{"id":11186,"date":"2012-03-22T15:09:38","date_gmt":"2012-03-22T13:09:38","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11186"},"modified":"2012-03-22T15:10:04","modified_gmt":"2012-03-22T13:10:04","slug":"care-liberali-despre-liberalism-in-spatiul-autohton","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/care-liberali-despre-liberalism-in-spatiul-autohton\/","title":{"rendered":"Care liberali? Despre liberalism \u00een spatiul autohton"},"content":{"rendered":"

Pentru a raspunde la \u00eentrebarea din titlu voi face un necesar excurs electoralo-teoretic. La sf\u00e2rsitul anilor ’60, Stein Rokkan si Martin Lipset au oferit explicatia cea mai coerenta si cea mai riguroasa privind geneza sistemului de partide si a multipartidismului din Europa de Vest. \u00cen viziunea acestora, sistemul de clivaje pe care l-a cunoscut Europa la sf\u00e2rsitul anilor ’60 ram\u00e2ne identic cu cel care s-a stabilit \u00een urma generalizarii votului universal, dupa Primul Razboi Mondial. Cele patru clivaje fundamentale au fost generate de doua revolutii, cea nationala si cea industriala. <\/strong><\/em>
\nRevolutia nationala impune doua tipuri de clivaje, unul pe axa teritoriala (centru vs. periferie) si un altul pe axa functionala (stat vs. biserica). Revolutia industriala produce alte doua clivaje. Un prim clivaj \u00eei opune pe proprietari muncitorilor (axa functionala), iar al doilea se refera la opozitia dintre urban si rural (axa teritoriala) (1). Clivajul proprietari vs. muncitori sau, folosind termenii lui Rokkan si Lipset, distinctia dintre proprietari si angajatori, pe de o parte, si muncitori si salariati, pe de alta parte, se transpune \u00een termeni politici \u00een diviziunea dreapta\/st\u00e2nga sau liberalismul \u00een contrapondere cu social-democratia. Acest clivaj a fost foarte clar reflectat \u00een comportamentul electoral al cetatenilor cu drept de vot din Vestul Europei. <\/strong><\/em>
\nSpre exemplu, Andr\u00e9 Siegfried (un fel de parinte al geografiei electorale), studiind regiunea Ard\u00e8che \u00een timpul celei de-a Treia Republici (1841-1940), a interpretat modelele de vot prin prisma organizarii spatiale a societatii, ce rezida \u00een structura diferita a mediului geografic, descoperind ca arealele care preferau partidele de st\u00e2nga \u00een anul 1871 se comportau asemanator si \u00een 1936, separ\u00e2nd 31 de regiuni, 17 cu preferinte de st\u00e2nga si 11 de dreapta. Doar \u00een trei asemenea spatii tipul de vot suferea modificari importante \u00een cadrul unei lungi perioade de timp.
\nHartile electorale din Marea Britanie spun acelasi lucru: zona industriala Manchester \u2013 Liverpool este una a st\u00e2ngii (mereu aici hartile vor avea o cromatica rosie), \u00een timp ce inner London a fost si este un bazin electoral pentru Tory. Asa au stat lucrurile pentru multa vreme (2). De ceva timp \u00eencoace, s-au petrecut anumite schimbari fundamentale. Ceea ce s-a observat a fost o diluare a clivajelor politice si electorale amintite mai sus, asa \u00eenc\u00e2t ceea ce era evident \u00eenainte vreme nu mai este clar conturat acum. Falia st\u00e2nga\/dreapta nu mai este una asa de evidenta, ceea ce se traduce prin faptul ca, daca acum 40 de ani era foarte greu pentru partidele liberale sa c\u00e2stige voturi din zonele industriale, asta se \u00eent\u00e2mpla mult mai usor acum, si acest lucru este valabil si pentru partidele social-democrate din Vestul Europei. Asadar, balansul electoral dinspre o directie spre alta se face pe o plaja electorala mult mai larga. S-a scris extrem de mult pe aceasta tema, \u00eentrebarea care se pune este de ce s-a ajuns la o asemenea stare de fapt. Au fost \u00een stare de-reglementarile pietelor financiare care s-au produs acum 30 de ani sa o induca? Sau mai degraba este vorba despre anumite clisee \u00eempam\u00e2ntenite \u00een g\u00e2ndirea electorala occidentala? Prin urmare, ar putea fi responsabil ultra-liberalismul de data recenta de o asemenea disparitate a clivajului muncitori vs. proprietari?
\nPornind de la prezenta din ce \u00een ce mai scazuta la vot din ultima vreme, J. K. Galbraith face unele consideratii extrem de radicale. Analiz\u00e2nd societatea contemporana americana, Galbraith (3) a identificat doua tipuri de comunitati ce locuiesc \u00een aceeasi tara, dar care au experienta unor niveluri diferite de trai, consecinta logica a economiei de piata. Una dintre comunitati \u00eei cuprinde pe acei beneficiari ai capitalismului de piata, viata acestora fiind confortabila, cu un standard de locuire \u00een permanenta crestere; \u00een consecinta, acesti oameni sunt preocupati de mentinere actualei stari de fapt (status quo). De cealalta parte, o categorie foarte larga \u00eei include pe acei pierzatori ai economiei de piata. Acestia sunt proletari, saraci si deposedati.
\nCum partidele cauta sa obtina c\u00e2t mai multe voturi pentru a c\u00e2stiga alegerile, ele vor fi atente la opinia celor influenti, prin urmare politicile adoptate vor fi \u00een conformitate cu aspiratiile claselor \u00eenstarite: taxe mici si limitarea cheltuielilor publice (inclusiv reducerea salariilor). \u00cen acest fel se neglijeaza interesele paturilor sarace, iar drept consecinta participarea la vot va fi diferita pe cele doua compartimente ale claselor sociale suprapuse, asa \u00eenc\u00e2t aceasta participare va fi \u00een continua scadere, \u00een special printre clasele de jos ale societatii. Mai mult, politicile implementate de partide vor avea \u00een centru clasele \u00eenstarite, marginaliz\u00e2ndu-se problema celor defavorizati din punct de vedere economic: \u201eIata \u00eentr-o forma extrem de concisa dialectica politica moderna. E vorba despre o competitie inegala: cei bogati si prosperi au bani si influenteaza. Si voteaza. Cei cu grija zilei de m\u00e2ine si cei saraci sunt \u00een numar mare, dar multi dintre ei, din pacate, nu voteaza. Exista democratie, dar nu \u00een mica masura este o democratie a celor bogati\u201c (4). \u00cen acest punct al demonstratiei, scaderea prezentei la vot devine o chestiune de nereprezentativitate politica (5). Prin urmare, atenuarea clivajului muncitori\/proprietari sau, pe scurt, liberalism versus social-democratie se produce pe fondul aparitiei unui singur partid care intra \u00een schema sferelor puterii: partidul celor \u00eenstariti (cu numeroase nuante specifice, \u00een functie de cultura\u00a0 fiecarei tari). Acest fapt apare concomitent cu scaderea importanta a prezentei la vot, prezenta asociata cu dezinteresul electoratului \u00een fata asemanarilor dintre platformele electorale ale partidelor prezente \u00een competitia electorala si care, \u00een mod vadit, nu-i vizeaza pe cei multi. Despre aceste aspecte privind aparitia partidului unic \u00een spatiul american au scris si N. Chomsky sau J. Dewey (at\u00e2ta vreme c\u00e2t feudalismul industrial nu este \u00eenlocuit de o democratie industriala, politica va ram\u00e2ne doar o umbra aruncata de marile corporatii asupra societatii).
\nSa introducem acum \u00een schema si spatiul rom\u00e2nesc. Cu referinta stricta la spatiul autohton, mai multi autori au propus diferite grile de interpretare \u00een ceea ce priveste clivajele politice. Jean Michel De Waele considera ca, fac\u00e2ndu-se abstractie de faptul ca majoritatea formatiunilor politice au un electorat mixt din punct de vedere social, trei din cele patru clivaje clasice ale lui Rokkan si Lipset se regasesc fara dificultate \u00een tarile din Europa Centrala si de Est (asadar si \u00een Rom\u00e2nia). Este vorba despre clivajele urban vs. rural, centru vs. periferie si stat vs. biserica. La acestea De Waele mai adauga alte trei clivaje generate de revolutia internationala:
\n\u2013 maximalist vs. minimalist (clivajul ar opune sustinatorii reformelor economice rapide celor favorabili abordarii graduale \u00een ceea ce priveste ritmul reformator). \u00cen Rom\u00e2nia, Partidul Democrat (PD, ulterior PDL) si Partidul National Liberal (PNL) ar corespunde versantului maximalist al clivajului, axa minimalista fiind reprezentata de Partidul Democratiei Sociale din Rom\u00e2nia (PDSR, ulterior PSD);
\n\u2013 autoritar vs. democratic, un clivaj ce ar corespunde cumularii conflictului cultural si istoric dintre traditionalisti si occidentalisti;
\n\u2013 comunist vs. anticomunist cuprinde, pe de o parte, partidele care se revendica din miscarea de disidenta (opozantii regimurilor comuniste), iar, pe de alta parte, formatiunile mostenitoare ale structurilor regimului precedent .
\nD.-L. Seiler nu extinde modelul rokkanian la Europa orientala (estica) din motive care tin de cultura si istoria sud-estului european. Doua elemente sunt decisive \u00een acest sens: i) revolutia industriala s-a desfasurat \u00een spatiul est-european sub tutela puterii comuniste si ii) lipsa unei democratii reprezentative \u00eenainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial. \u00cen consecinta, crede Seiler, revolutia internationala de la sf\u00e2rsitul epocii comuniste este cea care scindeaza partizan societatile din Europa estica. Pentru Rom\u00e2nia, ca parte a Europei de Sud-Est, Seiler gaseste potrivit clivajul neocomunisti vs. democrati, clivaj care se intersecteaza cu un altul, centru vs. Periferie, caracteristic doar Transilvaniei.
\nDin punct de vedere empiric, ceea ce teoretiza \u00een primii ani ai secolului XXI D.-L. Seiler prezinta coerenta. Asa \u00eenc\u00e2t, daca la primele alegeri postcomuniste se putea identifica cu usurinta un oarecare clivaj \u00eentre cei numiti minimalisti (si neocomunisti) si maximalisti (sau anticomunisti, prin urmare liberali), ulterior, odata cu esecul Conventiei Democrate Rom\u00e2ne, delimitarile ideologice au devenit caduce. FSN-ului minimalist, larg reprezentat \u00een Muntenia (exceptie Bucurestiul si Prahova), Oltenia si Moldova, i se opuneau PNL-ul si PNTCD-ul maximaliste (spun minimalist si maximalist \u00een functie de treptele vizate ale reformei economice, prin urmare minimalistii ar fi cei cu economia de stat, maximalistii ar fi cei care \u00eesi doresc accelerarea reformei) si cu forta electorala \u00een Transilvania si Banat. Pe atunci, cei din centrul si vestul tarii erau asociati cu purtatorii stindardului modernitatii economice, cei din sud si din est fiind categorisiti ca jalnicii colectivisti, cu reflexe etatiste capatate \u00een comunismul ce le-a fost si mama, si tata. Dar a venit guvernarea CDR-ului (la pachet cu antemergatorii democrat-liberalilor de azi, USD-ul socialist de ieri) si tot acest schelet imaginar s-a prabusit. Am vazut apoi cum modernii din centru si vest s-au repezit catre partidul salvator (PRM-ul le-a anihilat, la momentul electoral 2000, alegatorilor din Ardeal si din Banat reflexele liberale).
\nDe la acel scrutin (anul 2000), apele s-au separat vizibil. Au preluat stafeta trei partide: PSD, PDL si PNL (folosesc denominatia partizana de azi). Diferentele doctrinare dintre acestea s-au evaporat (daca existasera vreodata), asa \u00eenc\u00e2t am ajuns sa vedem cum unele privatizari au fost facute de intitulatii social-democrati \u2013 privatizarea Petrom si cea a Sidex Galati (premierul din perioada 2000-2004, un social-democrat, dupa cum se recomanda domnia sa, luase hotar\u00e2rea clara, impozit unic de 16%; guvernele care i-au succedat i-au \u00eendeplinit dorinta, retezata de mentorul partidului de la acea vreme, fostul prim-secretar de la Iasi) \u2013, iar unele masuri populare au fost initiate de liberali (PNL), cum ar fi marirea salariilor pentru aparatul bugetar, marirea pensiilor sau supradimensionarea administrativ-birocratica.
\nPD-ul socialist s-a asociat si el derutei ideologice, si-a adaugat particula liberal (a devenit PDL) si a \u00eenceput sa interpreteze reformele dupa partitura FMI. Dat fiind acest amalgam indescifrabil, electoratul rom\u00e2nesc a dat, si el, semne de incoerenta. \u00cen primul r\u00e2nd, au aparut comportamentele de vot haotice de la un ciclu electoral la altul, asa \u00eenc\u00e2t un partid care c\u00e2stiga concludent \u00eentr-o anumita localitate \u00eesi vedea pierdute majoritatea voturilor peste patru ani. Exemplele sunt cu miile, abunda \u00een \u00eentregul spatiu rom\u00e2nesc (un comportament electoral specific tarilor cu democratii periferice, Ghana si India put\u00e2nd fi oferite ca exemplu). Pentru conservarea voturilor dintr-un bazin electoral s-a revenit la practicile interbelice: clientelismul electoral (pagini precise despre coruptia electorala dintre cele doua razboaie mondiale a scris Matei Dogan). Asa \u00eenc\u00e2t s-au constituit feudele electorale (sunt bine stiute, \u00een fiecare regiune a tarii), acestea fiind usor identificabile urmarind procentele electorale ale celor trei partide amintite (vom vedea scoruri de peste 80%, sau chiar mai mult, \u00eentr-o anumita localitate pentru un partid sau altul).
\nAm ajuns, astfel, sa vedem liberalii (PNL) larg reprezentati \u00een localitati rurale din judete sarace precum Giurgiu, Teleorman sau Tulcea (trebuie sa recunoastem, avem de-a face cu o anomalie, nu despre delimitari ideologice este vorba aici!). Acum trebuie sa admitem ca dintre cele trei partide, PNL-ul este cel mai firav la capitolul retele clientelare (de asta este mereu pe locul trei), forta financiara a acestora nefiind comparabila cu cea a PSD-ului si PDL-ului. Prin urmare, apele s-au amestecat, \u201emodernistii\u201c liberali se ascund si voteaza prin varii catune atinse de saracie (cercetati, de curiozitate, rezultatele electorale), iar social-democratii pot c\u00e2stiga voturi \u00een orase mari si relativ prospere (sa ne g\u00e2ndim doar la cazul orasului Constanta; si nu e singurul exemplu!). Distinctia nu este data de doctrina, mai degraba sf\u00e2nta punga cu daruri si salvatoarea galeata sunt \u00een stare sa impuna comportamente de vot.
\nConcomitent cu disiparea electorala se produce scaderea prezentei la vot, un fenomen sincron cu cel din spatiul occidental. S-a ajuns la o prezenta la vot sub 40%, una extrem de mica, ce ar trebui sa puna semne de \u00eentrebare \u00eentregii clase politice. Prezenta slaba la urne la alegerile generale din 2008 l-a facut pe John Gledhill sa afirme ca numarul redus al cetatenilor care voteaza nu trebuie sa fie un semn \u00eengrijorator, \u00eentruc\u00e2t \u201eparticiparea redusa la vot este un produs normal, desi regretabil, al democratiilor avansate, iar din moment ce Rom\u00e2nia este astazi o democratie avansata, si ea trebuie sa faca fata acestei maladii a maturitatii\u201c (6). Cum se poate explica aceasta participare minora la urne \u00een democratiile consolidate? Explicatia autorului mentionat este una des amintita, cum \u201eca alegatorii cu experienta ai democratiilor avansate \u00eenteleg ca este destul de putin probabil ca votul individual sa influenteze rezultatul final, un singur vot este p\u00e2na la urma doar o picatura \u00eentr-un imens ocean electoral\u201c, mai mult, \u201edin moment ce nu exista un beneficiu direct, imediat de pe urma procesului electoral, multi cetateni prefera mai degraba sa mearga \u00eentr-un bar sau la plimbare \u00eentr-un parc, dec\u00e2t \u00een cabina de vot\u201c (7). O demonstratie extrem de prozaica si fara vreo logica anume (nu intru acum \u00een detaliile \u201eTeoriei economice a democratiei\u201c a lui A. Downs). A considera participarea redusa la vot de la alegerile generale din 2008 ca un semn al maturizarii democratiei rom\u00e2nesti, ei bine, iata un aspect al politicii rom\u00e2nesti la care nimeni nu s-a g\u00e2ndit, doar latura hazlie put\u00e2nd fi retinuta dintr-o asemenea asertiune.
\nProblema este ca la vot absenteaza \u00een mare masura tocmai electoratul urban (mai prosper economic si mai educat, adica tocmai acei oameni care ar trebui sa voteze partide liberale) si vin cei ce dispun de un capital (financiar si cultural) precar – cei din lumea rurala. Motivatia principala trebuie cautata \u00een acele stimulente financiare si materiale pe care oamenii saraci le primesc cu bratele deschise. Asta le-a ramas de c\u00e2stigat de pe urma mecanismelor democratice imaginate de partidele postcomuniste.
\nDupa tot acest periplu sinuos, dar necesar, voi termina abrupt, \u00eentrebarea din titlu ram\u00e2n\u00e2nd valabila: liberali? Care liberali?<\/p>\n

 <\/p>\n

Articol aparut si pe platforma Criticatac<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Pentru a raspunde la \u00eentrebarea din titlu voi face un necesar excurs electoralo-teoretic. La sf\u00e2rsitul anilor ’60, Stein Rokkan si Martin Lipset au oferit explicatia cea mai coerenta si cea mai riguroasa privind geneza sistemului de partide si a multipartidismului din Europa de Vest. \u00cen viziunea acestora, sistemul de clivaje pe care l-a cunoscut Europa… Cite\u0219te mai mult »Care liberali? Despre liberalism \u00een spatiul autohton<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[7463,7462,7464,7461],"class_list":["post-11186","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-doctrina-liberala","tag-liberali","tag-liberali-in-marea-britanie","tag-liberalismul-in-romania"],"views":1519,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11186","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11186"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11186\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11186"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11186"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11186"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}