{"id":11278,"date":"2012-03-29T13:36:52","date_gmt":"2012-03-29T11:36:52","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11278"},"modified":"2012-03-29T13:37:16","modified_gmt":"2012-03-29T11:37:16","slug":"eliade-un-alt-%e2%80%9emare-esec%e2%80%9c-al-lui-adrian-marino","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eliade-un-alt-%e2%80%9emare-esec%e2%80%9c-al-lui-adrian-marino\/","title":{"rendered":"Eliade, un alt \u201emare esec\u201c al lui Adrian Marino?"},"content":{"rendered":"

Eugen Negrici, Simulacrele normalitatii,<\/em> Pitesti, Editura Paralela 45, 2011, 200 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Volumul \u201eFost-a Eliade necredincios?\u201c, publicat recent de Mircea Handoca, cuprinde si un capitol consacrat relatiilor lui Adrian Marino cu istoricul religiilor, pe care l-a vizitat prima data \u00een 1975, la Paris, \u00eempreuna cu Vasile Nicolescu, \u00eenalt functionar \u00een sistemul \u201eculturii socialiste\u201c, nu tocmai agreat \u00een epoca. La scurt timp, Marino \u00eei schita lui Eliade un portret \u00een volumul \u201eCaiete europene\u201c, aparut \u00een 1976: \u201eSfios, aproape timid, lipsit de orice morga\u2026 \u00cel simtim atasat culturii rom\u00e2ne, limbii rom\u00e2ne, \u00een care, de altfel, g\u00e2ndeste si scrie. Se discuta deschis, sincer, \u00een spirit constructiv. Este un adevarat savant rom\u00e2n, modern, poliglot, cu deschidere spre universalitate. Hermeneutica simbolurilor pe care o practica da sugestii importante si hermeneuticii ideilor literare pe care \u00eencerc sa o pun la punct chiar acum la Paris si la Cluj. L-am mai revazut \u00eenca de doua ori, la fel de discret, de afabil, de profund, serviabil, spontan, candid si deloc exorbitant, deloc \u00abgenul genial\u00bb, frenetic si cabotin, care m-a facut c\u00e2ndva sa sufar cumplit\u201c.
\nPoate ca daca n-am avea destul de proaspete \u00een minte memoriile de dincolo de morm\u00e2nt ale lui Marino, am ezita poate \u00een identificarea sursei cumplitei suferinte a lui Marino ori nu ne-ar interesa prea mult. Asa, nu ne este deloc greu si nici indiferent sa observam ca cel vizat este nimeni altul dec\u00e2t G. Calinescu. Mai edificator \u00eensa \u00een privinta umorilor, e drept nu genialoide, daca nu cumva \u00een privinta caracterului lui Marino, mi se pare faptul ca \u00eensusi cel portretizat at\u00e2t de elogios \u00een \u201eCarnete\u201c (\u00een paranteza fie spus, scriere pe alocuri, si anume prin partile esentiale, psihanalizabila, cum mi-am permis s-o calific chiar \u00een interviul pe care i-l luam la aparitia ei) avea sa cunoasca serioase modificari de imagine \u00een viziunea hermeneutului de la Cluj. Astfel, Mircea Eliade \u201enu avea nici o educatie si sensibilitate efectiv artistica. Pictura si muzica nu-i spuneau nimic\u201c. Generatia al carei lider unanim recunoscut a fost? Ei bine, culmea pentru un detractor feroce al lui Calinescu, Marino \u00eempartaseste definitia de un laconism ghilotinant a acestuia: \u201eGeneratia bombastica si Mircea Eliade, critic\u201c. A trecut o vreme si la sirul suferintelor lui Marino produse de Calinescu se adauga cele pricinuite de \u201edeloc exorbitantul\u201c Mircea Eliade. \u00cen \u201eViata unui om singur\u201c un capitol se intituleaza \u201eMarele esec:
\nG. Calinescu\u201c. Dar, se pare, si Eliade a constituit \u00een cele din urma pentru Marino tot un esec. Desi a scris o carte fundamentala despre opera acestuia, Adrian Marino pretinde ca \u00eei erau total necunoscute articolele lui prolegionare! Asta, p\u00e2na la \u00eenceputul anilor ’80, c\u00e2nd \u201esubprodusul\u201c, cum \u00eel califica el, Ioan Petru Culianu l-a rugat sa consulte colectia \u201eBunei Vestiri\u201c si sa-l informeze despre textele \u00een cauza. Socul lecturii lor, dezamagirea traita l-au determinat sa regrete p\u00e2na si faptul ca a scris \u201eHermeneutica lui Mircea Eliade\u201c! Mai ales ca, fatala coincidenta, chiar la data c\u00e2nd lucrarea intra \u00een atentia unei edituri pariziene, a avut un alt moment de iluminare; si-a dat seama ca marele carturar era \u201ecurtat, menajat, tolerat\u201c si folosit de autoritatile rom\u00e2nesti ca agent de influenta privind acordarea Premiului Nobel pentru Pace lui Nicolae Ceausescu. Scop \u00een care \u2013 ne informeaza dupa decenii Marino \u00een \u201eViata unui om singur\u201c \u2013 fusese \u201eexpediat\u201c la Paris si Constantin Noica! Iata, deci, un Adrian Marino nu numai din cale afara de indignat de derapajele lui Eliade, pe care le-a aflat at\u00e2t de t\u00e2rziu, \u00eenc\u00e2t a apucat sa\u2026 comita, vai, \u201eHermeneutica\u2026\u201c, ci si foarte bine informat, de vreme ce cunostea p\u00e2na si rolul ce i se rezervase profesorului rom\u00e2n de la Chicago \u00een jocul de sah propagandistic al regimului de la Bucuresti. Ca si \u00een relatia cu Calinescu, si \u00een cea cu savantul rom\u00e2n din America, Marino se descopera a fi o victima inocenta, inclusiv faptul ca din cauza lui Eliade ar fi intrat \u00een vizorul Securitatii\u2026
\nDar p\u00e2na la asemenea\u2026 iluminari, fusesera at\u00e2tea de admirat la cel care, am vazut, la data aparitiei \u201eCaietelor europene\u201c constituia pentru Marino un exemplu catalizator, asa cum reiese cu claritate si din dedicatia pe care i-o adreseaza lui Eliade pe cartea amintita. Mircea Handoca \u00eenregistreaza, \u00eentre altele, ca eseul despre Br\u00e2ncusi si alte carti ale lui Eliade au fost recenzate, \u00een zece reviste din tara, de un Marino extaziat, care a vazut \u00een autorul lor un antemergator \u00een efortul de \u201edeprovincializare a spiritului criticii rom\u00e2nesti\u201c. La aparitia, \u00een Rom\u00e2nia, a volumului \u201eContributii biobibliografice\u201c al lui Mircea Handoca, Marino \u00eei trimite lui Eliade o telegrama prin care \u00eel \u201eanunta euforic\u201c. Unele caracterizari, scrie Handoca, \u201ear putea fi considerate piruete ce cocheteaza cu protocronismul\u201c, si exemplifica cit\u00e2nd: \u201eMircea Eliade poate fi considerat, fara \u00eendoiala, chiar unul din contemporanii si chiar precursorii spiritelor celor mai avansate si militante \u00een acest domeniu, Etiemble si Ren\u00e9 Wellek \u00een literatura comparata, Kenneth Clark \u00een critica plastica\u201c. (Se pare ca la acea data, Marino nu-si daduse \u00eenca seama ca lui Eliade pictura nu-i spunea nimic\u2026) Defectele omului si scriitorului i se dezvaluie tot mai mult lui Marino pe masura ce trece timpul. Unul dintre ele e ca \u201eMircea Eliade iubea succesul, publicitatea, notorietatea. Si nu numai din egotism si egoism superior, dar si ca metoda de promovare stiintifica si literara. De unde zeci de notatii pe tema ecourilor favorabile pe care le \u00eenregistreaza peste tot: premii, omagii academice, distinctii, recompense etc.\u201c. \u00cen ce priveste atitudinea fata de Rom\u00e2nia, ne spune Marino \u00een memoriile publicate dupa cinci ani de la moarte, pe Eliade nu-l interesau dec\u00e2t succesul si publicitatea. El \u201edeclara fara nici o jena: \u00abRom\u00e2nia nu ma intereseaza dec\u00e2t daca sunt publicat\u00bb. Prima \u00eentrebare pe care mi-o punea era urmatoarea: \u00abCine a mai scris despre mine?\u00bb. Devenise o adevarata fixatie. Putin \u00eei pasa, \u00een realitate, de soarta culturii noastre. Sau, \u00een orice caz, o astfel de preocupare era cu totul secundara. \u00cemi venea sa-i spun: \u00abDar, domnule Eliade, problemele noastre reale, de esenta, sunt altele, sunt mai grave: teroarea totalitara, cenzura etc.\u00bb. Pe el \u00eel interesau doar afirmarea si publicitatea strict personala\u201c. Mai grav \u00eensa, daca ar fi sa-i acordam credit lui Marino, e ca \u201eEliade era dispus sa mearga foarte departe cu \u00abcolaborarea\u00bb sa cu regimul comunist\u201c. Fata de aceasta afirmatie, Mircea Handoca procedeaza corect reproduc\u00e2nd dedicatia lui Marino pe chiar \u201eHermeneutica\u2026\u201c oferita lui Dumitru Popescu, secretar cu probleme de propaganda al C.C. al P.C.R., omul care controla totul la acel moment \u00een cultura, arta si publicistica rom\u00e2neasca. Era anul 1980: \u201eTovarasului Dumitru Popescu, cu multe multumiri si recunostinta pentru sprijinul decisiv acordat aparitiei acestei carti \u2013 o \u00abpremiera absoluta\u00bb, cu rugamintea de a o apara \u00een continuare de loviturile joase, murdare ale odiosului Vasile Nicolescu, satrapul presei literare rom\u00e2nesti. Omagiul lui Adrian Marino\u201c.
\nLa urma urmei, nu trebuie sa-i facem o vina unui autor pentru ca i-a oferit unui lider al partidului o carte cu autograf si nici macar ca, la un moment dat, a facut o referire la Ceausescu. Conteaza continutul si tonul dedicatiei, mai ales c\u00e2nd critici o personalitate ca Mircea Eliade pentru ca nu l-ar fi interesat problemele \u201ede esenta\u201c ale Rom\u00e2niei acelei vremi, repros\u00e2ndu-i de fapt \u00een subtext ca nu ia pozitie fata de ce se \u00eent\u00e2mpla aici. Pe de alta parte, nu-mi este greu sa-mi imaginez aerul cel putin condescendent-ironic, daca nu dispretuitor, cu care Dumitru Popescu \u2013 altminteri inteligent, cultivat si bun cunoscator al psihologiei intelectualului si scriitorului rom\u00e2n \u2013 a citit \u201esubalterna\u201c dedicatie, ca sa folosesc si eu epitetul lui Andrei Plesu caracteriz\u00e2nd misivele teoreticianului ideilor literare catre Constantin Noica. Apropo, filosoful de la Paltinis va fi si el persiflat, dupa ce Marino, cucerit de originalitatea operei sale hermeneutice, \u00eei ridicase osanale.
\n\u00cen \u201eIstoria critica a literaturii rom\u00e2ne\u201c, Nicolae Manolescu observa cu acuitate: \u201eMemoriile reprezinta cea din urma sansa a lui Eliade de a se \u00eempaca cu istoria (si literara)\u201c. Sansa pe care \u2013 crede criticul \u2013 Eliade a ratat-o. Schimb\u00e2nd ceea ce e de schimbat, am putea spune ca si Adrian Marino, memorialistul din \u201eViata unui om singur\u201c, a ratat sansa de a se \u00eempaca nu cu marea istorie, dar macar cu istoria literara. C\u00e2t si cum se va resimti \u00een continuare posteritatea celor doi carturari ilustri de ceea ce-au ratat \u00een ipostaza lor de memorialisti?! Raspunsul \u00eel va da, ca de obicei, numai neiertatorul timp.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Eugen Negrici, Simulacrele normalitatii, Pitesti, Editura Paralela 45, 2011, 200 p.   Volumul \u201eFost-a Eliade necredincios?\u201c, publicat recent de Mircea Handoca, cuprinde si un capitol consacrat relatiilor lui Adrian Marino cu istoricul religiilor, pe care l-a vizitat prima data \u00een 1975, la Paris, \u00eempreuna cu Vasile Nicolescu, \u00eenalt functionar \u00een sistemul \u201eculturii socialiste\u201c, nu tocmai… Cite\u0219te mai mult »Eliade, un alt \u201emare esec\u201c al lui Adrian Marino?<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7526,7524,1625,888,7525],"class_list":["post-11278","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-caiete-europene","tag-fost-a-eliade-necredincios","tag-adrian-marino","tag-constantin-noica","tag-vasile-nicolescu"],"views":3244,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11278","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11278"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11278\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11278"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11278"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11278"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}