{"id":11862,"date":"2012-05-17T11:12:15","date_gmt":"2012-05-17T09:12:15","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11862"},"modified":"2012-05-17T11:12:33","modified_gmt":"2012-05-17T09:12:33","slug":"incantatiile-simplitatii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/incantatiile-simplitatii\/","title":{"rendered":"Incantatiile simplitatii"},"content":{"rendered":"

Dan Coman, Parohia,<\/em> Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2012, 160 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

\u00cen \u201eParohia\u201c lui Dan Coman creuzetul \u00een care fierb \u00eempreuna proza si poezia a dat \u00een foc. Si din aceasta fascinatie a preaplinului de lirism precipitat cu notele obiectivului\/obiectualului, marcat pe firul de batatura cu un misticism luat peste picior si permanent \u00eenlocuit cu \u00eencapat\u00e2nata culoare a realului, se naste o \u201eepopee\u201c\u00a0 a notatiei frugale si a universurilor (doar aparent) simbolice, descrise ca amagiri continue. <\/strong><\/em>
\nVara, iarna, vara, toamna…<\/strong>
\nAici lumea se consuma prin lentila unui \u201ecopil\u201c de treizeci de ani, ale carui \u201econfesiuni\u201c mereu fugarite dau seama despre Ninia si animalele ei adunate \u00een gramajoare, despre mama care stie ca \u201enu suntem nimea-n sat\/drum\u201c, despre tatal cu reveranda p\u00e2na \u00een pam\u00e2nt, care \u201enu zice sniciodatat nimic\u201c si care asculta meciurile noaptea, pe furis, despre fratele mereu legat cu sfoara la picior, despre oamenii speriati si cadavrele cobor\u00e2nd pe apa, ca marturii ale istoriei \u201edin afara\u201c, despre fum, cimitir, iarna, vara, toamna, despre monotonia radioului, dar si despre (anti)ritualuri \u2013 toate agatate \u00een geaml\u00e2cul unor existente interioare si exterioare aranjate de-a valma, \u00eentocmai dupa principiul unui bizar aleatoriu.
\nDe altfel, \u00eenainte si dupa acest meeting cu formalitatile casnice \u00een care tatal man\u00e2nca l\u00e2nga fereastra si mama solicita vehement o stabilizare mundana (\u201eTrebuie sa te \u00eensori\u201c), tentatia de a cauta sensul \u201epe dos\u201c al titlului, ca \u00eentr-o ghicitoare, e aproape irezistibila. \u00centre \u201evara\u201c, \u201etoamna\u201c si \u201eiarna\u201c (pretinsele capitole-anotimpuri) dintr-un sat nenumit care sufera de apatia istoriei se desfasoara gestualitatea regizata a unor (cvasi)banalitati \u00een care, aproape blagian, cititorul ar putea avea senzatia ca poate adasta pe un podmol de fum.
\nNu \u00eent\u00e2mplator, structura volumului pare o jonglerie fina, ironica \u00een simplitatea ei ludica. Evocarea hipnotica, \u00een cadente rememorative, \u00een care titlurile sunt mai degraba false traiectorii cronologice (sau nu), ascunde \u00een spatele acestei aparente de temporalitate sparta cu arome de pseudo-jurnal, imprevizibila si cruda metamorfoza a unei lumi dominate (la suprafata) de senzatia stagnarii.
\nPe de alta parte, stilul fascinant prin nehotar\u00e2rea optiunii definitive pentru proza sau poezie, confera o libertate netarmurita de a face totul si nimic cu formele, cu spatiile, cu timpurile, cu oamenii si cu cititorii, ceea ce determina, implicit, angrenarea \u00eentr-un joc ale carui consecinte functioneaza aproape abisal, ca un mecanism rasucit. Poeticitatea imagistica, gestuala, de criza existentiala, imaginile lumii satului care plutesc\/pluteste \u00eentr-o deriva atenuata de un ritm sacadat \u00een fluiditatea lui, marcheaza anumite momente scenice, astfel ca, pe principiul schematismului unui scenariu de film s-ar putea spune ca \u201eacum mama face…\u201c, apoi \u201e\u00een coltul camerei tata nu zice\u201c, \u201e \u00een fundal Ninia g\u00e2ngureste\u201c, \u201e\u00een prim-plan eu sunt\u201c.
\n\u201ePam\u00e2ntul\u00a0 (ne)fagaduintei\u201c? <\/strong>
\nDe aceea, satul lui Dan Coman pune sub semnul \u00eentrebarii o vesnicie utopica si atopica, pentru ca\u00a0 Eului poetic-prozastic \u00eei place sa se scalde \u00een apele dulci ale unei lumi cunoscute, si cum familiarul e cel mai distorsiona(n)t domeniu, el poate fi atacat \u00een toate tonalitatile si gamele disponibile, inclusiv (si mai ales) pe cele neacordate. Totul sub cea mai subtil tesuta masca a misticismului buf al lumii satului, patriarhala (sau, mai degraba, matriarhala?!) si \u201eparohiala\u201c.
\n\u00cen aceasta civilizatie evident (anti)simbolica, unde fumul jertfelor catre divinitate devine fumul unei tigari degustate \u00een clopotnita alaturi de Ninia, sunt extrapolate trairile unui arhetipal care nu se sinchiseste de propriile fracturi sau goluri, prin care se vad foarte clar insinuarile insidioase si insistente de \u201ereal\u201c iminent. Totusi, de unde-a rasarit, hic et nunc, asta lume-enclava, fara pretentii, cu ceremonii funerare sau nuptiale desfasurate \u00een secvente ce nu au nimic de-a face cu stravechile credinte? Mai degraba pare ca izvoraste tocmai \u00een mijlocul incomoditatii de a te lipsi de bataia clopotului si de iubirea pentru acele fiinte senine capabile sa traseze drumul at\u00e2t dinspre cer, c\u00e2t si dinspre pam\u00e2nt.
\n\u00cen paralel, exista \u00een acest excurs ironic o adevarata transcendenta concretizabila, caci presupusul \u201eDeus otiosus\u201c al acestei \u201ereligii\u201c e el \u00eensusi ridiculizat, obligat sa primeasca mortii nepomeniti si juramintele de o clipa. Creditul acordat redemptiunii pare sa fie infim, credinta nefiind dec\u00e2t un artefact existential, o formalitate \u00eendeplinita numai dintr-o superstitie frivola. Pentru cine se trag cu adevarat clopotele, si pentru cine se rostesc cu adevarat rugaciunile? Pentru ca \u00eenmorm\u00e2ntarile, priveghiurile, slujbele de duminica, nuntile, spovedaniile nu sunt, dupa cum postuleaza Dan Coman, dec\u00e2t forme \u00eentr-o continua golire de continut.
\nDe pilda, cu ocazia slujbelor duminicale, o masa de oameni bolboreseste \u00eentru anti-individualitate, contopire brusca si agresiva \u00eentr-un amorfism iremediabil, dupa cum sugereaza si lista de \u201estramosi\u201c care au, aproape inevitabil, aceleasi nume: \u201eIon, Vasile, Ion, Petre, Viorica, Maria, Maria, Ion, Pavel, Saveta, Raveca, Raveca, Stefan, Ion, Stefan, Rafila, Eugenia, Petru, Ion, Ion, Vasile, Raveca, Vasile\u201c. De aici si straniul sentiment de non-apartenenta, ca si cum omul ar fi toate numele de mai sus, parca dintr-un moft al hazardului care amesteca identitatile la \u00eent\u00e2mplare, fara prea multa inspiratie, l\u00e2ncezind \u00eentr-un spleen taranesc (daca exista asa ceva) al i-memorialului.
\nSarabanda spiritelor feminine<\/strong>
\nNinia, fiinta spectrala a Spiritului-Femeie, \u00eenconjurata tot timpul de animalele \u201e\u00eempartite \u00een gramajoare egale, cu mirosul acela usor de pufuleti\u201c, reitereaza ideea unui scenariu erotic, parodiind parca linia basmelor clasice care preferau figura eroinei oropsite sau obligate a trai \u00een singuratate: \u201eschioapa naibii\u201c.\u00a0 E putin bizar \u00eensa cum iubirea pentru Ninia, ne-vorbita si chiar infantila la \u00eenceput, capata accente concrete doar prin vaccinul lecturii, doar prin (re)medierea artificialului, per a contrario vivisectia afectiva fiind nu un proces interior, ci unul determinabil exterior. Literatura \u00eel joaca pe degete pe acest Orfeu care si-a aruncat poeziile \u00een foc (la somatia mamei: \u201etermina cu prostiile, sa nu te mai prind ca scrii asa ceva\u201c) si caruia Euridice nu-i este permisa nici macar printr-o ipoteza textuala, necum \u00een virtutea \u201enormelor\u201c sociale sau interioare: \u201eDomnisoara, n-ati vrea sa ne tutuim?\u201c
\nDe la jocurile de fotbal, \u00eent\u00e2lnirile (aproape) secrete pe c\u00e2mp, rastimpurile petrecute \u00een clopotnita, permanenta raportare la mama Niniei (un soi de paria \u00een mica lume a satului) si p\u00e2na la \u201esechestrarea\u201c animelelor fetei, \u00een vederea unei altfel de initieri, aceea nuptiala \u2013 toate elementele conduc la o aparenta maturizare, evolutie spre o asa-zisa libertate interioara, paralela, \u00een final, cu libertatea sociala si politica (revolutia). Depasirea partiala a sufocantei dominatii materne (\u201eDar de \u00eensurat, dragul mamii, musai sa te-nsori\u201c) evoca o oarecare stabilitate \u00een vederea unei integrari viitoare, care intra \u00eensa \u00een categoria \u201eva urma…\u201c
\nNu mai e, atunci, hazardat tot ce se \u201e\u00eent\u00e2mpla\u201c \u00een acest \u201esomewhere over the rainbow\u201c al lui Dan Coman, intonat ca solfegiu ironic la utreniile si vecerniile din clopotnita \u00een care nu Dumnezeu e prezent, ci, mai cur\u00e2nd un potential Iisus perimat, care comunica printr-un suierat de cucuvea, si pentru care Maria Magdalena si Maria-Fecioara se contopesc. De aceea, glasul mamei si fluieratul Niniei sunt doar doua tonalitati alternative, contur\u00e2nd un imposibil si ispititor regressus ad uterum negociat de pe butucul din curte, prin gard, cu c\u00e2teva pietre si foi de trifoi. Ritualuri sentimentale?!
\nPraguri<\/strong>
\nE interesant cum, din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, ca o \u00eentepatura a \u201eprezentului\u201c, pe batatura textului apar firele \u201eregimului\u201c, care, cu o prefacuta comoditate demna de invidiat, apare numai \u00een bresele textului, simul\u00e2nd un act de prezenta si-at\u00e2t. \u00cen realitate, mecanismul functioneaza mai degraba ca o inflitrare mentala, un laitmotiv latent al textului, care-si contempla propria obscuritate, propria punere \u00een abis, fara sa c\u00e2rteasca. Scoala ca sistem precar, aspectele materiale ce definesc viata cotidiana \u00een timpul dictaturii (m\u00e2ncarea sau lipsa ei), imuabilitatea (?) religiei, proasta conservare a ritualurilor si luarea lor \u00een der\u00e2dere, amintirea camioanelor urc\u00e2nd \u00een munte, colonelul M\u00eerza care nu reprezinta altceva dec\u00e2t o marioneta bine condusa de sforile regimului \u2013 toate acestea creeaza o panorama istorica subtil topita \u00een materia textului.
\n\u00cen consecinta, autorul alege cu rafinament estetic modul de dispunere a \u201eplanurilor\u201c palimpsestului, ce nuante umane sa foloseasca, din ce unghi sa se aple(i)ce lumina asupra personajelor, \u00eenc\u00e2t, la prima vedere, n-ar parea ca fiintele care se tot plimba prin \u201eparohie\u201cdintr-un colt \u00eentr-altul, \u00eentr-o relatie mai mult sau mai putin implicata cu Celalalt, sunt de fapt, propriile lor oglindiri, deformari pictate cu o m\u00e2na exersata tocmai \u00een a lasa aparenta st\u00e2ngaciei verbale. Ninia-fata lui M\u00eerza-mama-femeia care-si striga iepurele, precum si\u00a0 asa-numitul \u201eanti-erou\u201c-tatal-fratele-M\u00eerza jongleaza ipotetic pe aceleasi paliere ale lantului fictional. Restul sunt aparitii fantasmatice, episodice, interrelationarile sunt lasate \u00een suspans, o pasiune pentru nerezolvarea continua a acordului domin\u00e2nd cartea, ca si cum am fi invitati sau lasati sa continuam singuri textul.
\nDan Coman pare a fi pasionat de o poetica a clipei, a momentelor transcrise cu lejeritatea prozei impregnate de lirism tocmai \u00een acele cuvinte care n-ar fi putut nicic\u00e2nd suscita vreun interes. Cu minimum de cuvinte, de pam\u00e2nt, de suflet, de timp si de oameni, \u201eparohia\u201c devine expresia unei dilatari si a unei contractari permanente, \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t orice spovedanie \u00eesi gaseste loc \u00een cele putin peste 150 de pagini ale cartii. Totusi, dincolo de acest farmec ce \u00eensoteste lectura, forta imagistica a \u201eParohiei\u201c e mult diminuata de preferinta pentru notatia realista, astfel ca expresivitatea se cade cautata \u00een rezervele ascunse ale textului. \u00censa nu se stie daca acest jumatate-roman-jumatate-poezie nu e cumva (doar) o \u00eencercare de a depasi unele limite ale formalismului expresiv(ionist), ca o conditie de fond a scriiturii lui Dan Coman, si tocmai de aceea relativ \u00eendoielnica din punct de vedere al finalitatii. Ram\u00e2ne de vazut \u00een ce directie va evolua aceasta mutatie de perspectiva si care sunt subterfugiile pe care le propune.<\/p>\n


\n<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Dan Coman, Parohia, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2012, 160 p.   \u00cen \u201eParohia\u201c lui Dan Coman creuzetul \u00een care fierb \u00eempreuna proza si poezia a dat \u00een foc. Si din aceasta fascinatie a preaplinului de lirism precipitat cu notele obiectivului\/obiectualului, marcat pe firul de batatura cu un misticism luat peste picior si permanent \u00eenlocuit cu \u00eencapat\u00e2nata… Cite\u0219te mai mult »Incantatiile simplitatii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[267,7698],"class_list":["post-11862","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-dan-coman","tag-parohia"],"views":2395,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11862","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11862"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11862\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11862"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11862"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11862"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}