{"id":11373,"date":"2012-04-05T14:16:55","date_gmt":"2012-04-05T12:16:55","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11373"},"modified":"2012-04-05T14:17:08","modified_gmt":"2012-04-05T12:17:08","slug":"%e2%80%9edimineata-ma-trezeam-mai-devreme-sa-plang%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/%e2%80%9edimineata-ma-trezeam-mai-devreme-sa-plang%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"\u201eDimineata ma trezeam mai devreme, sa plang\u201c"},"content":{"rendered":"

\u201eDe ce pl\u00e2ngeai?\u201c, \u00eel \u00eentreb. <\/strong>
\n\u201eDe dorul mamei.\u201c<\/strong><\/p>\n

Era \u00eenalt de doi metri. Sportiv de performanta. Student. Parintii \u00eel trimisesera \u00een vacanta la mine. Plecasem de multi ani din Rom\u00e2nia. Ramasesem prieteni. Stateam acum pe o banca pe malul Rinului. Vacanta lui se apropia de sf\u00e2rsit. Vorbeam de una, de alta. El \u00eesi aducea aminte de copilarie. O petrecuse cu tatal si cu fratele lui \u00een Rom\u00e2nia. Mama plecase cu un contract \u00een strainatate. La \u00eenceput planuise sa ram\u00e2na un an. Apoi de la unul, s-au facut mai multi. Se vedeau pe furate. Un mic concediu, un drum spre Rom\u00e2nia al mamei de Sarbatori, un drum al celor ramasi acasa, \u00een vacanta de vara. Familia a prosperat. S-a realizat frumos financiar. Doar ca la plecarea mamei lunganul de l\u00e2nga mine de-abia \u00eemplinise cinci ani. Si, asa cum \u00eemi marturiseste acum, dimineata, \u00eenainte de a se duce la scoala, statea o ora cu capul cufundat \u00een perne, sa pl\u00e2nga de dorul mamei.
\nAceasta amintire mi-a fost evocata de o scrisoare pe care o publica pe Facebook o emigranta din Italia. Le scrie copiilor ei. I-a lasat pe micuti \u00een tara.
\nSi-acum sunt la majorat. Crescuti de bunici. Tonul scrisorii e optimist. Mama le multumeste copiilor ca s-au purtat excelent. Nu i-au creat probleme. Au fost cuminti, linistiti. S-au retras de la scoala ca sa munceasca. Si-au c\u00e2stigat existenta. Si-acum, baiatul cel mare pleaca sa caute de lucru in Anglia. Acesta este scopul scrisorii de pe Facebook. Sa-i ureze baiatului succes si drum bun. Acum, c\u00e2nd familia se risipeste total. Mama este \u00een Italia, baiatul va fi la Londra si fata ram\u00e2ne \u00een Rom\u00e2nia. C\u00e2nd si cum se vor mai vedea? Odata pe an? La doi ani odata? Daca vor c\u00e2stiga bine, vor avea un surplus, ca sa poata plati mai des companiile aeriene. Deci, sa munceasca cu s\u00e2rg! Merita sa aduni bani pentru asta.<\/p>\n

Sociologii spun ca lumea va fi salvata moral daca va reusi sa se reaxeze pe simtul comunitar. Care, \u00een ultimele decenii e \u00een pericol. Nu stiu c\u00e2t bine ne aduce globalizarea. Dar, \u00een mod cert, familia se distruge. \u00cen vocabularul emigrantilor de prin anii \u201860-\u201970 aparusera niste sintagme ad-hoc. \u201eCopiii de h\u00e2rtie\u201c erau copiii ramasi \u00een tara, pe care parintii lor \u00eei stiau doar din fotografii. La \u00eent\u00e2lnirile din vacante, se pierdeau unii \u00een fata celorlalti. Copiii, pentru ca acei \u201estraini\u201c vroia sa se impuna \u00eentr-un fel sau altul lor, ceea ce lor le st\u00e2rnea \u00eempotrivirea. Parintii, fiindca li se parea ca nu sunt copiii la \u00eenaltimea asteptarilor lor. Mai exista \u00een vocabularul emigrantilor de acum c\u00e2teva decenii si sintagma \u201enevasta din vest\u201c. Asta ca sa poata fi deosebita de nevasta ramasa acasa, cu care barbatul se \u00eent\u00e2lnea doar de c\u00e2teva ori pe an \u2013 doi straini sub acelasi acoperis.
\n\u00cen zilele noastre ne tine aproape tehnologia. Stam \u00een fata ecranului, apasam pe butoane si ne apare \u00een fata ochilor cel de-acasa. Imaginea e artificiala si are darul parca sa te tina confuz, miscarile mult doritilor sunt abrupte, nefiresti, \u00eencetinite si trunchiate, glasul e sincopat. Dar ne vedem. Vorbim. Suntem, vasazica aproape. Daca, doamne fereste, ne intra un virus \u00een computer, daca se instaleaza vreo pana de curent, ,,s-a dus\u201c bucuria. Sau ura. Fiindca ne iubim si ne certam cu micul ecran. I-am auzit pe unii odata \u00eenjur\u00e2ndu-se ca la usa cortului pe Messenger, pentru niste fleacuri, ceea ce te duce la concluzia ca, chiar daca tehnologia evolueaza odata cu globalizarea, omul ram\u00e2ne pe loc daca s-a nascut \u00een mocirla.
\nComunicam totusi. \u00cenvatam sa apasam pe butoane. Si \u00eenvatam sa traim departe unii de altii. Ceva se c\u00e2stiga. Ceva se pierde. Ne butonam cu cei cu care suntem de-un neam. \u00cenvatam sa traim \u00een marile metropole, \u00een cartierele de emigranti, unde \u00eent\u00e2lnesti pe acelasi palier toate rasele si toate religiile. Exista \u00een tara sintagma \u201ecopil de bloc\u201c. Generatia care a crescut \u00een cartierele nou construite \u00een anii socialismului avea \u00eentr-adevar trasaturi comune. Sintagma era nascuta pe terenul realitatii. Nu stiu cum se vor numi copiii crescuti \u00een cartierele de emigranti. Nu am \u00eent\u00e2lnit \u00eenca sintagma care sa-i defineasca, desi, \u00een mod cert, exista o realitate pe care ea s-ar putea cladi.<\/p>\n

\u00cen Grecia, din mosi-stramosi exista obiceiul de-a se construi casele pe trei paliere. Jos se facea casa pentru parinti. Ei trebuia sa fie protejati, salutati de cum intrai pe usa, \u00eentrebati de sanatate \u00eenainte de-a te vedea cu nevasta sau cu barbatul. Ei nu trebuia sa fie fortati sa urce scarile, trebuia sa le fie comod sa iasa \u00een gradina sau la poarta din strada. Pe al doilea palier se aseza familia propriu-zisa. Si sus era locuinta copiilor. Cu trecerea anilor, generatiile schimbau palierele. La moartea batr\u00e2nilor, cei de deasupra lor coborau un palier si le luau locul. Coborau si copiii, \u00een spatiul parintilor, deveniti acum la r\u00e2ndul lor maturi. Si generatia cea mai noua ocupa spatiul de sus. Declarat sau nu, constient sau inconstient, orice grec din lume viseaza, oriunde s-ar afla el pe glob, la o asemenea casa. Familia reunita a ramas \u00eensa vis. Un vis pe care epoca moderna l-a facut harcea-parcea.<\/p>\n

M-am g\u00e2ndit la acest lucru dupa o razmerita pe care o organizasera studentii \u00een campusul universitar \u00een care lucram. O m\u00e2ndrete de campus, care \u00eenghitise un buget care avea darul sa te \u00eenspaim\u00e2nte si fusese g\u00e2ndit pentru vreo zece mii de studenti. Doar ca ei, dracii, refuzau sa mai traiasca \u00een campus. Se simteau, dupa spusele lor, rupti de viata adevarata, rupti din sirul succesiunii generatiilor, rupti de viata sociala \u00een toata varietatea ei. Se vedeau \u00eentre ei doar oameni apartin\u00e2nd aceluiasi esantion de v\u00e2rsta, m\u00e2nati de acolo-colo \u00een programe prestabilite. Nu aveau sansa unei alegeri libere, nu se puteau bucura de frumusetea gestului gratuit, nu interferau cu alte generatii, rupti de problematica sociala a comunitatii de la c\u00e2tiva kilometri distanta. Asa ca \u00eesi \u00eenchiriau camere prin oras, pe la mansarde, se bucurau c\u00e2nd aveau de a face cu c\u00e2te o baba ca gazda, \u201eparca-i bunica\u201c spuneau.
\nLe-am luat apararea, fiindca nu am avut nici o problema sa-i \u00eenteleg. Asa cum l-am \u00eenteles pe studentul \u00eenalt de doi metri care \u00eemi povestea \u00eentr-o vara pe malul Rinului ca se trezea dimineata mai devreme \u00een copilarie, ca sa aiba timp sa pl\u00e2nga de dorul mamei. Poate ca e ceva \u00een noi care nu se poate cumpara si nu se poate vinde. Un element care ne mai face \u00eenca, pe ici, pe colo, puternici si rezistenti, tocmai fiindca mai pl\u00e2ngem de dorul mamei.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eDe ce pl\u00e2ngeai?\u201c, \u00eel \u00eentreb. \u201eDe dorul mamei.\u201c Era \u00eenalt de doi metri. Sportiv de performanta. Student. Parintii \u00eel trimisesera \u00een vacanta la mine. Plecasem de multi ani din Rom\u00e2nia. Ramasesem prieteni. Stateam acum pe o banca pe malul Rinului. Vacanta lui se apropia de sf\u00e2rsit. Vorbeam de una, de alta. El \u00eesi aducea aminte… Cite\u0219te mai mult »\u201eDimineata ma trezeam mai devreme, sa plang\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2386,7540],"class_list":["post-11373","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-emigranti-romani","tag-romani-in-diaspora"],"views":3954,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11373","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11373"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11373\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11373"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11373"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11373"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}