{"id":11944,"date":"2012-05-24T14:47:02","date_gmt":"2012-05-24T12:47:02","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11944"},"modified":"2012-05-24T14:47:16","modified_gmt":"2012-05-24T12:47:16","slug":"modelul-managerial-in-educatia-superioara-sau-privatizarea-pe-bani-publici","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/modelul-managerial-in-educatia-superioara-sau-privatizarea-pe-bani-publici\/","title":{"rendered":"Modelul managerial \u00een educatia superioara sau privatizarea pe bani publici"},"content":{"rendered":"

Scopul articolului de fata este sa identifice cele mai importante probleme generate de \u00eentelegerea rom\u00e2neasca a conceptului de autonomie universitara. Autonomia universitara pare un concept generos, poate prea generos, si aproape unanim acceptat. Sufocati p\u00e2na \u00een 1989 de un \u00eenvatam\u00e2nt centralizat si ultrarigid, profesorii universitatilor rom\u00e2nesti au \u00eembratisat cu mult entuziasm idei liberale precum universitatea antreprenoriala, managementul eficient al resurselor umane si financiare, oferta educationala corelata la cerintele pietei muncii si altele asemenea. Mult sperata libertate adusa de Revolutia din 1989 si frustrarile acumulate sub regimul coercitiv de dinaintea revolutiei i-au facut pe foarte multi dintre intelectualii rom\u00e2ni \u00een general, si pe profesorii universitari, \u00een particular, sa accepte si sa sustina la modul cel mai sincer, patimas chiar, patrunderea etosului managerial \u00een universitati. Totusi, la aproape douazeci de ani de la Revolutie, starea \u00eenvatam\u00e2ntului universitar nu e nici pe departe multumitoare. Mai mult, \u00eenvatam\u00e2ntul rom\u00e2nesc universitar prezinta o particularitate dintre cele mai socante: doar aici nu se vorbeste despre \u201etrista mostenire comunista\u201c. Mai mult, am ajuns sa ne amintim cu nostalgie de Epoca de Aur, de seriozitatea din facultati, de strictetea examenelor si a profesorilor, de rigurozitatea predarii si de altele asemenea.<\/strong><\/em>
\nAmintiri din Epoca de Aur <\/strong>
\nTrebuie sa precizez, din capul locului, ca nu sunt o nostalgica a comunismului si ca nu ma numar printre aceia care pl\u00e2ng la 25 decembrie la morm\u00e2ntul tovarasului Ceausescu. Sunt sigura ca eventuala noastra nostalgie este si un rezultat al idealizarii inevitabile a trecutului. Dam prea usor uitarii lunile de practica obligatorie pe ogoarele patriei, executiile politice, propaganda politica din scoli sau interminabilele adunari pionieresti. E adevarat: depan uneori amintiri din Epoca de Aur fara oroare si regret. Cine nu \u00eesi mai aminteste de ridicolul reuniunilor pionieresti cu eternele raportari de tipul: \u201eTovarasa comandant-instructor, grupa a doua, cu un efectiv de 12 pionieri, dintre care 11 prezenti si unul absent, este gata pentru \u00eenceperea activitatii. Raporteaza comandant de grupa, pionier X-ulescu\u201c. Dar aceste formulari grotesti rasuna astazi placut \u00een urechile noastre doar ca urmare a faptului ca nu le constientizam ca atare \u00een acel moment al copilariei. Acum \u00eensa lucrurile stau altfel, si cred ca oricine \u00eesi poate da seama c\u00e2t de profund intruziva si agresiva era propaganda comunista. C\u00e2t de nefiresc era faptul ca ne \u00eencepeam activitatea cu intonarea imnului. C\u00e2t de absurd era ca aveam poza de tinerete a tovarasului pe perete. Sigur, aceste amintiri nu fac obiectul articolului de fata, dar nu ma pot abtine sa nu observ ca acum avem icoane \u00een locul tovarasului, dovada, probabil, c\u00e3 la noi acel regim a creat o nevoie foarte serioasa de a avea un tatuc.
\nSa depasim \u00eensa momentul rememorarii \u00eenvatam\u00e2ntului comunist si sa ne \u00eentoarcem \u00een prezent. Cum se face ca ajungem sa regretam at\u00e2tea lucruri legate de acel \u00eenvatam\u00e2nt? Toata lumea trecuta de 50 de ani spune ca \u201epe vremea noastra, se facea carte\u201c. Si adevarul este ca, privind comparativ, cel putin la facultatile care au avut sansa sa supravietuiasca pentru ca nu erau legate de discipline \u201eburgheze\u201c, ca psihologia, de pilda, chiar se facea carte. Problema este ca degeaba idealizam acea perioada, at\u00e2ta timp c\u00e2t abuzurile de atunci au facut posibile unele dintre derapajele de acum. Enumar doar c\u00e2teva exemple, din avion: faptul ca trebuia sa ai origine sanatoasa ca sa fii primit \u00een universitate, faptul ca te faceai din portar lector universitar, faptul ca profesorii erau umiliti si obligati sa promoveze elevi nepregatiti \u2013 deh, aveam productie la hectar, trebuia sa avem si productie de absolventi. Totusi, \u00een ciuda aparentelor, \u00eenvatam\u00e2ntul ceausist avea mai multe \u00een comun cu actualul tip de \u00eenvatam\u00e2nt dec\u00e2t s-ar putea crede. Diminuarea autoritatii profesorului, plasarea vinei pentru esecurile pedagogice exclusiv pe umerii profesorului, persecutarea intelectualilor si implicit a profesorilor care atunci, ca si acum, erau considerati \u201eneproductivi\u201c sunt doar c\u00e2teva dintre elementele care ar sustine o interpretare a regimului ceausit ca fiind un soi de \u201ecapitalism de stat\u201c. Oricum, eram cu totii niste sclavi pe tarlaua jup\u00e2nului suprem, asa ca cei cu vederi de dreapta n-ar trebui sa se supere pentru eticheta pe care am pus-o. Dar scopul articolului de fata nu e, de asemenea, sa reevaluez ideologic regimul Ceasca. Scopul meu este sa aduc \u00een discutie c\u00e2teva repere istorice minimale care sa ne ajute sa \u00eentelegem ce se \u00eent\u00e2mpla, de fapt, \u00een universitati.
\nAsadar, sistemul centralizat, rigiditatea, planurile-cadru stabilite pentru decenii \u00eentregi si lipsa oricarei deviatii i-au facut pe multi sa mearga catre propunerile liberale privind antreprenoriatul universitar si capitalismul academic precum fluturele catre flacara. Ca om care si-a petrecut toat\u00e3 existenta \u00een \u00eenvatam\u00e2nt, ca studenta, doctoranda si profesoara, dati-mi voie sa spun ca toate aceste idei, autonomie universitara, management educational, antreprenoriat academic si altele asemenea au condus \u00eencet, dar sigur, la o feudalizare fara precedent a lumii academice autohtone. Pentru a prezenta aceasta stare de fapt voi face o scurta analiza a discrepantei dintre teoria atragatoare si practica repulsiva, ambele generate de aceste concepte. Sa o luam pe r\u00e2nd.
\nAutonomia universitara<\/strong>
\n\u00cen teorie, autonomia universitara presupune faptul ca \u00een procesul generarii si propagarii cunoasterii stiintifice de ordin academic nu ar trebui sa intervina alte institutii. Cu alte cuvinte, profesorii universitari ar trebui sa fie lasati sa \u00eesi aleaga \u00een mod liber temele de cercetare si predare. Ei nu ar trebui sa fie siliti sa predea sau sa cerceteze la comanda politica sau religioasa. Acesta este un criteriu de bun-simt pe care \u00eel acceptam cu usurinta. Exista \u00eensa cel putin doua probleme legate de modul \u00een care este el \u00eenteles si aplicat pe de o parte, si de actualitatea formularii sale, pe de alta parte.
\nSa vedem cum este \u00eenteles acest concept \u00een Rom\u00e2nia anului 2012. Nici nu a trecut un an de la adoptarea Legii Educatiei Nationale, ca deja se propun modificari ale ei, culmea, venite din partea unor senatori ai partidului care a propus-o initial. \u00centr-un articol destul de alarmist, Stefan Vlaston (1) aduce \u00een discutie c\u00e2teva dintre recentele modificari ale LEN, toate puse sub semnul autonomiei universitare. \u00centelegerea rom\u00e2neasca a acestui concept nu are, din pacate, vreo legatura cu stiinta. Ea priveste \u00een special instituirea unor drepturi si privilegii care scot de sub controlul statului unele institutii academice. Astfel, ceea ce se doreste este gasirea unei cai de a ocoli caile democratice de alegere a rectorului, de a decide autonom cum se vor alege sau, mai degraba, numi decanii si sefii de departament, si altele asemenea. Poate ca o relaxare mai mare \u00een privinta modului \u00een care institutiile academice private aleg sa se organizeze ar fi acceptabila, \u00een special \u00eentr-o tara \u00een care nu am avea acuzatii de comert cu note si diplome. Sa nu uitam, totusi, c\u00e2te scandaluri \u00een jurul unor diplome false au izbucnit \u00een ultimii ani. Sigur, nu ar fi normal sa sufere toata lumea din pricina c\u00e2torva profesori care au calcat \u00een picioare ideea de educatie superioara, dar mai este mult p\u00e2na c\u00e2nd mediul academic rom\u00e2nesc va fi unul \u00een care asemenea masuri sa nu conduca la abuzuri.
\nP\u00e2na la adoptarea noi Legi a Educatiei Nationale, situatia a fost la fel de grava si \u00een universitatile de stat, si \u00een cele particulare. \u00cen cazul universitatilor de stat este si mai revoltator faptul ca s-a practicat ani la r\u00e2nd un soi de privatizare pe bani publici care facea din decani niste stap\u00e2ni absoluti ai planurilor de \u00eenvatam\u00e2nt si ai statelor de functii. \u00cen aceste conditii, comertul cu note si diplome nu a fost apanajul particularelor, si e un lucru cu at\u00e2t mai revoltator, cu c\u00e2t el a fost practicat pe banii nostri, ai contribuabililor.
\nCea de a doua problema deschide drumul unei critici mai profunde a conceptului de autonomie universitara. \u00centr-o ampla lucrare de analiza, Gerald Delanty (2) arata ca libertatea academica a fost un fruct care s-a p\u00e2rguit destul de rar, pe parcursul istoriei universitatii. Astfel, de-a lungul timpului, biserica si apoi statul au \u00eencercat sa subordoneze universitatea propriilor interese. Un principiu care sa garanteze independenta profesorilor universitari fata de preoti si politicieni pare binevenit. Dar eu nu sustin ca un atare principiu n-ar fi salutar \u2013 \u00eensa cred ca el e desuet! Asta \u00een conditiile \u00een care cea mai mare presiune careia lumea academica trebuie sa \u00eei faca fata, \u00een prezent, nu mai este una ideologica, ci una financiara. Asa cum aratam si cu alte ocazii (3), provocarea la adresa libertatii academice s-a mutat \u00een alta parte. Acum nu mai este la fel de important sa asiguram independenta universitatii fata de biserica sau fata de stat, ci fata de institutiile finantatoare, fie ele fundatii sau corporatii care sponsorizeaza proiectele de cercetare.
\nCele doua critici pe care le-am adus \u00eentelegerii actuale a conceptului de \u201eautonomie universitara\u201c se leaga \u00eentre ele. Actualele modificari ale Legii Educatiei Nationale nu privesc o autonomie a cunoasterii (ce predam si ce cercetam), c\u00e2t o autonomie administrativa (modul de alegere a conducerii universitatii si a facultatilor sale) si financiara (valorificarea cladirilor si mijloacelor fixe de catre fondatorii universitatilor private). Cu alte cuvinte, \u00eentreaga miza a discutiei este de ordin financiar. Or, tocmai autonomia universitara \u00eenteleasa rom\u00e2neste poate conduce la o lipsa de autonomie \u00een c\u00e2mpul cunoasterii stiintifice. Profesorii universitari nu mai trebuie protejati de preoti sau de politicieni, ci, mai ales, de unii dintre finantatorii lor, care au insistat constant \u00een ultimii douazeci de ani \u00een sensul scaderii standardelor calitatii educatiei \u2013 \u00een special \u00een cazul universitatilor particulare \u2013, cu scopul de a atrage c\u00e2t mai multi \u201eclienti\u201c doritori de cartoane fara valoare cu numele de diploma. Fireste, nu putem judeca toate universitatile rom\u00e2nesti la gramada. De asemenea, e posibil ca \u00een tari cu democratii ceva mai mature o independenta administrativa a universitatilor private sa nu para ceva iesit din comun. \u00cen Rom\u00e2nia, \u00eensa, acest tip de \u00eentelegere a generosului concept de autonomie universitara a deschis larg usa catre un pseudo\u00eenvatam\u00e2nt superior.
\nManager educational <\/strong>
\nsau jup\u00e2n academic?<\/strong>
\nLucrurile nu stau mai bine \u00een cazul universitatilor de stat. Pe fondul ideii ca statul trebuie sa se implice c\u00e2t mai putin \u00een procesul educarii cetatenilor sai, sustinerea bugetara pentru universitati s-a diminuat considerabil. \u00cen lipsa de bani, universitatile au \u00eenceput sa caute resurse alternative. Locurile cu taxa au fost solutia cea mai la \u00eendem\u00e2na. Aceasta masura a transformat \u00eensa \u00eenvatam\u00e2ntul de stat \u00eentr-un fel de struto-camila care, va vine sa credeti sau nu, a \u00eencurajat abuzuri \u00eenca si mai mari. Desi sursa de venit este asigurata de stat, universitatile bugetare se conduc si ele dupa criterii manageriale. De aici decurg o serie \u00eentreaga de probleme pe care le voi analiza \u00een cele ce urmeaza:
\n1. Ideea ca facultatile sunt furnizoare de servicii si studentii au dublul statul de consumatori ai acestor servicii\u00a0 si de \u201eproduse\u201c ale universitatii conduce la proceduri foarte complicate de verificare a calitatii educatiei. \u00cen cazul \u00een care cineva produce pantofi, modelul managerial functioneaza foarte bine: piata de \u00eencaltaminte \u00eel va mentine sau \u00eel va respinge pe respectivul producator. \u00cen cazul produselor materiale concrete, pantofi, maturi, suruburi, piata poate functiona, cel putin \u00een teorie, ca indicator al calitatii. Transferarea acestui model de afaceri \u00een mediul academic are \u00eensa consecinte dezastruoase. Oamenii nu sunt produse, si este extrem de dificil sa te bazezi pe indicatori de tipul insertiei absolventilor pe piata muncii ca sa testezi calitatea educatiei. Daca acum nu se mai fac angajari \u00een constructii pentru ca piata imobiliara a cazut, \u00eenseamna ca profesorii de la Facultatea de Constructii nu \u00eesi mai fac treaba? Ideea de a ne raporta la piata ca la un soi de Oracol Absolut care ne poate oferi toate raspunsurile cu privire la calitatea educatiei conduce la o birocratie fara de sf\u00e2rsit, care \u00eengroapa profesorii universitari sub tomuri grele de h\u00e2rtogaraie fara rost.
\n2. Descentralizarea \u00eenvatam\u00e2ntului superior, oric\u00e2t de atragatoare ar parea la prima vedere, transforma facultatile \u00een \u201efurnizoare de oferte educationale\u201c cre\u00e2nd haos si abuzuri. Din nou, nu vreau sa judec la gramada. Exista, fireste, exceptii notabile. Sunt \u00eenca oameni care mai cred \u00een educatie si se lupta pentru ea. Totusi, prea des \u00een Rom\u00e2nia universitara\u00a0\u00a0 \u201emanagerul educational\u201c, adica decanul sau seful de departament, este un fel de jup\u00e2n care stabileste dupa bunul plac, ce trebuie sa se predea \u00eentr-o facultate (planul de \u00eenvatam\u00e2nt) si, mai ales, cine trebuie sa predea acele discipline (statul de functiuni). Am trecut prin situatii hilare c\u00e2nd, sub motiv ca \u201edorim sa ne adaptam la piata muncii\u201c, au fost \u00eentocmite planuri de \u00eenvatam\u00e2nt dupa urmatorul algoritm: \u00een pasul 1, decanul \u00eesi cauta apropiatii \u2013 colegi umili si servili, verisori, vecini, fini si altii asemenea. \u00cen pasul 2, acestia erau \u00eentrebati cam la ce se pricep. \u00cen pasul 3, se \u00eentocmea planul de \u00eenvatam\u00e2nt \u00een functie de preferintele acestei gasti pestrite de apropiati ai \u201emanagerului educational\u201c. Un manager al unei fabrici de p\u00e2ine nu si-ar angaja vecinii incompetenti. Pur si simplu, nu i-ar conveni sa-i plateasca din propriul buzunar ca sa faca produse proaste sau, mai rau, sa stea de pomana. Dar cum \u00een educatie e foarte greu sa arati ca o facultate scoate \u201eproduse proaste\u201c, ceea ce rezulta e o clasa de manageri academici cu libertate infinita si cu responsabilitate zero.
\n3. Lipsa unui set comun de discipline care sa se predea la toate facultatile cu profil identic conduce la imposibilitatea organizarii unei inspectii. De vreme ce fiecare facultate are propriul set de discipline cuprinse \u00een \u201eoferta educationala\u201c, comisiile de specialitate nu au cum sa faca inspectii, motivul fiind ca nu exista specialisti \u00een acele discipline. Fireste, nu as vrea nicidecum sa ne \u00eentoarcem la rigiditatea de dinainte de 1989, \u00eensa negocierea unui set comun de discipline ar deschide posibilitatea de a reveni la inspectie, ca instrument de testare a calitatii. Poate ca multi privesc cu oroare aceasta ipoteza, dar alternativa este si mai proasta. Acum se merge pe ideea de autoreglementare. Cu alte cuvinte, fiecare facultate trebuie sa \u00eesi testeze singura calitatea. Este de-a dreptul rizibil! De pilda, se face evaluare multicriteriala a cadrelor didactice de catre studenti si de catre colegi. Dar nu exista o procedura standard care sa \u00eempiedice fraudele. De regula, aceste formulare sunt completate la misto, si toata lumea are calificative maxime. La fel stau lucrurile si \u00een cazul evaluarii colegiale la care toata lumea primeste calificativul \u201eexcelent\u201c. Sunt, fireste, si exceptii, \u00eensa toate aceste tone de h\u00e2rtii introduse \u00een dosarele de acreditare nu valoreaza c\u00e2t o ora \u00een care asisti efectiv la cursul unui profesor.
\n4. \u00cen fine, cea de-a patra problema pe care vreau sa o aduc \u00een discutie priveste angajarea \u00een mediul universitar. Faptul ca avem de-a face cu aceasta descentralizare si cu patrunderea practicilor manageriale \u00een c\u00e2mpul academic face imposibila organizarea unui concurs national pentru posturile vacante. Fiecare facultate vine cu oferta sa educationala, propun\u00e2nd diverse discipline la concurs. Exista si cazuri \u00een care lucrurile sunt facute rational, planurile de \u00eenvatam\u00e2nt si posturile scoase la concurs fiind rezultatul unor discutii democratice \u00eentre cadrele didactice. Totusi, sunt prea multe cazurile \u00een care planul de \u00eenvatam\u00e2nt e croit dupa persoane, si nu dupa principii, si prea putine instrumentele prin care asemenea abuzuri sa fie identificate si sanctionate. Toate aceste lucruri sunt foarte greu de testat, \u00eensa, at\u00e2ta timp c\u00e2t actualul sistem \u00eei lasa libertatea managerului educational sa decida ce si cine o sa predea anul viitor, orice este posibil.
\nAcestea sunt doar c\u00e2teva dintre problemele generate de \u00eembratisarea fara rezerve a principiilor capitalismului academic. Ceea ce cred eu e ca, daca am ajuns sa idealizam educatia din perioada de dinainte de 1989, ceva este profund viciat \u00een actualul sistem de \u00eenvatam\u00e2nt. Am trait multe experiente foarte neplacute \u00een \u00eenvatam\u00e2ntul superior, si ca profesor, si ca student. Scopul meu nu este sa atac indivizi, ci sa prezint c\u00e2teva dintre cauzele sistemice care genereaza abuzurile si lipsa calitatii \u00een educatia academica rom\u00e2neasca.<\/p>\n

 <\/p>\n

Note:<\/strong>
\nO varianta a acestui text a aparut si pe platofrma Criticatac.
\n1. http:\/\/www.contributors.ro\/editorial\/a-inceput-masacrarea-legii-educa%C8%9Biei-na%C8%9Bionale-modificarea-legii-educa%C8%9Biei-gone%C8%99te-studen%C8%9Bii-din-universita%C8%9Bi-private-care-s-ar-putea-desfiin%C8%9Ba-peste-noapte\/<\/p>\n

2. Gerard Delanty, \u201eChallenging Knowledge. The University in the Knowledge Society\u201c, Open University Press, 2001.
\n3. http:\/\/www.criticatac.ro\/10236\/privatizarea-cunoasterii-si-costurile-sale-sociale\/<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Scopul articolului de fata este sa identifice cele mai importante probleme generate de \u00eentelegerea rom\u00e2neasca a conceptului de autonomie universitara. Autonomia universitara pare un concept generos, poate prea generos, si aproape unanim acceptat. Sufocati p\u00e2na \u00een 1989 de un \u00eenvatam\u00e2nt centralizat si ultrarigid, profesorii universitatilor rom\u00e2nesti au \u00eembratisat cu mult entuziasm idei liberale precum universitatea… Cite\u0219te mai mult »Modelul managerial \u00een educatia superioara sau privatizarea pe bani publici<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[7738,7739],"class_list":["post-11944","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-managemrnt-in-unuversitati","tag-sistemul-de-invatamant"],"views":2172,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11944","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11944"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11944\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11944"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11944"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11944"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}