{"id":12391,"date":"2012-06-28T12:01:44","date_gmt":"2012-06-28T10:01:44","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12391"},"modified":"2012-06-28T12:02:02","modified_gmt":"2012-06-28T10:02:02","slug":"%e2%80%9emancarea-nationala-este-cea-facuta-de-bunica-atunci-cand-se-aduna-familia-la-sarbatori-%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/%e2%80%9emancarea-nationala-este-cea-facuta-de-bunica-atunci-cand-se-aduna-familia-la-sarbatori-%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"\u201eMancarea nationala este cea facuta de bunica atunci cand se aduna familia la sarbatori…\u201c"},"content":{"rendered":"

Sergiu Singer in dialog cu Catalin D. Constantin<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

L-am cunoscut pe Sergiu Singer in 2003, prin intermediul unei carti. Volumul avea un titlu frumos, se chema \u201eLavanda si usturoi\u201c, un colaj foarte reusit de text si imagine, de amintiri, retete de bucatarie, fotografii ale caselor vechi din Bucuresti. Am scris o cronica a cartii-obiect in \u201eRom\u00e2nia literara\u201c si, la scurta vreme, am primit un telefon din partea autorului. Dorea sa ne cunoastem si m-a invitat la o cafea, convins, atunci, ca sunt mult mai in v\u00e2rsta si de aceea am inteles anii despre care scria. A fost inceputul unei prietenii speciale si al unei colaborari frumoase, pentru ca, peste trei ani, am fost editorul celei de-a doua cartii pe care a scris-o, romanul \u201ePioneze si h\u00e2rtie albastra\u201c.<\/strong><\/em>
\nArhitect si scenograf, Sergiu Singer se stabileste la inceputul anilor \u201860 in Germania Federala, unde face arhitectura si colaboreaza, ca scenograf, cu teatrele mari din Germania. Lucreaza ani buni in televiziune si film. Deschide, in 1974, pornind de la preocuparile sale culinare, un restaurant romantic, apreciat de ghidul Michelin.
\nAcum vine des la Bucuresti si, de fiecare data, reluam cafeaua de la prima carte… numai ca, intre timp, aceasta a devenit o iesire in toata regula la un restaurant bucurestean. C\u00e2teva discutii de la cea mai recenta vizita a sa la Bucuresti, purtate pe timp de ploaie intr-un restaurant, despre gastronomie si arta bucatariei, au fost punctul de pornire al acestui interviu. L-am intrebat daca accepta sa vorbeasca \u201epublic\u201c despre acest subiect, mai putin cunoscut. Raspunsul a venit imediat: \u201ePentru tine, oric\u00e2nd!\u201c<\/p>\n

Printre activitatile dumneavoastra, foarte diferite, sunt si preocuparile gastronomice si gastrozofice. De unde vine interesul pentru ele?<\/strong><\/em>
\nProbabil este un impuls atavic, hrana si adapostul au fost cu singuranta primele necesit\u00e3ti ale premergatorilor nostri.
\nC\u00e2nd ma jucam in nisip, faceam castele sau torte si nu eram singurul copil care facea asta. Posibil ca ingemanarea asta sa iasa mai t\u00e2rziu la iveala.
\nCel putin asa imi explic eu.
\nAlta explicatie ar fi cutia primita in dar, c\u00e2nd am implinit cinci ani, in care erau cuburi si forme de lemn, din care, cu fantezia de copil, se puteau face, cu aceleasi elemente, constructii diferite. As recomanda-o studentilor de la arhitectura, chiar l\u00e2nga laptop.
\nJucaria se numea \u201eBaukasten\u201c. \u201eBau\u201c inseamna constructie, \u201ekasten\u201c, cutie.
\nEu imi dorisem, de fapt, ca tot rom\u00e2nul, o masinuta de tabla, cu pedale… Nu mi-a fost dat s-o am, dec\u00e2t dupa douazeci si cinci de ani. Si era motocicleta.
\nAdevarul adevarat a fost promisiunea bunicului sa-mi finanteze studiile, daca invat si o meserie. Brutar, cofetar sau bucatar. I-am promis, dar n-am putut sa-i duc dorinta p\u00e2na la sf\u00e2rsit. Trupele eliberatoare l-au eliberat si pe el de greutatea averii care-i mai ramasese, iar dupa un timp s-a urcat la cer, las\u00e2ndu-ma cu promisiune neimplinita. Asadar, cred ca si mustrarile de constiinta m-au ajutat ca azi sa am doua planuri de activitate.
\nCe n-am uitat din copilarie au fost formele de lemn cu principiul lor modular. Un astfel de sistem il aplic si azi. In arhitectura, dar si in bucatarie. C\u00e2nd gospodaria este bine organizata, ai totdeauna la indem\u00e2na ce iti trebuie sa aplici acest principiu si sa gatesti varianta potrivita.
\nLa urma urmelor, c\u00e2nd ma uit la Universitatea Lomonosov sau la Casa Sc\u00e2nteii, imi reamintesc de \u201etorta de nunta\u201c cu turnulete si decoratii de zahar. Deci au fost si altii in situatia mea!<\/p>\n

Cum ati invatat, totusi, sa gatiti?<\/strong>
\nFoarte simplu! Desi eram deja in stare sa pun apa la fiert, am invatat sa gatesc cu adevarat probabil din foame. Era dupa eliberarea noastra de fratii mai mari. Trecusem de studentie, era foamete… cam pe c\u00e2nd a fost postul festivalului… leatul meu stie.
\nNu se gasea nimic de cumparat. Nimic, nimic! Si atunci m\u00e2ncai ce gaseai, dar daca gaseai ceva intrebai \u201ee mai bun cu mustar sau fara\u201c? Unele feluri asa se invata. Putini isi mai aduc aminte de timpurile c\u00e2nd la Rompescaria se gaseau numai capete de peste, si aia st\u00e2nd la coada.
\nEram o grupa de prieteni si fiecare statea la alta coada. Principiul era urmatorul: fiecare putea sa procure ceva, unul castraveti, altul masline, altii cartofi si malai. Unul dintre prieteni era jurnalist la \u201eInformatia Capitalei\u201c si putea sa cumpere de la Cooperativa Partidului, din centrul orasului, undeva aproape de Vasile Lascar, ulei, carne, peste, oua , br\u00e2nza, dar de fiecare data cam altceva si totdeauna dramuit. Si sa zicem ca astazi a adus o bucata de peste. Altul cumparase niste cartofi, altul niste morcovi, altul stiu eu ce a mai gasit… p\u00e2ine… Si ne adunam s\u00e2mbata seara la un prieten care statea in fosta locuinta a parintilor lui. Statea cu mai multi in locuinta, dar se inhamasera si ei la cantina colegiala. Eu faceam treaba de bucatar, doar mai curatasem cartofi si in armata. Tocmai se inventase televizorul, care era pus pe masa in bucatarie ca sa ne ameteasca foamea, cu noi toti in jurul mesei. N-a murit nuci unul de foame, eram veseli si asa am invatat sa inventez bucate.<\/p>\n

Cum va impartiti atentia intre at\u00e2tea activitati paralele?<\/strong><\/p>\n

Activitati mele au fost si sunt alternative, dar pentru ca incerc sa nu scap din vedere vreuna dintre ele par paralele, mai ales in perioadele de trecere de la una la alta.
\nAm ajuns la v\u00e2rsta la care imi permit sa refuz sa fiu \u201ebaiat bun la toate\u201c, ca arhitect pentru constructii concepute de investitori onerosi, cu intreruperi si schimbari de profil pe parcurs, jertfe pe altarul lui Mamon.
\nDegeaba faci un proiect bun, daca nu poti sa sui dintr-o rasuflare treptele la 30 de etaje, ca sa controlezi personal executia si detaliile, lucrul cel mai important in arhitectura! La urmarirea proiectului prin \u201edelegatie\u201c nu iese nimic.
\nCa si in gastronomie, numai ca miscatul in bucatarie imi este mai usor.
\nDe fapt, am facut cam tot ce am vrut, c\u00e2nd una, c\u00e2nd alta, dar consecvent, nu m-am oprit la \u201egata, asta am invatat si asta fac!\u201c. Am trecut de la arhitectura la scenografie, iar inapoi la arhitectura, am facut bucatarie, gastronomie, am scris o carte… ba nu, doua!… Toate pentru placerea mea. De gatit, gatesc tot pentru mine, de dragul artei si al simtului gustativ. Ce-mi face placere nu ma oboseste.<\/p>\n

Inteleg ca dumneavoastra considerati bucataria o arta!<\/strong>
\nBinenteles! Arta culinara nu are o muza a ei. Exista insa, ca si in muzica, compozitor si virtuoz. Nu e obligatoriu ca un compozitor sa fie un virtuoz si nu e obligatoriu ca virtuozul sa fie compozitor, dar trebuie sa se int\u00e2lneasca pe plan artistic. In marile restaurante exista un singur compozitor si mai mai multi virtuosi. De acolo, si pretul bucatelor, si calitatea lor. In restaurantele mai mici, compozitorul si virtuozul sunt aceeasi persoana. Are pe de o parte talent, pe de alta parte este posesorul unei tehnologii adecvate sau chiar inventatorul ei.
\nUnii consumatori accepta, din pacate, produsul culinar al unor bucatari care nu stap\u00e2nesc arta gatitului, fac\u00e2nd breasla de rusine. C\u00e2teodata am impresia ca sunt la un concert clasic, dar ca la b\u00e2lci: Beethoven, la trombon de tinichea, nici macar de alama, intr-o sala cu surzi. Cum e turcul, si pistolul!<\/p>\n

Ce ati adus din copilarie si tinerete in activitatea actuala?<\/strong>
\nLa noi acasa s-a m\u00e2ncat bine si opulent. In bucataria noastra avea fiecare rolul lui bine definit, tata, cu cumparaturile, mama, cu gatitul, mamaia, cu sfaturile si eu, cu dusul resturilor menajere la gaini. Nu mai vorbesc de aportul lui Grivei.
\nTata se ducea des la piata si ma lua cu el, mai ales c\u00e2nd vara incepea sa intre in toamna si tarabele erau si mai pline. Ii placea foiala taranilor si a gospodinelor, bogatia de legume, de verdeturi, mirosul de proaspat. El stia sa cumpere ce trebuie si se bucura de fiecare data cand o \u201enimerea\u201c si fiindca marul nu cade departe de pom, am si eu aceleasi bucurii. De la el am inteles de unde si cum vin alimentele, daca sunt proaspete, dar mai ales daca sunt bine gatite si cu dragoste, asa cum se m\u00e2nca cinstit-lautareste intr-o o casa din Rom\u00e2nia, o tocana de carne cu sare, piper, usturoi si legume.
\nTot parintii m-au invatat sa respect hrana si pe cei care o procura, sa o pregatesc, sa apreciez ce se pune in farfurie si sa nu man\u00e2nc doar ca sa ma tin in viata.
\n\u201eEu nu vreau, nu vreau spanaaaac!\u201c Bun, rau, copii m\u00e2n\u00e2nca! Nu se punea in discutie sa nu man\u00e2nci: nu man\u00e2nci, ram\u00e2i flam\u00e2nd, primesti trei zile aceeasi m\u00e2ncare! Asta era alta fateta a educatiei. Poate era bine, poate era rau. Aversiunile legate de o int\u00e2mplare nu erau recunoscute in psihologia copilului, iar alergia nu se inventase inca.
\nN-am murit nici unul, nici eu, nici fratele meu, nici verii mei, care aveau aceeasi educatie spartana si toti suntem niste namile de oameni.
\nA trebuit sa man\u00e2nce ce se punea in farfurie, discutiile de protest veneau dupa masa si mama tragea concluziile ei.<\/p>\n

De c\u00e2te ori veneam acasa de la vreun prieten, sau de la o aniversare ma int\u00e2mpina intrebarea mamei: \u201eCe v-au dat?\u201c sau \u201eAi m\u00e2ncat ceva acolo?\u201c\u2026
\nT\u00e2rziu am constatat ca nu era numai simpla curiozitate. Dupa ceva timp, unele bucate apareau si acasa, in alte variante, poate perfectionate sau simplificate, las\u00e2ndu-ma pe mine sa fac comparatie. Asa am devenit constient de ce pun in gura si asa am devenit pe de o parte pretentios, pe de alta am inceput sa savurez si lucrurile foarte simple, dar reusite… Insa gris cu lapte nu m\u00e2n\u00e2nc nici daca ma omori!<\/p>\n

Ati fost totdeauna exigent la m\u00e2ncare?<\/strong>
\nDa! M\u00e2n\u00e2nc constient!
\nBineinteles ca in decursul anilor am m\u00e2ncat si de foame cumplita, doar am luat masa la cantina, multi ani, unde, cu foarte rare exceptii, nu prea aveai ocazia sa te bucuri sau sa savurezi blidul umplut cu \u201eciorbal\u00e2cul\u201c.
\nC\u00e2teodata se mai nimerea o carne cu varza, sau o ciorba de fasole. Erau minunate, mai ales c\u00e2nd seful bucatatar era o femeie care gatea ca pentru copiii ei. Si astazi, c\u00e2nd imi aduc aminte, inghit in sec! Sunt anumite bucate care, gatite in cantitati mari si care, astept\u00e2nd putin in oala, chiar si o zi, sunt mult mai bune dec\u00e2t daca le faci \u201e\u00e0 la minute\u201c.
\nAsta o spun mai pe tacute, ca sa nu auda criticii de gastronomie, mai ales cei cu aplicatii normative. As vrea insa sa-i vad m\u00e2nc\u00e2nd sarmale facute \u00e0 la minute!<\/p>\n

Ce intelegeti prin arta de \u201ea m\u00e2nca bine\u201c?<\/strong>
\nIn orice caz nu a m\u00e2nca mult!
\nIn afara de a gati bine, a m\u00e2nca bine este tot o stiinta si tot o arta. Invatata acasa in cei primii sapte ani. Cu incetul se mai rafineaza prin lumea in care te inv\u00e2rtesti, prin cultura si din dragostea de m\u00e2ncare buna.
\nIn familiile cu traditie, aspectul, pregatirea si gustul m\u00e2ncarurilor sunt de o importanta centrala, mai ales la o sarbatoare. Bunica stia asta.
\nCel putin de aceeasi importanta pentru prezentare si gust se bucura dineurile, la int\u00e2lnirile de afaceri sau de stat, prin care se marcheaza traditia si cultura societatii respective.
\nPentru astfel de ocazii trebuie sa fii bine pregatit si nu este niciodata prea t\u00e2rziu sa incepi cu autoeducatia, s-ar putea sa fii invitat.
\nEu cred ca educatia \u201econsumatorului\u201c este foarte grea, dar foarte necesara, mai ales ca fiecare crede ca n-are nevoie de ea.<\/p>\n

Cum ati pastrat de-a lungul anilor traditia, aici si acolo?<\/strong>
\nCa toata lumea, am fost lovit si eu de intemperiile politice ale tarii, si de dreapta si de st\u00e2nga, nu prea se mai gasea cu ce sa perpetuezi traditia.
\nTraditia a ajuns la mine prin notarea retetelor din familie, facute sau auzite de pe ici pe colea de mama, care era o mare colectionara de retete… Dar mai ales de prajituri, pe care le nota chiar si pe plicurile de pe biroul tatei. Am mostenit de la ea retete notate chiar si pe coperte de carte.
\nLe-am pastrat frumos, intr-o cutie, si ma folosesc adesea de ele inainte ca anii sa ingalbeneasca h\u00e2rtia si sa decoloreze cerneala.
\nE la mintea cocosului! Era demult vremea sa fac ce fac acum: le pun in ordine, le gatesc si le adaptez, le fotografiez, le digitalizez, asa cum multi isi scriu memoriile in care se dau mari si tari. De fapt, daca ma g\u00e2ndesc bine, si astea sunt memorii. Memorii comestibile. Placerea de a le m\u00e2nca cu prietenii nu poate fi completata dec\u00e2t de un tutar care da aprobativ din cap si face tot timpul: ttt, ttt, ce gust bun are, ttt, ttt, ce bun este! Asta este meteahna bucatarilor, au nevoie de aplauze pentru arta lor, imediat, fiindca durata de viata a produsului lor artistic, a operei lor de arta, e mai scurta. Dar nu chiar efemera. Gustul iti ram\u00e2ne pe limba si imaginea pe creier.<\/p>\n

Asadar, sunteti de parere ca si prin bucatarie se transmite traditia!<\/strong>
\nDaca bucatarul o are, sau are de la cine s-o primeasca.
\nPentru a perpetua traditia e nevoie de inteligenta si de creativitate. Fara inteligenta, nu se poate doza amestecul de stiinta, de aplicatie omeneasca, de experienta si de intuitie pentru perceperea esentiala a acestei arte, a acestei meserii, dupa mine la fel de nobila ca si arhitectura. Dar la am\u00e2ndoua artele, talentul sta inainte de toate. Nu orice scripcar devine Yehudi Menuhin.
\nDoua meserii atavice, cum am mai spus. Este peiorativ sa spui: \u201eeh, e numai bucatar\u201c. O aberatie, pentru ca sunt bucatari care pot sa bage in buzunar un doctor universitar in \u201etoatecelea\u201c. Pentru a tempera oda, semnalez ca sunt printre bucatari si multi cabotini, ca in orice arta.<\/p>\n

De ce se pune pret at\u00e2t de mare pe un bucatar care face in acelasi timp si patiserie?<\/strong>
\nCred ca din cauza cumularii de meserii, simplific\u00e2nd coordonarea.
\nTraditia s-a pastrat in patiserie mai bine, datorita retetelor mai rigide care trebuie respectate cu precizie.
\nUn bucatar bun este cel care poate improviza.
\nUn patisier bun este cel care reproduce reteta permanent bine.
\nUn restaurant bun avea totdeauna, in afara de mai multi bucatari, si un patisier bun.
\nAstazi, datorita capacitatilor micsorate ale restaurantelor, cam toti bucatarii profesionisti inclina incet-incet si spre patiserie, prelu\u00e2nd si rolul acesta, care, se pare, le face o placere deosebita.
\nIn ce ma priveste, c\u00e2nd bucataresc, fac tot felul de experimente, unele reusite si altele mai putin reusite. Norocul meu cel mare este c\u00e2inele meu, care nu face nazuri la m\u00e2ncare si da din coada chiar c\u00e2nd sunt in drum spre bucatarie, astfel ca urmele nereusitei dispar repede, ceea ce imi da o stare de spirit mai buna.<\/p>\n

Aveti de g\u00e2nd sa publicati ceva din \u201ememoriile comestibile\u201c?<\/strong>
\nProiectez o \u201econstructie\u201c facuta din imagini si text si o parte de \u201etraditie\u201c digitalizata, o compoztiie armonica, dar precisa, si precizez ca o asamblez pentru mine.
\nDespre prima mea carte, \u201eLavanda si usturoi\u201c, s-a spus la lansare ca am construit-o ca un arhitect.\u201c Era adevarat. E valabil si acum, dar am mai multe experiente gastronomice, pe care le pun la r\u00e2nd asa cum cred eu, fiindca e santierul meu. Deocamdata nu scriu o carte… poate sa devina o carte, daca pornesc de la ideea ca arta culinara este un semn de civilizatie si o publicatie cu bucate este astazi cultura generala. In nici un caz un manual normativ de bucate, mai cur\u00e2nd o \u201efictiune\u201c up to date. Personajul principal este \u201em\u00e2ncarea\u201c, care trebuie sa aib\u00e3 gustul, mirosul si culoarea de sa-ti lase gura apa, fara urma de frustrare.
\nPentru documentare istorica sau stiintintifica, in ghilimele bine\u00eenteles, dau m\u00e2na libera la tastatura Sf\u00e2ntului Internet!<\/p>\n

Tocmai asta voiam sa va intreb, ce raport exista intre gust si imagine?<\/strong>
\nIntrebare cruciala, fiindca nu tot ce e bun arata bine… si nu tot ce arata bine e bun. Problema asta o am si eu, trebuie sa stii unde si mai ales ce concesii sa faci. Imaginea influenteaza sucul gastric si lasa sa-ti ploua in gura, cum am spus mai inainte, m\u00e2nc\u00e2nd-o cu ochii.
\nPentru cei care bucataresc cu placere este de ajuns fotografia unei bucate si o dibuesc ei repede cum trebuie facuta. E ca o notita dintr-un lexicon culinar sau ca la retetele vechi. De facto, o \u201enotita optica\u201c.
\nRam\u00e2n la ideea ca arta culinara, ca si fotografia, sunt semne de civilizatie.
\nFotografiile bucatelor puse la masa sunt poate mai incarcate in intelesuri dec\u00e2t o notita. Totusi nu reusesc dec\u00e2t partial sa economisesc reteta scrisa. Suntem inca generatiile care se mai inteleg prin scris si citit.<\/p>\n

C\u00e2t de cunoscuta e bucataria noastra in lume? Proiectele dumneavoastra includ si bucatele noastre? <\/strong>
\nRichard Herring, in \u201eLexiconul bucatariei\u201c, aparut prima oara in 1907, reeditat p\u00e2na azi de zeci de ori, specifica la bucatariile regionale un numar substantial de bucate rom\u00e2nesti.
\nLa intrebarea clasica a unui strain \u201ecare-i m\u00e2ncarea nationala rom\u00e2neasca\u201c, protocolul a hotar\u00e2t un raspuns prompt: \u201esarmale cu mamaliguta\u201c.
\nRaspunsul e bun, dar nu la aceasta intrebare! Sarmaua, cu sau fara mamaliga, este rasp\u00e2ndita prin Europa la fel ca si chiftelele, sau tocana, bineinteles cu denumiri locale.
\nM\u00e2ncarea nationala este cea facuta de bunica atunci c\u00e2nd se aduna familia la sarbatori… si sunt multe bunici!<\/p>\n

Interesul meu se axeaza insa pe retete personale, nici internationale, nici specifice, la care influenta anilor de \u201eacasa\u201c e de necontestat. Sunt lucruri din copilarie si din tinerete pe care nu le uiti. Tin seama insa ca bucatele traditionale s-au modificat in timp, fie din lipsa ingredientelor, fie prin schimbarile tehnologice din bucatarie. Poti fi sigur ca \u201epuiul la ceaun\u201c, tot in cratita se face! Dar inca nu exista \u201emamaliguta instant\u201c, asa ca nu arunca facaletul!
\nAtunci ce va mai lipseste ca sa o puneti in pagina?
\nNiste baliverne care sa faca totul mai digerabil, si poate ceva mai picant.<\/p>\n

De obicei, o publicatie se adreseaza unui public tinta. Pentru cine pregatiti proiectul dumneavoastra?<\/strong><\/p>\n

Pentru toti cei care s-au plictisit sa faca aceeasi m\u00e2ncare, pentru ca alta alternativa nu e oferita de piata alimentara sau pentru cei care-si deschid frigiderul, se uita inauntru si nu stiu ce sa faca cu lucrurile de acolo, fiind putin obositi de repetarea materiei prime.
\nPentru cei carora le lipseste educatia casnica, la unii din prea putin timp si din dezinteres pentru hrana buna, la altii din lipsa placerii gustului, suprimata in copilarie cu cine stie ce m\u00e2ncaruri \u201esanatoase\u201c, dar gretoase.
\nPentru cei cu paiul de la \u201eracoritoare artificiale\u201c in gura, care nu mai au nevoie sa man\u00e2nce, ca totul e dulce si dulce le place. Asa si arata, ca o bucata de vata de zahar pe bat, cum se cumpara la b\u00e2lci…
\nAm devenit cam rau cu ei, dar nu poti sa scoti pe cineva din amorteala fara sa-l zg\u00e2lt\u00e2i. Abia dupa aia vin \u201epropunerile constructive\u201c.
\nPentru orice gospodina, sau orice bucatar amator, care vor sa invete ca tot ce este in frigider, chiar daca este un rest, se poate intrebuinta intr-un fel. In bucatarie nu se arunca nimic! Asa s-au \u201einventat\u201c supele. Din restul de m\u00e2ncare se faceau supele. Inainte se cunostea acest principiu si in bucataria matusilor mai scapatate. Nu era semn de saracie, ci de inventivitate.
\nDe exemplu, nici macar cotoarele de verdeturi nu se arunca, se fierb in supa, in locul pliculetelor cu pulbere de la supermarket. Tot din cotoare si vrejuri le fac si ei!<\/p>\n

In concluzie, gastrozof sau gastronom?<\/strong>
\nNu este cazul sa tin o prelegere, fiindca am mai spus ca las lexicoanele si internetul sa preia rolul acesta.
\nPe scurt, c\u00e2nd sunt amfitrion si gatesc, eu sunt gastronom si folosesc arta si tehnica personala la pregatirea bucatelor, iar informatile de cultura, c\u00e2t se poate de variate, pentru oaspetii mei. Un fel de multivalenta de comediant, care trebuie sa ofere bucatele, in asa fel inc\u00e2t sa le lase gura apa. La intrebarea \u201ecum se prepara asta? cum ai facut? ca ma duc acasa si fac si eu\u201c, raspund: \u201edaca va place, va prepar si data viitoare aceeasi m\u00e2ncare!\u201c
\nC\u00e2nd gateste altcineva, sunt gastrozof, devin intelept si combin stiintele naturale si sociologice, care se ocupa de hrana sub toate formele ei.
\n\u201eHalesc, deci traiesc\u201c, vorba lui Dinescu.
\nLas\u00e2nd gluma la o parte, tatal recunoscut al gastrozofiei, desi nu era primul, a fost Jean Anthelme Brillat-Savarin cu \u201eFiziologia gustului\u201c, in secolul XVIII.
\nNu trebuie sa ma incadrati, dar daca asa e obiceiul pam\u00e2ntului, incadreaza-ma cum vrei, dar sa fie la sf\u00e2rsit ceva cu …zof, sau mai bine cu om…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Sergiu Singer in dialog cu Catalin D. Constantin     L-am cunoscut pe Sergiu Singer in 2003, prin intermediul unei carti. Volumul avea un titlu frumos, se chema \u201eLavanda si usturoi\u201c, un colaj foarte reusit de text si imagine, de amintiri, retete de bucatarie, fotografii ale caselor vechi din Bucuresti. Am scris o cronica a… Cite\u0219te mai mult »\u201eMancarea nationala este cea facuta de bunica atunci cand se aduna familia la sarbatori…\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[7915,7916,7914],"class_list":["post-12391","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-arta-culinara-bucataria-traditionala-romaneasca","tag-despre-gastronomie","tag-sergiu-singer"],"views":2709,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12391","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12391"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12391\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12391"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12391"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12391"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}