Puterea \u201ecombinatorie\u201c a limbajului lui L. Dimov este remarcata fie ca expresie a hazardului, fie ca expresie a rigorii. Am constatat ca, \u00een unele lecturi, modul de structurare figurativa este inexistent. \u00cen \u00eentregul sau, structurarea urmeaza fidel figuratia, stap\u00e2nitoare apar\u00e2nd hazardul si \u00eencifrarea (M. Ungheanu, \u201eLeonid Dimov \u2013 Versuri\u201c, \u00een \u201eArhipelag de semne\u201c, Bucuresti, Cartea Rom\u00e2neasca, 1975), un cvasi-control, prin enumerarea aleatorie (Petru Poanta, \u201eModalitati lirice contemporane\u201c, Cluj, Dacia, 1973). \u00cen fapt, structurarea poetica ajunge nu doar reala, dar si riguroasa, \u00een acest sens exist\u00e2nd bune constatari: \u201eConstructivismul spatial\u201c (Dan Laurentiu, \u201eSpectacol si poezie\u201c, \u00een \u201eLuceafarul\u201c, nr. 29, 1977); \u201ePoetul construieste \u2013 lucid, cu o extraordinara inventivitate \u2013 o lume fabuloasa (…) fara \u00abmetafizica\u00bb…\u201c (Mircea Iorgulescu, \u201ePoezia miraculosului\u201c, prefata la Leonid Dimov, \u201eCele mai frumoase poezii\u201c, Bucuresti, Albatros, 1980).
\nLeonid Dimov (\u201eCriteriul decisiv\u201c, \u00een \u201eSecolul XX\u201c, nr. 5, mai 1971), scriind despre cartea lui Marcel Raymond, \u201eDe la Baudelaire la suprarealism\u201c, constatase ca \u201eRaymond opune baricade marsului destructiv al suprarealismului…\u201c Apoi: \u201eCe propune Raymond? Un fel de hibridare \u00eentre suprarealism si \u00abval\u00e9rysme\u00bb (\u00abconstr\u00e2ngerile sunt necesare pentru a se opune risipirii permanente a g\u00e2ndurilor\u00bb)? Desigur, dar, poate, nu numai at\u00e2t. Raymond se g\u00e2ndeste la o sinteza absoluta care \u00eensa (noi o spunem) n-are nimic cu \u00abnoua ordine franceza\u00bb.\u201c
\nN-a dat de g\u00e2ndit aceasta delimitare, iar criticii nostri au preluat si au tot repetat termenul \u201esinteza\u201c. Ne\u00eentelegatorii, tocmai datorita sintezei, l-au taxat de inautentic, daca nu chiar de epigon, fie si \u00eentr-un fel contradictoriu: \u201eun m\u00e2nuitor de maniere\u201c; \u201epoet autentic, care recurge deliberat la o haina poetica de \u00eemprumut\u201c (M. Ungheanu, \u201eLeonid Dimov \u2013 \u00abVersuri\u00bb\u201c, \u00een \u201eArhipelag de semne\u201c, Bucuresti, Cartea Rom\u00e2neasca, 1975); \u201eCa orice autentic poet, Dimov este mult mai traditionalist dec\u00e2t pare: avangardismul sau e \u00eenselator, noul pe care-l promoveaza e de fapt o re\u00eemprospatare, o restituire. (\u2026) Noua este doar sinteza pe care ne-o propune Dimov…\u201c (Matei Calinescu, \u201ePoezie si desen\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 51, 1970); \u201earta lui Leonid Dimov tinteste catre cuprinderea globala, sintetica si unificatoare\u201c (Mircea Iorgulescu, \u201ePoezia miraculosului\u201c, prefata la Leonid Dimov \u2013 \u201eCele mai frumoase poezii\u201c, Bucuresti, Albatros, 1980); Dimov e ermetic (I. Barbu), balcanizant (Gh. Magheru), arghezian, bacovian, oniric, barochist, grav si burlesc, manierist… (Ovid S. Crohmalniceanu, \u201eInimitabilul Dimov\u201c, \u00een \u201eP\u00e2inea noastra cea de toate zilele\u201c, Bucuresti, Cartea Rom\u00e2neasca, 1981); e raportat la onirism, barochism, parnasianism, narativitate, amestec de cotidian si vis, fantezie urmuziana, suprarealista (Valeriu Cristea, \u201eCalatoriile poetului (Leonid Dimov)\u201c, \u00een \u201eModestie si orgoliu\u201c, Bucuresti, Eminescu, 1984). O concluzie tranzitorie ar fi aceasta: \u201eUn fenomen de sinteza care plaseaza lirica lui Leonid Dimov \u00een sensul post-modernismului\u201c. (Eugen Simion, \u201eGeometria visului\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 2, 1986.) Pare ca si simbolismul \u00eesi are partea sa \u00een sinteza actualizata a poeticului. \u201e\u00abRondelul rondelurilor\u00bb (e scris) \u00een tonuri simboliste\u201c (Eugen Simion, \u201eScriitori rom\u00e2ni de azi\u201c, III, Bucuresti, Cartea Rom\u00e2neasca, 1984). Poetul rom\u00e2n n-ar produce mai mult dec\u00e2t \u201eo condensare a celor mai diverse \u00eenr\u00e2uriri\u201c (Nicolae Manolescu, \u201eOnirismul bine temperat\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 36, 1991), o \u201evasta sinteza\u201c (Alex. Stefanescu, \u201eLa o noua lectura: Leonid Dimov\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 47, 1997). Si n-a parut a fi prea putin pentru o adevarata personalitate creatoare.
\nAvem, \u00een \u201eDestin cu baobab: Versuri\u201c (1966), si o explicatie realista, ideologica, istorica, pentru vizualitatea care absoarbe limbajul sonor, constituindu-se ca unic limbaj. Se-nt\u00e2mpla asa \u00eentruc\u00e2t oamenii nu pot vorbi despre ce stiu si vad. Ei nu pot dec\u00e2t sa se refugieze \u00een locuri unde vederea le este pe deplin permisa. E. Negrici (\u201eSistematica poeziei\u201c) precizeaza ca modul acesta de metamorfozare poetica e tipic societatilor totalitare. Imaginatia ajunge compensatorie \u00een raport cu coercitiile numeroase ale realului.
\n\u00cen \u201eMasivitate\u201c, alt poem din acelasi volum, locutorul-actant e identificat cu decorul (zidul), prin intermediul animalitatii fabuloase (al unui balaur). Fara o extensie narativa, descriptia nu favorizeaza imaginatia oniroida. Transpar, \u00eensa, rima structuranta, sonoritatea, arbitraritatea semantica.
\n\u00centr-o balada aproape prozaica, \u201ePoemul zorilor: Dialectica v\u00e2rstelor\u201c (1977), cu un limbaj aproape nonfigurativ, L. Dimov pastreaza scenariul, gesturile, epur\u00e2nd textul de imagini si lexic rar. Locutorul vrea sa vindece un cal alb \u201ecu grea g\u00e2nganie pe pulpa\u201c, dar e acuzat de stap\u00e2nul sp\u00e2n ca l-a ucis.
\nE \u00eengaduit \u201eVeterinarul \u00een costum\/ De noapte tulbure\u201c, ca sa-l opereze sub ochii tuturor, cei prezenti alcatuind o \u201enetrebnica cireada\u201c. Calul alb capata o voce noua. Veterinarul zboara \u00eentr-un cerdac, stap\u00e2nit de \u201espaima grea\u201c. Cur\u00e2nd e \u201estrapuns\u201c de calul \u201em\u00e2nios\u201c. Martorii \u00eenfricosati \u00eei urmaresc prabusirea, care nu-i e, cum credeau ei, cu regret, fatala.
\nLimba poetica a lui Dimov i-a retinut, intrigat, sedus pe toti criticii, unii constat\u00e2nd-o, altii calific\u00e2nd-o: \u201eo imensa mascarada verbala\u201c (Eugen Barbu, \u201eO istorie polemica…\u201c); \u201egurmand al limbajului echivoc\u201c (Marin Mincu, \u00een \u201ePoezie si generatie\u201c, Bucuresti, Eminescu, 1975); \u201eculorile savuroase ale lexicului dialectal\u201c (\u00een \u201eLitanii pentru Horia\u201c), \u201eTransfigurarea istoriei \u00een metafora este sobra…\u201c (Dana Dumitriu, \u201ePortretul artistului \u00een tinerete\u201c, despre \u201eLitanii pentru Horia\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 29, 1975); magician al limbii, \u201egeniu lingvistic\u201c (Al. Cistelecan, \u201ePoezie si livresc\u201c, Bucuresti, Cartea Rom\u00e2neasca, 1987); \u201ePoeticitatea, \u00een cazul lui, consta tocmai \u00een desfasurarea de mijloace de exprimare.\u201c (Alex. Stefanescu, \u201eLa o noua lectura: Leonid Dimov\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 47, 1997)
\nSe poate constata credinta poetica \u00eentr-o geneza ontica a limbajului. \u201ePoemul odailor: 7 poeme\u201c (1968) activeaza un limbaj ivit din fiinta. Fiecare enunt ori strofa au geneza ontica. Verbul a fi ajunge aici generic si generator.
\nLimbajului opus lumii si lui \u00eensusi \u00eei corespunde o memorie pe aceeasi masura. Una marcata de uitarea totala, ca \u00een poemul \u201e\u00cen munti\u201c, din acelasi volum.
\nFiinta care se opune amintirii, travestind-o, este ludica \u00een multiple forme, fara a ocoli jocul limbii, de felul \u201euliu de iulie\u201c (\u201eTremur: Versuri\u201c, 1966). Luntrasii pe Dunare coboara perechi, \u201eMila adun\u00e2nd, heu! din mila-n mila!\u201c (\u201eNarcis: Spectacol\u201c, 1979). Jocurile verbale \u2013 \u201e\u00een tact, intact\u201c, \u201e\u00cen munti: 7 poeme\u201c, 1968 \u2013 includ un als ob (onto)retoric, revelator prin ascunderea existentului si a limbajului.
\nPretiozitatea expresiei apare si stridenta. Pentru a privi orizontul, expresia necontemplativa devine posesiva, vorace: \u201emestecam \u00een iris orizontul\u201c (\u201eDestin cu fluturi: Versuri\u201c, 1966). Ca nimeni nu e perfect se vede dintr-o cacofonie monumentala care trece si la acest magician si muzician al limbajului: \u201esa nu se gaseasca\/ C\u00e2nd usile\u2026\u201c (\u201eVis cu cocos: Carte de vise\u201c (1969), ciclul \u201eLa capatul somnului\u201c).
\nReferinta predominant interioara nu o \u00eenlatura cu totul pe aceea exterioara, ca \u00een literatura postmodernilor. Lumea poemului (\u201e\u00cen munti: 7 poeme\u201c, 1968) e alienata: \u201eC\u00e2t de straine ginte locuiesc\/ \u00cen marele oras \u00eemparatesc.\u201c. Si face recurs, retoric, inclusiv la un discurs esopic: \u201e\u00cencearca sa le spui mai ocolit\u201c. (Vezi si, \u00een \u201eTurnul Babel\u201c: \u201eTrist cetatean, \u00een van te furisezi!\/ Sunt usile \u00eenchise, precum vezi.\u201c)
\nLimbajul poemului ajunge bine relevat. Rostirea libera e doar cea naturala. Stau \u201eLa verzi taifasuri, dimineti ramase\u201c. Rostirea se restr\u00e2nge, se obscurizeaza si se alieneaza, ca emanatie obiectuala. \u201eSi caravane ne-nsotesc cu soapte\/ \u00cen limba lor venind din miazanoapte.\u201c \u00cen relatie umana, rostirea este interzisa: \u201eSi grija ai sa nu pronunti o soapta\u201c. Sau: \u201eDoar tacere. (…\/Ar fi de ajuns o soapta mai zg\u00e2riata\/ Ca umbra muntelui sa se pravale toata\u201c.
\nRostirea impune o poetica regresiv-zoologica, imanenta cuv\u00e2ntului: \u201eCuvintele sa fie doar silabe\/ T\u00e2r\u00e2te dupa noi \u00een patru labe\u201c. Cum se observa, violenta acestei poetici sfarma limbajul. E distrusa comunicarea, nu doar semantic, dar si fizic. \u201eNu ma-ntelegi, nici nu m-auzi cum strig\u201c.
\nGrea, pretioasa, comunicarea apare masurata \u00een \u201euncii de tacere\u201c (\u201eIstoria lui Claus si a giganticei spalatorese: 7 poeme\u201c, 1968, volum din care citez si mai jos).
\n\u00cen \u201eTurnul Babel\u201c, limbajul e supus metamorfozei dinspre zoologic spre antropologic: \u201eAcum vor \u00eenvata p\u00e2na la noapte\/ Cum sa preschimbe mugetul \u00een soapte.\u201c El nu exclude \u00eensa \u00eentoarcerea, regresiunea: \u201eUrgoragal, ti-e teama, te reduci\/ La zero roz, la silabe de cuci…\u201c. Dominant ajunge limbajul anagramatic, cifrat: \u201eCocosi \u00eentinsi si zebre poligame\/ Au prins a se roti prin anagrame.\u201c Arhaizarea (inime) se potriveste \u00een cuv\u00e2nt cu inovatia (tevuite). Gramatica devine fortata firesc. Limba poeziei atrage agramaticalitatile, pluralizarea, schimbarile de gen etc. Gramatica poetica tinde spre o trans-gramaticalizare a relatiei ligvistice. Vom avea, pe l\u00e2nga semnalatele Burgundii, Iberii, Crete, Laponii, si \u201ekilometre\u201c. Enumerarea bric-\u00e0-brac face partea din stilistica cea mai vie a poetului. \u201eOstrete-nsurubate-n osii multe\/ Cilindri vineti, faruri, catapulte.\u201c Ea nu ram\u00e2ne total lipsita de precedenta, dar nici de succesorat.
\n\u00cen \u201eMistretul si pacea eterna\u201c, Sfinxul triedric e o \u00eensumare a viului (\u201ePurta cam tot ce se nascuse\u201c), folosind un limbaj concret pueril, sibilinic, thanatic (\u201esemn, din scutecele reci\/ Re\u00eempletea din limbi apuse\u201c). Totul se sparge prin rostirea, de catre eul locutor, a unei vraji. Dar nu totul se sf\u00e2rseste, p\u00e2na la epilog ni se cere sa mai ascultam \u201eC\u00e2ntecul mistretului \u00eensetat de spirit\u201c: cu vrajitori, razboinici porniti sa ucida un prunc parasit, dascali, buhe diafane, bazilisci, elevi, alung\u00e2nd eul-mistret de metal \u201eM\u00e2nat de s\u00e2nge si ur\u00e2t\u201c, (auto)magnificat (\u201eCresteam, nu-mi ajungea un drum,\/ Cu r\u00e2tul rasturnam tarlale\u201c; ajunge \u201eC\u00e2t un oras\u201e).
\nTot avutul eului locutor din \u201ePe malul Stixului\u201c (1968) e nascut din \u201efum\u201c si ajunge un limbaj vechi, hermetic: \u201e\u00eenca sa-l dezleg n-am stiut cum\/ Din rune cu inscriptii, din palii…\u201c. Cuv\u00e2ntul este (pre)existent, devreme ce sunt numite \u201efrunzisele c\u00e2nd nasc un lexic\u201c. Fiinta vorbeste mereu, limba se poate retine. \u201e\u00cen juru-ne toate povestile tac.\u201c Sintagma care \u00eencheie sonetul, \u201etacere milostiva\u201c, citata si ca moto, \u00eei apartine poetului Sorin Marculescu.
\nLimbajul thanatic sau thanatogen (\u201escrie-n scrum\u201c, cf. \u201e\u00cenca o data: Deschideri\u201c, 1972) activeaza o retorica a incomunicarii mai expresiva dec\u00e2t comunicarea.
\n\u201eLitanii pentru Horia\u201c (1975) reface culoarea locului transilvan printr-o limba bogata si energica, brutala si secreta, rafin\u00e2nd licori savante si subtile. Gasim si aici limba poetica a lui Dimov, deprinsa si de la un Arghezi, \u00een care s-au turnat si c\u00e2tiva stropi din lirismul lui Goga: \u201egraiul lin din marmura si miere\/ L-au rabufnit \u00een bulgari si-n cadere\u201c (\u201eBaiesii\u201c). Arghezian este paradisul terestru: \u201eMinunile crescute-n aur cret\/ Jaleru le-a ivit si le-a dat pret\u201c (\u201eBaiesii\u201c). \u00cen \u201eStafia\u201c, blestemul e-n tipar folcloric-arghezian: \u201eLe ram\u00e2na-n blid nimica\/ Sparge-li-s-a-n trei ciubica\/ Zara li s-ar face miedul\/ Le-ar scrumi \u00een tapa iedul.\/ Usce-ti-ar napraznic m\u00e2na,\/ Rodele caniti-ar gr\u00e2na!\u201c \u00cen \u201ePreludiu\u201c, Goga \u00eel precede pe Arghezi, \u00een discurs liric pamfletar, vaticinar, dar cliseizat: \u201e\u00cen tara lor de codri, cu lume nevoiasa\/ Doar grofii si calaii se-ng\u00e2mfa si se-ngrasa\u201c.
\nLimbajul acuzat dialectal, dar si cel cult, e cultivat pentru hermetismul imanent comunicarii rest\u00e2nse: auace, baiesi, b\u00e2ndura, boarsele, boboane, bobotaie, bodiu, borese, borzi, buholt, cahla, catarele, ceahlaii, chindie, ciubare, ciurlica, clacani, clopuit, cobolzii, darab de pita, desita, d\u00e2rdori, gada, gadis, g\u00e2rlice, glajer, golomoz, herneu, iagari, ispani, izvuc, larita, maietori, movan, nav\u00e2sca, nemesi, ol\u00e2ntar, pogan, potca, pristen, (buza) razbelita, va razmiri, ruja, (fraga) ruminie, spija, stei, steampuri, tisa, uioare, urbarii, vasari, vladna, zada, zarafi.
\n\u201eStafia\u201c are un aer puternic de text cules si numai vag prelucrat. Inventivitatea lingvistica ram\u00e2ne (era deja, volumul e, cronologic, la baza operei) extraordinara. Indexez \u00een acest scop \u201eRagaz\u201c. Expresiv \u00een grad ridicat este si \u201eTumult\u201c. Aici materia ram\u00e2ne diversa si concreta, limbajul e regional, ocultarea semnificatului apare deliberata, accent cade pe semnificantul expresiv.
\n\u201eA. B. C.\u201c (1973) reconfirma faptul ca la \u00eenceput si la sf\u00e2rsit sunt cuvintele, un logos pre-crepuscular si un ontos crepuscular, thanatic: \u201eCe vechi sunt vorbele de plus\/ Si \u00eenca n-au murit destul\u201c (\u201eLa sanius\u201c). Iata, tot aici, si finalul: \u201epieriti \u00een vorbe vechi\u201c. Iar \u00een \u201eSimetrii\u201c, din acelasi volum: \u201eG\u00e2ndeam o limba veche si baroca\u201c.
\nLimbaj si viata domestica sunt doua dintre uneltele metapoetice, sugerate \u00een primele doua versuri din \u201ePe scurt: Spectacol\u201c (1979): \u201eFiertura aburind printre ceasloave,\/ Amestec orb de sunete lingave…\u201c.
\nEvident, prin Dimov s-a impus \u00een poezie un stil auctorial si autoritar: \u201ese face simtita, dincolo de orice program, o bucurie, o jubilatie a stilului care se inventa mereu pe sine, sfid\u00e2nd (uneori cu un simplu sur\u00e2s) automatismele oricarei scriituri (daca vedem \u00een aceasta din urma un soi de suprastil, de specializare conventionala a discursului)\u201c (Matei Calinescu, \u201ePoezie si desen\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 51, 1970); \u201ec\u00e2t de pacalitor poate fi stilul lui Dimov\u201c, \u201estil usor parodic\u201c (\u00een \u201eTrisfetitele\u201c) (Eugen Simion, \u201eScriitori rom\u00e2ni de azi\u201c, III, Bucuresti, Cartea Rom\u00e2neasca, 1984); \u201eExista (…) un stil Dimov…\u201c (Eugen Simion, \u201eGeometria visului\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 2, 1986.)
\nStilistic, la Dimov, se produce o asianizare a aticismului, dar si invers, o comuniune \u00eentre scrisul extensiv si cel intensiv, artificial si natural, ambiguu si precis, abisal si ocazional.
\nReducem poezia la limbaj? Dar poezia lui Leonid Dimov? Benedetto Croce (\u201ePoezia. Introducere \u00een critica si istoria poeziei si literaturii rom\u00e2ne\u201c (1936), traducere si prefata de Serban Stati, Bucuresti, Univers, 1972, p. 325), care \u00eesi interzicea hermeneutica poeziei, raspundea afirmativ: \u201elimbajul nu este \u00abmijlocul\u00bb sau \u00abinstrumentul\u00bb, ci este poezia \u00eensasi\u201c. Sustinea \u00een felul sau o poetica lingvistica. Sa recunoastem ca identitatea dintre poezie si limbaj are logica ei. Si e usor de crezut. Exista si sustinatori ai transcendentei poemului fata de limbaj. Chiar si dintre cei care nu precizeaza fata de ce fel de limbaj si \u00een ce consta diferenta sau plusul poeziei. \u201ePoemul transcende limbajul… el este limbaj si \u00eenca ceva \u00een plus…\u201c, crede poetul, laureat al Premiului Nobel, O. Paz, citat de Mikel Dufrenne (\u201ePoeticul\u201c, cuv\u00e2nt \u00eenainte si traducere de Ion Pascadi, Bucuresti, Univers, 1971). Poemul, acela din afara propriei poetici, ar fi spus Dimov, transcende visul, chiar daca el \u00eel scria urm\u00e2nd \u201elegislatia\u201c visului.
\nAdaug aici o constatare de \u00eencheiere. Poezia ca limbaj auroral, originar (ca sa devina original), nu este o teorie recenta. Partial real, partial utopic, \u00een raport cu limbajul poetic integral, faptul n-a fost contemplat, cum s-ar crede, abia de catre Eugen Coseriu, la multi ani si \u00eenca \u00een opozitie cu teoria structuralista a deviatiei (limbajul poetic ca abatere de la cel comun). Benedetto Croce, \u00een \u201ePoezia. Introducere \u00een critica si istoria poeziei si literaturii rom\u00e2ne\u201c, stia ca \u201epoezia este \u00ablimba materna a speciei umane\u00bb\u201c; ca \u201ePoezia este limbajul \u00een fiinta lui genuina\u201c (38). Nici Albert B\u00e9guin (\u201eSufletul romantic si visul. Eseu despre romantismul german si poezia franceza\u201c, traducere si prefata de Dumitru Tepeneag, postfata de Mircea Martin, Ed. Univers, Bucuresti, 1998, p. 93) nu asteapta altceva: \u201eMisiunea poeziei este de a crea limbajul dint\u00e2i, de a restitui pe de-a-ntregul contemplarea uimita si prima prezenta a lucrurilor\u201c. Apropiat de ei ram\u00e2ne si Mikel Dufrenne (\u201ePoeticul\u201c): \u201ePoezia, daca nu luam \u00een considerare dec\u00e2t atitudinea fata de materia care-i este proprie, procedeaza la restaurarea limbajului aduc\u00e2ndu-l la ob\u00e2rsie\u201c (p. 59); \u201epoezia restituie limbajul starii sale naturale\u201c (p. 124). Poezia, mai crede Dufrenne, \u201etransfigureaza numai limbajul comun\u201c (p. 62). Desigur, acesta este sensul transformarii sau transfigurarii, numai ca tot poezia lasa adesea limbajul comun \u00een stare genuina, nepoetica, si totusi capata statut de limbaj al poeziei, deci de limbaj poetic. Fie ca e \u201ecitat\u201c (din locuri prea comune), fie ca e larg uzual si uzat. Dufrenne constata mai departe ca se ajunge la o \u201etriumfatoare metamorfoza a limbajului (…) poezia \u00eel restituie primei sale stari, \u00eei reda vigoarea si prospetimea originara, \u00eel readuce la natura. (…) Poemul ni se impune ca un obiect perfect…\u201c (63). Iata o conceptie deloc \u00een sensul experimentului literar, poetic. Daca experimentalista nu e, fatalista, dogmatica prin jocul de miscare, este cu siguranta.<\/p>\n
<\/p>\n
(Fragment dintr-un studiu)<\/em><\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" Puterea \u201ecombinatorie\u201c a limbajului lui L. Dimov este remarcata fie ca expresie a hazardului, fie ca expresie a rigorii. Am constatat ca, \u00een unele lecturi, modul de structurare figurativa este inexistent. \u00cen \u00eentregul sau, structurarea urmeaza fidel figuratia, stap\u00e2nitoare apar\u00e2nd hazardul si \u00eencifrarea (M. Ungheanu, \u201eLeonid Dimov \u2013 Versuri\u201c, \u00een \u201eArhipelag de semne\u201c, Bucuresti, Cartea… Cite\u0219te mai mult »Poetica limbajului la Dimov<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7520,7521,7523,7522,7518,7519,1720,2845],"class_list":["post-11275","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-arhipelag-de-semne","tag-modalitati-lirice-contemporane","tag-poezia-miraculosului","tag-secolul-xx","tag-l-dimov","tag-m-ungheanu","tag-mircea-iorgulescu","tag-petru-poanta"],"views":2959,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11275","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11275"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11275\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11275"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11275"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11275"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}