\u00cen galeria de portrete din trilogia lui Niculae Gheran, \u201eArta de a fi pagubas\u201c, pe care n-am ezitat s-o numesc de-a lungul acestui serial fresca, autorul \u00eensusi a conceput-o ca o \u201efresca a unei lumi apuse\u201c, nu putine sunt cele ale unor intelectuali de marca. M-as opri la doua dintre ele din volumul al treilea \u2013 \u201e\u00cendaratul cortinei\u201c.
\nLui Alexandru Piru, reputat critic si istoric literar, unul dintre discipolii preferati ai lui G. Calinescu la Universitatea din Iasi, profesor universitar dintr-o stirpe care, din pacate, a disparut, scriitorul \u00eei acorda spatiul cel mai \u00eentins, c\u00e2teva zeci de pagini. Autor al unui roman astazi uitat, dar care a facut oarece v\u00e2lva \u00een epoca, intitulat \u201eCearta\u201c, scriere ce \u00eel reprezinta psihologic \u00eentr-o oarecare masura, Piru este un b\u00e2rfitor de lux, cu verb acid, confirm\u00e2nd prin sine \u00eensusi ca scriitorii sunt \u2013 zice el \u2013 \u201euneori mai tate dec\u00e2t toate muierile din lume\u201c. Simpatia, admiratia chiar ale lui Niculae Gheran pentru el au \u00eensa ca motivatie \u00een primul r\u00e2nd faptul ca \u201eera o adevarata enciclopedie de literatura, cu raspunsuri prompte la orice \u00eentrebare privind evolutia scrisului rom\u00e2nesc, nu doar a celui major, ci si a periferiei literare\u2026\u201c. Ironist cordial, cum se autocaracteriza \u00eentr-un interviu pe care i-l luam \u00een anii ’70 pentru revista \u201eConvorbiri literare\u201c, Al. Piru a facut, spre deosebire de un alt discipol al lui Calinescu tot din perioada ieseana, si dovada unui caracter exemplar \u00een ceea ce priveste atitudinea, devotamentul fata de ilustrul magistru. A pregatit editia a doua a monumentalei \u201eIstoria literaturii de la origini p\u00e2na \u00een prezent\u201c, aparuta dupa 41 de ani de la prima. A copiat-o \u201ede m\u00e2na\u201c, dupa numeroase adaugiri si stilizari operate de genialul ei autor. Munca dificila, anonima, \u201ede scrib\u201c, care \u201ecerea o competenta deosebita \u00een definitivarea textului\u201c. Si-a asumat-o ca o datorie intelectuala si de suflet cu orgolioasa umilinta. S-ar putea spune, \u00een spiritul cunoscutei butade borgesiene, ca editia postbelica, definitiva a acestei carti a cartilor poarta \u00een litera ei, pe l\u00e2nga vibratia geniului calinescian, caldura sufletului lui Alexandru Piru.
\nMai toti cei care trec prin \u201emoara\u201c lui Piru ies destul de botiti. Au facut cariera, s-au folclorizat poreclele, expresiile caricaturale cu care, asa-zic\u00e2nd, i-a \u00eempodobit el pe multi literatori autohtoni. Pe unii nu i-a menajat nici morti. Este, de exemplu, cazul lui G.C. Nicolescu, istoric literar stimabil, despre care nu at\u00e2t ironistul cordial, c\u00e2t mai ales cinicul Piru vorbeste de o maniera ce \u00eel \u00eendreptateste pe Niculae Gheran sa afirme: \u201eMahalaua natala se dovedea iarasi de-o rara noblete, adevarata Academie, macar c\u00e2nd vorbea de cei plecati fara drum de \u00eentoarcere\u201c. \u00cen toata cariera sa de profesor n-a lasat nici un restantier. Marca marilor dascali, dar si influenta modelului Calinescu. Nu e unicul \u00een generatia sa. Am avut la Universitatea din Iasi cel putin doi mari profesori care nu au picat pe nimeni la vreun examen: Alexandru Dima la Literatura universala si comparata si Stefan Cuciureanu la Lingvistica romanica.
\nAlexandru Piru nu l-a \u201eforfecat\u201c niciodata \u00een discutii pe George Ivascu: \u201eNu uita sa-l pomeneasca mai totdeauna c\u00e2nd venea vorba de Iasi si Calinescu. La r\u00e2ndul sau, autorul \u201eEnigmei Otiliei\u201c scrisese bine despre am\u00e2ndoi \u00eenca din 1939, c\u00e2nd Ivascu avea 27 de ani, iar Piru doar 22\u201c. Cei doi tineri au fost \u201etinerii entuziasti\u201c cu care Calinescu scosese la Iasi \u201eJurnalul literar\u201c.
\nCa editor, Niculae Gheran stie sa vada si sa descifreze \u00een fizionomia si \u00een gesturile autorului cu care intra \u00een relatie si ceea ce nu se vede poate \u00een fiinta \u201ede h\u00e2rtie\u201ca acestuia, iar ca prozator si portretist sa exprime apoi ce a descoperit. Ilustrativ, si din acest punct de vedere, este portretul ce i-l schiteaza istoricului Alexandru Zub, caruia i-a editat \u201eBibliografia critica a lui Mihail Kogalniceanu\u201c, un manuscris de peste 1 400 de pagini nu lipsit de \u201eprobleme\u201c, cu un termen din limbajul cenzurii de la acea vreme, apoi \u201eXenopol\u201c, \u201eVasile P\u00e2rvan\u201c, carora savantul si de o stringenta, impecabila narativitate le-a consacrat monografii ce fac parte din fondul principal de valori al istoriografiei si culturii rom\u00e2nesti . Iata-l pe Alexandru Zub la 36 de ani, asa cum l-a cunoscut Niculae Gheran, asa cum a fost si este, de fapt, la toate v\u00e2rstele: \u201eAvea o puritate neobisnuita \u00een priviri si un z\u00e2mbet dezarmant, cu care abia \u00eendraznea sa te contrazica sau sa sublinieze o idee iesita din comun, mai mult ca o scuza, las\u00e2nd mereu comunicarii o fereastra deschisa. Niciun rid nu-i marca trecerea prin infernul detentiei, iar parul blond-auriu \u00eei lumina si mai pregnant trasaturile juvenile. Doar fruntea, nefiresc \u00eencretita continuu, \u00eei trada nelinistea interioara, fac\u00e2ndu-te uneori sa simti ca, desi alaturi, cotrobaie cu mintea pe alte coclauri. Alerg\u00e2nd mereu contra cronometru, se \u00eencapat\u00e2na parca sa recupereze un timp pierdut. Viata de sihastru, \u00eemplinita prin carte si pentru carte, \u00eentr-o lume ostila celor haraziti sa ram\u00e2na \u00een istoria neamului prin \u00eenaltimea mintii si nu prin agoniseala lor\u201c. \u00centr-adevar, carturari de marca si constiinte ca Alexandru Zub, Dimitrie Vatamaniuc sau Gabriel Strempel, dintre cei evocati de Gheran, sunt \u201eobisnuiti sa lucreze mult si sa numere putin\u201c. Departe de orice scop lucrativ, \u00een drumurile sale europene, Zub a achizitionat carti cu care a \u00eembogatit fondul prestigiosului Institut \u201eA.D. Xenopol\u201c din Iasi, pe care l-a condus cu competenta si discreta autoritate multi ani. A refuzat functii importante c\u00e2nd la conducerea tarii s-a aflat Conventia Democrata, pentru a-si onora misiunea si vocatia de om de stiinta. Sunt fapte si pozitionari ce \u00eentaresc tusele definitorii ale unui portret moral. Ironist cordial ca si Alexandru Piru, Gheran \u00eesi acopera uneori sufletul de o speciala sensibilitate si duiosie, un suflet de artist \u00een fond. Dar atunci c\u00e2nd scrie despre oamenii-oameni, despre intelectuali de mare performanta si de o pilduitoare moralitate, nu poate sa nu si-l dezvaluie fie si discret sau abia perceptibil: \u201ePastrez \u00een sertarele mele vreo 50 de epistole de la prietenul meu din dulcele t\u00e2rg al Iesilor. Marturisesc ca initial, cu ele as fi dorit sa pornesc la drum, \u00eembogatind o rubrica de evocari si documente. Paradoxal, recitite azi, m-au \u00eentinerit si \u00eembatr\u00e2nit de la o scrisoare la alta. Parca acum mi-au fost aduse de postas, numai ca au poposit prea mult pe drum, \u00eembatr\u00e2nindu-ne. Multe \u00eenscrisuri au valoarea unui jurnal intim si, \u00een joaca, am vrut s-o probez cu pasaje datate. Ar fi fost totusi o nedelicatete, at\u00e2ta timp c\u00e2t \u00eensemnarile \u00eei apartin. Doar el si-o poate \u00eengadui si \u2013 cine stie? \u2013 o va si face c\u00e2ndva\u201c.
\nGreu sa rezisti tentatiei de a cita copios din \u201eArta de a fi pagubas\u201c. O fac, am facut-o, nu numai cu placere, cu placerea lecturii si a relecturii unei captivante naratiuni fluviu, nu numai ca profilul acestei rubrici \u00eemi permite, ba chiar ma obliga, dar si \u00een semn de un fel de protest fata de situatia aberanta ca asemenea carti \u2013 trilogia lui Niculae Gheran nu e singurul caz \u2013 nu au fost si nu sunt vazute de nimeni \u00een rafturile librariilor. Ma consolez totusi cu faptul ca trilogia de care m-am ocupat \u00een acest serial a luat forma tiparului. Si astfel, pe o cale sau alta, poate fi citita. Argumentul mi-l ofera chiar Niculae Gheran, un autor care marturiseste ca deviza sa este: mai bine cu un destept la paguba, dec\u00e2t cu un prost la c\u00e2stig. El scrie: \u201eO carte nepublicata la timp este ca un cosciug uitat \u00eentre peretii casei \u00een care a fost zamislita: p\u00e2na nu scapi de catafalc, n-ai loc de nunta sau botez\u201c.
\nS-a facut loc. Astept invitatia la o noua nunta!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u00cen galeria de portrete din trilogia lui Niculae Gheran, \u201eArta de a fi pagubas\u201c, pe care n-am ezitat s-o numesc de-a lungul acestui serial fresca, autorul \u00eensusi a conceput-o ca o \u201efresca a unei lumi apuse\u201c, nu putine sunt cele ale unor intelectuali de marca. M-as opri la doua dintre ele din volumul al treilea… Cite\u0219te mai mult »Arta de a supravietui a unui pagubas<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-11699","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":1675,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11699","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11699"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11699\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11699"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11699"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11699"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}