{"id":12403,"date":"2012-06-28T12:09:11","date_gmt":"2012-06-28T10:09:11","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12403"},"modified":"2012-06-28T12:09:33","modified_gmt":"2012-06-28T10:09:33","slug":"sase-atribute-pentru-cinematografia-din-hexagon","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sase-atribute-pentru-cinematografia-din-hexagon\/","title":{"rendered":"Sase atribute pentru cinematografia din Hexagon"},"content":{"rendered":"

Inventiva, \u00eendrazneata, diversa, auctoriala, generoasa, deci vitala<\/strong><\/em><\/p>\n

CANNES 2012<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

\u00cen deja traditionala, batuta si razbatuta competitie cu cinematograful american caruia \u00eei acorda tot respectul, altminteri binemeritat, date fiind valorile lui certe, autentice, incontestabile, ca si rolul de motor tehnologic al imaginarului audiovizual planetar, fie si atunci c\u00e2nd, sa o recunoastem, \u00eesi \u00eengaduie sa mai sara peste cal, obsedat de performante, voind a da relief dramatic exceselor de tot felul, un obicei al casei, cultura franceza ne apare echilibrata, constienta de rolul ei, mai mult apolinic dec\u00e2t dionisiac, purtat cu demnitate si cu respect fata de alte civilizatii. Cannes-ul ofera dovada cea mai buna a celor mai sus mentionate. Dar Cannes-ul nu poate fi \u00eenteles fara a acorda atentia cuvenita \u201electiilor\u201c sale, cu argumente peremptorii pe mai multe planuri. <\/strong><\/em>
\nFara a supara pe cineva, una dintre ele ar fi chiar surprinzatoarea, at\u00e2t de prompta luare de atitudine, ca o rafinata si discreta asumare, a Ministrului Culturii, doamna Aur\u00e9lie Filippetti, \u201enormaliana\u201c, \u201eagrejata\u201c \u00een literatura clasica, profesoara de umanioare, lansata \u00een politica, trec\u00e2nd de la Verzi la Partidul Socialist \u00eenca din 2006. Domnia sa, cum aratam cu alt prilej, a avut delicatetea de a multumi cineastilor din Hexagon, desi, ca sa fim drepti, nu au prea ocupat locuri prin palmaresurile acestei editii. Trebuie sa fii din tara care a inventat cinematograful si pe care \u00eel sustine cum nimeni nu o face altundeva \u00een lume spre a \u00eentelege un atare tip de imbold cultural. Autoare de romane (un titlu suna pe c\u00e2t de provocator, pe at\u00e2t de alarmist, de prapastios si de premonitiv \u2013 \u201eUltimele zile ale clasei muncitoare\u201c), cu un exercitiu al travaliului scriitoricesc, lipsita de ambitii exclusiviste, Fillippetti nu a acuzat nici festivalul, nici breasla, nici juriul, nici vreo casa de productie ca nu au acordat premii cineastilor conationali. Si \u00een niciun fel nu se poate admite ca nu are cunostinta de culisele domeniului, de dedesubturile problemei palmaresului.
\nLa Minister s-a \u00eenconjurat foarte repede de acei oameni cu adevarat capabili (specialisti \u00een informatii cibernetice, \u00een numeric, \u00een comunicatii, \u00een ascunzisurile legislatiei legate de proprietatea intelectuala, \u00een pirateria cibernetica etc.), neprelu\u00e2nd, ca pe la altii, lista veche doar spre a o ciuguli pe ici pe colea. Nici nu pot sa estimez daca si c\u00e2t a taiat \u00een carne vie. A ales echipa cea mai pregatita, analiz\u00e2nd critic vechea schema. Si aici este de luat nota. A facut-o repede si, nu ma \u00eendoiesc, foarte bine. S-a dus si la Cannes. I-a felicitat apoi pe cei care au reprezentat filmul francez la Mediterana. A si trasat, cu rafinament, datele actuale ale acestei participari, fara a da \u00een vreun fel sentimentul ca ar acuza pe cineva.
\nSi, ca sa fim drepti, \u00een acest an Franta nu a prea cules cireasa de pe tortul editiei, desi merita un loc, fara a-l circumstantializa. Cam acelasi lucru s-a \u00eent\u00e2mplat si cu o alta mare cinematografie mondiala, cea americana, care a avut si mai multe titluri aruncate \u00een lupta, fara ca vreunul sa-i ia ochii lui Moretti. Dintre cele trei filme franceze incluse \u00een selectia pentru Palme d’Or nici macar unul nu a impus vreun nume pe lista juriului. Cel mai \u201esustinut\u201c, mereu provocatorul Leos Carax, nu a razbit, \u00een ciuda eforturilor mediatice la care s-au dedat mai toti jurnalistii francezi acreditati la festival. Rasfatat, \u00eencurajat \u00een demersurile lui halucinante, zomboiste, deloc lipsit de fler si de inteligenta, Carax a propus un \u201eHoly Motors\u201c fara macar un singur \u201emotor\u201c ideatic omogen, functional. Personajul sau, o fantosa pe nume Domnul Oscar, b\u00e2ntuie prea alandala imaginarul ecranic, spre a-l putea accepta \u00een suita distonanta a ipostazierilor sale. Se vrea tata de familie, dar se comporta monstruos. Pare generos, dar irumpe din lunga sa masina, un Cadillac pentru care l-ar putea invidia David Cronenberg, \u00een strada, ca sa se manifeste, aici precum un cersetor. Mai mult gafeur dec\u00e2t gajeur, acest Monsieur Oscar ar putea fi luat si ca o incitanta paranteza polemica la acel domn Oscar \u00een masura sa impuna o traditie cinematografica de cel mai elegant succes. Nu sunt sigur de tinta subsidiara din conduita regizorala iconoclasta a domnului Carax si, p\u00e2na una alta, ma tem ca filmul sau a mers \u00eentr-o directie gresita, oricum, inabil zigzagata. Era greu de sperat ca \u201ehabemuspamam\u201c-ul Nanni Moretti ar fi putut accepta urcarea treptelor finale \u00een palmaresul de acesta controlat a unui film pe c\u00e2t de alambicat dramaturgic, pe at\u00e2t de eruptiv si de agresiv, cu o trama virulenta imagistic, \u00eensa lipsita de minimul evantai al reperelor morale. Asa se face ca efectul razelor \u201eleoscarax-iene\u201c asupra anemonelor canneze nu a dat rezultatul scontat. Din asta nimeni nu a facut o tragedie, si cu at\u00e2t mai putin francezii. Cu imaginatia lui debordanta, avangardista, Carax ar putea sa razbata \u00eentr-o alta editie \u00een palmares, cu siguranta atunci c\u00e2nd nu doar ca si-ar putea gasi presedintele de juriu afin, dar va si veni cu ceva mai aproape de sensibilitatea noastra si asa destul de devastata. Acum, ca sa nu fim mai catolici dec\u00e2t Papa, nici alegerile morettiene, extrase din ograda italiana (vezi aproape penibilul \u201ereality\u201c-urilor lui Matteo Garrone, evident sub nivelul estetic al \u201edupadealurilor\u201c noastre), nu au dat pe nimeni pe spate.
\nCu \u201eDe rouille et d’os\u201c, nici Jacques Audiard nu a reusit, desi s-a vorbit mult de prestatia actritei din rolul principal, Marion Cotillard. \u00cencarcat de o sensibilitate speciala, filmul sau atrage atentia asupra compasiunii si a firescului cu care ar trebui sa ne manifestam \u00een relatiile noastre, \u00een atitudinea fata de cei \u00eempinsi de hazard \u00een tragedie, \u00een disperare. Cumva \u201edeictica\u201c, prea directionata, morala filmului sau a contrastat cu lipsa de orice fel de repere a unora dintre povestirile aduse la Cannes \u00een 2012, dar nici nu a reusit sa obtina asentimentul celor care, pe \u00eentregul parcurs al festivalului, nu au putut sa uite drama senectutii \u00een doi, comandamentul de a o izbavi de suferinta pe cea alaturi de care ai parcurs o lunga existenta, mereu \u201ein praesentia\u201c, niciodata departe sau absent. \u00cenrudit \u00eentruc\u00e2tva, sub specia tematologica, desigur, cu \u201eIubire\u201c cu care, dupa \u201ePanglica alba\u201c, Michael Haneke a obtinut a doua sa Palme d’Or, filmul lui Audiard, axat pe \u00eenceputul unei relatii, nu a putut avea ca argument linistea existentiala a spatiilor epuizate afectiv, ca o fatalitate irevocabila a sentimentelor de la capatul vietii. Prima parte a unei relatii este \u00eentotdeauna mai av\u00e2ntata, mai \u00eencarcata de tensiune si imprevizibil, pe c\u00e2nd finish-ul de obicei intra \u00eentr-o lunga linie dreapta, aplatiz\u00e2nd evenimentele, decolor\u00e2ndu-le emotional si psihologic, \u00een ciuda \u00eencarcaturii sociale firesti.
\nAm lasat anume la urma al treilea film francez care s-a aflat \u00een sectiunea competitiva oficiala. \u00cemi este mai mult dec\u00e2t imposibil sa admit ca un Alain Resnais a fost inclus aici din complezenta, cum s-a insinuat la un moment dat. Nu-i vorba, traim vremuri complicate, c\u00e2nd nimeni nu mai are curajul sa arunce o privire catre cei care o merita. Francezii \u2013 si Cannes-ul, prin cei doi corifei ai filmologiei mondiale si, fara \u00eendoiala, ai industriilor audiovizuale, Gilles Jacob si Thierry Fr\u00e9maux \u2013 ne ofera, de fiecare data, privilegiul de a urmari creatiile marilor autori. Nu-l poti elimina pe Fellini, nu o poti da de-o parte pe Agnes Varda, nu-l poti ignora pe Antonioni, nu-i poti refuza un loc \u00een program lui Bertolucci si nu poti sa ram\u00e2i indiferent la verva, fie ea si c\u00e2teodata egolatra, a unui insurgent iremediabil pe nume Polanski. Nostalgia i-a facut pe multi sa citeasca filmul lui Resnais din acest an ca o parafraza la \u201eAnul trecut la Marienbad\u201c ori ca o trimitere din titlu la o replica din \u201eHiroshima, mon amour\u201c. \u201eVous n’avez rien encore vu\u201c suna, \u00eentr-adevar, ca un repros deghizat, ascuns \u00een politicoasa invitatie a unui celebru autor dramatic adresata celor care au jucat \u00een spectacolele dupa piesa sa, \u201eEurydice\u201c.
\nAdusi la un impresionant castel, invitatii redevin oameni obisnuiti, fara a uita ca sunt \u00een primul r\u00e2nd actori. Acest joc \u00eentre realitate si imaginar, \u00eentre prezent si trecut, are si c\u00e2tiva interpreti de prima m\u00e2na. Evolueaza aici Sabine Az\u00e9ma, sotia regizorului, \u00een tandem cu partenerul ei de scena si de ecran, Pierre Arditi: un adevarat regal. Avem un film de actori, dar si o noua proba de virtuozitate a ambiguitatii. Cu un atare capriciu auctorial, metamorfozat \u00een exercitiu actoricesc, fie si de incontestabila calitate, parea aproape imposibil sa-i vrajesti pe jurati. Hotar\u00e2ti, acestia nu au acceptat, de fapt, nici extravagantele altor dive. Vezi cam ce putea sa interpreteze, \u00eentr-o maniera desigur socanta, o Nicole Kidman, de pilda, \u00een \u201eThe Paperboy\u201c.
\nDaca e sa ram\u00e2nem la prima sectiune a festivalului, este de spus ca aceasta s-a \u00eencheiat cu un film francez, \u201eTh\u00e9r\u00e8se Desqueyroux\u201c, \u00een regia lui Claude Miller, nu de mult disparut. Nu a fost doar un binemeritat omagiu adus unui cineast blajin si unui moralist rafinat. A fost cu mult mai mult. A fost chiar un elogiu orientat catre un mod anume de a privi realitatea, de a fixa personajele \u00eentr-un peisaj bl\u00e2nd, unde respectul oamenilor fata de ei \u00eensisi \u00eei face sa ia hotar\u00e2ri grele, \u00een acord, \u00eensa, cu personalitatea acestora. \u00cen rolul principal feminin, Th\u00e9r\u00e8se, Claude Miller a distribut-o pe Audrey Tautou (vi-o amintiti, desigur, din \u201eFabulosul destin al lui Am\u00e9lie Poulain\u201c de Jean-Pierre Jeunet), fara a carei participare nu ar mai fi facut filmul, cum a si marturisit cineastul disparut.
\nCeva mai multe nume frantuzesti descoperim pe genericele filmelor de la Un Certain Regard si chiar pe lista premiilor de la aceasta sectiune. O poveste franceza prin felul de a caligrafia euforia unei iubiri nebune, \u201eLaurence Anyways\u201c, de Xavier Dolan, i-a oferit prilejul unei partituri de exceptie actritei Suzanne Cl\u00e9ment, premiata alaturi de Emilie Duquenne (Murielle) din \u201eA perdre la raison\u201c de Joachim Lafosse, o coproductie Franta-Elvetia-Luxemburg, semnata de un regizor nascut \u00een Belgia, de unde vine si actrita.
\nPremiul special al juriului a fost acordat filmului \u201eLe grand soir\u201c semnat de Benoit Del\u00e9pine si Gustave Kervern, povestea celui mai batr\u00e2n punk-ist cu c\u00e2ine din Europa \u00eentors la familie cu ocazia unui eveniment din viata fratelui sau. \u201eBatr\u00e2nul\u201c punk, pe nume Not, este interpretat de Benoit Poelvoorde, un specialist al partiturilor traznite. Un francez (Laurent Cantet) se afla pe genericul unui film consacrat capitalei cubaneze \u2013 \u201eSapte zile la Havana\u201c.
\nO surpriza. \u00cen \u201eTrois mondes\u201c de Catherine Corsini, de la aceeasi sectiune, se vorbeste si rom\u00e2neste, pornind de la faptul ca sotia victimei unui accident vine din Moldova.
\nSi la Un Certain Regard, gala de premiere a fost urmata de o productie franceza \u2013 \u201eRenoir\u201c de Gilles Bourdos -, povestea ultimilor ani ai lui August Renoir, tatal foarte celebrului Jean Renoir, pictor si cineast. Derulat \u00een peisajul mediteranean al Coastei de Azur, filmul propune re\u00eent\u00e2lnirea cu un mare actor, Michel Bouquet, \u00een rolul lui August.
\nPrintre filmele prezentate \u201e\u00cen afara competitiei\u201c s-a aflat si documentarul aniversar \u201eUne journ\u00e9e particuli\u00e8re\u201c (dosarul nr. 4 dintr-o Istorie a festivalului), prin care, din nou, Gilles Jacob ne ofera cu generozitate portretul Cannes-ului prin pleiada marilor cineasti pe care i-a promovat si premiat: Gus van Sant, Fratii Coen, Aki Kaurismaki, Roman Polanski, Nanni Moretti, Ken Loach, Zhang Yimou, Bille August, Chen Kaige, Abbas Kiarostami, Walter Salles, Wong Kar-Wai, Elia Suleiman, Takeshi Kitano, Claude Lelouch, Fratii Dardenne, Atom Egoyan, Jane Campion. Presedintele Gilles Jacob a folosit ocazia aniversarii celei de a 60-a editii spre a-i filma pe cei 34 de realizatori care au contribuit la construirea operei \u201eChacun son cin\u00e9ma\u201c. Asistat de Samuel Faure, Jacob a supravegheat filmarea acestora, \u00eentr-o \u201ezi speciala\u201c din 2007, spre a ne oferi chipurile lor la a 65-a aniversare, \u00een 2012. O idee excelenta, nu doar a unui presedinte de festival, ci si a filmologului care stie foarte bine ce poate \u00eensemna o asemenea ocazie \u201eparticulara\u201c, c\u00e2nd poti \u00eent\u00e2lni at\u00e2tia titani ai filmului mondial.
\nDin aceeasi serie memorialistica face parte si \u201eJournal de France\u201c de Claudine Nougaret si Raymond Depardon. Nu vom putea uita documentarul consacrat de un specialist al genului \u201ebiopic\u201c si respectiv \u201e making-of\u201c, autor de portretizari cinematografice, Laurent Bouzereau, lui Roman Polanski, urmarindu-i biografia de la copilaria \u00een ghettoul din Cracovia, p\u00e2na \u00een actualitate, film\u00e2ndu-l alaturi de sotia acestuia, actrita Emmanuelle Seignier.
\nSe \u00eentelege ca participarea Frantei la Cannes 2012 este mult mai ampla. Nu voi lua \u00eensa \u00een seama, aici, sutele de scurtmetraje proiectate la Short Film Corner si nici pe cele de la Cin\u00e9fondation ori chiar de la Saptam\u00e2na Criticii sau de la Quinzaine des R\u00e9alisateurs, spre a nu mari prea mult spatiul acestui comentariu. La un singur aspect ma voi opri.
\nS-a insinuat ca \u00een 2012 participarea regizoarelor femei a fost mai mica dec\u00e2t altadata. Voi mentiona, totusi, o prezenta care ar fi meritat o mult mai mare atentie. Sandrine Bonnaire, autoarea unui film delicat \u2013 \u201eJ’enrage de son absence\u201c, \u00een programul de la Saptam\u00e2na Criticii -, aduce pe ecran povestea unui destin fr\u00e2nt de o iubire pierduta. Cineasta \u00eel \u00eent\u00e2lneste pe primul iubit al mamei ei, ajuns un \u201eclochard\u201c, reinvent\u00e2ndu-l \u00eentr-o pioasa aducere aminte. Distrus de pierderea iubirii, vagabondul, interpretat de William Hurt, suporta greu rana afectiva, marcat pentru tot restul vietii. Jumatate documentar, jumatate fictiune, filmul preia ca titlu o fraza (\u201eJ’enrage de son absence\u201c) datorata lui J\u00e9rome Tonnere, coscenarist alaturi de Sandrine Bonnaire, consacrata lui Fran\u00e7ois Truffaut.
\nAu ramas multe de mentionat. Este impresionant, de pilda, sa constati c\u00e2te filme sunt produse cu participarea televiziunii sau la c\u00e2te a contribuit Primaria Parisului. Ca sa nu mai amintesc de diferitele fonduri cinematografice de \u00eencurajare, de pilda, cel destinat sudului francofon. Mai sunt, desigur, actiunile culturale de amploare, proiecte impresionante, cum ar fi Festivalul filmelor restaurate, anuntat de Cinemateca Franceza prin directorul acesteia, Serge Toubiana.
\nVenind imediat dupa alegerile prezidentiale, festivalul a evitat abordarile politice. Nu le-a interzis, ci doar le-a am\u00e2nat. Pentru editia din 2013, iata, se anunta un documentar special, o ilustrare a primelor sase luni petrecute de noul presedinte al Frantei, Fran\u00e7ois Hollande, la Palatul Elys\u00e9e. Filmul are ca titlu, provizoriu, desigur, \u201ePuterea\u201c si un buget de 1,5 milioane euro. Sa precizam ca regizorul acestui documentar este Patrick Rotman, nimeni altul dec\u00e2t cel care a realizat \u201eLa conquete\u201c, consacrat alegerii lui Nicolas Sarkozy. O echipa redusa va fi prezenta \u00een masinaria Palatului spre a observa cum un om devine presedintele Republicii. De \u00eenteles ca un asemenea documentar nu va putea lipsi din programului editiei din 2013 a Festivalului de la Cannes.
\nFara a voi sa tragem o concluzie, devine limpede c\u00e2ta forta, c\u00e2ta inventivitate, c\u00e2ta inspiratie individuala si colectiva, c\u00e2t elan si c\u00e2t sprijin generos din partea statului, dar si c\u00e2ta responsabilitate, c\u00e2ta lipsa de emfaza, de ambitii gratuite, c\u00e2ta rabdare, c\u00e2ta delicatete \u00een a nu acuza absenta premiilor incumba un asemenea angrenaj cinematografic cum este cel francez.
\nGreu de egalat, aceasta institutie a culturii cinematografice si audiovizuale, cea din Hexagon, ar trebui sa mobilizeze si energiile de prin alte parti, spre a oferi un model pentru toti cei care, \u00eentr-un fel sau altul, sunt implicati \u00een promovarea domeniului. \u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 <\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Inventiva, \u00eendrazneata, diversa, auctoriala, generoasa, deci vitala CANNES 2012     \u00cen deja traditionala, batuta si razbatuta competitie cu cinematograful american caruia \u00eei acorda tot respectul, altminteri binemeritat, date fiind valorile lui certe, autentice, incontestabile, ca si rolul de motor tehnologic al imaginarului audiovizual planetar, fie si atunci c\u00e2nd, sa o recunoastem, \u00eesi \u00eengaduie sa… Cite\u0219te mai mult »Sase atribute pentru cinematografia din Hexagon<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[2328,6009],"class_list":["post-12403","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cannes","tag-cinematografia-franceza"],"views":1960,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12403","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12403"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12403\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12403"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12403"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12403"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}