{"id":11460,"date":"2012-04-12T15:44:41","date_gmt":"2012-04-12T13:44:41","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11460"},"modified":"2012-04-12T15:44:56","modified_gmt":"2012-04-12T13:44:56","slug":"stiinta-si-mestesug-in-instrumentele-de-tortura","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/stiinta-si-mestesug-in-instrumentele-de-tortura\/","title":{"rendered":"Stiinta si mestesug \u00een instrumentele de tortura"},"content":{"rendered":"

\u201eAltii au suferit batjocuri, batai, lanturi si \u00eenchisoare; <\/strong>
\nau fost ucisi cu pietre, taiati \u00een doua cu ferastraul, <\/strong>
\nchinuiti; au murit ucisi de sabie \u2026\u201c (Evrei 11, 36-37)<\/em><\/strong><\/p>\n

Practica veche de c\u00e2nd lumea, av\u00e2nd drept tinta scoaterea la lumina sau impunerea, cu orice mijloace, a adevarului si \u00eendreptarea celor care ar fi \u00eencalcat legea, tortura si instrumentele de tortura au \u00eembracat forme care \u00eentrec puterea de imaginatie a omului de astazi si poate chiar a celui de ieri sau de m\u00e2ine. Cu aceste g\u00e2nduri am iesit dupa vizitarea expozitiei \u201eInstrumente medievale de tortura\u201c (poate mai corect ar fi, \u00een rom\u00e2neste, \u201einstrumente de tortura medievale\u201c) de la Muzeul Municipiului Bucuresti.\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 I le-am \u00eempartasit unei colege de breasla a carei replica mi-a dat \u00eenca un subiect de meditatie: \u201eSi g\u00e2nditi-va ca nu numai fierarul sau dulgherul \u00eesi punea \u201etehnologia\u201c la lucru, ci si omul de stiinta, care cunostea bine anatomia omului, sistemul osos, pentru a proiecta acele instrumente infernale care sa provoace durerea insuportabila, sa distruga oasele si tesuturile, duc\u00e2nd la o moarte lenta, \u00een chinuri, a celui torturat\u201c.
\nLas pe seama vecinului meu de rubrica\/pagina comentarea expozitiei din punct de vedere muzeistic. Ca \u201esimplu vizitator\u201c (si singurul, de altfel, la ora aceea!) am resimtit, totusi, sa nu zic absenta dar putinatatea informatiilor privind aceasta expozitie neobisnuita. Nu stim de unde vine ea (\u201edin Italia\u201c, zice cineva din personalul muzeului, aflat \u00een sala), nu stim daca exponatele sunt originale \u201ereconditionate\u201c sau replici actuale dupa documente de epoca, si multe asemenea \u201eamanunte\u201c importante pentru o \u201electura\u201c c\u00e2t mai corecta a fiecarui obiect si a ansamblului expozitional. Utile \u00eenscrisurile, \u00een rom\u00e2na (cu multe greseli de dactilografie si chiar de limba, si \u00een engleza) care \u00eensotesc fiecare exponat, cu informatii privind \u201emodul de utilizare\u201c, efectele, vremurile \u00een care au fost folosite.
\nLa intrare, te \u00eent\u00e2mpina o teapa, o simpla si banala teapa, din acelea care l-au facut faimos pe domnitorul valah Vlad Dracul, Draculea, zis si Tepes, dar care nu avusese, cum s-ar zice, drept de folosinta exclusiva a diabolicei unelte. \u00cenaintasii lui din Europa de vest, mai ales parintii inchizitori, au rafinat cu mult simplul par ascutit la un capat, imagin\u00e2nd si pun\u00e2nd \u00een lucru instrumente de supliciu mult mai sofisticate: \u201egratarul\u201c, un fel de pat al lui Procust transferat din mitologie \u00een timpurile istorice, prin care \u00eenvinuitul era lungit, alungit, \u00eentins, sau, dimpotriva \u201ecomprimat\u201c, scurtat p\u00e2na c\u00e2nd se confesa, dupa vrerea procurorilor, \u201eleaganul lui Iuda\u201c, cu o functie asemanatoare, doar ca victima sedea \u00een pozitie verticala, \u201efiica gunoierului\u201c sau \u201ebarza\u201c, \u201ecrucea de rugaciune\u201c, \u201evioara\u201c, \u201epara bucala\u201c, \u201efecioara din N\u00fcrnberg\u201c \u2013 aceasta din urma o constructie mult mai elaborata, o lada de lemn masiv, \u00een pozitie verticala, captusita pe interior cu cuie si lame taioase, care intrau, la cea mai mica miscare, \u00een corpul celui introdus acolo, instrumente destinate \u201edescapat\u00e2narii\u201c (barda, topor, sabie) sau transarii trupului (\u201efierastraul\u201c) etc. etc. Nu lipsesc \u201erotile\u201c pe care \u00eenvinuitii erau \u201etrasi\u201c, zdrobindu-li-se oasele m\u00e2inilor, picioarelor, \u00een cele din urma sira spinarii, supliciu la care au fost supusi Horia si Closca, capii rascoalei din Transilvania,\u00a0 \u00een 1785, \u00een timpurile moderne, putem zice \u2013 ne mai desparteau doar patru ani p\u00e2na la Revolutia Franceza, care, altminteri, a pus sau a repus \u00een functiune ghilotina, \u00een 1792, la propunerea doctorului Guillotin, de la care si-a luat numele, popular fiind numita, cu gingasie, \u201emadama\u201c sau \u201edomnisoara\u201c!
\nS-ar putea discuta \u00eendelung pe marginea denumirii acestor instrumente de tortura. Numele unora vin de la forma lor: \u201epara bucala\u201c era un dispozitiv metalic, de forma fructului respectiv, actionat mecanic, pe principiul surubului, care \u00eesi crestea progresiv dimensiunile, distrug\u00e2nd maxilarul victimei, daca era introdus \u00een gura, sau celelalte orificii \u00een care putea fi plasat. \u201eLeaganul lui Iuda\u201c, numit \u00een engleza \u201evigil\u201c sau \u201eguided cradle\u201c, era un dispozitiv care \u00eel \u00eempiedica pe cel \u00eenvinuit sa se miste si sa doarma, ore sau zile \u00eentregi. Nu se poate spune ca \u201einventatorii\u201c sau utilizatorii acestora nu aveau umor sau ca le lipsea sensibilitatea!
\nAtrage atentia faptul ca unele dintre cele mai dure instrumente de tortura sau de executie au fost asociate femininului \u2013 \u201efecioara din N\u00fcrnberg\u201c, \u201emadama\u201c sau \u201edomnisoara\u201c\u00a0 pentru ghilotina, \u201ejup\u00e2neasa\u201c pentru teapa, cum consemneaza un cunoscut c\u00e2ntec epic rom\u00e2nesc, \u201eCorbea\u201c, pentru al carui personaj central domnitorul pregateste o mireasa. El se adreseaza mamei \u00eentemnitatului, pe care o vesteste ca va fi \u201ed-o soacra mare\u201c, pentru ca \u201eLui Corbea pecetluit\/Fata mare (subl. mea \u2013 N. C.) i-am gasit,\/ Frumoasa cum nu e-n lume,\/Si-o cheama, babo, pe nume\/Jup\u00e2neasa\/Carpena,\/Adusa\/ Din Slatina,\/Numai din topor cioplita\/Si din barda barduita\/Pe la v\u00e2rf cam ascutita,\/Pe la mijloc e strujita,\/La tulpina varuita,\/Pentru Corbea-al tau gatita\u201c (var. G. Dem. Teodorescu, culeasa de la lautarul Petrea Cretul Solcan, Lacul-Sarat, Braila, la 8 VIII 1883). Versurile citate vorbesc elocvent despre memoria culturala a textului folcloric. Evident, la 1883, teapa nu mai era \u00een uz, dar mestesugul confectionarii ei nu se uitase \u2013 \u00eel pastrau \u00eencrustat \u00een cuvinte versurile baladei.
\nImaginea altor instrumente de tortura\u00a0 a fost conservata de memoria colectiva, \u00een texte scrise sau \u00een relatari orale, uneori chiar ca obiecte concrete, pastrate in situ sau \u00een muzeele de istorie sau de etnografie. O cuprinzatoare restituire, realizata cu stiinta de istoric si de muzeograf, izbuteste etnologul Ioan Godea \u00een cartea sa \u201eMoralitate, mentalitate si os\u00e2nda. Perindele, coloda si mireasa pe grapa\u201c, Editura de Vest, Timisoara, 2011. Pe l\u00e2nga studiile sale de arhitectura populara, despre bisericile de lemn din Maramures si nu numai, de muzeologie si lexicografice, profesorul Ion Godea de la Universitatea din Oradea, fost director al Muzeului Satului din Bucuresti, ne \u00eenc\u00e2nta si prin aducerea \u00een prim-planul cercetarii a unor teme insolite, precum \u201eDin etnologia cumpatarii. Palinca, tuica si vinarsul la rom\u00e2ni\u201c, 2005.
\nLa fel de insolit este si studiul despre delicte si pedepse \u00een spatiul rom\u00e2nesc, o solida cercetare de etnologie juridica, ale carei baze au fost puse de mult, de unul din marii \u00eenaintemergatori ai etnologiei rom\u00e2nesti, B. P. Hasdeu, si consolidate de Romulus Vulcanescu cu a sa \u201eEtnologie juridica\u201c (1970). Ca omenirea, de la \u00eenceputurile ei, din cea mai \u00eendepartata preistorie p\u00e2na \u00een timpurile moderne, de la lupta pentru supravietuire, pentru bucata de carne, mai t\u00e2rziu de p\u00e2ine, p\u00e2na la \u00eenca neeradicata lupta de clasa, de la disputa pentru favorurile unei femei sau pentru aurul din p\u00e2ntecele pam\u00e2ntului ori din nisipurile r\u00e2urilor, de la conflictele de ordin etnic, rasial, confesional p\u00e2na la ne\u00eentelegerile dintre sustinatorii fanatici ai cluburilor de fotbal s-a dedat la violente, e un adevar pe care istoria l-a consemnat de prea multe ori pentru putea fi pus la \u00eendoiala.
\nViolenta familiala, domestica, cea legata de conflictele confesionale sau etnice, rezemata pe convingeri rasiale sau de clasa, a dezvoltat mijloace de coercitie, unelte si metode de \u00eenfr\u00e2ngere a cerbiciei celuilalt si de anihilare a individului socotit ostil p\u00e2na la eliminarea lui fizica definitiva.
\nNu este surprinzator sa aflam, din cartea lui Ioan Godea, prezenta, mai ales pe teritoriul Transilvaniei, a unor replici locale ale instrumentelor de tortura vazute \u00een expozitia de la muzeul Municipiului Bucuresti. Instalatia numita perind\u00e8le (presupun ca aceasta este pronuntia corecta) se pastreaza \u00een mai multe biserici din nord-vestul Rom\u00e2niei, precum aceea din localitatea Totoreni, unde, pe latura sudica a monumentului \u201ese afla o prispa (numita \u00een graiul local t\u00e2rnat) care se continua numai pe lungimea naosului. Prispa respectiva \u2013 scrie Ioan Godea \u2013 este numita de localnici perindele\u201c. Pedeapsa celui vinovat consta \u201e\u00een asezarea sluit \u00een genunchi, cu m\u00e2inile si cu capul petrecute printre b\u00e2rnele de lemn care glisau \u00eentre doi st\u00e2lpi situati la un capat si la celalalt al t\u00e2rnatului, \u00eentre talpa si\u00a0 \u201ecostoroaba\u201c. s\u2026t Palmele si capul ram\u00e2neau afara, corpul era \u00een perindele. Se spune ca iesind din biserica, oamenii aruncau cuvinte de ocara si dojana asupra persoanei bagate \u00een perindele, iar copiii \u00eei atingeau m\u00e2inile cu urzici\u201c. Daca \u00een Totoreni, dupa estimarile autorului, \u201einstitutia perindelelor a functionat \u00eentre anii 1697 (data la care a fost construita biserica) si anul 1818\u201c, la Poiana (Vascau), \u00eenca la \u201efinea secolului al XIX-lea se cunosteau perindelele, fiind instalate niste juguri din lemn \u00een care erau introdusi cei vinovati\u201c. La Holod, \u00eenvatatorul Ioan Tamas a retinut o informatie potrivit careia cel care \u201efacea vina\u201c \u201eera bagat \u00een jug\u201c, iar jugul era fixat \u201epa un tuleap la usa bisericii si se \u00eenv\u00e2rtea cu el ca la v\u00e2rtelnita\u201c. Deci \u2013 conchide Ioan Godea \u2013 \u201eera o roata la \u00eenaltimea potrivita \u00een care, \u00eentre spite i se prindea omului g\u00e2tul, fiind apoi obligat sa se \u00eenv\u00e2rta. La sf\u00e2rsitul slujbei cel pedepsit era eliberat din jug\u201c. Marturii despre instalatii asemanatoare se gasesc si \u00een localitatile Cap\u00e2lna, din judetul Bihor, Cristiorul de Jos, Poiana, Tarcaita, \u00een satul Hontisor de pe valea Crisului Alb. O varianta a perindelelor, considera etnograful, ar fi \u201escaunul\u00a0 de judecata sau \u201escaunul ocarii\u201c, de la Surduc, jud. Bihor, aflat acum \u00een Muzeul Crisurilor din Oradea, reprodus fotografic \u00een fig. 42, p. 107, cu explicatiile de rigoare: \u201ePersoana condamnata era asezata cu m\u00e2inile si cu capul \u00eentre niste stinghii ale scaunului care se puteau fixa pe durata sanctionarii\u201c.
\nDin cele sase concluzii cu care se \u00eencheie capitolul consacrat acestui instrument de pedeapsa retinem una: \u201eIspasirea pedepsei nu presupunea torturarea fizica a persoanei, av\u00e2nd mai mult un caracter moralizator, o sanctionare psihica de scatret obste \u00een ultima instanta, av\u00e2nd incontestabil rolul de \u00eendreptare a faptasului; sunt rare cazurile \u00een care perindelele erau folosite ca mijloc de marturisire a vinei si acest lucru trebuie sa se fi \u00eent\u00e2mplat cu mult mai t\u00e2rziu de aparitia ca atare a perind\u00e8lelor\u201c. Oare? Ma \u00eentreb daca nu cumva instalatia si-a schimbat, \u00een timp, functia si menirea, devenind din instrument de tortura o simpla modalitate de infamare a celor gresiti, echivalenta, \u00eentr-un fel, cu purtatul miresei \u201egresite\u201c, care nu fusese fata mare, ca si a mamei acesteia, pe o grapa: \u201e\u00cen judetul Olt, \u201emireasa era asezata pe grapa de maracini si era \u00eenapoiata la parinti luni dupa nunta\u201c\u201e
\nInstrumentul si practica respectiva \u00eei erau cunoscute si lui Romulus Vulcanescu, poate chiar din relatarile lui Ioan Godea, dupa cum rezulta dintr-o \u00eensemnare a celui dint\u00e2i la editia din 1970 a cartii sale \u201eEtnologia juridica\u201c, la p. 203: \u201eButucul \u00eencorporat \u00een biserica. \u00cen unele biserici de lemn din Tara Crisurilor, Ion Godea a descoperit o firida larga \u00een dreapta navei, o firida prevazuta cu butuci mobili ce alunecau pe b\u00e2rne, cu jgheaburi, pentru a fi adaptate staturii celui\u00a0 ce trebuia pedepsit. Cel pedepsit era prins cu capul si m\u00e2inile \u00een afara butucelor si corpul \u00eenchis \u00een firida. Partea aceasta din biserica \u00een care cei judecati \u00een sat de ceata de oameni buni, de cneaz sau mai rar de preot, se numea perindeu (perindele) sau belingherne. sversot Termen german \u201epelinger\u201c =\u201cchinuitori\u201c (Cf. Iulian Chivu, \u201eStudii si articole de etnologie\u201c, Editura Universal Dalsi, 2007, p. 238). Sa notam ca instalatia similara, aflata \u00een Muzeul bucurestean, se numeste \u201eghetele alsaciene\u201c, principiul constructiv fiind acelasi: fixarea membrelor, inclusiv a picioarelor, \u00eentre niste obezi de lemn,\u00a0 pentru imobilizarea victimei.
\nDupa cum se vede, o tema de etnologie juridica si de istorie sociala plina de interes. Regretatul muzeograf Zefir Berzovis Ghencea, de la Slatina, a realizat, sub \u00eendrumarea profesorului Ioan Godea, o teza de doctorat, publicata postum, \u201eElemente de etnologie juridica si drept cutumiar prezente \u00een viata asezarilor rurale din judetul Olt\u201c, Editura Casa Ciurea, 2010, care va intra, \u00een masura \u00een care va fi cunoscuta, \u00een bibliografia obligatorie a domeniului. Aceasta cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t instrumentele de tortura si metodele de pedepsire a \u201eadversarilor\u201c, a \u201ecelorlalti\u201c, a \u201evinovatilor\u201c adesea fara vina nu au \u00eencetat sa se \u201eperfectioneze\u201c, sa evolueze, sa se rafineze. Vedeam nu de mult, \u00eentr-un thriller cu mafioti, un procedeu de-a dreptul barbar, insuportabil: printr-o p\u00e2lnie, o nevinovata p\u00e2lnie, introdusa cu forta \u00een gura unuia aflat de partea cealalta a baricadei, se turna din belsug apa. Rezistenta celui supus unui asemenea supliciu se fr\u00e2ngea vaz\u00e2nd cu ochii. \u201eP\u00e2lnia\u201c nu lipseste din colectia instrumentelor de tortura de la Muzeul Municipiului Bucuresti.
\nProgresul tehnic a condus la perfectionarea mijloacelor de tortura si mai ales a acelora de executie, de la trasul \u00een teapa la decapitare put\u00e2nd fi vazut un \u201eprogres\u201c, ca si de la proba focului (arsul pe rug sau pe tronul \u00eenrosit \u00een foc) la scaunul electric inventat de marea democratie americana \u00een veacul trecut.
\nUnele metode de tortura, bestiale ca si acelea din Evul Mediu, s-au aplicat \u00een \u00eenchisorile comuniste de pe vremea lui Stalin, \u00een Rusia Sovietica, sau \u00een replicile lor din asa zisele \u201edemocratii\u00a0 populare\u201c din estul Europei. \u201eO tortura ignorata de multi istorici \u2013 scrie Florin Constantin Pavlovici \u00een una din cele mai cutremuratoare marturii despre universul concentrationar rom\u00e2nesc, \u201eTortura, pe \u00eentelesul tuturor\u201c, Editura Cartier, 2001 (Editia a doua, Fundatia Academia Civica, 2011) \u2013 este barbieritul. s\u2026t Saptam\u00e2nal sau de doua ori pe luna, scaraliii = paznicii din \u00eenchisori si lagare de muncat \u00eesi faceau aparitia cu un brici stirb si ruginit, pe care \u00eel \u00eenm\u00e2nau detinutului desemnat sa ne rada \u2026 Era o arma periculoasa, motiv pentru care nu mai paraseau \u00eencaperea si ram\u00e2neau sa supravegheze, cu un aer civilizator, \u00eentreaga operatie. La Jilava \u2026. gemetele supliciatului, ce treceau de la sc\u00e2ncet la urlet, c\u00e2nd lama boanta razuia si parul, si carnea, \u00eei faceau sa chicoteasca de placere. Fetele noastre purtau tot timpul urmele acelei mici unelte de tortura \u2026\u201c.
\nFapt de cultura \u00een cel mai strict \u00eenteles al cuv\u00e2ntului, produs al mintii si m\u00e2inilor omului, sustinut de convingeri si atitudini morale inconturbabile,\u00a0 din punctul de vedere al timpului si al grupului care le profesa si le profetea, tortura, pedeapsa, sanctiunea si instrumentele acestora au devenit, acum, obiect de studiu pentru una din multele antropologii\/etnologii contemporane. Readucerea lor \u00een atentia celor de astazi, \u00een muzee si \u00een paginile cartilor, ar putea sa ajute, eventual, la mai buna cunoastere a omului \u00een integralitatea si complexitatea lui, finalitatea asumata antropologiei \u00een general.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eAltii au suferit batjocuri, batai, lanturi si \u00eenchisoare; au fost ucisi cu pietre, taiati \u00een doua cu ferastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie \u2026\u201c (Evrei 11, 36-37) Practica veche de c\u00e2nd lumea, av\u00e2nd drept tinta scoaterea la lumina sau impunerea, cu orice mijloace, a adevarului si \u00eendreptarea celor care ar fi \u00eencalcat legea, tortura… Cite\u0219te mai mult »Stiinta si mestesug \u00een instrumentele de tortura<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[7619],"class_list":["post-11460","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-instrumente-de-tortura"],"views":4073,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11460","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11460"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11460\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11460"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11460"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11460"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}