{"id":12120,"date":"2012-06-07T12:52:45","date_gmt":"2012-06-07T10:52:45","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12120"},"modified":"2012-06-07T12:52:58","modified_gmt":"2012-06-07T10:52:58","slug":"cum-se-anunta-un-esec","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cum-se-anunta-un-esec\/","title":{"rendered":"Cum se anunta un esec"},"content":{"rendered":"

Horia Garbea, Trecutul e o sarbatoare,<\/em> Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2012<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Horia G\u00e2rbea este categoric unul din cei mai neinspirati poeti ai ultimelor generatii. Sigur, poate parea suspecta o astfel de afirmatie, din moment ce Nicolae Manolescu anunta pe coperta a patra a volumului \u201eTrecutul e o sarbatoare\u201c intrarea \u00een scena (din nou) a unui \u201escriitor multilateral\u201c, \u00eensa diferitele domenii literare \u00een care Horia G\u00e2rbea \u00eesi face simtita prezenta din 1982, anul debutului \u00een poezie, si p\u00e2na astazi par tot mai mult, odata cu lansarea ultimului volum la Tracus Arte (fara \u00eensa a-i minimaliza total meritele publicistice sau de traducator), doar niste mici exercitii de literatura si \u00een niciun caz o profesie nimerita. Neinspirat spun, \u00eensa, nu numai pentru ca autorul \u00eesi selecteaza poemele haotic (aceasta ar fi o problema minora, daca nu cumva o non-problema), ci si datorita temelor secatuite de orice fel de poeticitate. De la naratiuni st\u00e2ngace (\u00eenghesuite de momente de suprarealism naiv) la elogii istorice (mereu coafate de tendintele sociologiste), \u00eensa nu fara a profita din plin de \u201eajutorul\u201c unui lirism c\u00e2nd oniric, c\u00e2nd suprarealist, c\u00e2nd ancorat \u00eentr-o realitate a \u201ene\u00eent\u00e2mplarilor\u201c, poemele din volumul \u201eTrecutul e o sarbatoare\u201c fac deliciul oricarui cititor dornic de lecturi lipsite de provocari intelectuale sau sentimentale.
\nUn cinic fara cauza<\/strong>
\nVoi porni discutia \u00eensa nefiresc, de la ultimul ciclu, \u201eAmintiri din \u00eenchisoare\u201c, tocmai pentru ca aici sunt \u00eenregistrate marcile definitorii ale unei fantezii poetice fabricate. Poemele \u00een proza care descriu presupusa experienta de \u201eprizonierat la malul marii\u201c sunt exemplele perfecte pentru \u00eencercarea de suplinire a talentului poetic cu diferite fortari ale imaginarului, si asa alimentat artificial. E ca si cum Horia G\u00e2rbea \u00eesi dicteaza orbeste de unul singur temele cele mai anevoioase, alege apoi caile cele mai reprobabile de exploatare a acestora si, \u00een final, \u00eentr-un exercitiu esuat de creative-writing, compune scolareste c\u00e2teva mici scenete aiuristice. Astfel, de la o imagistica cel putin bizara la comparatii facile si disonante (celula din st\u00e2nca este \u201eun fel de buba pe v\u00e2rful unui deget\u201c, iar podeaua \u201ee ca un fel de lighean aplecat, din ciment sclivisit\u201c), poemele ajung sa experimenteze vesnica ironie postmodernista \u00een cel mai nefericit mod posibil. Iar pentru ca meniul sa fie complet, tragicul se insereaza ostentativ \u00eentre notele glumete, poetul devenind mai mult un cinic fara cauza: \u201eAerul de mare mi-a desfundat narile pentru totdeauna. Nu tin minte, de c\u00e2nd am fost bagat aici, sa fi stranutat macar o data. Singurul lucru care ma incomodeaza oarecum este masca asta de fier care-mi prinde tot capul\u201c, \u201eSuntem tinuti legati c\u00e2te doi. M\u00e2na dreapta a unuia e legata de m\u00e2na mea st\u00e2nga cu un lant. Din fericire lantul e relativ lung, putem face mici actiuni fara sa ne incomodam prea tare. Din pacate, individul cu care sunt legat e si el dreptaci si nu vrea sa \u00eenvete sa man\u00e2nce cu st\u00e2nga\u201c. Iata o noua abordare a miturilor platoniciene, \u00een nota parodica a unui autor care nu se poate abtine de la a cauta permanent \u00eentelepciune gratuita. Motivele esentiale pentru care aceste note (aproape naive) nu devin \u00een niciun caz poezie de calitate sunt lipsa de comunicare \u00eentre ideile subminate de imaturitate si realismul transant de care se folosesc \u00een micile naratiuni. \u00cen plus, confuzia pe care o face autorul permanent \u00eentre o dialectica a continutului si simplele coincidente conceptuale norocoase par sa \u00eei ofere \u201eav\u00e2ntul\u201c de a continua cu jocurile fara substanta si de a-si amputa, implicit, capacitatea de a comunica eficient cu cititorul.
\nIata un alt exemplu de retorica goala, pastis\u00e2nd din nou, fara succes, modelul parodic optzecist: \u201e\u00cen celula mea am doi sobolani. Nu le-am dat nume. Le spun, pentru mine, desigur, Primul si Al Doilea. I-am dresat ani de zile sa cunoasca literele, desi asta lor nu le foloseste la nimic. Am scris pe perete cu carbune din vatra vocalele si apoi consoanele s\u2026t As fi foarte curios sa stiu daca alti sobolani ar fi \u00een stare sa \u00eenvete mai mult. Ma tem ca gardienii, mitocani cum sunt, mi-au pus dinadins sobolanii cei mai t\u00e2mpiti\u201c. Nici nu se mai \u00eentelege daca poetul \u00eencearca (ar fi culmea) sa contureze drama unei nebunii care \u00eencepe sa puna stap\u00e2nire pe mintea celui \u00eenchis (spun ar fi culmea pentru ca daca asta se \u00eencearca, poemul devine imediat un exercitiu de umor involuntar), sau pur si simplu \u00eesi construieste constient imaginea de parodiator. \u00cen ambele cazuri, Horia G\u00e2rbea capata aerul unui scriitor artificios si al unui oaspete incomod pe teritoriile poeziei actuale, poezie care care tinde sa se foloseasca, \u00een ciuda tehnicilor \u201especiale\u201c marca Horia G\u00e2rbea, as putea risca sa spun, putin mai firesti.
\n\u00cen primul ciclu (\u201ecum se anunta o victorie\u201c) Horia G\u00e2rbea se foloseste de un aparent mixaj \u00eentre stari, dar mizeaza pe recurente tematice. C\u00e2nd angoasat, c\u00e2nd entuziast, discursul poetului sufera malformatii halucinante. Nu ar fi o problema at\u00e2t de grava polifonia starilor at\u00e2ta timp c\u00e2t aceasta ar fi reflexul direct al unei mentalitati capabile sa-si programeze caderile si revenirile \u00eentr-un joc al alternantelor sustinute, \u00eensa, \u00een cazul lui G\u00e2rbea, acestea sunt rezultatul direct al unei lipse totale de traire poetica. El \u00eesi programeaza, e adevarat, fluctuatiile atmosferice, \u00eensa le face din lipsa unei voci unitare si tutelare asupra propriilor fantezii. Cel mai bun exemplu pentru acest antitalent evident de a construi drama autentica este poemul \u201ec\u00e2inele alfa\u201c. Aici, \u00een \u00eencercarea de a descrie cu \u201esensibilitate sporita\u201c o scena de v\u00e2natoare, autorul rateaza efectul de poezie prin incapacitatea de a oferi un peisaj concret, din nou, lucru care nu ar fi o problema daca poetul nu ar trada o simpatie aproape ireductibila pentru ostentatie: \u201ea fost un cerb\/ a fost un mistret\/ nu se mai vede nimic\/ or fi fost patru vulpi\/ nu se mai cunoaste ce blana\/ rup dintii ce s\u00e2nge\/ se bea la mijloc\u201c. Totodata, \u00eentr-o atmosfera aproape ridicola, \u201ese apropie v\u00e2natorii\/ striga ragusit\/ urla ca nebunii\u201c, poemul \u00eencheind cu o imagine a unui \u201emiel alb\/ si stralucitor cu ochii lui\/ ca niste faruri verzi\u201c.
\nTrucuri postmoderniste<\/strong>
\n\u00censa Horia G\u00e2rbea nu se opreste aici. \u00cen volumul \u201eTrecutul e o sarbatoare\u201c, \u00een care, vorba lui Manolescu, este cuprins \u201etot ce Horia G\u00e2rbea a scris mai bun \u00een poezie\u201c, se face simtita si prezenta elogiilor scriitoricesti: \u201ela capatul lespezii\/ care acopera\/ poetul o cutie din fier\/ \u00eei ascunde cartile\/ vin copiii galagiosi\/ copii \u00eembracati\/ \u00een culori vii se \u00eentrec\/ sa puna pietre rotunde\/ pe lespedea poetului\/ sa tina \u00een m\u00e2ini\/ cartile lui cu foi uscate\u201c. Daca versurile se vor o tentativa esuata de a scrie \u201emarea poezie\u201c, finalul poemului nu dezamageste deloc: \u201e-ce trebuie sa\/ \u00eentelegem noi din toate acestea\/ \u00eentreaba \u00eenvatatoarea\/ – ca poetii sunt muritori\/ raspunde copilul\u201c. Poemul \u201ede ce paianjenul urca pe zid\u201c ofera o alta viziune asupra propriei poezii. Aici, apropiindu-se de un Arhimede metafizic, poetul \u00eesi \u00eencearca talentul de a \u201efilosofa maret\u201c: \u201esi eu am desenat pe nisip\/ cercuri mari si mici\/ am facut din cercuri si scoici\/ singurul model credibil\/ al universului\/ cobor\u00e2nd de pe alee\/ spre mare trei femei\/ calca pe cercurile mele\/ risipesc scoicile asezate\/ \u00een singurul model cunoscut\/ al lumii\/ si intra \u00een mare\/ sparg luciul marii\/ se pierd \u00een ea\/ fara sa lase universului\/ nicio speranta\u201c. La fel, meditatia puerila continua \u00een \u201epagoda din munti\u201c, unde \u201edaca ai fi\/ o tulpina de bambus\/ nu ti-ar pasa\/ daca esti pipa sau st\u00e2lp\u201c, sau \u00een poemul eminescian \u201eam privit o mierla pe tarm\u201c, unde \u201echiar deasupra orizontului\/ a aparut o stea\/ o stea stralucitoare\/ ca un ghetar ca\/ un ochi de zeu,\/ dar \u00eentr-o zi\/ dar \u00eentr-o zi\/ oamenii vor ajunge si acolo\u201c. Metafizica, visul si fantezia se \u00eempletesc la Horia G\u00e2rbea \u00een cel mai nefericit mod posibil, unde pasarea devine \u201eun \u00eenger din alta lume\u201c, \u00eentr-un sat \u201eunii spun ca l-au vazut pe vasile zbur\u00e2nd\/ ca un liliac trecea\u201c si ecranul televizorului \u201es-a patat de s\u00e2nge\/ pata a luat forma\/ unui fluture\/ si au zburat am\u00e2ndoi\/ spre cea mai apropiata\/ lumina\u201c. Trucurile postmoderniste nu \u00eel ajuta pe G\u00e2rbea nici atunci c\u00e2nd \u00eencearca sa jongleze cu \u201eistoria glorioasa a Troiei\u201c: \u201eaceasta poveste \u00eencepe la troia\/ ahile va amintiti\/ s-a suparat \u00eengrozitor\/ pe agamemnon\/ a refuzat sa mai lupte\/ si totul din cauza unei femei s\u2026t aceasta poezie se \u00eencheie aici\/ din cauza unei femei\/ care \u00eemi striga\/ sa las povestile\/ si sa vin la masa\/ ca supa e gata\u201c.
\nDin nou, intuitia lui Manolescu se adevereste: \u201ePoetul (Horia G\u00e2rbea) are un profil propriu\u201c. \u00censa \u201eprofilul propriu\u201c \u00eel aduce \u00een prim-plan pe autor ca pe unul din cei mai slabi reprezentanti ai unui curent literar \u201edead and buried\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Horia Garbea, Trecutul e o sarbatoare, Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2012   Horia G\u00e2rbea este categoric unul din cei mai neinspirati poeti ai ultimelor generatii. Sigur, poate parea suspecta o astfel de afirmatie, din moment ce Nicolae Manolescu anunta pe coperta a patra a volumului \u201eTrecutul e o sarbatoare\u201c intrarea \u00een scena (din nou) a… Cite\u0219te mai mult »Cum se anunta un esec<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6859,3117,7812],"class_list":["post-12120","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-horia-garbea","tag-poezie-romaneasca","tag-trecutul-e-o-sarbatoare"],"views":1799,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12120","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12120"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12120\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12120"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12120"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12120"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}