\u00cemi amintesc \u00eent\u00e2lnirea mea cu Nichita Stanescu, \u00een vremea c\u00e2nd puneam la cale \u00eempreuna un spectacol cu poezia lui la teatrul din Ploiesti. Era ultimul ianuarie al vietii sale, \u00een sf\u00e2nta zi de 15, \u00een care s-a nascut cel care a fost \u00een mod miraculos si parintele, si copilul limbii rom\u00e2ne: pentru ca din limba rom\u00e2na s-a nascut ca sa devina parintele limbii rom\u00e2ne, Mihai Eminescu. \u00cen intimitatea sa de poet, Nichita \u00eei spunea \u201eMisu\u201c, cu g\u00e2ndul mai ales de a-1 cobor\u00ee de pe soclul pe care pretuirea noastra l-a urcat definitiv si cu ambitia \u201ede a-1 pune \u00eentre vii, caci este viu, batr\u00e2ne\u201c.
\nEram l\u00e2nga Ateneul Rom\u00e2n, \u00eentr-o c\u00e2rciumioara modesta, \u00eempreuna cu prietenii mei, actori de diferite v\u00e2rste si simpatizanti ai poetului. Primisem banii de la ultimul film si aveam linistea omului care poate sa-si rezolve pentru un timp angaralele si datoriile acumulate. \u00cei purtam \u00eentr-o geanta de umar, improvizata dintr-un port-hart militar din p\u00e2nza kaki, la moda \u00een vremea aceea. Am agatat-o neglijent pe speteaza scaunului, dupa ce am scos din teanc c\u00e2teva sute, pe care m-am hotar\u00e2t sa le sacrific la masa. Sacrificiul era la apogeu c\u00e2nd a intrat pe usa, ca o lumina, Nichita, \u00eensotit de doi prozeliti mai tineri. Ne-am ridicat \u00een picioare, sa-1 salutam pe poet.
\n\u2013 Batr\u00e2ne, mi-a zis! Vezi, mi-am potrivit un ghips cochet (\u00een iarna aceea era tintuit la pat, \u00een urma unei fracturi) si am luat-o la picior prin zapada sa-i duc o floare lui Misu, de ziua lui. E ziua lui Misu, batr\u00e2ne, si i-am facut o plecaciune la statuie, \u00een curtea Ateneu lui! Acum as bea si un strop de vodca \u00een cinstea lui! Am baut c\u00e2te un strop de vodca, pe care l-am \u00eem partit crestineste cu Misu, apoi Nichita mi-a zis:
\n\u2013 Batr\u00e2ne, hai sa iesim afara, pentru ca ninge ca un omagiu ceresc si vreau aici, l\u00e2nga statuie, de fata cu El, sa dau nume spectacolului.
\nAm iesit afara. Ningea infernal si Nichita, cu fata spre cer, cu ochii \u00eenchisi, ca sa vada lumina nasterii unui spectacol, 1-a botezat:
\n\u2013 Se va chema \u201eFrunza verde de albastru\u201c! Acum, daca i-am dat nume, are dreptul sa fie, batr\u00e2ne! E ca un legam\u00e2nt facut \u00eentr-un ceas binecuv\u00e2ntat de mine si de Misu, aici, \u00een fata Ateneului Rom\u00e2n!
\n\u2013 Asa sa ne ajute Dumnezeu, Nichita, i-am raspuns eu si i-am \u00eentins m\u00e2na. El mi-a luat-o, a \u00eendoit-o dupa bratul lui si a zis:
\n\u2013 Batr\u00e2ne, sprijina-mi pasii putin, ca n-o sa-ti para rau. Am sa-ti arat unde a scris Misu \u201eKamadeva\u201c.
\nAm trecut pe l\u00e2nga fostul \u201eCaviar\u201c, \u00een drumul spre Piata Amzei si \u00eentr-un scuar cu banci si leagane pentru copii, dupa un gard de lemn, se vedea o casa veche, vopsita \u00eentr-o culoare roscata cu prispa si ferestre oblonite \u2013 era casa lui Slavici.
\n\u2013 Vezi, a zis Nichita, \u00eentr-un entuziasm de vizionar. Aici, pe prispa, a scris Misu \u201eKamadeva\u201c. Tii minte \u201eKamadeva\u201c?
\nPoemul nu era \u00een repertoriul meu, dar \u00eemi suna fa miliar \u00een memorie, cum suna orice vers eminescian. Pentru Nichita era un exercitiu de adoratie. A spus primele doua versuri:
\n\u201eCu durerile iubirii, voind sufletu-mi sa-1 vindec…\u201c
\nEu trebuia sa continuu:
\n\u201eL-am chemat \u00een somn pe Kama, Kamadeva, zeul indic…\u201c
\nNingea si eu eram alb de emotie.
\n\u201eEl veni copilul m\u00e2ndru, calarind pe-un papagal…\u201c
\nEu, cu inima c\u00e2t un purice:
\n\u201eAv\u00e2nd z\u00e2mbetul fatarnic pe-a lui buze de coral…\u201c
\n…si asa p\u00e2na la capat c\u00e2nd am spus:
\n\u201e…Fiul cerului albastru si al iluziei deserte…\u201c
\nAveam sentimentul celui care participa la o sedinta de spiritism si intra \u00een rezonanta cu spiritul celui invocat. Nichita mi-a str\u00e2ns m\u00e2na cu emotie, ca dupa un turnir pe care l-am c\u00e2stigat am\u00e2ndoi.
\n\u2013 Batr\u00e2ne, am fost buni. Ai simtit privirea lui Misu din prispa? Hai sa urcam la mine, sa bem un vinut pri etenos! Sunt martor ca meriti.
\nAm urcat la Nichita. El ne-a tinut o lectie de Eminescu tulburatoare, dovedind cu probe ca Misu \u00eesi con struia poemele pe versuri esentiale. E vorba de un singur vers pus la temelie: \u201eNu credeam sa \u00eenvat a muri vreodata\u201c sau \u201eAdormind de armonia codrului batut de g\u00e2nduri…\u201c
\n\u2013 Restul, batr\u00e2ne, e versificatie. Un vers \u00een care sunt decantate toate caratele structureaza poemul.
\nUnul din prozeliti a cerut permisiunea sa citeasca un poem original. Mi s-a parut deplasata dorinta lui \u00eentr-un moment \u00een care Nichita era cotropit de Eminescu \u2013 toti eram \u2013, si recita la nesf\u00e2rsit versuri eminesciene.
\nI-am marturisit cu duritate parerea mea, drept pen tru care Nichita s-a suparat.
\n\u2013 Lasa-1 batr\u00e2ne, e dreptul lui.
\n\u201eProzelitul\u201c a citit un poem lung, as zice labartat, dupa care Nichita a luat un creion si a \u00eenceput sa lucreze pe text: a sters c\u00e2teva versuri, a oprit doua cuvinte colo, un vers, apoi trei cuvinte dincolo si a construit un poem format din sapte versuri. Era perfect. I-am spus:
\n\u2013 Nichita, asta e poemul tau!
\n\u2013 Nu batr\u00e2ne, n-am smintit nici un cuv\u00e2nt, sunt cuvintele lui.
\n\u2013 Nichita, ai creat un poem al tau cu materialul clientului. Poemul lui era prost.
\nNichita s-a suparat:
\n\u2013 Draga Eusebiu, eu tin la tine ca actor, te respect, ti-am dedicat poezie, dar nu-ti permit sa dai verdicte, n-ai criterii axiologice!
\n\u2013 Nichita, eu am criteriul meu si nu gresesc.
\n\u2013 N-ai cum sa ai un criteriu al tau, pentru ca eu le am pe toate.
\n\u2013 Am criteriul meu, Nichita, care tine de bunul-simt al limbii si at\u00e2t: daca atunci c\u00e2nd citesc sau aud un poem mi se pare ca e traducere din alta limba e o dovada ca poemul nu a trecut prin inima celui care 1-a creat. E un surogat.
\nNichita s-a ridicat de pe scaun, mi-a \u00eentins m\u00e2na si a zis:
\n\u2013 Batr\u00e2ne, \u00eeti validez criteriul. Nu-1 stiam! Si pen tru asta mai dau doua sticle de vin. Dar trebuie sa le apropii tu, batr\u00e2ne, ca sunt sontorog.
\n\u2013 Nichita, zic, pentru ca mi-ai validat criteriul, dau eu cinci sticle de vin.
\n\u00cen clipa aceea am realizat ca banii mei erau \u00eenchisi de patru ore \u00een gentuta din bodeguta, agatata de spa tarul unui scaun.
\nM-am facut alb de emotie si am alergat sa-mi re cuperez averea. \u00cen c\u00e2rciuma nu mai erau prietenii mei, plecasera suparati pe mine, dar nu definitiv. L-am \u00eentrebat pe barman daca a gasit geanta. Nu o gasise, nu o vazuse. Am cerut permisiunea sa sun la prieteni. Toti s-au jurat ca nu stiu nimic de spre geanta. Atunci, dezolat, am scos din buzunar ultimii bani si am cerut un pahar cu vin. M-am urcat pe scaunul de bar si cu vinul \u00een fata am derulat filmul \u00eent\u00e2lnirii cu Nichita: am baut cu el de ziua lui Misu, mi-a botezat spectacolul, am tinut cu el \u201eKamadeva\u201c, mi-a validat criteriul… pierderea banilor era un pret prea mic pen tru sentimentul conectarii la cosmos pe care numai spiritele alese \u00eel ating.
\n\u2013 Asa a fost sa fie, am zis \u00een g\u00e2ndul meu, ca o \u00eenchinare. Am ridicat paharul cu vin si l-am dat peste cap. Atunci ochii mei s-au oprit pe geanta agatata \u00een cuierul pom, \u00eentr-un colt al barului, aruncata acolo ca un lucru inutil, fara valoare. Am ramas pe scaun si am cerut \u00eenca un pahar cu vin. Ma uitam la geanta: mi se parea jalnica si \u00eenstrai nata. Am baut vinul p\u00e2na la jumatate, m-am \u00eendreptat \u00eencet spre ea, am desprins-o din cuier, am c\u00e2ntarit-o \u00een m\u00e2na \u2013 mi s-a parut mai usoara. M-am urcat din nou pe scaun, am asezat-o pe ge nunchi si mi-am furisat \u00eencet m\u00e2na sa-i pipai interi orul. Am simtit un val de caldura la atingerea teancului intact, o usurare imensa, dar \u00een aceeasi clipa mi-a cazut o umbra pe suflet pe care o simt si astazi: mi-am dat seama ca, de fapt, sunt iremediabil un biet pam\u00e2ntean, nu sunt eu cel ales sa stau alaturi de marile spirite conectate: in tristetia hilaris, in hilaritate tristis, r\u00e2su’-pl\u00e2nsu’ lui Nichita.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u00cemi amintesc \u00eent\u00e2lnirea mea cu Nichita Stanescu, \u00een vremea c\u00e2nd puneam la cale \u00eempreuna un spectacol cu poezia lui la teatrul din Ploiesti. Era ultimul ianuarie al vietii sale, \u00een sf\u00e2nta zi de 15, \u00een care s-a nascut cel care a fost \u00een mod miraculos si parintele, si copilul limbii rom\u00e2ne: pentru ca din limba… Cite\u0219te mai mult »Frunza verde de albastru<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-11399","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":2595,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11399","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11399"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11399\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11399"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11399"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11399"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}