{"id":11766,"date":"2012-05-10T14:32:39","date_gmt":"2012-05-10T12:32:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11766"},"modified":"2012-05-10T14:33:57","modified_gmt":"2012-05-10T12:33:57","slug":"fenomenologia-spiritului-conservator","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/fenomenologia-spiritului-conservator\/","title":{"rendered":"Fenomenologia spiritului conservator"},"content":{"rendered":"

Valoarea, obiectul a <\/em>al <\/strong>
\nconservatorismului<\/strong>
\n\u00centre noi fie vorba, a fi conservator \u00eenseamna oarecum a umbla prin lume cu un ceas care sta. Acest ceas care sta, acest accesoriu nobil, elegant si valoros, tocmai pentru ca nu-i de nici o treaba, reflecta \u2013 dincoace de m\u00e2neca si metafora \u2013 perfect statutul valorii \u00een dispozitivul ideologic al conservatorismului: un fel de obiect a al acestei viziuni, \u00een sensul de obiect esentialmente melancolic, care apare abia odata ce e pierdut, dintotdeauna deja ca pozitivitate a pierderii sale. Valoarea e ceasul fix al conservatorismului, ceasul care, adica, devine valoros (ca bijuterie) abia odata cu (sau, \u00een orice caz, indiferent la) disparitia functiei sale de \u00eentrebuintare. Paradoxul valorii \u00een dispozitivul conservatorismului este ca ea poate juca rolul de compas moral si reper ideologic, de ceas, doar \u00een masura \u00een care sta, asadar doar \u00een masura \u00een care e dintotdeauna deja abstrasa din, separata de si anacronica fata de istoria efectiva. Valoarea este anacronia timpului.<\/p>\n

Dar asta nu-i dec\u00e2t partea simpatica si melancolica a conservatorismului. Problema apare \u00een momentul \u00een care nu numai ca insul conservator umbla prin lume buimac si bulversat (i) de tot ce i se \u00eent\u00e2mpla (fiind, tocmai, cu ceasul fix la m\u00e2na), dar mai si pretinde ca toata lumea sa-si mute ceasurile dupa ora lui. Cu alte cuvinte, daca n-ar fi at\u00e2t de moralist si lacrimogen poate n-ar fi nici o problema cu conservatorismul \u2013 at\u00e2ta doar ca n-ar mai fi asa ceva. Daca ar fi doar buimac, ar fi o treaba. Problema e ca-i si bulversat.<\/p>\n

Sa urmarim, atunci, prestatia paradigmei conservatoare pe parcursul acestei melodrame transcendentale pe care i-o traseaza silogismul sau filosofic, dispozitia sa originar melancolica, spicuind, din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, din una din cele mai recente expuneri tip(olog)ice a sa, cartea de debut a lui Dan Tapalaga.
\nDialectica eterna a valorii <\/strong>
\nsi coruptiei<\/strong>
\nValoarea este, deci, primul motor nemiscat al conservatorismului. Ea este ceea ce, tocmai prin abstragerea si abstractia ei din lume, sustine dinamica de atractie si respingere care defineste raportarea conservatorului la realitate. \u00censa pentru a-i putea conferi dinamica ei specifica lumii conservatoare, valoarea are nevoie de impulsul dat de contrariul sau, coruptia. Ipostazierea valorii genereaza retorica lumii corupte si, implicit, a luptei anticoruptie la fel de sigur si negresit precum produce un ceas oprit o serie inevitabila de experiente dureroase de inadaptare si \u00eent\u00e2rziere la lume. Daca valoarea este aspectul pozitiv al pozitiei conservatoare, coruptia este proiectia sa cu sens negativ. Coruptia este, \u00een fond, reflectia obiectiva, \u00een exterior, a negativitatii inerente \u00een conditia constitutiva de \u201econstiinta nefericita\u201c a conservatorismului. Adica a acelei conditii care se manifesta, la Hegel, tocmai printr-o obiectualizare ilicita a lumii drept ceva rau si separat, tocmai pentru ca separat si opus constiintei nefericite care \u00eel contempla ca din exterior. Daca valoarea este pozitivitatea obiectului a, pozitivitatea pierderii acestui obiect melancolic, coruptia este negativitatea acestei pierderi, efectul si totodata cauza acestei pierderi originare, separatia fata de lume, abstractia reala a autorului.<\/p>\n

Una peste alta: primul moment al fiintei conservatoare este acest moment eleatic \u00een care ceasul sta, valorile exista, dar lumea e \u00een alta parte. Sau, \u00een cuvintele lui Vladimir Tismaneanu, \u201eTapalaga nu este un apriorist, nu opereaza cu clisee, nu plaseaza realitatea pe un procustian pat ideologic\u201c (p. 7) \u2013 ceea ce, \u00eentr-adevar, asa e: Tapalaga nu tr\u00e2nteste realitatea pe nici un pat ideologic. La el avem \u00eentr-o parte realitatea, corupta asa cum e, si \u00een alta parte, \u00een coltul opus daca se poate, patul \u00eembietor si nedesfacut al valorilor. Dupa cum Tapalaga nu e, fara \u00eendoiala, nici un apriorist. E, poate, ceva mult mai dificil de-at\u00e2t: un platonist aposteriorist. Un fel de eleat post festum. Teza lui nu e, simplu, ca una e a fi si a g\u00e2ndi; el pretinde, mai elegiac si totusi mai precis, ca odinioara una era a fi si a g\u00e2ndi. Or, pentru a putea depasi acest moment parmenidian al prezentei neabatute la sine a valorilor, valoarea are nevoie sa iasa din sine si sa-si proiecteze asupra lumii negativitatea sa, care rezulta din tocmai retragerea sa, a valorii, din lume: coruptia. \u00cen acest moment secund, al antitezei deschise, valorile exista si lumea e corupta, \u00een acelasi timp si din acelasi motiv.<\/p>\n

Un discurs al valorilor genereaza asadar spontan o retorica a coruptiei cam cu aceeasi forta si regularitate cu care un ciocan \u00een m\u00e2na transforma toate obiectele din jur \u00een cuie, sau, daca vrem, mai academic, cam cu aceeasi forta logica prin care, la Jacques Lacan, discursul universitatii genereaza spontan rezistenta si simptomul sau, discursul isteric.<\/p>\n

Ei bine, aceasta coexistenta a discursului universitar si isteric, a discursului savant si lacrimogen, academic si moralist, burghez si paternalist, modernist si reactionar, reformist si contra-revolutionar, aceasta dialectica infinita dintre valoare si coruptie, dintre imacularea morala a autorului si decadenta ireparabila a lumii, acest simptom si aceasta cura interminabila a conservatorismului sunt cele care-i traseaza spatiul vital, spatiul de joc, coordonatele universului sau ideologic.<\/p>\n

\u201eAvem masuratori destul de exacte ca raportarea societatii la valori este deficitara\u201c, ne asigura Dan Tapalaga la pagina 12. Sa le-auzim.
\nA) Valoare vs. bunastare:<\/strong>
\n\u201eClasa politica e \u00een pragul unui faliment, pe un fond de confuzie generala, de isterie mediatica si populism feroce. Avem masuratori destul de exacte ca raportarea societatii la valori este deficitara. De exemplu, 61% din cetateni considera comunismul drept o idee buna, fata de 53% \u00een urma cu patru ani\u2026 Pentru multi, drepturile fundamentale au contat \u2013 si atunci, si acum \u2013 mai putin dec\u00e2t bunastarea personala\u201c (p. 10).<\/p>\n

\u00cenainte de a se opune fatis coruptiei, valoarea se opune bunastarii. Bunastarea este prima manifestare obiectualizata, deci deja \u00eenstrainata, a valorii, \u00eensa tocmai din acest motiv \u2013 ca prima ocurenta \u2013 e \u00eenca, aparent, cu sens pozitiv \u2013 asadar \u00eenca nerealizata ca negativitate (a valorii) pozitivata, drept coruptie. Deocamdata, coruptia e doar, aparent, bunastare. Si, din aceasta perspectiva, de pe pozitiile acestei ore fixe, problema, fram\u00e2ntarea conservatoare cu lumea se traduce \u00een aceea ca oamenii, fiinte ingrate, sunt, iata, oric\u00e2nd gata \u2013 si, astazi, cu 8 procente mai mult dec\u00e2t acum patru ani \u2013 sa uite de valori (de drepturile fundamentale) numai de dragul bunastarii. Valoarea se manifesta, asadar, \u00eentr-o prima forma ca uitata, abuzata si abandonata \u00eentr-o lume \u00eenstrainata de ea \u00eensasi \u2013 deci de valoare \u2013 si care, culmea ingratitudinii, prefera acum, ca si atunci, un apartament si o slujba sigura \u00een locul libertatii supreme de a vota cu cine i se propune o data la patru ani! Declicul conservator se produce deja \u00een aceasta prima ipostaza, \u00een care \u201edrepturile fundamentale\u201c \u2013 i.e., ca sa nu fim prea generosi: tabla minimalista de drepturi a lui Tapalaga, care se reduce la dreptul sf\u00e2nt al proprietatii private -, fiind ele, \u00een fond, reflectia lumeasca a valorilor, ar trebui privite de catre omenire ca datorie. Prima problema a conservatorismului este, asadar, ca lumea liberala \u00eesi ia drepturile drept drepturi, deci optiuni, deci posibilitati, c\u00e2nd, \u00een fond, ele sunt datorii, caci valori Occidentale institutionalizate. (De-aici p\u00e2na la legea care prevede obligativitatea votului e doar un pas: \u00een fond, si p\u00e2na acum institutiile democratiei liberal-parlamentare de tip Occidental au fost impuse populatiei ca datorii, fie ele financiare, fie ele macar morale, de adecvare la Europa, si doar din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd ca drepturi. De-aici, asadar, p\u00e2na la transformarea dreptului la vot \u00eentr-o datorie\u00a0 nu mai era dec\u00e2t pasul, extrem de scurt, al institutionalizarii unei cutume deja existente).<\/p>\n

\u00centr-un prim moment al dialecticii conservatoare, asadar, valoarea se opune bunastarii. Si rezultatul acestei prime antiteze este, desigur, creditul: problema creditului este tocmai problema datoriei fara acoperire (caci orice credit autentic si veritabil e, ca sa fim derridieni, unul ireparabil, neiertabil, deci de neplatit), adica tocmai a bunastarii fara fundamentul valorii. A bunastarii ilicite, pe datorie. Momentul acesta prim se traduce, pentru populatia care e, \u00een prisma conservatoare, vesnic vinovata pentru ca e nevinovata, \u00een momentul rambursarii datoriei. Iar daca vine vorba de datorie, exista deja c\u00e2teva institutii acreditate care se ocupa cu gestionarea ei:
\nB) Valorile exista<\/strong>
\n\u201e\u00cen cei 20 de ani de capitalism primitiv, cetatenii Rom\u00e2niei n-au internalizat valorile occidentale\u2026\u00a0 Cu toate acestea, viitorul, pe termen lung, nu pare chiar at\u00e2t de sumbru, cum arata la prima vedere. FMI si Comisia Europeana detin \u00eenca p\u00e2rghii puternice, financiare sau politice, sa tracteze Rom\u00e2nia spre Vest\u201c. (pp. 10-11). \u201eEuropa ne trage cu forta dupa ea, dar societatea, cu rare exceptii \u00een pozitii-cheie din politica, justitie sau presa, functioneaza mai departe \u00een afara valorilor occidentale. Putini traiesc natural cu ele\u201c (p. 13).<\/p>\n

Vestea buna e ca valorile exista. Sau, cel putin, au recuperatorii lor pe pam\u00e2nt. Ceea ce e minunat \u00een textul lui Tapalaga este ca la el gasim, asa cum rareori gasim explicit \u00eentr-un text al vreunui conservator, un raspuns clar la \u00eentrebarea: care valori? Despre ce se tot vorbeste \u00een propozitie? De obicei, acesta e punctul (ii) \u00een care conservatorii o scalda fiecare dupa posibilitati \u2013 adica \u00een functie de talent, eruditie, tact, simt al umorului. La Tapalaga, din motive obiective, avem din fericire un raspuns, \u00een sf\u00e2rsit, transant: valorile exista. Valorile e FMI. FMI este, asadar, \u00eentruchiparea logica a valorii transcendente \u00eentr-o lume a datoriilor: valoarea, care e, prin definitie, abstrasa si separata din lume, se materializeaza \u00een lume totodata \u00een forma negativa, ca datorie, ca bunastare de dincolo de drepturile fundamentale, si \u00een forma pozitiva, ca FMI, ca institutie si ocurenta institutionalizata care are sarcina tocmai de a \u00eentretine si administra aceasta datorie universala. Discursul lucreaza, din acest motiv, \u00een mod simultan pe doua planuri: e o naratiune totodata economica si religioasa. \u00cencepe \u00een tonuri de doina teologica: \u201ecetatenii n-au internalizat valorile occidentale\u201c. Si \u00eencheie pe note tehnocrate triumfale: \u201eFMI si Comisia Europeana detin \u00eenca p\u00e2rghii puternice, financiare sau politice (superba precizie), sa tracteze (s.m.) Rom\u00e2nia spre Vest\u201c. De pe aceste pozitii de religie tehnocratizata, ceea ce initial era o problema de interiorizare a valorilor, devine o problema de gestiune interna a societatii politice: \u201erare exceptii\u201c, \u201e\u00een afara valorilor occidentale\u201c, \u201eputini traiesc natural cu ele\u201c. E prima ocurenta a elitei: categoria elitei e realizarea fireasca a valorii \u00eentr-o lume a datoriei. Altfel spus, daca, din punct de vedere economic, FMI este \u00eentruparea valorii pe pam\u00e2nt \u2013 caci gestionarul datoriei financiare a populatiei -, din punct de vedere moral, actualizarea institutionala a valorilor este elita: elita, care se opune cu aceeasi intransigenta si superioritate morala populatiei structuralmente ingrate, tot asa cum FMI-ul se opune cu aceeasi rigoare si hotar\u00e2re delasarii si decaderii \u00een pacatul bunastarii al populatiilor est-europene. De la dusmanul interior la dusmanul intern: elita versus decaderea generala a marii majoritati. Iar ca sa fie clar cine se \u00eenfrunta \u00een aceasta noua manifestare istorica a contradictiilor transcendentale ale valorii, Dan Tapalaga traseaza harta conflictului: \u201eRevoltele \u00eempotriva bancilor, organizate pe Internet, contin \u00een subtext un mesaj profund antioccidental\u201c (p. 16). \u201eApoi, razboiul declarat de opozitie Fondului Monetar International si, implicit, Comisiei Europene exprima, \u00een esenta, refuzul modernizarii rapide\u201c (p. 17). Ca sa fie limpede: valorile joaca, de la bun \u00eenceput, \u00een echipa cu bancile.
\nC) Revolutia conservatoare:<\/strong>
\n\u201eSi conducatorii sunt gresiti, dar si poporul. Fara valori si repere, el trebuie cumva reparat, ca sa-si poata schimba, apoi, \u00een mod corect, conducatorii\u201c (p. 16).
\nRevolutia conservatoare, pornind ea de pe pozitii ontologice, nu poate fi dec\u00e2t radicala. Ea vizeaza revolutionarea \u00eensusi subiectului revolutionar. E ceva \u00een spiritul brechtian al sugestiei ca partidul sa dizolve poporul si sa aleaga altul. Poporul trebuie \u201ereparat cumva\u201c ca sa-si poata alege \u00een mod corect conducatorii sau, mai simplu, ca sa-si aleaga conducatorul corect. Admirabil curaj al pozitiei conservatoare, aceasta desfasurare de retorica radicala si, macar aparent, revolutionara, de care st\u00e2nga s-a dezbracat, rusinata, de vreo patruzeci de ani. Daca vreunul de la st\u00e2nga ar afirma astazi ceva similar \u00een numele egalitatii, ar fi declarat stalinist sau visator periculos; daca un conservator, \u00eensa, declara ca poporul trebuie \u201ecumva reparat\u201c ca sa poata \u00eentelege de ce trebuie sa-l aleaga pe Basescu si sa plateasca datoria de la FMI, e doar o dovada de realism lucid si lirism moral \u00een acelasi timp. E chestie de intelectual curat si idealist, asa cum \u00eei sade bine.
\nD) Dusmanul intern interiorizat<\/strong>
\n\u201eRom\u00e2nii, ca si moldovenii, bulgarii sau grecii\u2026 au \u00eenvatat sa mimeze la perfectie valorile Occidentului si regulile capitalismului\u2026 Sunt natiile de barbari moderni camuflati \u00eentr-un decor capitalist, cu multinationale si alte ecosisteme care \u00eentretin iluzia progresului\u201c. (p. 14)<\/p>\n

Pentru ca valoarea s-a manifestat de la bun \u00eenceput sub forma unei dialectici intense \u00eentre aparenta si realitatea sa \u00een lume, ultima sa manifestare \u00een lume nu poate fi dec\u00e2t conflictul deschis \u00eentre aparenta si esenta subiectului sau: altfel spus, ocurenta valorii \u00een chiar scindarea sa interna, dintre aparenta si esenta, la acele popoare barbare \u2013 sau snoabe, dar nu \u00een sens kojevian, ci \u00een sens conservator, ca inadecvate valorilor pe care le afiseaza \u2013 care doar mimeaza valorile occidentale, adica regulile capitalismului, fara sa le interiorizeze cu adevarat. Poporul rom\u00e2n trebuie reparat pentru ca si el, ca si verii lui \u2013 moldovenii, bulgarii sau grecii \u2013 numai mimeaza valorile Occidentului, \u00een conditiile \u00een care lumea ia numai bunastarea din capitalismul occidental, nu si regulile si constr\u00e2ngerile de etica protestante care sustin bunastarea capitalista. P\u00e2na aici, scindarea valorii se manifesta numai ca dispusa \u00een exterior \u00een doua ipostaze separate: ca bunastare si ca datorie, iar \u00een aparitia ei ca datorie \u00een scindarea ei ulterioara \u00een credit si elita, fie ea financiara (FMI) sau morala (Tapalaga si alti c\u00e2tiva). Acum, scindarea aceasta este reluata \u00een interiorul unui acelasi sistem, capitalismul, \u00een care iata, daca p\u00e2na acum reusise sa asigure un echilibru de fatada, scindarea iese la iveala, \u00een interior, \u00een dusmanul interior care a ajuns tot poporul, si la care capitalismul nu este, de fapt, interiorizat! Aceste natii de barbari, doar aparent camuflati \u00een civilizati si capitalisti, care desi au multinationale, ecosisteme si haine de firma nu fac dec\u00e2t sa mimeze valorile Occidentului si regulile capitalismului! Aici, capitalismul, fara doar si poate, trece de la bun \u00eenceput drept ceva mai mult dec\u00e2t un set de reguli procedurale, care n-ar avea cum sa fie interiorizat, nefiind dec\u00e2t procedura neutra si formala; aici, capitalismul trebuie sa fie din pornire nimic mai putin dec\u00e2t o etica, protestanta si a muncii daca se poate: o religie economica prin definitie, \u00een care ecuatia de baza e corespondenta la nivel de semne, deci mister dezvaluit, \u00eentre bunastarea economica de-aici si locul din rai de mai \u00eencolo, si deci pe echivalarea datoriei economice de solvabilitate financiara (de credit pozitiv) de-aici cu datoria religioasa de m\u00e2ntuire a sufletului \u00een viata de mai \u00eencolo. Pe scurt, o religie economica \u00een care responsabilitatea economica e dintotdeauna deja responsabilitate ontologica si viceversa.
\nE) Valoarea ca reprezentant al Bancii Nationale<\/strong>
\n\u201e\u00cen aceste tari, risca sa c\u00e2stige teren discursul eurosceptic si antioccidental, predicat de populisti sau grupuri interesate sa exploateze nenorocirile aduse de criza economica. Reprezentanti ai Bancii Nationale avertizeaza tot mai apasat ca rezistenta populatiei la reforme este din ce \u00een ce mai dura din cauza populismului unor politicieni\u201c (p. 16).<\/p>\n

Deci: un reprezentant al Bancii Nationale avertizeaza tot mai apasat ca rezistenta populatiei la reforme este din ce \u00een ce mai dura din cauza populismului unor politicieni, iar Tapalaga consemneaza aceste avertismente politice ale unui bancher public cu toata seriozitatea si firescul din lume. Ca sa nu lasam neconsemnat absurdul situatiei. Trec\u00e2nd peste aceasta introducere abrupta \u00een problema, ce \u00eenseamna, \u00een fond, ca un discurs \u201eexploateaza\u201c o situatie? Ce semnificatie economica precisa trebuie sa aiba termenul \u00eentr-o g\u00e2ndire \u201eliberala\u201c \u00een care, oricum, modelul ideal de sfera publica (vezi mai jos, punctul F) este oricum structurat ca o competitie libera, pe piata, \u00eentre puncte de vedere diverse asupra unor teme si situatii comune? Din aceasta perspectiva, un discurs, asadar unul dintre participantii \u00een aceasta competitie liberala onesta \u00eentru stabilirea consensului, exploateaza situatia atunci c\u00e2nd \u00eesi face un monopol sau profita de avantajul sau din pornire: oricum ar fi, \u00een conditiile \u00een care oricum nu s-ar putea spune ca detin sau controleaza fr\u00e2iele de capital, singurul mod de a exploata situatia pe care o au acesti periculosi \u201epoliticieni populisti\u201c ar putea consta \u00een exploatarea unui monopol asupra adevarului acestei situatii. Se spune ca \u201epoliticienii populisti\u201c exploateaza situatia crizei \u00een acelasi fel \u00een care se spune ca o propozitie adevarata exploateaza situatia despre care vorbeste, tocmai pentru ca se bucura si profita de un avantaj (adevarul, tocmai) de care nu se bucura si competitorii sai. Dar asta e totuna cu a recunoaste ca nu populismul politicienilor e vinovat de rezistenta populatiei, asa cum considera Tapalaga si reprezentantul BNR. De vina e populismul situatiei.
\nF) Sfera publica si transformarea ei structurala \u00eentr-o aglomerare neordonata de sfere private<\/strong>
\n\u201ePresa se va reforma sub presiunea constanta a publicului, a unui comportament economic corect, se va reforma \u00eentr-o piata de publicitate transparenta si eliberata de orice forma de control politic\u201c (p. 166).<\/p>\n

Prin definitie, coruptia, care e oricum considerata ca mare, alarmanta si degradanta \u00een orice g\u00e2ndire conservatoare, nu trebuie totusi sa depaseasca punctul \u00een care ar deveni sistemica si structurala, pentru ca astfel abordarea ei \u2013 fie interpretativa, fie juridica \u2013 ar avea nevoie de alta paradigma de g\u00e2ndire dec\u00e2t cea conservatoare. Coruptia trebuie sa fie mare, indubitabila, generala, dar totusi spontan lizibila, imediat moralizanta, vizibila fara rest: chiar daca e pretutindeni, coruptia trebuie sa poata fi imputabila \u00eentotdeauna unor indivizi si raspunderii lor private, nu cauzelor si legilor imanente si functionale, deci amorale, ale unui sistem (iii). Coruptia nu trebuie sa apara ca sistemica, ci, \u00een fiecare ocurenta, \u00een ciuda frecventei si regularitatii, ca individuala si moralizabila. Oarecum firesc si coerent cu pozitia sa filosofica originara, care se stabilea de la bun \u00eenceput prin reprezentarea lumii ca simplu negativ al subiectivitatii auctoriale separate de ea, conservatorismul nu poate g\u00e2ndi nici coruptia dec\u00e2t cu titlul de episoade individuale, care se pot eventual aduna \u00eentr-o morala despre om, dar nu si \u00eentr-o teorie despre societate. Aceasta naivitate initiala deliberata \u00eesi arata roadele \u00een concluzia la care ajunge negresit: cel mai adesea, chiar ceea ce a fost exclus din principiu din seria posibilelor cauze ale situatiei de coruptie generala \u2013 o lege, un efect structural al sistemului democratiilor capitalist-parlamentare \u2013 reapare ca solutie la situatie: ceea ce a fost omis, ca posibila cauza, \u00een prima faza, reapare, si nu oricum, ci ca solutie recomandata, \u00een al doilea moment. Si tot asa cum solutia la criza neoliberalismului \u2013 alt eveniment actual \u00een care se joaca unul din sensurile fundamentale ale unui concept \u00eentemeietor al conservatorismului (datoria) \u2013 e, la nivel discursiv, multa demagogie moralista despre lene, utopie, bunastare nemeritata, puturosi asistati, si, la nivel practic, recomandarea aceleiasi probleme (neoliberalismul) ca solutie la propria sa criza, la fel, solutia pentru exorcizarea presei, de pilda, pe care o propune Tapalaga, este, desigur, exact cauza structurala care dusese la generalizarea coruptiei din presa: mai multa piata libera a presei. Mai multa privatizare a presei, care ar duce la disparitia acestei forme imunde de coruptie, care e coruptia politica a presei \u2013 adica acapararea politica a unicului drept politic ramas \u00een picioare din liberalism, dreptul la libera exprimare. Dar ce este aici politic si ce anume o facea pe aceasta o forma periculoasa de coruptie? Faptul ca se vireaza fonduri publice sau faptul ca acel comanditar face parte dintr-o structura politica? Putem, oric\u00e2nd, \u00eenlocui aceste date si sa presupunem \u00een locul lor o persoana privata, ale carei avantaje financiare sunt perfect curate, din punct de vedere legal, adica al purelor legi ale pietei, caz \u00een care abuzul de publicitate nu s-ar mai numi, \u00eentr-adevar, coruptie, dar influenta asupra presei ar fi cel putin la fel de devastatoare. Ideea de coruptie are pentru conservatori rolul de a salva iluzia posibilitatii unei lumi \u00een care presa ar putea fi de doua ori libera, libera financiar, adica nedependenta de stat, si libera \u00een sens liberal burghez, de autentic spatiu public. Iar ceea ce face ca aceasta \u00eent\u00e2lnire, imposibila prin definitie, sa para totusi posibila, tocmai \u00eent\u00e2rziind-o \u00een mod indefinit, este prezenta statului \u00een ecuatie: ah, daca n-am avea ingerinta statului \u00een spatiul public al presei libere si, \u00een general, al democratiei burgheze, ce minunat ar putea fi: am bifa ambele sensuri ale libertatii liberale: acela economic, de neat\u00e2rnare financiara, si acela moral, de incoruptibilitate. Si iata cum statul apare, pentru g\u00e2ndirea conservatoare, sau pentru o g\u00e2ndire conservatoare updatata cum e cea a lui Tapalaga, \u00een mod logic, chiar dialectic corect, drept \u00eensusi dusmanul lumesc al valorii. Si cum ar putea fi altfel, daca statul si politicul nu sunt dec\u00e2t forma decazuta a constiintei generale a maselor, vitelul lor de aur, \u201evalorile\u201c asa cum si le reprezinta poporul ingrat si corupt. Statul e nivelul maxim de generalitate la care conservatorismul poate \u00eentinde categoria sa de coruptie, \u00eenainte de a deveni una sistemica si structurala. Statul e coruptia \u00een stadiul sau ultim de generalitate, pentru ca este o corupere a \u00eensusi principiului generalitatii: e o generalitate si o generalizare ilicita, pentru ca realizata nu pe temeiul valorii si al elitei, ci pe temeiul gregar al rating-ului si plebiscitului. \u00cen aceasta faza a dialecticii conservatoare, dusmanul e pretutindeni, \u00een toti si \u00een toate, \u00een stat si \u00een mase.
\nG) Senilitatea valorii<\/strong>
\n\u201eDe ce rom\u00e2nii nu se bucura, de ce nu sarbatoresc caderea comunismului? O poveste lunga, le-am spus cu totii. E o poveste \u00eenc\u00e2lcita si trista despre o revolutie confiscata, despre milioane de sperante naruite dupa 89, despre calai \u00een libertate si victime umbl\u00e2nd mai departe pe strazi cu capul spart\u2026 Nevindecati, cu rani deschise, vietuim \u00eencordati la granita dintre doua lumi, p\u00e2nditi la fiecare pas de caderea \u00een trecut sau \u00een alte lumi tenebroase. Visez la ziua c\u00e2nd nu vom mai at\u00e2rna suspendati, \u00eencremeniti deasupra istoriei, ci vom parcurge, \u00een fine, un destin\u201c (p. 219).<\/p>\n

Existenta conservatorului este un lung sir de suferinte. N-a avut, de la bun \u00eenceput, dec\u00e2t o singura arma \u2013 valoarea \u2013 si c\u00e2ti dusmani a trebuit sa \u00eenfrunte: coruptia; datoria morala si financiara, creditul numai cu buletinul, ingratitudinea funciara a maselor si, uneori, p\u00e2na si adevarul situatiilor; nu \u00een ultimul r\u00e2nd, \u00eensusi statul. Dupa at\u00e2ta zbucium de lupta solitara, cine i-ar putea reprosa eroului conservator un moment de reverie, \u00een care sa se lase furat de ideea ca tristetea lui e aceeasi cu tristetea tuturor, si ca rom\u00e2nii nu se bucura de caderea comunismului din aceleasi motive ca si el: pentru ca nu s-a facut \u00eenca lustratia morala si politica a societatii. E un vis frumos, ca aceeasi rana deschisa ne deranjeaza pe toti, ca toti ducem crucea valorii morale, si n-avem nici o treaba, nici nu ne pasa de simpla, prozaica si, brusc, at\u00e2t de problematica supravietuire imediata. Si afara ninge.
\nH) You’ll never walk alone<\/strong>
\n\u201eAm obosit sa cred orbeste \u00een oameni\u2026 \u00cen marea asta de confuzie, caut repere, borne fixe. Banal spus, ma intereseaza, dincolo de oameni, sa pastrez ceea ce ne ordoneaza viata. Ele, valorile, distinctiile simple \u00eentre bine si rau, ma ajuta sa respir \u00een scris si aievea\u201c (p. 229).<\/p>\n

Dar reveria e de scurta durata. Investitorii straini, carora le era destinata si depanata amintirea de Craciun cu rana nationala deschisa, au plecat \u00een tarile lor, restaurantul s-a \u00eenchis. Conservatorul se regaseste din nou singur. \u00censa asa cum am \u00eenvatat cu totii \u00een lectia de deschidere de la cultura civica, omul nu este singur, este cu sine. Tot asa, nici conservatorul, cel putin de la Hegel \u00eencoace si de c\u00e2nd exista autoreflectie, nu este singur. E cu valorile. Deci nu se va plictisi degraba.<\/p>\n

\ntext publicat si pe <\/strong><\/em>
\nCriticAtac.ro<\/strong><\/em><\/p>\n

 <\/p>\n

\n

Note:<\/strong>
\n(i) Dan Tapalaga, \u201eBulversarea valorilor. Scrieri dintr-un timp buimac\u201c, argument de Vladimir Tismaneanu, Humanitas, Bucuresti, 2010.<\/p>\n

(ii) Punctul de necesar salt liric: analog cu ceea ce, la st\u00e2nga, constituie momentul de discutie pe marginea saltului revolutionar.<\/p>\n

(iii) Conservatorismul este astfel mereu scindat \u00eentre o parte de teologie politica a valorii, care poate varia de la nuante extrem de luminoase la tonuri foarte cetoase, \u00een functie de harul, credinta si \u00eentelegerea fiecarui autor, si o parte de economie morala a coruptiei lumii.\u00a0 Din moment ce coruptia, cum spuneam, reprezinta pentru conservatori, prin definitie, ceva mare, negresit, dar individual, moralizant si imediat lizibil, partea aceasta de economie morala a lumii din tratatele conservatoare este aproape digerabila. Motiv pentru care nu voi insista aici si pe capitolele din cartea lui Tapalaga care trateaza despre coruptie \u2013 politica, mediatica, morala si sociala. M-a interesat aici doar \u00eencadrarea lor \u00eentr-o tematica a valorii, specific conservatoare, si trasarea, pornind de la textul cartii citit prin grila valorii, unei dialectici transcendentale a viziunii conservatoare.<\/strong><\/em><\/p>\n<\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Valoarea, obiectul a al conservatorismului \u00centre noi fie vorba, a fi conservator \u00eenseamna oarecum a umbla prin lume cu un ceas care sta. Acest ceas care sta, acest accesoriu nobil, elegant si valoros, tocmai pentru ca nu-i de nici o treaba, reflecta \u2013 dincoace de m\u00e2neca si metafora \u2013 perfect statutul valorii \u00een dispozitivul ideologic… Cite\u0219te mai mult »Fenomenologia spiritului conservator<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[],"class_list":["post-11766","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica"],"views":1481,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11766","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11766"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11766\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11766"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11766"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11766"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}