{"id":12199,"date":"2012-06-14T16:20:41","date_gmt":"2012-06-14T14:20:41","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12199"},"modified":"2012-06-14T16:21:40","modified_gmt":"2012-06-14T14:21:40","slug":"eaecul-ideologiilor-despre-reprezentare-in-stiintele-sociale","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eaecul-ideologiilor-despre-reprezentare-in-stiintele-sociale\/","title":{"rendered":"Esecul ideologiilor. Despre reprezentare \u00een stiintele sociale"},"content":{"rendered":"

Concept dezvoltat cu precadere \u00eencep\u00e2nd cu anii 1960 \u00een stiintele sociale, reprezentarea poate fi considerata, \u00een momentul de fata, \u201ela moda\u201c mai ales pentru sociologie si psihologie. Termenul nu este, \u00eensa, o constructie recenta. Folosit \u00een sensul psihologic, de redare mentala a unui obiect exterior, el apare \u00een perioada medievala, \u00een traducerile latine ale textelor lui Avicenna (1). \u00cenca de la \u00eenceput, termenul oferea un numar larg de definitii, corespunzatoare propriei reprezentari mentale pe care fiecare si-o construia folosindu-l.<\/strong><\/em>
\nReprezentare teatrala <\/strong>
\nvs reprezentativitate politica<\/strong>
\nAstfel, conform filosofului belgian Jean Ladri\u00e8re, \u00een teoria cunoasterii \u00eentelesurile termenului \u201ereprezentare\u201c se bazeaza pe doua mari metafore: reprezentarea teatrala (punerea \u00een scena, \u00een fata spectatorilor, a unei situatii semnificative \u00eentr-o forma concreta) si reprezentarea ca \u201evicariat\u201c (transfer al atributiei) (2). Ambele sensuri trimit, asadar, spre o substitutie: prima, substitutia obiectului real de simbolul prin care acesta este prezentat (simbolul put\u00e2nd fi teatral, dar si iconic sau textual); a doua, substitutia fizica a unei persoane prin alta (acesta este sensul \u201ereprezentativitatii\u201c politice moderne \u2013 cetatenii sunt reprezentati \u00een viata politica de alesii lor).
\nPutem sa propunem, asadar, ca o definitie functionala a termenului de \u201ereprezentare\u201c substitutia unui obiect real cu simbolul sau prelucrat. Prelucrat deoarece, conform autorului francez de origine rom\u00e2na Serge Moscovici, fondatorul psihologiei sociale, o reprezentare \u201enu \u00eenseamna pur si simplu dedublare, repetare sau reproducere, ci reconstituirea, retusarea, schimbarea textului\u201c obiectului respectiv (3). Putem asadar, formula o prima ipoteza, aceea ca prin procesul de reprezentare obiectul initial \u00eesi schimba caracteristicile \u00een mod automat, \u00een ciuda pretentiei, uneori declarate, de redare nealterata a realitatii.
\nConceptul de \u201ereprezentare\u201c este folosit, cu un sens specific, \u00een diverse domenii ale cunoasterii, fie \u00een acceptia de \u00eenlocuire a unei persoane cu alta, cum se \u00eent\u00e2mpla \u00een teoria democratiei reprezentative (puterea politica este atribuita de populatie, prin reprezentativitate, unui numar restr\u00e2ns de persoane) sau \u00een drept (persoanele sunt reprezentate \u00een proces de avocati), fie \u00een sensul \u00eenlocuirii realitatii prin simboluri precum \u00een arta si literatura (realizarea unor simboluri care substituie obiectele reale) sau psihologie (un simbol cognitiv intern reprezinta realitatea externa). Ma voi raporta, \u00een cele ce urmeaza, la trei domenii care ne ajuta sa \u00eentelegem modul de reinterpretare prin procesul de reprezentare: psihologia sociala, sociologia politica si teoria discursului.
\n1. Reprezentarile sociale<\/strong>
\nAv\u00e2nd antecedente \u00een sociologie care dateaza \u00eenca de la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea (\u00een 1898 \u00c9mile Durkheim introducea conceptul de \u201ereprezentari colective\u201c) (4), teoria reprezentarii sociale s-a dezvoltat mai ales \u00een a doua jumatate a secolului al XX-lea datorita contributiei lui Serge Moscovici. Acesta definea \u00een 1961 reprezentarea sociala drept \u201eun corpus organizat de cunostinte si una din activitatile psihice prin care oamenii \u00eesi fac inteligibila realitatea fizica si sociala, se insereaza \u00eentr-un grup sau un raport cotidian de schimburi, \u00eesi elibereaza puterile imaginatiei\u201c (5). Vazuta ca un proces de schimb \u00eentre oameni cu sisteme de g\u00e2ndire proprii, reprezentarea are scopul de a face realitatea comprehensibila, prin mobilizarea resurselor imaginatiei.
\nPotrivit lui Gustave Fischer, reprezentarea sociala este \u201eun proces de elaborare perceptiva si mentala a realitatii care transforma obiectele sociale (persoane, contexte, situatii) \u00een categorii simbolice (valori, credinte, ideologii) si le confera un statut cognitiv, permit\u00e2nd cunoasterea aspectelor vietii de zi cu zi printr-o reasezare a propriilor noastre conduite \u00een interiorul interactiunilor sociale\u201c (6).
\nFiind posibile doar \u00een cadrul existentei unui grup social, reprezentarile sociale, \u201e\u00een formele lor diferite de manifestare (mituri, ideologii, romane, iconografie, expresii verbale etc) se refera la transformarea experientei de grup si a trecutului interpersonal al grupului \u00eentr-un sistem social de reprezentare mai mult sau mai putin coerent, pus \u00een practica prin intermediul unui limbaj, av\u00e2nd ca una dintre functiile majore de a face inteligibila o ordine de relatie la un obiect\u201c (7). Acest proces de transformare determina aparitia unui imaginar de grup, caruia \u00eei sunt caracteristice experiente specifice si, prin urmare, reprezentari specifice.
\nO alta definitie, oferita de Denise Jodelet, pentru reprezentarea sociala ar fi \u201eo forma de cunostinta elaborata si partajata social, av\u00e2nd un scop practic si ajut\u00e2nd la constructia unei realitati comune \u00eentr-un ansamblu social\u201c (8). Deosebindu-se de cunoasterea stiintifica, aceasta forma de cunoastere este denumita \u201ede sens comun\u201c: reprezentarile sociale deformeaza realitatea stiintifica a faptelor (9).
\nRezum\u00e2nd, ar trebui sa retinem faptul ca o reprezentare sociala este necesara grupului pentru crearea unei identitati specifice, dar si faptul ca aceasta reprezentare e una construita: exista un decalaj \u00eentre realitate si reprezentarea realitatii. Necesitatea de construire a unei reprezentari sociale este explicata de Ren\u00e9 Ka\u00ebs: \u201eMai mult dec\u00e2t faptul ca orice grup este fondat printr-o reprezentare emblematica a obiectului sau identificator, reprezentarea comuna asigura identificari comune catre un singur obiect, printr-o reprezentare (sau o idee) partajata care \u00eendeplineste o functie analoga aceleia de leadership\u201c (10).
\n2. Reprezentarile politice<\/strong>
\n\u00cen stiintele politice, conceptul de \u201ereprezentare\u201c apare \u00een primul r\u00e2nd cu sensul de \u201evicariat\u201c, referitor la problema reprezentativitatii. \u00cen cadrul democratiei reprezentative, poporul alege, prin vot, reprezentantii care sa exercite puterea politica. Este si aceasta, fara urma de \u00eendoiala, o metafora substitutiva: puterea politica este exercitata de un numar restr\u00e2ns de persoane, \u00eensa votul confera acelor persoane legitimitatea necesara pentru a guverna. Ea nu este, \u00eensa, singura forma de \u201ereprezentare\u201c specifica politicului. Atunci c\u00e2nd vorbim despre exercitarea puterii \u00een sine, puterea reprezentarii este una ce nu poate fi negata. Vorbim, \u00een fapt, despre \u201ereprezentare\u201c \u00een sens teatral, \u00een sensul de mise en sc\u00e8ne.
\n\u00cen lucrarea Sociologie politique, Dominique Colas explica printr-o piesa de teatru a lui Shakespeare puterea reprezentarii \u00een sens de performance (jucarea unui rol). Exercitorul puterii, \u00een cazul nostru monarhul epocii elisabetane, are un rol de jucat, si anume reprezentarea puterii pe care o \u00eendeplineste. Daca nu reuseste sa reprezinte puterea, aceasta se evapora (11).
\nObservatia ca puterea politica se mentine cu ajutorul reprezentarii (\u00een sens de performanta teatrala) este legata, \u00een opinia lui Colas, de o viziune dubla cu privire la functiile statului. Exista o prima teorie, extrem de rasp\u00e2ndita printre teoreticienii politici ai statului, potrivit caruia statul s-ar baza pe raportul de forte existent \u00een societate. Este faimoasa definitie weberiana a statului, vazut drept cel care detine \u201emonopolul utilizarii legitime a violentei\u201c (12) asupra unui teritoriu. Potrivit acestei formulari, puterea statului este data de exercitiul violentei. Puterea se bazeaza pe violenta, acceptata prin contract social, deoarece constituie o garantie \u00eempotriva starii naturale de adversitate reciproca a oamenilor (teoria iluminista formulata de Hobbes). Aparatul de stat se construieste pe un principiu ierarhic conform caruia simbolistica puterii este ideologia clasei sau a grupului dominant. Teoria poate fi redusa, potrivit lui Colas, la acea declaratie a lui Trotki citata de Weber: \u201e\u00cen cele din urma, violenta decide tot\u201c (13).
\nO a doua teorie asupra puterii statului este preluata de Colas de la antropologul american Clifford Geertz, cel care analizeaza tipul de stat-teatru \u00een secolul al XIX-lea \u00een Insula Bali (14). \u00cen cadrul acestuia, ceremoniile regale (cum ar fi, spre exemplu, aceea de incinerare a regelui) ocupa un loc privilegiat \u00een simbolistica puterii. Putem sa vorbim, \u00een fapt, despre un stat care functioneaza el \u00eensusi ca reprezentare. \u00cen acest context, reprezentarea (\u00een sensul teatral) nu mai este acel tip de ceremonial care mascheaza puterea bazata pe violenta, ci simbolul \u00eensusi al puterii. Imaginarul puterii este \u00een acest caz puterea reala, mai cur\u00e2nd dec\u00e2t aparatul ideologic de stat (15).
\nCele doua tipuri de putere a statului, statul-violenta si statul-reprezentare (statul-teatru) nu se exclud, \u00een mod evident, reciproc. Putem sa vorbim despre o preponderenta a unuia sau a altuia din cele doua tipuri de putere \u00een cadrul unui anumit stat, \u00eensa, \u00een opinia noastra, acel ceremonial-reprezentare al puterii nu este folosit cu at\u00e2ta fervoare \u00een anumite societati, chiar contemporane, doar de dragul mascarii raporturilor de forte si a violentei exercitate; el este un element de sine statator al conceptiei despre stat si determina o raportare particulara a cetatenilor la simbolurile statalitatii.
\nAcest lucru poate fi observat, la o privire atenta, chiar \u00een societatile totalitare. Aici, potrivit formulei weberiene, ceremonialul puterii ar fi exemplul tipic de mascare a exercitarii violentei. Si, totusi, se poate observa \u00een meticulozitatea cu care este dus la \u00eendeplinire acest ceremonial o anumita pasiune a statului totalitar pentru puterea de dragul puterii. De asemenea, \u00een constiinciozitatea cu care este urmarit de cetateni, se poate \u00eentrevedea un sentiment de identificare a acestora cu puterea de stat si chiar cu ideologia totalitara pe care, ideatic, pot sa o respinga.
\nPoate parea ironic sa \u00eei conferim lui Lenin \u00eensusi aceasta dimensiune a puterii-reprezentare, \u00een conditiile \u00een care el este chiar teoreticianul clasic al utilizarii violentei \u00een preluarea si mentinerea puterii de stat. Si totusi, modul \u00een care figura sa este utilizata ceremonial (ajung\u00e2ndu-se p\u00e2na la mumificare pentru a sta vesnic straja puterii politice de la Kremlin) nu este altceva dec\u00e2t o forma c\u00e2t se poate de expresiva a utilizarii reprezentarii \u00een mentinerea puterii de stat. Ratiunea de a exista a mausoleului lui Lenin nu este rememorarea violentei utilizate pentru preluarea si mentinerea puterii, ci \u00eensasi reprezentarea unei figuri fondatoare a puterii de stat existente. Din acest punct de vedere, Lenin este instrumentalizat de lumea comunista ca o reprezentare sociala.
\n3. Reprezentarile \u00een discurs<\/strong>
\n\u00centelegerea modului \u00een care functioneaza discursul nu se poate realiza fara o introducere \u00een teoria limbajului (vazut ca un set dinamic de simboluri de comunicare). Potrivit lui Petru Gorcea (16), exista trei conceptii principale despre limbaj, cea instrumentalista, cea demiurgica si cea sincretica.
\n\u00cen cazul celei dint\u00e2i limbajul poate fi privit din doua perspective: \u201ecuv\u00e2ntul-semnal\u201c si \u201ecuv\u00e2ntul-simbol\u201c. Daca primul, cuv\u00e2ntul-semnal, are o functie instrumentala directa, provoc\u00e2nd fapte ce duc la schimbarea realitatii, cel de-al doilea are un caracter instrumental sub\u00eenteles. Cuv\u00e2ntul-simbol are menirea de a se substitui obiectului simbolizat, obiect real (\u201eindependent de simbol si anterior acestuia\u201c). Cuv\u00e2ntul-simbol poate fi \u00eenteles ca o ruptura \u00eentre obiectivitatea realitatii si subiectivitatea discursului.
\nM-am oprit asupra acestei paradigme culturale a cuv\u00e2ntului-simbol (responsabila, \u00een opinia mea, de orientarea culturii europene moderne spre nominalism) deoarece ea explica diferenta dintre \u201erealitatea \u00een sine\u201c si discursul care o numeste, \u201erealul\u201c fiind \u201eprim si dependent\u201c, \u00een timp ce discursul este \u201esecund si independent\u201c. Printre cele mai importante consecinte se afla aceea potrivit careia cuv\u00e2ntul-simbol este principalul instrument al cunoasterii realitatii. Mai exact, ceea ce se \u00eent\u00e2mpla nu ni se dezvaluie direct, ci prin intermediul simbolurilor pe care ni le construim. Acest aspect duce la c\u00e2teva limite ale procesului de cunoastere: \u201e\u00een primul r\u00e2nd, detasarea de realitate (spre deosebire de cuv\u00e2ntul-semnal) determina cuv\u00e2ntul-simbol sa se limiteze la construirea discursului-oglinda\u201c, care nu este identic cu realitatea pe care o prezinta; \u201epermite, legitimeaza si reproduce iluzia posibilitatii unei obiectivitati depline\u201c (realitatea poate fi exprimata cu ajutorul discursului); \u201eadevarul este conceput ca o corespondenta \u00eentre o realitate (prima) si un discurs (\u00eentotdeauna, secund)\u201c.
\nAceasta conceptie despre discurs (vazut ca o succesiune de simboluri, deci, de reprezentari ale \u201erealitatii\u201c) transpune \u00een domeniul lingvistic teoria reprezentarilor sociale, potrivit careia realitatea (ceea ce exista \u00een sine) nu poate fi redata \u00een discurs dec\u00e2t printr-o reprezentare a sa. Obiectivitatea discursului (pretentia ca el reflecta \u00een mod necesar realitatea) este la fel de iluzorie ca \u00een cazul oricarui alt tip de reprezentare.
\nAr trebui sa fim cu at\u00e2t mai ne\u00eencrezatori \u00een discurs, cu c\u00e2t acesta se declara mai cuprinzator. Este cazul discursului numit de Umberto Eco \u201eideologic\u201c, cel \u00een care emitatorul pretinde ca \u201ede la premise probabile ce definesc doar o sectiune partiala a unui c\u00e2mp semantic dat sa se ajunga la concluzii acceptate ca Adevarate, umbrind astfel natura contradictorie a C\u00e2mpului Semantic Global si prezent\u00e2nd propriul punct de vedere ca fiind unicul acceptabil\u201c. Problema, \u00een opinia lui Eco, nu este daca atitudinea e \u00eenselatoare \u00een mod deliberat, ci faptul ca nu este recunoscut (admis) caracterul partial al premiselor si reactivitatea acestora la circumstante. Discursul ideologic este un discurs de tip persuasiv, retoric, care foloseste propriile silogisme (derivate din premise probabile) cu scopul, pragmatic si orientat, de a emotiona pe destinatar (17).
\nEco explica modul \u00een care discursul ideologic recurge la fenomenul denumit \u201emanipulare ideologica\u201c. \u201eIdeologia este viziune partiala si metafizica asupra lumii, ale carei componente nu se coreleaza \u00eentr-un tot: ignor\u00e2nd multiplele conexiuni ale universului semantic, ea ascunde si ratiunile practice, datorita carora au fost produse anumite semne \u00eempreuna cu interpretantii acestora. Astfel, uitarea duce la falsa constiinta\u201c (18). Ideologia se doreste \u201eo viziune organizata asupra lumii\u201c (19), dar esueaza \u00een acest demers deoarece, prin teoretizare, pierde ratiunile practice ale diverselor actiuni, deci nu ia \u00een calcul toate premisele \u00een elaborarea judecatilor (silogismelor) explicative.
\nDin punctul de vedere al stiintelor sociale, ideologia poate fi definita ca \u201eun ansamblu de conditii si constr\u00e2ngeri cognitive conduc\u00e2nd la elaborarea unei familii de reprezentari sociale, situat la un nivel de generalitate mai ridicat\u201c (20). Desigur, at\u00e2t definitia oferita de stiintele sociale, c\u00e2t si cea semiotica asociaza termenului \u201eideologie\u201c o gama larga de viziuni asupra lumii dezvoltate de-a lungul timpului \u00een diverse medii. Nu este mai putin adevarat, \u00eensa, ca ideologia politica, asa cum se defineste ea \u00eencep\u00e2nd cu secolul al XIX-lea, se constituie \u00een exemplul-tip de g\u00e2ndire ideologica. Asadar, e un gest legitim sa aplicam unei ideologii politice, precum cea promovata de sistemul comunist, toate judecatile exprimate mai sus.<\/p>\n

 <\/p>\n

NOTE: <\/strong>
\n1. \u201eMental Representation in Medieval Philosophy\u201c, \u00een \u201eStanford Encyclopedia of Philosophy\u201c, accesibil online la http:\/\/plato.stanford.edu\/entries\/representation-medieval\/
\n2. Jean Ladri\u00e8re, \u201eRepr\u00e9sentation et connaissance\u201c, \u00een \u201eEncyclopaedia Universalis\u201c, vol. 19, Paris, 2002, p. 695
\n3. Serge Moscovici, \u201eLa psychanalyse, son image, son public\u201c, Paris, Presses Universitaires de France, 1961, p. 56
\n4. \u00c9mile Durkheim. \u201eRepr\u00e9sentations individuelles et repr\u00e9sentations collectives\u201c \u00een Revue de m\u00e9taphysique et de morale. Nr. VI, 1898; p. 273-302
\n5. Serge Moscovici, op. cit., p. 27-28
\n6. G. N. Fischer, \u201eLes concepts fondamentaux de la psychologie sociale\u201c, Presses de l’universit\u00e9 de Montr\u00e9al. Dunod, 1987, p 118
\n7. Ren\u00e9 Kaes, \u201eL’appareil psychique groupal\u201c, Paris, Dunod, 1976, p. 31-32
\n8. Denise Jodelet, \u201eRepr\u00e9sentation sociale\u201c, \u00een \u201eGrand dictionnaire de la psychologie\u201c, Paris, Larousse, 1991, p. 668
\n9. Stephane Desbrosses, \u201eRepr\u00e9sentations sociales: d\u00e9finition\u201c, accesibil la http:\/\/www.psychoweb.fr\/articles\/psychologie-sociale\/128-representations-sociales-definition.html
\n10. Ren\u00e9 Kaes, op. cit., p. 104
\n11. Dominique Colas, \u201eSociologie politique\u201c, Paris, Presses Universitaires de France, 2006, p. 346-347
\n12. Max Weber, \u201eThe Theory of Social and Economic Organization\u201c, New York, Free Press, 1964. p. 154
\n13. Idem, \u201eLa vocation du politique\u201c, citat de Dominique Colas, op. cit., p. 457
\n14. Clifford Geertz, \u201eThe Theatre State in nineteenth-centurz Bali\u201c, citat de Dominique Colas, op. cit., p. 459
\n15. Dominique Colas, op. cit., p. 457
\n16. Petru Gorcea, \u201eDespre demnitatea limbajului\u201c, \u00een \u201eAlternative ’90\u201c, nr. 17-18\/1990, pp. 41-42
\n17. Umberto Eco, \u201eTratat de semiotica generala\u201c, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982, p. 350-351
\n18. Ibidem, p. 375
\n19. Ibidem, p. 365-366
\n20. A se vedea M.L. Rouquette, \u201eRepr\u00e9sentations et id\u00e9ologie\u201c, \u00een J.C Deschamps., J.L Beauvois, \u201eDes attitudes aux attributions\u201c, Grenoble Presses Universitaires de Grenoble, 1996, p 171<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Concept dezvoltat cu precadere \u00eencep\u00e2nd cu anii 1960 \u00een stiintele sociale, reprezentarea poate fi considerata, \u00een momentul de fata, \u201ela moda\u201c mai ales pentru sociologie si psihologie. Termenul nu este, \u00eensa, o constructie recenta. Folosit \u00een sensul psihologic, de redare mentala a unui obiect exterior, el apare \u00een perioada medievala, \u00een traducerile latine ale textelor… Cite\u0219te mai mult »Esecul ideologiilor. Despre reprezentare \u00een stiintele sociale<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[7843,7842],"class_list":["post-12199","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-conceptul-de-reprezentare","tag-esecul-ideologiilor"],"views":3133,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12199","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12199"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12199\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12199"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12199"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12199"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}