{"id":10943,"date":"2012-03-01T14:09:31","date_gmt":"2012-03-01T12:09:31","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10943"},"modified":"2014-06-10T11:53:01","modified_gmt":"2014-06-10T09:53:01","slug":"o-alta-%e2%80%9esistematic%e2%80%9c-a-poeziei","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/o-alta-%e2%80%9esistematic%e2%80%9c-a-poeziei\/","title":{"rendered":"O alta \u201esistematica\u201c a poeziei"},"content":{"rendered":"

Precizez de la \u00eenceput ca discut \u201eO panorama critica a poeziei rom\u00e2nesti din secolul al XX-lea (de la Alexandru Macedonski la Cristian Popescu)\u201c, Editura Pontica, 2007, de Marin Mincu, pun\u00e2nd \u00een paranteza adecvarea etichetarii din formulele poeticitatii sau, cum le numeste autorul, \u201ecategoriile taxonomice\u201c. Ma rezum acum la c\u00e2teva observatii, asupra a 9 din cele 11 delimitari. Pentru a nu spori redundanta, elimin referirea la categoriile V. Antimetafizici. Apocaliptici. Boemi si X. Textualisti. Postmoderni. <\/strong><\/em>
\nI. Simbolisti <\/strong>
\nMacedonski, se noteaza, este un poet bilingv \u00eenaintea lui Tristan Tzara. Cu diferente enorme de (con)text si receptare, ceea ce Mincu nu mai specifica. El arata o exaltata \u00eentelegere a sincronismului. Pasoptisti ca D. Bolintineanu, recenzat la Paris, sunt sincroni. Al. Macedonski e sincron, necomplexat. Complexul de inferioritate ar fi indus de critici ca Maiorescu, Ibraileanu, Lovinescu. Criticul Mincu se descalifica prin aceasta consideratie care \u00eei tine totodata loc de credo. M. Mincu devine opusul lui E. Negrici, care acuza critica de protectionism uneori \u00een forme patologice. El constata concesiv, necritic, coabitarea simbolismului cu romantismul si parnasianismul.
\nConceptul de simbolism poetic ram\u00e2ne nedefinit si manipulat, sub pretextul unor autoritati critice predecesoare: \u201eun simbolism profund \u00een Eminescu, care a si fost semnalat de G. Calinescu si Ion Negoitescu, deriv\u00e2nd din ocultismul romantismului gnomic, explorat si de modernistul Ion Barbu \u00een directia hermetica\u201c. Simbolismul apare redus la muzicalitate, apoi devine un pretext pentru speculatia proprie a lui M. Mincu privitor la constructia eului poetic: \u201eDincolo de muzicalitatea simbolista a contat interiorizarea discursului poetic prin constituirea unui eu autonom.\u201c (74), a unui \u201eeu poetic viu\u201c (78).
\nAl. Macedonski ar fi singurul simbolist major. Mincu nu observa ca simbolismul nu are \u00eent\u00e2ietate \u00een poezia lui. Macedonski a \u201eaparut prea brusc\u201c (75), repeta Mincu, ca si \u00een cazul lui Eminescu. De ce sa fie brusca ridicarea nivelului poetic la cel occidental? E numai una dintre acele recuperari si reorientari normative si normalizatoare. Din pacate, abandonate.
\nMincu focalizeaza excesiv partea, scap\u00e2nd \u00eentregul. Astfel, constata \u201eeclectismul impur al canonului modern\u201c (76). Dar eclectismul poetic real, evitat de el, e deopotriva premodern, modern si postmodern, ca program (in)constient, cu productii dinspre mimetism spre originalitate.
\nMacedonski ar fi reusit \u201esa experimenteze fertil, de unul singur, aproape toate etapele poeticitatii moderne si sa-si depaseasca secolul\u201c (77, id. urm.). Observ larghetea verbului \u201esa experimenteze\u201c, dincolo de \u00eennoire generica, sa nu mai spun c\u00e2t de departe de sensul adoptat de la A. Guglielmi. Mincu \u00eel numeste pe poet chiar un \u201e\u00abexperimentalist\u00bb \u00eenrait\u201c, cu termenul \u00eentre ghilimele relativizante, dar demersul \u00e0 outrance pare dominant. Eu numesc experimentalism \u00een sens larg orice creativitate (originala, personala etc.), iar \u00een sens restr\u00e2ns asumarea excesului, riscului, cu pretul ratarii creatoare. Experimentalism \u00eenrait constat \u00een acest sens la Macedonski doar \u00een mimarea simbolismului instrumentalist al lui R. Ghill, urmat \u00eentr-un puseu accidental. Caut\u00e2ndu-se cu disponibilitate aplicativa, Macedonski \u201esimte ca formele de expresie se \u00eenvechesc repede\u201c (78, id. urm.). Iar \u201evarietatea formulelor adoptate\u201c schimba receptarea. Ar fi primul poet care \u201eface biografism \u00een textul poetic si are curajul sa prizeze realul nud\u201c (77). Cred ca ambele situatii pot fi exemplificate si prin Eminescu.
\nInfluenta lui Ion Minulescu, urmat de optzecisti si nouazecisti, nu confera poetului (simbolist?) atribut canonic, de paradigma, \u00een conformitate cu principiile teoretice afisate de Mincu.
\nII. Traditionalisti <\/strong>
\nDe ce mai este \u00eenscris la traditionalisti, daca \u201eAron Cotrus are o priza concreta la real si de aceea reactioneaza prompt ca subiect profund implicat.\u201c (139)?
\nN. Crainic, poet religios ortodoxist ca V. Voiculescu, este reabilitat, maximalizat, ca reactie la minimalizarea lui
\nG. Calinescu, si ajunge astfel superior lui Arghezi.
\nIII. Modernisti <\/strong>
\n\u00cen cazul lui L. Blaga, scrie Mincu, \u201enu stim daca ipostaza de poet expresionist a acestuia e integrabila modernismului sau avangardismului\u201c (178). Dar Blaga a identificat componente expresioniste \u00een folclorul si etosul rom\u00e2nesc, expresionismul autohton, \u201enoul stil\u201c, fiind o specie de traditionalism modern. Includerea expresionismului \u00een avangardism e franceza si, la noi, lovinesciana, prin temerea de extremism literar. De mirare apare debusolarea poetologica a lui Mincu \u00een privinta lui Blaga, mai ales \u00een alternativa avangardista ne\u00eenchisa. Aici, eclectismul poetic, ca marca globala, nu mai provoaca at\u00e2ta ambiguitate.
\nNici atunci c\u00e2nd M. Mincu nu are \u201esiguranta\u201c \u00eencadrarii lui Arghezi doar la modernisti, nu si la traditionalisti (178), situatia nu e admisibila, daca se separa poezia traditionalista de poezia traditiei, \u00een sensul lui Lovinescu, \u00eenca, \u00eenainte de Calinescu.
\nMai apar si alte ezitari recunoscute de critic: Vinea ca avangardist si modernist, \u00eencadrarea nesigura a lui Radu Gyr si Al. Philippide (\u201eDar esentiala e metoda poetica.\u201c, 178).
\n\u00cendrazneata, fara urmari \u00een regim paradigmatic, ram\u00e2ne recunoasterea \u2013 \u00een maniera Cartarescu \u2013 a lui G. Top\u00e2rceanu ca pre-postmodernist.
\nT. Arghezi (\u00eentr-un medalion de trei pagini), constituie al treilea moment important, noteaza M. Mincu: \u201eo slabire cvasi-postmodernista a subiectului tare, absolutist-dictatorial\u201c (189), \u201e\u00abpostmodernismul\u00bb sau involuntar\u201c (191), \u201ereper esential pentru noua priza la real a postmodernilor\u201c (192). Nu mai \u00eenteleg daca M. Mincu urmareste avansarea poeticitatii prin \u00eentarirea sau slabirea, p\u00e2na la disparitie \u00een text-real, a eului poetic. Daca eul dispare la Bacovia (punctul considerat avansat al poeticitatii), atunci si Arghezi si-a edificat un eu poetic apropiat.
\nLui G. Bacovia (prezentat \u00een cinci pagini, \u00eentr-un comentariu aproape dublu ca spatiu, fata de Arghezi, poetul unei opere mult mai extinse), M. Mincu \u00eei gaseste un fel de eclectism, superior poetologic, pe val, \u00een trend: experimentalism, textualism, tranzitivitate. Mostenitorul sau direct recunoscut este N. Stanescu.
\n\u00centr-un articol foarte lung, c\u00e2t cele despre Arghezi si Bacovia la un loc, L. Blaga apare mai ales ca poetul ce a influentat pe neoexpresionistii saizecisti, \u00eentr-un moment literar c\u00e2nd \u201e\u00een alte parti, poezia se orienta catre recuperarea realului\u201c (248). Neomodernismul neoexpresionist e dizgratiat acum de M. Mincu drept anacronic.
\nNu revin la Ion Barbu. Mentionez doar ca el e comentat pe un spatiu egal cu cel acordat lui G. Bacovia.
\nAl. Philippide este actualizat prin \u201epatosul agonistic al unui postmodern\u201c (310) ori \u201eperspectiva apocaliptica (\u2026) specifica postmodernismului\u201c (311)
\nExcesivitatea lecturii lui Mincu sare-n ochi la Emil Botta, executat fara clipire, ca si la Radu Gyr, actualizat ca \u201eun \u201eexperimentalist\u201c baroc\u201c (322), elogiat pentru ceea ce antologatorul numeste o \u201eextindere a poeticitatii noastre\u201c (325). Apare evidenta slabiciunea critica pentru doi poeti ortodoxisti, Crainic si Gyr.
\nIV. Avangardisti <\/strong>
\nM. Mincu ram\u00e2ne un sustinator al avangardismului poetic. Avangarda a dat, \u00eentr-adevar, nu doar teorii si poeti minori. Suprarealistii perioadei 1940-1947 sunt experimentalisti, \u00eenteleg si produc poezia ca arta. Daca ar fi asa, suprarealismul ar \u00eensemna sa fie reductibil la estetic, criteriul unic preluat ori dedus de la A. Guglielmi. Stim \u00eensa ca suprarealismul nu e doar estetic, el s-a extins spre filozofie, epistemologie, esoterism, alchimie, dar si spre stiinta (psihanaliza) ori ideologie politica. Onirismul estetic si structural al lui Dimov si Tepeneag tocmai aceasta \u201ereductie\u201c si limpezire a aflat, desi multi \u00eenca refuza s-o stie.
\nUn poet privilegiat de antologator este Geo Dumitrescu, desi, fata de el, Ion Caraion \u201eare o constiinta poetica mai bine precizata, elimin\u00e2nd de la \u00eenceput balastul afectiv din discurs\u2026\u201c (484).
\nC. Tonegaru e evidentiat pentru talent si actualitate, criticul risc\u00e2nd astfel sa-si demanteleze \u00eentreg demersul, prin simpla acceptare a unei evidente creatoare. \u201eCaci, oric\u00e2t de inovativi ar fi poetii \u00een efortul lor de avansare a conceptului poetic, talentul ram\u00e2ne factorul esential pentru integrarea lor \u00een scara sinoptica a acestei panorame.\u201c E actual, pentru ca poemele apar \u201eca si cum ar fi scrise de un douamiist\u201c (496).
\nNu pretiozitatea (gramaticitate si altele) conceptuala \u2013 curenta \u00een critica occidentala \u2013, c\u00e2t alte analogii apar bizare (desi le putem admite prin Calinescu, asadar prin impresionismul exclus \u00een teorie si, iata, inclus \u00een practica): \u201esemnificanta \u00abalcoolizata\u00bb\u201c la Corlaciu, poet la care taverna si mahalaua sunt \u201ecategorii fenomenologice\u201c (501).
\nAutentic si nu \u2013 cum a scris Negoitescu, recunoscut de Mincu drept cel mai bun critic de poezie al nostru \u2013 inautentic, este Alexandru Lungu. Dar cu avansarea poeticitatii, \u00een acest caz si \u00een altele, cum ram\u00e2ne? Prin ce se manifesta ea? Sa nu fie concordante poeticitatea si esteticitatea?
\nVI. Baladisti. Mitizanti<\/strong>
\nLa Radu Stanca, Mincu distinge rapid un \u201eonirism controlat\u201c (518), sintagma potrivita lui Dimov, pe care, cum am vazut, \u00eel hartuieste cu docta ignoranta, \u00een ciuda unei aderente oportuniste de ultim moment. Stefan Aug. Doinas este executat cu deplina vinovatie necritica, repros\u00e2ndu-i-se reductiv si mistificator \u201edesuetudinea metodei sale\u201c (528), statutul cvasi-creativ de poeta faber.
\nVII. Poetica prozaicului si a cotidianului<\/strong>
\nLa A. E. Baconski afla ca dominanta poetica eclectismul. Toate poeticile ajung la mare cautare. Eclecticul se deda nu doar la schimbari, dar si la rupturi. \u00cen ciuda acestei constatari, poetul apocaliptic are o \u201emetoda poetica personala\u201c (550). Privita \u00een latura performanta, la el \u201e\u00abpoezia\u00bb intersecteaza \u00abantipoezia\u00bb \u00eentr-o formula experimentalista originala\u201c (551). De ce l-a mai antologat pe Victor Felea, numit expeditiv un \u201eactant sters\u201c (565)? Dar eul slabit, bacovian, e valorizat si nu devalorizat de M. Mincu, indecisul teoretician-antologator ale dinamicii poeticitatii. Actual \u00een sensul cel mai strict (p\u00e2na acum era vazut ca precursor al optzecistilor tranzitivi) \u00eei apare Petre Stoica: \u201epoetica sa prozaica se pliaza proaspat pe orizontul de asteptare al douamiistilor\u201c (572).
\nVIII. Neomodernisti. Neoexpresionisti. Experimentalisti<\/strong>
\nNicolae Labis (comentat \u00een numai 13 r\u00e2nduri, \u00een ciuda rolului acordat), desi \u201enu se salveaza dec\u00e2t c\u00e2teva poeme\u201c (581), produce o \u201eruptura violenta\u201c \u00een poezie si \u201eforjeaza modelele posibile\u201c ale \u201eprimei generatii postbelice\u201c (581).
\nNichita Stanescu ilustreaza \u201ePoetica rupturii\u201c (588), numar\u00e2ndu-se \u201eprintre inovatorii poeziei rom\u00e2nesti din secolul al XX-lea\u201c (591, id. urm.). E pus \u00een relatie cu poetii experimentalisti din grupul
\nI Novissimi si cu poezia anglo-americana. El ar produce un \u201ediscurs extrem de radical\u201c, de la \u201e11 elegii\u201c din 1966, printr-un experiment de semiotizare (semnele sunt obiecte, semne-obiecte, 586) si printr-o violenta textualizare (\u201enecrutatorul proces de textualizare\u201c, 589, afirmat de Mincu).
\nPoemele lui Ion Gheorghe contin \u201edescrieri prozaice \u2013 de o concretitudine dezarmanta \u2013 ale contextului cotidian \u00een care te misti\u201c (614).
\n\u00cen cazul lui Cezar Baltag, autorevizuirea, fata de \u201ePoeziei si generatie\u201c, din 1975 (\u201eam fost obligat sa ma revizuiesc ca si \u00een cazul poetei Ileana Malancioiu\u201c, 638), ram\u00e2ne conventional evaluativa, fara nivel interpretativ. De retinut doar asertarea generala, fara relevanta \u00een \u00eennoirea poeticitatii, ca e \u201epoate cel mai cult poet al generatiei\u201c (639).
\nM. Mincu noteaza ca a avut fata de M. Sorescu \u201eaproape \u00eentotdeauna o retinere \u201econstructiva\u201c\u201e (649). \u00cesi revizuieste, va sa zica, atitudinea rezervata. O face din oportunism fata de poetul nostru cel mai cunoscut peste granitele tarii si limbii rom\u00e2ne? Prefer sa admir la M. Mincu mai cur\u00e2nd faptul ca nu lupta cu criteriile de validare universala, cum, din pacate, \u00eenca se obisnuieste, din narcisism critic fundat pe un nombrilism provincial, de la Calinescu la Manolescu. Mincu nu trece cu vederea ca Sorescu este contestat postum. Si faptul e nefiresc. \u201eEfectiv, nici un alt poet rom\u00e2n \u00een viata nu s-a mai bucurat de o asemenea recunoastere pe mapamond.\u201c (655, id. urm.) Ma tem ca apararea lui Sorescu ilustreaza o atitudine polemica mecanica, strategica, nu \u00eenradacinata \u00eentr-o (auto)reflexie profunda literar si responsabila etic: \u201ec\u00e2nd laudatorii de profesie \u00eel contesta, am simtit datoria de a trece \u00een partea opusa\u201c. Daca sunt laudatori, cum au devenit contestatari, altfel dec\u00e2t autorevizuindu-se? Faptul ar trebui apreciat si chiar urmat. Relevanta privind stricta poeticitate nu are dec\u00e2t constatarea unui \u201erealism de gradul zero, marcat de cruzimea nuda a spunerii\u201c (652). Adica suprapunerea dintre real si poezie: dogma esentiala a poeticitatii \u00een conceptia lui Mincu.
\nPrin \u201ediscursul direct, experimental, din prima faza\u201c (675), dincolo de o \u201eruptura violenta de ceea ce a fost \u00eenainte\u201c (ruptura regresiva!), Ioan Alexandru ram\u00e2ne \u201eun poet important al poeziei postbelice\u201c (678).
\nLa Dan Laurentiu remarca o prioritate: e \u201eprimul poet postbelic cu un program estetic asumat\u201c (719), fara concesii straine poeziei si poeticului. Ruptura tematica, fara depreciere estetica: devine un poet mistic.
\nIleanei Malancioiu \u00eei admite, devreme ce o antologheaza, pare-se la limita minimei rezistente, expresionismul \u201e\u00eengrosat\u201c, \u201edens\u201c, dar observ ca nu o discuta \u201esistemic\u201c, daca \u201esistem\u201c e ce propune M. Mincu aici.
\n\u201eMarius Robescu este unul dintre poetii \u00eensemnati ai acestei generatii, valoarea lui limpezindu-se si sediment\u00e2ndu-se \u00een timp ca si aceea a lui Virgil Mazilescu.\u201c (741) Lipseste si aici baza teoretica de evaluare.
\nCezar Ivanescu este considerat \u201eun postbacovian profund\u201c (752), doar pe baza temei mortii, descoperita de Mincu, din exces, \u00een toate poeziile.
\nNot\u00e2nd ca si \u00een privinta sa se autorevizuieste, la Virgil Mazilescu remarca \u201etransformarea radicala la nivelul sintaxei poetice\u201c (761), o ruptura totala, incoerenta si, fara necesare explicatii, \u201einfluenta lui Mazilescu asupra celui din urma Nichita\u201c (763).
\nRevalorizata (din atasament fata de trendul momentului), \u201eCa si alte mari poete\u2026\u201c, \u201eo voce inconfundabila \u00een contextul contemporan\u201c (772), Nora Iuga nu e pusa nici ea \u00een \u201esistemul\u201c autocrearii eului poetic dinspre inexistent spre tare (sau invers?!), poeta fiind o voce marcata deopotriva de lirism si tranzitivitate \u2013 orfism si directete, noteaza Mincu.
\nMircea Ivanescu e un prioritar. \u201ePrimul experimentalist programatic din generatia saizeci\u201c (783). Dar \u00een ce fel experimentalist? E \u201efoarte avansat <teoretic>\u201c (784). Mincu pare a privilegia teoria fata de practica poetica la poeti, unde teoreticul implicit ar trebui sa primeze. Proustianismul, constatat de alti critici \u00een relatie cu memoria, este \u00eenteles \u00eentr-un fel de ne\u00eenteles. \u201eEvident ca prin proustianism \u00eentelegem o metoda interioara de investigare a subiectului alienat de real.\u201c (786) Cine crede \u00eentr-o posibila relatie Bacovia-Proust? Ce mai ram\u00e2ne din cel din urma?
\nNimic relevant sistemic si \u00een prezentarea lui Vasile Vlad.
\nIX. Manieristi. Textualizanti<\/strong>
\nPentru Emil Brumaru, Mincu nu produce nimic relevant, nici pentru ceea ce era adecvat poeziei sale (onirismul), nici pentru sistematicitatea (mereu falsificatoare, spunea, \u00eentre altii, alt nativ \u00een Slatina, Ionesco) lecturii antologatoare. Pozitionat interstitial, \u201ela granita dintre text si real\u201c, Brumaru e descoperit \u201eneinvestind un mod\u00f9l poetic nou\u201c.
\nX. Autenticisti. Schizoizi
\nConstat cu uimire ca psihologia antiestetica, psihoterapia (para)literara apar, totusi, validate de teoria sa: \u201epost-textulismul opteaza pentru solutia cea mai periculoasa \u2013 probabil fara nici o sansa metafizica \u2013 de revenire la functia terapeutica univoca a spunerii\u201c (1096). Iata poezia redusa la pura taumaturgie. Stranie \u201eavansare a poeticitatii\u201c.
\nHimerismului, \u201eparadigma paralela postmodernismului\u201c (pretentia paradigmatica e a lui Vasile Baghiu), \u00eei atesta un \u201eoarecare aplomb teoretic\u201c, altfel supus, o insuficienta de conceptie. Cu un \u201elimbaj ne\u00eengrijit\u201c, poetul are \u201eo ciudata originalitate\u201c, noteaza criticul, la modul nesigur, impresionist. Si \u00een acest caz, ca si, mai ales, \u00een cazul altor poeti pe care nu-i mai numesc, includerea \u00een sistemul poeticitatii \u00eennoite prin eul autoconstruit, nu apare justificata. Argumentul estetic fiind pus \u00een paranteza, te poti g\u00e2ndi la eliminarea acesteia sau la poeti ignorati, uitati, excomunicati, posed\u00e2nd \u00eensa o puternica poeticitate, constiinta a poeticului, performata \u00een practica poeziei.
\n(Fragment de studiu)<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Precizez de la \u00eenceput ca discut \u201eO panorama critica a poeziei rom\u00e2nesti din secolul al XX-lea (de la Alexandru Macedonski la Cristian Popescu)\u201c, Editura Pontica, 2007, de Marin Mincu, pun\u00e2nd \u00een paranteza adecvarea etichetarii din formulele poeticitatii sau, cum le numeste autorul, \u201ecategoriile taxonomice\u201c. Ma rezum acum la c\u00e2teva observatii, asupra a 9 din cele… Cite\u0219te mai mult »O alta \u201esistematica\u201c a poeziei<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-10943","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":3067,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10943","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10943"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10943\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10943"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10943"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10943"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}