{"id":11262,"date":"2012-03-29T13:09:51","date_gmt":"2012-03-29T11:09:51","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11262"},"modified":"2012-03-29T13:10:07","modified_gmt":"2012-03-29T11:10:07","slug":"revolta-burgheziei-salariate","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/revolta-burgheziei-salariate\/","title":{"rendered":"Revolta burgheziei salariate"},"content":{"rendered":"

Cum a devenit Bill Gates cel mai bogat om din America? Averea lui nu este legata \u00een nici un fel de costurile de productie a bunurilor comercializate de Microsoft, cu alte cuvinte, nu a obtinut-o pentru ca ar produce software de calitate la preturi mai mici dec\u00e2t concurenta sau pentru ca si-a exploatat mai eficient angajatii (Microsoft remunereaza cu salarii destul de mari munca intelectuala). Daca lucrurile ar fi stat astfel, Microsoft ar fi dat faliment demult: oamenii ar fi ales sisteme de operare gratuite ca Linux, care sunt la fel de bune sau chiar mai bune dec\u00e2t produsele Microsoft. Dar milioane de oameni continua sa cumpere software Microsoft pentru ca Microsoft s-a impus ca standard aproape universal, monopoliz\u00e2nd practic domeniul, ca una dintre personificarile a ceea ce Marx numea \u201eintelectul general\u201c, cu alte cuvinte, cunoasterea colectiva \u00een toate formele sale, de la stiinta la know-how functional. Gates a privatizat practic o parte a intelectului general si s-a \u00eembogatit prin aproprierea chiriei aferente acestuia.<\/strong><\/em>
\nMarx nu a luat \u00een calcul eventualitatea privatizarii intelectului general \u00een scrierile sale despre capitalism (\u00een mare masura pentru ca i-a scapat din vedere dimensiunea sociala a acestuia). Dar aceasta este esenta luptelor actuale pentru proprietate intelectuala: pe masura ce rolul intelectului general \u2013 fondat pe cunoastere colectiva si cooperare sociala \u2013 creste \u00een capitalismul postindustrial, bogatia acumulata este disproportionala fata de munca depusa pentru producerea acesteia. Rezultatul nu este, asa cum pare sa fi presupus Marx, autodisolutia capitalismului, ci transformarea treptata a profitului rezultat din exploatarea muncii \u00een chirie apropriata prin privatizarea cunoasterii.
\nLa fel se \u00eent\u00e2mpla si cu resursele naturale, a caror exploatare este principala sursa de chirie din lume. Iar rezultatul este o permanenta lupta pentru cine sa beneficieze de aceasta chirie: cetatenii din Lumea a Treia sau corporatiile occidentale. Ironia este ca atunci c\u00e2nd explica diferenta dintre munca (produc\u00e2nd, prin exploatare, valoare adaugata) si alte marfuri (care \u00eesi consuma valoarea prin exploatare), Marx da ca exemplu de marfa \u201eobisnuita\u201c petrolul. Astazi, \u00eencercarea de a asocia cresterea si scaderea pretului petrolului cu cresterea si scaderea costurilor de productie nu ar mai avea nici un sens: costurile de productie reprezinta o parte neglijabila din pretul pe care \u00eel platim pentru petrol, un pret care reprezinta, de fapt, chiria pe care proprietarii resurselor o pot impune \u00een virtutea faptului ca resursele sunt limitate.
\nO consecinta a cresterii productivitatii determinata de impactul \u00een crestere exponentiala pe care \u00eel are cunoasterea colectiva este schimbarea rolului somajului. Aceasta este esenta succesului capitalismului (o mai mare eficienta, o mai mare productivitate s.a.m.d.) care produce somaj, pun\u00e2nd \u00een pozitie de inutilitate din ce \u00een ce mai multi muncitori: ceea ce ar trebui sa fie providential \u2013 mai putina munca bruta necesara \u2013 devine un blestem. Sau, cu alte cuvinte, sansa de a fi exploatat \u00eentr-un serviciu pe termen lung este considerata un privilegiu acum. Piata mondiala, cum spunea Fredric Jameson, este acum \u201eun spatiu \u00een care oricine a muncit c\u00e2ndva \u00een productie si \u00een care munca a \u00eenceput sa fie peste tot valorificata \u00een afara sistemului\u201c. \u00cen procesul continuu al globalizarii capitaliste, categoria somerilor nu mai este limitata la ceea ce Marx numea \u201earmata industriala de rezerva\u201c. Aceasta include, de asemenea, conform descrierii lui Jameson, \u201eacele populatii masive de peste tot din lume care, \u00eentr-un fel, \u00abs-au retras din istorie\u00bb, care au fost deliberat excluse de la proiectele de modernizare ale capitalismului din Lumea \u00cent\u00e2i si abandonate ca fiind fara nicio speranta sau cazuri terminale\u201c: asa-numitele state esuate (RD Congo, Somalia), victime ale foametei si dezastrelor ecologice, prinse \u00een capcana \u201eurii etnice\u201c pseudo-arhaice, obiectul filantropiei si al ONG-urilor sau tinte ale \u201erazboiului \u00eempotriva terorismului\u201c. Categoria somerilor s-a extins astfel, ajung\u00e2nd sa includa categorii diferite de oameni, de la somerii temporari, la cei care nu mai sunt eligibili pentru angajare si la somerii permanenti, la locuitorii ghetourilor si mahalalelor (cei adesea expediati de Marx \u00eensusi ca \u201elumpen-proletariat\u201c) si, \u00een cele din urma, populatii si state \u00eentregi excluse de la procesul capitalist global, asemanatoare cu spatiile albe de pe hartile din antichitate.
\nUnii sustin ca aceasta noua forma de capitalism ofera noi posibilitati de emancipare. Aceasta, cel putin, este teza avansata de Hardt si Negri \u00een \u201eMultitudine\u201c, unde se \u00eencearca o radicalizare a lui Marx, sustin\u00e2nd ca daca l-am scoate pe \u201ecapita\u201c din capitalism am ajunge la socialism. Marx, din perspectiva acestora, era limitat din punct de vedere istoric de notiunea muncii mecanice industriale centralizate, automate si organizate ierarhic, rezultatul fiind acela ca privea \u201eintelectul general\u201c mai degraba ca pe o agentie centrala de planificare. Numai astazi, odata cu extinderea \u201emuncii imateriale\u201c, devine \u201eposibila obiectiv\u201c o rasturnare revolutionara. Aceasta munca imateriala se desfasoara \u00eentre doi poli: de la munca intelectuala (producerea de idei, texte, programe etc.), la munca propriu-zisa (efectuata de medici, bone si asistenti de zbor). \u00cen prezent, munca imateriala este \u201ehegemonica\u201c, \u00een consens cu Marx care sustinea ca, \u00een cadrul capitalismului din secolul al XIX-lea, productia industriala de masa era hegemonica: se impune nu prin puterea cifrelor, ci prin aceea ca joaca un rol esential, emblematic si structural. Rezultatul este un nou mare domeniu intitulat \u201ebunul comun\u201c: cunostinte \u00eempartasite si noi forme de comunicare si cooperare. Produsele muncii imateriale nu sunt obiecte, ci noi relatii sociale si interpersonale, productia imateriala fiind bio-politica, prin producerea de viata sociala.
\nHardt si Negri descriu aici procesul pe care ideologii capitalismului \u201epostmodern\u201c de astazi \u00eel glorifica drept tranzitia de la productia materiala la cea simbolica, de la g\u00e2ndirea centralist-ierarhica la cea de auto-organizare si cooperare multi-centrata. Diferenta este ca Hardt si Negri \u00eei sunt loiali lui Marx: acestia \u00eencearca sa arate ca Marx a avut dreptate, ca dezvoltarea intelectului general este, pe termen lung, incompatibila cu capitalismul. Ideologii capitalismului postmodern sustin exact opusul: teoria (si practica) marxista, arata acestia, se limiteaza la g\u00e2ndirea ierarhica a controlului centralizat de stat, neput\u00e2nd astfel face fata efectelor sociale ale revolutiei informatiei. Exista argumente empirice bune \u00een acest sens: ceea ce a distrus regimurile comuniste a fost incapacitatea acestora de a se adapta la noua g\u00e2ndire sociala sustinuta de revolutia informatiei: au \u00eencercat sa directioneze revolutia astfel \u00eenc\u00e2t sa o transforme \u00eentr-un proiect \u00een plus la scara mare de planificare de stat centralizata. Paradoxul este ca ceea ce Hardt si Negri glorifica drept unica sansa de a depasi capitalismul este glorificat de ideologii revolutiei informatiei drept noua dezvoltare a unui nou capitalism \u201elipsit de frictiuni\u201c.
\nAnaliza lui Hardt si a lui Negri are anumite puncte slabe, fapt ce explica modul \u00een care capitalismul ar fi reusit sa reziste la ceea ce ar fi trebuit sa fie (\u00een termeni marxisti clasici) o noua organizatie de productie care sa \u00eel faca depasit. Acestia au subestimat gradul \u00een care capitalismul de astazi a privatizat cu succes (cel putin pe termen scurt) intelectul general \u00een sine, c\u00e2t si gradul \u00een care, mai mult dec\u00e2t burghezia, muncitorii \u00eensisi devin de prisos (cu un numar din ce \u00een ce mai mare dintre acestia devenind nu doar someri temporar, ci structural neeligibili pentru angajare).
\nDaca vechiul capitalism presupunea, la modul ideal, existenta unui antreprenor care investea bani (proprii sau \u00eemprumutati) \u00een productia pe care o organiza, conducea si din care ulterior extragea profit, astazi este emergent un nou tipar ideal: nu mai exista un antreprenor care detine societatea, ci un expert manager (sau un consiliu de conducere prezidat de un director general), care conduce o societate detinuta de banci (la r\u00e2ndul lor conduse de manageri care nu sunt proprietarii bancii) sau actionari dispersati. \u00cen cadrul acestui nou tip ideal de capitalism, vechea burghezie, devenita nefunctionala, este refunctionalizata ca management salariat: noua burghezie primeste salarii si chiar daca detine o parte din societate, primeste actiuni ca parte din remuneratia pentru munca (\u201ebonusuri\u201c pentru \u201esucces\u201c).
\nAceasta noua burghezie apropriaza \u00een continuare valoare adaugata, dar \u00een forma (mistificata) a ceea ce se numeste \u201ebonus salarial\u201c: este platita destul de mult peste nivelul \u201esalariului minim\u201c al proletariatului (un punct de referinta adesea mitic, al carui unic exemplu real \u00een economia globala actuala este salariul unui muncitor \u00eentr-o fabrica din China sau Indonezia) si tocmai aceasta deosebire fata de proletariatul obisnuit \u00eei determina statutul. Burghezia, \u00een sens clasic, tinde astfel sa dispara: capitalistii reapar ca un subset de lucratori salariati, ca manageri ale caror calificari le aduc un venit mai mare \u00een virtutea competentelor pe care le au (de aceea este at\u00e2t de \u201ecruciala\u201c evaluarea pseudo-stiintifica: justifica disproportionalitatea veniturilor). Departe de a se limita la manageri, categoria angajatilor care c\u00e2stiga bonusuri salariale se extinde la tot felul de experti, administratori, functionari publici, medici, avocati, jurnalisti, intelectuali si artisti. Bonusurile pe care le primesc se prezinta \u00een doua forme: mai multi bani, (pentru manageri etc.) dar si mai putina munca si mai mult timp liber (pentru unii intelectuali dar si pentru administratori de stat etc.).
\nProcedura de evaluare prin care anumiti lucratori primesc bonusuri salariale este un mecanism arbitrar de putere si ideologie, fara vreo trimitere relevanta la competentele propriu-zise; bonusurile salariale se acorda nu din motive economice, ci din motive politice: pentru a mentine o \u201eclasa de mijloc\u201c \u00een vederea stabilitatii sociale. Arbitrarul ierarhiei sociale nu este o eroare, ci scopul \u00een sine, arbitrarul evaluarii juc\u00e2nd un rol analog arbitrarului succesului pietei. Violenta ameninta sa explodeze nu atunci c\u00e2nd contingenta este prea prezenta \u00een spatiul social, ci atunci c\u00e2nd se \u00eencearca eliminarea contingentei. \u00cen \u201eLa Marque du sacr\u00e9\u201c, Jean-Pierre Dupuy descrie ierarhia ca pe una din cele patru proceduri (\u201edispositifs symboliques\u201c) a caror functie este aceea de a face ca relatia de superioritate sa fie ne-umilitoare: ierarhia \u00een sine (o ordine impusa din afara care \u00eemi permite sa \u00eemi traiesc statutul social inferior ca fiind independent de valoarea mea inerenta); demistificarea (procedura ideologica prin care se demonstreaza ca societatea nu este o meritocratie, ci produsul unor lupte sociale obiective, d\u00e2ndu-mi posibilitatea de a eluda concluzia dureroasa ca superioritatea altcuiva este rezultatul meritelor si realizarilor sale); contingenta (un mecanism similar prin care ajungem sa \u00eentelegem ca pozitia noastra pe scara sociala depinde de o loterie naturala si sociala; cei norocosi sunt cei nascuti cu genele bune \u00een familii bogate) si complexitatea (forte incontrolabile au consecinte neprevazute; de exemplu, m\u00e2na invizibila a pietei poate duce la esecul meu si la succesul vecinului, chiar daca eu muncesc mult mai mult si sunt mult mai inteligent). Contrar aparentelor, aceste mecanisme nu contesta si nici nu ameninta ierarhia, ci o fac mai suportabila, dat fiind ca \u201eceea ce genereaza chinurile invidiei este ideea ca celalalt \u00eesi merita norocul si nu contrarul\u00a0 \u2013 fiind singura care poate fi exprimata deschis\u201c. De la aceasta premisa, Dupuy conchide ca ar fi o mare greseala sa ne imaginam ca o societate rezonabil de dreapta, care se percepe ca dreapta, va fi astfel eliberata de orice resentiment: dimpotriva, tocmai \u00eentr-o astfel de societate cei care ocupa pozitii inferioare \u00eesi vor defula m\u00e2ndria ranita prin iesiri resentimentare violente.<\/p>\n

Acesta este si impasul cu care se confrunta China de astazi: scopul ideal al reformelor Deng a fost acela de a introduce capitalismul fara burghezie (din moment ce aceasta ar fi fost noua clasa conducatoare); acum, \u00een orice caz, liderii Chinei descopera adevarul trist ca, fara o ierarhie stabila (determinata de existenta unei burghezii), capitalismul genereaza o instabilitate permanenta. Ce cale va urma, asadar, China? Fostii comunisti s-au transformat \u00eentre timp \u00een cei mai eficienti manageri ai capitalismului, deoarece ostilitatea lor istorica fata de clasa burgheza se acorda perfect cu tendinta capitalismului actual de a deveni un capitalism managerial fara burghezie \u2013 \u00een ambele cazuri, dupa cum a spus Stalin c\u00e2ndva, \u201ecadrele decid totul\u201c. (O deosebire interesanta \u00eentre China si Rusia de astazi: \u00een Rusia, profesorii universitari au salarii ridicol de mici \u2013 devenind de facto parte a proletariatului, \u00een timp ce \u00een China, acestora li se ofera bonusuri salariale respectabile, ca mijloc de garantare a docilitatii.)
\nNotiunea de bonus salarial arunca o noua lumina asupra protestelor \u201eanti-capitaliste\u201c care au loc \u00een momentul de fata. \u00cen momente de criza, candidatii imediati la \u201estr\u00e2ns cureaua\u201c sunt cei din categoriile inferioare ale burgheziei salariate: protestele politice sunt tot ce le ram\u00e2ne, daca nu vor sa se alature proletariatului. Desi protestele acestora sunt orientate nominal \u00eempotriva logicii brutale a pietei, sunt practic proteste \u00eempotriva eroziunii treptate a pozitiei privilegiate (politic) pe care o au. Ayn Rand imagineaza \u00een \u201eAtlas Shrugged\u201c (\u201eRevolta lui Atlas\u201c) o greva a capitalistilor \u201ecreativi\u201c, o fantezie care a devenit realitate prin grevele de astazi, care sunt \u00een cea mai mare parte greve ale \u201eburgheziei salariate\u201c determinate de teama de a nu-si pierde privilegiile (suplimentul la salariul minim). Acestea nu sunt proteste proletare, ci proteste \u00eempotriva amenintarii de a fi redus la statutul proletariatului. Cine \u00eendrazneste sa faca greva \u00een prezent, c\u00e2nd faptul de a avea un serviciu permanent a devenit \u00een sine un privilegiu? Nu muncitorii prost platiti din (ce a mai ramas din) industria textila si asa mai departe, ci acei muncitori privilegiati al caror serviciu este garantat (profesori, functionarii din transportul public, politistii). Acelasi lucru este valabil si pentru protestele studentesti: principala lor motivatie este fara \u00eendoiala teama ca studiile superioare nu vor mai garanta salariul peste medie ulterior.
\n\u00cen acelasi timp, este limpede ca extraordinarul reviriment al protestelor \u00een ultimul an, de la Primavara Araba la Europa Occidentala, de la Occupy Wall Street \u00een China, la Spania si Grecia, nu trebuie expediat ca o simpla revolta a burgheziei salariate. Fiecare situatie trebuie analizata separat. Protestele studentesti \u00eempotriva reformelor universitare \u00een Marea Britanie au fost clar diferite de revoltele din August, care au fost un carnaval consumist al distrugerii, o adevarata rabufnire a celor exclusi.
\nS-ar putea spune ca protestele din Egipt au \u00eenceput partial ca revolte ale burgheziei salariate (tinerii educati au protestat \u00eempotriva lipsei de perspective), dar acesta nu a fost dec\u00e2t unul din aspectele protestelor extinse \u00eempotriva unui regim opresiv. Pe de alta parte, protestul nu a mobilizat aproape deloc muncitorii saraci sau taranii, iar victoria electorala a islamistilor este un indiciu al fundamentului social restr\u00e2ns al protestului secular initial. Grecia este un caz exceptional: \u00een ultimii zeci de ani, o noua burghezie salariata a fost creata (mai ales \u00een cadrul administratiei de stat excesiv extinse) datorita asistentei financiare si a \u00eemprumuturilor din partea UE, iar protestele au fost motivate \u00een mare parte de amenintarea ca \u00eesi vor pierde privilegiile.
\nConcomitent, proletarizarea burgheziei salariate inferioare este \u00eensotita la polul opus de remunerarea irational de mare a managerilor de v\u00e2rf si a bancherilor. Aceasta remunerare este irationala din punct de vedere economic deoarece, dupa cum au aratat studiile \u00een SUA, tinde sa fie invers proportionala cu succesul unei companii. \u00cen loc sa trecem toate acestea printr-un filtru critic moralizator, ar trebui mai degraba sa le privim ca indicii ca sistemul capitalist \u00een sine nu mai este capabil sa stabileasca nici un nivel de stabilitate auto-regulata, ci ameninta, cu alte cuvinte, sa scape de sub control.<\/p>\n

 <\/p>\n

Traducere de Sanda Watt<\/strong><\/em>
\nText preluat de pe platforma CriticAtac.ro<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cum a devenit Bill Gates cel mai bogat om din America? Averea lui nu este legata \u00een nici un fel de costurile de productie a bunurilor comercializate de Microsoft, cu alte cuvinte, nu a obtinut-o pentru ca ar produce software de calitate la preturi mai mici dec\u00e2t concurenta sau pentru ca si-a exploatat mai eficient… Cite\u0219te mai mult »Revolta burgheziei salariate<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[7508,7506,199,7507,7509],"class_list":["post-11262","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-autodisolutia-capitalismului","tag-cel-mai-bogat-om","tag-marx","tag-microsoft","tag-resursele-naturale"],"views":1621,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11262","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11262"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11262\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11262"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11262"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11262"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}