{"id":12153,"date":"2012-06-07T13:18:14","date_gmt":"2012-06-07T11:18:14","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12153"},"modified":"2012-06-07T13:19:16","modified_gmt":"2012-06-07T11:19:16","slug":"de-la-realismul-cinematografic-la-camera-psihotica-2","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/de-la-realismul-cinematografic-la-camera-psihotica-2\/","title":{"rendered":"De la realismul cinematografic la camera psihotica (2)"},"content":{"rendered":"

Camera psihotica <\/strong>
\nDesi camera de filmat (cu trasaturi umane marcate) este \u00een interiorul scenei dramatice, ea nu urmeaza actiunea, ci pastreaza o distanta, se \u201eascunde\u201c, priveste \u201edupa colt\u201c printr-o apertura explicit marcata. Desi aceasta camera e \u00een spatele personajului si-l urmareste constant ca un dublu decorporalizat \u00een lungi planuri secventa, totusi, \u00een momente cheie ale actiunii sau \u00een alte momente care sunt lipsite de pregnanta narativa, ea ram\u00e2ne la distanta, \u00een \u201ecealalta \u00eencapere\u201c, pe hol sau \u00eentr-o anticamera. Acest joc de apropiere-\u00eendepartare de subiectul uman \u2013 de protagonist si de actiunile sale, semnificative sau nu narativ \u2013, de situare la distanta sau proximala cu subiectul filmat este indicele unui mod particular de realism imperfect perceptual. Oricum, ea nu este o camera omniscienta, atributul unui narator clasic\u00a0 omniprezent care ne-ar oferi informatia optima asupra povestii. Ea este naratorul subiectiv, umanizat, care nu poate cunoaste dec\u00e2t ceea ce vede si nu poate vedea dec\u00e2t ceea ce-i permite un dispozitiv limitat (1) (fig. 05). De o maniera retorica, acest tip de camera ma \u00eempiedica sa ma identific cu personajul. Exista \u00eensa o omologie dintre relatiile protagonistului cu alte personaje din diegeza bazate pe frustrare si ne\u00eentelegere si relatia frustranta a spectatorului cu filmul \u00eensusi. Chiar camera are un comportament psihotic fata de ceea ce are \u00eenainte: profilmicul. Ceea ce se vede pe ecran poate fi considerat reprezentarea unui mod subiectiv, psihotic de a vedea lucrurile. Ceea ce vede spectatorul este nu ceea ce este reprezentat, ci modul \u00een care concepe lumea subiectul psihotic. Adica un mod de a vedea lucrurile \u00een care pregnanta valorica a actiunilor umane, judecata \u00een functie de importanta etica, nu este respectata. Ceea ce este eludat \u2013 fie prin absenta din film (scenele de prostitutie \u00een \u201eJeanne Dielman\u201c) fie prin evitarea vizualizarii (scena omorului din vila \u00een \u201eAurora\u201c) \u2013 este ceea nu mai retine, nu mai tine minte postfactum o subiectivitate psihotica. Spectatorul poate atribui trasaturile psihotice ale camerei unei subiectivitati disjuncte de personaj sau le poate pune pe seama subiectivitatii personajului \u00eensusi (si atunci filmul reproduce ceea ce percepe personajul).
\nDialogul opac <\/strong>
\nProtagonistii acestor filme sunt exclusi din dialog. Ei nu poarta vreun dialog cu altcineva sau nu au un dialog tipic cu altul. Personajele au doar un dialog minimal pus \u00een scena \u00eentr-o locatie \u00eenchisa ce contine un decor succint, auster. Jeanne are un dialog redus cu fiul (\u00eei citeste o scrisoare), un dialog absent cu clientii sau formal cu diversi comersanti ori functionari din oras si, \u00een restul timpului, \u00eesi petrece ziua singura \u00een tacere.
\nViorel din \u201eAurora\u201c tinde catre monologul obscur. El le explica politistilor omorul prin afirmatia nesigurantei ca autoritatile nu vor putea \u201eechivala\u201c (!?) ceea ce are el de spus. Orientat obsesiv catre sine si patologic de suspicios, Viorel \u00eenchide comunicarea prin referinta constanta la el (\u201eeu personal cred ca justitia nu are acces la nivelul de complexitate al relatiei pe care am avut-o eu cu sotia mea\u201c, acest eu, fiind definit excesiv \u2013 aproape \u00een forma unei suite de titluri: \u201ereferent de specialitate, inginer metalurg la uzina de utilaj greu pentru industria chimica si petro-chimica din Bucuresti\u201c). Si interlocutorul protagonistului, politistii din secventa finala a filmului, ca si succesiunea de medici din \u201eMoartea Domnului Lazarescu\u201c sunt \u00eencastrati \u00een oglinda \u00eentr-un discurs autist minor, cotidian, dar irelevant pentru cazul \u00een speta. Victima, Lazarescu, este situat \u00een imposibilitatea de a comunica pentru ca Raul din sine (boala) \u00eel \u00eempiedica sa fie coerent si pentru ca Raul din exterior este excesiv logoreic (corpul medical).
\nNu exista suspense-ul clasic \u00een acest registru stilistic. Spectatorul se afla doar sub tensiunea asteptarii narative ca se va petrece ceva care va rasturna situatia (o peripateteia). O focalizare intensa asupra comportamentului gestual (mai putin verbal) al personajului duce la am\u00e2narea insistenta a momentului narativ de climax. Lazarescu trece de la un discurs c\u00e2t de c\u00e2t coerent la incoerenta. Viorel are un discurs care violeaza maximele conversationale ale unui dialog tipic: fie este prea mult \u00eentesat cu detalii irelevante, fie e prea succint, vezi Paul Grice (2).
\nViorel este fie obscur \u00een afirmatii, fie revendicativ (\u201eDe ce ma pui \u00een situatia umilintei?\u201c \u2013 este \u00eentrebarea pe care o adreseaza interlocutorului la \u00eenceputul si la finalul filmului), fie minimal dialogic. \u00censa lipsa dialogului normal este suplinita de intensitatea privirii. Pe de o parte, Viorel are o privire insistent scrutatoare, o \u201ecautatura\u201c care, desi muta, indica o retinere agresiva sau retinerea unei violente ce poate exploda oric\u00e2nd. El este individul \u201eotar\u00e2t\u201c (fig. 06). Privirea insistenta este considerata o forma de agresiune (3). Cultural, multe comunitati umane considera privitul \u00een ochi o forma de contact violent, impertinent. \u00cen comunicarea sub-umana ea este considerata cu certitudine o forma de \u00eenfruntare, un preambul de agresiune (la c\u00e2ini, de exemplu). Viorel, \u00een scena prealabila asasinatului soacrei, \u00een bucatarie, priveste tacut c\u00e2nd fata soacrei, c\u00e2nd cutitul cu care aceasta curata cartofii. Privirea lui nu face dec\u00e2t sa asocieze victima (soacra-victima) cu arma; adica instrumentul cotidian cu care aceasta pregateste m\u00e2ncarea ce, potential, poate fi instrumentul crimei (fig. 07). Viorel pare construit dintr-o serie de reaction shots (prim planuri ale expresiei emotionale a fetei) ce indica o obsesiva ostilitate muta.
\nFuga \u00een fictiune<\/strong>
\n\u00cenainte de crima, protagonistul din \u201eDillinger\u201c se afla \u00een dialog corporal cu scene de film proiectate pe un ecran de home cinema. Viorel, dupa crima, \u00eesi ia o clipa de repaos pentru a urmari imaginile de divertisment popular de la Etno TV. Alex din \u201eElephant\u201c urmareste la televizor scene de propaganda nazista (fig. 08). Personajul se pierde \u00een spectacularul imaginilor. De altfel, coloana sonora din \u201eAurora\u201c subliniaza permanenta muzica de la radio care genereaza o ambianta de defocalizare de la ceea ce este focalizat vizual sau \u00een actiune. Fundalul sonor defazat fata de actiune creeaza o constanta ambianta distractiva (care distrage atentia pentru o pierdere a reperelor \u00een hipnoza muzicii ambientale). Rolul acestui permanent fundal sonor defazat este de a pune \u00een prim plan tocmai anormalitatea unui mod de viata. Mai putin marcata, dar sesizabila este muzica diegetica din \u201eJeanne\u201c. Dillinger exploateaza fundalul sonor ca un spectacular care \u00eenvaluie si fascineaza personajul.
\nClimaxul narativ<\/strong>
\nMomentul mortii coincide tipic \u00een filmul narativ clasic hollywoodian cu rezultatul unei confruntari violente si cu o polarizare ideologica a luptei. Confruntarea este eroica si ideologic marcata. \u00cen contrast, crima din \u201eAurora\u201c nu este rezultatul vreunei \u00eenfruntari. Victima nu are o prezenta nici verbala (nu reprezinta vreo idee), nici gestuala. Ea nu are nume propriu, nu are timp si spatiu pe ecran (doar \u00een \u201eElephant\u201c victimele sunt individualizate). Se caracterizeaza printr-o pauperitate de trasaturi si nu i se da timp de evolutie narativa. Ea are o singura trasatura semnificativa: este victima. Cel care opereaza prin surpriza omorul capata o singura trasatura care-l extrage din banalitate: este asasinul. Omorul \u00eensa nu are semnificatie. Este opac semnificatiei. El este un moment brusc, neasteptat si litotic. Asasinatul se gaseste situat sub cautiunea figurii oximoronului. El este atrocitatea banalizata, monstruozitatea insignifianta.
\nTotodata omorul este, \u00een contrast cu timpul acordat perioadei antecedente, a preliminariilor, brusc si lipsit de spectacular. Cinematografic, \u00een grade diferite, de la film la film, scena omorului contine doar marcile de banalizare. Nu exista vreo cadrare particulara a scenei asasinatului la Fererri. La Akerman, cadrarea momentului crimei este \u00eendepartata sau privita oblic prin specularitatea oglinzii iar pozitia corporala a protagonistei rimeaza cu cea \u00een care ea curata baia \u00eentr-o secventa anterioara. La Puiu, camera evita vizualizarea tipica sau cadreaza dintr-un unghi non-optim. Cadrarea cadru \u00een cadru tinde sa \u00eendeparteze si sa minimalizeze vizual actul reprezentat, dar si sa atraga atentia asupra acestei distantari (fig. 05). Desigur ca minimalizarea perceptiva a unui moment este o forma de exacerbare retorica. Detaliul capata astfel mai multa pregnanta cognitiva iar off-cadrul este mai pregnant perceput. Pe de alta parte, actul omorului face parte dintr-o serie de scripturi cotidiene \u2013 are aceeasi importanta pentru protagonist. A gati sau a omor\u00ee are pentru el aceeasi \u00eensemnatate. Viorel are, calm, un timp \u00een care, dupa ultimul omor, se ocupa de copil, \u00eesi cauta sotia \u00eentr-un magazin si man\u00e2nca o placinta cu br\u00e2nza. A marturisi o crima sau a m\u00e2nca o merdenea sunt actiuni cu aceeasi greutate de sens si afect. \u00cen \u201eMoartea Domnului Lazarescu\u201c inumanul reiese tocmai din punerea pe acelasi plan a discutiilor cotidiene (spatiul personal) cu tratamentul unui pacient (spatiul profesional). Crima este doar amestecul si confuzia acestor domenii. \u00cen acest din urma film, Viorel, asasinul psihopat, este personificat de corpul medical multiplu si iresponsabil anonim.
\nRealismul emotional<\/strong>
\nComponenta emotionala a ceea ce e reprezentat este un element important \u00een experienta realista. Sentimentul de realism e legat si de relevanta emotionala (negativa sau pozitiva) a unui fenomen (\u201ePerceptual realism may not be silent unless it serves to activate emotional concerns\u201c) (Grodal 2009:257). Dar totodata relevanta emotionala se asociaza cu seriozitatea\u00a0 scenelor reprezentate. Judecata de realism se bazeaza pe credinta asupra autenticitatii a ceea ce e reprezentat, pentru ca sa existe interese reale umane (sa nu fie un teatru). Sa fie serios, si nu un joc care are rol \u00een categorizarea reprezentarii ca realiste (emisiunile de tip \u201eBig Brother\u201c). \u201eDurerea e mai reala dec\u00e2t placerea si evoca un comportament mai autentic.\u201c (Grodal 2009:267-8).
\nInumanitatea si ceea ce face frica; thriller-ul mascat
\nAgentul generator de teama capata trei ipostaze diferite \u00een filmele lui Puiu. \u00cen \u201eMarfa si banii\u201c raul si agresorul sunt extrem de putin vizibili sau lipsiti de nume (mafiotul si mafiotii). Instanta agresoare este externa protagonistului. Pradatorul este invizibil sau trasaturile agentului malefic sunt insuficiente. Agentul malefic este invocat, dar nu si reprezentat in extenso. \u00cen acest film trasaturile de catatonie (4) nesemnificativa sunt transferate victimelor, tinerii care fac drumul la Bucuresti. \u00cen \u201eMoartea Domnului Lazarescu\u201c, de asemenea, agentul patogen este tocmai multiplul de medici ori indivizi pierduti \u00een prolixitatea limbajului si agresivitatea banala, care nu reusesc sa defineasca o actiune cu finalitate, cea a medicului fiind actiunea medicala eficienta. Ceea ce am numit catatonia nesemnificativa este atributul corpului medical ce \u00eenconjoara victima (5). \u00cen \u201eAurora\u201c protagonistul \u00eenglobeaza Raul care este ascuns \u00een spatele privirii fixe (o privire obscura) si care se manifesta \u00een catatonia nesemnificativa.
\nSe poate spune ca personajul acestor filme este schizofrenicul aflat \u00een catatonie, adica pacientul care pierde reperele si care, o lunga perioada de timp, traieste sub o forma de stupoare urmata brusc de o actiune intens traita. Sa numim catatonie nesemnificativa starea de stupoare mentala, de pierdere a reperelor umane, prelungita p\u00e2na si \u00een actul asasinatului, care nu mai este perceput de catre subiect ca fiind deosebit. Consecintele umane ale asasinatului nu mai sunt uman corect evaluate.<\/p>\n

Catanonia nesemnificativa este ambivalenta. Ea poate fi citita \u00een cheia banalului inofensiv sau \u00een cea a patologicului. \u00cen cheie psihanalitica, ea reprezinta simptomele de suprafata ale unui Inconstient lipsit de morala, indiferent, brutal, imprevizibil si condus doar de dorinta mereu nesatisfacuta a unui ego opac exteriorului pe care doar \u00eel \u00eenghite, \u00eel fagociteaza. Este ceea ce a fost reprimat. Procesul care duce la crima si moarte e format din extrema banalitate. Personajul care \u00eentruchipeaza psihopatul este ambiguu. Fiecare actiune a sa poate fi inclusa \u00eentr-un script normal, banal, dotat cu sens si tel, dar poate fi si simptomul unei actiuni repetitive lipsite de scop (6). Poate fi expresia a-normalului. Actele psihopatului \u00eesi pierd aspectul voluntar si devin obsesionale. Jeanne, Alex, Glauco ori Viorel nu urmaresc ceva, ci se lasa purtati de logica inerenta unor scripturi, scenarii cotidiene repetate obsesional. Ei par automat condusi de o alta instanta, si nu indivizi constienti; ei sunt robotul lipsit de auto-control.
\nEi sunt personaje borderline lipsite de constiinta efectelor actelor lor asupra altor constiinte. Sunt izolati de o maniera autista \u00een interiorul propriului ego fara acces la ceilalti. Nu se pot pune \u201e\u00een pielea\u201c celuilalt. Celalalt nu este perceput de aceste personaje ca altcineva, un semen, ci este \u00eenteles doar ca un obiect asimilabil cu obiectul banal din apartament. Viorel indica repetitiv adresele si numele victimelor sale si adauga la acesta lista si victima colaterala, anonima \u2013 o posibila confundare a personajului cu o conditie culturala de tip administrativ: \u201emai era o doamna (…) era o doamna cu el, dar n’o cunosc\u201c, \u201enu cred ca era sotia, ca nu pareau apropiati\u201c, \u201edoamna cu care era nu stiu unde sta\u201c. Constiinta, empatia, emotia, etica, intentionalitatea si liberul arbitru sunt absente. Trasaturile non umanitatii sunt, dupa Grodal, non-emotivitatea (vs. emotivitatea si empatia); atomatismul si schematismul (vs.\u00a0 flexibilitatea care produce un impact emotional); comportament cauzal (vs. comportamentul teleologic, intentional si voluntar). \u00cen cazurile extreme, personajul psihopat este format din \u201edisocierea comportamentului de ceea ce intentioneaza mintea sau autonomizarea unui comportament (fragmentarea mentala)\u201c (Grodal 1997:110). De remarcat ca si camera are acelasi tip de comportament disociat fata de ceea ce are de reprezentat (este o camera psihotica).
\n\u201eExtrema teama e cauzata de lipsa cailor normale de a controla \u201emonstrul\u201c amplificat de disonanta cognitiva, oroarea neputincioasa traita ca imposibilitate de a comunica pericolul cu altii\u201c (Grodal 1997:249). Teama spectatorului se naste din empatia posibila cu protagonistul psihopat, atractia suscitata de ceea ce e reprimat, a-categorial, pervers si disonanta fata de culpa pe care o resimte din constiinta \u00eencalcarii interdictiei (repulsia) (fig. 09). Ma uit fascinat la ceea ce este respingator si stiu ca \u00eencalc prin aceasta interdictia morala. Voaierismul personajului este voaierismul spectatorului (7). Teama, de asemenea, e generata din imposibilitatea detasarii, evitarii identificarii cu camera (nu pot sa nu privesc spectacolul exercitarii violentei) si a \u00eempiedicarii actului (sunt imobilizat \u00een scaun \u00een fata unui dispozitiv ecran intangibil). \u00cen plus, se adauga imposibilitatea comunicarii cu ceilalti a manifestarii Raului, pradatorului ori pericolului (\u00een absenta comunitatii securizante).
\n\u00cen loc de concluzie<\/strong>
\nDar \u201enu numai media, ci si toate procesele noastre mentale reprezinta constructii iar constructiile realiste stabilesc si negociaza o lume intersubiectiva care faciliteaza si face posibile experientele si actiunile noastre ca entitati umane\u201c (Grodal 2009:270). \u00cen cele din urma, experienta inumanului o poate defini si \u00eentari pe cea a umanitatii.<\/p>\n

 <\/p>\n

NOTE<\/strong>
\n1. Gorzo vorbea despre faptul ca \u201eactul nararii e deghizat \u00een observatie (Gorzo 2012:236)
\n2. Pentru un sumar vezi http:\/\/en.wikipedia.org\/wiki\/Cooperative_principle
\n3. http:\/\/www.david-ordwell.net\/blog\/2011\/01\/30\/the-social-network-faces-behind-facebook\/\u00a0 si http:\/\/www.davidbordwell.net\/books\/poetics_whoblinkedfirst.pdf. Grodal afirma ca \u201eGradul de umanitate ia forma unei ipoteze interpretative bazate pe semne expresive si pe interpretarea comportamentului. Semnele expresive si comportamentul se \u00eencadreaza \u00eentr-un model mental al umanitatii.\u201c (Grodal 1997:107)
\n4.\u00a0 Catatonia este o forma de schizofrenie caracterizata de tendinta de a sta \u00eentr-o stare de stupoare prelungita pe perioade de timp lungi urmate de scurte perioade de excitatie extrema. Conduita stereotipa si stupoare mentala (DEX)
\n5. Gorzo (2012 :249), \u00een ceea ce priveste corpul medical din \u201eMoartea Domnului Lazarescu\u201c, gaseste o cautiune de realism al vietii care se traieste fara ipocrizia profesionalitatii. Relatia dintre muribund si doctorii ineficienti \u00eensa este o forma de pierdere a reperelor morale, o manifestare a indiferentei cinice fata de un individ uman. Legal, gestul este sanctionat penal \u00een tarile occidentale sub eticheta de \u201enon-asistenta pentru o persoana aflata sub o amenintare\u201c. Domnul Lazarescu este o victima iar asasinul \u2013 chiar si colectiv si cu at\u00e2t mai mult insidios iresponsabil \u2013 este format dintr-o multitudine de entitati cu etichete de functii medicale lipsite de trasaturi umane. Ei sunt ceea ce putem numi \u201eactanti non-umani care definesc umanitatea prin lipsa unor trasaturi. Deseori determinarea umanitatii se face substractiv: trasaturile esentiale umane sunt implicate prin descrierea unor actanti care arata ca niste oameni, dar sunt non-umani, retin anumite trasaturi, dar totusi nu au anumite trasaturi \u201eesentiale\u201c umane.\u201c (Grodal 1997:107).
\n6. Grodal defineste din nou \u201ecrime fiction sau thriller genul \u00een care spectatorul este alienat de indentificarea cu inactiunea fictiva si de protagonistul fictiunii.\u201c \u00cen aceste fictiuni, \u201eactele \u00eesi pierd aspectul voluntar si devin obsesionale. Zona paratelica orientata asupra procesului domina partea telica.\u201c (Grodal 1997:107)
\n7. Voaierismul este manifestat de camera care \u201epriveste\u201c corpul gol al protagonistului si tematizat de relatia acestuia cu corpul sexual al celuilalt (masculin sau feminin).<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Camera psihotica Desi camera de filmat (cu trasaturi umane marcate) este \u00een interiorul scenei dramatice, ea nu urmeaza actiunea, ci pastreaza o distanta, se \u201eascunde\u201c, priveste \u201edupa colt\u201c printr-o apertura explicit marcata. Desi aceasta camera e \u00een spatele personajului si-l urmareste constant ca un dublu decorporalizat \u00een lungi planuri secventa, totusi, \u00een momente cheie ale… Cite\u0219te mai mult »De la realismul cinematografic la camera psihotica (2)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-12153","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":1694,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12153","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12153"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12153\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12153"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12153"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12153"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}