{"id":11025,"date":"2012-03-08T18:00:00","date_gmt":"2012-03-08T16:00:00","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11025"},"modified":"2012-03-08T18:00:15","modified_gmt":"2012-03-08T16:00:15","slug":"realitatea-ca-subiect-ratat","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/realitatea-ca-subiect-ratat\/","title":{"rendered":"Realitatea ca subiect ratat"},"content":{"rendered":"

Paul Mihalache, \u201eTarg de arlechini\u201c<\/em>, Tracus Arte, Bucuresti, 2011, 292 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Daca la \u00eentrebarea \u201e\u00eencotro merge proza rom\u00e2neasca actuala?\u201c, raspunsul unora poate trimite la romanul \u201eT\u00e2rg de arlechini\u201c al lui Paul Mihalache ca la o \u201ecertitudine a prozei tinere\u201c (Radu Vancu), devine tot mai clara penuria de romane construite \u00een jurul subiectelor incitante. Fara a-i reduce meritele de prozator la simpla credinta ca Paul Mihalache este un scriitor dornic sa impresioneze prin dualismul dintre stilul lejer si referinte literare \u00een avalansa, \u00eentrebarea care ram\u00e2ne \u00een legatura cu romanul \u201eT\u00e2rg de arlechini\u201c este daca nu cumva granita dintre interesant si arogant-epatant este at\u00e2t de fragila, \u00eenc\u00e2t riscul de a crea antipatii cititorilor se transforma \u00eentr-un pericol iminent, nu prin iritare, ci prin constructie defectuoasa. \u00centr-un interviu acordat unui cotidian din Iasi \u00een 2011, Paul Mihalache recunoaste ca posibilele interpretari ale caracterului nehotar\u00e2t si angoasat al protagonistului pot fi justificate prin intentia sa de a enerva constructiv si de a pune pe g\u00e2nduri cititorul: \u201eNu acuzi pe nimeni de lejeritate. Cel mult de frivolitate. Iar daca cineva se enerveaza pe Radu, nu pot dec\u00e2t sa ma bucur. Asta \u00eenseamna ca a \u00eencetat, macar pentru c\u00e2teva minute, sa mai plaseze fictiunea \u00een afara realitatii\u201c.
\nRealismul necrutator<\/strong>
\nStilistic, \u201eT\u00e2rg de arlechini\u201c poate fi o reusita a realismului necrutator. Modul direct de raportare la realitatile \u00eenchipuite, scenele vulgare bine echilibrate si renuntarea la fantezia inutila sunt punctele forte ale discursului lui Paul Mihalache. Prozatorul reuseste sa induca bine atmosfera locurilor fara prea mult efort, desi se plimba \u00eentr-un registru imagistic limitat si redundant. Tonusul romanului este dat tocmai de stilul preluat cel mai probabil din proza lui Ovidiu Nimigean, altern\u00e2nd de la fraze scurte si taioase p\u00e2na la discurs de idei sustinut. Se vede ca autorul s-a deprins si cu literatura sud-americana (pe care o si invoca \u00een interiorul romanului) prin tehnicile planurilor intercalate si prin tematica erotica.
\nDesi se pare ca Paul Mihalache este perfect constient de problematica pe care o naste un personaj de talia lui Radu (student la filosofie care ingurgiteaza literatura, filosofie si psihologie \u00een permanenta, cucereste fete printr-un sarm \u00eennebunitor construit at\u00e2t prin cultura lui, c\u00e2t si prin capacitatile sale artistice), povestea derulata pe parcursul studiilor de la Bucuresti nu reuseste sa lege sau sa ofere vreo finalitate inepuizabilului sir de aventuri amoroase si nehotar\u00e2ri erotice. Probabil intentia initiala a romanului era de a crea, prin trivializare si limitare la povesti simple, imaginea c\u00e2t mai reala a lumii studentesti \u00een jurul careia graviteaza \u00eent\u00e2mplarile, o lume unde cu greu se \u00eencheaga vreo relatie din alte motive dec\u00e2t cele de ordin pragmatic sau de comoditate. De altfel, singurul posibil raspuns \u00een \u00eencercarea de explicare a logicii evenimentiale interne \u00eel da \u00eensusi autorul \u00een finalul romanului, unde recunoaste ca, de fapt, singura coerenta \u00een alegerile protagonistului nu este dec\u00e2t rezultatul unor impulsuri viscerale: \u201eSi poate (…) ca nu suntem altceva dec\u00e2t stomacuri dureroase, scule excitate, bucati de creier irigate de s\u00e2nge\u201c.
\nAtmosfera preluata din romanele lui Henry Miller cu personaje care traiesc de pe o zi pe alta si nu se g\u00e2ndesc dec\u00e2t la catharsis-ul tentant al cunoasterii poate fi cheia unei proze de succes at\u00e2ta timp c\u00e2t tehnica literara reuseste sa tempereze natural toate stridentele discursive ale acestora. \u00cen cazul lui Paul Mihalache \u00eensa, desi am putea fi provocati sa privim din avion ca la un roman bine \u00eenchegat si scris cu o lejeritate uluitoare, permanentele note reflexive dau uneori aerul unei literaturi amatoriste. Justificari inutile apar \u00eenca din debut, unde, \u00eentr-o discutie redactata textual \u00eentr-un registru regional, se simte nevoia autorului de a trece dincolo de posibilele judecati negative ale vreunui cititor si lasa impresia unei distante apasatoare si fortate \u00eentre personaje: \u201e\u2013 Bun jmecheri. \u00cemi place sa \u00eei vorbesc cu acelasi limbaj si accent (subl. mea, S.B.)\u201c. E aproape un fel de reflex \u00een exercitiul analitic tendinta de a se situa deasupra faptelor si discutiilor si de a judeca totul printr-un discernam\u00e2nt matur, uneori ireal si disonant (de exemplu, \u00een episoadele din copilarie legate de fratele Ioan). Siguranta si aroganta pot deveni usor un tipar \u00een care actioneaza personajul si \u00eei pot oferi un status special, \u00eensa c\u00e2teodata stridenta este at\u00e2t de apasatoare, \u00eenc\u00e2t \u00eencheie orice pact cu vreo posibila empatie emotionala, iar Radu devine usor un personaj pierdut \u00een discurs: \u201eSi vrei sa vezi, daca \u00eeti ajung banii? \u2013 Nu, draga mea, pe astia tre’ sa-i bem negresit. Si, sub efectul sfintelor licori, inspiratia va pogor\u00ee asupra-ne, lumin\u00e2ndu-ne calea. Cine spunea ca drumul excesului duce la palatul cunoasterii? Alina ridica din umeri. De unde sa stie?\u201c. Sigur, argumentele astea pot deveni aparare prin simpla lor situare \u00een sfera mizelor de constructie a personajului. Radu se vrea at\u00e2t de \u00eenchis \u00een cunoastere si lectura, \u00eenc\u00e2t uita sa se mai poarte normal, iar chestiunile \u201eserioase\u201c (la care se tot face apel \u00een cursul povestii prin referiri la romane si autori, la concepte filosofice si curente artistice) \u00eel transforma \u00eentr-o bestie intelectualista. E probabil si ratiunea din spatele metodelor de construire a victimelor pretinsului erotism. Fetele de liceu sau din primul an de facultate nu \u00eei cer prea multa bataie de cap si ajung c\u00e2teva concepte \u00eenv\u00e2rtite \u00een jocuri discursive urmate de brutalitate sexuala pentru a crea un echilibru erotic fantastic: \u201e\u2013 Fodor zice ca suntem un fel de roboti superperformanti, care reactionam la stimuli externi. Ceea ce noi numim afecte, ori sentimente, sunt rezultatul unor conjuncturi care depind de fenomene \u00een genul presiunii atmosferice sau a temperaturii de afara (…) Nu. Ei sustin ca daca ti-as propune sa mergem la mine si sa ne regulam ca doi megantereoni preistorici (…) tu n-ai putea, stricto senso, sa iei decizie\u201c.
\nCinismul, mizerabilismul, freak-ul<\/strong>
\nP\u00e2na la finalul romanului cei din jur ram\u00e2n personaje cu profiluri nedefinite, iar singurul pilon de care se pot agata pentru a-si gasi rostul \u00een sintaxa romanului ram\u00e2ne Radu. Personajele feminine sunt tinte sigure \u00een fata carismei personajului care (\u00een afara de dragostea infantila pentru Alexandra si relatia de comoditate cu Alina) nu pare sa fie deranjat de vreo repercusiune morala a faptelor sale. Duti este legatura lui cu gineceul adolescentin \u00een jurul caruia se agita erotismul, iar relatia cu Alina seamana tot mai mult spre final cu euforia boema din \u201eRastignirea Trandafirie\u201c, unde Mona preia rolul administrativ total, las\u00e2ndu-l pe Val sa scrie fara presiune. La fel, Alina, aproape de final, va aprecia ca lui Radu \u00eei place cel mai mult sa scrie, iar urarea care decide despartirea finala este doar o intentie pozitiva prost receptata.
\nTotusi, e greu de \u00eenteles cum Paul Mihalache rateaza apropierea de coeziunea narativa a maestrilor sai, ba chiar mai mult, cade mereu \u00een capcane de continut ce \u00eel transforma \u00eentr-un amator. Nu e de mirare astfel ca \u00een spatele unei povesti bine spuse nu se ascunde dec\u00e2t dorinta de a scrie un roman si at\u00e2t, fapt recunoscut si de Paul Mihalache \u00een introducere: \u201eAi dat de dracu’ \u2013 \u00eemi spuneam. P\u00e2na \u00een octombrie trebuie sa termini romanul\u201c. Sigur ca motivatia pe care o da autorul vrea sa sugereze ca premizele ludice s-au transformat \u00eentr-o chestiune serioasa, \u00eentr-un roman bine scris. E clar ca Paul Mihalache are m\u00e2na de scriitor si reuseste sa creeze atmosfera \u201ecinismului, mizerabilismului, freak-ului\u201c (dupa Nimigean) autentica, printr-un personaj la granita dintre intelectual si vulgar. Ce supara este \u00eensa lipsa substantei \u00eentr-o poveste si asa lipsita de finalitate. \u00cen afara unei drame emotionale refuzate constant de protagonist si o relatie la distanta cu familia si prietenii, Paul Mihalache nu reuseste sa exploateze vreun alt motiv p\u00e2na la epuizare. Romanul \u00eesi propune multe, \u00eensa nu reuseste sa realizeze dec\u00e2t o descriere (palpabila, ce e drept) a dramelor adolescentine si a mirajului lecturii, iar mizantropia si sterilitatea emotionala sunt resorturile unei povesti lipsite, p\u00e2na la urma, de fantezie.
\nRomanul \u201eT\u00e2rg de arlechini\u201c \u00eel aduce \u00een lumina reflectoarelor pe autor ca pe un grefier minor al unei miscari literare revigorante \u00een proza ultimilor ani, unde Ovidiu Nimigean ram\u00e2ne totusi capul de afis.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Paul Mihalache, \u201eTarg de arlechini\u201c, Tracus Arte, Bucuresti, 2011, 292 p.   Daca la \u00eentrebarea \u201e\u00eencotro merge proza rom\u00e2neasca actuala?\u201c, raspunsul unora poate trimite la romanul \u201eT\u00e2rg de arlechini\u201c al lui Paul Mihalache ca la o \u201ecertitudine a prozei tinere\u201c (Radu Vancu), devine tot mai clara penuria de romane construite \u00een jurul subiectelor incitante. Fara… Cite\u0219te mai mult »Realitatea ca subiect ratat<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7383,7382,4744,2990],"class_list":["post-11025","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-targ-de-arlechini","tag-paul-mihalache","tag-proza-romaneasca-actuala","tag-roman-actual"],"views":2177,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11025","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11025"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11025\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11025"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11025"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11025"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}