{"id":11217,"date":"2012-03-22T15:34:59","date_gmt":"2012-03-22T13:34:59","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11217"},"modified":"2012-03-22T15:35:11","modified_gmt":"2012-03-22T13:35:11","slug":"imblanzirea-optzecismului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/imblanzirea-optzecismului\/","title":{"rendered":"Imblanzirea optzecismului"},"content":{"rendered":"

Mihail Vakulovski, Portret de grup cu \u201egeneratia optzeci\u201c<\/em> (Interviuri), Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2011, 406 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Doua greseli \u2013 sa le spunem \u201etactice\u201c \u2013 puncteaza oportunul proiect critic-editorial initiat de Mihail Vakulovski: trilogia dedicata poeziei \u201eoptzeciste\u201c, compusa dintr-un volum analitic (2010), un altul de interviuri (2011) si o antologie (ce va aparea, probabil, in 2012). Mai int\u00e2i, desi reviziteaza literatura \u201eoptzecista\u201c in a doua jumatate a deceniului zece, criticul basarabean am\u00e2na excesiv publicarea cercetarii sale doctorale si rateaza astfel un bun prilej de a contribui mai intens la dezbaterile critice prilejuite de aparitia volumelor lui Alexandru Musina, Gheorghe Craciun ori Ion Bogdan Lefter in preajma anului 2000. Daca acest decalaj nu i se poate imputa pe deplin autorului, decizia de a edita interviurile dupa cartea de critica imi pare neinspirata. Caci dialogurile (desfasurate intre 1999 si 2002) cu majoritatea poetilor reprezentativi ai \u201eoptzecismului\u201c dau seama in buna masura de metamorfoza perspectivelor din care e abordata aceasta generatie literara intr-un moment de bilant (aproximativ 20 de ani de la impunerea ei). Inainte de a-si avansa propriile recitiri critice, Vakulovski putea oferi prim-planul si chiar sa valorifice mai accentuat revizuirile \u2013 deloc putine, deloc neinsemnate \u2013 aduse de actantii principali ai cartilor sale.
\nSub zodia clasicizarii<\/strong>
\nBineinteles, autorul nu isi face un scop din a prilejui asemenea (auto)reformari interpretative. O buna parte dintre intrebarile repetate constant presupun, in fapt, rememorarea unor int\u00e2mplari, situatii ori idei indeobste cunoscute. Albumul de familie \u201eoptzecist\u201c se deschide adeseori la filele sale consacrate, portretul de grup pare atins de infiorari statuare.
\nDe pilda, Florin Iaru evoca memorabil prietenia si empatia membrilor generatiei prin imaginea cvasi-avangardista a versurilor-cadou: \u201eSi, daca nu stii, de foarte multe ori noi am schimbat versuri intre noi. Pentru ca, la un moment dat, eram at\u00e2t de impregnati unul cu altul, inc\u00e2t practic comiteam versurile celuilalt si dupa aceea le faceam cadou. Traian sT. Cosoveit imi dadea mie un vers si eu ii dadeam lui un alt vers inapoi. Si se punea frumos in carte pentru ca mentalul, matricea stilistica era cea importanta\u201c. Tot astfel, Cenaclul de Luni ca spatiu al libertatii si democratiei autentice, al unor irepetabile revelatii ale propriei identitati creator-existentiale ori al dezvaluirii metonimice a complexitatii umanului dincolo de rigiditatile ideologice transpare in mai toate confesiunile intervievatilor (de la detaliile pitoresti oferite de Romulus Bucur, la accentele h\u00e2tru-ironice marca Alexandru Musina, p\u00e2na la veritabilele psihanalize si fiziologii schitate de Bogdan Ghiu si Ion Bogdan Lefter).
\nNu lipseste nici afirmarea (deja clasica) a preferintei pentru modelele literare intemeiate de generatia razboiului (Caraion, Tonegaru, Stelaru, Geo Dumitrescu) ori de poezia americana a secolului XX (Whitman, e. e. cummings, Ginsberg, Lowell, Berryman, O’Hara, Corso etc.), dupa cum reiterata este si inclinatia pentru poezia \u201eepica\u201c, a \u201erealului\u201c, a \u201ecotidianului\u201c, pentru simplitatea, directetea si reautentificarea discursului liric, pentru jocuri intertextuale, parodii, pastise si travestiuri burlesti, pentru ironia simpatetica, pentru ostentatia imaginativ-stilistica, pentru fuziunea dintre existenta si text. In astfel de fragmente, scriitorii intervievati isi dovedesc apetitul teoretic, confirm\u00e2nd o data in plus ca poetii generatiei ram\u00e2n principalii ideologi, critici si istorici literari ai ei.
\nCu at\u00e2t mai indreptatit este Mircea Cartarescu sa constate (intr-un dialog din 30 iunie 1999) ca \u201etendinta cea mai vizibila a optzecistilor este astazi cea de antologare\u201c. In timp ce unii renunta la poezie, altii isi marturisesc dorinta de a se desparti de vechea poetica, prea putini fiind cei care mai cred in actualitatea formulelor si conventiilor deceniului noua. Semnele (auto)canonizarii se vadesc.
\nPrivind inapoi cu calm<\/strong>
\nSi totusi, aceasta constiinta a definitivarii unei etape creatoare genereaza priviri retrospective sinonime \u2013 in c\u00e2teva cazuri \u2013 cu revizuiri critico-teoretice substantiale. Cei care odinioara proclamau rupturi transante in raport cu traditia poetica autohtona ori considerau ca instaureaza chiar o noua paradigma literara ajung \u2013 dupa 20 de ani \u2013 sa isi atenueze si retorica, si conceptiile artistice.
\nAlexandru Musina invita, de exemplu, la cumpatare in evaluarile terminologice si demonstreaza convingator ca majoritatea particularitatilor asa-zisului \u201epostmodernism rom\u00e2nesc\u201c apartin de drept modernismului american: \u201eOlson, Creeley etc., c\u00e2nd in anii \u201947-\u201948-\u201950 ei vorbeau de postmodernism, se refereau la o poezie diferita de poezia cu referinte culturale, plina de intertextualitate, pe care o practica modernismul lor, modernul prin excelenta (care ii bloca) fiind chiar Eliot. Pentru ei poezia postmoderna era o poezie fara referinte culturale, o poezie fara o constructie de tip baroc, o poezie a unei comunicari directe, fara back-ground-ul cultural. Care incearca sa surprinda, in \u00abclipa cea repede\u00bb, o individualitate ireductibila, care nu este determinata, in ultima instanta, de tot felul de mecanisme lingvistice si culturale. Or, la noi este exact invers\u201c. Inclusiv Cartarescu sustine o abordare similara, contest\u00e2nd \u201epuritatea\u201c postmoderna a poeziei propriei generatii, pe care o apropie de \u201epoetica modernista, eliotiana\u201c: \u201eAstazi forma aceasta de poezie tipic \u00aboptzecista\u00bb mi-e destul de antipatica. s\u2026t Era un fel de a face poezie cu corelativ obiectiv, cum ar zice T. S. Eliot: pentru ca ne era jena sa ne exprimam direct atitudinea fata de lume, de realitate, atribuiam sentimente obiectelor, faceam un fel de desen animat in care in loc de oameni apareau lucruri care se vaitau, care pl\u00e2ngeau, care clamau, care cereau dragoste. In acest fel puneam o distanta intre noi si sentimentele noastre. Genul acesta de poezie a mers in anii ’80 si, dupa parerea mea, el s-a si terminat in anii \u201880. Nu recomand nimanui astazi sa mai scrie asa\u201c. De altfel, autorul incisivului si polemicului \u201ePostmodernism rom\u00e2nesc\u201c se declara onorat ca este calificat de critica drept \u201eun manierist\u201c, adept al \u201eultra-artisticului\u201c, \u201eultra-esteticului\u201c.
\nFara a invoca delimitari at\u00e2t de programatice fata de vechile abordari generationiste, si alti poeti implica secvente de poetica explicita parca in raspar cu manifestele deceniului noua: Gheorghe Iova identifica \u201eesentialist\u201c literatura cu \u201eun ochi al ciclonului s\u2026t centrul absolut al limbajelor si al actiunilor textuale ale lumii in care traim\u201c; Ion Bogdan Lefter isi defineste aproape \u201eneomodernist\u201c poezia ca un mediu de captare a \u201econcretetii realitatii\u201c prin conferirea de \u201evizualitate\u201c si \u201ecorporalitate\u201c abstractiunilor; Liviu Ioan Stoiciu ar fi fost catalogat drept un \u201etardomodernist\u201c daca, in urma cu doua decenii, ar fi descoperit \u201ereteta\u201c poeziei sale in \u201etangajul\u201c dintre \u201esubconstientul \u201epersonal\u201c-cotidian-concret si cel colectiv-strabun-mitologic\u201c etc.
\nTrebuie adaugat ca un rol decisiv pentru respectiva relativizare a definitiilor hard ale \u201eoptzecismului\u201c a jucat si selectia intervievatilor. Fiindca Vakulovski a inclus in cartea sa si scriitori care au contribuit fragmentar sau deloc la conturarea imaginii generationiste initiale: membrii \u201eGrupului de la Brasov\u201c (Simona Popescu, Marius Oprea, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu), \u201eoptzecisti\u201c din Moldova (Emilian Galaicu-Paun si Vasile G\u00e2rnet) ori poeti retractili fata de orice fel de inserieri (ca Marta Petreu si Ioan Moldovan). Multe dintre interventiile lor vor deveni bibliografie obligatorie pentru oricine doreste sa inteleaga cum configuratia unei generatii literare se modifica fundamental atunci c\u00e2nd patosul \u201erevolutionar\u201c al inceputurilor se aplaneaza.
\nTocmai de aceea, volumul at\u00e2t de ofertant al lui Mihai Vakulovski din 2011 constituie o invitatie serioasa la lectura monografiei sale din urma cu un an.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Mihail Vakulovski, Portret de grup cu \u201egeneratia optzeci\u201c (Interviuri), Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2011, 406 p. Doua greseli \u2013 sa le spunem \u201etactice\u201c \u2013 puncteaza oportunul proiect critic-editorial initiat de Mihail Vakulovski: trilogia dedicata poeziei \u201eoptzeciste\u201c, compusa dintr-un volum analitic (2010), un altul de interviuri (2011) si o antologie (ce va aparea, probabil, in 2012).… Cite\u0219te mai mult »Imblanzirea optzecismului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[497,1520,5828,7484,7487,7486,7485],"class_list":["post-11217","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-alexandru-musina","tag-gheorghe-craciun","tag-ion-bogdan-lefter","tag-mihail-vakulovski","tag-poetii-anilor-80","tag-poezia-optzecista","tag-portret-de-grup-cu-generatia-optzeci"],"views":1882,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11217","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11217"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11217\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11217"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11217"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11217"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}