{"id":11071,"date":"2012-03-08T18:29:05","date_gmt":"2012-03-08T16:29:05","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11071"},"modified":"2012-03-08T18:29:42","modified_gmt":"2012-03-08T16:29:42","slug":"roland-garros-mon-amour-42","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/roland-garros-mon-amour-42\/","title":{"rendered":"Roland Garros, mon amour (42)"},"content":{"rendered":"

Parisul, prin al sau turneu de Grand Slam, este o adevarata h\u00e2rtie de turnesol. Poti c\u00e2stiga orice competitie tenisistica doresti, p\u00e2na nu te impui pe zgura Roland Garros-ului, nu ai dreptul sa intri fara pas \u00een catedrala imaginara pe care memoria colectiva a \u00eenaltat-o sportului alb. Un fel de Hall of Fame fara carnatie si ziduri, dar o constructie mai persistenta dec\u00e2t cea a piramidelor, caci se bizuie pe pasiune si se nutreste din devotamentul ardent al sufletelor inspirate.<\/strong><\/em>
\nAm s-o spun pe sleau. Nu mi-a parut deloc rau atunci c\u00e2nd supercampionul tenisului din ultimii ani, elvetianul Roger Federer, a pierdut si \u00een 2007 sansa de a realiza Marele Slem, prin \u00eenfr\u00e2ngerea din finala de la Roland Garros. \u00cen realitate, numai naivii (sau admiratorii fanatici) s-au mirat ca Federer a \u201efurat-o\u201c din nou de la Rafael Nadal, cel \u00eencoronat a treia oara consecutiv pe zgura pariziana. Chiar daca Fererer, supranumit Mr. Perfect, fusese desemnat cap de serie numarul unu la turneul din capitala Frantei, acest lucru s-a datorat nu at\u00e2t suprematiei sale pe zgura, ci pozitiei de lider (incontestabil) al clasamentului ATP.
\nPe suprafata rosie si lenta omul din Basel nu este dec\u00e2t un competitor inteligent si rabdator, capabil, desigur, sa \u00eenfr\u00e2nga specialisti ai zgurei, dar nu at\u00e2t prin tehnica adaptata rigorilor acestui tip de joc, ci tariei psihice si complexului sufletesc ce-l dezvolta ceilalti tenismeni fata de \u201eeternul\u201c number one.
\nDe altminteri, fostul mare campion suedez Mats Wilander, astazi comentator pentru canalul TV Eurosport, a spus-o foarte clar, vorbind despre \u201eminunea\u201c faptuita de Guillermo Ca\u00f1as, cel care l-a \u00eenvins de doua ori consecutiv \u00een debutul sezonului 2007 pe Federer: razboinicul gaucho a avut sansa de a fi stat \u201epe tusa\u201c un an si jumatate, ca urmare a suspendarii dictate de ATP \u00eentr-o foarte ambigua \u00eemprejurare de dopaj, deci a fost ferit de paranoia care pare sa-i fi cuprins pe majoritatea jucatorilor din Top 100 atunci c\u00e2nd sunt pusi \u00een situatia de a-l \u00eenfrunta pe Federer.
\nCe a dorit sa induca Wilander – prin aceasta pozitie, oarecum paradoxala? Nimic altceva dec\u00e2t ca liderul mondial este failibil daca e abordat cu o mentalitate normala, adica \u201esi el si eu suntem oameni, deci orice se poate \u00eent\u00e2mpla\u201c\u2026 La rigoare, \u00eenvinsii lui Roger Federer sunt mai degraba niste insi care se bat singuri, autocastr\u00e2ndu-se mental, dec\u00e2t niste competitori \u00eengenunchiati pe terenul de tenis. (Acest lucru a fost demonstrat cu asupra de masura chiar \u00een prima semifinala a Roland Garros-ului din 2007, c\u00e2nd rusul Nikolai Davydenko, excelent jucator de zgura si aflat \u00een forma maxima, l-a condus prin break rapid \u00een fiecare debut de set pe Federer, pentru a pierde la un scor extrem de disputat, cu 7-5, 7-6, 7-6. Nu jocul elvetianului a fost superior, ci mentalitatea lui Davydenko a fost inferioara.)
\nPrin urmare, finala de la Roland Garros din anul 2007 a fost departe de a anunta o posibila surpriza. Sigur ca exact \u00eenainte de marele turneu parizian se petrecuse un eveniment ce parea sa-i \u00eendreptateasca pe fanii lui Federer la a spera \u00eentr-o revelatie. La ultimul Masters Series pe zgura al sezonului, desfasurat la Hamburg, elvetianul c\u00e2stigase finala cu Nadal \u00eentr-o maniera suspect de neta: 2-6, 6-2, 6-0. Specialistii s-au mirat iar optimistii si-au spus ca Mr. Perfect ar putea realiza Marele Slem, prin cucerirea singurului titlu ce-i lipsea din palmares campionului din Basel: Roland Garros-ul.
\nEvident, n-a fost dec\u00e2t un foc de paie, un \u201eaccident\u201c, daca mi se permite eufemismul. De ce? Pentru ca, \u00een ciuda scorului aproape fara drept de apel, exista circumstante care explica surprinzatoarea \u00eenfr\u00e2ngere a lui Rafael Nadal la Hamburg. Maiorchinul a calculat gresit, de fapt si-a supralicitat potentialul fizic si psihic, caci pentru el a fost prima participare la Masters Series-ul german. \u00cen ultimii doi ani, spaniolul luase startul doar la Monte-Carlo, Barcelona si Foro Italico – pe care le si c\u00e2stigase. Asa si-acum, cu singura diferenta ca, \u00eembatat probabil de propria-i invincibilitate pe zgura (81 de meciuri fara \u00eenfr\u00e2ngere!), Rafa si-a spus ca merita sa pluseze \u00eenaintea marelui turneu parizian, prin participarea la Hamburg. A dorit sa c\u00e2stige absolut tot ce se poate c\u00e2stiga pe zgura, ignor\u00e2nd (tocmai el!) ca suprafata \u00een chestie este una extrem de solicitanta fizic (Roy Emerson obisnuia sa spuna: \u201eDintre toate turneele de Mare Slem, Roland Garros-ul este cel mai dificil de c\u00e2stigat pentru ca e al naibii de greu sa rezisti fizic vreme de doua saptam\u00e2ni pe acea suprafata lenta, ce te obliga sa alergi de-ti sar bojocii!\u201c).
\nDesigur ca suita de sincope \u00eenregistrate de Roger Federer \u00een primavara lui 2007 (la Miami, \u00een Florida, la Monte-Carlo si la Roma!) l-au predispus pe numarul doi mondial la o asemenea escaladare a performantei. Calculul s-a dovedit \u00eensa gresit, caci Nadal a pierdut rusinos finala pe zgura germana. Ce-i drept, cele doua saptam\u00e2ni au fost deosebit de umede si de friguroase, presiunea, foarte scazuta, zgura mai moale si mai lipicioasa, iar Federer s-a simtit chiar ca acasa, caci mai c\u00e2stigase turneul de doua ori. Asa ca surpriza n-a fost tocmai surpriza – pentru cei care \u00eenteleg ceva din acest sport.
\nFinala de la Roland Garros a fost practic la discretia \u201edelfinului\u201c Nadal. El a c\u00e2stigat 136 de puncte fata de 119 ale adversarului, a avut un procentaj de break-point-uri de 40% fata de doar 6% \u00een dreptul lui Federer, iar greselile nefortate s-au situat la o cota de 28 de partea sa, \u00een vreme ce Federer a contabilizat numai putin de 60 de asemenea puncte pierdute. Procentajul primului serviciu i-a fost abia perceptibil favorabil spaniolului, 77% la 76%, pentru ca numarul asilor sa-l arate superior pe Roger Federer, cu un scor de 9 la 2.
\nUna peste alta, asa cum era de asteptat, campionul ultimelor doua editii ale marelui turneu parizian s-a impus fara drept de apel, domin\u00e2nd mai ales psihologic partida, aspect reflectat cu claritate de raportul punctelor pierdute nefortat. Evolutia situatiei din primul set spune totul despre sensul \u00een care a \u201ecurs\u201c meciul: Federer a \u00eenregistrat zece mingi de break, neput\u00e2nd \u00eensa valorifica vreuna, \u00een timp ce Nadal a avut doar doua astfel de mingi, pe care si le-a adjudecat cu promptitudine. \u201eExpresul de Basel\u201c a gresit de 16 ori, Nadal doar de 9. Prin urmare, 6-3 \u00een favoarea catalanului. A urmat o fireasca relaxare \u00een setul al doilea, \u00eencheiat cu 6-4 pentru Federer. Filmul ultimelor doua seturi aproape ca reia la indigo evolutia din prima partida, scorul fiind de 6-3, 6-4 \u00een favoarea favoritului numarul doi, Rafael Nadal.
\nExista o morala de ordin psihologic a acestui frumos si (totusi) disputat meci final de la Roland Garros, editia 2007? Fireste. Rafael Nadal \u00eei este oricum superior pe zgura liderului ATP (ba uneori chiar si pe hard, asa cum s-a \u00eent\u00e2mplat la Miami, \u00een 2004, si la Dubai, \u00een 2006!). Apoi, asa cum indica si palmaresul direct al celor doi superjucatori, se pare (nu sunt deloc malitios!) ca Federer a dezvoltat un real complex de inferioritate \u00een fata mai t\u00e2narului challenger din Manacor: dupa editia 2007 a Roland Garros-ului, cifrele indica un sec 8-4 pentru Nadal. Iar daca tinem seama de inteligenta tactica deosebita a spaniolului, care l-a jucat suparator de mult pe rever pe elvetian, arunc\u00e2ndu-i baloane liftate si extrem de \u00eenalte, pentru ca apoi sa-l atace cu mingi violente, rapide si foarte exterioare \u00een cross sau mai ales \u00een lung de linie, executate cu forhand-ul sau greu de topspin, atunci victoria din 10 iunie 2007 de la Paris nu mai e deloc o surpriza\u2026
\nDin toate aceste pricini, cred ca suprematia pe zgura a \u201eregelui\u201c Rafael Nadal nu poate fi contestata de nimeni \u00eentreg la cap si dotat cu o minima doza de obiectivitate. Lui Roger Federer \u00eei mai ram\u00e2nea sa astepte, sa spere si sa rabde. Daca Nadal avea ghinionul de a fi contemporan cu omul din Basel, fiind pare-se condamnat la un \u201eetern\u201c loc doi \u00een clasamentul ATP, si reciproca parea a fi afurisit de valabila: Federer se lupta cu nenorocul de a-l simti \u00een coasta pe spaniol, care \u00eel \u00eempiedica permanent sa realizeze Marele Slem si sa devina astfel unul dintre putinii fericiti care au atins aceasta treapta a perfectiunii \u00een jocul de tenis. \u00cenca o data, Roland Garros-ul s-a dovedit, si \u00een 2007, o nuca prea tare pentru dantura cvasiperfecta a atletului elvetian…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Parisul, prin al sau turneu de Grand Slam, este o adevarata h\u00e2rtie de turnesol. Poti c\u00e2stiga orice competitie tenisistica doresti, p\u00e2na nu te impui pe zgura Roland Garros-ului, nu ai dreptul sa intri fara pas \u00een catedrala imaginara pe care memoria colectiva a \u00eenaltat-o sportului alb. Un fel de Hall of Fame fara carnatie si… Cite\u0219te mai mult »Roland Garros, mon amour (42)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[544,855,2607,720],"class_list":["post-11071","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-federer","tag-grand-slam","tag-rafael-nadal","tag-roland-garros"],"views":1589,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11071","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11071"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11071\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11071"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11071"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11071"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}