Minunata seara la Ateneul Rom\u00e2n, cu renumitul scriitor israelian, favorit de ceva vreme \u00een cursa pariurilor pentru Nobel, Amos Oz. Dintr-o ora si jumatate de dialog cu Gabriel Liiceanu, publicul platitor de bilet a avut parte de 15 minute \u00eentregi de Amos Oz.
\nPe scarile de la intrare, smenarii care v\u00e2nd bilete la suprapret la meciurile nationalei \u00eencercau sa-si atraga musterii: un bilet \u00een plus, un bilet \u00een plus la conferinta lu’ Gabriel Liiceanu! Iata, \u00eesi va fi spus spectatorul cultivat, \u00eembracat la patru ace, \u00een g\u00e2nd, ce-a priceput smenarul din toata tarasenia: ca cineva s-ar abate pe la Ateneu luni seara si-ar scoate bani din buzunar doar ca sa \u00eel auda pe domnul Gabriel Liiceanu monolog\u00e2nd!
\nDupa vreo jumatate de ora de \u00eent\u00e2rziere, Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu, \u00eencepe seara \u00een forta. Ce dictie impecabila, ce forta a concentrarii \u00een enuntul snur al domnului Dimitriu! Fostul om de radio, presedinte al Societatii Rom\u00e2ne de Radiodifuziune, actual patron al sunetelor, reuseste performanta sa nu st\u00e2lceasca mai mult de jumatate din cuvintele pe care pare a le citi de pe o foaie. Climaxul este enumerarea celor care au onorat, prin prezenta lor, sala Ateneului: Liiceanu, Nicolae Manolescu, Patapievici, un scriitor finlandez. Domnii Liiceanu si Patapievici, spre deosebire de ceilalti vorbitori ilustri, sunt, pasamite, branduri, si nu mai au nevoie de prenume. Interesante sunt ezitarile pudice ale domniei sale, marcate de articolul nehotar\u00e2t: domnul Liiceanu are meritul de a fi fondat \u201eo editura Humanitas\u201c, iar Alexandru Tomescu urmeaza sa \u00eenc\u00e2nte publicul pe \u201eun Stradivarius\u201c.
\nAlexandru Tomescu \u00eenc\u00e2nta, \u00eentr-adevar, publicul, iar seara se anunta a fi perfecta: fara note false, fara stridente, exact la nivelul lui Bach de pe Stradivariusul din m\u00e2na lui Tomescu.
\nGabriel Liiceanu preia impecabil, din zbor, mesajul si \u00eesi invita interlocutorul la o conversatie la fel de armonioasa ca interpretarea violonistului rom\u00e2n. \u201eDraga Amos Oz, mi-ar placea sa discutam ca si cum publicul n-ar fi de fata, ca si cum am sta, doar noi doi, la o cafea sau la un whisky.\u201c Cuvintele domnului Liiceanu curg precum undelemnul, aflam care au fost lecturile recente ale domniei sale din Amos Oz, suntem pusi \u00een garda ca vor exista si divergente de opinii, care vor puncta linia armonica de baza. Se citeste de pe teancul gros de h\u00e2rtii din m\u00e2na domnului Liiceanu un citat din Noica, se fac consideratii autoreferentiale asupra nivelului de inteligenta al vorbitorului (din moment ce a meditat \u00eendelung asupra prostiei, este evident ca domnia sa nu are cum sa faca parte din acea categorie detestata a prostilor care se cred destepti!), se evoca episodul biblic al Sodomei si Gomorei. Pe nesimtite, cele 20 de minute de introducere ale amfitrionului, care au captivat audienta (nu, nimeni nu se foieste, zgomotos, \u00een sala!), se apropie de final. \u00cen sf\u00e2rsit, \u00eel vom asculta si pe Amos Oz!
\nCe este asta? O nota falsa \u00een raspunsul domnului Oz? Nu, e doar traducatorul, care nu este \u00een cea mai buna forma a sa. \u201eIisus a avut o idee mai buna dec\u00e2t casnicia, Platon a avut o idee mai buna dec\u00e2t casnicia, si, totusi, aceasta institutie a casniciei dainuie de milenii\u201c, ne spune Amos Oz. \u201eIisus a avut o idee buna despre casnicie, Platon a avut o idee buna despre casnicie, si, totusi, institutia dainuie\u201c, ne spune, suav, vocea traducatorului. Raspunsul domnului Oz ia forma unui ambuteiaj, la 8.30 dimineata, \u00een intersectia de la Iancului, cu traducatorul care-i taie tot timpul calea si apasa pe claxon.
\nDomnul Liiceanu se misca, \u00een schimb, ca un BMW pe Autostrada Soarelui, \u00eentr-un week-end de toamna. Subiectul casniciei, unde Amos Oz se simte la el acasa (\u201eeu sunt musca de pe peretele oricarei familii din lumea aceasta\u201c), este abandonat pentru unul mult mai ardent si mai relevant pentru poporul rom\u00e2n, unde, \u00een plus, domnul Gabriel Liiceanu se simte la el acasa: daca antinazismul e visceral, \u00een cultura europeana, de ce nu ar fi si anticomunismul visceral? Amos Oz \u00eencearca un raspuns de complezenta \u2013 \u201epoate ca nu toata lumea a trait si a \u00eenteles raul din experienta comunismului\u201c. Pe buna dreptate, Gabriel Liiceanu se arata nemultumit, si duce discutia \u00een zona victimelor: \u201eSpuneti ca israelienii si arabii sunt, deopotriva, victimele europenilor, dar nu pot fi de acord cu dvs. Si noi am fost victime, ale unui experiment monstruos din istorie, pornit din Europa, care a fost comunismul\u201c.
\nAmos Oz insista asupra situatiei din Orientul Mijlociu, care s-ar explica prin faptul ca doua victime ale aceluiasi opresor se razboiesc, deseori, \u00eentre ele, proiect\u00e2ndu-si, una asupra celeilalte, chiar imaginea opresorului. C\u00e2t despre experienta comunista a europenilor, invitatului nu \u00eei ram\u00e2ne dec\u00e2t sa serveasca tot un raspuns general, din politete: \u201eComunismul si nazismul au \u00eencercat sa elibereze lumea!\u201c. Cel putin, asta este ceea ce ne spune traducatorul; huiduielile salii arata ca, de fapt, ceea ce \u00eencearca sa ne spuna scriitorul e taman pe dos.
\nGabriel Liiceanu anunta ca \u00eent\u00e2lnirea se apropie de sf\u00e2rsit si se lanseaza \u00eentr-un monolog despre scris: \u201eNoi, scriitorii, ne dam sufletul \u00een tot ceea ce punem pe h\u00e2rtie sau scoatem pe gura\u201c. \u00centr-adevar, sala apreciaza implicarea gazdei, care pare a-si da, la propriu, sufletul pentru a nu-l mai lasa pe Amos Oz sa ajunga \u00een situatia jenanta \u00een care ar spune iar ceva si ar fi \u00eentrerupt de traducator.
\nTotusi, pe final, invitatul \u00eesi da \u00een petic si face o eroare diplomatica. Si asta chiar \u00een fata excelentei sale, ambasadorul Israelului la Bucuresti! Nu \u00eei lasa ultimul cuv\u00e2nt gazdei \u2013 care nu e un jurnalist oarecare, pus sa \u00eesi provoace interlocutorul, e un filosof si, mai mult, un scriitor \u2013 si simte nevoia sa mai spuna ceva despre arta scrisului: \u201eun mare merit al scriitorului este curiozitatea, a te pune \u00een locul celuilalt, a \u00eencerca sa-ti dai seama cum reactioneaza celalalt.\u201c
\nPe buna dreptate, domnul Gabriel Liiceanu sare, ca ars, si \u00eesi pune la punct invitatul: \u201eEu nu sunt de acord ca e un merit aceasta curiozitate. Pe mine curiozitatea ma trimite cu g\u00e2ndul la vecinii mei de bloc, informatori, care ma turnau la Securitate pe vremea comunismului. Eu nu vreau sa amestec curiozitatea scriitorului cu acea curiozitate a vecinului de bloc!\u201c.
\nDupa aceasta interventie oportuna, seara se \u00eencheie, \u00een aplauzele unui public satisfacut: din cele doua ore de conferinta, mia de oameni pusa la patru ace si venita de Ateneu a avut parte, \u00een total, de vreo 15 minute pline de Amos Oz. Gurile rele ar putea spune ca snobii din sala ar fi citit, mai bine, un interviu cu Amos Oz facut de un ziarist oarecare, unde scriitorul ar fi raspuns la mai mult de trei \u00eentrebari, \u00eentr-o conversatie care chiar s-ar fi referit la ceva. Dar aceste guri n-ar pricepe ca smenarii aceia de la intrare stiau, de fapt, foarte bine cum merge afacerea cu biletele la suprapret, si ca bucurestenii vor fi, oric\u00e2nd, dispusi sa plateasca orice pret pentru o conferinta a domnului Liiceanu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Minunata seara la Ateneul Rom\u00e2n, cu renumitul scriitor israelian, favorit de ceva vreme \u00een cursa pariurilor pentru Nobel, Amos Oz. Dintr-o ora si jumatate de dialog cu Gabriel Liiceanu, publicul platitor de bilet a avut parte de 15 minute \u00eentregi de Amos Oz. Pe scarile de la intrare, smenarii care v\u00e2nd bilete la suprapret la… Cite\u0219te mai mult »Fabulosul monolog al domnului Liiceanu, \u00een compania unui whisky si a lui Amos Oz<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[938,7377,4014,735],"class_list":["post-11017","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-amos-oz","tag-andrei-dimitriu","tag-ateneul-roman","tag-gabriel-liiceanu"],"views":4189,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11017","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11017"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11017\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11017"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11017"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11017"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}