{"id":11537,"date":"2012-04-26T14:03:17","date_gmt":"2012-04-26T12:03:17","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11537"},"modified":"2012-04-26T14:04:17","modified_gmt":"2012-04-26T12:04:17","slug":"ambivalenta-liberalismului-politica-si-ideologie-in-romania-contemporana","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ambivalenta-liberalismului-politica-si-ideologie-in-romania-contemporana\/","title":{"rendered":"Ambivalenta liberalismului: politica si ideologie \u00een Rom\u00e2nia contemporana"},"content":{"rendered":"

Prejudecata liberala <\/strong>
\n\u00cen ultima vreme, intelectualii rom\u00e2ni cu simpatii de dreapta au \u00eenceput sa formuleze tot mai apasat o idee, pe masura ce starea de fapt a tarii e resimtita ca degradanta din toate punctele de vedere: social, politic, economic si \u2013 fiindca vaicareala nu strica niciodata \u2013 moral. Deloc originala, caci sub diferite travestiuri a fost invocata ori de c\u00e2te ori practica din ministere continua sa nu coincida cu aspiratia din manastiri, altfel spus mai \u00eentotdeauna, opinia \u00een chestiune reuseste sa se impuna cu naturalete drept adevar incontestabil. Ea poate fi rezumata astfel: \u00een Rom\u00e2nia, intelectualii sunt liberalii veritabili, nereprezentati \u00eensa de nici o forta politica, \u00eentruc\u00e2t Partidul Democrat Liberal s-a compromis total, iar Partidul National Liberal e doar o adunatura de indivizi oportunisti cu o ideologie amorfa. Desi pot fi semnalate amanunte care-i confera \u00een parte \u00eendreptatire, \u00een general atitudinea fata de PNL exprima totusi o simpla prejudecata intelectuala. Daca nu e necesara detalierea motivelor pentru care democrat liberalii sunt supusi astazi dezaprobarii unanime, ratiunile ce stau la baza retinerii fata de national liberali sunt mai putin evidente.
\nPrincipala acuza la adresa PNL este alianta cu PSD si \u00eenfratirea lor cu un mic partid cu o presa mare \u2013 de aici provin toate relele: \u00een loc sa se alature \u00een mod \u201enatural\u201c dreptei reformatoare, liberalii prefera sa mearga alaturi de st\u00e2nga retrograda; asadar, versiunea standard despre deformarea liberala sustine ca apropierea de social-democrati a implicat un derapaj doctrinar spre st\u00e2nga, iar vizitele repetate ale lui Crin Antonescu \u00een studiourile voiculesciene de televiziune au avut drept consecinta decredibilizarea partidului si au condus la o deteriorare \u00eengrijoratoare a limbajului si manierelor publice: atacurile furibunde la adresa dusmanilor politici, refuzul de a-si asuma o ideologie \u00een acord cu ultimele manuale de teorie politica, lipsa unor mesaje constructive si alte \u201eistericale\u201c, cum sunt etichetate saptam\u00e2nal de catre mica burghezie de la revista \u201e22\u201c, au facut din PNL o formatiune politica nefrecventabila. Aceasta ar fi, am impresia, imaginea de ansamblu pe care intelectualitatea de dreapta si publicul ei din clasa de mijloc o au despre actualul partid liberal. Cu toate acestea, privite ceva mai detasat, lucrurile pot fi interpretate si altfel.
\nMai \u00eent\u00e2i, devenirea socialista a Partidului National Liberal este \u00een totalitate o fabulatie, infirmata de masurile economice luate \u00een calcul spre aplicare odata ce, se presupune, va ajunge la guvernare; de exemplu, pastrarea cotei unice \u00een asa-zisul program economic al USL, ori facilitatile fiscale pentru investitori arata ca, dimpotriva, prin alianta cu liberalii, PSD, a carui \u00eentemeiere ideologica nu a depasit fundatura numita \u201ea treia cale\u201c, s-a trezit \u00eempins mult mai la dreapta dec\u00e2t i-ar placea, declarativ macar, sa se stie. Care dintre proiectele liberalilor pot fi \u00eenregistrate ca socialiste? Daca e vorba de promisiunile electorale cu aroma populista, atunci ar trebui sa rasuflam usurati. Din experienta de p\u00e2na acum, toata lumea admite ca acestea sunt constitutive regulilor jocului; deci, indignarea este cam deplasata \u2013 sau prost plasata. De pilda, nu cu mult timp \u00een urma, fara nici o legatura cu alegerile care vin si cu scaderea dramatica \u00een sondaje a Partidului Democrat Liberal, Roberta Anastase afirma ca salariile vor fi \u00een cur\u00e2nd \u201ere\u00eentregite\u201c, si asta din considerente ideologice de \u201ejustitie sociala\u201c. Dupa acest anunt subtil, nici un simpatizant de dreapta nu s-a revoltat ca un oficial PDL foloseste sintagme at\u00e2t de perimate, \u00eenc\u00e2t p\u00e2na si Victor Ponta s-ar simti rusinat. (Recent, c\u00e2teva figurine raspopite de genul \u201enoilor republicani\u201c s-au distantat public de PDL si de Traian Basescu, \u00eentr-o \u00eencercare stravezie de autotransfigurare politica. \u00censa aceste piruete electorale de ultima ora ale arivistilor de dreapta nu merita luate \u00een considerare.)
\nApoi, reactiile publice ale liderului liberal fac parte dintr-o punere \u00een scena obisnuita, iar aceasta poarta vechiul nume de lupta politica sau retorica parlamentara. Sigur, exista si nuante mai stridente, ba chiar, uneori, contondente, \u00eensa de c\u00e2nd au devenit cuvintele mai puternice dec\u00e2t faptele? Disconfortul produs de agresivitatea verbala a national liberalilor e ceai de musetel pe l\u00e2nga efectele modernizarii \u00een stil democrat liberal: taierea salariilor, atribuirea discretionara a contractelor cu statul, \u00eenchiderea spitalelor, privatizarea pe doi lei a resurselor publice, pentru a mentiona doar c\u00e2teva, pe cele mai populare. De ce insultele lui Crin Antonescu, un politician aflat, totusi, \u00een opozitie, deci \u00een linia a doua, sunt mai insuportabile dec\u00e2t injuriile venite din partea puterii, caci si prin vocea lui Traian Basescu sau cea a lui Teodor Baconschi s-au exprimat destule valori ferme? Ceea ce deranjeaza cu adevarat \u00een declaratiile publice veninoase ale presedintelui PNL este tocmai vointa de a politiza din nou spatiul public, altfel dec\u00e2t prin numiri \u00een functii publice pe criterii politice. Iar repolitizarea a devenit insuportabila pentru o clasa de mijloc obisnuita sa g\u00e2ndeasca totul cuviincios si utilitarist. Asa cum observa si Costi Rogozanu \u00een articolele sale, clasa de mijloc, depolitizata aproape complet, e iritata \u00een special de figura politicianului, nesesiz\u00e2nd ca principala amenintare sociala o formeaza \u201eadministratorii societatii\u201c, cei care, \u00een virtutea \u201eratiunii obiective\u201c a capitalului, pregatesc cea mai \u201eprofitabila\u201c lume posibila: curata si eficienta, flexibila si decenta, \u00eensa brutala si precara, fara drepturi si libertati cetatenesti. Astfel, poate ca \u00een \u201eiesirile incontrolabile\u201c, cum sunt calificate discursurile lui Crin Antonescu, se manifesta nu at\u00e2t imaturitatea unui politician important, c\u00e2t situatia de neputinta \u00een care \u00eensasi autoritatea politica se regaseste \u00een raport cu forta economica. Imprecatiile lui semnifica si \u00eencercarea dezordonata a politicului de a rezista constr\u00e2ngerii economicului, cu alte cuvinte de a se afirma ca putere publica \u00eempotriva puterilor private, sau ca putere civila \u00eempotriva puterii statului. Din aceasta perspectiva, protestul lui Crin Antonescu \u00eempotriva desemnarii unui premier cu radacini \u00een zona serviciilor secrete denota mai mult suflu democratic dec\u00e2t tot corul de binecuv\u00e2ntari venit dinspre clasa de mijloc, satisfacuta de faptul ca, \u00een sf\u00e2rsit, unul de-al lor (tehnocrat, profesionist, intelectual) exercita puterea cum ar face-o si ei: arogant si totodata servil.
\nC\u00e2t priveste Partidul National Liberal, \u00een ciuda tuturor scaderilor trecute si prezente, se poate spune ca e ultimul mostenitor public al burgheziei rom\u00e2nesti. Iar acest lucru se vede nu \u00een pastrarea atributului \u201enational\u201c din titulatura partidului, ci \u00een felul \u00een care acest partid functioneaza. Amintind de solidaritatea si egalitatea de clasa a burgheziei, al carei revers, cum bine se stie, nu e dec\u00e2t invidia fata de aristocratie si dispretul fata de proletariat, PNL este \u00eenca un partid (relativ) unit de interese comune, \u00een interiorul caruia se mai face si politica: niste oameni (practici) se \u00eenfrunta si se \u00eenfr\u00e2ng mai ales prin intermediul limbajului. Cu toate ca dezbinarile si razbunarile au fost necrutatoare, \u00een perioada postcomunista nimeni nu a reusit sa domine arbitrar acest partid, cum s-a \u00eent\u00e2mplat, spre exemplu, cu organizatia politica a lui Ion Iliescu sau cu cea a lui Traian Basescu; iar faptul ca cel mai bogat om al tarii nu reuseste sa controleze PNL, fiind chiar amenintat cu excluderea, dovedeste ca exista \u00een continuare un spatiu politic neastupat \u00eenca de bani.
\nProbabil ca toate acestea se vor sf\u00e2rsi foarte cur\u00e2nd, odata cu triumful deplin al capitalului asupra burgheziei si al economicului asupra politicului. Dar nu e cazul sa depl\u00e2ngem lucrul acesta, pentru ca, \u00een lumea noastra moderna, rationala, democrata si capitalista, burghezia e \u00eentr-adevar o \u201eclasa ilegitima\u201c, iar politica fiind o politica de clasa, distrugerea capitalista a tuturor claselor si ierarhiilor \u201enaturale\u201c (bine\u00eenteles, cu exceptia celei strict capitaliste dintre forta de munca si capital) este un progres istoric, din c\u00e2te se pare ireversibil. Prin urmare, cele scrise mai sus nu reprezinta un elogiu al Partidului National Liberal, ci o descriere prin care am \u00eencercat sa sugerez ca judecatile comune despre acest partid sunt cel mai adesea nedrepte, mai cu seama atunci c\u00e2nd vin dinspre dreapta pretins liberala. Ceea ce nu \u00eenseamna ca liberalismul este proprietatea exclusiva a partidului liberal, sau ca nu exista si intelectuali liberali neafiliati partidului. Exista, bine\u00eenteles (exemple articulate de convingeri liberale autentice sunt, de pilda, contributiile lui Daniel Barbu si Aurelian Craiutu; v. Aurelian Craiutu, \u201eElogiul libertatii. Studii de filosofie politica\u201c, Polirom, Iasi, 1998, si Daniel Barbu, \u201eRepublica absenta. Politica si societate \u00een Rom\u00e2nia postcomunista\u201c, Nemira, Bucuresti, 1999), \u00eensa de obicei se afla \u00een alta parte dec\u00e2t \u00een locurile indicate din oficiu ca vizuinile spiritului moderat si independent: institutii de partid democrat liberal si fundatii de biserica ortodoxa rom\u00e2na, presa culturala si politica ce rezista comunismului \u00een timp ce predica supunerea \u00een fata celor mai nedemocratice organisme internationale, bloguri ce promoveaza libertatea de a interzice drepturile altora. \u00cenainte de lua \u00een discutie c\u00e2teva publicatii considerate a reflecta exemplar ideologia liberala a Rom\u00e2niei contemporane, trebuie facuta o observatie cu caracter mai general. Asumptia de la care pornesc ideologii dreptei rom\u00e2nesti este, cred, o confuzie bine \u00eentretinuta, iar aceasta poate fi enuntata astfel: \u00eentre liberalism si dreapta exista daca nu o identitate, atunci o relatie at\u00e2t de str\u00e2nsa, \u00eenc\u00e2t diferentele sunt ne\u00eensemnate. Desigur, nu se poate \u00een mod rezonabil pretinde ca liberalismul este un curent politic al st\u00e2ngii, chiar daca anumite constructii teoretice l-au dus \u00eentr-o directie progresista \u2013 scrierile lui Rawls, de exemplu. Dar nici nu se poate spune ca orice viziune de dreapta \u2013 si putem chiar face abstractie de fascism \u2013 este, \u00een definitiv, tot o forma (legitima) de liberalism.
\n\u201e\u00cen locul m\u00e2inii <\/strong>
\ndrepte-ti creste o aripa\u201c<\/strong>
\nTitlul acestei sectiuni l-am \u00eemprumutat dintr-un volum de m\u00e2zgalituri \u00een versuri (Valeriu Stoica, \u201eIstorii duminicale\u201c, Libripress, Bucuresti, 2006) al celui care a fost si este principalul ideolog al dreptei politice rom\u00e2nesti. Si nu pentru frumusetea-i literara l-am scos din uitare, ci pentru ca, involuntar, oglindeste chiar activitatea politica a lui Valeriu Stoica. Desi e absolut sigur ca stradaniile poetice ale autorului nu vor ocupa un loc \u00een istoria literaturii rom\u00e2ne, staruintele sale \u00een c\u00e2mpul politic au avut totusi oarecare efecte \u00een realitate, de la cele neplacute (de combinator si demnitar politic) p\u00e2na la cele inofensive (de g\u00e2nditor si ideolog de dreapta). \u00cen consecinta, voi cauta sa prezint c\u00e2teva aspecte mai relevante, asa cum rezulta din cartile sale \u00een proza.
\nPrima publicatie de interes pentru tema de fata este o carte de convorbiri cu Dragos Paul Aligica (Valeriu Stoica, Dragos Paul Aligica, \u201eProvocari liberale. Dialoguri despre g\u00e2ndirea, istoria si practica liberalismului\u201c, Humanitas, Bucuresti, 2003), tiparita pe vremea c\u00e2nd Valeriu Stoica era \u00eenca membru al Partidului National Liberal. \u00cen afara de povestirea unor episoade istorice (despre vechiul PNL, despre reconstituirea partidului dupa 1989, despre perioada CDR), pagini valoroase pe alocuri, dovedind un bun simt al observatiei si interpretarii, sau obsesia deja conturata a \u00eenfiintarii unui mare pol de dreapta, volumul ne prilejuieste si \u00eent\u00e2lnirea cu doctrinarul Valeriu Stoica. La acest capitol \u00eensa lucrurile stau cam prost, conceptia sa despre lume, viata si idei politice fiind o permanenta oscilatie \u00eentre truisme si prostioare. \u00centrebat despre semnificatiile pe care le acorda termenilor liberal si liberalism, fostul ministru al justitiei ofera raspunsuri foarte elocvente: \u201eA fi liberal este un mod de a fi\u201c
\n(p. 113), si detaliaza: primul la r\u00e2nd vine spiritul critic, \u201ecea mai importanta forta definitorie a liberalilor\u201c (p. 114). \u201e\u00cen al doilea r\u00e2nd, \u00een str\u00e2nsa legatura cu spiritul critic, cred ca liberalul trebuie sa aiba capacitatea de dialog\u201c (ibidem.). Apoi analitica de dreapta se blocheaza si face loc unui interludiu l\u00e9vinasian: \u201edaca nu ai capacitatea de a \u00eentelege alteritatea, nu esti cu adevarat liberal\u201c, caci \u201e\u00een absenta compasiunii nu e posibil spiritul liberal\u201c (p. 115), ba chiar \u201ese situeaza \u00een afara curentului liberal cei care nu au puterea de a recunoaste alteritatea si de a transforma dialogul cu celalalt \u00eentr-o forma de c\u00e2stig reciproc\u201c (p. 117). Problematica alteritatii, compasiunii si dialogului lasa senzatia ca e \u00eemprumutata din flecareala social-democratiei t\u00e2rzii, desi sublinierea c\u00e2stigului reciproc tradeaza spiritul antreprenorial, ce-i drept, unul cu nuante compensatorii: \u201eCei care vorbesc de asa-numitul capitalism salbatic sau de liberalii salbatici nu vorbesc de fapt de liberali\u201c (p. 115). Si chiar daca Dragos Paul Aligica protesteaza, insist\u00e2nd sa ne aduca cu picioarele pe pam\u00e2nt (\u201eExista un liberalism evolutionist foarte dur poate pentru gusturile unora. Dar, \u00een ciuda acestor gusturi, el este o forma istorica si legitima de liberalism\u201c, p. 116), pozitia la care adera Valeriu Stoica e de neclintit (\u201e\u00cen r\u00e2ndul celor autodeclarati liberali exista si asemenea persoane. Nu \u00eenseamna ca eu trebuie sa \u00eei recunosc ca liberali pe acestia\u201c, pp. 116-117). C\u00e2nd schimbul de opinii pare ca s-a animat, discutia aluneca \u00eentr-o letargie din care tot ce putem retine, ca simpli cititori, sunt locurile comune: de pilda, ca ideile liberale si cele socialiste sau comuniste se origineaza, toate, \u00een revolutia franceza (p. 122). C\u00e2t despre latura originala a convorbirii, aceasta e \u00eentr-adevar originala. \u201e\u00centr-un anumit sens, liberalismul e un fel de nou crestinism al zilelor noastre\u201c (p. 121), mai precis \u201eliberalismul a devenit \u00eentr-adevar religia politica a vremurilor noastre\u201c (p. 122), cu alte cuvinte \u201eliberalismul a devenit religia politica a timpurilor noastre\u201c (p. 125). Daca am opri lectura la aceasta pagina, am putea crede ca fostul presedinte al partidului liberal a ramas prea marcat de lectura lui Voegelin. De fapt, primeaza expresivitatea poetica: \u201eaceasta formulare \u201eliberalismul este religia zilelor noastre\u201c este metaforica, pentru ca de fapt liberalismul este total strain de ideea de religie\u201c (p. 128). Totusi, unui asemenea g\u00e2nditor liberal, sensibil si la argumente, si la alteritate, \u00eei este cam greu sa se desparta de religie cu una cu doua. Si asta nu at\u00e2t \u00een viata cotidiana (\u201eDesi sunt crestin, sunt \u00eembibat de modul de g\u00e2ndire liberal si mai ales de ideea de \u00eendoiala, de incertitudine, si atunci pentru mine religia crestina este o experienta pur spirituala, si nu una practica, nu una care sa \u00eenlocuiasca demersul pragmatic.\u201c, pp. 137-138), c\u00e2t la nivel conceptual, unde teoria devine \u00een cele din urma coerenta: \u00een ceea ce priveste \u201eafirmarea identitatii si a libertatii individuale, revolutia a fost facuta de Isus Cristos (…). Din cauza aceasta, radacina liberalismului se afla \u00een religia crestina sub acest aspect\u201c (p. 134). \u00cen concluzie, \u201ecrestinismul este consonant cu liberalismul, si nici un moment din experienta pam\u00e2nteana a lui Cristos nu poate sa sustina ideea ca el a ignorat diversitatea\u201c (p. 136). Filosof al istoriei, Valeriu Stoica ne familiarizeaza si cu teorema secularizarii: \u201eC\u00e2nd vorbim de radacinile crestine ale liberalismului avem \u00een vedere secularizarea unor concepte\u201c (p. 138). Secularizarea continua si \u00een paginile urmatoare, prin aplicarea conceptelor la realitatile momentului: originile crestine ale Americii si ciocnirea necrestina a civilizatiilor (pp. 140-144). Si sporovaiala \u00eesi urmeaza lent cursul, punctata din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd de anumite constatari (confirmate de istorie) (\u201eLa capatul drumului a disparut diferenta din punct de vedere economic si cultural \u00eentre englezi, francezi, germani. \u00cencet, \u00eencet spaniolii, grecii se apropie de ei. La capatul drumului, \u00een Europa unita dispar diferentele de civilizatie si de prosperitate si de bunastare economica\u201c, p. 187), marturisiri (\u201eAm spus-o de mai multe ori: mi-am pierdut de mult \u00eencrederea \u00een Hegel. C\u00e2nd eram t\u00e2nar am avut o oarecare credinta \u00een Hegel, dupa care mi-am dat seama de eroarea facuta, m-am repliat si am spus foarte clar ca progresul, bunatatea, prosperitatea nu sunt idei care marsaluiesc triumfal prin istorie\u201c, p. 189), certitudini (\u201eLiberalismul, spre deosebire de comunism, sustine claritatea proiectelor si afirma ca evolutia, numita impropriu organica, \u00een liberalism, nu \u00eenseamna, pur si simplu, ca lucrurile pot fi lasate sa mearga de la sine\u201c, p. 190) si Keynes (\u201eDaca nu ma \u00eensel, el este considerat un reprezentant al neoliberalismului. Ce \u00eenseamna neoliberalism e pentru mine \u00eenca un mister, pentru ca neoliberalismul este revendicat si de st\u00e2nga\u201c, p. 213). Dupa lectura acestei carti, nu am \u00eenteles de ce fostul politician trece drept un important g\u00e2nditor liberal. Prin urmare, am cautat noi provocari liberale si \u00een alte volume.
\nDaca nu ma \u00eensel, teoria nu este punctul forte al lui Valeriu Stoica, asa ca am trecut rapid la publicatiile sale practice. Principala contributie la impulsionarea Partidului National Liberal de a merge pe m\u00e2na vizionarului Traian Basescu este culegerea de reverii despre unificarea dreptei (Valeriu Stoica, \u201eUnificarea dreptei\u201c, Humanitas, Bucuresti, 2008). Diverse articole, cuv\u00e2ntari, interviuri si anexe sunt tot at\u00e2tea pretexte de a tr\u00e2mbita \u00eensemnatatea unei idei fixe, cartea fiind at\u00e2t povestea \u00eentreprinderilor nereusite de a impune proiectul unificarii \u00een interiorul PNL, c\u00e2t si rafuiala penibila cu liberalii care s-au opus fuziunii, \u00een frunte cu Calin Popescu-Tariceanu. Strategia de convingere a publicului cititor nu consta numai \u00een demonstrarea \u201eteoremei Aligica\u201c, cum e cunoscuta \u00een cercurile academice, \u201epotrivit careia numai oportunismul si stupiditatea puteau explica ceea ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een PNL\u201c (p. 69), ori \u00een curtarea \u201eunor intelectuali de mare prestigiu\u201c si a \u201eunor jurnalisti de elita\u201c, listati ca la bursa (pp. 88-89), pe care structura politica rezultata din partidul presedintelui si refugiatii liberali au reusit, cum spune si autorul, sa-i \u201ecointereseze\u201c, ci si \u00een expunerea unei noi conceptii politice, modul liberal de a fi capat\u00e2nd \u00een final o alta configuratie, mai apropiata de \u201eun liberalism evolutionist\u201c, cu siguranta pe gustul modului prezidential de a fi (pp. 267-270). Deci, nimic de seama, except\u00e2nd definitia corecta a democratiei burgheze: \u201e\u00een democratia liberala egalitatea politica este o forma de \u00eendulcire a inegalitatii economice\u201c (p. 39). Si cum nici transcrierea unor emisiuni de televiziune (v. Robert Turcescu, Valeriu Stoica, \u201eIstorie recenta 100%\u201c, Humanitas, Bucuresti, 2009) nu prezinta vreun interes, m-am resemnat sa revin la teoreticianul Valeriu Stoica.
\nScrisa \u00eempreuna cu Dragos Paul Aligica, cartea despre reconstructia dreptei (Valeriu Stoica, Dragos Paul Aligica, \u201eReconstructia dreptei. \u00centre experimentul capitalist occidental si proiectul national rom\u00e2nesc\u201c, prefata de Vladimir Tismaneanu, postfata de Adrian Miroiu, Humanitas, Bucuresti, 2009) este cronica unei tentative de surmontare a nepotrivirii istorice \u00eentre idealurile (politice ale) liberalismului si realitatile (economice ale) capitalismului. Din aceasta cauza, \u201etemele explorate cu luminoasa sagacitate\u201c de catre cele doua \u201espirite emancipate de orice \u00eencorsetare dogmatica\u201c, cum suntem lamuriti \u00een prefata (pp. 11-15), se transforma \u00een tot at\u00e2tea eforturi de popularizare a ideii ca idealul si realitatea se suprapun, \u00een definitiv, perfect odata \u00eenteleasa \u201eexpresia naturala a unui anumit mod de a fi \u00een lume\u201c (p. 98). Datorita numarului mare de pagini, argumentele celor doi autori nu au mai \u00eencaput \u00een varianta trimisa spre publicare, asa ca rationamentele care sub\u00eentind propaganda sunt dificil de gasit. \u00censa amatorii de asocieri libere si atotcuprinzatoare vor fi edificati \u00een legatura cu importanta teoretica pe care \u201erevolutia neoliberala a lui Hayek, Friedman & co.\u201c (p. 47) a avut-o asupra expresiei practice a liberalismului clasic, \u201erevolutia Thatcher-Reagan\u201c (p. 45). Nu lipsesc definirea societatii \u00een care traim (\u201eSocietatea capitalista este construita pe suveranitatea consumatorului. (…) \u00eentr-un sistem capitalist pur, bogatia este obtinuta prin oferta de bunuri si servicii catre consumatori\u201c, p. 93), motorul sau intern (\u201eCapitalismul este (…) suma initiativei, a vointei si a virtutilor morale, intelectuale si practice ale cetatenilor sai\u201c, p. 239), cutremurarea \u00een fata naturii (\u201efunctionarea legilor naturii \u00eentr-o ordine sociala capitalista permite acumularea de mari averi\u201c, p. 247) si compasiunea fata de fraieri \u2013 \u00een absenta careia, asa cum stim din vechea lor colaborare, nu e posibil spiritul liberal (\u201e\u00cen concluzie, daca exista ceva care ajuta saracii cu adevarat, aceasta este competitia pe piata libera\u201c, p. 142). Sinceritatea volumului nu poate fi pusa la \u00eendoiala, caci g\u00e2nditorii recunosc deschis contradictiile capitalismului \u2013 iar acestea sunt evident culturale, nu economice: \u201ecapitalismul liberal genereaza un proces de autodistrugere pe cale culturala. El creeaza o mentalitate anticapitalista\u201c (p. 92); mai exact: \u201ePe scurt, daca prin \u00eensasi functionarea si succesul sau capitalismul \u00eesi genereaza premisele propriei distrugeri, aceasta nu are nimic de-a face cu proletariatul sau lupta de clasa. Dinamica arata astfel: capitalismul produce o patura tehnica si intelectuala care, la adapostul prosperitatii asigurate de sistem, \u00eencepe sa produca idei, doctrine si miscari inamice capitalismului. De aici o contradictie fundamentala a capitalismului: prospera clasa intelectuala si tehnica uita ca este creatia libertatii si prosperitatii asigurate de acesta si devine instrumentul distrugerii sale, erod\u00e2ndu-i treptat fibra morala si intelectuala\u201c (p. 238). \u00censa pentru ca judecatile apodictice sa nu para excesiv de teoretice, ei formuleaza si un crez propriu si personal: \u201enoua dreapta a secolului XXI \u00eembratiseaza fara rezerve traditia iudeo-crestina occidentala si valorile liberalismului si capitalismului izvor\u00e2te din acestea\u201c (p. 283). Prea multe nu mai sunt de spus.
\nLas\u00e2nd la o parte interesul istoric si psihologic, aceste volume semnate de Valeriu Stoica (& asociatii) seamana cu niste \u00eencercari autodidacte de a patrunde \u00een misterele teoretizarii. Sa vedem \u00eensa pe scurt ce zic si profesionistii g\u00e2ndirii, odata ce \u00eesi iau ca sarcina discutarea ideilor si ideologiilor politice contemporane.
\nVrajitori si ucenici ai <\/strong>
\ndreptei intelectuale<\/strong>
\n\u00centr-o noua colectie sponsorizata de tot felul de institutii si coordonata de aceiasi Valeriu Stoica si Dragos Paul Aligica au fost publicate p\u00e2na acum trei carti, despre care voi schita c\u00e2teva observatii. Primele doua volume sunt rezultatul unor interviuri pe care diverse persoane si totodata personalitati le-au acordat unui fost \u201ejurnalist de elita\u201c, \u00een prezent \u201ecointeresat\u201c de ceva pe la un institut de studii populare. Din nefericire, chiar daca este absolvent de universitate, \u00eentrebatorul este complet incapabil sa abstractizeze, acesta fiind unul din motivele pentru care discutiile, cu c\u00e2teva abateri, sunt rudimentare si plictisitoare. Ceea ce ofera unitate interviurilor din prima carte (Cristian Patrasconiu (ed.), \u201eRepere intelectuale ale dreptei rom\u00e2nesti\u201c, prefata de Valeriu Stoica, ilustratii de Devis Grebu, Humanitas, Bucuresti, 2010) este ideea ca distinctia dintre st\u00e2nga si dreapta este inaplicabila (vezi pp. 26, 83, 178, 203, 293), precum si limitarea dimensiunii doctrinare la eternele teme de actualitate: politica de partid si intelectuali de biblioteca (Andrei Plesu, Nicolae Manolescu, Lucian Boia), (anti)comunism si st\u00e2ngism (Vladimir Tismaneanu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea), natura umana si autobiografie (Andrei Plesu, Virgil Nemoianu, Gabriel Liiceanu).<\/p>\n

Daca-i lasam de-o parte pe Neagu Djuvara (pp. 101-138), pe Al. George (pp. 53-70), sau pe Nicolae Manolescu (pp. 171-188), ale caror raspunsuri nu au nimic din sfatosenia si platitudinea celorlalte reactii, exista o singura interventie teoretic articulata: cea a lui Horia-Roman Patapievici (pp. 235-290). \u00cen schimb, interviurile din a doua carte (Cristian Patrasconiu (ed.), \u201eNoua scoala de g\u00e2ndire a dreptei\u201c, prefata de Valeriu Stoica, ilustratii de Devis Grebu, Humanitas, Bucuresti, 2011) nu beneficiaza nici macar de farmecul monotoniei, \u00eentruc\u00e2t sunt luate unei \u201escoli de g\u00e2ndire\u201c a carei experienta si nonsalanta nu se ridica la \u00eenaltimea \u201ereperelor\u201c \u2013 si nu datorita v\u00e2rstei. Pur si simplu, genul interviului, acelasi, nu se potriveste noilor g\u00e2nditori. Desi replicile sunt triviale si previzibile, liniile directoare ale convorbirilor nu sunt usor de trasat, caci cu putine exceptii (Cristian Preda, Ionut Popescu, Sorin Ionita) toti vorbesc despre tot, amestec\u00e2nd \u00eencontinuu planurile. Dupa meseria vorbitorului, o prima categorie incomodata de \u00eentrebarile complice este cea a noului politician, iar aici predomina at\u00e2t justificarea intrarii \u00een politica si sacrificiul facut pentru binele public, nu fara accente electorale dezinteresate (Sever Voinescu, Teodor Baconschi), c\u00e2t si pozitionarea doctrinara, una care merge de la imprecizia ideologica a Monicai Macovei (\u201eCategoric sunt de dreapta; sunt pentru o societate \u00een care oamenii muncesc, platesc taxe, sunt proactivi si responsabili. Dreapta include competitia, statul de drept, ideea ca legea trebuie sa fie respectata si aplicata egal pentru toti, iar asta presupune notiunea de dreptate \u00een toate sensurile ei\u201c, p. 16) p\u00e2na la liberalismul luminat al lui Cristian Preda (\u201eIdealurile politice nu sunt foarte numeroase. Ma vad obligat sa asez \u00een fruntea listei libertatea. Aceasta e urmata \u2013 de fapt, ar trebui sa spun ca e legata \u2013 de egalitate. Da, libertatea nu mai poate fi g\u00e2ndita \u2013 ca \u00een secolul al XIX-lea \u2013 \u00een absenta sau \u00een dispretul egalitatii\u201c, pp. 73-74). A doua ar fi cea a scriitorului: daca \u00een pomelnicul de nume invocat de catre Dan C. Mihailescu poti gasi cu greu o idee, oricare, iar \u00een cuvintele lui Radu Paraschivescu descoperim noi culmi de provincialism si irelevanta, \u00een interventia lui Mircea Mihaies, surprinzator de autoreflexiva, se poate \u00eentrezari \u00eensasi figura intelectualului umanist postcomunist, cu toate calitatile si defectele sale. A treia categorie poate fi numita a specialistului \u2013 \u00een cazul de fata, \u00een economie (Ionut Popescu, Bogdan Calinescu) si \u00een politici publice (Sorin Ionita, Cristian Ghinea). Ca toata lumea, de la economisti aveam ceva asteptari, \u00eensa n-a fost sa fie: Ionut Popescu \u00eesi clameaza pe fiecare pagina aderenta la cea mai directa dreapta, \u00eensa evidentele pentru care aceasta atitudine e singura economic rationala devin eliptice c\u00e2nd trebuie nu doar emise, ci si explicate: de exemplu, nu era nevoie de un jucator la bursa pentru a afla doar ca actuala criza economica e datorata st\u00e2ngii (p. 187), iar masurile de dreapta luate de guvern pentru a ne scoate din criza \u201eau fost absolut corecte\u201c (p. 177) \u2013 tot at\u00e2tea ne-a spus si Emil Boc. La r\u00e2ndul sau, economistul rom\u00e2no-francez Bogdan Calinescu ne dezvaluie despre criza economica esentialul: ca a fost cauzata, printre altele, \u201ede politicile publice \u00een favoarea creditului imobiliar sau de bancile nationale ce se joaca cu rata dob\u00e2nzii\u201c (pp. 352-353); \u00eensa c\u00e2nd \u201ea \u00eenceput sa se vorbeasca si de veritabilele cauze ale crizei…\u201c (p. 353), dupa cele trei puncte nu a mai urmat nimic. Cei doi reprezentanti ai domeniului public policy se arata \u00een interviuri cum nu se poate mai diferiti: Sorin Ionita e foarte relaxat, raspunsurile si rationamentele lui fiind simpatice, respectiv inteligente (pp. 299-319); \u00een schimb, mai t\u00e2narul sau coleg Cristian Ghinea face din conformismul intelectual o profesiune de credinta: pentru el, Marx si Ceausescu sunt veri primari (p. 323), oamenii de st\u00e2nga, asa, \u00een general, \u201etind sa g\u00e2ndeasca cu inima, \u00een loc sa g\u00e2ndeasca cu creierul\u201c (p. 326), iar ai nostri tineri la Paris \u00eenvata \u201eneomarxismul falimentar\u201c (pp. 333-334); la asta se reduce pledoaria pentru valorile de dreapta, fara a mai pune la socoteala dialogul cu st\u00e2nga trendy din Rom\u00e2nia \u2013 \u00eensa referentul \u00eemi scapa. Pentru subiectul acestui articol, restul contributiilor sunt fie nedemne (Traian Ungureanu, Mihail Neamtu, Dragos Paul Aligica), fie neimportante (Cosmin Alexandru, Vitalie Ciobanu, Sebastian Lazaroiu), fie neinteresante (Marius Lazurca, Ioan Stanomir, Catalin Avramescu) pentru a merita un comentariu.
\nDaca o caracteristica a primului volum de interviuri este ne\u00eencrederea oamenilor de cultura fata de operationalitatea distinctiei \u00eentre st\u00e2nga si dreapta \u2013 si aici trebuie sa avem \u00een vedere doar ideile politice -, nota dominanta a celui de al doilea volum este ca miscarea intelectuala liberala nu-i dec\u00e2t o dreapta cu multe etichete: conservatorism, crestin-democratie, liberalism de dreapta, republicanism; o tendinta care se accentueaza \u00een ultimele texte, despre care voi spune c\u00e2teva cuvinte. Volumul colectiv despre teoriile dreptei contemporane din Occident (Ionut Sterpan, Dragos Paul Aligica (editori), \u201eDreapta intelectuala. Teorii si scoli de g\u00e2ndire ale dreptei contemporane occidentale\u201c, postfata de Vladimir Tismaneanu, Humanitas, Bucuresti, 2011) este \u00een mare masura o publicatie folositoare, pentru ca prezinta informat si inteligibil o \u00eentreaga paleta de curente intelectuale (unele influente, altele marginale). \u00cen opinia mea, exista c\u00e2teva sinteze excelente, \u00een special articolele lui Radu Cristescu despre neoconservatorism (pp. 28-52) si ordoliberalism (pp. 152-180), cel despre obiectivismul lui Ayn Rand (pp. 109-128) scris de Sorin Manica, ori contributia lui Costel Stavarache despre futurism si antialarmism (pp. 378-396); \u00eensa si textele despre paleoconservatorism si traditionalism, libertarianism sau crestin-democratie sunt bine facute. Desigur, nu e vorba aici de a \u00eempartasi presupozitiile filosofice, demonstratiile etice si credintele economice angajate de aceste teorii (desi am rezonat cu ideile antinaturaliste si argumentele rationaliste prezentate \u00een articolul despre antialarmism), ci de maniera \u00een care au fost elaborate o parte din materiale: documentat, nuantat, contextualizat. \u00censa exista si doua scaderi ale cartii, poate inerente unui astfel de proiect: prima se refera la faptul ca editorii, dorind probabil un volum c\u00e2t mai amplu, au introdus subiecte nu doar colaterale, de exemplu ideologia New Criterion, noii filosofi francezi sau postfata lui Vladimir Tismaneanu, ci si surprinzatoare, cum ar fi cele despre crestinism si economie de piata, sociologia noii clase, ori critica psihiatriei; a doua trimite la faptul ca pe alocuri se reuseste performanta de a expune si atasamentul fata de tema tratata, ceea n-ar fi deranjant \u00een conditiile \u00een care am \u00eent\u00e2lni mai multe argumente si mai putine efuziuni \u2013 vezi mai ales articolele semnate de Radu Nechita si Anca Fotea. \u00cen concluzie, volumul e un pas \u00eenainte \u2013 \u00eensa doar spre dreapta, nu spre liberalism.
\nAlegeri 2012
\n\u00cen \u00eencheiere, voi reveni la scena politica si voi face unele consideratii anticipative despre alegerile din 2012. E doar un exercitiu de structurare a unor intuitii, rationamente si interpretari. Personal, nu sunt foarte interesat de alegerile care urmeaza si nici nu cred ca o guvernare USL ar putea constitui un progres semnificativ. Si asta nu pentru ca toate partidele sunt exact la fel, cum sustinea recent Liviu Antonesei (i), ci datorita faptului ca, exist\u00e2nd limitari obiective (ii), spatiul de manevra devine extrem de \u00eengust. Desi liberalii si social-democratii se pregatesc sa deschida sampania pentru a sarbatori c\u00e2stigarea alegerilor din acest an, nu \u00eempartasesc opinia ca victoria lor e ne\u00eendoielnica. Fireste, nu putem sti \u00een acest moment care va fi impactul aparitiei unui nou partid politic, eventual sprijinit de la Cotroceni si format dintr-o generatie mult asteptata de \u201eoameni noi\u201c, \u201ebuni specialisti\u201c, \u201etineri profesionisti\u201c etc. Daca se va forma, ar putea avea succes (daca tinem cont de speranta pusa \u00een primenirea mediului politic), dar la fel de bine ar putea sa esueze (daca ne g\u00e2ndim la scepticismul \u00eenca sanatos cu privire la posibilitatea unei schimbari fundamentale prin aceste metode, ori la popularitatea de care se bucura \u201edoctrina prezidentiala\u201c). Prin urmare, observatiile care urmeaza pleaca de la situatia data, cea \u00een care principalii actori politici sunt USL si PDL. \u00centr-o ordine aleatorie, voi avansa deci c\u00e2teva elemente care ma fac sceptic \u00een privinta triumfului negresit al opozitiei. \u00cen primul r\u00e2nd, PDL organizeaza alegerile, ceea ce \u00eenseamna ca din start pleaca cu un avantaj, iar efectele lui ar putea fi anulate doar printr-o mobilizare masiva la vot; \u00eensa o astfel de prezenta la urne e improbabila. \u00cen al doilea r\u00e2nd, PDL ar putea lua \u201emasuri electorale\u201c cu impact mare pe termen scurt, de pilda marirea salariilor si pensiilor, ceea ce l-ar putea avantaja \u00een mod serios. \u00cen al treilea r\u00e2nd, armonia din cadrul USL ar putea fi zdruncinata odata cu alegerile locale, astfel \u00eenc\u00e2t uniunea sa se destrame \u00eenainte de alegerile generale. \u00cen al patrulea r\u00e2nd, chiar austeritatea poate fi v\u00e2nduta publicului mocofan drept \u201esacrificiu necesar\u201c si \u201erationalitate economica\u201c, electoratul antisocial nefiind dificil de convins sa treaca cu vederea, de dragul \u201eperspectivei juste\u201c, coruptia, incompetenta si irationalitatea democrat liberala. \u00cen al cincilea r\u00e2nd, \u00een pofida bilantului \u00een mare parte negativ al guvernarii (reforme absurde, polarizare si declasare sociala, scadere dramatica a nivelului vietii, finantari clientelare, \u00eentarirea puterii represive), putinele rezultate pozitive datorate Partidului Democrat Liberal (legea salarizarii unice, functionarea DNA, retragerea privilegiilor revolutionarilor, partial chiar legea educatiei) pot constitui argumente pentru voturile unui segment electoral mai calculat. \u00cen al saselea r\u00e2nd, amestecul de modernizare autoritarista si traditionalism anticomunist ar putea, din nou, stimula autoamagirea clasei de mijloc exasperate de lipsa unei \u201ealternative serioase\u201c si obsedate de \u201eraul mai mic\u201c; la fel ca \u00een urma cu patru ani, c\u00e2nd vorbele lui Luther erau citate pentru a justifica maretul curaj de a-l vota pe presedintele \u00een exercitiu (v. Andrei Cornea, \u201eDe ce votez cu Basescu\u201c: http:\/\/www.revista22.ro\/de-ce-votez-cu-basescu-7181.html), optiunea pentru PDL, exprimata de aceasta data cu mai putina \u00eenflacarare, asa cum sta bine criticilor oricarei puterii, se va insinua de la sine. Nu \u00een ultimul r\u00e2nd, at\u00e2ta timp c\u00e2t nu va obtine o majoritate de 50+1% din totalul voturilor validate, presedintele tarii poate refuza numirea unui premier din cadrul USL, iar negocierile ulterioare pot conduce la formarea unui guvern PDL, caruia sa i se alature fie PSD, fie PNL, ambele de prea multa vreme \u00een opozitie, asadar predispuse sa-si descopere \u201elatura pragmatica\u201c, respectiv \u201e\u00eenrudirea ideologica\u201c.<\/p>\n

 <\/p>\n

Note:<\/strong>
\n(i) Vezi Liviu Antonesei, \u201eUnde ne sunt liberalii?\u201c: http:\/\/www.criticatac.ro\/14217\/unde-ne-sint-
\nliberalii\/. Daca ne referim la ideologiile asumate si la unele dintre urmarile practice, nu cred deloc ca toate partidele sunt, cel putin \u00een clipa de fata, identice. Dimpotriva, am impresia ca cele trei mari partide din Rom\u00e2nia au profiluri eterogene. Exponent al burgheziei autohtone, p\u00e2na acum singura clasa constienta de sine si de lume, PNL merge pe acelasi drum pe care a umblat si vechea burghezie nationala: cel al interesului capitalist, limitat \u00eensa de constiinta ca e necesar sa guverneze o tara, nu un teritoriu, deci ca \u201eobiectul\u201c asupra caruia se \u00eenstap\u00e2neste trebuie sa reziste, astfel \u00eenc\u00e2t sa nu poata fi \u201econsumat\u201c complet, ci transmis mai departe (ca mostenire). \u00cen schimb, PDL este partidul unei neoburghezii formate si dintr-o elita \u201emeritocratica\u201c grabita sa faca o cariera rentabila cu orice pret, si din progeniturile \u201e\u00eentreprinzatorilor\u201c postdecembristi \u2013 unii cu ascendent direct \u00een nomenclatura comunista \u2013, o burghezie de stil nou care a \u00eenceput sa creada \u00een ideea meritului personal doar pentru ca s-a \u00eent\u00e2mplat sa parvina. Odata ajunsi la guvernare si dornici de a reforma universul dupa chipul, folosul si ideologia lor, nu e de mirare ca acesti oameni considera ca toate problemele au doar solutii exprimabile \u00een cifre, caci au fost \u00eenvatati ca dupa orice placere urmeaza nota de plata; dar ceea ce a uitat noua burghezie e faptul ca exista si placeri gratuite, asadar contabilitatea nu poate fi ridicata la rangul de regina a stiintelor fara a plati pretul numit libertate. Pe scurt, diferenta \u00eentre PNL si PDL se suprapune, macar \u00een parte, deosebirii dintre liberalism si neoliberalism. C\u00e2t despre PSD, un partid cu radacini ad\u00e2nci \u00een mocirla vechiului regim, as zice ca e tributar unei doctrine social-democrate \u201e\u00eennoite\u201c, care \u00eembina asistentialismul statal si capitularea statului \u00een fata pietei; aceasta e cea mai proasta varianta cu putinta, \u00eentruc\u00e2t nu reprezinta chiar pe nimeni: pe de o parte, daca ne g\u00e2ndim la dimensiunea asistentiala, sunt reprezentati nu at\u00e2t muncitorii, c\u00e2t cei care, dintr-o cauza sau alta, nu (mai) muncesc; pe de alta parte, nici cei care muncesc, nici cei care nu pot sa munceasca (someri, pensionari, bolnavi, persoane cu handicap etc.) nu sunt protejati \u00een raport dezlantuirea capitalului; \u00een plus, at\u00e2ta timp c\u00e2t \u00eei sunt opuse fie si cele mai aparente \u00eengradiri, domnul capitalist se simte extrem de lezat \u00een dreptul sau natural de a face profit, asa \u00eenc\u00e2t va prefera sa trateze as usual cu partide adaptate zilelor noastre, adica fara prejudecati sociale. Deci, principala eroare a Partidului Social Democrat este urmatoarea: \u00eentr-o societate conflictuala, are iluzia ca poate multumi pe toata lumea, reusind de fapt sa-i nemultumeasca pe toti.<\/p>\n

(ii) Rom\u00e2nia este o tara periferica subdezvoltata, iar \u00een fata crizei mondiale a capitalismului nu sunt prea multe de facut aici. Ce se poate, totusi, realiza e o mai buna administrare a dezastrului, nu o iluzorie depasire hipercapitalista, cum s-a tot straduit guvernul PDL prin diverse transgresiuni: noul cod al muncii, taierea drastica a salariilor si pensiilor, disponibilizari etc. Toate aceste tentative de \u201eajustare\u201c nu au avut efectul scontat, din simplul motiv ca nu pretul fortei de munca ori cheltuielile bugetare au determinat criza economica. Drept dovada, chiar daca s-au adoptat aceste masuri de austeritate, nu s-a rezolvat mai nimic: oficial suntem \u00een recesiune, desi au fost luate niste decizii de saracire a populatiei nemai\u00eent\u00e2lnite (\u00eenca) \u00een spatiul european. Mai mult, privatizarile care se preconizeaza (spitale, energie, resurse naturale etc.) vor pune lucrurile pe o directie \u00eenca si mai nociva.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Prejudecata liberala \u00cen ultima vreme, intelectualii rom\u00e2ni cu simpatii de dreapta au \u00eenceput sa formuleze tot mai apasat o idee, pe masura ce starea de fapt a tarii e resimtita ca degradanta din toate punctele de vedere: social, politic, economic si \u2013 fiindca vaicareala nu strica niciodata \u2013 moral. Deloc originala, caci sub diferite travestiuri… Cite\u0219te mai mult »Ambivalenta liberalismului: politica si ideologie \u00een Rom\u00e2nia contemporana<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[],"class_list":["post-11537","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica"],"views":1663,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11537","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11537"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11537\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11537"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11537"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11537"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}