{"id":12412,"date":"2012-06-28T12:14:23","date_gmt":"2012-06-28T10:14:23","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12412"},"modified":"2012-06-28T12:16:16","modified_gmt":"2012-06-28T10:16:16","slug":"%e2%80%9ela-boum%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/%e2%80%9ela-boum%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"\u201eLa Boum\u201c"},"content":{"rendered":"

VLADIMIR COSMA \u00een dialog cu ION BOGDAN STEFANESCU<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

Vladimir Cosma, singurul compozitor rom\u00e2n premiat cu doua premii C\u00e9sar, s-a intors dupa cincizeci de ani de cariera pariziana la Bucuresti. In tot acest rastimp a compus coloana sonora a peste trei sute de filme de lung metraj si inca pe-at\u00e2t pentru filme de televiziune<\/em><\/strong><\/p>\n

Ion Bogdan Stefanescu: Domnule Vladimir Cosma, sunteti un compozitor despre care generatia mea a auzit din povesti numai lucruri senzationale, de multe ori de necrezut, tin\u00e2nd cont ca prin anii ’80 ne zbateam sa obtinem pe casete video tot felul de filme printre care se aflau si unele la care coloana sonora era semnata de un compozitor despre care iti era greu sa crezi ca e rom\u00e2n. Multi din anturajul meu refuzau din pornire aceasta idee. G\u00e2ndindu-ma la filmul \u201eLa Boum\u201c, pentru care ati compus muzica, o sa va intreb cum a reusit Vladimir Cosma acest \u201ebum\u201c intr-una dintre cele mai importane metropole culturale ale lumii, Parisul?
\nVladimir Cosma: Am ajuns la Paris la v\u00e2rsta de 22 de ani, c\u00e2nd deja terminasem studiile la Conservatorul din Bucuresti, la sectiile de vioara si compozitie. I-am avut ca profesori pe Garabet Avakian, la vioara, Mihail Andricu si Aurel Stroe, la compozitie, Miryam Marb\u00e9 si Zeno Vancea, la armonie si contrapunct, si Leon Klepper, la analiza muzicala. In momentul in care am ajuns la Paris, nu ma g\u00e2ndeam ca voi avea o activitate importanta in domeniul muzicii de film. Nu eram un cinefil pasionat, fiindca in Rom\u00e2nia, dupa cum bine stiti, aceasta arta era destul de cenzurata; rulau, in marea lor majoritate, filme sovietice sau rom\u00e2nesti, dar tendentioase.<\/p>\n

I.B.S.: Dar odata ajuns la Paris ati fost captivat de a saptea arta
\nV.C.: Nu imediat. Aveam o scrisoare de recomandare semnata de Mihail Andricu pentru domnisoara Nadia Boulanger, careia am indraznit sa-i c\u00e2nt c\u00e2teva dintre compozitiile mele. Spun \u201eam indraznit\u201c, fiindca eram foarte emotionat si stresat de aceasta int\u00e2lnire, stiind ce mare personalitate era, iar reactia si parerea ei contau foarte mult pentru mine<\/p>\n

I.B.S.: Ce fel de muzica i-ati prezentat?
\nV.C.: I-am prezentat lucrari scrise de mine in Rom\u00e2nia intre 1955 si 1962, cu premizele stilului pe care l-am continuat si dezvoltat dupa venirea mea in Occident: preponderenta melodiei si a planului tonal in care se simteau pe un fond de muzica asa-zis \u201esavanta\u201c influentele folclorului, jazzului si ale diverselor forme de muzica \u201epop\u201c. Nadia Boulanger m-a incurajat enorm sa ram\u00e2n \u201eeu insumi\u201c si sa continuu in aceasta directie, in \u201econtra-curent\u201c cu moda epocii, dar cu o sinceritate totala. Reamintesc ca la Paris, pe vremea aceea, exista un interes particular pentru muzica post-dodecafonica, directie care nu ma pasiona. In paralel cu muzica culta, clasica, in care eram educat deja de la v\u00e2rsta de treisprezece ani, am fost atras puternic de idiomurile muzicale. Acest interes pentru diferite genuri de muzica era in afara directiilor promovate de scoala
\nI.B.S.: Banuiesc ca la Bucuresti nu erati prea bine vazut in mediul academic
\nV.C.: Bineinteles. Muzica dodecafonica era la ordinea zilei si la majoritatea tinerilor compozitori din Bucuresti. Pe mine nu ma interesa aceasta directie stilistica, fiind convins ca s-a nascut dintr-o reala disperare politica a Germaniei si Austriei care, in cele din urma, a dus la fascism<\/p>\n

I.B.S.: Asadar, dictatura din politica a produs si un curent dictatorial in muzica \u2013 dodecafonismul
\nV.C.: Exact. Se considera ca ne gasim la sf\u00e2rsitul muzicii tonale si, mai ales, la sf\u00e2rsitul unei forme de sensibilitate in expresia muzicala<\/p>\n

I.B.S.: Av\u00e2nd in vedere acest corset de propuneri stilistice at\u00e2t de diverse, cum ati evoluat in directia preferata?
\nV.C.: Profesorii mei, de la care invatam foarte multe lucruri tehnice, ma priveau cu un oarecare scepticism si indoiala, pentru ca nu erau deloc interesati de directiile muzicale care ma pasionau. Pe l\u00e2nga muzica clasica, aveam si acest apetit spre jazz, folclor, pop si ceea ce s-a numit mai t\u00e2rziu \u201eworld music\u201c<\/p>\n

I.B.S.: Ma g\u00e2ndesc ca la acea vreme era destul de greu sa va procurati acest gen de muzica
\nV.C.: E adevarat. Ascultam din c\u00e2nd in c\u00e2nd o emisiune la radio care se chema \u201eVoice of America\u201c, dar care, din pacate, era continuu bruiata si auditia era total improprie. Cel care m-a ajutat enorm sa ma dezvolt in aceasta directie a fost maestrul Mihail Andricu<\/p>\n

I.B.S.: Foarte interesant. Absolut toti marii nostri compozitori din generatia dumneavoastra sau cei mai in v\u00e2rsta vorbesc despre biblioteca fantastica pe care Mihail Andricu o punea la dispozitia discipolilor sai, dar intotdeauna era vorba despre muzica de avangarda culta, nicidecum despre jazz
\nV.C.: Mihail Andricu, mare compozitor clasic, era realmente pasionat de muzica de jazz. Avea o biblioteca uimitoare la el acasa, o adevarata comoara cu carti, partituri si discuri. Fusese un personaj privilegiat in acea epoca, dar a cam abuzat de aceste favoruri si, la un moment dat, a fost scos din Academia Rom\u00e2na si dat afara de la Conservator fiindca, in urma unor conversatii inregistrate in secret la Ambasada Franceza, pe care o frecventa adesea, a fost considerat tradator si inlaturat din toate activitatile sociale si academice. Eu insa nu tineam cont de aceasta interdictie si il vedeam regulat la el acasa, impartind cu el pasiunea pentru muzica de jazz si fac\u00e2nd impreuna muzica de camera. Am c\u00e2ntat si analizat, de exemplu, sonatele de Beethoven, eu la vioara, dumnealui la pian. O experienta exceptionala, c\u00e2nd ma g\u00e2ndesc ca Andricu, prieten intim si acompaniator al lui George Enescu, imi transmitea, in acest fel, c\u00e2te ceva dintr-o mostenire culturala unica. Acest privilegiu mi-a adus insa, cur\u00e2nd, si un altul: acela de a fi si eu dat afara din Conservator pentru o perioada de opt luni<\/p>\n

I.B.S.: Ce-ati facut?
\nV.C.: S-a organizat o sedinta asemenea celei in care a fost si el expulzat, unde am fost declarat un element decadent pentru faptul ca ascultam si eram influentat de muzica occidentala: Debussy, Ravel, adica muzica impresionista si, bineinteles, jazzul. Dar nu numai acesta a fost motivul. Pe vremea aceea se facea serviciul militar la Medgidia, doua luni pe an, vara. Plecam, obligatoriu, toti studentii din Conservatorul de Muzica, impreuna cu cei de la Teatru si Arte plastice. La un moment dat, s-a anuntat ca va veni un general caruia trebuia sa i se organizeze neaparat o serata, un bal. Eu am fost desemnat sa formez orchestra. Am str\u00e2ns vreo cinci colegi cu care am putut alcatui un repertoriu adecvat. Am trecut si printr-o sedinta de pregatire si de verificare cu un aghiotant al generalului. Pe vremea aceea, vizita unui general era un eveniment foarte important, nu te jucai..<\/p>\n

I.B.S.: Si acum e la fel. Tremura toti in post c\u00e2nd vine vreun general in vizita. Si daca mai e si general NATO, se preling toti pe l\u00e2nga ziduri, de emotie
\nV.C.: Este normal. Respect! Ei bine, acel aghiotant mi-a spus: domnule Cosma, adica nu, tovarase Cosma, sa stiti ca tovarasul general, care a fost in tinerete capitan de Cavalerie, va veni inconjurat de multe femei, va bea mult, va dansa si, la un moment dat, cam pe la 2 noaptea, se va ridica si..<\/p>\n

I.B.S.: Va comanda o anumita melodie!
\nV.C.: Nu, nu, nu. Va striga: Acum! Pe cai, pe cai, pe cai! Daca dumneavoastra atacati Wilhelm Tell al lui Rossini, il faceti fericit.<\/p>\n

I.B.S.: Aveati succesul asigurat
\nV.C.: Exact. Vine seara cu pricina, totul se petrece conform planului: dansa, bea, se distra de minune. Pe la 2 dimineata, se ridica brusc de la masa si incepe sa urle: Acum!… Pe cai, pe cai, pe cai! Noi atacam imediat momentul muzical stabilit. Generalul ma fixeaza surprins, dar entuziasmat si, la pauza, ma invita la masa lui. Onoare exceptionala! In timp ce ma infruptam din bunatatile generalului, ma intreaba cu ce ma poate ajuta. Ii raspund ca as fi mult mai util scriind un spectacol pentru unitatea militara, dec\u00e2t sa sap transee si sa-mi distrug m\u00e2inile mele de violonist, mai cu seama ca aveam la dispozitie o orchestra mare, formata din studentii conservatorului de Muzica si, in plus, actori si graficieni de la Teatru si Arte Plastice, care puteau fi implicati in spectacol. Am fi putut chiar intreprinde un turneu prin toate garnizoanele, in loc sa ne epuizam de pomana!<\/p>\n

I.B.S.: In orice rau exista si partea buna.
\nV.C.: Asa am inceput sa scriu, sa orchestrez pentru ansamblu simfonic si sa concep spectacole. Mi s-a pus la dispozitie un pian si timp de o luna am compus tot programul, inconjurat de diversi colegi care copiau stimele bucurosi sa mai scape de sapat transee sau de alte exercitii militare. Acestea au fost primele mele aranjamente pentru orchestra mare. O experienta esentiala<\/p>\n

I.B.S.: Si cum a iesit spectacolul?
\nV.C.: Un mare succes. Era prezentat de doi camarazi de la Teatru: unul era Arsinel, celalalt \u2013 Marin Moraru<\/p>\n

I.B.S.: Adica, cei care au ajuns vedetele Rom\u00e2niei
\nV.C.: Da, o generatie talentata! Am compus cu acesta ocazie \u201eDansul mastilor de gaze\u201c..<\/p>\n

I.B.S.: Destul de expresionista viziunea
\nV.C.: Am si poze cu acel moment. Toata orchestra pe scena purta masti de gaze, intr-un dans nebun, si succesul era incredibil. Am prezentat acest spectacol in mai toate garnizoanele.<\/p>\n

I.B.S.: Ati facut practica pe viu, cum s-ar spune
\nV.C.: Este esential pentru un t\u00e2nar compozitor. Reintoarcerea mea din serviciul militar a coincis cu plecarea tatalui meu in Rusia, cu Orchestra Electrecord<\/p>\n

I.B.S.: Tatal dumneavoastra fiind?
\nV.C.: Teodor Cosma, pianist si sef de orchestra, directorul orchestrei Electrecord, personalitate marcanta in peisajul muzical rom\u00e2nesc din acea perioada. A plecat cu orchestra la Festivalul Tineretului din Moscova, unde au c\u00e2stigat marele premiu si li s-a organizat un turneu de doua luni prin toata Rusia. Tata si orchestra fiind plecati, m-a chemat directorul administrativ al Electrecordului, dl. Slavescu, care ma cunostea inca de la treisprezece ani, c\u00e2nd incepusem sa fac aranjamente pentru orchestra Electrecord si orchestra Radio. Auzise de succesul pe care il avusesem cu spectacolul din armata si mi-a propus sa-l inlocuiesc pe tatal meu in aceasta perioada de absenta, si sa realizez norma de opt piese pe luna a orchestrei<\/p>\n

I.B.S.: Cu ce orchestra sa fi lucrat?
\nV.C.: Cu cea alcatuita din studenti de la Conservator, pe care o formasem deja in timpul serviciului militar. De exemplu, Petre Lefterescu, profesorul de vioara si rectorul de mai t\u00e2rziu al Conservatorului, era concert maestru al orchestrei. Ei bine, acest proiect a facut valuri, a provocat invidia unor colegi care faceau parte din UTM si UTC<\/p>\n

I.B.S.: Dintr-o data, Orchestra Conservatorului imprima o muzica \u201edecadenta\u201c!
\nV.C.: Toti colegii mei care participau la inregistrari erau foarte pasionati, dar c\u00e2tiva dintre cei care nu erau implicati au devenit gelosi. In urma denuntului lor, s-a organizat o sedinta, cu toti studentii de la Conservatorul de Muzica, de la Teatru si Arte Plastice, in care am fost judecat impreuna cu pictorul Eugen Mihaescu si actorul Dumitru Furdui, si ei luati in colimator pentru cine stie ce motive. \u201eTovarasul Vladimir Cosma, un talent exceptional, are, din pacate, influente occidentale, decadente.\u201c Asa a prezentat situatia tovarasul Danalache, o calamitate… de ce r\u00e2deti? Il cunoasteti?<\/p>\n

I.B.S.: Nicidecum, dar numele asta ma duce cu g\u00e2ndul la Dandanache
\nV.C.: Tovarasul Florin Danalache, membru in Comitetul Central, m-a criticat foarte aspru. Eram mort de frica<\/p>\n

I.B.S.: In ce an se int\u00e2mpla toata \u201edandanaua?
\nV.C.: Prin 1958. Eram in ultimul an de Conservator
\nI.B.S.: Destul de grav, sa pierdeti tocmai anul final
\nV.C.: Bineinteles. Au venit, in pauza sedintei, maestrii Dumitru Dinicu, rectorul Conservatorului, si Garbis Avakian, profesorul meu de vioara, si m-au sfatuit sa-mi fac autocritica. Numai asa aveam sanse sa scap. M-am intors in fata sutelor de studenti si a celor din Comitetul Central, care se aflau pe scena, paralizat de frica, si am inceput sa recunosc ca \u201eam anumite influente occidentale, ca ascult muzica impresionista sau de jazz, dar ca sunt t\u00e2nar si ca ma voi indrepta\u201c. Incepusem bine autocritica, dar, vr\u00e2nd sa ma justific, deodata am facut o greseala mare spun\u00e2ndu-le: \u201etotusi, muzica mea nu e at\u00e2t de decadenta din moment ce e difuzata la radio si e imprimata pe discuri de catre c\u00e2ntareti cunoscuti; inseamna ca se inscrie pe linia impusa de partid\u201c. Tovarasul Danalache a reactionat cu violenta: \u201eCum, tovarase Cosma, vrei sa spui ca Partidul iti impune o anumita linie?\u201c. Am incercat sa rectific imediat: \u201eIertati-ma, am avut un lapsus. Am vrut sa spun: pe linia trasata de Partid,\u201c dar nu m-a crezut. A considerat ca asta era convingerea mea intima si m-a amenintat sa ma trimita intr-o uzina, ca sa iau contact cu realitatea si sa vad cum este viata muncitorilor\u2026<\/p>\n

I.B.S.: Gata cu fantasmagoriile!
\nV.C.: Vaz\u00e2nd ca eram pierdut, m-am enervat si am replicat: \u201eNu inteleg de ce ma amenintati ca ma trimiteti in uzina ca si cum m-ati trimite in Iad. Mie-mi plac muncitorii si ma intereseaza sa vad cum lucreaza!\u201c. Imediat studentii au inceput sa scandeze: \u201eBimbo, Bimbo!\u201c. Asta era pseudonimul meu. Am simtit ca sinistrului tovaras Danalache i s-a facut frica sa ia o decizie, cum facuse cu Mihaescu sau cu Furdui, pe care i-a exclus pe loc. Abia peste o luna a sosit verdictul, c\u00e2nd intr\u00e2nd in cladirea Conservatorului, am vazut pe panoul de afisaj un anunt mare, pe care scria ca am fost exmatriculat. Reabilitarea s-a petrecut intr-o uzina, unde am avut parte de o perioada simpatica si mai ales instructiva<\/p>\n

I.B.S.: Orice lovitura in spate, un pas inainte
\nV.C.: Am organizat o corala mixta si, in felul acesta, am invatat sa scriu pentru voci. Cu ocazia unui concurs international in Bulgaria, am luat premiu cu aceasta formatie si, ca recompensa, am fost reprimit la facultate, absolvind Conservatorul fara sa pierd niciun an<\/p>\n

I.B.S.: Dar dumneavoastra ati absolvit Conservatorul la vioara sau la sectia de compozitie?
\nV.C.: La vioara, dar aveam profesori mari la disciplinele teoretice: Myriam Marb\u00e9, Zeno Vancea etc. In plus, lucram in particular cu Andricu, Stroe si Klepper. Vocatia mea dintotdeauna era compozitia, nu vioara. Am inceput sa studiez vioara fiindca, dupa razboi, parintii mei locuiau intr-un apartament foarte mic, unde nu era loc de pian. Visam la momentul in care ne vom muta intr-un spatiu mai mare, in care puteam avea, in sf\u00e2rsit, un pian, pentru a intra in lumea armoniilor si a compozitiei. Acest vis s-a realizat dupa multi ani, implinisem deja treisprezece-paisprezece ani si devenisem intre timp violonist profesionist. De fapt, a fost un noroc, fiindca in Occident am trait ani de zile gratie viorii. Am facut turnee in lumea intreaga ca solist sau cu diferite formatii de muzica de camera, am inlocuit vioara a II-a din cvartetul Budapesta, de exemplu<\/p>\n

I.B.S.: Erati un violonist foarte bun
\nV.C.: Pentru a avea angajamente ca violonist este oarecum mai simplu, caci ele se obtin prin concursuri. Am reusit sa traiesc bine din c\u00e2ntatul la vioara in primii ani la Paris, astept\u00e2nd ziua in care ma voi afirma cu compozitia, ceea ce era mult mai complicat<\/p>\n

I.B.S.: Cum ati ajuns sa compuneti muzica de film la Paris?
\nV.C.: Mai int\u00e2i de toate, odata ajuns la Paris, am c\u00e2stigat o bursa la Conservatorul Superior din Paris, ca violist<\/p>\n

I.B.S.: Cum, ca violist?
\nV.C.: In fiecare an se acorda o bursa pentru un anumit instrument si in acel an a fost viola. Ca violonist, mi-a fost oarecum usor sa trec la viola si nevoia de-a avea o bursa in aceasta perioada mi-a dat aripi, mai ales ca eram, cum v-am evocat deja, foarte incurajat de Nadia Boulanger.<\/p>\n

I.B.S.: Ati inceput sa-mi spuneti, dar am deviat discutia, treptat. V-a primit la clasa d\u00e2nsei?
\nV.C.: M-a primit int\u00e2i la Conservatorul American din Fontainbleau, si dupa aceea am beneficiat si de lectii particulare de contrapunct si de analiza de forme. Cu generozitate mi-a oferit sa locuiesc, timp de sase luni, la ea acasa, pe \u201erue Ballu\u201c, intr-o camera de serviciu. Contactul cu Nadia Boulanger a fost determinant pentru mine<\/p>\n

I.B.S.: V-a clarificat drumul
\nV.C.: Mi-a dat foarte multa incredere, confirm\u00e2ndu-mi faptul ca nu trebuie sa-mi schimb drumul, ci sa merg pe linia mea, o linie de sinteza a mai multor stiluri. O alta int\u00e2lnire esentiala a fost cea cu Michel Legrand, a carui muzica o cunosteam inca din Rom\u00e2nia. M-am dus sa-l int\u00e2lnesc, insotit de tatal meu, la un concert pe care il dadea la sala Gaveau, si l-am rugat sa ma primeasca pentru a asculta ceva din muzica mea. Intrevederea a avut loc la el acasa, a apreciat diversele inregistrari si compozitii pe care i le-am prezentat si astfel, dupa o perioada de incercare, am devenit asistentul lui<\/p>\n

I.B.S.: Ce insemna asta?
\nV.C.: Timp de opt ani am colaborat la aranjamentele sau orchestratiile unor muzici de film sau ale unor discuri, c\u00e2nd Michel Legrand era prea ocupat sau plecat in America. Aceasta experienta a reprezentat un invatam\u00e2nt unic, care m-a pus in contact cu muzica de film, domeniu pentru care nu lucrasem p\u00e2na atunci<\/p>\n

I.B.S.: Dumneavoastra ati ajuns in situatia de a avea asistenti?
\nV.C.: Nu, fiindca nu pot, din punct de vedere artistic. Pentru mine orchestratia este esentiala, si din punct de vedere compozitional mi-e imposibil sa lucrez cu cineva. Colaborarea mea cu Michel Legrand a fost posibila pentru ca eu il admiram din adolescenta si ii cunosteam in amanunt muzica si stilul. La sf\u00e2rsitul unor sedinte de inregistrare, cum era cam tacut, l-am intrebat daca este multumit de orchestrarile si aranjamentele pe care i le facusem si tocmai le inregistrase. Mi-a raspuns: \u201eDragul meu, uit sa te felicit ca nu-mi mai dau seama de ceea ce ai scris tu si ce am scris eu!\u201c<\/p>\n

I.B.S.: Asta, da, compliment!
\nV.C.: Era un fel de osmoza<\/p>\n

I.B.S.: Asadar, aceasta relatie v-a propulsat in lumea filmului
\nV.C.: Mai ales in momentul in care Michel Legrand a decis sa se instaleze definitiv in America. Vroia sa plec cu el, fiindca, lucr\u00e2nd at\u00e2ta timp impreuna, se obisnuise cu mine. Hazardul a decis altfel. Cu c\u00e2teva zile inainte de plecare, ma aflam la el acasa c\u00e2nd primeste un telefon si il aud refuz\u00e2nd o muzica de film pe motiv ca pleaca in America. Ba mai mult, ii confirma celui care sunase ca si t\u00e2narul care lucra cu el, adica eu, va pleca impreuna cu el la Hollywood. Era Yves Robert. Mi-am luat inima in dinti si i-am marturisit lui Legrand ca as dori intens sa ram\u00e2n la Paris, ca sa scriu muzica acestui film, si sa-l regasesc in America mai t\u00e2rziu. Era o ocazie extraordinara pentru mine sa scriu, in sf\u00e2rsit, propria-mi muzica. Dupa c\u00e2teva momente de ezitare, a pus m\u00e2na pe telefon si i-a spus lui Yves Robert textualmente: \u201eDraga Yves, iti fac un mare cadou. Noteaza: Vladimir Cosma, 15 strada Jean Jacques Rousseau, telefon\u2026 El este t\u00e2narul care lucra cu mine\u201c. Asa s-a nascut prima mea muzica de film, scrisa pentru \u201eAlexandre le Bienheureux\u201c, cu Philippe Noiret, Marl\u00e8ne Jobert si Fran\u00e7oise Brion.<\/p>\n

I.B.S.: Acesta a fost norocul! Ati lucrat direct cu un regizor foarte cunoscut si cu actori celebri. Pe mine m-a marcat, la un momnet dat, un film care se numeste \u201eLe Bal\u201c, al lui Ettore Scola, in care coloana sonora este personajul principal \u2013 povestitorul \u2013, fiindca nu se vorbeste absolut deloc, totul se bazeaza exclusiv pe reactiile si gesturile actorilor, in perfect acord cu muzica ce traverseaza intreaga poveste a filmului, fara intrerupere. De mult imi doresc sa va int\u00e2lnesc si sa va intreb cum ati colaborat cu acest exceptional regizor?
\nV.C.: A fost una dintre experientele cele mai speciale si curioase din viata mea. Este un film mut, in care ai doar imagine si muzica, personajele danseaza de la inceput p\u00e2na la sf\u00e2rsit. Filmul fusese turnat pe o muzica deja inregistrata a compozitorului Armando Trovajoli, cu care Ettore Scola lucra intotdeauna. Actiunea se petrece intr-o sala de bal, \u201eLa Coupole\u201c, un templu al dansului popular, loc unde oamenii se int\u00e2lnesc, se abandoneaza, unde domnesc veselia si melancol\u00eda. Filmul povesteste o parte din istoria Frantei: frontul popular, Al Doilea Razboi Mondial, ocupatia si eliberarea Frantei de catre americani, revolutia din Mai 1968 etc., prin prisma muzicilor din fiecare epoca, ce actioneaza asupra memoriei colective. Dupa terminarea turnarii, distribuitorii au refuzat sa exploateze filmul, fiindca nu le placea muzica. Chiar scenaristii au considerat ca muzica nu respecta epocile si momentele istorice prezentate. Acest refuz a fost teribil pentru Scola, care acceptase muzica, dar avea de ales: ori schimba coloana sonora, ori nu ruleaza filmul. In aceasta situatie critica m-au contactat. Am plecat la Roma si, vizion\u00e2nd filmul, am realizat imediat ca trebuia o alta structura, o constructie muzicala complet diferita de cea existenta. Greseala era ca pe tot parcursul filmului se folosea numai muzica preexistenta. Mi s-a parut indispensabila prezenta unei teme originale, care sa dea unitate subiectului si care, adaptata prin ritmuri si culori orchestrale, sa lege diferitele epoci intre ele<\/p>\n

I.B.S.: Adica insailasera numai slagare
\nV.C.: Tocmai, si mie mi se parea ca emotia din anumite scene nu poate sa vina dec\u00e2t cu ajutorul unei muzici originale. Doua ore de film bazat pe un potpuriu muzical nu puteau crea o atmosfera incarcata de emotie, care sa vina in sprijinul imaginii. Am pledat pentru o osmoza totala, dar subtila, intre o muzica originala si alte muzici de epoca, cunoscute, insa alese de mine. Ettore Scola a protestat, spun\u00e2nd ca a turnat tot filmul cu muzici care ii plac si sunt deja in memoria colectiva si, deci, nu vroia sa schimbe nimic. Asa ca nu ne-am inteles si am plecat inapoi la Paris. Numai ca cei care urmau sa distribuie filmul au insistat pe l\u00e2nga Scola sa ajunga la o intelegere cu mine, altfel nu vor lansa filmul.<\/p>\n

 <\/p>\n

I.B.S.: Oameni tenace, acesti distribuitori.
\nV.C.: Profesionisti. Nu risca nimic. Peste o luna, s-a fixat o int\u00e2lnire la Paris cu Scola, care a acceptat p\u00e2na la urma sa vina pentru a asculta diferite propuneri de teme. Una din conditiile mele initiale a fost ca muzica sa fie inregistrata la Paris, cu muzicanti francezi.<\/p>\n

I.B.S.: De altfel, actiunea se petrecea la Paris.
\nV.C.: De la inceput p\u00e2na la sf\u00e2rsit. A inregistra o muzica tipic frantuzeasca cu muzicieni italieni era deja o eroare. De exemplu, acordeoanele italiene, care au clape ca la pian, nu suna ca acelea frantuzesti, care au o claviatura cu butoane.<\/p>\n

I.B.S.: Si stilul de c\u00e2ntat difera, nu?
\nV.C.: Bineinteles. Sonoritatea, stilul si sensibilitatea nu sunt deloc aceleasi. Am propus o viziune total diferita fata de conceptia lor initiala. Surpriza a fost faptul ca Scola a venit la mine acompaniat de\u2026 Armando Trovajoli!<\/p>\n

I.B.S.: Aoleu!
\nV.C.: Pe moment, am fost foarte surprins, dar Scola mi-a marturisit ca, necunosc\u00e2nd mare lucru in domeniul muzical, a dorit neaparat sa vina cu prietenul lui, Trovajoli, pe care il va pastra ca \u201esfatuitor\u201c. Trovajoli mi-a spus imediat: \u201eNu fiti jenat, domnule Cosma, dumneavoastra sunteti compozitorul muzicii filmului, eu sunt aici numai pentru a-l ajuta si sfatui pe prietenul meu din totdeauna, Ettore!\u201c. In ciuda bunelor intentii, aceasta scena a fost inceputul unei adevarate melodrame, care a durat vreo doua luni: atunci c\u00e2nd lui Scola ii placea o idee muzicala propusa de mine, Trovajoli o refuza, si viceversa.<\/p>\n

I.B.S.: Erau tot timpul in raspar.
\nV.C.: Cu mare greutate am inregistrat muzica, asa ca acum, c\u00e2nd mi-ai rememorat acest episod, ai trezit in mine un sentiment foarte special. Imi aduc aminte c\u00e2t ne-am luptat pentru ultima scena, c\u00e2nd toate personajele pleaca din sala, unul dupa altul si chelnerul, ramas singur, incepe sa scoata scaunele…<\/p>\n

I.B.S.: E o scena foarte lunga.
\nV.C.: Foarte, opt-noua minute. Mi se parea ca aceasta scena are nevoie de o constructie muzicala originala, pe principiul \u201eSimfoniei despartirii\u201c a lui Haydn, in care muzicantii ies treptat din scena. Am avut ideea de a incepe cu intreaga orchestra a balului si, treptat, sa ram\u00e2n in final doar cu un trompetist, care, timp de doua minute, sa se exprime singur. Se realiza o forta dramatica foarte interesanta. Ori Ettore Scola vroia \u201eQue reste-t-il de nos amours?\u201c, piesa lui Charles Trenet. Dupa enorm de multe discutii, am reusit sa-mi impun conceptia.<\/p>\n

I.B.S.: O adevarata lupta, dar care a dus, p\u00e2na la urma, la o capodopera!
\nV.C.: Va multumesc pentru apreciere. Filmul, in general, a fost foarte apreciat si a obtinut multe premii C\u00e9sar, inclusiv pentru muzica. Daca ma g\u00e2ndesc in mod retrospectiv, la multe dintre filmele la care am participat am avut discutii si am int\u00e2lnit dificultati pentru a convinge regizorul, caci eu nu scriu o muzica ilustrativa, cum spunea Stravinsky: \u201ede la musique papier-peint\u201c (muzica \u2013 tapet), ci o partitura care are o independenta fata de imagine, c\u00e2teodata chiar un decalaj, put\u00e2nd fi ascultata si fara film. Multor regizori le e frica sa riste, prefer\u00e2nd solutii mai conventionale.<\/p>\n

I.B.S.: Intr-adevar, o muzica prea prezenta poate distrage atentia privitorilor, poate deveni un personaj pe care regizorul nu si-l doreste. Apropo, ce parere aveti despre Moricone?
\nV.C.: Il admir foarte mult. A gasit culori orchestrale extrem de originale fata de tratamentul obisnuit al western-ului american.<\/p>\n

I.B.S.: Intr-adevar, \u201eOnce Upon a Time in West\u201c este remarcabil, dar ma g\u00e2ndesc la \u201eOnce Upon a Time in America\u201c, unde tot timpul am senzatia ca ascult Adagietto-ul lui Mahler din \u201eSimfonia a V-a\u201c.
\nV.C.: Un Mahler in care se simt scoala si transparenta italiana.<\/p>\n

I.B.S.: Pentru a creiona o imagine a dumneavoastra c\u00e2t mai complexa, v-as intreba pentru ce c\u00e2ntareti ati compus pe vremea c\u00e2nd traiati in Rom\u00e2nia?
\nV.C.: Pentru Dorina Draghici, Nicolae Nitescu, Gica Petrescu, Roxana Matei, daca iti mai spun ceva numele astea.<\/p>\n

I.B.S.: Cum sa nu! Au fost mari vedete in muzica usoara.
\nV.C.: Am scris, c\u00e2nd aveam cincisprezece ani, un c\u00e2ntec: \u201eSa stii ca te mint\u201c, care a facut un mare succes de public. Se c\u00e2nta mereu la radio, dar si in toate restaurantele. Aceasta reusita m-a convins ca pot avea un contact cu publicul prin compozitiile mele. Muzica nu e ceva abstract, este un dialog permanent intre compozitor si public. Am avut o revelatie la v\u00e2rsta de opt ani, c\u00e2nt\u00e2nd la vioara \u201eConcertul in la minor\u201c de Bach, acompaniat de tata la pian, in cadrul unui concert la Conservator. Venise d-ra Nitulescu Lupu, profesoara respectata si temuta, sa ma asculte. In Andantele concertului, am inchis ochii, transportat de frumusetea muzicii. Dupa concert, in culise, a venit d-ra. Niculescu Lupu si mi-a spus: \u201eN-a fost rau, dar de ce ai inchis ochii in partea a II-a?\u201c. I-am raspuns ca melodia era sublima si ma emotiona. \u201eBine \u2013 zice d\u00e2nsa \u2013, dar tocmai atunci arcusul nu mai era perpendicular pe coarde si ai facut tot felul de greseli. Sa nu-ti imaginezi ca vei fi in transa de fiecare data c\u00e2nd o sa c\u00e2nti, dar publicul, el trebuie sa fie, si pentru asta trebuie sa te uiti la ce faci si ai nevoie de o tehnica foarte buna.\u201c Acest episod m-a facut sa realizez ca muzica nu o faci doar pentru tine, pentru placerea ta, ci trebuie sa o impartasesti, ca dragostea. In tot ce am intreprins mai t\u00e2rziu, reactia publicului m-a ghidat mult. Insuccesele sunt, de multe ori, mai importante dec\u00e2t succesele; ma pun pe g\u00e2nduri, analizez cauzele si ma ajuta sa progresez.<\/p>\n

I.B.S.: Cu aceasta conceptie ati cucerit publicul francez, de altfel, ati compus pentru mari vedete internationale.
\nV.C.: Am scris si am colaborat cu Chet Baker, Ivry Gitlis, Mireille Mathieu, Nana Mouskouri, Charles Trenet, Juliette Gr\u00e9co, Roberto Alagna, Angela Gheorghiu, Vadim Repin, Jean Luc Ponty etc., etc.<\/p>\n

I.B.S.: Ce a insemnat Enescu pentru dumneavoastra?
\nV.C.: L-am admirat pe George Enescu de mic. Ca fost violonist, Enescu era pentru mine un ideal, avea un stil foarte personal si a creat o scoala violonistica ce a influentat o serie de mari artisti, ca Yehudi Menuhin, Ivry Gitlis, Christian Ferras. Alaturi de Fritz Kreisler si Jacques Thibaud, el a reprezentat esenta violonistica a inceputului de secol XX. In afara de aspectul violonistic, compozitorul George Enescu m-a impresionat si lucrarile lui ma emotioneaza profund. Are o muzicalitate unica si, cu toate ca stilul lui componistic nu s-a cristalizat complet si nu a ajuns, dupa parerea mea, la perfectiunea unui Ravel sau a unui Bartok, reprezinta personajul esential al scolii componistice rom\u00e2nesti, si lucrari ca \u201eSonata a III-a pentru vioara si pian\u201c sau \u201eOedip\u201c au devenit capodopere ale repertoriului universal. Cele doua \u201eRapsodii Rom\u00e2ne\u201c, lucrarile cele mai cunoscute ale lui Enescu, sunt doua piese unice, geniale, dar nu cred ca pot fi considerate \u201ecompozitii\u201c de Enescu, ci mai cur\u00e2nd \u201earanjamente\u201c sau \u201eprelucrari\u201c, caci toata esenta melodica si baza ritmica si armonica sunt preexistente in folclorul rom\u00e2nesc. Ne gasim in situatii similare cu unele \u201eDansuri ungare\u201c de Brahms, si ele preluate din folclorul maghiar, sau \u201eMarsul Rakoczy\u201c, adjudecat de Berlioz in \u201eDamnatiunea lui Faust\u201c, dar care, de fapt, este numai orchestratie pe o piesa preexistenta.<\/p>\n

I.B.S.: Sa inteleg ca v-ati intors pentru prima data in Rom\u00e2nia, dupa cincizeci de ani de absenta?
\nV.C.: Da. Am plecat in 1962. A fost una dintre emotiile cele mai intense pe care le-am trait.<\/p>\n

I.B.S.: De ce nu ati venit, ca tot rom\u00e2nul stabilit in strainatate, dupa 1990?
\nV.C.: Pur si simplu nu am avut timp. Eu nu calatoresc cu avionul si un voiaj in tren devine o expeditie lunga. Pentru a veni in Rom\u00e2nia, mi-am intrerupt activitatea in Franta doua saptam\u00e2ni, dar perspectiva de a dirija doua concerte cu Orchestra Filarmonica din Bucuresti, in sala Ateneului Rom\u00e2n unde, copil fiind, am descoperit arta muzicala si mi-am dezvoltat aceasta pasiune, m-a entuziasmat si m-a impins sa vin. Nu regret, dimpotriva!<\/p>\n

I.B.S.: Asadar, nu ati gasit doua saptam\u00e2ni in cincizeci de ani. At\u00e2t de ocupat sunteti?
\nV.C.: Nu uitati ca, in afara de muzicile a peste trei sute de filme de cinema si de televiziune, am scris si opera: \u201eMarius si Fanny\u201c, pe care am prezentat-o si am inregistrat-o cu Roberto Alagna si Angela Gheorghiu in rolurile principale si cu London Symphny Orchestra, dirijata de mine, patru concerte pentru solisti (vioara, violoncel, trompeta, saxhorn si orchestra), muzica simfonica si multe alte piese orchestrale, vocale, de muzica de camera, \u201eCantata 1209\u201c pentru soprano, cor mixt, narator si orchestra\u2026<\/p>\n

I.B.S.: Fantastic! Si inca aveti comenzi.
\nV.C.: Da, lucrez ca inainte si am, in plus, o activitate de dirijor din ce in ce mai importanta. Acum ma pregatesc pentru un concert pe care il voi sustine in luna iulie cu Orchestra Filarmonica din Sankt Petersburg, chiar la St. Petersburg.<\/p>\n

I.B.S.: Domnule Cosma, va doresc sa ram\u00e2neti in circuit multi ani de aici inainte, dar sa reusiti, totusi, sa mai veniti si pe la noi. Ati vazut ce succes ati avut la Filarmonica \u201eGeorge Enescu\u201c!
\nV.C.: Va repet ca nici nu va imaginati ce emotii si ce bucurie imensa mi-au prilejuit aceste doua concerte. Voi reveni cu mare placere. Poate vom reusi un concert mult mai bine mediatizat si, mai ales, cu mai putine invitatii pentru oficialitati si mai multe locuri in v\u00e2nzare pentru adevaratul public meloman.<\/p>\n

I.B.S.: Sper si eu sa ne revedem si sa colaboram c\u00e2t mai cur\u00e2nd. P\u00e2na atunci, la c\u00e2t mai multe \u201ebum\u201c-uri!
\nV.C.: Am vacanta o noapte si doua zile, c\u00e2t fac cu trenul p\u00e2na la Paris, apoi ma pun pe scris muzica unui film si, dupa aceea, pregatesc diferite piese pentru concertul din St. Petersburg.<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

VLADIMIR COSMA \u00een dialog cu ION BOGDAN STEFANESCU     Vladimir Cosma, singurul compozitor rom\u00e2n premiat cu doua premii C\u00e9sar, s-a intors dupa cincizeci de ani de cariera pariziana la Bucuresti. In tot acest rastimp a compus coloana sonora a peste trei sute de filme de lung metraj si inca pe-at\u00e2t pentru filme de televiziune… Cite\u0219te mai mult »\u201eLa Boum\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[7925],"class_list":["post-12412","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-vladimir-cosma"],"views":1838,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12412","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12412"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12412\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12412"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12412"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12412"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}