{"id":1127,"date":"2010-01-20T23:05:13","date_gmt":"2010-01-20T21:05:13","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1127"},"modified":"2010-01-19T20:10:44","modified_gmt":"2010-01-19T18:10:44","slug":"din-nou-despre-decembrie-1989-dar-si-despre-ce-mai-ramane-sa-insemne-marxismul-astazi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/din-nou-despre-decembrie-1989-dar-si-despre-ce-mai-ramane-sa-insemne-marxismul-astazi\/","title":{"rendered":"Din nou despre decembrie 1989, dar si despre ce mai ram\u00e2ne sa insemne marxismul astazi"},"content":{"rendered":"

Rasfoindu-l pe Marx<\/strong>
\nAti incercat sa cautati de cur\u00e2nd vreun volum de Marx sau Engels la biblioteca? De fapt, nu e intotdeauna usor de gasit. Bineinteles, vorbesc de traducerile rom\u00e2nesti aparute inainte de 1989. Majoritatea, pare-se, au fost date la topit, iar cele c\u00e2teva exemplare pastrate se gasesc, nu de putine ori, intr-un fond special, abandonat prin beciuri, la care se ajunge cu destula bataie de cap.
\nE judecata istoriei, veti spune. Si nu pot sa nu va dau dreptate. In 1989 s-a strigat \u201eJos comunismul!\u201c, iar Revolutia Rom\u00e2na pare sa fi golit de orice sens ideile marxiste, ca si posibilitatea unei alternative sau succesiuni socialiste la capitalism.
\nCu toate acestea, s-ar putea ca istoria sa fie nedreapta in judecatile sale. Sau, cel putin, augurii ei, care incearca sa-i capteze semnele si sa le descifreze. Caci, daca analiza marxista a societatii moderne \u2013 bazata pe descoperirea mecanismelor sale contradictorii \u2013 si, mai ales, anticiparea unei revolutii nascute din asemenea contradictii au fost c\u00e2t de c\u00e2t confirmate vreodata, asta s-a int\u00e2mplat, dupa parerea mea, chiar in 1989. E de mirare doar cum comunistii insisi nu si-au dat seama din vreme de lucrul acesta, pentru a preveni catastrofa.
\nE drept, previziunile lui Marx aveau in vedere asa-zisa lume burgheza. O lume care trebuia sa se naruie de la sine, din moment ce ordinea politico-economica instituita in ea urma sa fie contestata si, p\u00e2na la urma, inlaturata de o forta creata, ba chiar incurajata sa creasca prin insasi ordinea respectiva: proletariatul \u2013 adica subiectul revolutionar \u2013 fiind, in fond, opera burgheziei. Sau, mai precis, a capitalului acestei burghezii, a carui reproducere si amplificare neput\u00e2ndu-se face fara punerea la lucru a fortei de munca proletare. Asa inc\u00e2t, desi deposedat de o parte a muncii sale \u2013 celebra plus valoare ce ajuta la sporirea capitalului \u2013, acest proletariat sa fie sustinut in acelasi timp \u2013 iar asta tot pentru marirea aceluiasi capital \u2013 sa se inmulteasca si sa-si dezvolte puterea productiva. Iar de aici, tot ceea ce mai tine de ea: de la instructie, la organizare, ori constiinta de sine. Astfel ar fi devenit posibila o rasturnare politica mai putin obisnuita, daca nu chiar singulara in istorie. Care nu trebuia sa se faca, cum se int\u00e2mpla de obicei, sub asaltul unei contra-puteri constituite oarecum autonom, la marginea sau chiar in afara regimului dominant: muncitorimea nefiind un trib de nomazi razboinici ce invadeaza o civilizatie agricola, sau niste camatari rapace ce incaseaza dob\u00e2nzi ruinatoare pentru patrimoniile feudale, ci sarpele hranit chiar de parintii ei conducatori.
\nDe unde, in paranteza fie spus, si acea siguranta, poate prea metafizica, daca nu a lui Marx, atunci macar a unora dintre discipolii sai. Pentru care, burghezia urma sa faca toata treaba, adica sa-si sape singura groapa, oferindu-i proletariatului nu doar motivele pentru a face o revolutie, dar si conditiile obiective de reusita. Era binecunoscuta credinta ca uzinele sunt locul \u2013 aproape alchimic, daca ne g\u00e2ndim, sa zicem, la otelarii \u2013 unde are loc transmutarea muncii in vigoare politica si stiinta administrativa. O convingere, in realitate, paralizanta c\u00e2nd vine vorba de actiune. Au dovedit-o anemia si conformismul social-democratiei germane de dinaintea Primului Razboi Mondial. Si asta chiar daca alternativa la spiritul pedant si contemplativ al nemtilor a fost, pe de alta parte, activismul lui Lenin, cu rezultatele binecunoscute.
\nIronia istoriei: prabusirea
\nsocialismului real s-a facut
\ndupa o schema marxista<\/strong>
\nSa ne intoarcem insa la Revolutia Rom\u00e2na. Fiindca, uit\u00e2ndu-ne cu atentie la cele int\u00e2mplate in ultimii ani ai socialismului rom\u00e2nesc si, mai ales, in decembrie 1989, asemanarea cu modelul marx de revolutie schitat mai sus e izbitoare. Ceea ce este, in treacat fie spus, mai mult dec\u00e2t nostim. Intr-adevar, ce gluma mai buna dec\u00e2t sa vezi ca inlaturarea unui regim detestat, a carui legitimitate se voia confirmata stiintific, prin tezele filosofului Marx, urmeaza o regie marxista? Iar cum evenimentele \u2013 cel putin in cazul revoltei populare, conspiratiile neinteres\u00e2ndu-ne aici \u2013 sunt bine cunoscute, voi trece de-a dreptul la explicarea acestei situatii.
\nSi as incepe cu revolutionarii. Cei care, dupa cum se stie, au fost in mare de doua categorii: tineri \u2013 in special studenti, chiar daca nu numai \u2013 si muncitori. Primii au fost cei mai usor de mobilizat, sau cel putin de st\u00e2rnit. Ceilalti au fost insa elementul hotar\u00e2tor, desi cel mai neasteptat. Oricum, fara ei, eliberarea (infaptuita deja in 20 decembrie) a Timisoarei ar fi fost de neimaginat, ca si asaltul din 22 de la Bucuresti. Caci muncitorii au fost cei care, ocup\u00e2nd fabricile, declans\u00e2nd greva generala si iesind, in cele din urma, in strada, au demoralizat regimul, au temperat armata si i-au convins pe apropiatii lui Nicolae Ceausescu sa tradeze. Iar asta chiar daca la noi tradarea a fost intotdeauna un sport national.
\nOr, mai mult dec\u00e2t alte grupuri sociale, acestea doua erau poate cele mai indatorate socialismului rom\u00e2nesc. Ele reprezentau, in fond, acea populatie urbana masiva, cu totul noua in istoria Rom\u00e2niei, pe care abia ultimii douazeci de ani ai regimului comunist o facusera cu putinta. Ba chiar o comandasera, printr-o politica de imigratie sau de natalitate at\u00e2t de mult criticata de vocile disidente. Voci atente, am spune astazi, la \u201edesign\u201c, care priveau stupefiate la hidoasele cartiere de blocuri si la invazia noilor veniti stric\u00e2nd echilibrul mic burghez al oraselor de altadata. Fara sa prevada insa si potentialul revolutionar al acestor multimi.
\nE drept, Rom\u00e2nia mai cunoscuse revolte populare. Numai ca, atunci c\u00e2nd au avut o oarecare greutate, ele au fost in primul r\u00e2nd rascoale taranesti si nicidecum revolutii. Pentru revolutie, era nevoie de oras si de nemultumire urbana. Adica tocmai ceea ce lipsise p\u00e2na atunci (inclusiv \u2013 sa mai spunem si asta \u2013 in 1945, c\u00e2nd instalarea comunistilor insisi la putere a fost \u2013 probabil si din acest motiv \u2013 un simulacru de miscare populara).
\nIn 1989 insa situatia era cu totul alta. Exista o masa critica indeajuns de mare, chiar daca revolutionarii nu erau un grup omogen, iar muncitorii si tinerii ram\u00e2neau, in realitate, doua specii deosebite \u2013 cum o va arata si despartirea lor politica din anii ’90. De fapt, primii abia ajunsesera la oras datorita socialismului, pe c\u00e2nd ceilalti erau deja cu totul oraseni multumita aceluiasi socialism. Cei dint\u00e2i fusesera chemati sa se lanseze spre un bine viitor, pe c\u00e2nd ultimii sa ia startul de la unul prezent. Unii fusesera invitati sa construiasca socialismul, altii sa se bucure de el. Si, cu c\u00e2t timpul trecea si socialismul int\u00e2rzia sa se intrupeze, primii simteau ca au lucrat in zadar, iar ceilalti ca s-au pregatit inutil. Astfel, punga plina de munca nerasplatita a unora era egalata numai de sacul de asteptari tot mai idealizate al celorlalti: in plus, cu at\u00e2t mai idealizate cu c\u00e2t se realizau mai putin.
\nIar daca la muncitori voi reveni mai jos, despre tineri as vrea sa mai spun acum c\u00e2teva cuvinte. Caci nu s-a repetat poate indeajuns ca puseul lor de \u201eidealism\u201c din 1989 a fost el insusi un produs al socialismului real. S-a tot vorbit despre blugii de contrabanda, despre muzica rock piratata, despre fotografiile pornografice care circulau pe sub m\u00e2na ca despre tot at\u00e2tia microbi veniti din Apus, care au maturat p\u00e2na la urma comunismul mai bine dec\u00e2t ar fi putut-o face orice alta forma de persuasiune capitalista. Dupa cum s-a vorbit si despre fata intunecata a nepotrivirii dintre propaganda si realitatea comunista, cu toata minciuna, ipocrizia si disimularea rezultate de aici. Ceea ce este, fara indoiala, adevarat. S-a discutat insa prea putin despre faptul ca, cel putin nominal, valorile pentru care s-a iesit de asemenea in strada in ’89 fusesera, in fond, proclamate de insasi propaganda oficiala: \u201epopor\u201c, \u201elibertate\u201c sau chiar \u201erevolutie\u201c fiind cuvintele profetice prin care regimul isi anunta, dar isi si pregatea \u2013 cum se int\u00e2mpla intotdeauna cu o profetie \u2013 pieirea.
\nIata de ce ar trebui sa sondam mai bine acea constiinta de sine a \u201egeneratiei ’89\u201c. Generatia decreteilor, a copiilor indemnati sa invete cuminte, sa participe la olimpiade scolare, la cercuri literare sau cluburi sportive. Si sa asezam, cred, idealismul lor \u2013 caruia nu vreau sa-i dau nicidecum un sens moral ori pozitiv; dimpotriva, el poate fi semnul unei mari orbiri sau frustrari \u2013 intre cele mai echivoce realizari ale comunismului. La fel cum tot comunista a fost si credinta naiva in bunastarea generala pe care capitalismul liberal ar fi in stare sa o provoace. Iar drept dovada a posteriori, daca vreti, as observa cum acest idealism, at\u00e2t de prezent ulterior in atmosfera intelectuala a Rom\u00e2niei anilor ’90 \u2013 intr-o forma adesea religioasa sau pseudo-mistica, precum si in elogiul si nostalgia pentru o existenta filosofica ori literara ale unor oameni pe care viata i-a obligat sa devina directori de banca sau agenti de publicitate \u2013, a inceput treptat sa se stinga tocmai prin aparitia unor generatii de tineri ce nu au mai crescut in ceea ce am numit comunism.
\nOricum, un lucru e sigur. Cei care au protestat in primele r\u00e2nduri in ’89 impotriva socialismului real nu au fost nici vechii burghezi sau activisti ai partidelor istorice \u2013 c\u00e2ti vor fi ramas, fireste \u2013, nici ierarhia ortodoxa, ale carei biserici fusesera dar\u00e2mate si care \u2013 oficial, cel putin \u2013 era un adversar ideologic al materialismului ateist, si \u2013 cu c\u00e2teva notabile exceptii \u2013 nici macar intelectualii, pentru care libertatea de constiinta ar fi trebuit sa fie o valoare suprema. Nu, contestatarii nu s-au recrutat dintre fortele sociale opuse sistemului ori relativ autonome fata de el. Iar daca lozinca oficiala \u201eUtecistii de azi, comunistii de m\u00e2ine!\u201c fusese deja parafrazata si transformata in banc (\u201eUtecistii de azi, refegistii de m\u00e2ine!\u201c), arat\u00e2nd care este rezultatul dialectic real al socialismului rom\u00e2nesc, istoria a intrecut chiar si aceasta premonitie. Caci tinerii comunisti rom\u00e2ni, in loc sa protesteze impotriva conducerii de partid cu picioarele, emigr\u00e2nd in Germania, au gasit prilejul sa o faca chiar in Rom\u00e2nia, iesind in strada.
\nDe altfel, faptul ca regimul comunist era contestat de asa-zisul \u201eom nou\u201c, adica de propria lui opera, nu explica doar sansele sporite pe care o asemenea revolta le-a putut avea, dar si motivul pentru care, in ciuda mortilor de la Timisoara, represiunea a fost totusi bl\u00e2nda fata de ce ar fi putut sa fie. Iar asta nu doar in ’89, c\u00e2nd s-a simtit \u2013 tocmai de aceea \u2013 nevoia de a exagera numarul mortilor. Deja in 1987, procesul muncitorilor brasoveni care demonstrasera in noiembrie si devastasera sediul judetenei de partid s-a incheiat cu sentinte neasteptat de usoare pentru cine isi amintea de felul in care actionase partidul in anii ’50. A fost vorba atunci mai ales de deportare si de pedepse intre sase luni si trei ani, executate insa la locul de munca. Ceea ce \u2013 sa fiu bine inteles \u2013 nu scade cu nimic din curajul acestor muncitori. Mai ales ca intelectualii \u2013 c\u00e2ti s-au nimerit sa fie pe acolo in acele clipe \u2013 au stat si atunci pe margine si au privit.
\nTotusi, in raport cu epoca de plumb a lui Gheorghiu-Dej \u2013 de care sunt legate temnitele cu detinuti politici, canalul, colectivizarea fortata sau luptele cu partizanii din munti \u2013, socialismul lui Ceausescu a fost incomparabil mai bl\u00e2nd. Se vorbeste de un tiran scelerat, dar, in fond, nu teroarea politica, ci cultul personalitatii si exploatarea economica \u2013 la care voi reveni imediat \u2013 sunt acuzatiile concrete care i se pot aduce.
\nFara indoiala, impulsul politic si social extrem de violent din primii ani ai comunismului rom\u00e2nesc se consumase odata cu trecerea timpului. Dar asta pentru ca acest impuls se realizase si isi atinsese mai degraba scopul dec\u00e2t sa se fi tocit pur si simplu. El reusise intr-adevar sa schimbe societatea, cum aveau sa o constate, cu surprindere si nemultumire, revenitii din exil de dupa 1990. Fara sa se uite \u2013 inca o data \u2013 si la revers. Caci noua societate socialista, pentru care lumea mic burgheza care a precedat-o nu mai era, adeseori, nici macar amintire, nu s-a aratat doar cu totul altfel, adica mai \u201espalata pe creier\u201c si astfel mai usor de controlat prin mijloace neviolente. De fapt, chiar deosebirea aceasta facea totodata ca vechile metode de represiune sa nu i se mai potriveasca. Cum s-a vazut c\u00e2nd a venit momentul.
\nIntr-adevar, in anii ’50 se putea vorbi cu gura deschisa despre dusmanii poporului si oricine parea sa inteleaga c\u00e2t de c\u00e2t despre ce e vorba: grupuri intregi de oameni, asociabili direct sau prin legaturi de serviciu, politice ori familiale anumitor privilegii sau pur si simplu unui vechi mod de viata, chiar daca acestea puteau fi inventate ori mistificate. In schimb, a explica treizeci de ani mai t\u00e2rziu cum mai putea un om nascut, educat si angajat intr-o societate socialista sa se revolte impotriva acesteia devenise la fel de greu, daca nu imposibil, ca si admiterea ca trecerea de la capitalism la socialism ar fi reversibila si ca, in general, istoria nu are un sens univoc si bine definit. Drept urmare, tot ce se mai putea face in anii ’80, anii \u201eumanismului socialist\u201c si nu ai luptei de clasa, era sa se accepte ca niste nebuni sau tradatori, huligani ori spioni ar putea eventual complota impotriva celei mai bune dintre lumile posibile. Dar cam at\u00e2t.
\nSocialismul existent in realitate a fost un hipercapitalism<\/strong>
\nDincolo insa de aceasta revolta a sclavilor inarmati si antrenati de propriul stap\u00e2n \u2013 a carei schema, asa cum am incercat sa sugerez, pare aplicabila si Revolutiei Rom\u00e2ne \u2013, merita staruit asupra unui lucru mai putin evident, desi, in fond, mult mai important. Si anume asupra naturii c\u00e2t se poate de capitaliste a acelei societati socialiste. Care, ea mai ales, ar face, cred, din Revolutia Rom\u00e2na \u2013 ca si din tot ce s-a int\u00e2mplat in anii aceia in Estul european \u2013 un fenomen intr-adevar interesant si pentru un marxist.
\nE drept, vocile care sa acuze comunismul sovietic ca nu reprezinta nici pe departe tipul de societate avut in vedere de Marx nu au lipsit niciodata. In primul r\u00e2nd pentru ca, in felul g\u00e2ndit de Marx, revolutia socialista trebuia sa se petreaca in inima lumii dezvoltate, iar nu intr-o tara mai putin avansata, precum Rusia Primului Razboi Mondial. Si, de altfel, bolsevicii au fost cei dint\u00e2i care au stiut lucrul acesta. Totusi, teoretic cel putin, felul in care si-au inteles ei misiunea nu parea absurd, chiar daca nu se potrivea pe de-a-ntregul cu ortodoxia marxista. Mai ales ca oferea o cale de actiune acelei parti din omenire inca \u201eramase in urma\u201c, ce alcatuia totusi \u2013 ca si astazi! \u2013 majoritatea populatiei planetei. O majoritate pe care Marx o lasase deci pe dinafara \u2013 recomand\u00e2ndu-i eventual parcurgerea rabdatoare, fara salturi, a tuturor etapelor istorice. Dar pe care Lenin incepuse sa o mobilizeze. Iar asta chiar daca ideea dupa care socialismul propriu-zis presupune o societate moderna, iar nu una ce abia incepe sa se modernizeze ramasese valabila. Noua era doar credinta \u2013 pe care bolsevicii o vor rasp\u00e2ndi sau impune si in Asia, ori in rasaritul Europei \u2013 ca modernizarea propriu-zisa, ceruta ca o preconditie fundamentala a socialismului, dar totusi deosebita de el, s-ar putea petrece si altfel dec\u00e2t in singura forma incercata p\u00e2na atunci, adica cea capitalista.
\nIar aici, fie-mi permisa o scurta digresiune. Intr-adevar, daca s-a putut vorbi de un destin istoric al proletariatului, asa cum i-a placut marxismului sa o faca, acesta nu a putut fi explicat \u2013 mai ales intr-o societate burgheza, care nu e nici organizata, nici condusa de muncitori \u2013 dec\u00e2t intr-un singur fel. Caci unicul atu al unui proletariat lipsit de putere politica, de hegemonie sociala, de patrimoniu productiv si de confort cultural este forta lui de munca. O forta in aparenta fragila, in realitate insa, redutabila, cum o arata si cea mai simpla greva. De care, pe deasupra \u2013 iar asta tocmai in lumea burgheza, in care baza economica a societatii iese pentru prima data pe deplin la iveala \u2013, depinde intreaga alcatuire sociala.
\nDrept urmare, marxistii nu puteau fi dec\u00e2t interesati de cresterea acestei forte productive. Iar asta, indiferent de mijloace, p\u00e2na la punctul critic in care ar fi reusit sa se transforme intr-o putere sigura de sine. Totusi, asa cum am vazut, cel putin pentru Marx, acest proces urma sa se faca exclusiv printr-un mecanism economico-social imanent societatii burgheze. Asa inc\u00e2t capitalismul sa contribuie el insusi la propria lui depasire. Or, dupa victoria bolsevicilor in Rusia, jocul istorico-dialectic dintre capitalism si socialism a inceput sa fie privit ca o pretiozitate. Poate nu inutila aiurea \u2013 adica in Europa de Apus \u2013, insa oricum nu pretutindeni necesara: pretentia comunistilor sovietici, aflati la inceputul procesului de dezvoltare, fiind sa avanseze spre telos-ul caruia ii era destinat capitalismul intr-o forma, daca s-ar fi putut, deja socialista. Si asta chiar daca ordinea marxista dintre baza economica si suprastructura ei politica ar fi fost astfel rasturnata.
\nTotusi sansa voise altfel. Iar o societate, cea ruseasca, era acum condusa \u2013 fie si prematur \u2013 de un guvern marxist, ce pretindea sa cunoasca morala intregii fabule istorice. Si care spera sa fie precum un copil ce creste fara a mai face toate bolile copilariei. Iata de ce ambitia socialismului sovietic a fost sa dezvolte fortele de productie ca in capitalism, insa fara raul relatiilor de productie capitaliste. Doar ca un asemenea obiectiv, in sine contradictoriu, urma sa se dovedeasca si istoric imposibil. Iar concret, stim cu totii ce a urmat.<\/p>\n

Intr-adevar, orice dezvoltare a fortei de munca este de neinchipuit fara niste instrumente tot mai perfectionate. Si fara o organizare, o concentrare si o diviziune sporite ale muncii. Or, toate astea presupun si ele un efort productiv. Iata de ce un asemenea progres pare cu necesitate legat de o permanenta renuntare la o parte din munca depusa in vederea acumularii si imbunatatirii mijloacelor de productie.
\nOr, tocmai asta ii reusise, pe de alta parte, at\u00e2t de bine capitalismului. Al carui regim de proprietate separa forta de munca de mijloacele sale, care, desi produse tot de ea, izbutesc astfel sa se dezvolte sub forma de capital in chip cu totul autonom si deci fara precedent in istorie. Capitalismul, ca despartire intre forta si mijloacele muncii, fiind, asadar, reteta unei dezvoltari puternice. Puternice, desi nu intru totul fericite, de vreme ce, odata separata, sporirea mijloacelor de productie poate deveni cu usurinta un scop in sine, care nu-i mai serveste fortei de munca, ci se foloseste el de ea, exploat\u00e2nd-o.
\nIata de ce o crestere accelerata a unor forte de productie extrem de slabe \u2013 cum erau cele de la inceputul aventurii sovietice \u2013 nu avea cum sa evite exploatarea muncii. Iar asta nu doar pentru ca era nevoie de o formidabila acumulare care sa asigure dezvoltarea, ci si pentru ca insasi slabiciunea lor initiala le facea incapabile sa stap\u00e2neasca ca atare \u2013 in mod nemijlocit si deci socialist \u2013 procesul dezvoltarii propriilor mijloace de munca. Drept urmare, acest proces s-a obiectivat instrain\u00e2ndu-se de muncitor la fel ca in capitalism. Iar cresterea mijloacelor de productie a devenit \u2013 in ciuda asigurarilor oficiale, care vorbeau si despre nevoile fortei de munca \u2013 prioritatea numarul unu. Adica un act in sine, al carui beneficiar nemijlocit era statul, devenit si proprietarul lor. Iata de ce \u201ecalea socialista de dezvoltare\u201c s-a transformat, p\u00e2na la urma, intr-un eufemism pentru capitalism.
\nDe altfel, acest socialism real nu a fost doar capitalist, ci hipercapitalist. Iar asta pentru ca o acumulare realizata prin mijloace etatiste, iar nu private a surplusului muncii, nu e doar asemanatoare, in esenta, cu ce se int\u00e2mpla in capitalismul liberal, ci chiar mai radicala dec\u00e2t acolo. Asa inc\u00e2t, in opinia mea, colapsul regimului nu a venit din simpla contradictie dintre teoria si practica sa. In sensul in care una afirma (socialismul), desi alta facea (capitalismul). Iar asta chiar daca lucrul acesta a fost si el simtit de toata lumea ca o mare povara \u2013 vezi si marturiile entuziaste despre Occident ale est europenilor ajunsi acolo, unde unele dintre promisiunile comunismului, neimplinite acasa, pareau mai bine realizate . In realitate insa, mult mai importante au fost excesele capitaliste ale practicii asa-zis comuniste. Ele i-au grabit sf\u00e2rsitul.<\/p>\n

Socialismul real a avut cele mai salbatice ingrediente ale capitalismului: o uriasa acumulare primitiva bazata pe expropriere agricola, o excesiva concentrare de capital si o nepotrivire tot mai incontrolabila intre productie si nevoile sociale<\/p>\n

Fireste, nu e loc sa intram acum in toate pacatele acestui sistem. M-as opri, asadar, la trei dintre ele, cele mai simplu de definit si pe care oricine si le poate aminti cu usurinta.
\nE vorba, in primul r\u00e2nd, de o imensa acumulare primitiva de capital. Bazata, in plus, at\u00e2t pe exploatarea, c\u00e2t si pe exproprierea unei forte de munca care, altminteri, prin natura ei arhaica, nu era facuta sa ofere suficienta plus valoare pentru a sustine o dezvoltare economica moderna. O forta de munca ce nu a fost supusa astfel doar unor constr\u00e2ngeri economice, ci si administrativ-politice. Si asta, tocmai pentru ca nu putea fi exploatata de la inceput intr-un stil pur capitalist. Iar aici nu am in vedere, fireste, vechea burghezie \u2013 a carei proprietate era deja un capital si a carei deposedare a avut un alt rezultat, despre care voi vorbi imediat . Ci ma refer la taranime.
\nSa ne amintim, asadar, de cotele de cereale, de rechizitionarile de animale, de confiscarile de tot felul, care au insemnat perpetuarea sau reinventarea unor servituti cvasi feudale, necesare acum pentru sustinerea industriei. Chiar daca actul cel mai insemnat ram\u00e2ne, desigur, colectivizarea fortata. Care nu i-a oferit statului numai pam\u00e2nt agricol pe care sa-l utilizeze mai eficient si in propriul beneficiu, nici doar un proletariat rural al carui salariu nu acoperea nici pe departe munca depusa \u2013 de unde si pensiile aproape nule ale taranilor cooperatori de dupa 1990 \u2013, ci si armata industriala, ieftina si numeroasa, pe care dezradacinarea o impingea spre oras. In sensul acesta, disparitia sociala \u2013 si, fireste, culturala \u2013 a taranimii rom\u00e2ne are o explicatie intru totul capitalista. Ea a insemnat aparitia \u2013 deloc ex nihilo \u2013 a unei forte de munca aflate la dispozitia capitalului de stat prin separarea ei de mijloacele sale productive initiale.
\nDe altfel, acest destin al taranilor nu a fost specific rom\u00e2nesc. Sa ne g\u00e2ndim mai int\u00e2i la cazul clasic, de care s-a ocupat chiar Marx la sf\u00e2rsitul primului volum al \u201eCapitalului\u201c: taranimea engleza a secolului al XVI-lea. Exproprierea acesteia s-a facut in cele mai diverse forme: de la emanciparea din serbie, ce o lipsea totodata de pam\u00e2nt, la deposedarea de uzufructul terenurilor comunale. Si a format baza acumularii primitive de capital si a \u201eeliberarii\u201c de forta de munca din Anglia inceputurilor moderne. Dupa cum la fel de clasica a devenit intre timp si exproprierea \u2013 prin impozite, dob\u00e2nzi sau o mai riguroasa (citeste \u201emai burgheza\u201c) codificare a dreptului de proprietate imobiliara \u2013 a taranimii indiene din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Care, fara a se transforma, ce-i drept, intr-un proletariat industrial, ci doar agricol, a sustinut, printr-o adevarata munca de lagar, deficitul comercial al Angliei. La fel cum a finantat, compens\u00e2nd pierderile engleze din comertul international, ridicarea industriala a Germaniei sau a Statelor Unite. Iar asta platind, prin supraexploatare si precaritate, cu milioane de vieti.
\nCa atare, cine ia act de metodele violente de colectivizare, de intimidarile autoritatilor, de folosirea militarilor, ca si de rezistenta armata a taranilor \u2013 o adevarata lupta de clasa, doar ca invers dec\u00e2t o vedeau comunistii \u2013 nu trebuie sa treaca prea usor peste pricina pentru care s-au int\u00e2mplat toate acestea. Caci, daca taranul rom\u00e2n urma sa dispara mai mult sau mai putin fortat este pentru ca asa s-a int\u00e2mplat intotdeauna in cursul modernitatii, mai int\u00e2i in metropola, apoi in colonii: capitalul si mai ales detinatorii lui neav\u00e2nd ce face cu micii proprietari agricoli.<\/p>\n

Pe de alta parte, un alt ingredient al socialismului rom\u00e2nesc a fost concentrarea excesiva de capital. Care, dupa cum se stie, e, p\u00e2na la un punct, hotar\u00e2toare intr-un proces de dezvoltare. Caci o simpla reunire de capitaluri poate duce la o sporire mai mult dec\u00e2t aritmetica a aceleiasi puteri productive. In cazul capitalismului liberal, aceasta concentrare se face insa in timp. Ea este rezultatul inevitabil al concurentei si se incheie prin aparitia marilor monopoluri, chiar daca, in momente de criza, numarul mai mare al falimentelor precipita fenomenul. Cum s-a grabit sa o faca si socialismul real: nationalizarea capitalurilor private deja existente si pastrarea lor intr-o singura m\u00e2na transform\u00e2nd statul nu doar intr-un unic, dar si preaputernic capitalist.
\nIata de ce lovitura data burgheziei liberale \u2013 in Rom\u00e2nia, ca pretutindeni in Est \u2013 a confiscat, dar nu a si suprimat capitalul acesteia. Si, prin urmare, nici nu a emancipat cu adevarat munca. Dimpotriva, prin aparitia unei colosale \u201eproprietati de stat\u201c, cele mai importante forme de exploatare descrise deja de Marx in \u201eCapitalul\u201c s-au reprodus aidoma, cum o demonstreaza si revolta din 15 noiembrie 1987 a muncitorilor de la Brasov, ale carei cauze si circumstante merita, fie si pe scurt, reamintite.
\nAstfel, atunci s-au int\u00e2lnit intr-o combinatie exploziva trei din mecanismele care, dupa Marx, servesc la obtinerea plus valorii. Si care, tocmai ele, au si dus la razmerita. E vorba, in primul r\u00e2nd, de scaderea salariului fara micsorarea timpului de lucru. Or, muncitorii brasoveni abia fusesera informati ca nu vor primi, in luna cu pricina, dec\u00e2t putin peste jumatate din retributia cuvenita. Apoi de cresterea timpului de lucru fara marirea salariului. Iar in ultima vreme incepuse sa se munceasca toata saptam\u00e2na, fara zile libere, revolta petrec\u00e2ndu-se, din acest motiv, intr-o zi de duminica, c\u00e2nd a merge la serviciu nu putea sa aiba, cu siguranta, nimic inaltator. In sf\u00e2rsit, mai era lucrul in schimburi neintrerupte, care sporeste eficienta muncii si deci profitul, desi nu se reflecta in salariu. Doar ca tot el a inlesnit \u2013 ca si peste doi ani, in 22 decembrie 1989 \u2013 inchegarea manifestatiei, prin int\u00e2lnirea de dimineata, in curtea uzinei, a doua schimburi de lucru, cel de noapte si cel de zi, devenite astfel o masa suficient de critica pentru a protesta.
\nCaracterul capitalist al regimului comunist s-a putut vedea, asadar, cel mai bine atunci. Doar ca reactia muncitorilor a fost, in general, confuza. Ea pleca de la sentimentul, limpede pentru toata lumea, ca proprietatea era exclusiv a statului, si nicidecum \u201ea intregului popor\u201c. In schimb, nu era deloc clar ce trebuia facut pentru recuperarea acestei proprietati instrainate.
\nDe altfel, in anumite privinte, chiar si procesul de privatizare si marele furt al proprietatii de stat de dupa 1989 s-au nascut tot din aceeasi confuzie. Si pot fi socotite, prin urmare, drept o forma de reapropriere sociala. Desigur, una salbatica, daca nu ar fi fost pe alocuri utopica. Sa ne amintim, de pilda, de celebrele cupoane de la inceputul anilor ’90, prin care se spera transmiterea patrimoniului intreprinderilor de stat in m\u00e2inile muncitorilor; singurul transfer reusit fiind, probabil, cel al apartamentelor din blocurile comuniste. Cel care \u2013 se stie \u2013 i-a ingaduit Rom\u00e2niei sa se laude cu un procent at\u00e2t de mare in Europa de proprietari de locuinte. In rest, aceasta reapropriere a separat din nou lucratorii de fabricile lor, transformate din capital de stat intr-unul privat. Un capital detinut, de cele mai multe ori, de fostii administratori si directori, deveniti capitalisti chiar cu complicitatea muncitorilor. Carora, intr-o prima faza, li s-a ingaduit sa fure mai usor din fabrica in care lucrau, intruc\u00e2t o faceau alaturi de sefii lor. A fost, cum spuneam, o forma de reapropriere a capitalului, existenta, de altfel, si inainte de 1989. Numai ca acum, daca muncitorii puteau fura mai lesne din marfurile facute sau folosite in intreprindere, directorii, mai putin atenti la marfuri, isi insuseau cladirile sau masinile care le produceau. O hotie, fara indoiala, disproportionata. Ce a despartit inca o data clasele.<\/p>\n

In sf\u00e2rsit, nu pot sa nu vorbesc si despre nepotrivirea dintre productie si nevoile sociale din lumea asa-zis comunista. C\u00e2te poezii nu s-au scris despre acele N tone de otel pe cap de locuitor realizate in Rom\u00e2nia in fiecare an! Tone cu care acelasi locuitor nu prea avea insa ce face, de vreme ce ii inghiteau lumina si caldura pentru care tot el lucra. Iar asta fara sa se stie \u2013 sau uit\u00e2ndu-se cu prea mare usurinta \u2013 ca nepotrivirea cu pricina era si ea semnul unei economii capitaliste.
\nE adevarat, in capitalismul liberal, o asemenea dereglare e vizibila mai ales in momentele de criza. Atunci, dintr-o data, iese la iveala cum ramuri intregi ale economiei au pedalat ani la r\u00e2nd in gol. Intrec\u00e2ndu-se parca \u2013 desi concurenta nu e o iluzie \u2013 in fabricarea unor marfuri \u2013 industriale, comerciale, financiare \u2013 fie inutile social \u2013 adica lipsite de uriasa valoare pe care, p\u00e2na mai deunazi, pareau sa o aiba \u2013, fie prea scumpe social \u2013 si deci prea putine in raport cu nevoia existenta. Si asta desi cea mai mare parte a societatii nu a stat pe margine, ci a lucrat cu s\u00e2rg pentru a le produce.
\nIar daca diferenta dintre valoarea de schimb si cea de intrebuintare a marfurilor din capitalismul liberal parea absenta din socialismul real, asta nu insemna ca, in esenta, situatia nu era totusi aceeasi. Caci autonomia aproape deplina a valorii de schimb, ce explica dereglarile lumii liberale \u2013 d\u00e2nd nastere bulelor de investitii industriale ori speculatiilor financiare despre care, odata cu ultima criza, am inceput cu totii sa stim c\u00e2te ceva \u2013, e posibila numai din pricina autonomiei capitalului si a separarii sale de forta de munca. Un fenomen prezent, cum am spus, si in capitalismul de stat, unde aparuse aceeasi transcendenta a fluxului economic, organizat si dirijat deasupra capului muritorilor obisnuiti. Acesta consuma munca fara sa satisfaca nevoile si lua forma unui patrimoniu ce crestea saracind oamenii. Chiar daca hranea voluptatea \u2013 identica la actionarii unei companii private sau la conducatorii comunisti \u2013 in fata multiplicarii, inzecite, insutite, a cifrelor. Iar cine crede ca aceste cifre erau cu totul false se insala. Doar ca ele reflectau numai sporirea capitalului, nu si utilitatea lui.<\/p>\n

Revolutia din 1989 nu a compromis socialismul. Ea ne-a aratat, in schimb, unde poate duce excesul provincial de capitalism.<\/p>\n

In concluzie, as spune ca nostalgicii epocii comuniste \u2013 care ii regreta vigoarea si realizarile, mai ales daca le compara cu investitiile productive ca si inexistente din ultimii douazeci de ani \u2013 se insala la fel de mult ca si criticii sai liberali \u2013 ce ii denunta saracia si munca fortata. Mai int\u00e2i, pentru ca discursul lor, desi adevarat, este incomplet. Apoi, pentru ca, denumind-o \u2013 in bine, sau in rau \u2013 socialista, ei ii ignora nucleul capitalist. Acesta fiind de altfel si propriul capitalismului: o dezvoltare imposibila fara exploatare si o exploatare de neconceput fara dezvoltare. Sau, in cazul nostru, al hipercapitalismului, daca e sa tinem seama, cum am mai spus-o, de monopolul exercitat de stat si de violenta istorica a unor transformari care, cel putin in Apusul Europei, nu au fost doar mai lente, dar au fost si mai usor de suportat, av\u00e2nd in spate resursele intregii lumi.
\nPrin urmare, revenind la Revolutie, as afirma ca ea nu a infirmat sperantele marxiste, ci, mai degraba, le-a confirmat. Si a dovedit ca pierderea de plus valoare poate deveni de nesuportat chiar si \u2013 sau poate mai ales \u2013 pentru acea parte din populatie careia aceeasi plus valoare \u2013 prin dezvoltarea pe care o prilejuise \u2013 i-a adus nu mai putine beneficii importante, emancip\u00e2nd-o. Caci posibilitatea unei munci urbane si moderne in raport cu ce fusese trecutul rural, ca si pretentia la o viata pe masura acestei munci, a fost principala achizitie a acestei populatii emancipate. Dupa cum tot ea i-a st\u00e2rnit si revolta. Adica exact ceea ce crezuse Marx ca trebuie sa se int\u00e2mple intr-un sistem de productie capitalist.
\nDesigur, Revolutia Rom\u00e2na nu a izbutit pe de-a-ntregul. Si poate ca, in intentiile ei ultime, nu a reusit deloc, de vreme ce ridicolul si drama ei \u2013 neintelese nici macar de ea insasi \u2013 au fost sa se ridice impotriva capitalismului de stat pentru a-l inlocui cu cel liberal-privat. Un echivoc poate nu at\u00e2t de dureros in Rom\u00e2nia, c\u00e2t in restul Europei rasaritene si, in primul r\u00e2nd, in Polonia, unde miscarea muncitoreasca a fost incomparabil mai puternica si mai hotar\u00e2ta.
\nDe fapt, Revolutia din 1989 a fost \u2013 pretutindeni in Estul european \u2013 prea provinciala si oarba, prea usor de furat sau deturnat. Iar asta chiar daca o parte din vina \u2013 neasumata inca, desi greutatea ei incepe sa se simta de-acum \u2013 ram\u00e2ne sa o poarte si Occidentul. Acela care, atunci, in 1989, a privit pasiv la schimbarile din Est, fara sa-si puna problema propriei transformari, a propriei revolutii. Si care, multumit sa se vada propus dintr-o data drept model absolut, si-a suspendat orice imaginatie istorica, eterniz\u00e2ndu-si parca nu doar structurile politice \u2013 de felul UE sau NATO \u2013, dar si sociale ori economice din vremea Razboiului Rece.
\nExista, prin urmare, o dezamagire legata de Revolutie. Dar ea nu ar fi posibila fara sentimentul general ca ceva fundamental a fost atunci ratat si ca un lucru nu lipsit de importanta plutea in aer in acel moment. Ea nu se confunda, de altfel, nici cu dorinta nostalgica de reintoarcere la pretinsul comunism, nici cu asteptarea, plina de iluzie bovarica, a imbunatatirii unei functionari inca asa-zis balcanice a capitalismului liberal. Caci fundalul ei nu este nici ante si nici post-revolutionar. Dimpotriva, iluzia care o hraneste trebuie plasata strict in ceea ce \u2013 fie si pentru o clipa \u2013 parea posibil atunci, la Revolutie.
\nDar ce parea cu putinta in 1989, c\u00e2nd subiectul social a reusit sa se mobilizeze politic mai mult dec\u00e2t oric\u00e2nd in istoria acestei tari? De ce nu am chema oare o asemenea posibilitate in sf\u00e2rsit socialism? Un socialism in sensul lui Marx, se intelege. Sau, invers, de ce nu am incepe sa reg\u00e2ndim socialismul plec\u00e2nd si de la aceasta posibilitate?<\/p>\n

P. S.:<\/strong> Nu pot sa inchei fara a aminti numele lui Bogdan Ghiu si G\u00e1spar Mikl\u00f3s Tam\u00e1s pe care, fara sa o stie, i-am simtit chiar in ultima luna aproape de c\u00e2teva din ideile acestui articol. B. Ghiu, care, in numarul 12 din 2009 al revistei \u201eApostrof\u201c, intr-un text intitulat \u201eWall Fall Street\u201c, invoca, la r\u00e2ndul lui, o posibilitate neconsumata a lui 1989, numind-o democratie fara capitalism, ba chiar realizarea ei partiala in modelul post-comunist al Berlinului de Est. G. M. Tam\u00e1s, pentru ca, intr-un interviu publicat in numarul din 8 decembrie 2009 al revistei \u201e22\u201c, depl\u00e2ngea faptul ca, pentru intelectualii rom\u00e2ni, Revolutia din 1989 nu a devenit un mit fondator, capabil sa inspire, prin fundalul lui popular, actiuni politice mai radicale, asa cum probabil ar fi meritat.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Rasfoindu-l pe Marx Ati incercat sa cautati de cur\u00e2nd vreun volum de Marx sau Engels la biblioteca? De fapt, nu e intotdeauna usor de gasit. Bineinteles, vorbesc de traducerile rom\u00e2nesti aparute inainte de 1989. Majoritatea, pare-se, au fost date la topit, iar cele c\u00e2teva exemplare pastrate se gasesc, nu de putine ori, intr-un fond special,… Cite\u0219te mai mult »Din nou despre decembrie 1989, dar si despre ce mai ram\u00e2ne sa insemne marxismul astazi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[676,199,677,678,224,679],"class_list":["post-1127","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-engels","tag-marx","tag-marxism","tag-prabusirea-socialismului","tag-revolutia-romana","tag-schema-marxista"],"views":2569,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1127","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1127"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1127\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1127"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1127"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1127"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}