{"id":11268,"date":"2012-03-29T13:17:16","date_gmt":"2012-03-29T11:17:16","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11268"},"modified":"2012-03-29T13:17:35","modified_gmt":"2012-03-29T11:17:35","slug":"antihipermodernul","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/antihipermodernul\/","title":{"rendered":"Anti(hiper)modernul"},"content":{"rendered":"

Gheorghe Craciun, \u201eViciile lumii postmoderne\u201c<\/em>, Tracus Arte, Bucuresti, 2011, 116 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Reunind eseurile publicate \u00een \u201eObservator cultural\u201c \u00een ultimele trei luni ale anului 2006, la care se adauga un jurnal tinut \u00eentre 16 iulie 2006 si 15 ianuarie 2007, \u201eViciile lumii postmoderne\u201c de Gheroghe Craciun apare, iata, la cinci ani de la moartea reputatului teoretician si practicant al optzecismului. Carmen Musat, \u00een prefata sa intitulata \u201eVidul de fundamente si deriva postmodernitatii\u201c, catalogheaza volumul drept o \u201everitabila proza de idei, ce face din concepte personajele unui discurs \u00eendragostit\u201c, pe care Gheorghe Craciun va veni sa-l defineasca mai realist-ponderat, fie un \u201ediscurs lichid\u201c, fie un \u201ediscurs al persistentei\u201c. Mai mult, avem \u201eun text viciat de str\u00e2mbaturile mele postmoderne\u201c, pasaj \u00een care nu mai faci diferenta dintre vocea auctoriala si cea lectoriala. Nu mai stii cine se str\u00e2mba mai tare. Certe mai ram\u00e2n doar intuitia si concluzia ca discursul apartine unui teoretician deziluzionat. <\/strong><\/em>
\nUn hipertext viu<\/strong>
\nGheorghe Craciun \u00eesi concepe si realizeaza partial un \u201erepertoar de concepte vicioase ale lumii de azi, un fel de dictionar de concepte viciate de \u00eensusi modul de functionare al acestei lumi\u201c, care, la r\u00e2ndul ei, nu poate fi dec\u00e2t \u201eo lume vicioasa, viciata\u201c si simultan, fara distinctie, vicianta. Raspunsul e simplu, si el survine cu at\u00e2t mai repede cu c\u00e2t nici nu mai trebuie pusa vreo \u00eentrebare: \u201ePostmodernitatea e schizofrenica \u00een sensul ca ea nu poate parasi cu adevarat modernitatea\u201c, fiind \u00een fond o hipermodernitate, sau, cu sintagma lui Gilles Lipovetsky, nici din greseala mentionat, \u201eo modernitate la superlativ\u201c. C\u00e2mpului teoretic autohton \u00eei lipseste o disputa \u2013 sau macar discutie \u2013 conceptuala care sa transeze pentru totdeauna lucrurile \u00eentre postmodernitate si hipermodernitate. Putin traduse, cartile filosofului si sociologului francez adept al terminologiei \u201ehiper\u201c n-au fost asimilate la noi. \u00cenc\u00e2t Gheorghe Craciun prefera sa calambureze, arunc\u00e2nd pe tapet sintagma de \u201eprost modernism\u201c, chiar daca fondul analizelor sale se apropie de viziunea lipovetskiana.
\nSi faptul devine clar mai ales c\u00e2nd autorul nostru vorbeste de cele trei substitute \u2013 \u201eperverse\u201c \u2013 ale metafizicii, si anume viteza (\u201enu acea viteza futurista, modernista, progresista, nu acea viteza teoretica, procreativa tehnic si utopica, descompusa si recompusa \u00een concepte vizionare scare tocmai ca da nastere celeilalte; n.m.t. Ci viteza exces, viteza drog, viteza cu aripi invizibile, viteza pe perna de aer, viteza informatiei, a bitilor, a transferurilor si tranzactiilor, viteza deplasarilor noastre instantanee, \u00een spatiile unor paradigme date.\u201c), \u201ediversitatea hipertrofica\u201c si produsul ca (hiper)statut al obiectului. De multe ori, fatalul prefix \u201ehiper\u201c apare implicit \u00een eseurile de fata: \u201eViciul este abnormalitatea. Iar normele fiintarii, oric\u00e2t de sociale ar fi ele, sunt obligate sa accepte si postulatul unei stari existentiale originare \u00een care necesitatea, vointa de a face si libertatea de a fi se confunda. Viciul este o trebuinta \u00eempinsa la exces\u201c. Apoi, data expirarii e \u201eun item economic modern menit sa fie valorificat la maximum abia \u00een lumea postmoderna unde totul trebuie sa fie c\u00e2t mai proaspat si mai nou.\u201c La fel, ne aminteste Gheorghe Craciun, \u201eideea de consumator apare la sf\u00e2rsitul modernitatii si ea nu e deloc straina de ceea ce numim \u2013 cu o expresie care poate parea pretioasa \u00een contextul acestei discutii \u2013 \u201econditia umana\u201c.
\n\u00censa nu trebuie sa ne mire sau chiar scandalizeze refuzul autorului de-a-i pomeni pe papii hiper-sau-post-modernitatii. Din start, acesta \u00eesi propune \u201eo carte vie, fara repere bibliografice, iesita din propriul meu schizoidism cultural\u201c, fara sa conteze prea mult ca rezultatul mai mult va relua ce s-a tot scris \u00eenca din anii ’80 \u00eencoace. Doi sunt autorii totusi citati: etologul Konrad Lorenz, cu a lui \u00eenstrainare tehnologica de natura vie, respectiv Jean-Fran\u00e7ois Matt\u00e9i, filosof contemporan autor al eseului \u201eBarbaria interioara\u201c. Nicio parola despre societatea-spectacol a unui Guy Debord sau, \u00een prima instanta, despre Jean Baudrillard, un alt promotor al \u201ehiperitatii\u201c, de mi se permite cumva barbaria exterioara, cu ale carui opuscule volumul de fata poate fi usor comparat. \u00cen jurnalul anexat, Gheorghe Craciun recunoaste ca si-a dorit un stil inspirat mai ales din \u201estrategiile fatale\u201c puse la cale de paradoxalul filosof. Oricum, desi diferiti \u00een acest punct, cei doi articuleaza \u00een limbi diferite aceeasi (hiper)realitate. Craciun scrie singur: \u201eBaudrillard are dreptate.\u201c Singura diferenta dintre cei doi ar fi ca teoreticianul \u00eesi concepe din start eseurile de pe niste o-pozitii justitiare, \u00een timp ce filosoful doar constata. Le fel cu acesta, \u00eensa, Gheorghe Craciun exagereaza, lu\u00e2nd prea literal anumite mai degraba capricii postmoderne, care, desi pot fi considerate beneficii programate sau gratuite, nu fac dec\u00e2t sa ne faciliteze viata pe planeta noastra postapocaliptica. Sau hiperapocaliptica?
\nDe la gustetica la postsinguratate<\/strong>
\nDetest\u00e2nd o civilizatie bazata plenar pe (hiper)consum, autorul scormoneste ad\u00e2nc: \u201eEtimologia nu ne \u00eenseala. \u00cen isteria consumului sv. vb. consumo, ere; n. a.t se afla bine ascunse placerea noastra de a distruge si frica noastra de a muri\u201c. Ceva mai \u00eencolo va trebui sa fim de acord ca \u201edistrugerea prin consumare e o garantie ca viitorul poate fi \u00eenca visat.\u201c \u00cen fond, Gheorghe Craciun adopta niste criterii neomarxiste; \u201eviata se confunda cu piata\u201c, iar estetica devine \u201egustetica\u201c, \u201eo metafizica sui generis care este \u00een acelasi timp si o estetica a gustului antiestetic si o etica valorica bazata pe deriziunea gurmanda de piata\u201c. Cu alte cuvinte, ale aceluiasi \u2013 ori poate ale unui Frederic Jameson? \u2013, cornul abundentei capitaliste devine corn al dependentei postmodern(ist)e. Ce sa mai spunem despre sloganul publicitar devenit tipar si vector al existentei. Listele, de asta data tipice lui Gheorghe Craciun, \u00eei confirma supozitia: de la \u201epulovere jumulite\u201c la \u201efesuri macho ca-n puscariile americane\u201c si p\u00e2na la \u201ecostume de baie din zdrente\u201c, de la s\u00e2nul dezgolit al surorii lui Michael Jackson la \u201egunoiul cromatic\u201c postcomunist. Pentru ca, nu-i asa, televizorul, magazinele, revistele, saloanele de frumusete, ba chiar internetul & Co., ne-au devenit \u201eniste imense ecrane cu functionare ne\u00eentrerupta pe care se desfasoara un mare spectacol narcisist de care rom\u00e2nii n-au mai avut parte niciodata \u00een istoria lor\u201c, moment propice pentru teoretician sa-si aminteasca telenovelistica dosariadei sau turnirul \u201eMari rom\u00e2ni\u201c, doar pentru a conchide ca viciile contemporane sunt, \u00eensa, transnationale, globale, de parca postmodernitatea n-ar fi \u201efacuta\u201c tot de oameni, ca si cum ar veni de la sine, \u201eprin forta teleologica a actualului trend socio-mental\u201c. Totusi, concomitent, Gheorghe Craciun pare ca mizeaza si pe specificul autohton al problemei, survenita dupa un postmodernism rom\u00e2nesc fara postmodernitate. Sincer, nu stiu care mai poate fi miza unei astfel de mize astazi. Oricum, spre final, autorul optimizeaza despre posibila resuscitare a cutarui model antropologic abandonat, a cutarei semnificatii, sau, dimpotriva dar \u00een sf\u00e2rsit, se decide ca postmodernismul n-ar fi chiar asa de nou sub soare.
\nLa nivel stilistico-discursiv, lui Gheorghe Craciun \u00eei reuseste uneori un adevarat patos pleonastic: \u201eExista nu doar arta de a produce artefacte, ci si arta de a le trai pe acelea care exista deja\u201c. Nu mai credem absolut nimic despre Dumnezeul care \u201en-a murit, cum credea Nietzsche\u201c. Mai mult, aflam cu stupoare ca \u201eomul lui Kant nu este si omul lui Nietzsche\u201c. \u00cen paranteza fie spus, oare nu vorbim mai degraba de omul Kant si de omul Nitezsche dec\u00e2t de oamenii fiecaruia? Cu adevarat, \u201ece sa mai spunem atunci despre omul lui Foucault, Sloterdijk, Baudrillard?\u201c Tot aici, ar mai fi de mentionat anumite asertiuni brute si suficiente constructii subrede, prolixe ori absconse, pe care lectorul interesat le va spicui singur.
\nP\u00e2na si neterminatul eseu final \u201eSinguratatea utilizatorului de telefon mobil\u201c, asezat \u00een pagina din patul de spital, face din \u201eViciile lumii postmoderne\u201c un text relevant mai ales \u00een functia lui de volum testamentar al unuia dintre cei mai aprigi aparatori ai postmodernismului \u2013 cel putin la iuventute. Mai departe, chiar nu stiu ce ne-ar putea spune \u201econcepte\u201c ca \u201epostsinguratatea\u201c. Cu siguranta, un termen la fel de imposibil precum \u2013 hiper-horribile dictu \u2013 postmodernitatea.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Gheorghe Craciun, \u201eViciile lumii postmoderne\u201c, Tracus Arte, Bucuresti, 2011, 116 p.   Reunind eseurile publicate \u00een \u201eObservator cultural\u201c \u00een ultimele trei luni ale anului 2006, la care se adauga un jurnal tinut \u00eentre 16 iulie 2006 si 15 ianuarie 2007, \u201eViciile lumii postmoderne\u201c de Gheroghe Craciun apare, iata, la cinci ani de la moartea reputatului… Cite\u0219te mai mult »Anti(hiper)modernul<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4927,7513,5061,1520,7515,7514],"class_list":["post-11268","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-observator-cultural","tag-viciile-lumii-postmoderne","tag-carmen-musat","tag-gheorghe-craciun","tag-proza-de-idei"],"views":1730,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11268","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11268"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11268\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11268"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11268"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11268"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}