{"id":12277,"date":"2012-06-21T17:23:06","date_gmt":"2012-06-21T15:23:06","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12277"},"modified":"2012-06-21T17:23:54","modified_gmt":"2012-06-21T15:23:54","slug":"plenitudinea-benefica-a-culturii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/plenitudinea-benefica-a-culturii\/","title":{"rendered":"Plenitudinea benefica a culturii"},"content":{"rendered":"

Pentru oricine constientizeaza efemerul fiintei, speranta din concluzia excelentului editorial \u201eCursa finala\u201c1, ca salvarea de flagelul nemilos al \u00eembatr\u00e2nirii o putem gasi \u00een cultura, reprezinta o salutara \u00eencurajare. Acum, \u00eensa, c\u00e2nd prin mass-media se propaga at\u00e2ta pseudo-cultura si incultura, aceasta afirmatie poate surprinde \u00een prima instanta, dar ea ne \u00eendeamna \u00een acelasi timp sa revedem ce este de fapt speratul elixir. Avem astfel prilejul de a ilustra ideea \u2013 de mult exprimata, dar adesea ignorata \u2013 ca a considera drept cultura doar literatura, artele si disciplinele umaniste reprezinta restr\u00e2ngerea unei realitati mult mai bogate. <\/strong><\/em>
\nBagajul individual de cultura generala este exprimat sugestiv de nostimul si cunoscutul aforism \u201ecultura este ceea ce ram\u00e2ne dupa ce ai uitat tot ce ai \u00eenvatat\u201c, numai ca termenul \u201ecultura\u201c are peste o duzina de acceptiuni, at\u00e2t generale c\u00e2t si specializate. Comun tuturor sensurilor termenului este faptul ca desemneaza fenomene si activitati umane de creatie (literara, artistica, stiintifica, materiala de felurite tipuri, sport) ce nu decurg exclusiv din genetica speciei noastre. Acceptiunea cea mai larga, direct legata si de etimologia cuv\u00e2ntului, deriva din metafora agricola utilizata \u00eenca de Cicero pentru \u00eembunatatirea umana prin educatie \u2013 cultura animi \u2013 echivalentul spiritual al cultivarii ogorului.
\nLimitele capacitatilor individuale omenesti si expansiunea mereu accelerata a volumului de informatie din toate domeniile au facut ca dupa uomo universale al Renasterii sa se produca o separare cresc\u00e2nda a disciplinelor literar-umaniste de cele stiintifice, numite p\u00e2na la mijlocul secolului 19 \u201efilozofia naturii\u201c. Omul universal din quattrocento si cinquecento, al carui prototip emblematic ram\u00e2ne Leonardo da Vinci, putea \u201esa faca orice lucru pe care \u00eel dorea\u201c, dupa expresia unui reprezentant al acelei specii de mult disparute. Dar, dupa secolul al 17-lea, doar \u00een mod cu totul exceptional au mai existat personalitati ca Thomas Young (1773-1829), profesor de filozofie naturala la Londra, cu contributii fundamentale \u00een fizica solidelor si a lichidelor, optica si optica fiziologica, medic autor de tratate de clasificarea bolilor si cu descoperiri importante \u00een hemodinamica, dar si unul dintre primii descifratori ai hieroglifelor egiptene de pe piatra din Rosetta, autor al unei reguli de acordare a instrumentelor muzicale si cel care a introdus termenul \u201elimbi indo-europene\u201c! Thomas Young, care la 16 ani stap\u00e2nea peste zece limbi, a fost desigur un geniu exceptional, dar el a fost si ultimul savant universal2. Separarea domeniilor a accentuat, cu precadere \u00een ultimul secol, distinctia \u00eentre savant (eruditul din stiinta) si literat. Adesea, doar acesta din urma este identificat ca intelectual, \u00een timp ce savantului i se concede atributul de specialist, iar perceperea fiecareia din aceste categorii variaza mult \u00een functie de sistemul social. \u00cen situatiile cele mai tragice, de genul regimului khmerilor rosii din Cambodgia \u00eentre 1975-1979 si a revolutiei culturale provocate de Mao \u00eencep\u00e2nd din 1965, ostilitatea fata de educatie \u00een genere a dus la o egala brutalitate fata de orice profesionist ne-manual, toti fiind perceputi ca dusmani (vezi si sloganul de jalnica celebritate al mineriadelor \u201enoi nu g\u00e2ndim, noi muncim\u201c!). Dincolo de astfel de extreme, se poate constata ca \u00een general regimurile dictatoriale suporta sau chiar cultiva specialistul, de a carui competenta au nevoie si pe care conteaza sa-l foloseasca (cel mai adesea \u00een scopuri belicoase!), \u00een timp ce intelectualul este a priori suspect, \u00eenainte de a fi eventual \u201edomesticit\u201c spre \u00eenhamare \u00een alaiul propagandistic. \u00cen cazul Rom\u00e2niei, despre c\u00e2t de dispusa la \u00eenhamare s-a aratat o mare parte din elita intelectuala prinsa dupa 1930 \u00een \u201eCapcanele istoriei\u201c, gasim o excelenta prezentare \u00een cartea cu acel titlu a lui Lucian Boia. \u00cen democratiile occidentale, \u00een descendenta Iluminismului, intelectualul a jucat adeseori rolul constiintei publice cele mai progresiste, asa cum a fost \u00een cazul \u201eafacerii Dreyfus\u201c, \u00eensa si cu riscul \u2013 foarte evident la intelectualitatea franceza a anilor 1950 si 1960 \u2013 ca tendinta obsesiva de st\u00e2nga sa faca din intelectuali straluciti (ca Jean Paul Sartre) unelte inconstiente ale politicii expansioniste a Uniunii Sovietice.
\nO deosebita relevanta pentru semnificatia culturii \u00eentr-o societate cu ilustra traditie, asa cum este tara lui Shakespeare, Newton si Darwin, a avut si continua sa aiba un eseu din 1959 al fizico-chimistului si romancierului britanic Charles Percy Snow, intitulat \u201eDoua culturi\u201c (\u201eThe Two Cultures and the Scientific Revolution\u201c, Cambridge University Press, Londra). \u00cen acel eseu, Snow a dezvoltat ideea ca viata intelectuala a societatilor occidentale s-a divizat \u00een doua grupari tot mai polarizate: intelectualii literati si oamenii de stiinta. Snow a descris separarea celor doua grupuri printr-o \u201eprapastie de ne\u00eentelegere reciproca\u201c, literatii av\u00e2nd convingerea ca oamenii de stiinta sunt doar specialisti insensibili la esenta conditiei umane, iar oamenii de stiinta consider\u00e2nd ca intelectualilor literati le lipseste perspectiva de viitor si grija pentru progresul omenirii. Din discutiile directe cu un mare numar de profesionisti ai stiintei, Snow constatase ca o mare parte a acestora practic nu citesc literatura si nu frecventeaza arta, cu exceptia muzicii. \u00censa el a putut constata \u00een egala masura si ca majoritatea intelectualilor cu aleasa educatie literara ignora complet cele mai fundamentale achizitii ale stiintei, av\u00e2nd fata de aceste performante majore ale spiritualitatii umane o postura echivalenta cu a cuiva care nu ar fi citit nimic de Shakespeare.
\n\u00cen mod foarte semnificativ, tot \u00een 1959, si tot \u00een Anglia, a aparut o carte de o factura aparte, ce reprezinta exact exceptia care confirma (!) observatiile lui Snow: un amplu eseu care traseaza epopeea imaginii despre Univers a omenirii din Antichitate \u00een epoca moderna, scris nu de un istoric al stiintei sau filosof profesionist ci de un celebru reporter si romancier. Este vorba de \u201eThe Sleepwalkers: A History of Man’s Changing Vision of the Universe\u201c de Arthur Koestler, aparut \u00een Rom\u00e2nia sub titlul \u201eLunaticii. Evolutia conceptiei despre univers de la Pitagora la Newton\u201c (Humanitas, 1995), \u00eentr-o excelenta traducere si prezentare de Gheorghe Stratan. Arthur Koestler \u2013 proscris \u00een lumea comunista pentru cea mai celebra scriere a sa, romanul din 1940 \u201e\u00centuneric la amiaza\u201c care descrie teroarea stalinista din patria sovietelor \u2013 era \u00een 1959 deja un autor de notorietate mondiala, a carui viata a fost ea \u00eensasi un adevarat roman de aventuri. Cu \u201eLunaticii\u201c, el a surprins publicul larg prin descrierea vie si pasionanta a fram\u00e2ntarilor umane si a zigzagurilor ideatice prin care s-a constituit pe parcursul c\u00e2torva milenii imaginea noastra despre cosmos, iar cititorilor cu pregatire stiintifica li s-a impus at\u00e2t prin amploarea documentarii istorice c\u00e2t si prin rigoarea si profunzimea rationamentelor fizico-matematice. \u00cen prefata superbului sau eseu, acel scriitor de mare talent, care facuse si studii politehnice, evoca si depl\u00e2nge starea de \u201erazboi rece \u00eentre disciplinele stiintifice si cele umaniste\u201c mentinuta de polarizarea sistemului educational. Opusul sau este cea mai convingatoare demonstratie ca deplina cultura care sa integreze firesc literatura si stiinta este posibila si fascinanta. Sa mai amintim si faptul ca \u00een 1976 Koestler a mai publicat \u00eenca un eseu de aceeasi factura, dar de anvergura mult mai restr\u00e2nsa \u201eThe Thirteenth Tribe: The Khazar Empire and Its Heritage\u201c, \u00een care talentul literar si eruditia stiintifica se potenteaza reciproc, dar teza acelei carti privind originea kazara a majoritatii populatiei evreiesti actuale a trezit o explicabila contestare.
\nRevenind la eseul lui C. P. Snow despre separarea regretabila dintre cultura literara si stiinta, amploarea impactului pe care l-a avut explicitarea acelei realitati e ilustrata at\u00e2t de intrarea \u00een utilizare comuna a conceptului \u201edoua culturi\u201c, c\u00e2t si de faptul ca Aldous Huxley a reluat \u00een 1963 problema relatiilor dintre arta si stiinta \u00eentr-un eseu intitulat \u201eLiteratura si stiinta\u201c, \u00een care a analizat asemanarile si diferentele dintre limbajul stiintific si cel literar si influenta fiecaruia asupra celuilalt. Fiindca celebritatea lui Aldous Huxley este datorata nu doar romanului \u201ePunct Contrapunct\u201c ci, \u00een egala masura, si romanului de fictiune stiintifico-fantastica (anticipatie?) \u201eMinunata lume noua\u201c, este locul sa remarcam ca peste prapastia de ne\u00eentelegere dintre cele doua culturi, evocata de Snow si de Koestler, o punte a reprezentat-o de la Jules Verne \u00eencoace literatura de science fiction. Iar cui ar putea vedea un semn de minoritate calitativa \u00een faptul ca adolescentii formeaza majoritatea cititorilor lui Jules Verne si a povestirilor stiintifico-fantastice ale lui H.G. Wells i se poate aminti ca adolescenta este v\u00e2rsta maximei sensibilitati si a deplinei plasticitati de dinaintea specializarilor care vor restr\u00e2nge orizontul… viitorului batr\u00e2n!
\nDin fericire \u00eensa, \u00eengustarea, cu v\u00e2rsta, a orizontului de interes cultural, desi extrem de rasp\u00e2ndita, nu este totusi o fatalitate. O ilustrare perfecta a plenitudinii culturale nesupusa uzurii timpului ne-o ofera un recent volum al lui Jean d’Ormesson, intitulat \u201eLumea e \u00een fond ceva ciudat\u201c (\u201eC’est une chose \u00e9trange \u00e0 la fin que le monde\u201c, Robert Laffont, Paris, 2010). Este raspunsul acestui intelectual sclipitor, nascut \u00een 1925, la \u00eentrebarea \u201ede unde venim, unde mergem si ce facem pe acest Pam\u00e2nt\u201c. Membru \u00een Academia Franceza \u00eenca din 1973, Jean d’Ormesson este considerat scriitorul \u00een viata preferat al francezilor si probabil singurul \u201enemuritor\u201c pe care lumea \u00eel recunoaste pe strada. Caci acest romancier prolific si cronicar asiduu, despre care s-a scris ca \u201ee citit cu placerea cu care bei sampania\u201c, aristocrat prin nastere si prince de l’esprit prin calitatile proprii, este o adevarata personificare a spiritualitatii franceze \u00een ipostaza ei eleganta si fericita. La \u00eentrebarea primordiala de mai sus, d’Ormesson raspunde parcurg\u00e2nd odata cu cititorul drumul de descoperiri ideatice care \u2013 chiar daca nu au schimbat conditia umana de a te naste, a suferi si a muri \u2013 au schimbat mereu felul de a g\u00e2ndi si a trai al omenirii.
\nAceasta reparcurgere a drumului omenirii este intitulata \u201eroman\u201c, desi unicele personaje active sunt naratorul \u00eensusi si Dumnezeu, pentru care d’Ormesson utilizeaza numele \u201eVieux\u201c (Batr\u00e2nul), cu care L-a desemnat Einstein \u00eentr-o scrisoare celebra catre un alt mare fizician. Itinerariul \u00een timp urmeaza succesiunea realizarilor definitorii pentru omenire, de c\u00e2nd hominizii bipezi au \u00eenceput sa fabrice instrumente, sa stap\u00e2neasca focul si sa priveasca uimiti spre cer, p\u00e2na la cele mai subtile realizari ale spiritului uman. D’Ormesson ne plimba cu o eleganta usurinta de la Vedele si Upanishadele sanscrite, Cartea mortilor egipteana si Epopeea lui Ghilgames sumeriana, la Critica ratiunii pure a lui Kant si la mari autori moderni, trec\u00e2nd prin Platon, Aristotel, Sf\u00e2ntul Augustin, Toma d’Aquino si multi altii. In mod firesc, parcurgerea unui traseu ideatic at\u00e2t de variat si dificil nu poate fi realizata fara un ghid antrenant si sigur, asa cum este savantul literat si filosof. El ne releva cu superba usurinta noi perspective iluminatoare, de genul aceleia ca toata literatura europeana, de la Virgiliu la James Joyce, trec\u00e2nd prin Dante, Cervantes, Shakespeare si Goethe, este doar o nesf\u00e2rsita continuare cu mijloace diferite a Iliadei si Odiseei, \u00een care se gasesc deja toate temele (razboiul, calatoriile, iubirea, fatalitatea, curajul, rivalitatea etc, etc) pe care literatura mileniilor de dupa legendarul Homer doar le-a reluat si extins.
\nO astfel de cuprindere a culturii mondiale impresioneaza, dar nu este surprinzatoare la un normalian agregat \u00een filosofie, devenit presedinte al Consiliului international de filosofie si stiinte umaniste al UNESCO. \u00cen schimb, este extrem de rar ca un intelectual de factura umanista sa stap\u00e2neasca si evolutia cunostintelor si a ideilor despre natura \u00een profunzimea pe care o arata autorul acestui \u201eroman al Universului\u201c. Caci d’Ormesson evoca cu spontaneitatea si savoarea unui cunoscator avizat cele mai variate aspecte ale \u00eentelegerii de catre om a naturii careia \u00eei apartine. El creioneaza aparitia conceptiilor cosmogonice mai \u00eent\u00e2i ca mitologie, apoi prin constructii intelectuale menite sa reflecte mediul \u00eenconjurator si ne prezinta \u00eenceputurile matematicii cu Thales si Pitagora. Evolutia astronomiei este schitata de la Ptolemeu, la Copernic, Kepler, Galilei si la legea atractiei universale a lui Newton, iar mecanica cereasca de la Laplace p\u00e2na la expansiunea Universului presupusa de Lema\u00eetre si demonstrata de Hubble. Este amintita si disputa corpuscul \u2013 unda ce l-a opus pe Newton lui Leibniz si Huygens referitor la natura luminii, disputa rezolvata \u00een mecanica cuantica si ondulatorie. In ceea ce priveste organismele vii, este schitata cunoasterea vietuitoarelor de la Linn\u00e9 si Cuvier la transformismul lui Lamarck, iar teoriei evolutiei din \u201eOriginea speciilor\u201c a lui Darwin i se da atentia justificata de cutremurul ideologic pe care l-a provocat. Cu aceeasi pertinenta sunt evocate si subtilitatile fizicii moderne care au marcat profund imaginea despre lume, cum ar fi relativitatea lui Einstein, principiul complementaritatii corpuscul-unda (al lui Bohr) si cel de nedeterminare (al lui Heisenberg).
\nSa nu se creada \u00eensa ca d’Ormesson ne ofera o mini-enciclopedie utilizabila ca sursa rapida de informatie, caci cartea sa nu este scrisa pentru a instrui, ci pentru a \u00eendemna la reflectie si a propune o \u00eentelegere esentiala a lumii. De aceea, istoria nu e \u00eenfatisata \u00een vreo succesiune cronologica de evenimente, iar personalitati istorice dintre cele mai marcante abia daca apar. De exemplu, Napoleon nu apare dec\u00e2t tangential, ca ocazional interlocutor al marelui matematician Laplace. \u00cen schimb, Newton este amintit de peste douazeci de ori! Dar, desi \u00een acest \u201eroman al Universului\u201c oamenii de stiinta si ideile lor sunt at\u00e2t de frecvent evocati, cartea lui d’Ormesson nu este confundabila cu eseurile de popularizare si de istorie a stiintei, care constituie un gen relativ nou de literatura, de autentic interes cultural. Scrise adesea de specialisti de v\u00e2rf care gasesc placerea de a se adresa unui public mai larg dec\u00e2t doar confratii de activitate si o fac cu eruditie si cu talent literar, numeroase astfel de eseuri au o audienta considerabila. De la \u201eOmul, acest necunoscut\u201c de Alexis Carrel (1935), la \u201eCe este viata?\u201c de Erwin Schr\u00f6dinger (1946) si la \u201eO scurta istorie a timpului\u201c de Stephen Hawking (1988) se pot cita destule exemple de scrieri de mare succes ale unor eminenti oameni de stiinta, ca fizicianul George Gamow, care exceleaza \u00een a prezenta unui public larg problematica diferitor domenii stiintifice sau care, precum Jacques Monod \u00een \u201eHazard si necesitate\u201c (1970) cultiva din plin reflectia filosofica.
\nDistinct de toate acestea \u00eensa, cartea lui d’Ormesson este o scriere de factura universalista a unui mare romancier si are farmecul aparte de a fi mult mai mult dec\u00e2t o prezentare atragatoare a unor subiecte dificile. Ea este dovada bucuriei pe care cultura \u00een plenitudinea ei o poate propaga de la un fericit \u201eemitator\u201c la norocosii \u201ereceptori\u201c. Iar aceasta bucurie elevata, chiar daca nu poate \u00eempiedica timpul sa \u00eesi exercite implacabilul efect si asupra fiecaruia dintre noi, ne poate oferi un tonic benefic \u00een \u201ecursa finala\u201c a vietii. Caci, nu este putin lucru sa spui, odata cu octogenarul Jean d’Ormesson: \u201eAm avut noroc. M-am nascut si nu ma pl\u00e2ng. Desigur, voi muri, dar p\u00e2na atunci traiesc\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Pentru oricine constientizeaza efemerul fiintei, speranta din concluzia excelentului editorial \u201eCursa finala\u201c1, ca salvarea de flagelul nemilos al \u00eembatr\u00e2nirii o putem gasi \u00een cultura, reprezinta o salutara \u00eencurajare. Acum, \u00eensa, c\u00e2nd prin mass-media se propaga at\u00e2ta pseudo-cultura si incultura, aceasta afirmatie poate surprinde \u00een prima instanta, dar ea ne \u00eendeamna \u00een acelasi timp sa revedem… Cite\u0219te mai mult »Plenitudinea benefica a culturii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[7873],"class_list":["post-12277","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-despre-cultura"],"views":2172,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12277","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12277"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12277\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12277"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12277"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12277"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}