{"id":11001,"date":"2012-03-08T16:44:17","date_gmt":"2012-03-08T14:44:17","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=11001"},"modified":"2012-03-08T16:44:32","modified_gmt":"2012-03-08T14:44:32","slug":"havel-si-noi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/havel-si-noi\/","title":{"rendered":"Havel si noi"},"content":{"rendered":"

Disparitia fostului presedinte ceh, scriitorul Vaclav Havel, a facut sa se auda din nou in media rom\u00e2neasca, dupa doua decenii, celebrul refren din primele luni ale lui ’90: noi de ce n-avem un Havel? Refren insotit de inevitabila dare a ochilor peste cap si de subsecventa aluzie la caracterul rom\u00e2nilor. Mai exact, la lipsa noastra de caracter, de verticalitate si de spirit civic.<\/strong><\/em>
\nDaca ar fi sa fiu c\u00e2rcotas, le-as reprosa mai int\u00e2i encomiastilor moldo-valahi ai lui Havel faptul ca intotdeauna c\u00e2nd vorbesc despre personalitatea lui politica ii omit sistematic pe slovaci. Desi regretatul scriitor si disident ceh le-a fost presedinte si acestora. Mai mult, Vaclav Havel, ca opozant politic si scriitor satiric, n-a fost produsul exclusiv al societatii cehe, ci al fostei Cehoslovacii, in care traiau doua popoare, subjugate insa de acelasi regim comunist. La fel cum si Primavara de la Praga, desi a pornit de la Praga \u2013 caci acolo era capitala fostei Cehoslovacii \u2013, nu s-a oprit la granitele istorice ale Cehiei, ci s-a manifestat (si a fost reprimata de armatele Tratatului de la Varsovia, minus cea rom\u00e2na) in egala masura si in Slovacia.
\nEi, bine, slovacii se pare ca au avut o alta opinie despre Havel dec\u00e2t encomiastii acestuia de pe malurile D\u00e2mbovitei. Caci, desi comportamentul sau civic si politic, in timpul regimului comunist, a fost ireprosabil si, in consecinta, nimeni nu a comis impietatea de a i-l minimaliza, slovacii au preferat sa rupa Cehoslovacia, dec\u00e2t sa continue a trai fericiti ca au un Havel la castelul Hrad. Fireste ca ar fi grotesc daca as pune sub semnul intrebarii dorinta de independenta a unui popor, mai ales atunci c\u00e2nd este exprimata democratic. Vreau doar sa spun ca, din punctul de vedere slovac, Vaclav Havel nu a fost un raspuns la toate. Un panaceu al tuturor relelor sociale. Un \u201esalvator al patriei\u201c, ca Toto Schilacci la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia, din 1990. Desi iesisera din acelasi lagar socialist, desi privisera cu lacrimi la fel de amare defilarea tancurilor sovietice pe strazile oraselor lor, in 1968, cetatenii slovaci nu au considerat ca si-l pot asuma pe Havel. Ca Havel se potriveste prezentului si, mai ales, viitorului lor.
\nDe altfel, cu umorul si inteligenta care ii sunt caracteristice, scriitorul insusi se delimiteaza, in memoriile sale, de procesul de sanctificare in viata, la care il supune media occidentala (si, prin mimetism, si cea rom\u00e2neasca). In volumul \u201ePe scurt, va rog!\u201c, aparut si la noi, in traducerea Hellianei Ianculescu, Havel scrie negru pe alb: \u201e(…) pentru multi reprezint speranta \u2013 iar eu sunt deseori prada depresiilor, incertitudinilor, indoielii si trebuie sa caut permanent in strafundul meu propria speranta, sa o readuc la viata muncind, sa o c\u00e2stig prin lupta, desi dau impresia ca am at\u00e2t de multa inc\u00e2t pot sa impart si altora. In fapt, nu sunt prea potrivit pentru rolul de distribuitor de sperante, eu insumi av\u00e2nd mereu nevoie de incurajare.\u201c
\nNu-mi vine sa cred ca oameni seriosi, universitari si eseisti de larga respiratie, vorbesc cu at\u00e2ta convingere despre Vaclav Havel fara sa il fi citit. Si, mai ales, fara sa fi studiat ce credea el insusi despre fenomenele prin care trecea, ca fost disident, in anii de tranzitie, in care s-a confruntat nu numai cu traumele inerente acesteia, ci si cu destramarea statului in care se nascuse si suferise, si pe care, ca o ironie a sortii, il si conducea in acel moment (1992). Nu se poate ca aceia care moralizeaza natiunea rom\u00e2na, de la inaltimea modelului Havel, sa nu stie ca acesta a considerat p\u00e2na in ultima clipa de viata destramarea Cehoslovaciei drept un esec personal, care i-a umbrit si amar\u00e2t toate reusitele la care a condus Cehia (integrarea in NATO, aderarea la UE si succesul reformei economice). Imi vine sa cred, dimpotriva, ca, daca i-ar fi auzit vorbind despre el pe eseistii rom\u00e2ni, Havel, cu umorul sau de neuitat, s-ar fi uitat in oglinda ca sa se convinga ca, intr-adevar, despre el este vorba.
\nRevenind la exemplul slovac, este evident ca intrebarea noi de ce n-am avut un Havel? ascunde o enorma, admirabila (in felul ei) ignoranta. Pentru ca, daca o rasturnam, ajungem la intrebarea de ce ei au avut un Havel?. La care raspunsurile sunt mai usor de dat dec\u00e2t la prima.
\nIn primul r\u00e2nd, Havel a fost posibil in Cehoslovacia datorita regimului politic diferit din perioada 1945-1960. Cehoslovacia a fost considerata o victima a celui de-al doilea razboi mondial, si in plus avea un partid comunist mai vechi si mai solid dec\u00e2t al nostru. Regimul de ocupatie sovietica a fost mult mai bl\u00e2nd dec\u00e2t in Rom\u00e2nia, stat invins in razboi si lipsit de orice traditie comunista. In fosta Cehoslovacie, burghezul si intelectualul Havel a fost impiedicat sa studieze, pe motive de dosar, si acesta a constituit un motiv de revolta suficient de puternic ca sa provoace curajoasa sa activitate de oponent civic si politic. La noi, ar fi fost fericit, cu pedigriul lui, daca ram\u00e2nea in viata sau, macar, daca nu ajungea la Canal… Chiar si dupa inabusirea Primaverii de la Praga, c\u00e2nd Vaclav Havel a devenit un autor interzis, a putut sa publice in strainatate si in samizdat opere contestatare, si sa ram\u00e2na nu numai in viata, dar si in Cehoslovacia. La noi, pentru mult mai putin, Paul Goma a fost expulzat, lui Dumitru Tepeneag i-a fost retrasa cetatenia, Dorin Tudoran a fost expulzat.
\nNu-i batjocoresc, Doamne fereste!, meritele lui Vaclav Havel, un autentic model moral. Vreau sa spun altceva: e nevoie de ceva mai mult dec\u00e2t propriul curaj, e nevoie de ceva mai mult dec\u00e2t de spirit civic, e nevoie de ceva mai mult dec\u00e2t de caracter pentru a scapa cu viata dintr-o confruntare cu un regim totalitar. E nevoie ca acel regim totalitar sa respecte un minim cod al bunului simt. C\u00e2nd acesta imbina diabolic brutalitatea cu perfidia, poti avea oric\u00e2t simt civic, oric\u00e2t curaj, oric\u00e2t caracter: poti disparea in neant sau, in cel mai bun caz, peste hotare. In Rom\u00e2nia, Vaclav Havel n-ar fi existat pentru ca n-ar fi rezistat. Iar daca ar fi facut-o, ar fi fost depus pe pista unui aeroport occidental si, p\u00e2na in 1989, nimeni nu ar mai fi auzit o vorba despre el.
\nDe altfel, la noi nu numai Havel ar fi fost imposibil. Nici Dubcek n-ar fi supravietuit. Sa nu uitam de Lucretiu Patrascanu, care nici macar n-a apucat sa vorbeasca de vreo primavara, ci doar a afirmat ca, inainte de a fi comunist, este rom\u00e2n. Si a disparut, asasinat in inchisoare, de catre celebrul agent KGB Pantiusa. Nu stim daca in inchisoare a avut sansa ca macar sa deschida un ziar, o singura data, daramite sa mai scrie carti.
\nHavel este, asadar, produsul unei traditii politice central-europene, complet diferita de mediul oriental, de o salbaticie si intoleranta adesea inexplicabile, in care a fost creat si impus comunismul rom\u00e2nesc. Asta face nu numai ca ei sa-l fi avut pe Havel (iar noi, nu), ci si ca, paradoxal, Havel sa nu fie modelul de care Rom\u00e2nia avea nevoie in 1990. Sistemul ceausist nu a fost, ca regimurile comuniste din Bulgaria, Ungaria, Polonia si Cehoslovacia, o clona a sistemului sovietic. Dimpotriva: a fost o aberanta dictatura personala, cu puternice accente nationaliste, care \u2013 spre deosebire de comunismul central-european \u2013 s-a destramat s\u00e2ngeros si nedemn. Cine isi aminteste brutalitatea anilor 1990-1992 intelege c\u00e2t de ad\u00e2nci au fost sechelele ceausismului si, totodata, de c\u00e2ta experienta, intelepciune si, in fond, toleranta a fost nevoie ca Rom\u00e2nia sa iasa intreaga din traumele mineriadelor si ale tuturor violentelor politice din acei ani.
\nHavel poate fi, eventual, un model, dar numai pentru cei care il invoca. Intelectuali, fara exceptie. Semi-disidenti, c\u00e2tiva. Disidenti, foarte putini. Lectia lui de umor, de modestie, de umana slabiciune ne trimite la un concept care lipseste cu desav\u00e2rsire din arsenalul de g\u00e2ndire al encomiastilor sai rom\u00e2ni: cel de toleranta. Caci singura toleranta inadmisibila, spunea c\u00e2ndva Andrei Plesu, este toleranta la intolerabil. A nu admite ca fiecare natiune are dreptul de a-si alege singura modelele si a jigni milioane de compatrioti (caci ce altceva sunt generalizarile de tipul rom\u00e2nii nu au caracter?), doar pentru ca, intr-un anumit moment al vietii lor, au crezut in altceva dec\u00e2t tine, e o trista manifestare a spiritului totalitar.
\nUltimul lucru pe care i l-as fi dorit regretatului Vaclav Havel era acela de a citi odele care ii erau inchinate in Rom\u00e2nia.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Disparitia fostului presedinte ceh, scriitorul Vaclav Havel, a facut sa se auda din nou in media rom\u00e2neasca, dupa doua decenii, celebrul refren din primele luni ale lui ’90: noi de ce n-avem un Havel? Refren insotit de inevitabila dare a ochilor peste cap si de subsecventa aluzie la caracterul rom\u00e2nilor. Mai exact, la lipsa noastra… Cite\u0219te mai mult »Havel si noi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[7008,3575,6389,7366,108,7367],"class_list":["post-11001","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-cehoslovacia","tag-dorin-tudoran","tag-dumitru-tepeneag","tag-havel","tag-paul-goma","tag-slovacia"],"views":2243,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11001","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11001"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11001\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11001"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11001"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11001"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}