartea observa caracterul subliminal al unora dintre \u201emesajele\u201c patriotice puternic impregnate cu emotionalitatea proprie retoricilor legionaroide si naziste, precum si reptarea unor stereotipuri specifice ostilitatii antisemite (vezi fraze intregi, descrieri ce revin cu frecventa aritmetica, cuvinte multe despre robotizarea omului sovietic, despre lipsa lui de suflet, dar mai ales despre faptul ca \u201ejidanii\u201c\/ \u201eiudeo-bolsevicii\u201c, \u201ede la copilul de 6 ani la batr\u00e2nul de 80 de ani, spioneaza pentru dusman\u201c).
\nDesigur, in orice epoca, aceasta a fost misiunea literaturii de propaganda, aceea de a minimaliza dusmanul, de a-l dezumaniza pentru a-si mobiliza conationalii. Asa ucizi mai usor, motivat, esti \u201elegitimat\u201c, genocidul este innobilat! Acesta a fost contextul in care autorul mult citatului roman \u201eOra 25\u201c, opera aparuta in exil, a aplicat retorica antisemita a razboiului antonescian (eu ma refer doar la acest aspect al discursului oficial despre conflict!). Acelasi autor si-a scris, spre sf\u00e2rsitul vietii, si memoriile (in Franta, in limba franceza, in 1990). Ele au aparut in Rom\u00e2nia, in 1993 (vezi Virgil Gheorghiu, \u201eMemorii\u201c, Ed. 100+ 1GRAMAR, Bucuresti, 2003).
\nScriitorul taiat in doua<\/strong>
\nAceasta ultima carte a fost citata si rascitata in literatura Holocaustului, in studiile reproduse de site-uri specializate. De ce? Pentru ca descrie foarte sumar, doar in trei pagini, rebeliunea legionara. In schimb, despre progromul aplicat cu acest prilej, Gheorghiu a scris doar c\u00e2teva r\u00e2nduri si o propozitie foarte scurta cu referire la victime: \u201a\u201aPe unele cadavre era insemnat cu cerneala albastra cuv\u00e2ntul CUSER. Erau cadavre de evrei\u201c (vezi p. 523) . At\u00e2t a scris, doar at\u00e2t isi aminteste Gheorghiu despre evenimentele la care a fost martor, dar el este citat in calitate de martor care i-a compatimit pe evreii asasinati, la Bucuresti, in mod bestial!
\nAsadar, in momentul in care se afla in calitate de corespondent de razboi in Basarabia (1941), el stia ce inseamna sa fii evreu in Rom\u00e2nia, stia despre legislatia antisemita, stia despre anterioarele pogromuri de la Dorohoi si Iasi, stia despre faptul ca multe dintre victimele acestora, evrei rom\u00e2ni, au participat, in calitate de cetateni loiali, la realizarea Rom\u00e2niei Mari! Si totusi, c\u00e2nd a scris mai inainte amintita carte de propaganda, a vorbit despre evrei ca si c\u00e2nd toti ar fi fost dusmanii absoluti ai statului rom\u00e2n, avangarda armatei sovietice, chiar cea mai mare parte a acesteia. A ignorat faptul ca evreii care au simpatizat cu autoritatile sovietice, departe de a fi fost o maree antirom\u00e2neasca, ci doar o structura minoritara nesemnificativa ca numar, erau, prin, traditie, rusofoni! Or, pentru a justifica genocidul, celebrul scriitor al epocii, precum in imaginarul popular antisemit, i-a transformat pe toti evreii in jidanul generic!
\nSi astfel, ca si in alte cazuri, in cultura rom\u00e2na Gheorghiu este perceput in maniera schizoida. Caut\u00e2nd vreo pilda biblica, vreun text celebru care sa explice (oarecum!) asumarea operei scriitorului si ierarhului ortodox din diaspora de catre cultura rom\u00e2na, mi-am amintit de celebra judecata a lui Solomon! Dar asemanarea nu exista! Daca regele iudeu doar a propus transarea copilului revendicat cu pasiune de mama naturala, dar si de femeia stearpa, cultura rom\u00e2na, prin omisiune programatica, l-a taiat in doua pe Virgil Gheorghiu!
\nDe aceea, in investigatia mea cu referire la perceptia binelui si a raului la vreme de razboi, un proiect ce capata contur, am preferat memorialistica marunta, acea memorialistica oarecum ignorata de cercetarea istoriografica.
\nLatura umana a veteranilor<\/strong>
\nDupa stiinta mea, memorii ale oamenilor simpli, veterani de razboi,\u00a0 exista si pe www. memoria. ro, pe WorldWar2.ro (acesta din urma reproduce 13 relatii oferite de ofiteri superiori, tineri locoteneti, subofiteri si soldati care au luptat pe frontul sovietic si antinazist). Daca memorialistica celor mai multi dintre ofiteri este orecum subminata de explicatia deciziilor militare si ofera date tehnice care sunt necesare si apreciate de istoria militara, pentru un istoric al mentalitatilor astfel de informatii sunt relativ sterile. Naratiunile oamenilor simpli, in schimb, sunt vii, ele exprima fricile zilnice, marea spaima de moarte, sursele obscure ale eroismelor, sensibilitatile religioase si traditionale prin care nu patrunde propaganda de razboi, si… m\u00e2ndriile specifice \u201esupravietuitorilor\u201c.
\nUnele dintre relatiile de pe acel site militar (WorldWar2.ro), precum si cele publicate de mine, in ultimii doi ani, in revista \u201eCultura\u201c, valorifica latura umana a celor implicati in razboi!
\nDe aceea, propun un interviu cu un om simplu, cu un veteran care acum c\u00e2tiva ani, prin intermediul interviului (audio-video) luat de nepoata lui, ne-a oferit c\u00e2teva imagini dramatice. Pentru acesta a existat doar Razboiul, acesta era dusmanul multiform, mortal.
\nRazboiul unui om simplu<\/strong>
\n\u201a\u201aCopilaria mea nu a fost grea, am facut scoala in satul natal Boisoara, am facut sapte clase. A fost bine, eram bine vazut la scoala! Poate si pentru ca uneori le c\u00e2ntam colegilor, profesorilor, le c\u00e2ntam din fluier, era bine! Apai (apoi, n.m.) am lucrat la c\u00e2mp, cresteam vite, mergeam la padure, pe l\u00e2nga casa, pe la altii, lucram si pe bani. Nu aveam ce face altceva, nu am avut tata! P\u00e2na sa plec pe front aveam de toate acasa! Am lasat sapte vaci, dar c\u00e2nd am venit din razboi am mai gasit doar o vitea… si aveam o curte plina de \u201a\u201abataturi\u201c( adica de pietre mari). Oricum, dupa aceea, comunistii nu prea au avut ce sa-mi ia!
\nLa 20 de ani am plecat in armata, pe 1 aprilie, parca… apai o fost stagiul militar, asa cam vreo 6 luni, apai am plecat pe front, in Ardeal, era in \u201844. Doar cei sanatosi plecau pe front, ceilalti erau reformati, lasati in rezerva, trimisi acasa! Am stat pe front din 23 august 1944 (?) p\u00e2na am fost ranit in 22 septembrie 1944, la Oarba de Mures… apai am fost dus la spitalul din Brad. Acolo, atunci (adica la Oarba de Mures, n.m.), un glonte mi-a gaurit plam\u00e2nul st\u00e2ng, iar dupa ce am iesit din spital am primit o permisie de 30 de zile! Acasa m-am mai inzdravenit, dar nu eram tocmai bine, insa asta nu conta, trebuia sa ma prezint dupa 30 de zile, pe front!
\nAsa ca m-am intors pe front, dar mai int\u00e2i l-am cautat! A fost si asta o poveste! In februarie 1945 am prins frontul, se mutase in Ungaria! Am luptat p\u00e2na in mai, atunci s-a incheiat pacea cu nemtii, apai am revenit in tara pe jos, cam vreo trei luni, din 17 mai p\u00e2na in 21 august. In 21 august am ajuns in Bucuresti, am facut defilare mare, ca am terminat cu razboiul, defilarea din 23 august 1945! Dupa eveniment am mers la Scoala de Cadre de Instructori din Fetesti si am instruit recrutii vreo patru luni, apai am fost deconcentrati.
\nMa apasa insa si atunci, imediat dupa razboi, amintirea zilelor si noptilor petrecute in 1944. Erau la fel de grele! Eram, tot timpul, insetat! Apa era adusa c\u00e2nd se putea, de regula in jur de zece noaptea. Toti doream apa, toti eram preocupati de sete si de frica de glonte. Toti ar fi vrut sa bea si de multe ori soldatii o varsau trag\u00e2nd de galeata! C\u00e2nd razbeai la apa, ia-o de unde nu-i. Se gatase, nu mai era! C\u00e2nd am vazut asta, m-am invatat sa scot gamela si o tineam sub galeata atunci c\u00e2nd altii se impingeau sa bea apa si o varsau pe jos. De multe ori, soldatii beau apa din gaurile facute de copitele animalelor, din troaca vacilor si cailor… se repezeau la ele, de cum le vedeau! Se int\u00e2mpla uneori sa fim l\u00e2nga o apa, dar nu puteam bea, pentru ca nu aveam voie sa iesim din formatie (de abia acum, dupa ce veteranul a z\u00e2mbit frecvent, o lacrima, parca straina de personaj, se rostogoleste din ochiul drept; veteranul insa o ignora si povesteste in continuare, privind mereu undeva in spatele interlocutorilor, n.m).
\nPentru a ne feri de gloante si proiectile, faceam o matca individuala, o gaura in pam\u00e2nt si ne bagam in ea, dar nu era tare ad\u00e2nca, iar uneori ne acopeream cu totul cu pam\u00e2nt. De multe ori trebuia sa inaintam si sa lasam groapa si faceam alta, ceva mai departe! Am tras si cu mitraliera, eram c\u00e2te cinci sau sase la o mitraliera, trebuia sa caram si munitia, toti aveam sarcini precise. Alte gropi se faceau dupa lupte. C\u00e2nd aveam pierderi putine si ceva timp, se faceau gropi individuale, iar c\u00e2nd aveam peste 20 de morti sapam santuri lungi si ii aruncam in ele. Dupa aia se ingradea locul, precum o gradina. Astea au fost cimitirele eroilor… am vazut destule pe front!
\nIn Ardeal, in 1944, am trecut Muresul tin\u00e2ndu-ne de m\u00e2na. Eu am lasat tot ce era greu, mi-am abandonat tot bagajul deoparte, stiam ca pot sa imi completez echipamentul cu alte \u201eelemente\u201c de la mortii de pe cealalta parte! Insa nu toti soldatii au fost intelepti, nu au putut renunta de bagaje, la putinul pe care il aveau, chiar la arma, pentru a putea trece mai usor. Pe multi, mai ales pe astia, i-a prins curentul, i-a invaluit si i-a tras la fund! Eu am g\u00e2ndit, am fost usor si am stiut sa inot!
\nUn alt moment greu, foarte greu, a fost in 22 septembrie 1944, intr-o dupa-amiaza c\u00e2nd un glonte mi-a gaurit plam\u00e2nul st\u00e2ng! Sufar si acum din cauza asta: tusesc, racesc repede! Dupa lovitura a trebuit sa ma retrag singur, in urma celorlalti. Eram neajutorat deoarece sanitarii erau morti sau raniti! M-a pansat un camarad, dar s\u00e2ngele a trecut prin pansament p\u00e2na mi-a umplut bocancul. Asa ca, mai mult t\u00e2r\u00e2ndu-ma, am mers vreo trei km p\u00e2na la primul post de ajutor. Asta era distanta dintre unitatea mea de artilerie si primul post de ajutor. Am avut noroc, asa mi-a spus un medic, pentru ca glontele a trecut foarte aproape de inima. Acolo, la postul de prim ajutor, am fost pus pe un carucior, acolo erau multi astfel de raniti asezati pe carucioare. Asa, eu si altii, am fost trecuti Muresul, pe un pod de vase. Si treceam sub o ploaie de gloante, ca nemtii trageau in acest timp de pe muchia dealului, de la cota 40. Artileria rom\u00e2na a trebuit sa traga foc continuu pentru a asigura trecerea ranitilor; i-a tinut pe nemti cu capul in pam\u00e2nt, a tras vreo patru sute de proiectile! Apai am fost incarcati in trenuri si dusi la spitale.
\nMoartea care asteapta<\/strong>
\nAsa ca tineti minte, voi acestia care nu stiti ce inseamna razboiul! Razboiul inseamna suferinta, moarte, moartea care p\u00e2ndeste, moartea care asteapta! Era o prezenta! Un vecin care primise o telegrama ce il anunta ca i-a nascut nevasta o fetita sanatoasa nu a apucat sa se bucure, ca l-a si palit (lovit, n.m.) napasta! O grenada a distrus vehicolul in care se afla vecinul, un vehicol care se indeparta de zona operatiunilor! C\u00e2nd crezi ca ai scapat, atunci se int\u00e2mpla… si nu se mai poate face nimic! Eu am scapat, m-am insurat in 1949, am fost multi ani in Brigada (\u201ebrigada artistica\u201c) a satului, cam din 1960, am c\u00e2ntat din fluier, am c\u00e2ntat cam peste tot pe unde aveam comenzi… in sate, judete, chiar la Bucuresti. Asa am mai iesit si eu din sat, ca altfel nu-mi venea!
\nPensia de veteran de razboi e singurul meu \u201evenit\u201c si e mai mare dec\u00e2t una obisnuita, ca am fost pe frontul de vest si am avut decoratii. Dupa revolutie am inceput sa o primesc. Rom\u00e2nii au fost nerecunoscatori fata de soldatii care au luptat pe frontul din Rusia. Mai mult, comunistii i-au socotit dusmani. Am avut un prieten care a patit multe, iar de pensie… nici vorba! A murit fara sa fi apucat pensia cuvenita… si ca el au fost zeci de mii!<\/p>\n

NOTE:
\n1. Informator: Ioachim Cenusa; in momentul intervievarii, in primavara lui 2006, pensionarul avea 84 de ani si locuia in Cisnadie (jud. Sibiu).<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

De ce prefer memorialistica marunta Sunt departe de a aplica principiile a ceea ce indeobste se numeste \u201epolitical correctness\u201c. Si totusi, imi pare ca, de multe ori, in cultura, in istoria literaturii rom\u00e2ne, precum si in discursul istoriografic, functioneaza autismul, omisiunea, un anume \u201espirit selectiv\u201c mai ales c\u00e2nd este vorba despre personalitatile care au ameliorat… Cite\u0219te mai mult »Moartea care asteapta<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[42],"tags":[836,838,834,835,837],"class_list":["post-1242","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-istoriei","tag-ard-malurile-nistrului","tag-al-doilea-razboi-mondial","tag-constantin-virgil-gheorghiu","tag-literatura-propagandistica","tag-worldwar2-ro"],"views":3967,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1242","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1242"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1242\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1242"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1242"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1242"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}