Ne-am cam obisnuit sa judecam dupa tipare, sa intram intr-un joc de apreciere care raspunde unui cadru general, fara a fi preocupati de nuante si fara a ne stradui mai mult cu propria judecata si mai ales a ne-o impune… celorlalti si uneori chiar noua insine! Se condamna unanim, se aduleaza in corpore, judecam, nu rareori, ca si cum ni s-ar impune un anumit fel de a vedea. Poate, este si asa! Exista tot felul de constr\u00e2ngeri, de la NKVD, Gestapo si Securitate, la a judeca \u201ecorect\u201c, nu neaparat pentru ca este asa, ci pentru ca asa cade bine! Mai sunt si ceilalti, mediul in care traim si nu rareori ezitam sa ne expunem un punct de vedere contrar altora sau …celor mai multi, desi il simtim indreptatit, pentru a nu avea discutii inutile…
\nFara sa vreau, ma intorc in decembrie 1989, la sperantele, de fapt utopice, de atunci! Au trecut aproape doua decenii si jumatate, s-au ridicat noi generatii, oameni care erau copii sau foarte tineri, cei care atunci se nasteau sau dupa, intr-un cuv\u00e2nt cei care au deschis ochii mintii spre altceva dec\u00e2t viata noastra de o jumatate de veac a celor mai v\u00e2rstnici sau de mai multe decenii a celor totusi maturi la 22 decembrie, a celor care traiser\u00e3m intr-o alta lume, ceas de ceas, saptam\u00e2na de saptam\u00e2na, luna de luna, an de an, deceniu de deceniu si tot asa p\u00e2na la aproape o jumatate de veac! Pe undeva, este deplin justificat felul diferit de apreciere al unora sau al celorlalti si chiar neintelegerea!
\nParadoxal, eu ma consider mai bogat, caci incercarile si experientele s-au inscris nu doar in biografia mea, ci in formarea si maturizarea mea; ele ma vor insoti tot restul existentei. Fericiti cei care n-au trecut prin toate prin care am trecut eu, dar, cu toate acestea, eu ma simt mai inzestrat, mai cunoscator, mai intelegator al rosturilor vietii. Am mai spus-o si scris-o: eu nu ma uit inapoi cu m\u00e2nie, ci cu un urias interes. Imi reamintesc si-mi derulez in minte filmul uneori fantastic al unei existente, al unei grele lupte, al unor iluzii, al unor straduinte, care dupa decenii, mi se par coplesitoare, teribile, dar pe care atunci le traiam si le sav\u00e2rseam cu resemnare si neobosire. Multi dintre cei cu care porniser\u00e3m alaturi in aceasta cumplita cavalcada, in anii de rasturnari si schimbari, in anii de razboi \u2013 initial departat de hotarele tarii, iar apoi din ce in ce mai apropiat, par\u00e2nd ca nu mai avem scapare! \u2013 av\u00e2nd apoi loc marea rasturnare din vara anului 1944 si totodata tara intr\u00e2nd sub o grea ocupatie, nu mai erau. Rezistenta lor fizica ajunsese la capat si nu avusesera uriasa si aproape irationala bucurie a hotar\u00e2toarei cotituri din decembrie 1989.
\nPentru mine \u2013 si pentru cine n-a fost asa? \u2013 viata a inceput din nou, la peste 66 de ani, cum ea ar fi trebuit sa fie cu aproape o jumatate de veac mai inainte. Am avut norocul ca nu-mi irosisem cu totul energiile, ca eram sanatos si ca \u2013 iata! \u2013 inca mai traiesc dupa peste doua decenii. C\u00e2te visuri neimplinite mi s-au implinit! Am ajuns sa predau studentilor, am fost chemat in s\u00e2nul Academiei, am putut realiza \u2013 mai lipsindu-i doar un singur \u201einel\u201c, al ultimului volum \u2013 proiectul sintezei de istorie nationala a generatiei mele, am putut da la lumina lucrarile mele fara \u201efurcile caudine\u201c ale perioadei totalitare (uneori dur\u00e2nd atunci si o jumatate de deceniu!), am putut lua parte fara emotiile fiecarei plecari sau neplecari la int\u00e2lnirile profesiunii mele. Dar ceea ce am trait eu, intr-o masura mai mare sau mai mica au trait si concetateni de ai mei.
\nVietile noastre, ale multora, au devenit altele si cu at\u00e2t mai mult lucrul acesta l-au trait cei tineri, dar cu avantajul si dezavantajul de a nu fi trait cealalta viata! Cei tineri au inceput sa judece ca si cum n-ar fi existat asa ceva, cei v\u00e2rstnici nu pot uita, dar viata merge inainte. Ea nu este usoara, desi suntem liberi, dar ca si pasarile cerului, trebuie sa ne descurcam\u2026 in hatisurile ei. Pentru unii, cei mai putini, este usor, pentru unii chiar foarte sau prea usor, dar pentru multi, pentru prea multi, este greu, la limitele sau chiar dincolo de suportabil. Viata este in libera concurenta; am iesit din chingile paralizante, dar libertatea nu asigura automat bunastarea si nu rareori fructele ei sunt otravite. In aceasta iarna, aproape doua sute de mii de rom\u00e2ni si-au putut petrece o saptam\u00e2na, doua de ragaz in Austria, dar c\u00e2ti copii sunt lipsiti de parintii plecati peste hotare la munca si c\u00e2te milioane de pensionari isi sf\u00e2rsesc viata in lipsuri de neindurat, iar la tara, batr\u00e2ni si batr\u00e2ne au suferit rigorile cumplite ale unei ierni nemiloase, in timp ce pensionarii germani, duc\u00e2nd cu totii un trai decent, isi pot permite si excursii in Baleare!
\nDar ma reintorc de unde am plecat. Cum judecam ce a fost si ce este? Avem puterea si vointa de a judeca corect, de a c\u00e2ntari si aprecia? Suntem obiectivi in a defini raul si binele, in a sesiza nuantele sau \u2013 asa cum ni se impunea in totalitarisme \u2013 vedem lucrurile dupa un tipic care in fapt nu este al nostru, ci ni-l asumam sau ni se impune sa-l asumam? Crestem in conditii de libertate pe cei tineri? Ii crestem ca oameni liberi, ca oamenii inceputului de mileniu al III-lea si ca cetateni ai acestei tari? Ma cam indoiesc!
\nScoala rom\u00e2neasca nu-si mai indeplineste misiunea. Ea din pacate este in deriva si reformele si legile nu reusesc \u2013 daca urmaresc sincer acest lucru! \u2013 sa indrepte o stare de fapt ingrijoratoare, care se ad\u00e2nceste zi de zi. Este drept, in ceea ce priveste invatarea, ca suntem sub impactul lumii virtuale si al unei atmosfere generalizate la scara mondiala. Dar si in acest domeniu, daca s-ar merge pe tesatura fireasca a invatam\u00e2ntului rom\u00e2nesc, care s-a afirmat modern si pozitiv inca din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, lucrurile ar putea fi simtitor indreptate, adaptarea fac\u00e2ndu-se treptat si lucrurile nu ni s-ar impune mecanic, ca o mimare a unei asa-zise \u201eeuropenizari\u201c.
\nProblemele referitoare la educatie ram\u00e2n insa complicate. In aceasta privinta nu se face nimic sau se face gresit sau prost de catre scoala. Ce rol mai are scoala in desav\u00e2rsirea celor \u201esapte ani de acasa\u201c, in buna crestere si in comportamentul t\u00e2narului? Care-i educatia nationala, identitara, care se face si care-i educatia cetateneasca? Un raspuns de felul celui ca n-ar fi \u201eeuropeana\u201c o atare formare nu poate fi acceptat. El n-ar fi valabil dec\u00e2t cel mult atunci c\u00e2nd nivelul de viata al rom\u00e2nului va ajunge sa fie similar cu cel al francezului, al britanicului sau al germanului! Dar p\u00e2na atunci mai trebuie sa curga multa apa pe Dunare!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Ne-am cam obisnuit sa judecam dupa tipare, sa intram intr-un joc de apreciere care raspunde unui cadru general, fara a fi preocupati de nuante si fara a ne stradui mai mult cu propria judecata si mai ales a ne-o impune… celorlalti si uneori chiar noua insine! Se condamna unanim, se aduleaza in corpore, judecam, nu… Cite\u0219te mai mult »Aprecieri ingrijorate<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[7374,7373,542],"class_list":["post-11011","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-gestapo","tag-nkvd","tag-securitate"],"views":1673,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11011","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11011"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11011\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11011"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11011"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11011"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}