Dupa opt ani de la reprezentarea bucuresteana, prima scena lirica nationala s-a g\u00e2ndit sa reia opusul lui Arrigo Boito in productia originala ieseana, adusa in Capitala pe vremea directoratului Ludovic Spiess. Un spectacol complicat, comentat pe larg la timpul potrivit, semnat de Anda Tabacaru Hogea (regie), Catalin Ionescu Arbore (scenografie si lighting design), Razvan Mazilu (coregrafie). L-am regasit acum intr-o \u201eNeueinstudierung\u201c, cum spun vienezii, cu abundenta lui de decoruri migratoare prin scena, cu simbolistica exacerbata, cu alb-negrul predominant strapuns c\u00e2teodata de plastica de culoare a scenei pascale sau de focul perucii lui Mefistofele. Cu plusurile si minusurile cunoscute, lucrat din nou cu seriozitate, spectacolul nu si-a pierdut prospetimea miscarilor si atitudinilor iar noii veniti, pe scena si in fosa, au asigurat o talmacire veridica a unei partituri care nu exceleaza prin inlantuiri muzicale si dramaturgice deosebite, in pofida temei de referinta.
\nRolul major revine corului, in desfasurari sonore masive, coplesitoare, care fixeaza caracterul cvasi-oratorial al operei. Maestrul Stelian Olariu, conducatorul din umbra al acestui minunat ansamblu, si-a demonstrat o data in plus maiestria. La pupitru, t\u00e2narul Tiberiu Soare s-a aflat la una dintre cele mai bune realizari ale sale, din multitudinea de titluri si stiluri pe care le abordeaza. Ii plac marile efluvii dezvoltate cu tempi epici ce emana grandoare, ii plac dimensionarile somptuoase sustinute de gesturi largi, cuprinzatoare, care insufletesc orchestra. Odata ce i s-au oferit pe tava nuantarile coristilor, dirijorul s-a putut preocupa cu precadere de culorile instrumentale, de urmarirea solistilor. Cu bune rezultate. Totusi, poate ca Tiberiu Soare ar trebui sa-si tempereze pe alocuri fortele, in asa fel inc\u00e2t unii c\u00e2ntareti sa nu fie dominati de fosa. Au fost c\u00e2teva pasaje in care tenorul Jos\u00e9 Manuel Chu (Faust), tenorul Liviu Indricau (glasul limpede si sonor care a interpretat rolurile Wagner si Nereo), basul Mihnea Lamatic (Mefistofele) s-au vazut abandonati in umbra orchestrei.
\nReamintindu-si de o veche practica, managementul teatrului le-a oferit debutantilor de la premiera si spectacolul succesiv, indeosebi pentru rodajul noilor roluri. Mexicanul Jos\u00e9 Manuel Chu a etalat un glas liric inclinat spre abordari spinte, cu timbralitate rotunda si placuta. Artistul are patina italiana in marcarea accentelor si in constructia frazelor, pe care le reda prelung, cu o excelenta tehnica a respiratiei, chiar pe tesaturi vocale inalte. Prea putin evocator in aria \u201eDai campi, dai prati…\u201c, tenorul si-a gasit un moment optim in expresivitatea din \u201eGiunto sul passo estremo\u201c. In c\u00e2ntul lui se mai strecoara mici inegalitati indeosebi din unghiul omogenitatii sunetului, ce trebuie sa-l indeparteze de zone opace. Cum notam cu alt prilej, prezenta constanta a lui Jos\u00e9 Manuel Chu pe afisul Operei Nationale Bucuresti este un punct pozitiv, stimulator si concurential, tin\u00e2nd cont de penuria de voci tenorale pentru rolurile repertoriului de baza liric-spint. Il asteptam in continuare.
\nT\u00e2nara soprana Edith Borsos a demonstrat inca o data, dupa rolul Tatiana din \u201eEvgheni Oneghin\u201c, ca parcurge un drum ascendent in cariera. Portativele celor doua personaje, Margherita si Elena, au fost studiate cu temeinicie, minutiozitate, in deplina intelegere stilistica. Trairea, simtirea binecunoscutei arii a Margheritei, \u201eL’altra notte in fondo al mare\u201c, au fost intense, alaturate expunerii unei voci consistente in registrele central-acut, completata cu sonoritati grave \u201ede piept\u201c, domol articulate si cu pianissime frumoase. Ratacirile Margheritei muribunde, sf\u00e2rsitul eroinei au impresionat. La fel ca si dezvoltarile pasionale din duetul Elena-Faust. Si pe Edith Borsos dorim s-o revedem, la fel de sigura ca acum, intruchip\u00e2nd noi eroine, potrivite actualului ei stadiu de dezvoltare a glasului si talentului sau actoricesc.
\nFirul rosu \u2013 si la propriu, si la figurat \u2013 al tramei, Mefistofele, a gasit in Mihnea Lamatic un interpret experimentat care a c\u00e2ntat cu autoritate prologul \u201eAve Signor!\u201c, infricosator aria \u201eSon lo spirito che nega\u201c dar mult prea \u201esoft\u201c aria \u201eEcco il mondo, vuoto e tondo\u201c. In fine, nu uit sa remarc timbrul placut rezonant al mezzosopranei Sidonia Nica, in dublu rol, Marta si Pantalis.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Dupa opt ani de la reprezentarea bucuresteana, prima scena lirica nationala s-a g\u00e2ndit sa reia opusul lui Arrigo Boito in productia originala ieseana, adusa in Capitala pe vremea directoratului Ludovic Spiess. Un spectacol complicat, comentat pe larg la timpul potrivit, semnat de Anda Tabacaru Hogea (regie), Catalin Ionescu Arbore (scenografie si lighting design), Razvan Mazilu… Cite\u0219te mai mult »\u201eMefistofele\u201c, reluare la Opera<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-10964","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":1778,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10964","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10964"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10964\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10964"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10964"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10964"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}