{"id":11714,"date":"2012-05-05T17:23:15","date_gmt":"2012-05-05T15:23:15","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11714"},"modified":"2012-05-05T17:23:32","modified_gmt":"2012-05-05T15:23:32","slug":"ciocolata-si-blugi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ciocolata-si-blugi\/","title":{"rendered":"Ciocolata si blugi"},"content":{"rendered":"

Ciocolata, pentru ca este inca at\u00e2t de t\u00e2nara, aproape un copil. Si blugi, pentru ca tinerii sunt in general influentati de modele. Si modelul generatiei ei este vacarul american. Deci asta si-a cumparat copila din Tiganusi cu primul ei salariu: ciocolata si o pereche de blugi. Restul banilor i-a trimis acasa. Unde mai are vreo sapte frati. Pe care parintii n-au cu ce sa-i creasca. Asa ca s-au bucurat atunci c\u00e2nd o vecina le-a propus s-o duca pe fata-n Italia.<\/strong><\/em>
\nAu mintit am\u00e2ndoua. Fata nu avea inca 18 ani, era minora. Patronii s-au sesizat. Dar ele au sustinut sus si tare ca este de 18 ani.
\nMicuta, slabuta, are doar 40 de kilograme. In Italia a intrat \u201ebadanda\u201c.
\nM-as mira daca as auzi ca acest cuv\u00e2nt n-a intrat inca in dictionarul limbii rom\u00e2ne. \u201eBadanda\u201c este o meserie pe care au introdus-o in Italia femeile din Europa de Est. Ingrijitoarea batr\u00e2nilor. In Grecia meseria o fac rusoaicele si doctoritele de la Chisinau. Spun ca lucreaza \u201emesa\u201c. Ceea ce inseamna \u201einauntru\u201c. Adica nu mai ies niciodata pe strada. Fiindca nu au cu cine-l lasa pe batr\u00e2nul in stare terminala pentru care iau un salariu. Si pe care se straduiesc cu unghiile si dintii sa il tina in viata. In Spania, cele care fac aceasta meserie sunt femeile cu inalta calificare de pe continentul latino-american.
\nNu stiu cum se numeste prin alte parti femeia care ingrijeste batr\u00e2nii. Cine citeste insa presa diasporei rom\u00e2ne din Italia stie ce inseamna cuv\u00e2ntul \u201ebadanda\u201c. Rom\u00e2ncele care fac acolo aceasta meserie, c\u00e2ta frunza si iarba\u2026
\nMicuta din Tiganusi si-a cumparat deci din primul salariu ciocolata si blugi. Locuieste acum intr-o familie in care trebuie sa aiba grija de vreo sase persoane. Si \u201egrija\u201c inseamna ca este inhamata la toate treburile gospodariei. Spala, gateste, calca, se duce la cumparaturi si face curatenie in toate camerele. Pe un salariu de femeie care are grija de un singur batr\u00e2n. Nu se pl\u00e2nge insa. Rar am vazut un om mai luminos. Ba, cred, ca dupa aceasta incercare la care o supune viata, se va alege ceva de capul ei. Mai mult probabil dec\u00e2t de capul copiilor cocolositi din casele avute. Doar ca mi se pare nedrept ca unii oameni sa fie supusi unor probe in care, ori ating limita si se ridica, ori se prabusesc irecuperabil.
\nFetita are, asa cum ne place sa spunem in ultima vreme chiar daca este sau nu este cazul, o atitudine \u201epozitiva\u201c.\u00a0 Nu o sperie munca. Nici faptul ca a trebuit sa invete o limba straina din mers, doar in c\u00e2teva luni. Se achita de obligatiile ei fara sa cr\u00e2cneasca. O deranjeaza numai faptul ca fata gazdei, matura, dar stricata la minte, vine si-si face nevoile in mijlocul salonului, imediat dupa ce ea a terminat curatenia. Parca dinadins\u2026<\/p>\n

Biografia copilei din Tiganusi o stiu dintr-un interviu, publicat de presa rom\u00e2neasca din diapora. Un om, fetita asta, pe care mi-ar placea sa il cunosc. As dori sa-i dau sfaturi. Si cred ca ar prinde. Are o minunata dezinvoltura. Un om inteligent. Spune cu nostalgie ca a fost admisa la Liceul Gheorghe Asachi din Iasi. Deci o eleva buna. Sora ei, lucreaza si ea, in tara, ne spune. Doar ca nu sufera ca a intrerupt studiile. Pe c\u00e2nd \u201ebadandei\u201c ii pare rau. I-ar fi placut la liceu. Dar nu putea face naveta de la Tiganusi la Iasi. Si sa plateasca la internat sau la gazda le-ar fi fost parintilor imosibil.
\nFata nu este nemultumita de conditia ei. Vorbeste cu reporterul cu o libertate totala. Si, nu stiu ce conditii a trebuit ea sa depaseasca in Rom\u00e2nia pentru a ajunge aici, dar da sentimentul ca e sigura ca a facut o alegere buna si ca se afla pe drumul ei.
\nO cheama Crina Suceveanu. Are nume din romanele dintre cele doua razboaie. Si biografia multora dintre copiii zilelor noastre.
\nCopii care au ajuns sa-si intretina ei fratii si parintii, renunt\u00e2nd la copilarie. Si, mai ales, renunt\u00e2nd la scoala. Si sunt multi. Si sunt peste tot, nu numai in Italia. Daca vorbesti cu personalul serviciilor consulare rom\u00e2nesti din strainatate, afli lucruri care niciodata nu ne-ar fi putut trece prin cap cu c\u00e2teva decenii in urma. In generatiile tinere s-a extins plaga cea mai ur\u00e2ta a omenirii, analfabetismul. Oamenii vin sa-si completeze formulare necesare pentru diverse acte si nu stiu sa scrie si sa citeasca\u2026<\/p>\n

Crina ar fi vrut sa urmeze liceul Gheorghe Asachi din Iasi, unde a fost admisa. Ar fi putut deveni intelectual. Si nu un intelectual oarecare. Fiindca are o fraza in interviu, care te da peste cap. Fetita de 40 de kilograme nu e suparata pe cei care o exploateaza fara mila, nu e suparata pe smintita care isi face nevoile in salon dupa ce ea a terminat curatenia, nu este suparata pe cei de acasa, carora le-a trimis banii. Ea e bucuroasa ca a putut sa-si cumpere o pereche de blugi si c\u00e2teva tablete de ciocolata. Fiindca, spune Crina, \u201eimi place sa daruiesc\u201c.\u00a0 Speta rara de om! Care nu se milogeste, nu pl\u00e2nge, nu arunca m\u00e2ta moarta in curtea vecinului. E bucuroasa ca poate sa faca ceva pentru altii. O atitudine care se parea ca se stinge. Si uite ca ea apare totusi din c\u00e2nd in c\u00e2nd. De data asta la Tiganusi. Exprimata de un copil care tine in spate c\u00e2teva familii, lucr\u00e2nd ca \u201ebadanda\u201c intr-o provincie italiana.
\nAs vrea s-o cunosc pe Crina. Si s-o incurajez sa-si faca intr-un fel sau altul liceul. Este at\u00e2ta nevoie de asemenea structuri generoase printre oamenii cu carte. Care dau acum senzatia c\u00e2teodata ca au invatat numai pentru a citi reclamele despre marca masinilor si a urmari bursa. Carora nici prin cap nu le trece ca mai exista si o alta bucurie pe lume, aceea de a darui si altora din ceea ce fac si din ceea ce stiu.
\nFac apel la organizatiile rom\u00e2nesti din Italia. Diaspora rom\u00e2neasca incepe sa se organizeze si sa-si poarte de grija. Nu lichidati cazul Crina doar printr-un simplu interviu. N-o lasati pe fetita aceasta desteapta si plamadita dintr-un aluat omenesc at\u00e2t de bun, in bataia sortii. Ajutati-o sa mearga la scoala. Exista forme si forme de a te scolariza, in anii nostri. Si fata invata repede, asa cum a invatat si italiana. Faceti apel la persoanele in masura sa-i dea un sfat, sa-i dea o m\u00e2na de ajutor. Nu avem in strainatate numai c\u00e2ntarete de santan. Nu avem numai prostituate. Nu avem numai Miss-uri, pe\u00a0 care le ridicam pe podiumuri si ne falim cu ele, chiar c\u00e2nd nu sunt in stare sa lege doua vorbe despre altceva, dec\u00e2t despre machiaje si rochii. Nu avem numai sportivi pe care ii aclamam pe stadioane p\u00e2na ni se rup falcile. Avem si copii care sunt acceptati la marile licee din Rom\u00e2nia, dar trebuie sa spele rahatul prin saloanele strainatatii. La propriu si la figurat.
\nFac deci apel, de data asta, la organizatiile rom\u00e2nesti din Italia. Si la eforturile diasporei de a se organiza si a-si purta de grija in vremuri grele. Pot sa gaseasca solutii. Si trebuie. N-o parasiti deci pe Crina pe paginile moarte ale unei reviste sau in presa volatila on line. Ajutati-o sa-si faca o meserie. Va va rasplati intr-o zi din plin. Fiindca este specia de om pe cale de disparitie caruia \u201eii place sa daruiasca\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ciocolata, pentru ca este inca at\u00e2t de t\u00e2nara, aproape un copil. Si blugi, pentru ca tinerii sunt in general influentati de modele. Si modelul generatiei ei este vacarul american. Deci asta si-a cumparat copila din Tiganusi cu primul ei salariu: ciocolata si o pereche de blugi. Restul banilor i-a trimis acasa. Unde mai are vreo… Cite\u0219te mai mult »Ciocolata si blugi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-11714","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1497,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11714","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11714"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11714\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11714"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11714"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11714"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}