{"id":12117,"date":"2012-06-07T12:50:17","date_gmt":"2012-06-07T10:50:17","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12117"},"modified":"2012-06-07T12:50:33","modified_gmt":"2012-06-07T10:50:33","slug":"contracultura-lui-marin-sorescu","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/contracultura-lui-marin-sorescu\/","title":{"rendered":"Contracultura lui Marin Sorescu"},"content":{"rendered":"

Adeseori invocat doar datorita faimoasei sale posfete, volumul \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c merita recitit at\u00e2t pentru relevarea mutatiilor pe care le instituie \u00een evolutia poeticii soresciene, c\u00e2t si pentru a \u00eentelege mai aplicat tipologia subsersivitatii estetice autohtone de la finalul deceniului sapte. Cele mai valoroase poeme din cartea publicata \u00een 1968 reactualizeaza deja clasicele componente fanteziste, ludice, ironice, parodice, narative si \u201eprozaice\u201c ale poeticii soresciene, \u00eensa aduc nuante consistente \u00een ceea ce priveste universul imaginar, fundamentat pe incomunicabilitate, vulnerabilitate a principiilor de legitimare a realului, volatilizare a interioritatii si identitatii umane, destabilizare, chiar anulare, a valorilor tari ale existentei.<\/strong><\/em>
\nDonquijotism contra lui <\/strong>
\nDon Quijote <\/strong>
\n\u00cen lumea lui Sorescu din \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c, marile gesturi eroice (daca astfel de adjective pot fi c\u00e2t de c\u00e2t justificate) tin exclusiv de tentativele de a apropria elementele disparate ale existentei ori de a conferi semnificatii fie si mediocre derizoriului cotidian. Or, aceasta e o modificare substantiala de viziune, de vreme ce puseurile vizionare si proiectiile utopice puncteaza decisiv orizontul ideatic al primelor volume. Personajele centrale ale cartilor din 1965 (\u201ePoeme\u201c) si 1966 (\u201eMoartea ceasului\u201c) refaceau \u2013 fie si incomplet \u2013 traseele existentiale burlesti ale unui Don Quijote demitizat, blazat ori dezabuzat. Caricaturizarea era ridicata la patrat, \u00eensa se justifica printr-o nostalgie plina de dramatism a unei realitati transcendente. Acum, singurul donquijotism accesibil e unul complet paradoxal, caci definitiv \u00eentors. Omenirea \u00eesi proiecteaza veritabile cautari initiatice nu pentru revelarea structurilor potentiale si profunde ale fiintei, nu pentru a i se arata adevarurile esentiale ale vietii, ci cu scopul de a-si certifica faptul ca viata poate exista \u00een lipsa iluziilor, a visurilor ori a idealurilor.
\nUn fel de poem-\u201cprogram\u201c al acestei noi stari de fapt, \u201eNu ne miram\u201c, duce p\u00e2na la ultimele consecinte mai vechiul proiect al parodierii ideii de progres: \u201eNu ne miram de nimic, niciodata, \/ A fost extirpata mirarea, \/ Atavism, care ne apropia de maimuta. \/\/ Temperatura corpului omenesc a scazut \/ De la 36 la 15 grade \/ Din economia de caldura obtinuta \/ S-a realizat un soare artificial \/ Pentru \u00eencalzirea motoarelor Diesel. \/\/ E un zgomot de masini, \/ Temperatura omenirii scade, \/ Sentimentele tind catre zero, \/ Nu ne miram de nimic, \/ Suntem \u00een continuu progres.\u201c. \u201eExtirparea mirarii\u201c, departe de a constitui un handicap, ar justifica, iata, \u00eenaintarea biologica si tehnologica a omenirii. Contur\u00e2nd prin hiperbolizare, prin parodierea sloganurilor propagandistice si prin \u00eenscenari absurde (captarea pierderilor de temperatura corporala \u00eentr-un soare artificial) o comedie a umanului, vocea poetica ar fi singura instanta care s-ar sustrage vidarii sentimentale si spirituale a universului.
\nBurlescul, z\u00e2mbetul-grimasa ram\u00e2n singurele sale modalitati delimitative \u00een raport cu orgoliul semenilor de a trai strict la nivel epidermic, odata ce ridiculizarea ori cenzurarea oricaror forme de depasire a limitelor umane intra \u00een rutina cotidiana. Memorabile \u00een acest sens ram\u00e2n versurile din \u201eBlazare\u201c: \u201eNoi suntem niste sfinti cumsecade \/ Care purtam aureola, \/ \u00cen loc de curea, \/ Pe burta. \/\/ Noua nu ni s-a aratat aievea \/ Nici tatal, nici fiul, nici sf\u00e2ntul duh. \/ Faima noastra de sfinti \/ Provine din \u00eent\u00e2mplarea \/ Ca \u00een tinerete i-am adus fecioarei Maria \/ Buna vestire. \/\/ Dar de atunci, cum spuneam, n-am vazut nicio minune, \/ Las’ c-am si pregetat sa mergem \u00een pustie \/ Unde cica trebuie sa postesti. \/\/ Acum ducem o viata linistita, \/ Ne \u00eengrasa deopotriva coliva \/ C\u00e2t si superfosfatii. (…) Da, noi suntem niste sfinti rasfintiti, \/ Care purtam aureola \/ \u00cen loc de curea \/ Pe burta\u201c. Dincolo de asocierile ce frizeaza grotescul \u2013 aureola divina folosita ca o \u201ecurea pe burta\u201c, respectiv coliva ce \u00eengrasa \u2013 punctul maxim al blazarii e atins \u00een strofa care atesta pe scara larga (cum sugereaza si oralitatea discursului) destabilizarea definitiva a omenescului: \u201eLas’ c-am si pregetat sa mergem \u00een pustie \/ Unde cica trebuie sa postesti\u201c.
\nAcesti \u201esfinti rasfintiti\u201c, cum \u00eei numeste Sorescu, sunt tocmai cei care resping modelul existential reprezentat de Don Quijote. Eventuala superioritate a creatorului sorescian se poate manifesta doar \u00een gol. Ironiile, parodiile ori farsele pe care le propune ram\u00e2n doar niste conventii care st\u00e2rnesc eventual r\u00e2sul receptorilor, \u00eensa nu au cum sa creeze o oglinda cu adevarat revelatoare a vidarii \u00eensemnelor umanului. Poemele nu detin o functie cathartica ori curativa social si cu at\u00e2t mai putin un rol moralizator.
\nSingura posibilitate de a exista consta \u00een \u201edes-fiintarea\u201c lumii, inclusiv prin trairea deziluzionata (anume inertiala) a acestei suprimari a vitalitatii. \u00cen chiar primul poem al \u201eTineretii lui Don Quijote\u201c \u2013 \u201eDarul\u201c -, Marin Sorescu imagineaza o \u00eent\u00e2lnire \u00eentre \u201especialistul\u201c cinic, lucid, convins de duplicitatea artei si, apoi, a universului (care investesc falsurile ori conventiile cu \u00eensemnele naturalului), si \u201ecolectionarul\u201c obsedat at\u00e2t de asimilarea adevarurilor sau valorilor de patrimoniu, c\u00e2t si de necesitatea impunerii lor drept repere capitale pentru evolutia umanitatii. \u00cen concordanta cu \u201efilosofia\u201c nihilista, antimetafizica, a \u00eentregului volum, \u201ecolectionarul\u201c devine un martor (c\u00e2nd perplex, c\u00e2nd vanitos, c\u00e2nd \u00eenspaim\u00e2ntat) al subminarii principiilor esentialiste ale \u201erealului-etalon\u201c, \u00een timp ce \u201especialistul\u201c focalizeaza carentele, ba chiar monstruozitatile asa-ziselor modele ale frumosului si perfectiunii. Ceea ce \u00eencepe ca o ispitire demonica (\u201elupa\u201c cercetatorului e \u201emartiana\u201c) ia forma unei revelatii a handicapurilor si anomaliilor spirituale constitutive existentei umane: \u201e\u2013 \u00ceti voi dovedi ca toate tablourile sunt false, \/ Spuse specialistul, scot\u00e2ndu-si lupa \/ Pe care tocmai o primise cadou \/ Din planeta Marte. \/\/ Colectionarul z\u00e2mbi, \u00eel amuza ideea, \/ P\u00e2nzele lui devenisera etalon \/ Pentru identificarea maestrilor din toata lumea, \/ Cheltuise pe ele averea c\u00e2torva generatii \/ \u00cenainte si \u00eenapoi. (…) Pe la mijlocul salii nici n-apuca sa-ndrepte lupa spre ele \/\/ Si tablourile cadeau singure. \/ \u00cen fata ultimei p\u00e2nze, Rembrandt milionarul! \u2013 colectionarul \/ \u00cesi duse m\u00e2na la inima si caz\u00e2nd \/ Din gura lui zburara lilieci\u201c. Chiar daca poate prea evident simbolica, metafora duhului-liliac surprinde destul de complet ambiguitatea, impuritatea si fram\u00e2ntarea gregara a oamenilor ce mimeaza siguranta identitara.
\nProduc\u00e2nd un infarct \u201ecolectionarului\u201c, procesul demistificator nu se \u00eencheie, ci devine de-a dreptul macrantropic si \u201eumple de ridicol\u201c toate muzeele, ba chiar releveaza falsitatea strazilor, a copacilor, a \u00eentregului oras. Gesturile \u201especialistului\u201c cu lupa se diferentiaza, totusi, de anarhicele activisme avangardiste. Ravasind spatiile canonice ale artei, manifest\u00e2nd \u00eempotriva conventionalizarii realului, personajul sorescian refuza sa etaleze un ton justitiar-incitator. Dimpotriva chiar, \u00een locul av\u00e2ntului revolutionar se manifesta o \u00eenduiosatoare senectute devitalizatoare: \u201e\u00cen urma omului cu lupa se \u00eentindea un pustiu de moarte \/ Si el era tot mai trist. (…) Privi orasul \u2013 era fals, copacii falsi, \/ ?i \u00eencepu sa pl\u00e2nga. \/\/ Pl\u00e2ng\u00e2nd cu hohote si tremur\u00e2nd tot, \/ \u00cen afara m\u00e2inii care tinea teribilul instrument \/ El o porni foarte batr\u00e2n \u00eenainte, \/ Continu\u00e2nd sa desfiinteze lumea.\u201c.
\n\u201eSaisoptismul\u201c sorescian<\/strong>
\nIata de ce \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c impune c\u00e2t se poate de marcat un clivaj semnificativ at\u00e2t fata de paradigma de g\u00e2ndire avangardista din primele decenii ale secolului al XX-lea, c\u00e2t si \u00een raport cu atmosfera revolutionara ce irupe \u00een primavara lui 1968. Bine\u00eenteles ca exegetii \u2013 nu putini \u2013 care au evidentiat subversiunea ori elementele de \u201econtracultura\u201c din poemele lui Sorescu si-au putut legitima cu destula pertinenta perspectivele interpretative. De pilda, \u00eentr-un eseu cu titlu sugestiv, \u201eSe poate vorbi de contracultura \u00een literatura rom\u00e2na?\u201c, Stefan Borb\u00e9ly propune \u2013 pornind \u00een special de la volumul lui Sorescu din 1968 \u2013 decelarea unei \u201eestetici a corporalitatii disjuncte, arheologice, fragmentare, menita sa sugereze, pe de o parte, revolta fata de control si de centralitate si, pe de alta, o vointa de a se recepta prin distantare muzeala fata de prezent, puternic pigmentata de grotesc si ironie\u201c . Pornind de la lectura unor texte din \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c, Borb\u00e9ly observa o \u201espaima de sublim\u201c, anume de fixarea \u201epentru totdeauna \u00eentr-o formula definitiva, hieratica sau imobila\u201c. Construind o \u201ecosmologie a relativitatii\u201c, creatorul sorescian \u00eesi recunoaste imposibilitatea de a accesa o \u201eintegralitate expresiva totala\u201c ori o centralitate care sa absolutizeze valorile umanului. \u00cen consecinta, alaturi de o serie de poeti debutanti \u00een 1968 ca Mircea Ivanescu, Marin Mincu, Cezar Ivanescu si Gheorghe Grigurcu, Sorescu ar participa la conturarea unei noi sensibilitati lirice, \u201eprin intermediul careia se insinueaza \u00een literatura noastra pe cai subtile, metaforice, care duc spre concluzia unei fervori protestatare adaptative. P\u00e2na la \u201eoptzecismul\u201c radical, antisistemic si sarcastic, drumul e \u00eenca lung si presarat cu multe privilegii…\u201c.
\nDaca nu e locul aici pentru a chestiona c\u00e2t de legitima ram\u00e2ne ironia la adresa \u201eprivilegiatilor\u201c scriitori \u201esaizecisti\u201c si \u201esaptezecisti\u201c, se impune totusi analiza mai aplicata a \u201efervorii protestatare adaptative\u201c, precum si a lipsei demersurilor \u201eradicale, antisistemice, sarcastice\u201c.
\nChiar \u201eprimul om\u201c, alaturi de Dumnezeul ce l-a creat, \u00eensumeaza o buna parte dintre imperfectiunile pe care evolutia umanitatii nu a putut dec\u00e2t sa le potenteze. \u00cen probabil cel mai cunoscut poem al volumului publicat \u00een 1968 \u2013 \u201eAdam\u201c, rescrierea parodica a unui moment central din Geneza biblica contine o suita parca inepuizabila de sarje, universul de \u00eenceput aseman\u00e2ndu-se cu un carnaval bufonesc atins de hedonism si gratuitate: \u201eCu toate ca se afla \u00een rai, \/ Adam se plimba pe alei preocupat si trist \/ Pentru ca nu stia ce-i mai lipseste. \/\/ Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva \/ Dintr-o coasta a lui Adam. \/ Si primului om at\u00e2t de mult i-a placut aceasta minune, \/ \u00cenc\u00e2t chiar \u00een clipa aceea \/ Si-a pipait coasta imediat urmatoare, \/ Simtindu-si degetele frumos fulgerate \/ De niste s\u00e2ni tari si coapse dulci \/ Ca de contururi de note muzicale. \/ O noua Eva rasarise \u00een fata lui. \/ Tocmai \u00eesi scosese oglinjoara \/ Si se ruja pe buze. \/ \u201eAsta e viata !\u201c a oftat Adam \/ Si-a mai creat \u00eenca una. \/\/ Si tot asa, de c\u00e2te ori Eva oficiala \/ Se \u00eentorcea cu spatele, \/ Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tam\u00e2ie, \/ Adam scotea la lumina o noua cad\u00e2na \/ Din haremul sau intercostal. \/\/ Dumnezeu a observat \/ Aceasta creatie desantata a lui Adam. \/ L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeieste, \/ Si l-a izgonit din rai \/ Pentru suprarealism\u201c.
\nDumnezeu ram\u00e2ne doar un fals demiurg, si unicitatea, si forta plasmuitoare fiind anulate de platitudinea sa imaginativa. Manufacturier de sabloane imitabile la nesf\u00e2rsit, el sanctioneaza tot ceea ce ar putea depasi cadrele fixe ale g\u00e2ndirii sale. Tot astfel, Adam se pozitioneaza la mare distanta de modelul titanului, caci, atent\u00e2nd la postura (sau chiar substituindu-se) asa-zisei divinitati, reuseste sa \u00eenfaptuiasca doar Eve standard: casnice (transform\u00e2nd darurile sfinte \u00een ingrediente culinare), obiecte ale posesiunii sexuale ori cochete p\u00e2na la narcisism. Nu \u201ecreatiile desantate\u201c ar fi trebuit sa fie \u201esictirite dumnezeieste\u201c, ci absenta oricarei initiative originale, a creatiei\/creativitatii \u00een sens larg.
\nLa finalul deceniului sapte, \u00een opera unuia dintre cei mai nonconformisti autori rom\u00e2ni, \u201eraspunsul\u201c contraculturii autohtone dat spiritului anarhic, antisistemic vestic ram\u00e2ne, asadar, sceptic. Nu e loc acum de Don Quijote, nici de avangardisme. Justificarea poate fi, bine\u00eenteles, plasata \u00een spatiul politicului, care ar genera (auto)cenzura spiritului de fronda sau caile ocolite, metaforice, parabolice, alegorice ale manifestarii sale. Numai ca mult mai adecvata \u00eemi pare o motivare literara\/culturala a particularitatilor opozitiei soresciene fata de ideologia oficiala. Dupa cum am \u00eencercat sa demonstrez, fronda programatica si radicala e respinsa tocmai pentru ca ar contrazice at\u00e2t principiile relativiste ale universului sorescian, c\u00e2t si vulnerabilitatea subiectului ori limbajului poetic. Renunt\u00e2nd sa mai depl\u00e2nga o centralitate pierduta, creatorul din \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c descopera dramatismul unei existente golite de proiectii ce depasesc imediatul cotidian.
\nAnti-progresista, anti-sistemica, desubstantializ\u00e2nd orgoliile antropocentriste, \u00een fond, anti-modernista, umanitatea \u201esaisoptista\u201c promovata de Sorescu se dezice inclusiv de iluziile revolutionare. Metamorfozele fiintei sunt invariabil artificiale, depind mereu de asumarea unei noi conventii ce simuleaza doar recuperarea autenticitatii, singurele momente de evadare din acest malaxor dezumanizat provenind din contactul nostalgic si fragmentar cu un trecut al pre-iluziilor, de dinainte de constientizarea sabloanelor vietii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Adeseori invocat doar datorita faimoasei sale posfete, volumul \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c merita recitit at\u00e2t pentru relevarea mutatiilor pe care le instituie \u00een evolutia poeticii soresciene, c\u00e2t si pentru a \u00eentelege mai aplicat tipologia subsersivitatii estetice autohtone de la finalul deceniului sapte. Cele mai valoroase poeme din cartea publicata \u00een 1968 reactualizeaza deja clasicele componente… Cite\u0219te mai mult »Contracultura lui Marin Sorescu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7811,1613],"class_list":["post-12117","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-tineretea-lui-don-quijote","tag-marin-sorescu"],"views":2406,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12117","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12117"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12117\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12117"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12117"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12117"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}