{"id":11520,"date":"2012-04-26T13:55:28","date_gmt":"2012-04-26T11:55:28","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11520"},"modified":"2012-04-26T13:55:41","modified_gmt":"2012-04-26T11:55:41","slug":"%e2%80%9eanti-canoanele%e2%80%9c-lui-marin-sorescu","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/%e2%80%9eanti-canoanele%e2%80%9c-lui-marin-sorescu\/","title":{"rendered":"\u201eAnti-canoanele\u201c lui Marin Sorescu"},"content":{"rendered":"

Explicit sau nu, raspunz\u00e2nd unor invitatii ori consider\u00e2ndu-se \u00eendreptatit sa intervina public, Marin Sorescu se implica \u00een majoritatea dezbaterilor literare marcante de dupa 1960. E vorba \u00een special despre cele patru problematici descrise de Florin Mihailescu \u00een studiul \u201eDe la proletcultism la postmodernism\u201c (subminarea \u201erealismului socialist\u201c, polemicile st\u00e2rnite de raportul traditie-modernitate, dar si de cel ce opune protocronismul sincronismului, precum si dezbaterile din jurul noii \u201eparadigme postmoderne\u201c), carora Sorescu le subsumeaza cele mai substantiale conceptii estetice personale, veritabile obsesii creatoare care compun scheletul ideatic al poeticii sale. Numai ca tocmai contextele cultural-politice at\u00e2t de diverse pot determina distorsiuni grave ale sensurilor publicisticii soresciene.
\nPe de o parte, atitudinile anticanonice ale lui Sorescu pot fi interpretate ca permeabile unei utilizari ideologice. Atunci c\u00e2nd o parte dintre congenerii sai promoveaza tot mai manifest necesitatea revigorarii principiilor interbelice ale autonomiei esteticului, autorul \u201eTeoriei sferelor de influenta\u201c se vede nevoit sa atraga atentia asupra artificialitatii ce risca sa caracterizeze lirismul, precum si asupra imposibilitatii izolarii artisticului de mediul socio-cultural care \u00eel iriga ideatic. Tot astfel, Sorescu alege sa contrabalanseze afirmarea superioritatii epistemei contemporane prin dezvaluirea secatuirii de sens a \u201etimpurilor noi\u201c si prin revigorarea fundamentelor identitare oferite de trecut\/traditie. Inclusiv sincronizarea cu Occidentul e relativizata, \u201ecel mai modernist\u201c dintre scriitorii deceniului sapte elogiind adeseori importanta protejarii particularului, a valorilor nationale prin filtrul carora s-ar putea distinge doar acele valori \u201euniversale\u201c care rezoneaza cu spatiul autohton. \u00cen consecinta \u2013 \u00een ceea ce priveste dezbaterea cu privire la sincronizare (c\u00e2nd i se cere o opinie \u00een legatura cu miscarile artistice predominante din tarile hiperindustrializate) \u2013, scriitorul \u201esaizecist\u201c face elogiul complexitatii folclorului si a satului rom\u00e2nesc. \u00cen mod paradoxal, plasarea artistica ex-centrica din interventiile teoretice cadreaza suficient de bine cu unele dintre cele mai maligne directii ale comunismului autohton: protocronismul si nationalismul ceausist.
\nPe de alta parte, unele dintre principiile creatoare soresciene par a se conforma sabloanelor critico-estetice ale epocii, simptomatica \u00een acest sens fiind cea mai cunoscuta\u00a0 confesiune autolegitimatoare a poetului: \u201ePostfata\u201c la volumul din 1968, \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c.
\nFara a dovedi ca l-a citit pe Marshall McLuhan, scriitorul asuma o postura mai conservatoare si mai idealista dec\u00e2t teoreticianul canadian c\u00e2nd discuta uniformizarea si aplatizarea artei \u00een \u201eepoca tipograficului\u201c: \u201e…noi nu putem exista fara o bucata de h\u00e2rtie plina de semne de exclamare, virgule, cuvinte. Si se scrie tot mai grabit. Cartile sunt niste propozitii abia \u00eencepute. Unele se opresc la adjectiv, altele la pronume. Foarte putine ajung sa descopere radacina unui verb.\u201c . E cale lunga p\u00e2na ce poetul rom\u00e2n sa problematizeze (postmodern?) blocajele si denaturarea aduse de mediul comunicational (acel mcluhanian \u201emedium is the message\u201c). Deocamdata, Sorescu e contrariat de diluarea mesajului artistic, de amploarea pe care \u00eencepe sa o detina retorismul social (\u201ecartile-adjectiv\u201c) ori cel al liricii egolatre, fals subiective (\u201ecartile-pronume\u201c), \u00een detrimentul literaturii cu adevarat substantiale, singura care poate exprima un fond de idei (sugerata de metafora \u201eradacina unui verb\u201c). Din aceasta deficienta a contemporaneitatii se naste un al doilea handicap creator \u2013 lipsita de personalitate si de amploare ideatica, o asemenea poezie include fara dificultati \u201eteme oarecare, date din afara\u201c, la care raspunde \u201enaivo-idilic, pedagogico-educativ, patetico-fanfaron\u201c. Aceasta deoarece, asaltati de semne tipografice, noii \u201ecreatori\u201c considera ca accesul la inspiratie e garantat tocmai de refuzul culturii: \u201eTrebuie spulberat mitul boemului puslama, al c\u00e2ntaretului ignorant \u201enealterat\u201c, un individ pe care mi-l \u00eenchipui b\u00e2jb\u00e2ind printre notiuni, traind numai din propriile-i \u201erevelatii\u201c ca betivul din sughituri\u201c. Respectivelor inertii Marin Sorescu le opune doua atitudini creatoare de factura explicit modernista: subiectivizarea\/reflexivizarea si intelectualizarea\/abstractizarea actului poetic. \u201eA avea curajul sa-ti dezvalui subiectivitatea, sufletul p\u00e2na \u00een cutele lui cele mai \u00eentunecoase, spaimele si nazuintele cele mai intime \u2013 iata poezia\u201c, afirma autorul pentru ca, doar la un r\u00e2nd distanta, sa completeze ca \u201efunctia poeziei e mai degraba una de cunoastere. Ea trebuie sa includa filozofia. Poetul ori e un g\u00e2nditor, ori nu e nimic\u201c.
\nChiar nimic nou sub soarele dezbaterilor de idei ale perioadei \u2013 s-ar putea obiecta: Sorescu se \u00eentoarce, la r\u00e2ndul lui, la valorile estetice interbelice, opun\u00e2ndu-le imaginarului si tematicii realist-socialiste ori retoricilor anacronice.
\nPoezia \u2013 \u201ejoc prim\u201c
\nTotusi, poetul implica \u00een aceasta pledoarie si c\u00e2teva nuante care \u2013 as \u00eendrazni sa afirm \u2013 dau tonul particular al creatiei sale. Ma refer, mai \u00eent\u00e2i, la raportul abia schitat aici dintre social ori cotidian si o forma aparte a transcendentei: \u201eSa nu se \u00eenteleaga din cele spuse p\u00e2na acum ca propun smulgerea versului din viata cotidiana, sociala etc. (…) Greseala care se face e ca i se cere plantei care traieste \u00een apa sa aspire tot la apa, c\u00e2nd nazuinta ei trebuie sa fie spre aer, lumina, pam\u00e2nt\u201c. Exprimarea soresciana prea literaturizata risca sa obtureze importanta acestei orientari a poeticii sale. Tocmai de aceea, merita urmarite inflexiunile lor si \u00een alte articole publicistice at\u00e2t de dinainte de 1968, c\u00e2t si la destui ani dupa aparitia \u201ePostfetei\u201c la \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c.
\nAstfel, \u00een 1963, Sorescu publica un articol polemic intitulat \u201eCritica literara si tinerii\u201c. Cronicarii care recenzeaza debuturile editoriale din ultimii ani \u00eei par t\u00e2narului redactor de la \u201eLuceafarul\u201c lipsiti de criterii profesioniste de valorizare. Nici contestarile, nici elogiile nu se fundamenteaza pe principii estetice coerente, asa \u00eenc\u00e2t scriitorii promovati risca sa creada ca \u00eentreaga lor creatie e uniforma valoric. Or, constata Sorescu, chiar poeti foarte talentati ar trebui orientati spre \u00eendreptarea unor deficiente de imaginar ori de constructie artistica, altfel Nichita Stanescu va continua sa promoveze \u00een versurile sale \u201ezborul uneori \u00een vid, spectaculos, dar \u00een vid\u201c, iar Ilie Constantin se va remarca \u00een continuare prin \u201ealunecari spre uscaciune si manierism\u201c . Nu trec dec\u00e2t c\u00e2teva luni, si, din nou, creatorul \u201eviziunii sentimentelor\u201c \u00eei serveste lui Sorescu drept argument pentru sesizarea \u201ehibernarii poetice\u201c: Stanescu ar participa activ la \u201edebilitarea sunetelor lumii\u201c prin refuzul de a-si configura metaforele pornind de la o \u201elume mai concreta, mai pipaibila\u201c . Dupa alti doi ani, proaspatul detinator al premiului Uniunii Scriitorilor pentru poezie \u00eesi reafirma nemultumirea fata de lirica ce se doreste ermetica, dar sf\u00e2rseste \u00een a fi obscura: \u201eSunt pentru poezia lucida, poezia de idei, contra infantilismelor si obscuritatilor goale. Contra versurilor care parca sufera de lumbago. Stau tepene si nu se pot \u00eentoarce spre celalalt sens \u2013 daca-l au \u2013 dec\u00e2t cu tipete \u00eenspaim\u00e2ntatoare \u00een presa\u201c .
\nIdeea devine un fel de laitmotiv al interventiilor publicistice soresciene. Lectura asa-zisei \u201epoezii noi\u201c (asemanata cu mestecarea \u201ec\u00e2ltilor\u201c) \u00eei produce \u201elehamite\u201c scriitorului \u00eentr-un articol din 1968 ; \u00eentr-un interviu din 1972, el accentueaza lipsa de poeticitate a liricii \u201e\u00eenc\u00e2lcite\u201c de vreme ce ermetismul e respins de creatiile majore, el fiind generat doar de \u201eb\u00e2lb\u00e2ielile eroului liric\u201c ce se doreste profund ori de incompetenta \u201efactorului receptor\u201c ; iar \u00een alta interventie din 1974 escapismul (\u201eo parte a poeziei noastre e prea volatila, supusa deci foarte usor disparitie \u00een eter\u201c) unora dintre poeziile contemporane e comparat cu \u201ebataia frumoasa din aripi sub un clopot de sticla\u201c .
\nNu sunt \u00eent\u00e2mplatoare, asadar, nici faptul ca poetul s-a dezis c\u00e2t de elegant se putea de ceea ce considera a fi \u201eexcesul\u201c lui Ion Barbu, nici calificarea liricii lui Tudor Arghezi drept \u201epunctul maxim atins de modernismul rom\u00e2nesc\u201c. Prefer\u00e2nd \u201ejocul prim\u201c al poeziei, Sorescu recunoaste valoarea si revolutia artistica produsa de autorul \u201eJocului secund\u201c, \u00eensa \u2013 fie si \u00eenvaluita \u00een metafore \u2013 atitudinea soresciana iconoclasta nu poate fi camuflata. Din perspectiva scriitorului \u201esaizecist\u201c, poetica barbiana \u00eendreapta demersul artistic spre un vid ideatic si existential, nicidecum spre esente metafizice. Barbu s-ar afla mereu implicat \u00een \u201ev\u00e2natoarea Ideii. Si a ideii ideii. Si a ideii ideii ideii \u2013 p\u00e2na la sublimul Nimic. \u00centre Anton Pann si Matei Caragiale, si \u00een urma cucoanelor de pe bulevard, versul sau mustacios da s-o ia spre nadir si se razg\u00e2ndeste\u201c . \u00cen schimb, Arghezi e plasat \u00een fruntea canonului poetic interbelic\u00a0 deoarece avea \u201estructura de filosof\u201c, a reusit sa sintetizeze toate directiile artistice ale vremii sale (\u201efinul simbolistului Macedonski si nasul absurdului Urmuz\u201c), a revolutionat neostentativ limbajul poetic, a dat dovada de o autentica empatie fata de sensibilitatea omului \u201ereal\u201c si ram\u00e2ne un model de urmat pentru postbelici mai ales ca, la autorul \u201eCuvintelor potrivite\u201c, \u201eluciditatea exacerbata, ca o pupila dilatata, \u00eentr-o mare veghe, tine loc de exaltare\u201c .
\nPoezia \u2013\u201cunghi drept\u201c <\/strong>
\nAsadar, Marin Sorescu nu respinge o formula poetica pentru ca ar fi datata. El nu accentueaza aproape deloc dimensiunea diacronica a metamorfozei formelor literare ori a mutatiei conceptiei artistice. Perspectiva sa e mai degraba acronica. Ermetismul liric risca sa fie la fel de artificios si \u00een perioada interbelica, si \u00een proxima contemporaneitate. Mallarm\u00e9ana \u201edisparitie elocutorie a poetului\u201c \u00eei pare lui Sorescu doar o afectare lirica, arta valoroasa neput\u00e2ndu-se configura nicic\u00e2nd \u00een absenta umanului. Tot astfel, indiferent de momentul istoric, \u201esosul retoric\u201c al literaturizarii aplatizeaza asa-numita emotie poetica si obscurizeaza orice fond ideatic. Totusi, aceasta acceptiune \u2013 ce face cariera \u00een articolele de \u00eent\u00e2mpinare a volumelor de critica ori de eseistica soresciene \u2013 surprinde doar o componenta a poeticii autorului \u201eStarii de destin\u201c (1976) si al \u201eTratatului de inspiratie\u201c (1986). Dupa cum sugereaza si titlurile celor doua volume, dar si modul \u00een care \u00eesi precizeaza pozitiile teoretice (descris anterior), Sorescu nu e preocupat \u00een principal de latura formala a literaturii, ci de substanta ei. Pe poet \u00eel obsedeaza fondul ideatico-afectiv, \u201ecum\u201c-ul comunicarii lirice intr\u00e2nd \u00een sfera sa de interes doar atunci c\u00e2nd el considera ca pericliteaza manifestarea deplina a \u201ece\u201c-ului artistic. Relativistul, nonconformistul si anticanonicul \u201e\u00een forma\u201c se dovedeste esentialist \u201e\u00een fond\u201c.
\nModelul literar occidental ales de Sorescu pentru legitimarea acestei pozitionari estetice este poetul si criticul americano-englez T. S. Eliot. Pornind de la\u00a0 poemul lui din 1922, \u201eTara pustie\u201c, autorul \u201eTeoriei sferelor de influenta\u201c propune doua tipologii lirice ce ar fundamenta modernitatea artistica: \u201epoezia de unghiuri ascutite, \u201estr\u00e2mbe\u201c\u201e (reprezentata de Saint-John Perse) ce \u201eare nevoie de obscuritate, umezeala si caldura\u201c, e \u201eb\u00e2ntuita de un vag aproape absolut\u201c si cea \u201ede unghiuri drepte\u201c (caracteristica lui Eliot) care \u201ecu eroism nu se teme de lumina\u201c , mizeaza pe luciditate si, adesea, pe ironie. Dincolo de respingerea versului \u201ec\u00e2ltos, mol\u00e2u, hipotiroidian\u201c, marele merit al lui Eliot ram\u00e2ne acela de a demonstra \u2013 Sorescu \u00eel citeaza aici pe Pierre Leyris, traducatorul \u00een franceza al \u201eTarii pustii\u201c \u2013 cum \u201ebanalitatea raspunde vechilor mituri perpetuate \u00een orasul de azi\u201c. Comentariile scriitorului rom\u00e2n din r\u00e2ndurile imediat urmatoare pot oric\u00e2nd functiona ca veritabile profesiuni de credinta: \u201e\u00centr-adevar, mut\u00e2nd aerul stravechilor, zb\u00e2rcitelor legende pe \u00eent\u00e2mplarile cotidiene, solemnitatea formulelor magice pe conversatia oarecare, merg\u00e2nd si mai departe si amestec\u00e2nd timpurile, \u00abmasluindu-le\u00bb, confund\u00e2nd planurile, T. S. Eliot ne da fiori de mare arta. Ne simtim dintr-o data integrati \u00eentr-o curgere a vremii, ne vine sa credem ca acele cute ale timpului, care pot apropia epoci foarte departate, exista. E, la urma urmei, sentimentul eternitatii noastre\u201c. Capacitatea creatoare eliotiana se face remarcata prin disponibilitatea de a oferi comunicarii cotidiene alura unor \u201eformule magice\u201c, efect poetic descoperit de Sorescu si \u00een textele unui alt model artistic \u2013 estic de aceasta data \u2013, scriitorul rus Boris Pasternak: acesta \u201ec\u00e2nta cu vorbele omului de pe strada. \u00censa \u00abbanaliz\u00e2nd\u00bb limbajul poetic, el \u00eel sfinteste \u00een acelasi timp. Asta e mai greu de \u00eenteles pentru imitatorii care au crezut ca, vorbind cu vorbe simple, fac poezie mare. Toti avem aer deasupra capului, dar numai la unii simplitatea asta vibreaza ca o aureola. Sentimentul unei puteri, al unui mister tulbura toata aceasta aparenta peisagistica a lui Pasternak cu \u00eentelesuri halucinante\u201c .
\nPoezia \u2013 \u201eoscilograf al omenirii\u201c <\/strong>
\n\u00cen general, aceasta e sfera semantica, ba chiar terminologia propriu-zisa, la care Sorescu apeleaza c\u00e2nd fie \u00eesi propune sa explice de ce \u201eprima ploaie binefacatoare pentru lirismul rom\u00e2nesc\u201c vine de la A. E. Baconsky, fie initiaza revalorizarea unui poet respins de canonul ante-\/interbelic, Gheorghe Magheru, fie \u00eesi precizeaza \u2013 la un festival de poezie din 1983 \u2013 propria pozitie teoretica: \u201eConsider poezia ca pe ceva foarte \u00eenalt. O metoda de cunoastere aproape stiintifica (are legile ei care functioneaza implacabil), metoda uneori mai eficace dec\u00e2t orice calcul, pentru ca ei \u00eei sta la dispozitie intuitia. (…) ma dedau acestei \u00eendeletniciri de spargere de mister. (…) Ironia mea e bl\u00e2nda, aproape z\u00e2mbet si misterul odata eliberat nu se pulverizeaza. (…) ma numar printre cei care considera ca versul trebuie sa prezinte de la \u00eenceput \u00eentr-o forma cristalina \u2013 fara multe vesminte si mai ales abtin\u00e2ndu-se de la cele baroce, devenite scop \u00een sine. Daca poezia \u00eesi pierde ceva din aspectul festiv, nu renunta la ritual. Baia \u00een care se scalda sunt miturile: cele vechi si cele moderne, care se fac sub ochii nostri\u201c .
\nFaptele banale, \u00eent\u00e2mplarile cotidiene, tot ceea ce e comun si accesibil tuturor (inclusiv dimensiunea denotativa a limbajului) sunt impregnate de o dimensiune magico-mitica si configureaza o retea de sens care motiveaza complexitatea umanului. \u201ePentru mine realul este cu at\u00e2t mai magic si cu at\u00e2t mai poetic cu c\u00e2t este mai real\u201c , afirma poetul aproape de finalul vietii. Daca si pentru Sorescu metafizica s-a \u201emundenizat\u201c, ea nu e pe deplin pulverizata, iar rolul poeziei ram\u00e2ne acela de a devoala far\u00e2mele de asa-zisa transcendenta semnificative pentru omul contingent.
\nTocmai de aceea, probabil cea mai faimoasa sentinta critica soresciana \u2013 \u201ee nevoie doar sa zg\u00e2rii cu unghia luciul prozaismului, spre a te pomeni suspendat peste un abis de lirism\u201c\u00a0 \u2013 a produs mari prejudicii receptarii poeziei sale. Afirmatia lui Sorescu despre Michaux e preluata decontextualizat de o mare parte a exegezei pentru a functiona drept confesiune de creatie. Ca si cum la autorul \u201ePoemelor\u201c din 1965 limbajul\/forma discursului poetic ar putea fi (sau ar trebui) detasata de imaginarul liric\/fondul ideatic. Or, respectivul enunt ram\u00e2ne strict dependent \u00een eseul din 1971 de comentariile pe care Borges le dedica poetului belgiano-francez: \u201eMichaux stie perfect ca nu exista literatura realista. A pretinde, cum spunea George Moore, ca transcriem realitatea este absurd, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t transcriem numai ce este scris, dar realitatea nu e doar verbala, ci si mentala, psihica, onirica etc. si limbajul e un sistem de simboluri\u201c.
\nIar pentru a surprinde aceasta realitate multistratificata (simbolico-mitica ori pur si simplu artificiala), Sorescu apeleaza prea putin la experimentalisme poetice, fiind mult mai conservator dec\u00e2t au lasat sa se \u00eenteleaga unii dintre exegetii liricii sale. Daca textualismul (pe care poetul \u00eel descopera \u00een destule reviste din Occident) este satirizat si calificat drept o forma la moda de artificializare a discursului poetic , nici poezia \u201econcretista\u201c, nici aceea \u201econcreta\u201c nu beneficiaza de o abordare mai favorabila. \u00centeleg\u00e2nd adecvat din lecturile realizate \u00een strainatate ori din dialogurile cu poetii vestici care sunt principiile \u201econcretismului\u201c (lirismul \u201evizual\u201c, \u201etipografic\u201c, \u00een maniera caligramelor lui Apollinaire), Sorescu subscrie ideii omologilor germani ori suedezi ca aceasta tipologie lirica ram\u00e2ne doar un experiment de factura avangardista \u2013 odata ce i-a disparut aura noutatii, ea \u00eesi dezvaluie limitele.
\n\u00cen ceea ce priveste poezia asa-zis \u201econcreta\u201c (\u201eanti-metafizica\u201c, \u201ebiografista\u201c, \u201erealista\u201c, a omului contingent, \u201ecotidian\u201c, opus celui anistoric, abstract), Marin Sorescu asuma foarte restrictiv conceptiile acestei directii artistice. El se arata mai apropiat de dimensiunea \u201econcreta\u201c a poeziei lui Jorge Luis Borges si a lui T. S. Eliot dec\u00e2t de aceea promovata de Lawrence Ferlinghetti ori de Allen Ginsberg. \u00cen dialogurile cu cei doi lideri ai generatiei \u201eBeat\u201c americane, Sorescu apeleaza la o retorica fluctuanta, valoriz\u00e2nd revolutia poetica adusa de ei, \u00eensa \u00eendepart\u00e2ndu-se nu \u00eentotdeauna cu finete de atitudinile anarhice ale acestora: \u201eAllen Ginsberg, Jack Kerouac, Gregory Corso, Philip Whalen, Gary Snider \u2013 si nu \u00een ultimul loc Lawrence Ferlinghetti \u2013 propuneau un fel de lirism fierastrau, un lirism spada, un lirism \u00eentr-o ureche, revolutionar \u00eensa si benefic \u00eentr-un moment de stagnare a poeziei \u2013 si mai ales a interesului pentru ea; o metoda menita sa dinamiteze, sa sparga canoane, fie ele bune sau rele, sa nege, sa impuna alte valori, sa ne faca sa razg\u00e2ndim conceptul poeticului. Pe l\u00e2nga ei, Edgar Allan Poe, Baudelaire si alti \u00abblestemati\u00bb au fost o \u00abdulceata de poeti\u00bb, niste naivi copii. Cu precizarea ca ei aveau geniu.\u201c\u00a0 (s.m. C. B.) \u201eBeatnicii\u201c, continua prezentarea Sorescu, \u201eintra \u00een scandaluri si-n procese ca-n br\u00e2nza\u201c, \u201ecersesc \u00eenchisoarea\u201c, traiesc \u201e\u201con the road\u201c, vorba lui Kerouac, si pe sub poduri\u201c, revendica \u201edreptul la vers\u201c pentru experiente dintre cele mai concrete ori mai halucinatorii, pentru b\u00e2rfe, blesteme, lozinci si vorbe deocheate, \u00eensa imaginea lor ar ram\u00e2ne profund ciuntita daca nu ar fi remarcata si latura mistica ori simbolica a artei lor.
\nDe altfel, \u00een prefata volumului \u201eTratat de inspiratie\u201c \u2013 ce antologheaza inclusiv interviurile amintite \u00een paragrafele anterioare \u2013, intitulata Addenda la un Jurnal de calatorie, Marin Sorescu plaseaza toate dialogurile incluse \u00een carte sub umbrela unor definitii personale ale poeziei, \u00een spiritul teoretizarilor din articolele dedicate lui Arghezi, Eliot, Pasternak, Michaux ori beatnicilor americani. Enunturile sunt, ca de obicei, preponderent metaforice, \u00eensa surprind suficient de complet optiunile estetice soresciene: \u201ePoezia e o arta care doare. Doare at\u00e2t c\u00e2t doare arta. Toata arta la un loc nu ustura \u00eensa asa de tare ca poezia. De ce? Pentru ca ea este oscilograful omenirii. Cuv\u00e2ntul \u2013 mai mult dec\u00e2t o statuie, o p\u00e2nza sau o cladire \u2013 se placheaza direct pe geamatul, pe suspinul lumii, se \u00eembiba, e st\u00e2lcit, ranit, sf\u00e2rtecat. Poetul sta paralizat \u00eentre optiuni, nefiind prin definitie omul de actiune. Ezitarea, b\u00e2lb\u00e2iala lui, razg\u00e2ndirea continua sunt, de la sine, metafore. M-a interesat aceasta stare \u2013 \u00eentre optiuni, marturisesc \u2013 pentru ca ea, studiata cu atentie, poate spune multe despre om. Omul \u00een ad\u00e2ncul sufletului sau, omul fata \u00een fata cu sine \u00eensusi, omul-om (Antropos-Antropos)\u201c . Criza identitatii omogene, precum si aceea a cuv\u00e2ntului\/comunicarii sunt recunoscute de poetul rom\u00e2n, \u00eensa ele nu produc o angoasa ireversibila. Durerea adusa de arta nu e resimtita \u00eenca la modul traumatic.
\n\u00cen schimb, conceptia lui Sorescu nu cadreaza nici cu toleranta, deziluzionata si relativista \u201eg\u00e2ndire slaba\u201c postmoderna. Convins \u2013 dupa cum sugereaza \u00een unele articole \u2013 ca directiile artistice, mentalitatile ori contextele existentiale vestice nu sunt de cele mai multe ori reprezentative pentru spatiul autohton, mai mult, obligat de directivele ideologice comuniste sa \u00eesi defineasca programul poetic \u00een functie de niste limite rigide, Marin Sorescu se dovedeste un umanist pentru care cele mai recente tehnici creatore ori sisteme ideatice sunt chemate sa conlucreze la realizarea unor deziderate poetice clasice, subversive deci \u2013 prin universalitatea si cvasi-anistorismul lor \u2013 fata de o politica particulara castratoare: configurarea unor sensuri legitimatoare pentru existenta lumii, descoperirea unui eu capabil \u2013 \u00een ciuda unei pasivitatii aparente \u2013 sa coreleze simbolic pulsiunile contradictorii, asa \u00eenc\u00e2t sa poata surprinde cele mai substantiale manifestari ale umanului, dar si potentarea metaforica\/simbolica a retelelor de semnificare \u00een care intra cuvintele obisnuite, banale, \u201enepoetice\u201c, acele cuvinte aflate deci \u00een contact direct cu metamorfozele existentului. Nu pot fi trecute cu vederea nici aspiratiile cvasi-mesianice ale unei atare pozitionari poetice. Desi poetul postulat de Sorescu \u201esta paralizat \u00eentre optiuni\u201c, cu toate ca are acces doar la cuvinte \u201est\u00e2lcite\u201c, \u201esf\u00e2rtecate\u201c, scopul ultim al artei sale consta \u00een reprezentarea esentei umanului, a \u201eomului ca om\u201c.
\nMacar la nivel teoretic sau de program existential-literar, interventiile publiciste soresciene referitoare la modul de configurare a artei contemporane argumenteaza at\u00e2t imposibilitatea resurectiei nostalgiei traditionaliste (modernii nu au cum sa perceapa spiritualitatea si substantialitatea trecutului, deci identificarea cu acel univers ram\u00e2ne iluzorie), c\u00e2t si incapacitatea prezentului de a fundamenta o noua paradigma creatoare. De aceea, poezia \u201elucida\u201c, \u201ede idei\u201c, \u201efilosofica\u201c la care aspira poetul este subminata de postularea constanta a \u00eentoarcerii \u201erefulatului\u201c inefabilului si al misterului, concretul imediatului cotidian \u00eencorporeaza secvente mai vechi sau mai noi de mitologic, ironia si parodia demitizante se adreseaza unui prezent atins de inertie, iar subiectul creator \u2013 \u00een ciuda devitalizarii care \u00eel caracterizeaza \u2013 aspira la recuperarea c\u00e2t mai completa a unei centralitati de care \u00eei e imposibil sa se dezica. Neo-modernismul din publicistica lui Marin Sorescu ram\u00e2ne, prin urmare, creatia unui antimodern influentat de constr\u00e2ngerile ideologice ale vremii, dar mai ales format de contextele literar-culturale nationale si occidentale contemporane.<\/p>\n

 <\/p>\n

Note:<\/strong>
\n1 Marin Sorescu, Postfata la \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c, Editura Tineretului, Bucuresti, 1968, p. 150.
\n2 Idem, \u201eCritica literara si tinerii\u201c, \u00een \u201eGazeta literara\u201c, nr. 8, 21 februarie 1963, p. 1, 7.
\n3 Idem, \u201eNichita Stanescu: O viziune a sentimentelor\u201c, \u00een \u201eLuceafarul\u201c, nr. 6, 14 martie 1964, p. 2.
\n4 Interviu realizat de Ion Marin Almajan si publicat \u00een \u201eGazeta literara\u201c, nr. 12, 17 februarie 1965, p. 9.
\n5 Marin Sorescu, \u201eDemonul, demonii, demonismul\u201c, \u00een \u201eLuceafarul\u201c, nr. 26, 29 iunie 1968, p. 4: \u201eTot citind poezia \u201enoua\u201c, ti se strepezesc p\u00e2na la urma dintii. Ti se face lehamite, pur si simplu, ca si c\u00e2nd ai \u00eencerca sa mesteci c\u00e2lti, cu speranta ca o data si o data ai sa le prinzi gustul secret, care-i face pe altii sa lesine de placere. Gata, s-a ispravit! Arunc cartea pe fereastra…\u201c.
\n6 V. interviul realizat de Anca Barbulescu-Tanase, \u00een \u201eMunca\u201c, 13 octombrie 1972, p. 4: \u201eNu prea cred \u00een ermetismul poeziei mari, gradul de ne\u00eentelegere provine de multe ori din lipsa de claritate a eroului liric, care duce la b\u00e2lb\u00e2iala si poate fi izbutita si mare ca b\u00e2lb\u00e2iala si mai provine, pe de alta parte, din competenta factorului receptor. E adevarat ca au proliferat, \u00een ultima vreme, poeme \u00eenc\u00e2lcite, dar pe care nu le consider daunatoare poeziei, \u00eentruc\u00e2t nu sunt poezii dec\u00e2t cu numele\u201c.
\n7 V. Ilarie Hinoveanu, \u201eConvorbiri cu…\u201c, Editura Scrisul Rom\u00e2nesc, Craiova, 1974, pp. 96-104.
\n8 Idem, \u201eTudor Arghezi. Idee si stil\u201c, \u00een \u201eLiteratorul\u201c, nr. 30, 17 iulie 1992, p. 5.
\n9 Marin Sorescu, \u201eEstetica lui Ion Barbu\u201c, \u00een \u201eLuceafarul\u201c, nr. 8, 22 februarie 1969, p. 3.
\n10 V. dialogul publicat \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c,
\nnr. 36, 4 septembrie 1969, p. 6. Marin Sorescu \u00eei spune congenerului Adrian Paunescu ca \u201emomentul poetic reprezentat de generatia noastra este \u00eentr-adevar cel mai important din literatura noastra de dupa razboi, sdeoarecet a \u00eentors poezia rom\u00e2na la sursele autentice ale lirismului, a \u00eennodat firul cu cei trei \u201eB\u201c (…) Barbu, Bacovia, Blaga, si eu l-as adauga si pe al patrulea sArghezit, care e \u00eenainte \u00een mod fatal\u201c.
\n11 Marin Sorescu, Tudor Arghezi. Idee si stil, \u00een \u201eLiteratorul\u201c, nr. 30, 17 iulie 1992, p. 5.
\n12 Idem, \u201eUnghiuri drepte si unghiuri ascutite \u00een poezie. T. S. Eliot: Tara pustie\u201c, \u00een \u201eLuceafarul\u201c, nr. 21, 27 mai 1967, p. 6.
\n13 Idem, \u201e\u00cendelungata slujba\u201c, \u00een \u201eLuceafarul\u201c, nr. 4, 25 ianuarie 1969, p. 3.
\n14 Idem, \u201eA. E. Baconsky si drumurile fara drum\u201c, \u00een rev. cit., p. 11.
\n15 Idem, \u201eUn poet nedreptatit. \u201eC\u00e2ntece la marginea noptii\u201c. Poeme inedite de Gheorghe Magheru\u201c, \u00een \u201eRamuri\u201c, nr. 7, 15 iulie 1981, p. 3,11. Magheru e descris drept un \u201emodernist atipic\u201c, al realului, care surprinde cu un \u201erealism crud\u201c, cu \u201eduiosie\u201c ori \u201esarcasm\u201c complexitatea balcanica autohtona apel\u00e2nd la un discurs al comunicarii cotidiene.
\n16 Idem, \u201ePrefata \u2013 material de lectura\u201c, \u00een \u201eLiteratorul\u201c, nr. 38, 16-23 septembrie 1994, p. 5. Articolul e datat \u201eCiudad de Mexico, octombrie 1983\u201c.
\n17 Interviu realizat de Ana Maria Munteanu, \u00een \u201eTomis\u201c, nr. 2, februarie 1996, p. 2.
\n18 Marin Sorescu, \u201eHenri Michaux. \u00cen c\u00e2ntecul m\u00e2niei mele e un ou\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 18, 29 aprilie 1971, p. 23.
\n19 v. Idem, \u201eInvitatie la estetica\u201c, \u00een \u201eLuceafarul\u201c, nr. 20, 17 mai 1969, p. 2: \u201eUn inefabil mentolat! Asa-numitele aventuri ale cuvintelor (care, fie vorba \u00eentre noi, \u00een Apus s-au experimentat de mult si au adus poezia \u00een fundatura pierderii oricarei adeziuni a publicului) nu provin dintr-o anumita necesitate de a descoperi ceva, de a spune ceva ce e dincolo.\u201c
\n20 Idem, \u201eG\u00e2nduri despre \u201eBeat Generation\u201c si un dialog cu Lawrence Ferlinghetti\u201c, \u00een \u201eRamuri\u201c, nr. 10, 15 octombrie 1982, p. 16.
\n21 Idem, \u201eAddenda la un Jurnal de calatorie\u201c, \u00een \u201eTratat de inspiratie\u201c (prefata la prima parte a volumului, \u201ePoezia, pur si simplu. Dialoguri si portrete\u201c), Editura Scrisul Rom\u00e2nesc, Craiova, 1985, p. 6.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Explicit sau nu, raspunz\u00e2nd unor invitatii ori consider\u00e2ndu-se \u00eendreptatit sa intervina public, Marin Sorescu se implica \u00een majoritatea dezbaterilor literare marcante de dupa 1960. E vorba \u00een special despre cele patru problematici descrise de Florin Mihailescu \u00een studiul \u201eDe la proletcultism la postmodernism\u201c (subminarea \u201erealismului socialist\u201c, polemicile st\u00e2rnite de raportul traditie-modernitate, dar si de cel… Cite\u0219te mai mult »\u201eAnti-canoanele\u201c lui Marin Sorescu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-11520","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":2805,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11520","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11520"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11520\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11520"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11520"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11520"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}