{"id":11525,"date":"2012-04-26T13:56:59","date_gmt":"2012-04-26T11:56:59","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11525"},"modified":"2012-04-26T13:57:11","modified_gmt":"2012-04-26T11:57:11","slug":"arta-de-a-supravietui-sau-oamenii-oameni-sub-vremi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/arta-de-a-supravietui-sau-oamenii-oameni-sub-vremi\/","title":{"rendered":"Arta de a supravietui sau oamenii-oameni sub vremi"},"content":{"rendered":"

Cu doi ani in urma imi incheiam insemnarile despre volumul \u201eOameni si javre\u201c, al doilea din trilogia \u201eArta de a fi pagubas\u201c, a lui Niculae Gheran, prin impresia ca granita dintre mahala si centru este extrem de fluida. Dar sa nu uitam totusi ca \u201ein chestie\u201c era mahalaua din T\u00e2rgul Mosilor, care mi s-a infatisat acum mai vie, mai incarcata de povesti teribile si de spiritualitate dec\u00e2t \u201ecentrul\u201c de o stralucire monotona si uneori sterila. Sigur, ne avertiza autorul insusi, in panorama sa, un termen cam nepotrivit in cazul de fata, folosit de cronicarul \u201eRom\u00e2niei literare\u201c, apar mai ales \u201efigurile proeminente ale vietii politice si culturale cunoscute de aproape\u201c, care populeaza mai demult sau mai de cur\u00e2nd centrul, nu numai din punct de vedere topografic, dar adevaratii eroi de roman nu sunt personajele \u2013 reale ori inventate \u2013 de aici, ci din alte spatii si straturi. Herscu Rudel, un personaj ce pare un amestec de real si fictional, este unul dintre acestia. Un personaj care mai inainte de toate ilustreaza prin el insusi ceea ce si proclama: \u201eCa evreu’ ca sa existe, n-are voie sa fie prost. E un lux ce nu si-l poate permite\u201c. Cu un limbaj pitoresc si de o expresivitate frusta, el intruchipeaza istetimea si intelepciunea unui neam trecut prin at\u00e2tea probe de foc de-a lungul mileniilor. Odinioara portar la un teatru particular, observase si intelesese multe. Intelesese, intre altele, ceea ce papagalii si culturnicii nostri de azi ignora sau se fac ca nu pricep, iar pentru a-si masca dezinteresul, ignoranta, incompetenta sau reaua credinta arunca cu vorbe goale si cu noile lozinci privind, nu-i asa?, libertatea de expresie. \u201e\u2013 Libertatea? \u2013 intreaba Herscu si tot el isi raspunde. Sigur ca-i buna. Da’asculta ci-ti zic: nu face doua parale c\u00e2nd ti-i buzunaru’ gol. Ai bani, ai cultura! N-ai? Iti stergi nasu’ cu m\u00e2neca si belesti ceaprazu’! Dijaba schimbi placa, daca patifonu-i uzat\u201c.
\nUn alt posibil erou de roman, de o alta factura, este Petru Manoliu, intelectual de rasa, \u201escriitor fecund in epoca interbelica, gazetar de prima m\u00e2na, despre care la inceputuri Lovinescu spunea ca e cel mai talentat critic dintre tinerii de atunci\u201c. Un destin literalmente dramatic. Omul cu haine peticite era \u201esub obroc\u201c. Facuse puscarie grea \u201edegeaba\u201c, zice el, fara sa i se spuna macar de ce (ca, de altfel, si alti multi intelectuali): \u201eVa plac nadragii mei? I-a batut cu palma prieteneste, adaug\u00e2nd: Sunt caldurosi, iar vremea-i aspra. V-as invita inauntru, dar n-aveti macar un scaun pe care sa stati. Am v\u00e2ndut tot ca sa ne luam carbuni. Daca inv\u00e2rti de coada in casa o pisica, n-are de ce sa se prinda\u201c. C\u00e2ndva fusese si el la centru, in elita, una autentica. Impreuna cu sotia sa, isi c\u00e2stigau acum mizerabila existenta dactilografiind manuscrise de ocazie. Editorul lui Rebreanu venise la el, la recomandarea unui prieten, in acelasi scop, fara sa stie insa nimic despre conditia fostului jurnalist:
\n\u201eNe-am despartit las\u00e2ndu-i c\u00e2teva volumase de dactilografiat, peste care a plutit cu privirea usor uimit:
\n\u2013 Rebreanu? Nuvele? Hm! L-am cunoscut personal; falnic barbat, dar greoi. Mimi, nevasta-mea, l-a prins bine; la o petrecere i-a spus-o si lui: \u201eStiti cum sunteti dumneavoastra domnule Rebreanu? Ca un stejar falnic care a cazut la examenul de botanica\u201c.
\nAm z\u00e2mbit si am tacut, nedumerit pe cine am in fata\u2026\u201c
\nS-a dumerit consult\u00e2nd marea Istorie a lui Calinescu, dar a aflat tot ce trebuia cercet\u00e2nd fisierul de la Biblioteca Academiei. Mai era necesar sa afle motivul de ce fusese intemnitat cel pe care urma sa-l ajute sa iasa cumva la suprafata. Motivul fusese acela ca ziaristul Petru Manoliu scrisese un serial despre tragedia celor 4 300 de ofiteri polonezi masacrati in 1940 de catre sovietici la Katin: \u201eAtunci mi-am ingropat si eu toate vederile de st\u00e2nga\u201c. Ceea ce-i povesteste lui Gheran despre comunisti, despre jocul la doua capete al multora dintre ei ca, de altfel, si al unor legionari, nu constituie pentru cititorul c\u00e2t de c\u00e2t informat noutati absolute, ci doar importante confirmari. Surprinzator este modul cum il \u201edenunta\u201c si il caracterizeaza Petru Manoliu pe Zaharia Stancu, cu care lucrase in calitate de adjunct al lui la \u201eAzi\u201c. M-a surprins, de asemenea, dispretul acestui intelectual veritabil privind originea taraneasca a scriitorului cu care c\u00e2ndva colaborase. Si asta fiindca intelectualul autentic a avut intotdeauna pentru taranul rom\u00e2n profunde sentimente de respect si recunostinta. Dispretul fata de clasa mama este moralmente descalificant. Lectia de fair-play si de noblete o da tocmai taranul Zaharia Stancu, acum presedinte al Uniunii Scriitorilor. Apel\u00e2nd la el in calitatea sa de dregator la Comitetul de Stat pentru Cultura si Arta, pentru a-l ajuta pe cel cu pantalonii peticiti \u2013 ceea ce se va si produce, oferindu-i-se posibilitatea de a traduce din literatura germana (Thomas Mann) \u2013 Niculae Gheran, care il cunostea bine pe autorul lui \u201eDescult\u201c, este frapat de cavalerismul si omenia acestuia: \u201eAcum reveneam (la Stancu \u2013 nota mea) dupa c\u00e2teva zile de c\u00e2nd insistase sa fac ceva pentru un gazetar de la \u201eSfarma-piatra\u201c, c\u00e2ndva extrem de agresiv in sustinerea unor idei totalitare. Nu mi-am putut retine uimirea:
\n\u2013 Dar v-a fost ostil dintotdeauna, domnule presedinte, ati consumat o tona de cerneala unul impotriva celuilalt!
\n\u2013 Am luptat cu el c\u00e2t timp a tinut o spada in m\u00e2na. Dar azi, c\u00e2nd dusmanul imi bate la usa sa-mi ceara p\u00e2ine, nu-l pot goni ca pe un c\u00e2ine!\u201c.
\nIn \u201eArta de a fi pagubas\u201c se perinda si multe figuri de femei cu totul remarcabile, de obicei dintre cele care au detinut diferite posturi in sistemul Culturii. Evoc\u00e2ndu-le, Niculae Gheran se dovedeste a fi un adevarat domn, elegant si discret, bun cunoscator al psihologiei feminine din diverse straturi sociale si de diverse conditii culturale si morale, dar care, acolo unde e cazul, nu renunta \u2013 si bine face \u2013 la echivoc si la umorul sau nu o data debordant. Sunt, asa-zic\u00e2nd, convocate de memoria scriitorului femei ca Vera Lungu \u201ea carei frumusete exterioara se maria cu istetimea fruntii si delicatetea regeasca a intregului comportament\u201c sau Cornelia Filipas, femeie simpla, \u201efiinta luminoasa, devotata credintei ca nimic nu-i mai presus dec\u00e2t sa-ti daruiesti viata in folosul celor multi, umili. Cu aceasta smerenie, inaltatoare sau naiva, a si fost indepartata din hora basbuzucilor, c\u00e2nd a indraznit sa spuna Marelui Pitic si ce nu dorea sa auda\u201c. O alta doamna, Constanta Craciun, ca ministru al Culturii, a facut poate mai mult in timpul ministeriatului sau dec\u00e2t toti cei care au detinut acest portofoliu in intreaga epoca postbelica, p\u00e2na astazi. Pentru cine va scrie o istorie a culturii si a institutiilor ei, \u201eArta de a fi pagubas\u201c e o sursa inestimabila de informatii. Se vede, se simte ca Niculae Gheran a avut in vedere si aceasta perspectiva. Nu int\u00e2mplator, pentru ca t\u00e2narul de azi sau istoricul de m\u00e2ine sa cunoasca modul cum se dezbateau problemele si se luau deciziile, a intitulat un capitol pur si simplu: \u201eProces-verbal\u201c. Constanta Craciun, care impunea tuturor celor cu care intra in contact respect, a obtinut substantiale inlesniri pentru scriitorii si artistii saraci, indeosebi cei in v\u00e2rsta sau cei aflati la inceput de drum. Sub conducerea sa, ministerul dispunea anual de un numar de apartamente pentru oamenii de arta si de sume importante pentru achizitii directe din atelierele artistilor plastici, precum si un fond nescriptic pentru plata autorilor care publicau carti la 9 edituri de stat si alte 8 departamentale, in afara sumelor destinate teatrelor, studiourilor cinematografice si asezamintelor culturale. Existau, ne mai aminteste Niculae Gheran, 3 000 de biblioteci publice si peste 3 500 de camine culturale. In glorioasa noastra epoca de tranzitie spre nicaieri, c\u00e2nd s-a alocat si se aloca de la buget o suma ce incepe cu zero, \u201ee greu de infaptuit o opera de culturalizare, in pofida libertatii de expresie acordata creatorilor, multi dintre ei umiliti de traiul zilnic\u201c. Practic, a vorbi astazi de culturalizare, fie si numai a pronunta acest cuv\u00e2nt, inseamna, cu o expresie a Ilenei Malancioiu, a vorbi intr-un pustiu. In Rom\u00e2nia, unul dintre putinele proiecte care se pune consecvent si temeinic in opera este cel de deculturalizare sau, cu memorabilul termen al lui Octavian Paler, de \u201eimbecalizare\u201c. (Va urma)<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cu doi ani in urma imi incheiam insemnarile despre volumul \u201eOameni si javre\u201c, al doilea din trilogia \u201eArta de a fi pagubas\u201c, a lui Niculae Gheran, prin impresia ca granita dintre mahala si centru este extrem de fluida. Dar sa nu uitam totusi ca \u201ein chestie\u201c era mahalaua din T\u00e2rgul Mosilor, care mi s-a infatisat… Cite\u0219te mai mult »Arta de a supravietui sau oamenii-oameni sub vremi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-11525","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":1887,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11525","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11525"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11525\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11525"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11525"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11525"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}