{"id":11553,"date":"2012-04-26T14:11:36","date_gmt":"2012-04-26T12:11:36","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11553"},"modified":"2012-04-26T14:11:49","modified_gmt":"2012-04-26T12:11:49","slug":"modernitatea-teatrului-de-arta","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/modernitatea-teatrului-de-arta\/","title":{"rendered":"Modernitatea Teatrului de Arta"},"content":{"rendered":"

Teatrul de Arta vazut prin prisma celor mai importanti oameni de teatru ai lumii secolului XX beneficiaza de o veritabila cvasi-istorie a celor o suta de ani ai acestui tip de teatru artistic, asa cum se contureaza in volumul antologic coordonat de George Banu, sub titlul: \u201eTeatrul de Arta, o traditie moderna\u201c (Editura Nemira, Bucuresti, 2010). Cartea, in versiunea rom\u00e2neasca a Mirellei Nedelcu-Patureanu si sub ingrijirea Alinei Mazilu, a aparut cu concursul Festivalului International de Teatru de la Sibiu din acelasi an. Si, dupa cum ne informeaza antologatorul, volumul de 600 de pagini reuneste studii si interventii care au fost prezentate la colocviul european consacrat Teatrului de Arta, organizat de Academia Experimentala a Teatrelor si Institutul de Studii Teatrale \/ Sorbonne Nouvelle la teatrele Rond Point des Champs \u00c9lys\u00e9es si Vieux din Paris, in noiembrie 1997 si publicat in franceza de Editions Th\u00e9\u00e2trales, Paris, 2000.<\/strong><\/em>
\nSub semnaturile a peste douazeci de autori sunt discutate si analizate teoriile si practicile celor mai insemnati regizori europeni, unii si actori, scenografi, dar si teatrologi, creatori de scoala, din secolul trecut, pe care-i inscriem aici, in corpore, pentru o vizibilitate certa, in ordinea de pe pagina de titlu: Constantin Stanislavski, Edward Gordon Craig, Jacques Copeau, Gaston Baty, Charles Dullin, Georg Fuchs, Vsevolod Meyerhold, Giorgio Strehler, Otomar Krejca, Antoine Vitez, Patrice Ch\u00e9reau, Peter Stein, Luc Bondy, Yannis Kokkos, Jacques Lassalle, St\u00e9phane Braunschweig, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Valeriu Moisescu, David Esrig, Vlad Mugur, Robert Wilson.
\nDintre cei enumerati, au fost prezenti la colocviu doar patru supravietuitori: Giorgio Strehler, Peter Stein, St\u00e9phane Braunschweig si Yannis Kokkos care si-au sustinut asertiunile lor despre inceputurile Teatrului de Arta. Studiile si interventiile sunt repartizate in urmatoarele compartimente: INTRODUCERE, POZITII, REPERE, PERMANENTE, IDENTITATI si IPOSTAZE ROM\u00c2NESTI.
\nTrebuie stabilit ab initio ca denumirea de teatru de arta ii apartine lui Paul Fort, care a utilizat-o pentru prima data in 1890, la Paris, ca sa denumeasca teatrul pe care voia sa-l fondeze. Denumirea va deveni concept prelu\u00e2nd ideea wagneriana de Gesamtkunstwerk, opera de arta totala, cu sensul de arta suprema care poate uni toate artele in jurul ei. In 1897, Constantin Stanislavski si Vladimir Nemirovici-Dancenko fondeaza Teatrul de Arta din Moscova, apoi Fritz Erler, Georg Fuchs si arhitectul Max Littmann deschid Teatrul de Arta din M\u00fcnhen, in 1908, urm\u00e2nd si altele la care ne vom referi ulterior.
\nDupa constatarea lui George Banu, Teatrul de Arta se constituie de la inceput ca un pol opus al teatrului de divertisment, despartindu-se de acesta prin accesul la arta, prin strategiile regizorale. Este interesant de urmarit evolutia conceptului, ca si punerea lui in aplicatie in diversele teatre de arta din tarile europene. Jean-Fran\u00e7ois Dusigne urmareste evolutia teatrului francez infiintat de Paul Fort sustin\u00e2nd ca Teatrul de Arta se opunea Teatrului Liber, mai comercial, cu toate ca si acesta aducea un suflu nou la popularitatea teatrului. Paul Fort propovaduia cruciada poeziei impotriva oricarei forme prozaice. Jacques Copeau pune bazele Teatrului Vieux-Colombier 1913, un teatru stabil pentru a elimina banuiala de diletantism. In perioada interbelica, Teatrul de Arta tinde sa cucereasca un public larg numai prin opere de calitate. Giorgio Strehler, regizor de teatru si de opera, fondator si conducator al lui Piccolo Teatro din Milano, face bilantul secolului XX si observa ca Teatrul de Arta a fost centrul de interes puternic in cei o suta de ani, constituind o problema capitala, un secol al distrugerii si al sperantei deopotriva.
\nAnatoli Smelianski semnaleaza necesitatea formarii unui public concomitent cu formarea actorilor prin ateliere-laborator, dupa ideile lui Stanislavski. Dar Teatrul de Arta nu poate ram\u00e2ne sechestrat in ateliere, trebuie creat un echilibru intre prestatia actoriceasca si formarea spectatorilor. Peter Stein este de acord ca Teatrul de Arta trebuie sa fie in continua miscare. El isi pune alocutiunea sub deviza: \u201eA construi, a distruge, a reconstrui\u201c si observa ca fractura dintre teatrul serios si teatrul de divertisment se accentueaza inca din secolul al XIX-lea. Apreciaza contributia lui Stanislavski in conjugarea esteticului cu eticul, dar chiar si el, invent\u00e2nd regia, a iscat multiple deformari si de aceea trebuie luat totul de la zero, cu deschidere si flexibilitate.
\nJacques Lassale releva necesitatea meditatiei, esentiala si fecunda, asupra teatrului, dar si evitarea momelii comerciale si a atractiei cabotine. Sustine ca teatrul se afla intr-o dilema: daca se lasa cuprins de inspiratia civica, ram\u00e2ne un teatru fara viitor, iar daca este coplesit de dimensiunea pur estetica, isi pierde audienta si sansa de durata. St\u00e9phane Braunschweig dezbate tema \u201eTeatrul de arta: o conditie necesara pentru arta teatrului\u201c. Este nedumerit de necesitatea precizarii ca teatrul este o arta si se indoieste de faptul ca actantii teatrului nu sunt artisti tot timpul, pentru ca, spune el, \u201eexista unele momente in care ajung la ceva artistic\u201c si altele in care \u201eram\u00e2n\u201c intr-un \u201esavoir-faire al memoriei\u201c. Teatrul de arta , un sos salvator nu se justifica, are nevoie de durata, se inscrie intr-o istorie si nu trebuie sa lase estetica sa-i man\u00e2nce sensul, dar nu are totusi un scop in sine sa povesteasca istorii.
\nYannis Kokkos reaminteste ca Antoine Vitez este cel care a afirmat reintoarcerea la Teatrul de Arta, in 1983. El conchide ca acest tip de teatru poate fi descoperit peste tot, at\u00e2t in teatrul trivial, c\u00e2t si in teatrul nobil sau, cu termenii lui Peter Brook, in \u201eteatrul sacru\u201c sau in \u201eteatrul brut\u201c. Spune ca a existat intotdeauna Teatru de Arta acolo unde exista arta teatrului si il identifica cu expresia constiintei estetice in stare sa apeleze si sa comunice cu toate mijloacele reunite ale teatrului, fara nevoia de academism.
\nC\u00e2teva repere ale Teatrului de Arta sunt stabilite de Inna Solovieva, Marie-Christine Autant-Mathieu, B\u00e9atrice Picon-Vallin, Philippe Ivernel si Alexandros Efklidis. La baza esteticii Teatrului de Arta sta plenitudinea pretioasa a clipei: a clipei de viata asemenea clipei artistice, considera Inna Solovieva pun\u00e2nd in discutie conceptele despre teatru ale lui Stanislavski si Nemirovici-Dancenko, pe baza celor mai importante spectacole ale lor: \u201eUnchiul Vania\u201c, \u201ePescarusul\u201c, \u201eMoartea lui Ivan cel Groaznic\u201c s.a. Cautarile lui Stanislavski si ale colaboratorului sau pentru gasirea unui nume potrivit Teatrului din Moscova sunt urmarite si de Marie-Christine Autant-Mathieu. Stanislavski va preconiza realizarea unui teatru artistic accesibil tuturor, un teatru profesionist refuz\u00e2nd statutul de intreprindere comerciala. In anii nouazeci arta tinde sa devina culinara, iar artistul cunoaste trei variante: laboratorul falanster (Vasiliev), teatrul-casa (Dodin) si scoala-studio (Fomenko).
\nDespre \u201eLacrimile lui Meyerhold sau cele doua chipuri ale Teatrului de Arta\u201c, gloseaza B\u00e9atrice Picon-Vallin. Continua dezbaterea despre contributia lui Stanislavski si a lui Nemirovici la infiintarea si functionarea Teatrului de Arta din Moscova. Pe Meyerhold il determina sa pl\u00e2nga contradictia dintre teorie si realitatea cotidiana, c\u00e2t si ca reactie la metodele stanislavskiene cam despotice, in vremea de inceput (1898). Se opune jocului mecanic al actorului prin impunerea jocului constient. Cere lupta impotriva rutinei si aspiratia la frumusetea superioara a artei. Cei doi, Meyerhold si Stanislavski, elev si maestru, au creat cele doua tipuri de teatru: maestrul surprinde \u201erealitatea prin naturalism si realism psihologic\u201c, iar elevul este interesat de \u201eforma realitatii in transformare\u201c, invent\u00e2nd formele teatrului modernitatii. Activitatea lui Gordon Craig este relevata de Alexandros Efklidis. Craig se axa pe realizarea unui teatru imaginar care avea scopul sa ridice teatrul la nivelul celorlalte arte, miz\u00e2nd pe regizorul-creator ca garant al unitatii si integritatii creatiei artistice. Jacques Copeau, consemneaza Monique Borie precum si Evelyne Ertel, considera ca mestesugul fara arta este ca un mecanism care functioneaza in gol. El reclama \u201elucratori nobili, inspirati in materie si vizitati de spirit\u201c. Teatrul de repertoriu, ca si Teatrul de Arta, mai spune Copeau, trebuie sa reziste la exploatarea comerciala, pentru a-si pastra independenta.
\nGeorge Banu nu este numai coordonator, ci si coautor al acestui volum interesant si util. In compartimentul INTRODUCERE, el descrie cei o suta de ani ai Teatrului de Arta, apoi subliniaza importanta lui Piccolo Teatro ca model modern, relev\u00e2nd rolul lui Luc Bondy ca \u201eamant al teatrului de arta\u201c. Despre Piccolo Teatro spune ca este a doua fata la mijlocul secolului XX a Teatrului de Arta care a debutat in Moscova la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea si a fost obladuit de cuplul Strehler – Grassi. Teatrul lui Strehler, considera George Banu, vizeaza \u201eo descentrare si o relativizare\u201c, evit\u00e2nd \u201einchiderea si narcisismul dogmatic\u201c.
\nIn sumarul bogat al acestui volum, greu de rezumat in c\u00e2teva pagini, coordonatorul rezerva un spatiu special contributiilor oamenilor de teatru rom\u00e2ni la dezvoltarea Teatrului de Arta european, sub titulatura IPOSTAZE ROM\u00c2NESTI. Cum era si firesc, in primul plan este asezata figura inubliabila a lui Liviu Ciulei, actorul si regizorul, despre care scrie Ion Cazaban. Acesta evidentiaza calitatea lui Ciulei de arhitect, prin formatie, interes\u00e2ndu-se printre altele, intr-un studiu, despre \u201eTeatralitatea picturii de teatru\u201c, aduc\u00e2nd in atentie conceptia si compozitia spectacolului, raporturile expresive dintre elementele scenice, indeterminarile si motivarea lor. Toate sub controlul g\u00e2ndirii regizorale. Sunt prezentate marile spectacole puse in scena de Liviu Ciulei si marii actori rom\u00e2ni cu care a colaborat. Despre Lucian Pintilie, George Banu subliniaza optiunea acestuia pentru \u201eteatrul implicat\u201c, recunosc\u00e2ndu-se in Giorgio Strehler si Krejca si afirm\u00e2ndu-si atractia pentru teatrul de arta ca \u201eteatru al implinirii, al increderii depline in scena, fara sa-i sacrifice pulsatiile vietii\u201c. Sunt prezentate si spectacolele lui din tara si din strainatate. Mireala Patureanu sintetizeaza din conceptia lui David Esrig trei elemente durabile ale teatrului: un loc, o trupa si o durata in timp. Plecat si revenit in tara, David Esrig va monta, de asemenea spectacole memorabile, av\u00e2ndu-i ca maestri pe Stanislavski, dar si pe Meyerhold. El sustine ca \u201eteatrul reface in mic lumea, e un copior al alchimistului, un athanor in care se petrec procese, cladind lumi posibile\u201c. Mircea Morariu pune in discutie regia activa a lui Valeriu Moisescu, cel care il descoperise pe Meyerhold inca din timpul studentiei. Va urmari in activitatea sa viitoare, de regizor, dar si de scenograf, crearea unui alt fel de teatru dec\u00e2t cel realist-socialist, un teatru care sa impuna stilizarea spectacolului, acord\u00e2nd atentie expresivitatii corporale a actorului. Sub indrumarea lui se formeaza marele actor Toma Caragiu, dar si altii. Si, last but not least, Florica Ichim pune in valoare figura lui Vlad Mugur ca poet si actor, caruia i se spunea mesterul, cu sensul de artizan. Printre poruncile lui se desprind: teatrul de echipa, respectarea legilor teatrului, bunul gust, schimbarea continua, chiar si dupa premiera, citirea in palma scenei… In fine, trebuie remarcate apreciativ si adendele volumului: bogata bibliografie selectiva, prezentarea succinta a autorilor, dar si semnificativele fotografii alb-negru, secvente din marile spectacole ale teatrelor europene de arta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Teatrul de Arta vazut prin prisma celor mai importanti oameni de teatru ai lumii secolului XX beneficiaza de o veritabila cvasi-istorie a celor o suta de ani ai acestui tip de teatru artistic, asa cum se contureaza in volumul antologic coordonat de George Banu, sub titlul: \u201eTeatrul de Arta, o traditie moderna\u201c (Editura Nemira, Bucuresti,… Cite\u0219te mai mult »Modernitatea Teatrului de Arta<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-11553","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":2212,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11553","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11553"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11553\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11553"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11553"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11553"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}