{"id":10930,"date":"2012-03-01T13:59:56","date_gmt":"2012-03-01T11:59:56","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10930"},"modified":"2012-03-01T14:00:52","modified_gmt":"2012-03-01T12:00:52","slug":"narcisism-in-poza-de-strada","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/narcisism-in-poza-de-strada\/","title":{"rendered":"Narcisism \u00een poza de strada"},"content":{"rendered":"

Gabriel Andronache, \u201eIch bin ein Berliner\u201c<\/em>, Herg Benet Publishers, Bucuresti, 2011, 122 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

\u201eToti oamenii liberi, oriunde s-ar afla, sunt cetateni ai Berlinului, astfel \u00eenc\u00e2t si eu, om liber, ma m\u00e2ndresc sa spun: Si eu sunt berlinez!\u201c (J.F. Kennedy)<\/em><\/strong><\/p>\n

C\u00e2stigator al concursului Herg Benet \/ Max Blecher, editia 2011, romanul \u201eIch bin ein Berliner\u201c vine sa confirme printr-un debut \u00een proza talentul unui foarte bun scenarist. Conceput si dus p\u00e2na la capat ca un interminabil monolog auctorial, \u00eentr-o indirectete libera de orice compromis, volumul e redactat \u00eentr-un registru kafkian: cetateanul D. (consilier de rangul trei la Departamentul Economic), Seful, Institutia \u2013 mediu prin excelenta birocratic, \u201eunde verticalitatea coloanei vertebrale nu facea parte din anatomia functionarilor\u201c. Apoi, recunoastem orasul de provincie contemporan, Iasul, poate chiar primaria consilierului Gabriel Andronache.
\nDin start, personajul se angajeaza pe o turnura friz\u00e2nd patologicul: \u201eD. \u00eesi programa secventele de tristete asa cum un om de afaceri \u00eesi fixeaza sedintele consiliului de administratie. Cu timpul, sesiza ca numarul lor \u00eencepea sa-l depaseasca pe cel al trairilor fericite, constatare care nu-i produse niciun fel de \u00eengrijorare, asa cum s-ar fi putut crede. D. devenise un ins trist, melancolic si pesimist, iar aceasta stare generala o aprecia ca fiind fireasca si pozitiva pentru moralul sau. Mai mult, era ferm convins ca starile depresive consuma mult mai putina energie dec\u00e2t accesele de exuberanta si entuziasm. Iar un consum minim de energie \u00eensemna, \u00een opinia sa, o sansa \u00een plus pentru a-si conserva existenta. Pentru ca, mai mult dec\u00e2t orice, asta \u00eesi dorea D.: sa fie la fel de lent biodegradabil ca un bidon de plastic\u201c. \u00cen fond, acesta prezinta simptomele unei depersonalizari manifestate inclusiv prin debuseul internautic, ale carui vaste retele de socializare vin sa-i compenseze si \u00een acelasi timp sa-i fortifice autismul. Fie ca se defuleaza \u2013 cuv\u00e2nt folosit excesiv de autor, explicitarea fiind \u00een plus de fiecare data, Gabriel Andronache fiind implicit un bun psiholog \u2013 \u00een E., comentator politic, vaz\u00e2nd \u00een acesta \u201eun duhovnic inteligent, influent, carismatic\u201c, fie ca pune de c\u00e2te-o seara-n doi agat\u00e2nd femei pe chat, numai pentru ca dupa neconsumarea noptii sa se resemneze prin dogmatism etic, apaticul individ se complace teribil \u00eentr-o ipocrizie fata de sine din care nu va iesi dec\u00e2t ajutat la modul incredibil de papusarul auctorial.
\n\u00centr-un ton perfect adecvat, personajul e pe deplin consecvent unui stil sui generis, \u00eentotdeauna pretios \u00een exprimare, cautat, oarecum livresc, utiliz\u00e2nd sintagme gen \u201erabufnirile atavice\u201c, \u201erestaurant cochet si decent pecuniar\u201c sau \u201ecosmar oniric\u201c, autorul fiind ironic la el acasa. Contemplativ, abulic, oblomovian, \u201eagorafob, D. se strecura pe l\u00e2nga ziduri, privind \u00een jos si \u00eencerc\u00e2nd sa se g\u00e2ndeasca la orice ar fi putut sa-i distraga atentia de la oamenii din jur. Cel mai adesea \u00eesi imagina ca traverseaza un tunel lung si \u00eentunecat, eventual ca merge de-a lungul unei nesf\u00e2rsite tevi de canalizare ad\u00e2nc \u00eengropate \u00eentr-un subteran umed si slab luminat\u201c. \u00cenc\u00e2t nesatisfacerea vitala n-are cum evita ceva ce s-ar numi hiper(non)saturatie: \u201eSe simtea nedreptatit si din cauza lucrurilor pe care nu le dorea. De pilda, desi nu-si dorise niciodata sa devina pilot, D. avea \u00een sufletul sau o nemultumire legata de faptul ca nu este pilot\u201c.
\nO fotografie feminina<\/strong>
\nFrustrarile par sa se diminueze dupa ce D. va subtiliza dintr-un tramvai harta liniilor de transport a Berlinului si, mai ales, dupa cumpararea unei carti postale de la un anticariat, reprezent\u00e2nd K\u00f6nig Strasse din capitala germana. Subit, personajul va \u00eencepe sa viseze la viata de pe strada fotografiata, petrec\u00e2ndu-si fiecare seara \u00een compania personajelor imaginate acolo, pe care le va boteza dupa bunul sau plac. Dar asta numai p\u00e2na c\u00e2nd se va decide sa-si puna imaginatia \u00een practica si sa plece la propriu, sper\u00e2nd o schimbare menita sa-i redescopere lui \u00eensusi adevarata sa identitate. Si, fireste, \u201einstitutia\u201c feminina va fi acolo pentru el, autorul juc\u00e2ndu-se ca un deus otiosus ex machina cu prea multe coincidente: \u201eCladirea din fotografie de la fereastra careia o femeie blonda fuma o tigara \u00een urma cu treizeci de ani era aceeasi \u00een care locuia Tania\u201c \u2013 berlineza de care D. se \u00eendragosteste \u00een braseria de pe strada repede gasita. Relatia dintre cei doi va functiona dupa cu totul alte principii de seductie si atractie dec\u00e2t cele mai sus mentionate, cu defel actiune virila, dupa ce, \u00een fatal(ist)a imagine din urma cu treizeci de ani, Tania \u00eesi va recunoaste propria mama, care, mai mult, o nascuse \u00een acelasi an, efectul de fantomatizare fiind similar celui de care vorbeste Barthes \u00een \u201eCamera luminoasa\u201c. Fireste, vom spune, cam telenovelistic, dupa cum singur spune si protagonistul, \u00eentr-una dintre foarte putinele interventii ce-i sunt permise.
\nMai departe, \u201epelerinul ajuns \u00een pragul sanctuarului\u201c se va declara scriitor aflat cu o bursa de creatie la Berlin, pentru ca mai apoi sa devina facturist la un depozit de marfuri. Suntem aruncati \u00een drumul unui calator aflat \u00een continuare pe banda unui Moebius \u00eentorc\u00e2nd pe toate fetele virtualul si concretul, \u00eentr-o disuasiune tipic hipermoderna. \u201eProblema era ca sD.t nu reusea sa-si gaseasca nici o pasiune ancorata \u00een realitate. \u00cencercase sa-si ia permis de conducere, pentru a simti ca propriile m\u00e2ini pot misca o masina \u00een directia dorita de el. Aceasta \u00eendeletnicire i-ar fi consolidat sentimentul ca \u00eesi poate lua soarta \u00een m\u00e2ini, ca-si poate dirija viata precum un autoturism, ca totul depinde numai de el\u201c. Neputinta personajului \u00eesi gaseste radacinile pivotante \u00een copilaria sub comunism si din fata revistelor straine, c\u00e2nd acesta imagina societatea perfecta, fiind, asemenea lui Platon cel utopic, un proletarianist ridicat \u00eempotriva tuturor artistilor, pe care-i mai si suspecteaza nediscretionar si nediscriminatoriu de bisexualitate. Cert e ca D. se complace blocat \u00eentr-un stadiu psihic tipic unei copilarii de nedizolvat, egoismul sau funciar \u00eenfrunt\u00e2nd o realitate \u2013 cum altfel \u2013 dura, ba mai mult, gasindu-si \u00een Tania, ramasa la r\u00e2ndul ei \u00een postura de copil etern dupa moartea mamei pe c\u00e2nd avea numai cinci ani, o companioana la fel de \u201eputernica \u00een fragilitatea ei infantila\u201c.
\nUn Don Quijote la patrat<\/strong>
\nTreptat, asa cum aparuse brutal si explicit \u00een comparatia Registraturii cu o moara de v\u00e2nt, efectul Don Quijote se dovedeste plenar. Nu doar fictiunea cavalereasca, nici macar fotografia, cel mai realist artefact, nu corespunde realitatii. Printr-un tertip narativ oarecum ieftin, Gabriel Andronache \u00eesi rezolva romanul si personajul arunc\u00e2nd \u00een scena figura lui Muller, un dublu similifizic pentru D., \u201ealter ego-ul sau bastinas\u201c, un xenofob neonazist \u00eenvins de singuratate si \u00eentors dupa un deceniu dintr-un sat african unde facuse pe despotul, \u00een urma unei frustrari legate de locul de munca din Germania. Protagonistul nostru are \u00eentr-un sf\u00e2rsit amara revelatie ca oamenii sunt aceiasi peste tot. Astfel, defularea finala, mult asteptata de lector, se produce, nemtii din discursul emigrantului rom\u00e2n fiind cu totii niste nationalisti, ba chiar national-socialisti. \u00cen paranteza fie scris, romanul ar putea facil inspira un studiu de imagologie trucata. Prin urmare, poate era bine ca descarcarea sa nu se produca. Pentru ca mai departe, lasul D. nici macar nu-si omoara sosia \u2013 cum \u00eesi propune dupa ce Muller \u00eei fura simpatia locatarilor de pe K\u00f6nig Strasse \u2013 deznodam\u00e2nt clasic \u00een romanele clasicizate pe tema dedublarii si, bine\u00eenteles, inerent, a narcisismului. Personajul se rezuma la uciderea \u00een efigie a unui cersetor: \u00eenjurat \u00een rom\u00e2neste, acesta raspunde salutului \u00een aceeasi limba natala, gestul initial echival\u00e2nd asadar cu o sinucidere. Penibilul strigat final ce reproduce titlul cartii vine sa reaseze \u00een context ironicul moto pus pe coperta IV, care, desi poate fi considerat un adevarat motor al textului, nu face dec\u00e2t sa forteze nota pe care un critic neavizat ar acorda-o volumului. Chiar daca la \u00eenceputul acestei cronici l-am citat la r\u00e2ndul meu pe singurul presedinte berlinez din istoria Statelor Unite, cred mai degraba ca modul \u00een care se termina cartea tinteste fraza finala din \u201eMos Goriot\u201c, trimisa de Rastignac Parisului: \u201eSi acum, \u00eentre noi doi!\u201c.
\nRoman al unei maturizari cu final deschis, bildungsroman (daca vrem cu tot dinadinsul) saxon ori generic, \u201eIch bin ein Berliner\u201c nu poate fi totusi considerat un roman. Poate doar rescris, umplut cu mai mult material epic, atras dincolo de stadiul unei schite. Cum volumul va fi ecranizat, scenariul va construi mai bine destinul acestui ratat existential captiv \u00eentr-o existenta tarata, respir\u00e2nd un aer nitel modernist, usor interbelic, de parca prozatorul nostru s-ar fi privit prea mult \u00een fotografia lui Kafka. Oricum, Gabriel Andronache nu-si rateaza personajul, ba chiar si-l salveaza in extremis: \u201eGonise dupa o fantasma, nestiind ca singura identitate reala este cea interioara si nu cea stampilata si avizata de catre cei din jur.\u201c \u00censa, dincolo de orice discutie literara, problema identitatii \u201ereale\u201c nu se mai pune deloc astazi. Poate cuv\u00e2ntul \u201eidentitate\u201c nici nu exista. Faptul ne\u00eensemn\u00e2nd, fireste, ca termenul, de ce nu conceptul, nu poate fi reinventat.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Gabriel Andronache, \u201eIch bin ein Berliner\u201c, Herg Benet Publishers, Bucuresti, 2011, 122 p.   \u201eToti oamenii liberi, oriunde s-ar afla, sunt cetateni ai Berlinului, astfel \u00eenc\u00e2t si eu, om liber, ma m\u00e2ndresc sa spun: Si eu sunt berlinez!\u201c (J.F. Kennedy) C\u00e2stigator al concursului Herg Benet \/ Max Blecher, editia 2011, romanul \u201eIch bin ein Berliner\u201c… Cite\u0219te mai mult »Narcisism \u00een poza de strada<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7337,7336,7338],"class_list":["post-10930","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-ich-bin-ein-berliner","tag-gabriel-andronache","tag-herg-benet-max-blecher"],"views":2088,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10930","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10930"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10930\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10930"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10930"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10930"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}