{"id":12297,"date":"2012-06-21T17:34:20","date_gmt":"2012-06-21T15:34:20","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12297"},"modified":"2012-06-21T17:34:35","modified_gmt":"2012-06-21T15:34:35","slug":"personalitati-iesene","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/personalitati-iesene\/","title":{"rendered":"Personalitati iesene"},"content":{"rendered":"

\u00cen 1972 aparea primul volum din seria \u201ePersonalitati iesene\u201c. S-a ajuns acum, dupa patru decenii, la al XII-lea tom. O lucrare de cursa lunga, asa cum sunt si trebuie sa fie dictionarele, enciclopediile, istoriile literare, da, istoriile literare, si altele de acest gen. Sunt lucrari care practic nu au cum sa fie \u00eencheiate, ci continuate, preluate periodic si duse mai departe de carturari din generatiile ce se succed.<\/strong><\/em>
\nCele douasprezece volume, \u00eensum\u00e2nd peste 6 000 de pagini, deja \u00eencap cu greu \u00eentr-un ditamai raft de biblioteca. Proiectul care va fi parut atunci, la \u00eenceputul anilor ’70, unora prea ambitios, iar altora, judec\u00e2nd dupa titlu, poate usor provincial, de interes mai mult local sau regional, apartine lui Ionel Maftei, cercetator din categoria celor, foarte rari, capabili sa se dedice unei constructii si sa o duca p\u00e2na la capat. Oameni care, cum se spune, sfintesc locul si construiesc cu pasiune si perseverenta ceea ce si-au propus. Discretia lor este de obicei vecina cu anonimatul asumat. Oameni din spita celor pe care, sa ne amintim, \u00eei evoca, \u00eei pretuia si-i propunea ca modele de urmat un Nicolae Iorga, indiferent unde s-ar fi aflat ei, fie si \u00eentr-un catun uitat de lume. Ma \u00eendoiesc ca Ionel Maftei a putut sa prevada tot ceea ce a presupus si presupune o asemenea \u00eentreprindere, amploarea pe care a capatat-o pe parcurs aceasta \u201eadevarata enciclopedie\u201c, cum o defineste criticul si istoricul literar Liviu Leonte \u00een prefata volumului recent aparut la Editura PIM din Iasi.
\nIonel Maftei a realizat si publicat primele opt volume. Pentru unul dintre ele, al cincilea, a fost distins cu Premiul Academiei Rom\u00e2ne. Din motive obiective, a predat apoi stafeta unui alt pasionat cercetator, Ioan Timofte, autorul urmatoarelor patru volume \u2013 IX-XII \u2013 aparute p\u00e2na \u00een prezent.
\nCei doi au avut de depasit, mai ales \u00een buimaca epoca de tranzitie postdecembrista spre nicaieri, nu putine greutati, dar si piedici care tin de calitatea oamenilor, de umorile si orgoliile tumefiate ale multora, pe scurt, de caracterul acestora. Si asta cu toate ca cei selectati \u00een \u201ePersonalitati iesene\u201c sunt iesiti din scena vietii. Este, de altfel, unul din criteriile ce stau la baza lucrarii. \u00cenc\u00e2t autorii \u00eempartasesc se pare ideea lui G. Calinescu: biografia unui om de seama \u2013 fie ea si condensata \u00een cel mult patru pagini de carte, ca \u00een cazul de fata \u2013 \u201e\u00eencepe nu cu anul nasterii, ci cu anul mortii\u201c. Dar orgoliile tumefiate ale urmasilor celor ce n-au facut degeaba umbra pam\u00e2ntului, invidia si rautatile contemporanilor care i-au cunoscut sau care au colaborat cu acestia \u00eesi pot pune adeseori o dezamagitoare si deformanta amprenta pe marturiile ce urmeaza a constitui substanta unor articole si profiluri de dictionar enciclopedic, la urma urmei un fel de cimitir, e drept, daca mi se permite oximoronul, un cimitir viu, ba ma tem ca mai viu chiar dec\u00e2t \u201eorasul furnicar\u201c\u2026 Spre lauda lor, Ionel Maftei si Ioan Timofte au stiut sa evite umorile, idiosincraziile si sa pastreze \u00een portretele pe care le-au schitat dreapta masura.
\nNu e de neglijat \u00een acest context nici modul diferit cum este perceput conceptul de personalitate, \u00een sens axiologic, nu psihologic, care, oricum, e greu de definit. Adeseori, cei consultati pentru a oferi date si fapte reale, altminteri ei \u00eensisi personalitati ilustr\u00e2nd un domeniu sau altul de creatie artistica, stiintifica etc\u2026 si, deci, fatalmente viitori locatari ai \u201ecimitirului\u201c lexicografic, suprapun conceptul de personalitate celui de model moral. Or, din pacate, e limpede ca \u00eentotdeauna au fost si vor fi mai rare modelele morale, caracterele, dec\u00e2t personalitatile. Oricum, un dictionar, o enciclopedie nu sunt si nici nu pot fi manuale de morala, ci \u2013 e un truism \u2013 doar surse de informare, nici mai mult, dar nici mai putin.
\nSi \u00een acest al doisprezecelea volum, Ioan Timofte \u2013 remarca profesorul Liviu Leonte \u2013 \u201eintegreaza \u2013 si bine face \u2013 nu numai literatura, artele \u00een general si stiinta, ci si \u00eenvatam\u00e2ntul, administratia, politica etc.\u201c. Precum celelalte unsprezece volume anterioare, cartea se \u00eencheie cu o lista completa a personalitatilor care figureaza \u00een precedentele, adica 1 300 de nume dispuse \u00een ordine alfabetica. \u00cen total, cu cele o suta din volumul la care ma refer, s-a ajuns la 1 400. Unora li se va parea poate un numar mare, dar sa nu uitam ca vorbim de Iasi, de Moldova si, \u00een fond, de Rom\u00e2nia, de cultura nationala. Si nu numai. Oric\u00e2t de mult l-ar irita aceasta realitate incontestabila pe \u201eviitorul filosof\u201c Gabriel Liiceanu, cum cu multa \u00eencredere si speranta \u00eel preconiza nu demult Nicolae Breban pe autorul \u201eJurnalului de la Paltinis\u201c. De altfel, cine consulta volumele de p\u00e2na acum ale enciclopediei poate lesne constata ca majoritatea celor inclusi \u00een ea sunt personalitati de anvergura nationala, iar unele nume, nu putine, de rezonanta mult mai larga. Trebuie spus \u00eensa ca, formulat si impus astfel, titlul enciclopediei ce o datoram lui Ionel Maftei si lui Ioan Timofte nu da seama pe deplin de dimensiunile reale ale lucrarii.
\nRevenind la cartea care \u00eemi prilejuieste \u00eensemnarile de fata, volumul al XII-lea, frapanta este acribia de care da dovada Ioan Timofte. Fiecare articol micromonografic, \u00eensotit de fotografia celui prezentat, contine datele si informatiile menite sa recompuna o biografie si sa repovesteasca \u00een limbajul lor auster fapte si locuri, dar si atmosfera unor spatii si a unei epoci legate de traiectoria unei existente sau a unui destin. De pilda, \u00een profilul pe care Ioan Timofte i-l creioneaza lui George Emil Palade se noteaza, \u00eentre altele, strada din Iasi unde s-a nascut (Sararie) ca descendent al unei vechi familii de intelectuali moldoveni, scoala la care laureatul Premiului Nobel pentru Medicina a urmat cele patru clase primare, dar si locul unde este situata cladirea (Bulevardul Lascar Catargi), denumirea ei actuala (Mihail Kogalniceanu), cititorul fiind informat totodata si ca pe frontispiciul edificiului tip Spiru Haret se afla o placa ce aminteste ca acolo a \u00eenvatat la \u00eenceputul secolului trecut marele savant rom\u00e2n.
\nScotocitor de felurite documente si marturii dintre cele mai diverse, autorul a luat legatura cu familiile, cu descendentii celor inclusi \u00een galeria personalitatilor, cu alte persoane (colegi, prieteni, colaboratori, discipoli ai celui evocat), a cercetat manuscrise, colectii de ziare si reviste, dictionare, monografii etc. La sf\u00e2rsitul fiecarui articol sunt mentionate principalele surse bibliografice si referinte. \u00cen fine, Ioan Timofte a redactat textele \u00eentr-un stil limpede, adecvat, sobru si nuantat, ca un veritabil filolog, desi este de alta formatie (inginer), strunindu-si bine emotia, dar las\u00e2nd totusi sa strabata textul, chiar daca abia perceptibil, si o unda de caldura sufleteasca si chiar de m\u00e2ndrie ca, de pilda, \u00een portretul creionat lui Sabin Balasa, care, prin faimoasele fresce din monumentala Sala a Pasilor Pierduti, a dat expresie unei identitati spirituale asociind miturilor noastre nationale figura astrala a lui Eminescu. Pe urmele lui Calinescu, pictorul \u2013 noteaza Ioan Timofte \u2013 a identificat \u00een spatiul iesean \u201eFlorenta culturala, posibilitatea unei noi Renasteri\u2026 Sabin Balasa a iubit si s-a simtit legat sufleteste de Iasi prin lucrarile de arta ce le-a daruit acestui oras; a petrecut cei mai frumosi ani aici si si-a exprimat dorinta de a fi \u00eenmorm\u00e2ntat \u00een Cimitirul Eternitatea din Iasi, si nu la Bucuresti sau \u00een satul natal\u201c (Dobriceni, judetul Olt \u2013 nota mea).
\nUnele mici st\u00e2ngacii si inevitabile repetitii ale unor termeni sau sintagme nu impieteaza asupra continutului si nu pot diminua interesul cu care se citesc cele peste 400 de pagini ale cartii. O lectura pasionanta ca a unui roman non-fiction, cu o multime de personaje.
\nAprecierea criticului si istoricului literar Liviu Leonte, din prefata cartii, la care subscriu \u00eentru totul, e ca at\u00e2t \u00een ceea ce priveste cele douasprezece volume din seria \u201ePersonalitati iesene\u201c, aparute p\u00e2na acum, de-a lungul a patru decenii, c\u00e2t si, speram, cele ce vor urma \u201ene aflam \u00een fata unei adevarate enciclopedii care teoretic nu are sf\u00e2rsit, extrem de utila marelui public, dar si specialistilor, iar cei care au lucrat la realizarea ei merita toate elogiile\u201c.
\nDa, se \u00eent\u00e2mpla, iata, ca nu numai oamenii mari sa se nasca \u00een case mici, cum zicea at\u00e2t de memorabil Nicolae Iorga, ci si faptele mari. Temeinic, fara surle si tr\u00e2mbite.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen 1972 aparea primul volum din seria \u201ePersonalitati iesene\u201c. S-a ajuns acum, dupa patru decenii, la al XII-lea tom. O lucrare de cursa lunga, asa cum sunt si trebuie sa fie dictionarele, enciclopediile, istoriile literare, da, istoriile literare, si altele de acest gen. Sunt lucrari care practic nu au cum sa fie \u00eencheiate, ci continuate,… Cite\u0219te mai mult »Personalitati iesene<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[7877],"class_list":["post-12297","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-ionel-maftei"],"views":2989,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12297","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12297"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12297\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12297"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12297"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12297"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}