{"id":11294,"date":"2012-03-29T14:08:37","date_gmt":"2012-03-29T12:08:37","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11294"},"modified":"2012-03-29T14:09:52","modified_gmt":"2012-03-29T12:09:52","slug":"mare-pacat","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/mare-pacat\/","title":{"rendered":"Mare pacat!"},"content":{"rendered":"

YURI BOTNARI in dialog cu ION BOGDAN STEFANESCU<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

Yuri Botnari, dirijorul pe care Orchestra Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c si-l doreste mai des la pupitru. Eleganta, claritatea si sugestia gestului sau dirijoral, modalitatea de lucru, de abordare a muzicii au facut ca orchestra sa sune asemenea marilor ansambluri ale lumii.<\/strong><\/em><\/p>\n

Concertele din 16 si 17 februarie 2012 ale stagiunii Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c l-au avut la pupitrul orchestrei pe unul dintre cei mai valorosi dirijori rusi ai momentului, maestrul Yuri Botnari, dirijor angajat al Filarmonicii din Moscova cu un contract de exclusivitate, asemenea lui Simon Rattle la Orchestra din Berlin. Este cutuma marilor orchestre ale lumii sa accepte un sef de orchestra pe o perioada limitata, in care turneele acestor ansambluri sunt asociate cu imaginea dirijorului respectiv. Dat fiind ca se investesc foarte multi bani in campaniile de promovare, dirijorul trebuie sa agreeze ideea de a fi indisolubil legat de orchestra cu care a semnat contractul respectiv.<\/p>\n

Pentru o saptam\u00e2na, membrii orchestrei Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c s-au lasat vrajiti de personalitatea lui Yuri Botnari, un maestru al baghetei cu o stiinta muzicala si instrumentala si cu o tehnica dirijorala impecabile. Faptul ca a studiat vioara la Chisinau il indreptateste sa ceara compartimentului de coarde anumite tipuri de atac, sa sugereze anumite arcuse, determin\u00e2ndu-i astfel sa sune diferit fata de cum obisnuiau de mai bine de douazeci de ani. S-a mai int\u00e2mplat si sub bagheta altor dirijori, precum Jin Wang (violonist), Misha Katz (violoncelist) sau Christian Badea (violonist) cu care, de fiecare data, acest ansamblu de elita a reusit performante spectaculoase. C\u00e2nd compartimentul de coarde suna echilibrat, somptuos, voluptuos, plin de o energie benefica, suflatorii, la r\u00e2ndul lor, se pot sprijini relaxati pe acest suport sonor esential intr-o orchestra. Doar atunci sunetul compartimentelor de alama si lemne devine stralucitor, folosind o dinamica fara asperitati, impuritati, crispari si alte bruiaje care pot deranja o ureche avizata. Grija pentru modelarea sunetului este apanajul marilor dirijori care reusesc sa convinga orchestra prin gesturi si uneori explicatii numai in patru repetitii (c\u00e2te sunt programate pentru concertul saptam\u00e2nal).<\/p>\n

Cred ca spectatorii prezenti la acest regal muzical despre care vorbesc imi pot confirma spusele. Yuri Botnari a g\u00e2ndit programul asemenea unui regizor. A conceput un adevarat spectacol sonor prin prezentarea unor lucrari celebre ce apartin marilor compozitori rusi: \u201eO noapte pe Muntele Plesuv\u201c de Musorgski, \u201eConcertul nr. 2 pentru pian si orchestra\u201c de Rachmaninov, av\u00e2ndu-l ca solist pe Barry Duglas \u2013 unul dintre cei mai importanti pianisti din lume in momentul de fata \u2013, si Suita \u201eRomeo si Julieta\u201c de Prokofiev. Si pentru ca maestrul si-a dorit ca publicul sa plece din sala cu o senzatie de plinatate sufleteasca, eliber\u00e2ndu-l de trairile intense provocate de muzica lui Prokofiev, a ales pentru bis \u201eVisul Raymondei\u201c din baletul lui Glazunov.<\/p>\n

Repetitiile au provocat orchestrei o reala bucurie si foarta multa satisfactie. Felul maestrului Yuri Botnari de a se impune, de a sugera intentiile sale muzicale, a ridicat nivelul ansamblului nostru, macar pentru o saptam\u00e2na, la cotele marilor formatii muzicale ale lumii. De acest tip de dirijor are nevoie orchestra noastra.<\/p>\n

Mi-am intitulat articolul \u201eMare pacat!\u201c fiindca, in finalul celor patru zile de repetitii, maestrul ne-a multumit pentru daruirea si pasiunea cu care am cooperat, marturisindu-ne ca a asteptat douazeci de ani pentru a se afla, in sf\u00e2rsit, la pupitrul Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c. Se confirma o data in plus faptul ca, din pacate, noi, rom\u00e2nii, nu stim sa pretuim si sa profitam de valorea artistilor proprii, caci trebuie sa aflati ca maestrul Yuri Botnari este cetatean rom\u00e2n! Circula in toata lumea cu pasaport rom\u00e2nesc. Vorbeste foarte bine rom\u00e2neste. S-a nascut la Chisinau din mama rusoaica si tata rom\u00e2n. C\u00e2nd a trebuit, dupa ’90, sa aleaga cetatenia, a ales-o pe cea rom\u00e2na. Tot \u201eMare pacat!\u201c sunt indreptatit sa exclam si in legatura cu faptul ca, dupa aceste doua concerte de exceptie, directia Filarmonicii nu i-a adresat vreo invitatie pentru stagiunile viitoare.<\/p>\n

Maestrul Yuri Botanri dirijeaza in toata lumea, intreprinde anual turnee mondiale cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, imprima pentru marile case de discuri ale lumii, iar daca pentru palmaresul domniei sale aceasta trecere pe la pupitrul orchestrei noastre poate insemna un episod firesc, pentru noi, in schimb, permanentizarea unei asemenea colaborari ar fi fost, fara indoiala, un important pas inainte.<\/p>\n

Pentru a crea o imagine mai clara a experientei Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c cu acest dirijor si pentru a creiona portretul maestrului, am stat de vorba cu dl Yuri Botnari a doua zi dupa concert.<\/p>\n

Ion Bogdan Stefanescu: Maestre, ati prezentat publicului din Rom\u00e2nia un program rusesc suta la suta, perfect echilibrat p\u00e2na in cele mai fine detalii. Chiar si bisul a fost ales cu un scop bine conturat, acela de a induce o stare de reverie spectatorilor. As putea spune ca aveti o g\u00e2ndire de tip regizoral. Dumneavoastra realizati, de fapt, un spectacol muzical. Obisnuiti ca de fiecare data sa concepeti programele astfel pentru a obtine impactul dorit asupra publicului?<\/em><\/strong><\/p>\n

Yuri Botnari:<\/strong> E foarte simplu. Daca sala ar fi pe jumatate goala, muzicienii ar c\u00e2nta diferit, cu o stare de formalitate. Pentru mine, muzica clasica va exista intotdeauna, pentru ca orice lucrare care a dainuit timpului contine un semnal divin, iar noi, interpretii, suntem niste conductori ai acestui semnal. Pentru ca spectacolul muzical sa se realizeze, e nevoie de trei conditii: de o orchestra buna, cu un dirijor pe masura, de o sala cu acustica buna si de spectatori. Toate cele trei componente sunt esentiale. In plus, scoala noastra de dirijat, adica a maestrului Simonov, cere ca gesturile dirijorale sa fie foarte sugestive si expresive, sa sculpteze sunetul. Spre exemplu, prin gest se pot sugera v\u00e2rsta Julietei, inocenta ei, exuberanta etc. concomitent cu faptul ca trebuie sa dictezi si tempoul.<\/p>\n

Ion Bogdan Stefanescu: Care e secretul transmiterii prin bagheta a ceea ce simtiti?<\/em><\/strong><\/p>\n

Yuri Botnari:<\/strong> Haideti sa ne aducem aminte cum a aparut aceasta profesie de dirijor. La inceput, exista o persoana in fata orchestrei care batea cu un baston ritmul in podea, dar zgomotul produs mai mult incurca, astfel ca, dupa o vreme, s-a hotar\u00e2t sa nu se mai atinga podeaua. Asa s-a ajuns la bagheta si la dirijatul propriu-zis. Dirijatul, asemenea instrumentelor, a evoluat foarte mult in secolul precedent. Daca nu stap\u00e2nesti foarte bine gestica, nu poti realiza comunicarea cu orchestra, ba mai mult, se instaleaza o anumita rezistenta din partea instrumentistilor. De fapt, acest conflict intre orchestra si dirijor exista dintotdeauna, fiindca orchestrantii considera ca pot c\u00e2nta si singuri. Doar in anumite momente au nevoie, de fapt, de cineva care sa-i echilibreze.<\/p>\n

I.B.S.: Dar un dirijor cum trebuie sa priveasca orchestra?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Ca pe propriul instrument prin care se exprima. Acesta este apanajul dirijorilor de inalta clasa.<\/p>\n

I.B.S.: Pentru noi ati fost, chiar din primul moment, dirijorul de care avem nevoie. Am petrecut o saptam\u00e2na intr-o atmosfera ideala, pe care dumneavoastra ati creat-o.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Si eu am avut aceeasi senzatie. Mi-a placut foarte mult orchestra. Ii sunt recunoscator d-lui Rozhdestvenski, care mi-a recomandat aceasta orchestra ca fiind foarte buna.<\/p>\n

I.B.S.: Dumneavoastra ati ales programul?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Am prezentat directorului artistic patru programe, iar acesta a fost preferat. Toate programele erau concepute mai ales cu g\u00e2ndul la public, deci aveau aceasta nota de spectaculozitate.<\/p>\n

I.B.S.: Se int\u00e2mpla ca in aceste scenarii sonore sa introduceti si muzica contemporana?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Consider ca este sarcina noastra. Cred ca dirijorul este obligat sa promoveze muzica contemporana. Eu o fac cu obstinatie si la Moscova, si in turneele prin lume. Chiar si la Festivalul \u201eEnescu\u201c am interpretat cu Orchestra Salii Mari a Conservatorului din Moscova \u2013 o orchestra de tineri, dar profesionisti \u2013, lucrari de Tiberiu Olah, Dumitru Capoianu si Rachmaninov, iar programul a fost foarte bine primit de catre public.<\/p>\n

I.B.S.: P\u00e2na la ce v\u00e2rsta sunt acceptati acesti tineri in orchestra de tineret?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Sunt studenti in anul V. C\u00e2nd termina Conservatorul, pleaca din orchestra. Sunt 260 de studenti numai la coarde, iar eu am nevoie doar de 60, asa ca am de unde sa aleg. Societatea Rusa de Muzica plateste profesorii si studentii pentru fiecare concert, motiv pentru care se sta la coada. E o competitie acerba sa intri in aceasta orchestra. Din pacate nu ma mai pot ocupa de ea, fiindca am un program foarte aglomerat cu Filarmonica.<\/p>\n

I.B.S.: Dar nu e dificil sa formezi un ansamblu cu asemenea pretentii schimb\u00e2ndu-i, practic, anual, componenta?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Sigur ca e complicat, dar nu se schimba radical. Sefii de partida sunt permanenti. Mai ales la suflatori, sefii isi alcatuiesc partida din studentii lor.<\/p>\n

I.B.S.: Adica sefii de partida sunt profesorii tinerilor<\/em>?<\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Intocmai. Sefii de partida sunt profesori si solistii orchestrei. Unii dintre ei activeaza ca prim instrumentisti si in alte orchestre.<\/p>\n

I.B.S.: Asadar, acesti tineri sunt continuu supravegheati de muzicieni cu experienta.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Este esential.<\/p>\n

I.B.S.: Astfel, aceasta orchestra de tineret devine practic un laborator in care acesti tineri se formeaza pentru orchestrele mari.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Bineinteles. In timp ce la Conservator fiecare student trebuie sa c\u00e2nte in orchestra in doua concerte pe an, cu aceasta orchestra au ocazia sa c\u00e2nte de cel putin paisprezece ori pe an. C\u00e2nd fiica mea a terminat Conservatorul, avea deja un repertoriu orchestral fantastic.<\/p>\n

I.B.S.: Cum este scoala de dirijat a domnului Simonov? Cum se ajunge la aceasta expresivitate a gestului, la aceasta eleganta si naturalete a miscarii m\u00e2inilor?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Nu se studiaza anumite gesturi. Secretul consta in conceptia ca sunetul se afla la v\u00e2rful baghetei. Daca nu exista unitate intre v\u00e2rful baghetei si sunet inseamna ca tu ca dirijor nu faci ceva bine. Nu orchestra e de vina. Abia dupa patru-cinci ani de studiu incepi sa constientizezi si, in cele din urma, reusesti sa m\u00e2nuiesti sunetul cu v\u00e2rful baghetei. De la acest stadiu incepi sa adaugi ceea ce tine de personalitatea ta. Nu poti sa-l imiti pe Simonov. Spre exemplu, eu am o cu totul alta conformatie corporala fata de domnul Simonov si s-ar putea ca gesturile pe care le foloseste d\u00e2nsul sa arate ridicol la mine.<\/p>\n

I.B.S.: Sa sune fals…<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Intocmai. Publicul si orchestra vor simti imediat. Gestul trebuie sa fie c\u00e2t mai natural, sa-ti apartina. Marea problema a dirijatului insa este Auftakt-ul (pregatirea timpului tare). Majoritatea considera Auftakt-ul ca pe un inceput, apoi bat, pur si simplu masura, dar nu este asa deloc. De la inceputul p\u00e2na la sf\u00e2rsitul lucrarii, totul este Auftakt. Numai in felul acesta poti asigura fluenta muzicii.<\/p>\n

I.B.S.: Am remarcat faptul ca in Suita \u201eRomeo si Julieata\u201c toate tablourile au fost inlantuite doar prin pauze de expresie. Practic, fluxul muzical era continuu. Acest tip de a aborda muzica e foarte dificil, at\u00e2t pentru dirijor c\u00e2t si pentru orchestra. Datorita acestui Auftakt continuu nu mai exista momente de respiro. Atentia orchestrei este intinsa la maximum, iar tehnica dirijorala trebuie se fie perfecta pentru a sugera rapid, de la un tablou la altul, tempo-ul potrivit.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Am simtit aceasta oboseala a orchestrei in al doilea concert. Practic vorbim de patruzeci si cinci de minute de muzica fara pauza. Scoala de dirijat a domnului Simonov formeaza dirijori care comunica cu orchestra fara cuvinte.<\/p>\n

I.B.S.: Am c\u00e2ntat cu domnul Rozhdestvenski si pot sa depun marturie ca nu a scos niciun cuv\u00e2nt in timpul repetitiilor. Totul a fost controlat prin gest. M\u00e2inile lui vorbeau. Acelasi lucru s-a int\u00e2mplat si cu Seiji Osawa. Era un adevarat magician al sunetului.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>La Rozhdestvenski scoala e mai schematica. Am fost trei ani asistentul lui si am obtinut si cea de-a doua diploma de doctor cu d\u00e2nsul. Foloseste anumite scheme pentru ca timpul sau de repetitie e foarte liminat. Dirijeaza enorm in toata lumea si nu poate sa riste cu un tip de dirijat expresiv, care sa creeze imagini.<\/p>\n

I.B.S.: De ce credeti ca are nevoie Orchestra Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c pentru a ajunge in elita orchestrelor mondiale?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>De bani. Daca muzicienii ar fi bine remunerati, nu ar mai alerga dupa \u201eciubucuri\u201c. S-ar stradui sa aiba nivelul ideal pentru ansamblul din care fac parte. Muzicienii nu vor fi niciodata niste oameni bogati, dar nu trebuie sa fie nevoiti sa se g\u00e2ndeasca la ziua de m\u00e2ine. Cu un salariu de patru mii de euro pe luna, nivelul orchestrei ar creste exponential.<\/p>\n

I.B.S.: La nivelul la care ati gasit ansamblul nostru, cam de c\u00e2te repetitii ati avea nevoie pentru a realiza un concert conform pretentiilor dumneavoastra?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Cred ca zece sau douazeci de repetitii pentru un concert nu ar ajuta cu nimic. Intr-o orchestra exista patru-cinci straturi. Trebuie sa existe repetitii pe partide, dar apoi sa fie puse in relatie. Daca repeta compartimentul lemnelor, al alamurilor si al coardelor separat, toate acestea trei vor ajunge la adevarul lor, dar cine are dreptate? Trebuie sa existe o unitate. Spre exemplu, in finalul piesei lui Musorgski am dat atacul pentru pizzicato-ul de la contrabas, care inchidea practic nota tinuta de la suflatori, iar ei au reactionat impreuna, dar mult mai t\u00e2rziu. Aceasta pentru ca au fost obisnuiti sa isi asume functia dirijorului. Nu au incredere in dirijor. Aceasta mentalitate nu se schimba nici in douazeci de repetitii. E nevoie de timp. C\u00e2nd exista o incredere deplina a orchestrei in dirijor, se realizeaza un impact fantastic la public. Cei din sala incep sa respire odata cu orchestra. Daca, pe verticala, totul este perfect impreuna, ceea ce presupune ca orchestrantii sa c\u00e2nte dupa v\u00e2rful baghetei si nu dupa ce aud \u2013 fiindca sunetul ajunge la ei in mod diferit, in functie de locul pe care il ocupa in orchestra \u2013, atunci efectul muzicii devine miraculos. Trebuie sa existe aceasta disciplina in interpretare. Orchestrele germane urmaresc cu cerbicie acest lucru.<\/p>\n

I.B.S.: Va simtiti mai bine cu o orchestra germana dec\u00e2t cu una ruseasca?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Nicidecum. Prefer orchestra ruseasca.<\/p>\n

I.B.S.: Acum multi ani, intr-una dintre editiile Festivalului \u201eGeorge Enescu\u201c, am avut ocazia sa ascult orchestra din Sankt Petersburg cu Temirkanov. Am declarat atunci ca pentru prima data am ascultat o orchestra formata numai din muzicieni talentati. A fost realmente coplesitor. Orchestrele germane sunt perfecte din punct de vedere tehnic, dar, de multe ori, aceasta perfectiune produce o senzatie glaciala.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Intr-adevar, orchestrele rusesti au suflet. Se remarca prin trairea cu care produc sunetul, muzica.<\/p>\n

I.B.S.: De ce sunt at\u00e2t de multi dirijori rusi?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Sunt doua Conservatoare mari care au si sectie de dirijat. Fiecare student dirijeaza o data pe saptam\u00e2na orchestra Conservatorului respectiv.<\/p>\n

I.B.S.: Exact acelasi lucru mi-a spus maestrul Ludovic Bacs, care a studiat la Moscova. Si d\u00e2nsul a fost aruncat in arena cu lei inca din primul an de studiu.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>In anul V deja trebuie sa dirijezi opera si program simfonic.<\/p>\n

I.B.S.: La noi, p\u00e2na in anul V inclusiv, dirijezi un pian sau un CD player.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Nu e deloc corect. E obligatoriu sa dirijezi oameni, chiar de la inceput. Un ansamblu c\u00e2t de restr\u00e2ns, dar viu, pentru ca raspunsul pe care il primesti la impulsul gestual e complet diferit de un suport audio. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, daca studentul are ghinionul sa dirijeze o orchestra proasta, reflexele lui se formeaza gresit si toata viata va dirija prost. Trebuie sa ajungi sa dirijezi cu v\u00e2rful baghetei, sa simti sunetul prin v\u00e2rful baghetei. Daca ajungi sa-ti asumi aceasta idee, chiar si intr-o singura repetitie poti realiza lucruri incredibile, bineinteles daca orchestra este buna. Orchestra din Moscova este o orchestra care c\u00e2nta dupa bagheta dirijorului. Foarte multe orchestre din Europa nu pot acest lucru.<\/p>\n

I.B.S.: Dar sunt si multi dirijori in cazul carora e mai bine c\u00e2nd orchestra nu reactioneaza la impulsul baghetei.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Sunt foarte multi si asta pentru ca exista mult mai multi dirijori dec\u00e2t orchestre. Chiar si la Berlin se int\u00e2mpla ca orchestra sa c\u00e2nte asa cum stie si ies concerte bune. Eu urmaresc saptam\u00e2nal evolutia lor, fiindca sunt abonat la sistemul digital pe care l-au creat pe internet. Singurul din lume.<\/p>\n

I.B.S.: Ideea e fantastica.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Aceasta va ridica foarte mult prestigiul muzicii. Ar fi grozav daca sistemul digital de transmitere a concertelor in timp real pe internet ar fi introdus si la Ateneu.<\/p>\n

I.B.S.: Pentru noi pare a fi de domeniul stiintifico-fantastic. Nu suntem in stare sa introducem un sistem de cumparare a biletelor prin internet. Ba mai mult, nu exista posibilitatea sa cumperi bilete de la casa de bilete cu card. Trebuie sa platesti cu bani gheata. E ridicol.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> E foarte grav daca se int\u00e2mpla asa. Am vazut ceea ce s-a filmat cu camerele Ateneului si e penibil. Imaginea e complet incetosata. E rusine. Chiar si camera mea video are o calitate mai buna.<\/p>\n

I.B.S.: De ce nu ati ramas violonist?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Pentru ca, intre timp, am devenit chitarist. Am terminat sectia de vioara la Chisinau si urma sa plec la Moscova pentru a aprofunda studiile, numai ca inca din timpul ultimilor doi ani de scoala am fost acaparat de chitara.<\/p>\n

I.B.S.: Chitara clasica.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Nicidecum, rock! Eram foarte virtuoz. C\u00e2ntam chiar si \u201eZborul carabusului\u201c. Am alcatuit un grup rock cu care am luat toate premiile nationale. Bineinteles ca am ajuns si la un conflict cu Comsomolul si a trebuit sa renunt, ca sa nu fiu inchis. Ma acuzau de \u201einfluente ale capitalismului in putrefactie\u201c. Astfel ca am inceput sa scriu muzica pentru Orchestra Radio.<\/p>\n

I.B.S.: Compozitii personale sau orchestratii?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Si una si alta.<\/p>\n

I.B.S.: Ce fel de muzica?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>La inceput, muzica de estrada, usoara, apoi jazz. C\u00e2nd trebuia inregistrata aceasta muzica cu orchestra, incercam sa conduc ansamblul si asa s-a aprins in mine dorinta de a dirija. Dar mi-am dat seama ca, in loc sa-i ajut, de fapt ii cam incurcam, astfel inc\u00e2t am hotar\u00e2t sa invat meserie. Am studiat cu un dirijor foarte mare \u2013 Alterman \u2013, care in 1927 terminase Conservatorul din Leningrad. Facea parte din \u201egeneratia de aur\u201c a dirijorilor rusi. Avea deja peste saptezeci de ani c\u00e2nd am ajuns eu la el. Dupa trei ani de studiu mi-a spus ca e momentul sa plec la Leningrad, unde l-am int\u00e2lnit pe maestrul Simonov.<\/p>\n

I.B.S.: De ce vorbiti at\u00e2t de bine rom\u00e2neste?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Tatal meu era rom\u00e2n. C\u00e2nd a trebuit sa decid asupra cetateniei, am ales-o pe cea rom\u00e2na, din ’94, asa ca nu am pasaport rusesc.<\/p>\n

I.B.S.: Foarte frumos. Sunteti un rus-rom\u00e2n.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Da. Si Rachmaninov are s\u00e2nge rom\u00e2nesc.<\/p>\n

I.B.S.: Cum adica?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Stefan cel Mare a avut o fiica, Elena, care s-a casatorit cu Marele Cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare. Au avut impreuna un fiu, Dimitri. Cneazul insa a murit de t\u00e2nar si copilul ar fi putut sa devina Tar. Boierii rusi, ca sa evite acest lucru, au expulzat-o pe Elena la Uglici, in Siberia. In acest exil Elena a plecat insotita de un var al ei, Vasilii Rachmanin, nepot al lui Stefan cel Mare. Acesta, la r\u00e2ndul lui, s-a casatorit si asa a luat fiinta familia Rachmaninov.<\/p>\n

I.B.S.: Iata cum marele compozitor Sergei Rachmaninov are, de fapt, s\u00e2nge rom\u00e2nesc. Dar pentru noi e greu sa ne descurcam cu Enescu, darminte sa mai avem pretentii si asupra altora. I-am pierdut si pe Bartok si pe Ligeti. Apropo, ati dirijat Enescu?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Chiar la Festivalul \u201eGeorge Enescu\u201c, in ’98. Am dirijat \u201eSimfonia concertanta pentru violoncel si orchestra\u201c. Solist a fost un baiat de clasa a IX-a care acum e unul dintre cei mai mari violoncelisti din lume. Traieste in America. Marin Cazacu a fost realmente uimit c\u00e2nd l-a ascultat. Am imprimat cu Filarmonica din Moscova \u201eSuita I\u201c care a fost declarata cea mai buna interpretare de p\u00e2na acum a unei lucrari de Enescu. Am studiat fiecare nota. In opt repetitii am reusit aceasta performanta.<\/p>\n

 <\/p>\n

I.B.S.: E greu de dirijat Enescu?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Da. Trebuie sa trudesti indelung asupra muzicii lui. Nu e nimic de suprafata. Am impresia ca multe orchestre si ansambluri invitate in Festival sa c\u00e2nte Enescu o fac formal.<\/p>\n

I.B.S.: De ce ati asteptat douazeci de ani ca sa ajungeti sa dirijati Filarmonica \u201eGeorge Enescu\u201c?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Mi-am dorit foarte mult sa dirijez aceasta orchestra in anii ’92, ’93, dar nu am reusit. Apoi, in acea perioada a cazut Uniunea Sovietica si am vrut sa organizez o orchestra privata. P\u00e2na atunci eram inclus in sectiunea de rezerve a dirijorilor de linia int\u00e2i, principali, care faceau parte automat din nomenclatura. Nu puteai sa devii dirijor principal fara o sumedenie de aprobari, inclusiv cea a KGB-ului.<\/p>\n

I.B.S.: Iar dumneavoastra nu aveati \u201eorigine sanatoasa\u201c.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Am fost rocker in ’71, adica ma uitam spre Apus. Asadar, neav\u00e2nd orchestra proprie, puteam sa obtin doua concerte pe luna. Asta era \u201egraficul unional\u201c. Eram cincizeci de dirijori care cutreieram Uniunea Sovietica. Mi se platea vagonul de dormit, camera de hotel si 2,60 ruble pe zi diurna. Altii, din alta categorie, primeau 1,60 ruble. Pe atunci insa, o masa de pr\u00e2nz costa 40 de kopeici. Pentru ca aveam categoria superioara, primeam 90 de ruble pe concert.<\/p>\n

I.B.S.: Cine va organiza aceste concerte?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Exista o agentie pentru toata Uniunea Sovietica. Aveau o mie de angajati care lucrau numai pentru concertele de pe teritoriul tarii. Pentru strainatate era o alta agentie.<\/p>\n

I.B.S.: Si in \u201892 ati renuntat la acest sistem de promovare.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Da. Am devenit directorul unui program cultural care avea ca obiectiv un concert lunar. Asa am infiintat Orchestra Conservatorului, pastr\u00e2nd criteriile si standardele unei orchestre profesioniste. La acea vreme, cei care aveau reale calitati si erau recunoscuti in concursuri nationale si internationale plecau din tara. Tragedia a fost ca profesorii nostri au plecat in toata lumea. Au ajuns sa faca scoala in America sau Japonia. In aceasta situatie ne aflam c\u00e2nd am preluat raspunderea orchestrei si nu mai aveam timp pentru alte angajamente.<\/p>\n

I.B.S.: Si Filarmonica din Moscova?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Cu ei lucrez din 2002. Am un contract de exclusivitate.<\/p>\n

I.B.S.: Inteleg ca din ’90 p\u00e2na astazi ati fost foarte ocupat, dar ati primit vreo invitatie ca sa dirijati Filarmonica din Bucuresti?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Niciodata. Cu toate ca am venit cu orchestra de trei ori in Rom\u00e2nia. Si la Festivalul \u201eEnescu\u201c si pentru turnee prin tara.<\/p>\n

I.B.S.: Si cum ati ajuns sa dirijati orchestra noastra?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Acum ceva vreme l-am invitat eu pe domnul Mandeal sa dirijeze Filarmonica din Moscova si, printr-o intelegere de reciprocitate, urma sa fiu si eu chemat la Bucuresti. Am ajuns abia acum, c\u00e2nd constat ca domnul Mandeal nu mai e director.<\/p>\n

I.B.S.: A fost timp de douazeci de ani. Ar fi putut sa va tot invite.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>C\u00e2t? Cinstit, e foarte mult c\u00e2nd un dirijor conduce o orchestra at\u00e2ta timp. Nu e bine pentru ansamblu, pentru public. Nu e bine deloc. Se instaleaza rutina. Ca sef de orchestra, poti sa-ti doresti ca orchestra ta sa aiba un nivel c\u00e2t mai ridicat, dar dorinta nu ajunge. Daca le impui sa lucreze mai mult, atunci trebuie sa-i platesti mai mult. C\u00e2nd salariile sunt mici, orchestrantii c\u00e2nta in alte parti ca sa-si mai completeze veniturile. Nu sunt total implicati in ceea ce au de realizat in orchestra lor. E firesc. Se formeaza un cerc vicios. Conducerea unei astfel de institutii implica alcatuirea unei echipe specializate in dob\u00e2ndirea banilor. Calitatea orchestrei este proportionala cu salariile orchestrantilor.<\/p>\n

I.B.S.: Trist, dar adevarat.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Una e sa ai instrumente ieftine, vechi, neingrijite si alta sa iti permiti sa le achizitionezi de la Adams sau Muramatsu si sa iti permiti sa le mentii in stare buna.<\/p>\n

I.B.S.: V-ar placea sa fiti dirijor permanent la Filarmonica din Bucuresti? E important pentru orchestra sa lucreze cu un dirijor bun mai multe programe pe stagiune, nu doar o data la c\u00e2tiva ani.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Ce ar insemna asta?<\/p>\n

I.B.S.: Opt concerte pe stagiune, turnee, alte concerte organizate in regim privat etc.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Mi-ar placea sa fiu dirijor principal invitat, daca exista asa ceva. Contractul meu de exclusivitate se incheie in luna mai si le-am spus deja ca as vrea sa dirijez si alte orchestre. Nu s-au suparat.<\/p>\n

I.B.S.: Mi se pare nedrept sa fii limitat in felul acesta, prin contract.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Acelasi lucru se int\u00e2mpla si cu Simon Rattle la Berlin, spre exemplu. Am vrut sa-l invit la Moscova, dar p\u00e2na in 2018 are exclusivitate. Eu, impreuna cu maestrul Simonov, avem acest tip de contract pentru ca Filarmonica din Moscova pleaca foarte mult in turnee. Daca as dirija si o alta orchestra, as face concurenta celei din Moscova, si asta nu se accepta.<\/p>\n

I.B.S.: Strategie de marketing.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Da. Imaginea lui Simon Rattle este construita pe imaginea Filarmonicii din Berlin. Au devenit un brand. Se cheltuiesc enorm de multi bani pentru crearea imaginii acestei echipe. Daca ar dirija la Moscova sau la Bucuresti, s-ar realiza un eveniment, la concurenta cu cei de la Berlin. De aceea insist ca ar trebui introdus acel sistem de transmitere a concertelor pe internet. Ar aduce foarte multi bani pentru orchestra, solisti si dirijori. In felul acesta s-ar realiza o atmosfera de competitie pe piata muzicala. Deocamdata exista doar Filarmonica din Berlin si Concertgebow.<\/p>\n

I.B.S.: Dar si nivelul orchestrelor trebuie sa fie de senzatie.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Chiar daca nivelul ar fi un pic mai slab, aceasta propunere i-ar responsabiliza pe muzicieni si nivelul orchestrei ar creste, implicit, foarte rapid.<\/p>\n

I.B.S.: Se c\u00e2stiga at\u00e2t de mult cu aceste abonamente pentru concertele de pe internet?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Da, foarte mult. Sunt milioane de abonati care platesc anual 120 de euro. Acum exista televizor cu internet sau folosesti computerul si poti audia perfect concertul.<\/p>\n

I.B.S.: Faceti asa ceva la Moscova?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Da, dar nu ma ocup eu. Este proiectul Filarmonicii impreuna cu Ministerul Culturii. Eu imi spun parerea in situatiile c\u00e2nd mi se pare ca se face rabat de la calitate. Dec\u00e2t sa faci ceva rau, mai bine nu faci deloc, pentru ca realizezi o anti reclama. Daca imaginea este decalata fata de sunet sau daca se vede cu intermitente, totul e pierdut. E nevoie de cele mai performante servere, cabluri optice, camere de filmat, microfoane etc.<\/p>\n

I.B.S.: Aoleu, deja vorbiti de foarte multi bani.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>La noi, p\u00e2na acum s-au investit peste doua milioane de euro si suntem departe de finalizare. Consider ca Filarmonica \u201eGeorge Enescu\u201c trebuie sa-si aiba locul ei in ierarhia orchestrelor europene. De departe este cea mai buna orchestra din Rom\u00e2nia, dar astazi nu mai este suficient. O orchestra buna releva IQ-ul tarii respective. Banii, salariile sunt problema esentiala care trebuie rezolvata. Filarmonica din Boston are o suta de muzicieni angajati si o suta douazeci de membri care alcatuiesc personal administrativ, implicat in str\u00e2ngerea de fonduri. E nevoie de profesionisti pentru a aduce bani institutiei. Spre exemplu, fata mea a terminat Conservatorul din Moscova, dar a plecat in America unde si-a finalizat studiile pentru specialitatea \u201efoundraiser\u201c. Adica acum stie cum sa aduca bani pentru o orchestra. Vrem sa infiintam o fundatie in America, prin care sa str\u00e2ngem bani de la cei care platesc impozite, pe care sa-i folosim pentru proiectele noastre.<\/p>\n

I.B.S.: Asta presupune ca cei care dau bani fundatiei sa nu mai plateasca impozit la stat.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Da. Se poate ajunge sa fie scutiti de impozit chiar si 100%. Depinde de c\u00e2ti bani investesc in proiectele fundatiei. Cred ca si in Rom\u00e2nia aceasta este singura iesire din situatia actuala. Mai devreme sau mai t\u00e2rziu, statul nu va mai subventiona cultura. Societatea va trebui sa sustina cultura. Aceasta schimbare va fi momentul cel mai dureros.<\/p>\n

I.B.S.: E clar ca acesta este drumul. Depinde de fiecare c\u00e2t de repede se misca.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Sigur. In Spania, spre exemplu, unde concertele erau finantate de stat, iar un impresar putea organiza trei sute de concerte pe an, s-a ajuns acum la doar sapte. E dramatic. Opera din Barcelona s-a inchis de cur\u00e2nd. Nu mai sunt bani. Sta in puterile noastre sa gasim solutii pentru a continua.<\/p>\n

I.B.S.: In conditiile acestea, mai faceti inca turnee cu Orchestra din Moscova?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Deocamdata, da. Avem impresari peste tot. Anul trecut am avut cinci turnee mari. Am c\u00e2ntat chiar si Concertul de Anul Nou in China. Vor sa treaca la traditia europeana. Ne-au impus un colectiv de minimum o suta douazeci de persoane, pentru ca sala in care c\u00e2ntam avea unsprezece mii de locuri.<\/p>\n

I.B.S.: Mamma mia! Ati c\u00e2ntat amplificati?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Da. Imaginati-va o scena de saptezeci de metri, foarte inalta, cu toate amplificatoarele la baza scenei. Cred ca cei care au stat in primele r\u00e2nduri au iesit de la concert complet striviti de puterea sunetului.<\/p>\n

I.B.S.: S-au ingalbenit.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Ma intreb de ce nu investesc intr-o sonorizare de secolul XXI. Un bilet la acest concert costa de la patru sute de dolari in sus. Compania care ne-a invitat se ocupa numai de acest concert. Sunt vreo patruzeci de persoane.<\/p>\n

I.B.S.: Nu-i intereseaza, daca merge si asa. La unsprezece mii de bilete v\u00e2ndute cei patruzeci sunt oameni facuti.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Exact. Nu au nevoie sa organizeze mai mult. Anul trecut a fost un an jubiliar pentru noi: orchestra a implinit saizeci de ani, eu la fel, iar maestrul Simonov, saptezeci. Am c\u00e2ntat in toata lumea si am realizat foarte multe imprimari.<\/p>\n

I.B.S.: Interesant, la jubileul Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c am produs un CD cu inregistrari mediocre din punct de vedere tehnic, care s-a v\u00e2ndut impreuna cu un ziar local. Acesta a fost marketingul nostru.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Mare pacat!<\/p>\n

I.B.S.: Mai devreme mi-ati pomenit de firma Muramatsu, celebra pentru constructia flautelor. De unde stiti de aceasta?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Tocmai am cumparat un flaut de aur Muramatsu pentru prim-flautistul Filarmonicii din Moscova.<\/p>\n

I.B.S.: L-a achizitionat institutia, nu?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>Nicidecum. Eu l-am cumparat si i l-am facut cadou.<\/p>\n

I.B.S.: Fantastic! Si eu am primit cadou un astfel de flaut. Ce bine ca mai exista si alti norocosi pe lume. Nu ma mai simt st\u00e2njenit.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>E foarte important sa ai un flautist de exceptie in orchestra. Il merita.<\/p>\n

I.B.S.: In urma concertelor pe care le-ati realizat acum cu orchestra noastra, ati primit o noua invitatie din partea directiei?<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.: <\/strong>C\u00e2nd am fost invitati cu orchestra noastra pentru doua concerte la Ateneu, l-am intrebat pe maestrul Simonov daca crede ca ne vor mai invita…<\/p>\n

I.B.S.: In nici un caz, au fost prea bune.<\/em><\/strong><\/p>\n

Y.B.:<\/strong> Exact acesta a fost raspunsul d\u00e2nsului. Nici eu nu am primit nici o invitatie din partea directiei Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c.<\/p>\n

I.B.<\/strong>S.: Mare pacat!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

YURI BOTNARI in dialog cu ION BOGDAN STEFANESCU     Yuri Botnari, dirijorul pe care Orchestra Filarmonicii \u201eGeorge Enescu\u201c si-l doreste mai des la pupitru. Eleganta, claritatea si sugestia gestului sau dirijoral, modalitatea de lucru, de abordare a muzicii au facut ca orchestra sa sune asemenea marilor ansambluri ale lumii. Concertele din 16 si 17… Cite\u0219te mai mult »Mare pacat!<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[7538,7537,7539],"class_list":["post-11294","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-filarmonica-george-enescu","tag-interviu-cu-yuri-botnari","tag-mari-dirijori"],"views":1909,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11294","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11294"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11294\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11294"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11294"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11294"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}