{"id":11679,"date":"2012-05-05T16:58:37","date_gmt":"2012-05-05T14:58:37","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11679"},"modified":"2012-05-05T17:00:21","modified_gmt":"2012-05-05T15:00:21","slug":"cand-primavara-infrunta-iarna","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cand-primavara-infrunta-iarna\/","title":{"rendered":"Cand primavara \u00eenfrunta iarna"},"content":{"rendered":"

\u00cen momentele de mari prefaceri sociale, analogiile zboara \u00een toate directiile ca schijele \u00een urma unei explozii. Electrizantele proteste din 2011 \u2013 primavara araba aflata \u00een plina desfasurare, \u201efierbintile\u201c veri iberice si elene, toamna \u201eocupata\u201c din Statele Unite \u2013 au fost \u00een mod inevitabil comparate cu anni mirabiles 1848, 1905, 1968 si 1989. Evident ca unele aspecte fundamentale sunt aplicabile si astazi, iar unele modele clasice se repeta. Tiranii tremura, lanturile se rup si palatele sunt luate cu asalt. Strazile devin un soi de laboratoare magice \u00een care sunt creati noi cetateni si tovarasi, iar unele idei radicale capata brusc o forta telurica. Iskra devine Facebook. Dar va persista pe cerul iernatic aceasta cometa a protestelor, sau se va dovedi a fi doar o scurta si naucitoare ploaie de meteoriti? Dupa cum ne avertizeaza soarta altor asemenea \u201ezile revolutionare\u201c din trecut, primavara este cel mai scurt dintre anotimpuri, mai ales atunci c\u00e2nd comunarzii lupta \u00een numele unei \u201elumi diferite\u201c pentru care n-au nici vreun plan precis si nici vreo imagine idealizata.
\nDar, poate ca toate astea vor veni mai t\u00e2rziu. Pentru moment, supravietuirea noilor miscari sociale \u2013 ocupantii, indignados, micile partide anti-capitaliste europene si noua st\u00e2nga araba \u2013 necesita ca acestea sa-si \u00eempl\u00e2nte radacini mai ad\u00e2nci \u00een rezistenta de masa \u00eempotriva catastrofei economice globale, ceea ce presupune la r\u00e2ndu-i \u2013 hai sa fim sinceri \u2013 ca actuala propensiune catre \u201eorizontalitate\u201c sa lase loc pentru suficienta \u201everticalitate\u201c disciplinata pentru a putea dezbate si pune \u00een aplicare niste strategii organizatorice concrete. E cale \u00eenspaim\u00e2ntator de lunga numai pentru a ajunge la punctul din care au pornit tentativele anterioare de construire a unei noi lumi. Dar aceasta noua generatie a facut macar acel curajos prim pas \u00eentr-acolo.
\nOare ad\u00e2ncirea acestei crize economice, ce a cuprins acum aproape \u00eentreaga planeta, va suscita, \u00een mod automat, si accelerarea re\u00eennoirii globale a st\u00e2ngii? Ideile ce urmeaza nu sunt altceva dec\u00e2t speculatiile mele. Menite a provoca la discutie, ele sunt, pur si simplu, o meditatie asupra unora dintre specificitatile istorice ale evenimentelor din 2011 si a consecintelor pe care acestea le-ar putea avea \u00een urmatorii c\u00e2tiva ani. Premisa implicita de la care pornesc este ca al doilea act al acestei drame va cuprinde mai ales scene de iarna, ce se vor desfasura pe fundalul prabusirii cresterii economice determinate de exporturi din tarile BRIC si al unei stagnari continue \u00een Europa si Statele Unite.
\nCosmaruri capitaliste<\/strong>
\nMai \u00eent\u00e2i, trebuie sa ne \u201escoatem palaria\u201c \u00een fata valului de spaima si panica ce a ravasit \u201emesele \u00eemparatesti\u201c ale capitalismului. Ceea ce, cu numai un an de zile \u00een urma, era de neconceput, chiar si pentru cei mai multi dintre marxisti, este acum un spectru ce b\u00e2ntuie paginile de opinie ale ziarelor de afaceri: iminenta distrugere a unei mari parti din cadrul institutional al globalizarii si subminarea ordinii internationale rezultate \u00een urma revolutiilor din ’89. Exista o temere cresc\u00e2nda ca actuala criza a zonei euro, urmata de o eventuala recesiune sincronizata la scara planetara, ne-ar putea \u00eentoarce la o lume a anilor ’30, alcatuita din blocuri comerciale si monetare semi-autarhice, fram\u00e2ntate de resentimente nationaliste. \u00centr-un astfel de scenariu, reglementarea hegemonica a banilor si a cererii nu ar mai exista: Statele Unite ar fi prea slabe, Europa, prea dezorganizata, iar China, cu picioarele ei de lut, prea dependenta de exporturi. Toate puterile de rangul doi si-ar dori propriile polite de asigurare bazate pe uraniu \u00eembogatit; razboaiele nucleare regionale ar deveni o posibilitate. O exagerare? Probabil, dar asa este si credinta \u00een posibilitatea unei \u00eentoarceri \u00een timp, \u00eenspre tumultuosii ani ’90. Creierele noastre analoage pur si simplu nu pot rezolva toate ecuatiile diferentiale generate de fragmentarea incipienta a zonei euro, sau de ruperea unei garnituri \u00een motorul de crestere al Chinei. \u00cen vreme ce explozia de pe Wall Street, din 2008, a fost prezisa, cu mai multa sau mai putina precizie, de diversi specialisti, ceea ce se napusteste acum asupra noastra depaseste cu mult puterea de predictie a oricarei Cassandre, sau, la drept vorbind, chiar a trei Karl Marcsi.
\nDe la Saigon la Kabul<\/strong>
\nDaca apocalipsa neoliberala bate cu-adevarat la usa, Washingtonul si Wall Street-ul, responsabile pentru dinamitarea nu doar a sistemului financiar nord-atlantic, ci si a Orientului Mijlociu (dar si pentru spulberarea oricarei sanse de atenuare a dezastrului climateric), vor fi percepute ca principalii sai \u00eengeri exterminatori. Retrospectiv vorbind, invadarea de catre Bush a Irakului si Afghanistanului poate fi considerata un act de supraextindere determinata de un imens orgoliu: victorii fulger si iluzii de omnipotenta, urmate de \u00eendelungi razboaie de uzura si atrocitati ce risca sa se sf\u00e2rseasca si pentru Washington la fel de rau cum s-a sf\u00e2rsit, cu un sfert de secol \u00een urma, aventura Moscovei peste Oxus. Pe unul dintre fronturi, Statele Unite s-au ciocnit de talibanii sustinuti de Pakistan, pe celalalt, de siitii sprijiniti de Iran. Desi e \u00een continuare legat ombilical de Israel, pastr\u00e2ndu-si capacitatea de a \u00eemp\u00e2nzi cerul cu drone ucigase sau de a coordona un atac NATO letal, Washingtonul s-a dovedit incapabil sa obtina garantarea imunitatii fortelor americane din Irak, prin care ar fi putut sa limiteze numarul de soldati pe care trebuia sa-i mentina pe teren \u00eentr-un stat-cheie al Orientului Mijlociu. Revoltele democratice din Tunisiasi Egipt i-au silit pe Obama si pe Clinton sa aplaude politicos decapitarea a doua dintre regimurile lor preferate.
\nAvantajul evident al unei retrageri \u2013 o echilibrare mai rationala a fortei si obiectivelor militare americane \u00een situatia reducerii resurselor financiare si a puterii sale economice mondiale \u2013 continua sa fie prizonierul planurilor nebunesti nascocite la Tel Aviv, constituind, \u00een acelasi timp, o amenintare mortala la adresa absolutismului saudit. Chiar daca vastele rezerve de titei greu canadiene si gazele de sist din Allegheny reduc dependenta directa a Statelor Unite de c\u00e2mpurile din Orientul Mijlociu, ele nu descatuseaza economia americana, cum sustin unii, de pretul mondial al energiei, profund influentat de politicile din Golf.
\nUn 1848 arab<\/strong>
\n\u00cenca nedesav\u00e2rsita revolutie politica araba este cov\u00e2rsitoare prin amploarea si energia ei sociala, o surpriza istorica comparabila cu 1848 si 1989. Ea restructureaza geopolitica Africii de Nord si a Orientului Mijlociu, las\u00e2nd Israelul \u00een urma, ca pe un avanpost depasit al Razboiului Rece (si, ca atare, mai periculos si imprevizibil ca niciodata) dar permit\u00e2nd Turciei, respinsa de Uniunea Europeana (ceea ce, dupa cum s-a dovedit, nu-i neaparat un lucru rau), sa rec\u00e2stige o influenta majora \u00een teritorii ce apartinusera odinioara otomanilor. \u00cen Egipt si Tunisia, revoltele au contribuit la reabilitarea \u00eentelesului autentic al democratiei \u00een fata variantelor edulcorate vehiculate de NATO, suscit\u00e2nd multiple si provocatoare paralele cu diversele \u201erevolutii florale\u201c din trecut si din prezent. La fel ca \u00een 1848 si 1989, mega-intifada araba este o reactie \u00een lant \u00eempotriva unor sisteme autocratice regionale, \u00eentr-o prima instanta, Egiptul put\u00e2nd fi comparat cu Franta, iar \u00eentr-o a doua, poate cu Germania de Est. Rolul Rusiei contrarevolutionare este jucat astazi de Arabia Saudita si de emiratele din Golf. Turcia \u00eentruchipeaza Anglia liberala, ca model regional de parlamentarism moderat si succes economic, \u00een vreme ce palestinienii (fort\u00e2nd analogia p\u00e2na la limita) sunt o cauza pierduta si romantica, asemenea polonezilor, iar siitii, niste outsideri furiosi, ca s\u00e2rbii si slovacii. (\u00cen ceea ce-l priveste, \u201eFinancial Times\u201c l-a \u00eencurajat recent pe Obama sa g\u00e2ndeasca ca un \u201enou Metternich\u201c.)<\/p>\n

Merita sa frunzarim voluminoasele scrieri ale lui Marx si Engels despre 1848 (c\u00e2t si comentariile ulterioare ale lui Tro?ki) \u00een cautarea unor intuitii asupra mecanismelor fundamentale ale unor astfel de revolutii. Un exemplu este convingerea lui Marx, devenita \u00een timp aproape o dogma, potrivit careia, \u00een Europa, nicio revolutie \u2013 fie ea democrata sau socialista \u2013 nu va avea sanse de reusita p\u00e2na c\u00e2nd Rusia nu va fi, fie \u00eenfr\u00e2nta \u00eentr-un mare razboi, fie revolutionata din interior. Daca o \u00eenlocuim cu Arabia Saudita, teza se sustine si acum.
\nPartidul poporului<\/strong>
\nIslamul politic c\u00e2stiga un mandat popular la fel de cov\u00e2rsitor (desi, poate nu cu mult mai durabil) ca acela acordat de evenimentele din 1989 liberalilor est-europeni. Nici n-ar fi putut fi altfel. \u00cen ultima jumatate de secol, Israelul, Statele Unite si Arabia Saudita \u2013 primele doua prin invazii, cea din urma, prin prozelitism \u2013 aproape ca au distrus politica laica \u00een lumea araba. \u00centr-adevar, odata cu inevitabila prabusire a ultimului lider Baas, \u00een buncarul sau din Damasc, din marile miscari politice pan-arabe ale anilor ’50 (nasserismul, comunismul, baasismul, fratia musulmana) n-au mai ramas dec\u00e2t Fratia si rivalii sai wahhabiti.
\nFratia, care a asteptat peste 75 de ani sa ajunga la putere, \u00een pofida sustinerii populare masive, estimate la c\u00e2teva milioane de oameni, de care s-a bucurat de-a lungul Vaii Nilului \u00een anii ’40, poate fi considerata suprema \u201efata mare\u201c a miscarilor politice, \u00eendeosebi \u00een leaganul sau de nastere egiptean. Persistenta acestei venerabile miscari politice multinationale \u00een cel putin cinci tari arabe constituie, de asemenea, una dintre principalele diferente ce o deosebesc de predecesoarele sale europene. At\u00e2t \u00een 1848, c\u00e2t si \u00een 1989, miscarile democratice populare nu aveau dec\u00e2t niste organizatii politice embrionare. De fapt, \u00een 1848, \u00een afara Statelor Unite, aproape ca nici nu existau partide politice de masa \u00een sensul modern al cuv\u00e2ntului. Pe de alta parte, \u00een 1989-91, vidul lasat de lipsa organizatiilor politice si a expertilor \u00een campanii electorale a fost repede umplut de o sleahta agresiva de conservatori germani si comisari de pe Wall Street, care i-au \u00eenlaturat imediat pe conducatorii revolutionari autentici.
\nFratia, \u00een schimb, a dominat \u00een tacere, asemenea Sfinxului, scena politica egipteana. Masivele sale organizatii-paravan, ce operau la limita legalitatii, au construit impresionante elemente ale unui stat alternativ, printre care si niste retele de binefacere esentiale pentru supravietuirea celor aflati la limita subzistentei. Lista martirilor sai (\u00eentre care se afla si \u201eLeninul islamic\u201c, Sayyid Qutb, ucis de Nasser \u00een 1966) le este la fel de familiara celor mai multi dintre egiptenii piosi pe c\u00e2t le sunt regii englezilor, sau presedintii americanilor. \u00cen pofida temutei imagini pe care o are \u00een Occident, \u00een timp, ea a \u00eembratisat si aspecte ale islamismului pietei-libere, reprezentate de Partidul Dreptate si Dezvoltare, aflat la conducere \u00een Turcia.
\nUn optsprezece<\/strong> brumar al Egiptului?<\/strong>
\nTotusi, dupa cum o demonstreaza limpede prima etapa a alegerilor parlamentare egiptene, Fratia nu mai poate pretinde ca este unica reprezentanta a pietatii populare. Faptul ca proaspat \u00eenjghebatul partid salafit Al-Nour ar putea c\u00e2stiga p\u00e2na la 24 la suta din voturi (fata de cele 38 de procente ale Fratiei) evidentiaza fram\u00e2ntarile din structura de baza a societatii egiptene. \u00centr-adevar, \u00een pofida neparticiparii lor initiale la revolutia de pe 25 ianuarie, salafitii ar putea constitui acum cea mai mare organizatie de cadre din lumea sunita. Calc\u00e2nd pe urmele Fratiei si beneficiind de finantarea regeasca a Riyadului, acestia cultiva un conflict justitiar si rau-prevestitor cu sufitii si coptii. Balanta de putere dintre cele doua tabere islamiste va fi decisa, probabil, de-a lungul anului urmator, de pretul p\u00e2inii si de politica armatei. Daca Fratia ar fi ajuns la putere cu c\u00e2tiva ani \u00een urma, cresterea economica mondiala ar fi sporit atractivitatea unei eventuale urmari a \u201ecaii turcesti\u201c. Dar acum, c\u00e2nd spectrul colapsului se \u00eentrevede la orizont, paradigma Ankarei (asemenea modelului Brazilian pentru America de Sud) si-ar putea pierde av\u00e2ntul economic si, odata cu el, si atractivitatea \u00een regiune.
\nPe de alta parte, daca saracia se accentueaza si amenintarile la adresa islamului sunt percepute ca fiind din ce \u00een ce mai presante, imaginea publica a salafitilor \u2013 incoruptibili, a-politici si izolationisti \u2013 va deveni, \u00een mod automat, irezistibila. Fara \u00eendoiala ca unele elemente ale armatei egiptene au analizat deja \u201eoptiunea pakistaneza\u201c a unei aliante formale, sau tacite cu salafitii. O varietate de \u00eemprejurari ar putea favoriza un astfel de scenariu: continuarea \u00eempotrivirii generalilor la un transfer semnificativ de putere; incapacitatea Fratiei de a \u00eendeplini asteptarile minime privitoare la nivelul de trai al populatiei; sau transformarea coalitiei dintre st\u00e2nga si liberali \u00een arbitrul majoritatilor parlamentare. (\u00cen ceea ce-l priveste, Israelul ar putea destabiliza democratia egipteana cu un singur atac aerian. Si cum ar raspunde partidele sunite la un atac asupra Iranului?)
\n\u00cen orice caz, de la Nasser \u00eencoace, st\u00e2nga egipteana a studiat temeinic \u201eOptsprezece Brumar\u201c al lui Marx. Stie totul despre plebiscite, lumpenproletariat, conducatori napoleonici si saci de cartofi. Alaturi de muncitori si de tineri de toate coloraturile politice, grupusculele si retelele sale au fost prezente nu doar la revolutia de pe 25 ianuarie, ci si la reocuparea Pietei Tahrir, din noiembrie. Un guvern preponderent islamic va garanta, oare, dreptul noii st\u00e2ngi si al sindicatelor independente de a face campanie si de a se organiza liber? Aceasta va fi testul de capat\u00e2i al democratiei egiptene.
\nDefectiunea mediteraneana<\/strong>
\n\u00cen acelasi timp, sudul Europei se confrunta cu aceeasi devastare prin ajustare structurala si austeritate fortata prin care a trecut si America Latina \u00een anii ’80. Ironia e de-a dreptul ucigatoare. Cu toate ca nordul si centrul Europei par sa sufere brusc de o profunda amnezie, \u00een urma cu c\u00e2tiva ani, presa financiara lauda Spania, Portugalia si chiar si Grecia (alaturi de Turcia non-europeana) pentru competenta lor \u00een reducerea cheltuielilor publice si maximizarea ratelor de crestere. Imediat dupa dezastrul de pe Wall Street, Uniunea Europeana \u00eesi concentrase \u00eengrijorata atentia asupra Irlandei, tarilor Baltice si statelor est-europene. Zona Marii Mediterane era perceputa ca fiind relativ bine protejata de tsunamiul ce traversa Atlanticul cu viteza sunetului.
\nCoasta araba a Mediteranei era foarte putin implicata \u00een trombozatele circuite de investitii de capital si tranzactii cu produse financiare derivate, av\u00e2nd o expunere directa minimala la criza financiara. Pe celalalt mal, sudul Europei avea, \u00een general, niste guverne ascultatoare si, \u00een cazul Spaniei, banci puternice. Italia era, pur si simplu, mult prea mare si bogata ca sa esueze, iar Grecia, chiar daca era oarecum s\u00e2c\u00e2itoare, avea o economie liliputana (nici macar 2 procente din PIB-ul UE) ale carei \u201enazb\u00e2tii\u201c nu constituiau o amenintare la adresa \u201euriasilor\u201c. Optsprezece luni mai t\u00e2rziu, niste Rush Limbaugh germani si austrieci urlau ca din gura de sarpe despre \u201ecucoanele \u00eentretinute\u201c din sudul Europei care \u00eei santajeaza pe burghezii prevazatori, silindu-i sa-si cedeze economiile si sa-si v\u00e2nda copiii pentru ca grecii sa faca revolutie din zori si p\u00e2na-n seara, iar spaniolii sa-si poata prelungi siesta. Totusi, cu la fel de multa \u00eendreptatire s-ar putea sustine si ca succesul Germaniei este cel care distruge, de fapt, zona euro. Cu Mexicurile sale \u201elow-cost\u201c dinspre est, incomparabilele sale avantaje de productivitate si fanatismul cu care tinteste excedentul \u00een exporturi, Germania face o concurenta neloiala confratilor sai din sudul Europei. \u00centre timp, unele dintre cele mai profitabile relatii de export \u00eentretinute de Uniunea Europeana sunt cele cu Turcia si statele nord-africane non-petrolifere (34 de miliarde de dolari \u00een 2010), prin care acestea sunt mentinute \u00eentr-o stare de dependenta de turismul, investitiile si platile sale. Prin urmare, \u00eentregul bazin mediteranean este extrem de sensibil la miscarile ciclice ale cererii si ofertei, si la fluctuatia ratelor dob\u00e2nzii din Uniunea Europeana; \u00een vreme ce Germania, Franta, Marea Britanie si alte tari nordice bogate au si alte piete secundare, pe care le pot folosi pentru a amortiza socurile primite.
\nMoneda euro este volantul acestei economii cu mai multe viteze a Europei Mari. Pentru Germania, moneda euro functioneaza ca o marca mai performanta care, pentru ca e mai putin vulnerabila la fluctuatii subite, garanteaza un pret competitiv pentru exporturile germane, fara sa diminueze puterea efectiva de veto a Berlinului \u00een cadrul economiei Uniunii. Pe de alta parte, pentru cei din sudul Europei, acesta este un t\u00e2rg faustic, care, \u00een vremuri bune, atrage capital, dar \u00een vremuri de restriste face imposibila utilizarea instrumentelor monetare pentru combaterea deficitului comercial si a somajului. Acum, c\u00e2nd varsatul de v\u00e2nt eleno-iberic a infectat Italia si ameninta Franta, Berlinul si Parisul propun o viziune austera asupra Europei monedei unice: integrarea fiscala prin revizuirea tratatului. Dupa ce ca au pierdut deja controlul asupra politicilor lor monetare, fiind fortate sa-si spolieze sectoarele publice sub atenta supraveghere a tehnicienilor Uniunii si Fondului Monetar International, tarilor datornice li se cere acum sa accepte posibilitatea unui veto franco-german permanent asupra bugetelor si a cheltuielilor lor publice. \u00cen secolul nouasprezece, Marea Britanie \u00eesi trimitea adesea cuirasatele pentru a impune astfel de conditii tarilor rau platnice din America Latina, sau Asia. La fel au procedat si aliatii la Versailles, c\u00e2nd au \u00eengenuncheat Germania, plant\u00e2nd semintele din care a crescut cel de-al Treilea Reich.
\nFie prin supunerea fata de dictatul Sarkozy-Merkel, sau prin intrarea \u00een incapacitate de plata si iesirea din zona euro (si poate chiar din Uniune), economiile mediteraneene sunt condamnate la ani buni de instabilitate si hiper-somaj. Locuitorii lor, \u00eensa, nu vor capitula cu una cu doua. Cum, \u00een anii ’70, au fost extrem de aproape de niste autentice revolutii sociale, Portugalia si Grecia pastreaza cele mai dure culturi de st\u00e2nga din Europa. \u00cen Spania, noul guvern conservator ofera o tinta mare si extrem de apetisanta proaspat revigoratei St\u00e2ngi Unite si mult mai cuprinzatoarei, dar \u00eenca amorfei, miscari de protest a tinerilor. De fapt, taciunii anti-capitalismului sunt pe cale sa reaprinda sc\u00e2nteia revolutiei \u00een \u00eentreaga Europa. Cu toate acestea, dreapta anti-Bruxelles si anti-emigratie ar putea avea mult mai mult de c\u00e2stigat dec\u00e2t st\u00e2nga de pe urma destramarii zonei euro si a str\u00e2ngerii r\u00e2ndurilor \u00een jurul nucleului Uniunii. La fel ca \u00een cazul salafitilor din Egipt, sau al Tea Party-ului din Statele Unite, partidele din noua dreapta europeana sunt pregatite sa livreze tapi ispasitori si politici identitare pe banda rulanta. Pentru st\u00e2nga anti-capitalista din vestul Europei, cea mai mare ambitie ar fi sa reocupe spatiul pe care l-au detinut comunistii \u00een cele trei decenii de dupa 1945. Pe de alta parte, miscarile conduse de Marine Le Pen si Geert Wilder au destule sanse sa constituie o provocare serioasa pentru mult mai semnificativele numeric si bine dotatele partide conservatoare din tarile lor. Preluarea conducerii Partidului Republican din Statele Unite de catre extrema dreapta le poate sluji drept sursa de inspiratie.
\nMotorul revoltei<\/strong>
\nRevoltele universitare din Europa si America anului 1968 erau alimentate, at\u00e2t spiritual, c\u00e2t si politic, de catre Ofensiva Tet din Vietnam, de gherilele latino-americane, de revolutia culturala din China si de lupta negrilor din ghetourile americane. \u00cen mod asemanator, indignatii de anul trecut s-au inspirat din exemplul Cairo-ului si-al Tunisului. (Cele c\u00e2teva milioane de copii si nepoti ai emigrantilor arabi care traiesc \u00een sudul Europei fac ca aceasta legatura sa fie extrem de vie si de militanta.) Drept rezultat, tineri entuziasti ocupa acum piete de pe ambele maluri ale fundamentalei Mediterane braudeliene. Cu toate acestea, \u00een 1968, putini dintre tinerii albi care protestau \u00een Europa (cu semnificativa exceptie a Irlandei de Nord) si Statele Unite \u00eempartaseau aceeasi realitate existentiala cu omologii lor din Sud. Chiar daca erau profund alienati, majoritatea erau c\u00e2t se poate de \u00eendreptatiti sa astepte transformarea diplomelor lor universitare \u00een banoase cariere burgheze. Astazi, \u00een schimb, perspectivele care \u00eei asteapta pe multi dintre protestatarii de la New York, Barcelona si Atena sunt mult mai sumbre dec\u00e2t cele ale parintilor lor, fiind mai apropiate de cele ale colegilor lor din Alexandria si Casablanca. (Daca ar fi absolvit acum zece ani, unii dintre \u201eocupantii\u201c parcului Zuccotti s-ar fi putut instala confortabil \u00een posturi le de peste 100.000 de dolari pe an, oferite de diversele banci, sau fonduri de investitii. Astazi, lucreaza la Starbucks.)
\nPotrivit OIM, la nivel mondial, somajul \u00een r\u00e2ndul tinerilor a atins niveluri record \u2013 \u00eentre 25 si 50%, \u00een majoritatea tarilor \u00een care au loc proteste de tineret. \u00cen plus, \u00een creuzetul nord-african al revolutiei arabe, detinerea unei diplome universitare se afla \u00eentr-o relatie invers proportionala cu probabilitatea gasirii unei slujbe. Daca tinem cont de datoriile acumulate \u00een acest scop, si \u00een alte tari, investitia familiala \u00een educatie aduce profituri negative. \u00cen acelasi timp, accesul la \u00eenvatam\u00e2ntul superior a devenit din ce \u00een ce mai restrictiv, mai ales \u00een America, Marea Britanie si Chile.
\nCoada la p\u00e2ine<\/strong>
\nCriza economica combina o scadere a valorii activelor populatiei (valoarea caselor si, astfel, a capitalului familiilor din Statele Unite, Irlanda, Spania) cu o inflatie accentuata a bunurilor de consum esentiale, \u00eendeosebi a alimentelor si combustibililor. \u00cen teoria economica clasica, \u00een care se asteapta ca miscarea generala a preturilor sa evolueze la unison cu ciclul de afaceri, despartirea celor doua este neobisnuita; \u00een realitate, ea ar putea fi chiar mai rau prevestitoare dec\u00e2t credem. Criza ipotecara din Statele Unite si din alte colturi ale lumii este intim legata de criza financiara generala si nu va fi solutionata dec\u00e2t prin interventie guvernamentala sau prin simpla devalorizare. Pe masura ce industria asiatica \u00eesi \u00eencetineste ritmul, iar nivelul productiei irakiene creste, pretul de baza al titeiului ar putea creste la r\u00e2ndul lui. (Dezbaterea \u00een jurul atingerii maximului potential al rezervelor de petrol pare sa fie nu doar nedeterminabila, ci si interminabila.) Cresterea pretului la alimente pare sa fie, \u00eensa, o tendinta seculara, determinata de forte predominant externe crizei financiare si \u00eencetinirii ritmului industrial. De fapt, \u00eenca de la \u00eenceputul anilor 2000, din ce \u00een ce mai multi experti avertizeaza ca sistemul mondial de siguranta alimentara e \u00een pragul colapsului. Cauzele acestei stari de fapt sunt multiple, aliment\u00e2ndu-se si amplific\u00e2ndu-se reciproc: deturnarea terenurilor cerealiere \u00eenspre productia de biocombustibili si cresterea animalelor; reducerile neoliberale ale subventiilor pentru alimente si preturi; specula fara nicio limita cu terenuri agricole si contracte futures; lipsa de investitii \u00een cercetarea agricola; preturile fluctuante ale energiei; epuizarea solurilor si a straturilor acvifere; seceta si schimbarile climatice, s.a.m.d. \u00cen masura \u00een care \u00eencetinirea procesului de crestere va diminua unele dintre aceste presiuni (chinezii vor m\u00e2nca mai putina carne, spre exemplu), impulsul brut pe care \u00eel va da cresterea populatiei \u2013 \u00eenca trei miliarde pe parcursul vietii actualilor protestatari \u2013 va mentine presiunea cererii la cote ridicate. (Dupa cum era de asteptat, OMG-urile au fost promovate ca solutie miraculoasa, cel mai probabil, \u00eensa, nu pentru productivitatea lor la hectar, ci pentru profitul pe care li-l aduc marilor concerne agricole.)
\n\u201eP\u00e2ine\u201c a fost cea dint\u00e2i dintre cererile din Piata Tahrir, iar cuv\u00e2ntul rasuna la fel de puternic \u00een timpul Primaverii Arabe pe c\u00e2t a facut-o \u00een acel faimos octombrie rusesc. Motivele sunt simple: egiptenii de r\u00e2nd, bunaoara, cheltuie aproape 60 la suta din bugetul familial pe combustibil (pentru \u00eencalzit, gatit, transport), faina, uleiuri vegetale si zahar. \u00cen 2008, preturile la aceste bunuri de larg consum au crescut cu 25 de procente, urmate imediat de o crestere abrupta, cu 12%, a procentului oficial al saracilor. Daca aplicam acelasi raport si \u00een alte \u201etari cu venituri medii\u201c, inflatia produselor de baza (\u00een genere, inflexibile) va sterge o buna parte din acea \u201eclasa de mijloc emergenta\u201c prezenta \u00een statisticile Bancii Mondiale.
\nAstept\u00e2nd aterizarea Chinei<\/strong>
\nMarx considera California responsabila \u2013 \u201egoana dupa aur\u201c si stimulul financiar pe care aceasta l-a constituit pentru comertul mondial \u2013 de sf\u00e2rsitul prematur al ciclului revolutionar din anii 1840. Imediat dupa 2008, asa-numitele BRIC au devenit noua Californie. Aeronava Wall Street s-a prabusit din \u00eenalturi, dar Chinaa continuat sa zboare \u00een formatie str\u00e2nsa, alaturi de Brazilia si Asia de Sud-Est. India si Rusia au reusit, la r\u00e2ndul lor, sa-si mentina aparatele \u00een aer. Aceasta levitatie prelungita a grupului BRIC a uimit consilierii de investitii, editorialistii pe probleme economice si astrologii profesionisti \u2013 toti sustin\u00e2nd ca, de-acum \u00eencolo, India sau China ar putea sustine \u00eentreaga lume cu o singura m\u00e2na, sau ca Brazilia va ajunge, \u00een cur\u00e2nd, mai bogata dec\u00e2t Spania. Credulitatea lor euforica venea, bine\u00eenteles, din necunoasterea fabuloaselor scamatorii facute de marii prestidigitatori de la Banca Populara a Chinei. \u00centr-o totala opozitie cu acestia, Beijingul si-a exprimat de multa vreme \u00eengrijorarea cu privire la acuta dependenta de exporturi a tarii, ne\u00eendestulatoarea putere de cumparare a populatiei si existenta simultana a unei \u201ebule\u201c imobiliare si a unui deficit de locuinte accesibile.
\nSpre sf\u00e2rsitul toamnei trecute, \u00een presa internationala, profesiunile de credinta ale optimistilor au \u00eenceput sa se rareasca, fiind \u00eenlocuite \u00een topul preferintelor de scenariul unei \u201eaterizari fortate\u201c a Chinei. Nimeni, nici macar conducerea chineza, nu stie pentru c\u00e2ta vreme va mai putea economia chineza sa zboare \u00eempotriva unor curenti mondiali at\u00e2t de puternici. Dar lista inevitabilelor victime din r\u00e2ndul pasagerilor straini a fost deja alcatuita: America de Sud,Australia, mare parte a Africii si Asiei de Sud-Est. Si \u2013 extrem de interesant \u2013 Germania, care face, \u00een prezent, mai multe schimburi comerciale cu China dec\u00e2t cu Statele Unite. \u00cen mod evident, o recesiune mondiala care sa cuprinda toate cele trei mari zone de dezvoltare economica ar fi exact acel cosmar neasteptat la care am facut aluzie la \u00eenceput. E aproape o tautologie sa constati ca \u00een tarile BRIC, \u00een care asteptarile populare referitoare la progresul economic au crescut at\u00e2t de mult \u00een ultima vreme, experienta unei noi pauperizari ar fi aproape intolerabila. Mii de piete publice ar trebui ocupate. Printre care si una numita Tienanmen.
\nPost-marxistii occidentali \u2013 care traiesc \u00een niste tari \u00een care dimensiunea absoluta sau relativa a m\u00e2inii de lucru implicate \u00een productie a scazut dramatic \u00een ultima generatie \u2013 mediteaza apatic asupra valabilitatii actuale a \u201eactiunii proletare\u201c, oblig\u00e2ndu-ne sa g\u00e2ndim \u00een termeni de \u201emultitudini\u201c, spontaneitati orizontale, s.a.m.d. \u00censa, \u00een marea societate \u00een curs de industrializare pe care \u201eCapitalul\u201c o descrie chiar mai precis dec\u00e2t descrie Anglia victoriana, sau America New Deal-ului, acesta nu este un subiect de dezbatere valabil. Cei doua sute de milioane de muncitori industriali, mineri si constructori chinezi sunt cea mai periculoasa clasa de pe fata pam\u00e2ntului. (Iar pentru a va lamuri, e suficient sa \u00eentrebati consiliul de stat de la Beijing.) Trezirea lor din acest vis ar putea decide o data pentru totdeauna daca o planeta socialista este sau nu cu putinta.<\/p>\n

 <\/p>\n

Traducere: Alexandru Macovei<\/strong><\/p>\n

Text preluat de pe platforma CriticAtac.ro<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen momentele de mari prefaceri sociale, analogiile zboara \u00een toate directiile ca schijele \u00een urma unei explozii. Electrizantele proteste din 2011 \u2013 primavara araba aflata \u00een plina desfasurare, \u201efierbintile\u201c veri iberice si elene, toamna \u201eocupata\u201c din Statele Unite \u2013 au fost \u00een mod inevitabil comparate cu anni mirabiles 1848, 1905, 1968 si 1989. Evident ca… Cite\u0219te mai mult »Cand primavara \u00eenfrunta iarna<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[],"class_list":["post-11679","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica"],"views":1523,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11679","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11679"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11679\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11679"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11679"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11679"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}